Ce nu spun ziarele din Romania despre Libia

Distributism, capitalism si razboi

Alternativa la masina capitalista de razboi e distributismul, un model economic care nu genereaza razboi, in acord cu invataturile Sfintilor Parinti care scriu ca razboiul e generat de lacomie, de oligarhie, de iubirea de argint – vedeti aici conferinta pe acest subiect foarte importanta,

The Economics of Peace

http://vimeo.com/channels/theeconomicsofpeace/page:2

 

Science of Tyranny

Eisenhower identified more than one threat to the republic.

By Patrick J. Deneen

The Farewell Address is a short but profound masterpiece. Direct, compact, and riveting, in an economy of words it drives to the heart of America’s modern crisis: our loss of republican liberty in the name of power and liberation. Although Eisenhower’s admonitions about the rise of the military-industrial complex attract the most attention, equally worthy of note is his second theme, the dangers of the “technological revolution.”

America might be called the technological republic—born, nurtured, and raised to its mighty stature by its close affiliation with the modern scientific project. Befitting its creation during the Age of Reason, America’s heroes have often been its inventors and scientists, from Benjamin Franklin to Carl Sagan. If other nations can claim great theoreticians—the Darwins and Mendels and Heisenbergs—the reputation of American science lies more in its applications. As Alexis de Tocqueville wrote in 1835, “the more democratic, enlightened, and free a nation is, the greater will be the number of these interested promoters of scientific genius and the more will discoveries immediately applicable to productive industry confer on their authors gain, fame, and even power.”

The United States was self-consciously founded as a polity based upon technical knowledge. In the Federalist Papers, Alexander Hamilton attributed the proposed Constitution’s inspiration to “the new science of politics,” premised upon “reflection and choice” and no longer relying upon the unconscious accumulation of ancient practice, prejudice, and tradition, which he equated with “accident and force.” Reflecting this modern faith, the Constitution has been described as “the machine that would go of itself,” and the colonial physician Benjamin Rush characterized its citizenry as “republican machines.”

Later, John Dewey would argue that democracy and science were effectively indistinguishable, both predicated upon unending experimentation and progress, both devoted to the expansion of human power. Today Americans have an overwhelmingly favorable attitude toward science and scientists, with 84 percent stating their view to be “mostly positive,” according to a 2009 Pew Research Center poll.

Yet American confidence in scientific progress is met by equally longstanding misgivings about the costs of technology upon nature, community, and the human soul. Early voices such as Nathaniel Hawthorne warned of the deforming aspects of “the machine in the garden,” and a steady line of critics have expressed deep reservations in the varying refrains of religion, naturalism, and literature. Defenders of the natural order from Henry David Thoreau to Aldo Leopold to Wendell Berry have argued against the role of modern science in the decimation of the natural world and in fostering an ethic of plunder.

At the heart of this internal division is a disagreement over the nature of liberty, that permanent if contested American aspiration. According to the originators of the modern scientific project—especially Francis Bacon, considered by Thomas Jefferson to be one of the three greatest minds in human history—science would liberate humanity from the limits imposed by nature. Bacon said, “knowledge is power,”and modern science is the means to that empowering knowledge. This Baconian confidence is given official sanction in Article 1 of the Constitution, requiring Congress to support “the progress of Science and useful Arts.”

The voices cautioning against America’s embrace of science invoke an ancient idea of liberty as self-government. In this tradition, slavery is seen not primarily as subordination to another—a condition in which one’s soul could be free—but rather as submission to one’s unrestrained appetite. These Cassandras warned that the scientific project would lead not to thoroughgoing freedom, but instead to a more profound bondage, including the prospect that we would cease to possess the inclination or ability to control the very creations of science itself. They admonished against the tendency of liberty badly-defined to treat all relations—whether with the world or with other humans—in purely utilitarian terms, making the world and its living inhabitants fodder for our pleasure.

What makes the Farewell Address so extraordinary is that Eisenhower acknowledges that liberty depends not only on America’s ability to develop appropriate scientific and technological responses to great international threats, but also on America’s capacity to govern the consequences of the scientific imperative itself. Eisenhower saw clearly that America’s resistance to the temptations of power was giving way to the demands of a permanent garrison state. The project of defending American liberty would require a massive expansion of government—particularly the executive—and the extensive influence of military players in the political process would increase the need for “secrecy and dispatch.” But more, the dependence upon science would decisively tip the scale toward liberty conceived as the overcoming of nature, premised upon an unrelenting expansion of power.

No section of Eisenhower’s address gives more compelling witness to this fear than his warning that the military-industrial-scientific complex’s demands would require the transformation of the university. His prophecy—which has become history—not only portended the death knell of “free ideas,” but the demise of the university’s historic role in providing reflective cautions about the pursuit of forbidden knowledge. Instead, the academy has given itself over to forms of inquiry with the ultimate aim of overcoming human nature.

Today every research university measures itself against its peers by calculating comparative amounts of federal grant funds; meanwhile, the un-useful liberal arts decline in esteem, size, even presence. This demotion overturns a tradition that located liberty’s source not in the untrammeled expansion of scientific knowledge, but in the liberal (and civic) arts—those subjects that educated free citizens in the discipline of self-goverment.

Tocqueville discerned over 125 years before Eisenhower that the utilitarian pursuit of scientific knowledge would imperil democracy, above all by leading men to live and think in the short term. “To minds thus predisposed, every new method that leads by a shorter road to wealth, every machine that spares labor, every instrument that diminishes the cost of production, every discovery that facilitates pleasures or augments them, seems to be the grandest effort of the human intellect. It is chiefly from these motives that a democratic people addicts itself to scientific pursuits.” In a brief but telling section of his address, Eisenhower warns against the tendency to “live only for today,” urging his fellow citizens to think in terms of generational debts and obligations lest democracy become “the insolvent phantasm of tomorrow.”

We now tend to think our various forms of insolvency—economic, certainly; in natural resources, as gathering evidence suggests; and morally, at the root of our bankruptcy—can be answered by the application of better scientific technique. What America’s second voice has warned all along, and what Eisenhower powerfully articulated 50 years ago, was that our faith in science will not save us, but may in fact be the very source of our insolvency. What is needed instead is a sounder idea of liberty—in which (to paraphrase the forgotten second verse of “America the Beautiful”) we confirm our soul in self-control and find liberty in law.

Patrick J. Deneen is the Tsakopoulos-Kounalakis Associate Professor of Government at Georgetown University, where he is director of the Tocqueville Forum on the Roots of American Democracy.

This article is part of a symposium on the fiftieth anniversary of Eisenhower’s Farewell Address and the military-industrial complex.

Drafting History Robert Schlesinger How–and why–Ike’s farewell was written.  The Other Eisenhowers Bill Kauffman Ike’s anti-militarist roots. Read Eisenhower’s Address > Watch a Video >	.	The Liberal Complex Michael C. Desch Idealism, not economics, drives U.S. militarism.  I Don’t Like Ike Lew Rockwell He vastly expanded the garrison state.
This special symposium would not be possible without the support of our donors and print subscribers. Please make a donation or subscribe today!

 

- va urma –

Incepe propaganda de invadare a Iranului la cerea Israelului

Pentru ca incepe propaganda de invadare a Iranului la cererea explicita a Israelului, vom spune ca actuala criza economica e generata si de asa-zisul razboi impotriva terorismului care, de fapt, nu are nimic de-a face cu antiterorismului, ci cu extinderea complexului industrial, militar si cu beneficiile oligarhiei transnationale / transumaniste. Razboiul genereaza saracirea clase de mijloc, adica bogatia clasei de mijloc e transferata catre “elita” globala (oligarhie, bancheri camatari, intelectualoizi care scriu pe banii mafiei, etc). Pentru intelegerea fenomenului camatar vizionati filmul Stapanii banilor – partea I aici, partea a II-a aici.

Dl Mihail Neamtu, unul din “intelectualii publici globali” de la noi care scrie pe banii mafiei transnationale, vrea sa para conservator si personalist. El scrie intr-un articol despre binefacerile unei “economii la scara umana”, condamna de ochii lumii Scoala de la Chicago (pe care mai ieri o lauda), vine cu un vocabular sec si cu idei trase prin filtrul workshopurilor, insa nu spune esentialul asa cum se spune in “Economia libertatii“: o economie la scara umana care sa respecte persoana si care sa conecteze consumul la productie nu se poate face in Romania atata vreme cat nu este abolit actualul sistem bancar bazat pe camata. Dl Neamtu, ca un teolog versat ce pretinde a fi, sigur stie ca orice religie din lume condamna camata (dobanda), deci nu se poate vorbi despre etica a pietei in actualul sistem bancar bazat pe camata de care dl Neamtu nu sufla un cuvant si nici nu va sufla vreodata. Concluzia e ca, daca esti un intelectual respectabil (ceea ce nu e cazul dlui Neamtu), nu poti sa scrii despre “economie la scara umana” si despre “solutii la firul ierbii” fara sa spui adevarul despre sistemul bancar actual si fara sa propui un sistem bancar fara camata (distributist, popular, cum era in Romania interbelica). Deci ofertele dlui Neamtu sunt nule si menite sa creeze diversiune printre fanii cititori care nu inteleg nimic din ce citesc.

Apoi dl Neamtu spune ca “spre deosebire de romano-catolicism, crestinismul rasaritean n-a produs o foarte bogata reflectie sistematica asupra conditiei spirituale a omului in contextul social si politic al modernitatii”, ceea ce e o mare eroare. Istoria distributismului in Romania arata ca Ortodoxia a produs o foarte bogata reflectie asupra conditiei spirituale a omului in contextul modernitatii. Dar despre ganditorii distributisti ai Romaniei si despre impactul Ortodoxiei asupra dezvoltarii economice romane de pana in perioada comunista ne vom ocupa in alt articol.

Acum sa vedem ce spun conservatorii americani despre efectele  razboiului: saracie si transumanism.

• >>> (click!) >>> The War is Making You Poor (Justin Raimondo):

Let’s be clear: the $549 billion figure is, by itself, more than all the other nations of the world combined spend on defense. The $159 billion for Iraq and Afghanistan is over and above that exorbitant sum. We spend five times more than China, ten times more than Russia, and the first runners-up in this spending extravaganza are our NATO allies, who aren’t likely to be attacking us any time soon.

So what’s the purpose of all this spending? What is it buying us?

Well, it’s buying a lot of value for the shareholders of the companies that make up what Dwight Eisenhower called the “military industrial complex.” It’s garnering lots of hefty campaign contributions for their congressional amen corner – remember that Eisenhower’s original phraseology was the “military-industrial-congressional complex.” It is also buying us an overseas empire that is more trouble than it’s worth, but you don’t have to buy intothe complete anti-interventionist shtick in order to support this bill: all it asks is that that US government stay within its budget and make the kinds of cuts and bows to fiscal austerity that we all have to make in these hard times.

The energy and resources it takes to produce weapons of war constitute a net drain on the civilian economy: our attention and capital are diverted away from productive work and into a project that can only end in the destruction or quick obsolescence of the end product. Missiles are launched, and self-destruct. Helicopter gunships crash, and burn. Rifles jam, and are discarded. Warships, fighter planes, flak jackets, counterinsurgency strategies – all become obsolete with dizzying rapidity, in part because that’s the nature of human warfare, and also because it’s planned that way.

• >>> (click!) >>> Attack of the Cyborg Insects (Justin Raimondo):

In the course of promoting a conference on “Warring Futures: How Biotech and Robotics Are Transforming Today’s Military—and How That Will Change the Rest of Us,” a May 24 conference in Washington, D.C.,co-sponsored by Slate, Arizona State  University, and the New America Foundation (i.e. George Soros),  ASU’s Brad Allenby averred:

“Telepathic helmets. Grid-computing swarms of cyborg insects, some for surveillance, some with lethal stingers. New cognitive-enhancement drugs. (What? Adderall and Provigil aren’t good enough for you?) Lethal autonomous robots. Brain-chip-to-weapon platform control systems on a ‘future force warrior‘ platform. American military technology is getting very frisky.”

BONUS: Little Known Facts About Afghanistan and Bin Laden.

Oare se sesizeaza Volo cand se aude ca bolsevismul ne-a scapat de antisemitism?

Motto: “Demonul dominatiei mondiale a vorbit. El a dezvaluit un mare secret: lumea poate fi dominata. Cocosate de osteneala, popoarele cer sa fie inrobite. Iar cele care rezista vor fi supuse prin suferinte cumplite. Societatea moderna este traversata de un curent MAGIC gratie caruia toti oamenii produc aceleasi ganduri” – Konrad Heiden.

Nu ma pot abtine. Asta scrie  asa in Adevarul:

[...] față de tragedia Holocaustului, cel mai dramatic reper al unei istorii milenare de persecuții a evreilor europeni, materializate prin edicte de expulzare (Anglia în timpul lui Edward I, Spania prin Decretul Alhambra), masacre (în timpul revoltei cazacilor lui Bogdan Hmelnițki) și politici de ghetoizare, care au obligat evreii europeni să trăiască separat de restul populației până în secolul al XIX lea în Occident și până la revoluția bolșevică în Rusia.

Ca nazismul a fost crima impotriva umanitatii, asta e clar, dar sa ni se spuna acum ca revolutia bolsevica ne-a eliberat de antisemitism, asta e cretinism.

Ce s-ar fi intamplat cu individul care ar fi scris in presa un articol care sa legitimeze nazismul in detrimentul bolsevismului sau macar sa gaseasca un singur motiv pozitiv in nazism; era dat afara din presa pe viata si i se pregatea si linsarea in revistele de cultura. Dar nu, nu se aplica acelasi tratament handicapatilor din cealalta parte a dracului. Pretindem ca traim in democratii si nu avem nici la 20 de ani de la “caderea” totalitarismelor legi care sa pedepseasca cu inchisoarea pe cei care fac propaganda nazismului si / sau comunismului.

Nu e stiintific sa se afirme ca evreii au instaurat comunismul in Estul Europei, dar nu e stiintific nici sa se afirme ca bolsevismul ne-a eliberat de antisemitism. Nu e stiintific, e cretinism.

In secolul 20, socialismul s-a impartit in doua ramuri totalitare: bolsevismul si nazismul. Si fraierii au cazut in capcana de a crede in “opozitia” dintre ele. Incultii spun ca nazismul era de dreapta si bolsevismul de stanga, si fraierii au inghit galusca. In realitate, ambele dictaturi au fost de stanga, dupa cum insusi Adolf Hitler a spus despre partidul sau national-socialist: “Oricine interpreteaza national-socialismul ca o simpla miscare politica nu intelege aproape nimic despre subiect. E mai mult decat o religie: este hotararea de a crea un om nou.” Sa mai notam si ca atat bolsevismul cat si nazismul aveau ca scop concret si comun formarea guvernului mondial.

Cretinii cred ca intre nazism si bolsevism nu poti fi obiectiv niciodata, trebuie sa fii ori bolsevic, ori nazist ca sa fii rational. Acest rationament prezent in secolul trecut face ravagii si azi, e prelungit pana azi in politica din Orientul Mijlociu. Azi, in politica din Orientul Mijlocu, trebuie sa fii ori pro-Israel si anti-Iran/Irak/Afganistan, ori pro-Iran/Itak/Afganistan si anti-Israel ca sa ai acces la “dezbaterile publice”.

Daca esti OBIECTIV, esti taxat de propagandisti cu etichetele sub care tocmai ei isi ascund trecutul: anti-semit, nazist sau comunist. Asta e tactica propagandei: sa acuze in mass-media vocile OBIECTIVE de LIPSA DE OBIECTIVITATE  si de apucaturi totalitare.

Propagandistii nu spun niciodata ce e OBIECTIVITATEA STIINTIFICA in toata chestia asta pentru ca propaganda, bazandu-se pe tehnicile de manipulare psihologica elaborate, printre altii, de Sigmund Freud – Freud chiar a spus, sincer omul: “Recomand raspicat Gestapoul tuturor” - si de “expertii in comunicare” ai Scolii de la Frankfurt, abolesc cunoasterea obiectiva, adevarul obiectiv si reduc totul ca impulsurile patologice, la un Eu egoist conformist in raport cu puterea si cu hegemonia culturala.

Volodea nu ne spune ce e OBIECTIVITATEA STIITNTIFICA in politica Orientului Mijlociu pentru ca daca ar spune, ar insemna sa se lase de scris. Ei nu pot fi nici OBIECTIVI pentru ca nu au fost obiectivi nici in Romania secolului trecut.

Azi e la fel in Uniunea Europeana si in politica din Orientul Mijlociu. Socialismul a ramas azi impartit in cele doua ramuri ale sale: nazismul e reformat in stangistismul pro-islamic (Noua Stanga) si bolsevismul e reformat in stangismul neoconservator pro-evreu (Kagan, Kristol, Tismaneanu, etc.). E adevarat insa ca, la nevoie, intre cele doua aripi socialiste exista comunicare pentru binele lor comun asa cum a fost mereu de-a lungul timpului. Singura deosebire intre ideologiile de ieri si cele de azi e ca cele de azi au renuntat la violenta pentru a-si atinge scopul. Nu mai folosesc violenta, ci conditionarea psihologica prin divertisment, industrie publicitara, filme, muzica. Cu alte cuvinte: magia. Cum spunea Bokovski: racii se fierb incet, nu sunt pusi direct in apa clocotita. Si oamenii, prin magie, sunt fascinati de stergerea diferentelor culturale pe care o realizeaza uniformizarea ideologica.

Povestea hegeliana cu teza, anti-teza si sinteza se aplica. Teza e stangismul pro-islamic, anti-teza e stangismul neoconservator (nu degeaba blogul lui Mihail Neamtu se numeste Anti-teze) si ambele se “opun” in fata “opiniei publice” propagandizate tocmai de aceasta “opozitie” de fatada in spatele careia se formeaza, fara ca oamenii sa isi dea seama, sinteza – guvernul mondial, scopul “dezbaterilor” dintre teza si anti-teza.

Iata ce spunea Irwing Kristol, “the godfather of neoconservatism”, pe 25 august 2003 in revista propagandei neoconservatoare Weekley Standard:

“The historical task and political purpose of neoconservatism would seem to be this: to convert the Republican party, and American conservatism in general, against their respective wills, into a new kind of conservative politics suitable to governing a modern democracy. [...] A smaller nation might appropriately feel that its national interest begins and ends at its borders, so that its foreign policy is almost always in a defensive mode. A larger nation has more extensive interests. And large nations, whose identity is ideological, like the Soviet Union of yesteryear and the United States of today, inevitably have ideological interests in addition to more material concerns. Barring extraordinary events, the United States will always feel obliged to defend, if possible, a democratic nation under attack from nondemocratic forces, external or internal. That is why it was in our national interest to come to the defense of France and Britain in World War II. That is why we feel it necessary to defend Israel today, when its survival is threatened. No complicated geopolitical calculations of national interest are necessary.

Kristol, ca un trotkist si gnostic ce e, ca toti stangistii, nu renunta la tentatia gnostica a marilor popoare de a fi mesianice, cum am spus in postarea anterioara, si afirma singur si nesilit de nimeni ca mesianismul Uniunii Sovietice de ieri cat si cel american de azi au in comun identitati ideologice; adica identitati de propaganda, nu culturale, nu obiective. Globale. Toti suntem la fel si toti gandim la fel. Toate popoarele sunt la fel pana nu vor mai fi deloc. Mesianismul popoarelor e sinucigas pentru popoare, duce mereu la disparitia popoarelor si formarea guvernului mondial. “Până la urmă doar SUA vă poate salva de la dezastru”, ne spune profesorul Nicholas Boyle de la Universitatea Cambridge, care “profeteste” mesianic sfarsitul popoarelor, instaurarea guvernului mondial si poate chiar asasinarea presedintelui Obama.

Ca si in secolul trecut, a fi obiectiv stiintific inseamna ca refuza ambele ideologii stangiste, de vreme ce stangismul respinge posibilitatea obiectivitatii stiitifice si a existentei unui adevar obiectiv; a refuza implicarea occidentului in razboiul din Orientul Mijlociu denota obiectivitate stiintifica fata de probleme regionale de acolo. Problema israeliana e a poporului evreu; sa si-o rezolve. Problema musulmana din acea zona e a popoarelor musulmane: sa si le rezolve. Restul e propaganda.

Paul Craig Roberts vorbeste

The End of Free Speech?

Criminalizing Criticism of Israel

By PAUL CRAIG ROBERTS

On October 16, 2004, President George W. Bush signed the Israel Lobby’s bill, the Global Anti-Semitism Review Act.  This legislation requires the US Department of State to monitor anti-semitism world wide.

To monitor anti-semitism, it has to be defined.  What is the definition?  Basically, as defined by the Israel Lobby and Abe Foxman, it boils down to any criticism of Israel or Jews.

Rahm Israel Emanuel hasn’t been mopping floors at the White House.
As soon as he gets the Hate Crimes Prevention Act of 2009 passed, it will become a crime for any American to tell the truth about Israel’s treatment of Palestinians and theft of their lands.

It will be a crime for Christians to acknowledge the New Testament’s account of Jews demanding the crucifixion of Jesus.

It will be a crime to report the extraordinary influence of the Israel Lobby on the White House and Congress, such as the AIPAC-written resolutions praising Israel for its war crimes against the Palestinians in Gaza that were endorsed by 100 per cent  of the US Senate and 99 per cent  of the House of Representatives, while the rest of the world condemned Israel for its barbarity.

It will be a crime to doubt the Holocaust.

It will become a crime to note the disproportionate representation of Jews in the media, finance, and foreign policy.

In other words, it means the end of free speech, free inquiry, and the First Amendment to the Constitution. Any facts or truths that cast aspersion upon Israel will simply be banned.

Given the hubris of the US government, which leads Washington to apply US law to every country and organization, what will happen to the International Red Cross, the United Nations Commission on Human Rights, and the various human rights organizations that have demanded investigations of Israel’s military assault on Gaza’s civilian population?  Will they all be arrested for the hate crime of “excessive” criticism of Israel?

This is a serious question.

A recent UN report, which is yet to be released in its entirety, blames Israel for the deaths and injuries that occurred within the United Nations premises in Gaza.  The Israeli government has responded by charging that the UN report is “tendentious, patently biased,”  which puts the UN report into the State Department’s category of excessive criticism and strong anti-Israel sentiment.

Israel is getting away with its blatant use of the American government to silence its critics despite the fact that the Israeli press and Israeli soldiers have exposed the Israeli atrocities in Gaza and the premeditated murder of women and children urged upon the Israeli invaders by rabbis.  These acts are clearly war crimes.

It was the Israeli press that published the pictures of the Israeli soldiers’ T-shirts that  indicate that the willful murder of women and children is now the culture of the Israeli army.  The T-shirts are horrific expressions of barbarity.  For example, one shows a pregnant Palestinian woman with a crosshairs over her stomach and the slogan, “One shot, two kills.”  These T-shirts are an indication that Israel’s policy toward the Palestinians is one of extermination.

It has been true for years that the most potent criticism of Israel’s mistreatment of the Palestinians comes from the Israeli press and Israeli peace groups.  For example, the Israeli newspaper Haaretz and Jeff Halper of ICAHD have shown a moral conscience that apparently does not exist in the Western democracies where Israel’s crimes are covered up and even praised.

Will the American hate crime bill be applied to Haaretz and Jeff Halper?  Will American commentators who say nothing themselves but simply report what Haaretz and Halper have said be arrested for “spreading hatred of Israel, an anti-semitic act”?

Many Americans have been brainwashed by the propaganda that Palestinians are terrorists who threaten innocent Israel.  These Americans will see the censorship as merely part of the necessary war on terror.  They will accept the demonization of fellow citizens who report unpalatable facts about Israel and agree that such people should be punished for aiding and abetting terrorists.

A massive push is underway to criminalize criticism of Israel.  American university professors have fallen victim to the well organized attempt to eliminate all criticism of Israel.  Norman Finkelstein was denied tenure at a Catholic university because of the power of the Israel Lobby.  Now the Israel Lobby is after University of California  (at Santa Barbara,) professor Wiliam Robinson.  Robinson’s crime:  his course on global affairs included some reading assignments critical of Israel’s invasion of Gaza.

The Israel Lobby apparently succeeded in convincing the Obama Justice (sic) Department that it is anti-semitic to accuse two Jewish AIPAC officials, Steven Rosen and Keith Weissman, of spying.  The Israel Lobby succeeded in getting their trial delayed for four years, and now Attorney General Eric Holder has dropped charges.  Yet, Larry Franklin, the DOD official accused of giving secret material to Rosen and Weissman, is serving 12 years and 7 months in prison.

The absurdity is extraordinary.  The two Israeli agents are not guilty of receiving secrets, but the American official is guilty of giving secrets to them!  If there is no spy in the story, how was Franklin convicted of giving secrets to a spy?

Criminalizing criticism of Israel destroys any hope of America having an independent foreign policy in the Middle East that serves American rather than Israeli interests.  It eliminates  any prospect of Americans escaping from their enculturation with Israeli propaganda.

To keep American minds captive, the Lobby is working to ban as anti-semitic any truth or disagreeable fact that pertains to Israel.  It is permissible to criticize every other country in the world, but it is anti-semitic to criticize Israel, and anti-semitism will soon be a universal hate-crime in the Western world.

Most of Europe has already criminalized doubting the Holocaust.  It is a crime even to confirm that it happened but to conclude that less than 6 million Jews were murdered.

Why is the Holocaust  a subject that is off limits to examination? How could a case buttressed by hard facts possibly be endangered by kooks and anti-semitics?  Surely the case doesn’t need to be protected by thought control.

Imprisoning people for doubts is the antithesis of modernity.

Paul Craig Roberts was Assistant Secretary of the Treasury in the Reagan administration. He is coauthor of The Tyranny of Good Intentions.He can be reached at: PaulCraigRoberts@yahoo.com

Ceausescu, Guvernul Mondial, comunism, globalism

“Guvernul Mondial”, alaturi de alte organizatii influente, a colaborat cu Kremlinul pentru inlocuirea lui Ceausescu:

“Personalitati lucide din Occident prevazusera jonctiunea, sub zodia globalismului, dintre comunismul de Est si democratiile occidentale. Pe data de 15 decembrie 1987, senatorul Jesse Helmes, fost presedinte al importantei comisii pentru relatii externe din cadrul Senatului american, denuntase intelegerile de culise dintre ‘stapanii de la Kremlin’ si unele retele mondialiste din Occident: ‘O examinare atenta a ceea ce se petrece in spatele usilor inchise arata ca grupuri de interese de pe langa Departamentul de Stat, Departamentul de Comert, marile centre bancare, marile retele mass-media, universitati, industria filmului, mari fundatii non-profit actioneaza impreuna cu stapanii de la Kremlin in slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondiala. Organizatii private precum Council on Foreign Affairs, The Royal Institute of International Affairs, The Trilateral Commission, The Darmouth Conference, The Aspen Institute for Humanistic Studies, The Atlantic Institute si Grupul Bilderberg sunt puse sa raspandeasca si sa coordoneze planurile in vederea realizarii asa-numitei Noii Ordini Mondiale in marea finanta, marile centre de afaceri, cercurile universitare si guvernamentale (…) Astazi, ideologia acestor grupuri se numeste globalism (…) Din punctul de vedere globalist statele si granitele nationale nu mai conteaza. Filozofiile si principiile politice par sa devina o chestiune relativa. Chiar si constitutiile devin irelevante in exercitarea puterii. (…) Globalismul considera ca activitatile fortelor financiare si industriale trebuie sa fie orientate spre transpunerea in viata a proiectului unei singure societati globale. Aceasta se va realiza in principal prin convergenta sistemelor american si sovietic. Singurul lucru care conteaza cu adevarat pentru aceste grupuri este obtinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practica pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi piloni: indatorarea tarilor si politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolista a activitatii economice si spre sclavie politica‘”. (“A treia forta: Romania profunda” de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, Editura Logos, 2008)

“În sfera politicii, se poate pune întrebarea dacă prăbuşirea Cortinei de Fier şi a puterii comuniste în Rusia nu corespunde „spulberării statului nihilist” pe care a descris-o Eugene, după care urmează „o unică ordine mondială în istoria umanităţii”. Comunismul şi-a făcut treaba: a distrus eficient Vechea Ordine; iar acum trebuie să aibă loc o „deschidere” care să facă loc noului stadiu al programului nihilist. Aşa cum scria Eugene, epoca finală nu va mai fi caracterizată de dispute naţionale şi de privarea criminală a omului de nevoile sale elementare, ci de o „unitate” superficială a lumii şi de satisfacerea acestor nevoi prin intermediul substitutelor inteligente.
Cu trei decenii înainte de prăbuşirea puterii sovietice, Eugene scria următoarele cuvinte, care au menirea să ne dezmeticească prin caracterul lor profetic: „Violenţa şi negarea sunt, în mod cert, o lucrare preliminară; dar această lucrare nu este decât o parte a unui plan mult mai larg al cărui sfârşit promite să fie nu ceva mai bun, ci ceva incomparabil mai rău decât epoca nihilismului. Dacă în vremea noastră sunt semne că epoca violenţei şi a negării e pe sfârşite, asta nu înseamnă că nihilismul a fost «depăşit» sau «înfrânt», ci doar că şi-a încheiat misiunea şi nu mai este util. Revoluţia, probabil, începe să evolueze de la faza ei răuvoitoare la una mai «binevoitoare» – nu pentru că şi-a schimbat intenţia sau direcţia, ci pentru că se apropie de atingerea ultimului scop pe care nu a încetat niciodată să îl urmărească; satisfăcută de succesul ei, se poate pregăti să se relaxeze savurându-şi victoria”.
În timpul epocii „glasnostului” de la sfârşitul anilor ’80, preşedintele partidului comunist din Rusia spunea poporului că de acum comunismul nu mai trebuie să se situeze pe o poziţie ostilă faţă de restul lumii, pentru că există pretutindeni în lume organizaţii care, deşi nu se numesc „comuniste”, urmăresc acelaşi scop. Francmasoneria, mişcarea „New Age”, sectele evreieşti şi pseudo-creştine, marile puteri economice şi o mulţime de grupuri politice de interes – toate au dorinţa comună de a instaura „o nouă ordine mondială în istoria umanităţii”, absolut distinctă de Vechea Ordine a concepţiei tradiţionale creştine despre lume. Şi liderii politici ai Statelor Unite au ridicat, conştient sau inconştient, stindardul „noii ordini mondiale”.” (Serafim Rose, Nihilismul – o filosofie luciferica)

RECENZIE / Miscarea conservatoare, Paul Gottfried

Motto: “Intelectualul nu e o meserie decât în cazul revoluţionarului de profesie, care trăieşte din banii fundaţiilor sau din sinecuri şi care nu e de dreapta, ci de stânga. De la comunistul Lenin, la socialistul Hitler, revoluţionarii de profesie au fost nişte intelectuali trăind pe banii partidului sau ai partidei.” – Mircea Platon, Ce sunt intelectualii?

În toamnă a apărut la editura Logos, în traducerea tânărului politolog Dragoş Moldoveanu, strălucita carte de istorie politică a renumitului profesor Paul Gottfried, Mişcarea conservatoare. Este pentru prima dată când se traduce la noi o carte magistrală pentru peisajul nostru politic şi cultural. Cartea pur şi simplu distruge toate miturile degradate pe care presa românească ni le-a inculcat de 20 de ani cu privire la situaţia politică, financiară si culturală a Americii. Doldora de informaţii, lucrarea profesorului Gottfried se impune ca o lectură obligatorie pentru cei interesaţi de politica de stat americană de după al doilea război mondial, dar şi pentru cei interesaţi de modalităţile prin care cultura poate fi instrumentalizată în scopuri mercantile.

De la Republica lui Platon, statul atotputernic şi atotştiutor a instituit, pentru a pune la lucru damnarea la fericire, meseria de intelectual. Din această categorie fac parte acei intelectuali pentru care confortul ideilor primează în faţa adevărului ideilor. Intelectualul confortabil şi obosit e capabil de cele mai mari fraude de dragul unităţii si păcii mundane; el detestă omul normal.

Ceea ce Paul Gottfried dezvăluie în cartea lui e acea greaţă cioraniană faţă de utopie şi tranziţie: “Intelectualul obosit sintetizează anomaliile si viciile unei lumi în derivă. El nu acţionează: îndură. […] astfel, excesele oboselii sale vor întări tiraniile. […] Acest avorton se transformă, în numele unei utopii de două parale, în gropar al intelectului şi, convins că face un lucru foarte necesar, prostituează acel “îndobitociţi-vă”, deviză tragică a unui singuratic. […] fanatic fără convingeri, el nu mai este decât un ideolog, un gânditor hibrid, din cei ce apar în toate perioadele de tranziţie” (Cioran, Ispita de a exista).

După al doilea război mondial, America şi Europa au trecut prin schimbări radicale, schimbări de tranziţie. Nu doar România e în tranziţie, ci întreaga lume.  O lume a prosperităţii, libertăţii şi normalităţii a fost nimicită pe altarul “progresului” adus de doctrina războiului preventiv începând cu declanşarea primului război mondial. Ceea ce ignoră o mulţime de istorici e că, în plan politic, promotorul totalitarismului e războiul preventiv ca factor declanşator al “progresului”. Analiza lui Gottfried pune în lumină contrastul dintre conservatorii tradiţionali americani şi neoconservatori. Conservatorii tradiţionali resping postmodernismul instituţionalizat şi orice formă de stat social, de la comunism şi fascism până la globalism. În schimb, neoconservatorii sunt adepţii compromisului cu statul social.

E de înţeles acest fapt dacă observăm în această carte rădăcinile profund marxiste şi utopice ale intelectualilor neoconservatori. Ceea ce îi leagă pe neconservatori de socialişti e tocmai chintesenţa a ceea ce declanşează expansiunea statului social împotriva libertăţilor personale: doctrina războiului preventiv. Comuniştii, fasciştii şi, azi, globaliştii se folosesc de războiul preventiv. Preşedinte al Americii între 1913-1921 şi doctrinar al războiului preventiv, Woodrow Wilson nu s-a sfiit să afirme că în spatele războiului preventiv se află interesele financiare ale oligarhiei. Conservatorismul tradiţional respinge războiul preventiv şi acceptă, aşa cum este firesc şi moral, numai războiul de autoapărare sau, cum ar spune Murray N. Rothbard (1926-1995), războiul legitim sau justificat. Iată de ce conservatorismul tradiţional, fie că e american sau românesc (Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, PNŢCD-ul interbelic), nu e imperialist, expansionist, violent.

Când în toată presa românească şi internaţională, în toate universităţile de stat se demonizează naţionalismul, intelectualul oboist nu precizează ce fel de naţionalism e totalitar: naţionalismul non-intervenţionist al conservatorismului tradiţional sau naţionalismul intervenţionist al comuniştilor şi fasciştilor.

Oligarhia americană (Rezerva Federală – FED) îşi arată colţii în politică prin anul 1964 când bancherii şi industriaşii şi-au retras sprijinul financiar pentru republicanul Barry Goldwater spijinindu-l pe liberalul Nelson Rockefeller. Anul 1964 reprezintă anul de cotitură în istoria conservatorismului american. 20 de ani mai târziu, în 1985, candidatul republican la preşedinţie, Jack Kemp, proclama deja egalitatea ca fiind cel mai important principiu conservator. Acestei crize doctrinare din interiorul mişcării conservatoare, Richard Vignerie îi răspunde, în 1984, cu propunerea legitimă de a pune pe picioare un nou partid de dreapta ca alternativă la democraţi şi republicani, un partid cu o doctrină orientată împotriva statului social, împotriva sindicatelor puternice şi împotriva marilor corporaţii.

La o analiză atentă a fenomenului, corectitudinea politică neoconservatoare susţine în practică ceea ce respinge în teorie: multiculturalismul. Astfel, ne atenţionează Paul Gottfried, neoconservatorii sunt în favoarea imigraţiei fără restricţie, în favoarea statului dădacă, în favoarea exportării “democraţiei de tip american” (p. 199) în întreaga lume si în favoarea “capitalismului democratic”; Acton Institute, un think-thank libertarian finanţat de neoconservatori,  a anulat distincţia dintre capitalismul democratic şi socialism (p. 213). Paul Gottfried conchide: revoluţia democratică globală conduce către o comunitate globală secularizată şi egalitară.

În România, această carte ar trebui să lămurească lucrurile. În decembrie 1989 comunismul a căzut, “disidenţii” de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii au fost aceleaşi personaje neoconservatoare de tristă amintire pentru istoria naţională: nu au ridicat un deget în favoarea unirii României cu Republica Moldova, la fel cum prietenii lor americani s-au opus făţiş reunificării Germaniei. Ion Iliescu a semnat independenţa Republicii Moldova sub tăcerea complice a aceloraşi intelectuali care astăzi se agită pe bloguri şi în reviste pozând în “patrioţi” si în oameni favorabili “deschiderii” către Republica Moldova. Se înţelege: nu e vorba despre o deschidere a statului naţional România către statul naţional Moldova, ci despre o “deschidere” a suprastatului globalist NO NAME către Republica Moldova, viitoarea regiune NO NAME a globosferei.

——–

Discursul unui veteran de razboi despre terorism

[click pe imagine pentru detalii]

Ron Paul: Israel created Hamas, US created Osama bin Laden:

Economia libertatii: renasterea Romaniei profunde, de Ovidiu Hurduzeu

de Ovidiu Hurduzeu

În luna noiembrie 2009, m-am aflat în România, alături de teologul şi economistul John Medaille de la University of Dallas, pentru a lansa antologia A Treia Forţă. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde (Editura Logos, Bucureşti). Antologia, pe care am îngrijit-o împreună cu profesorul texan, include textele unor renumiţi gânditori de astăzi, precum profesorul Stefano Zamagni, consilier economic al Papei Benedict XVI, şi Phillip Blond, noul „rege filozof“ al conservatorilor britanici. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde reprezintă topografia unor practici economice viabile. Dacă ar fi aplicate în mod sistematic în ţara noastră, ele ne-ar putea ajuta să evităm colapsul iminent al economiei şi să ieşim la liman prin mijloace care ne stau la îndemână, fără a ne îndatora în numele copiilor şi nepoţilor noştri şi fără a vinde la mezat România. În afara faptului că propune soluţii anticriză viabile, Economia libertăţii jalonează calea spre restaurarea unei societăţi sănătoase şi prospere.

De la bun inceput, fără a fi fost măcar răsfoită, cartea a fost primită cu neîncredere de cei interesaţi să menţină status quo-ul economic şi intelectual în România. Spre deosebire de alte lucrări care propun soluţii de „reconstrucţie“, Economia libertăţii nu încearcă să resusciteze un model economic şi social muribund. Autorii antologaţi merg la rădăcina răului, vizează cauzele structurale care au produs dezastrul actual; soluţiile lor nu sunt menite să repare un sistem stricat, ci să-l înlăture complet, înlocuindu-l cu unul funcţional.

În esenţă, Economia libertăţii: Renaşterea României profunde luminează căile spre instaurarea în ţara noastră a unui stat al micilor proprietari. Acest ideal este convergent cu distributismul şi respectă supoziţia economiei neoclasice a „numarului vast de firme“ – pe o piaţă cu adevărat liberă trebuie să acţioneze un număr suficient de mare de unităţi economice aşa încât nici una să nu aibă puterea de a impune preţurile. Precondiţia „numărului vast de firme“ impune însă ca proprietatea productivă să fie larg raspândită în societate. Or, în România se constată o concentrare îngrijorătoare a proprietăţii în câteva mâini. Am ajuns în situaţia în care foarte mulți dintre concetăţenii noştri nu posedă experienţa proprietăţii productive. Pur şi simplu, trăiesc în condiţii de „sclavagism“ salarial – nu ştiu ce implică statutul de proprietar întrucât nu l-au cunoscut niciodată în chip de realitate directă. Această situaţie explică dorinţa multora de a rămâne simbriaşi „la stat“ şi în marile corporaţii mai degrabă decât să pornească o afacere pe cont propriu.

Urmând cu obedienţă unele modele teoretice din import (neoliberalismul, de pildă, dar nu este singurul), încurajând sau închizând ochii la practicile mafiote din economia reală, statul român nu a avut nici un interes să dezvolte o democraţie economică, un sistem bazat pe piaţa liberă, care să-i încurajeze pe cât mai mulţi cetăţeni să deţină o proprietate productivă (mijloace de producţie). Toate guvernele care s-au perindat la cârma României au încurajat, pe de-o parte, concentrarea de capital şi formarea de pieţe monopoliste, iar pe de altă parte, au promovat sau recurs la mijloace non-economice majore de tip socialist-keynesian – „pomeni electorale“, subvenţii, credit pentru consum (camătă) – pentru a remedia (dar nu au reuşit) gravele dezechilibre economice şi nedreptăţile sociale tot mai mari. În ultimii douăzeci de ani am asistat la spolierea României şi la înrobirea economică a populaţiei prin complicitatea dintre globalism (capitalismul financiar şi oligarhic) şi statul birocratic-managerial. Practic, monopolul public al statului comunist s-a transformat în oligopol privat.

Economia libertăţii: Renaşterea României profunde propune o varietate de practici distributiste – o a treia cale – care ar putea crea în România o ordine economică stabilă şi dreaptă. Economia actuală a României este dependentă de intervenţia factorilor non-economici, care au prea puţin sau chiar nimic în comun cu piaţa liberă (politicianism, subvenţii de la UE, credite de la FMI). În Economia libertăţii, cititorul va găsi o varietate de practici distributiste care, odată implementate în ţara noastră, ar putea echilibra economia cu mijloacele pieţei. (Recursul permanent la mijloace non-economice accelerează extinderea continuă a dimensiunilor şi puterilor statului birocratic şi a sistemului de creditare.)

Nici una dintre soluţiile sau practicile enunţate în Economia libertăţii: Renaşterea României profunde nu este utopică sau produs de laborator. Distributismul enunţat în această antologie funcţionează „pe teren“. Îl întâlnim în Ţara Bascilor, unde este pus la lucru în cadrul cooperativelor Mondragón cu cei 80.000 de lucrători-proprietari şi 50 de ani de activitate încununată de succes; funcţionează pe scară largă în regiunile italiene Emilia-Romagna, Toscana, Triveneto – Confederazione Cooperative Italiane are o cifră de afaceri de 40 de miliarde de euro anual iar băncile ei, uniuni de credit, reprezintă 10% din industria financiară italiană; în SUA, distributismul este aplicat prin planurile de distribuire a acţiunilor către salariaţi (Employee Stock Ownership Plan) şi sistemul de ferme şi magazine de tip „co-op“. Recent, în Marea Britanie, Phillip Blond, ideologul Partidului Conservator, a propus un model distributist de reformare a sectorului public, radical diferit de falitele soluţii socialiste şi neoliberale. Acest model prevede descentralizarea administraţiei de stat prin mutarea puterii de decizie de la centru (guvern) la comunităţile şi organizaţiile locale; crearea de „firme civile“, în care atât lucrătorii „din prima linie“ cât şi beneficiarii (cetăţenii) sunt coproprietari reali în organizaţiile prestatoare de servicii publice. Scrie Phillip Blond: „Nefiind guvernată nici de stat, nici de piaţa privată, această nouă asociaţie civilă ar localiza responsabilitatea, ar direcţiona structurile intermediare şi ar promova valorile etice. Ar face-o prin răspândirea «luarii în proprietate» a serviciilor finanţate de la buget, revoluţionând astfel serviciile publice în avantajul tuturor“.

Antologia oferă numeroase sugestii de reformare a agriculturii româneşti. Baza agriculturii trebuie să fie mica fermă de familie, nicidecum „agro-business“-ul sau agricultura de tip industrial. Una dintre cheile dezvoltării României se găseşte în parteneriatele oraş-sat care includ „importul“ în zonele rurale de aptitudini tehnice şi capacităti industriale şi „exportul“ înapoi, către zonele urbane, de produse prelucrate. Este nevoie de o dezurbanizare a forţei de muncă prin crearea la sate a unui sistem de subcontractare cu un număr mare de ateliere mici; acest sistem ar întoarce fluxul migraţionist spre sate, ar stopa declinul regiunilor rurale din România şi ar micşora congestia urbană. Parteneriatele sat-oraş ar crea o industrie rurală, adaptată nevoilor locale, care nu ar distruge identitatea tradiţională a satului românesc.

Iată doar câteva soluţii pentru „Renaşterea României profunde“ propuse în această antologie. Dacă ne dorim o Românie care să răspundă provocărilor secolului al XXI-lea, autorii antologiei ne îndeamnă să remoralizăm piaţa, să relocalizăm economia şi să recapitalizăm nevoiaşii. Politica economică nu poate să mai fie separată de obiectivele sociale. Altfel spus, nu putem să avem o economie sănătoasă fără o răspândire foarte largă a proprietăţii productive, a activelor şi a beneficiilor bunăstarii, materiale şi ecologice.

Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, se propune un model economic care să nu favorizeze nici „mogulul“, nici marea corporaţie, nici „statul-dădacă“, ci pe ţăranul gospodar şi micul întreprinzător. „Noi – scria G. K. Chesterton, unul dintre părinţii distributismului – ieşim la contraatac dintr-un oraş asediat, cu sabia în mână; un contraatac lansat din ruinele Cartaginei“.

John Medaille si Ovidiu Hurduzeu la “Ora de stiri”

John Medaille si Ovidiu Hurduzeu la “Ora de stiri”, 27 noiembrie 2009 – http://dl.transfer.ro/Ora_de_stiri_27_nov_2009-Transfer_RO-16Dec-bd722b.rar.

Atentie la economia alternativă! de Ovidiu Hurduzeu

Atentie la economia alternativă!
de Ovidiu Hurduzeu

(articol publicat in Foreign Policy Romania, numarul din septembrie/octombrie, 2009)

Scopul primordial al ţării noastre în secolul XXI este să urmărească interesele României profunde, promovând iniţiativele reunite sub numele generic „a treia forţă”. România de astăzi nu mai este o „ţară”, ci un punct de întâlnire dintre reţelele de colonizare economică şi cele de îndoctrinare ideologică (prin media, think tank-uri, universităţți); locul de convergenţă a reţelelor de supraveghere-dezinformare şi de influenţă ocultă. Până acum, pe fostul teritoriu naţional – o regiune deteritorializată a unui continent care şi-a pierdut şi el identitatea – „interesele globale ale României” n-au însemnat nimic altceva decât interesele private ale acestor formaţiuni întrepătrunse. Nu cred că omului de pe stradă îi mai stârneşte interesul „agenda pentru România” întocmită de clienţii, agenţii şi bufonii care servesc actualul sistem reticular.

Dacă românii vor să ocupe un loc important în familia popoarelor lumii, acel loc nu va fi câştigat de moguli, nici de diplomaţii salonarzi sau de parlamentarii trimişi la Bruxelles pe post de băgători de seamă cu salariu în euro. Va fi un loc câştigat în lupta de zi cu zi a gospodarilor din România profundă. Această luptă va avea ca obiectiv principal transformarea regiunii deteritorializate numite, în virtutea inerţiei, România, într-o ţară normală. Normalitatea înseamnă în primul rând libertate iar libertatea nu poate exista fără democraţie economică. Nu vom redeveni oameni liberi, adică normali, atâta timp cât vom fi sclavii şi clienţii sistemului reticular de dominaţie.

În lume, ordinea economică bazată pe inginerii financiare, practici mafiote şi monopoliste, dominantă până mai ieri, s-a prăbuşit. În ciuda opoziţiei oligarhiei economice şi culturale (cea de-a doua o legitimează pe prima), România profundă, prin strădaniile gospodarilor ei, se va racorda la noul sistem economic pe cale de-a se naște. Din Argentina (unde muncitorii au preluat şi repus în funcţiune fabricile falimentate de oligarhi), până în Emilia-Romagna (Italia), Țara Bascilor (unde prosperă economia distributistă) și SUA (cu explozia “noului agrarianism” şi a formelor de asociere voluntară de tip cooperatist), în nenumărate locuri de pe glob a început să funcţioneze o economie alternativă. Este o economie în care cetăţeanul de rând îşi recăpătă autonomia şi demnitatea de proprietar-producător.

Cunoscut sub diferite nume, „capitalism popular”, „capitalism cu conştiinţă” (termeni utilizaţi de liderul conservatorilor britanici, David Cameron, la întrunirea de la Davos din ianuarie 2009), „distributism” sau „economie civilă” (termen folosit de papa Benedict al XVI-lea în ultima sa enciclică, de la începutul lunii iulie 2009: „Caritas in veritate – Iubirea în adevăr“), noul sistem se impune ca o adevărată a treia forţă. Nu este vorba despre o nouă „inginerie” a elitelor, ci de un model grass roots, construit de la firul ierbii, animat de un spirit şi de principii comune dar cu întrupări diferite de la ţară la ţară. Noua economie a României nu va mai fi proiectată de „băieţii de la Bruxelles şi Washington” pentru a fi asamblată pe plaiurile dâmboviţene spre uzul cleptocraţiei autohtone. De data aceasta, modelul economic va fi „Made in Profound Romania”, pentru binele nostru comun – al românilor, şi deopotrivă al europenilor.

În ultimul timp, mogulii au început să simtă în ceafă suflarea rece a falimentului. S-ar putea ca, în noua economie, să simtă şi suflarea îngheţată a redistribuirii pe cale democratică a proprietăţilor, pe care nu au ştiut (şi nici nu au vrut) să le managerizeze eficient. Oricâtă rea-credinţă şi opoziţie făţişă ar manifesta reţelele şi oligarhii, şi în România va avea loc o „capitalizare” a sărmanilor şi a clasei de mijloc – nu prin împărţirea socialistă de către statul managerial a pomenilor de tot felul – ci prin crearea unui stat distributist de mici proprietari. În loc să avem o mână de oligarhi la vârf iar la bază, masele proletarizate, vom avea o Românie normală, stabilă şi prosperă; sclavii (ne)ferciţi de azi vor deveni mâine cetăţeni liberi, responsabili şi (economic) autonomi. Dacă viitorul nostru Președinte 1) va asculta de vocea României profunde şi 2) va înţelege ceea ce se întâmplă pe plan mondial, noua economie va înflori în România. Iar noi toţi, vom avea o ultimă şansă de-a ne salva demnitatea.

♦

Dati foc viei
de John Medaille
(traducere de pe Front Porch Republic de Ovidiu Hurduzeu)

Tocmai m-am întors din una dintre cele mai remarcabile călătorii pe care le-am făcut în viaţa mea, o şedere de zece zile în România, unde m-am aflat cu scopul de a promova o antologie de texte pe teme de economie distributistă şi locală: „Economia libertăţii: Renaşterea României profunde“. Fiecare zi petrecută în această ţară a însemnat pentru mine o nouă aventură; voi scrie pe larg despre toate lucrurile fascinante care s-au petrecut şi despre minunaţii oameni pe care i-am întâlnit. Cred însă că cel mai potrivit este să încep această poveste cu sfârşitul, întrucât ultima zi a călătoriei mele a fost cea care le-a luminat pe toate celelalte: ultima zi a dat înţeles întregii mele călătorii şi a vădit pentru ce luptăm, atât în cadrul acestei călătorii cât şi la „The Distributist Review“.

Împreună cu dr. Ovidiu Hurduzeu, cel care a îngrijit împreună cu mine antologia, cu editorul ei, Alexandru Ciolan şi fiul său Andy, ne-am întors cu maşina de la Iaşi, din nordul ţării – unde am avut o dezbatere cu un economist din mainstream şi un adept al Şcolii austriece. Despre această dezbatere voi scrie mai mult cu altă ocazie. Întrucât cartea se referă la „România profundă“, colegii mei mi-au oferit ocazia să văd această Românie care cuprinde 46% din populaţie. În drum spre Iaşi, am mers pe şoselele principale, dar la întoarcere am luat-o pe drumurile lăturalnice, de-a lungul râului Prut, care formează graniţa cu Basarabia, care, deşi nu este, se numeşte în prezent Moldova. Basarabenii şi românii vorbesc aceeaşi limbă şi împărtăşesc în mare parte aceeaşi istorie. [... citeste restul ...]

Tot o apa si-un pamant

Am vrut ca Geoana sa castige nu pentru ca ar fi mai bun, mai frumos sau mai destept decat Basescu. Am vrut ca Geoana sa castige pentru a impiedica politizarea culturii inceputa de Gheorghiu Dej si continuata pana azi de Traian Basescu. Nici Basescu si nici Geoana nu au programe economice de reconstructie a Romaniei, ce sa mai vorbim de iesirea din criza… Cine sustine contrariul, e fanatic partinic si nu are sens sa stam de vorba.

Am fost un sustinator al lui Traian Basescu, am fost un sustinator al “Intelectualului Public”. Nu mai sunt si nici nu voi mai fi vreodata.

Am crezut ca “Intelectualul Public” reprezinta balonul de oxigen de care romanii, tinerii si aceasta tara au nevoie. M-am convins ca nu e asa.

Am fost facut “antisemit” de Mihail Neamtu si Vladimir Tismaneanu pentru ca am folosit intr-un comentariu cuvantul “jidan”. Bantuie diferite fantome pe blogul dlui Bogdan Duca care ma acuza de “antisemitism”.

Mihail Neamtu mi-a trimis primul e-mail prin 2006 cand i-am pus link catre blogul sau pe blogul meu. Nu ne-am intalnit niciodata fata in fata, dar de cateva ori pe an ne mai trimiteam cate un mail. Pana sa apara cartea “A Treia Forta: Romania profunda”, eram un mare fan al “elitei”. De Mircea Platon nu auzisem decat din cateva eseuri din Idei in Dialog si din cartea “Cine ne scrie istoria?”, iar cartea “Sclavii fericiti” mi-a facut cunostinta cu critica conservatoare asupra postmodernitatii.

Inainte de lansarea cartii “A Treia Forta” i-am trimis un mail dlui Neamtu de ziua lui, pe 8 noiembrie, prin care i-am spus “La Multi Ani”, iar apoi Neamtu mi-a multumit si mi-a daruit doua carti:  Totalitarianism and Political Religions, Volume II Concepts for the comparison of dictatorships Edited by Hans Maier and Michael Schafer si  The Mind of Jihad by Laurent Murawiec. A doua carte, pe cat de bine incepe cu prezentarea legaturilor dintre bolsevism, terorism si gnosticism, pe atat de prost sfarseste in concluzie: solutia lui Murawiec e bomba, de gnosticism ne eliberam cu ajutorul bombelor. Ioan Petru Culianu a intuit dezastrul intelectual din jurul dezbaterilor despre gnosticism cand a scris ca acest fenomen risca sa fie dezbatut tot de catre gnostici… Exact la fel cum bolsevismul din Romania e combatut de catre mensevici…

Dezastrul intelectual si blocajul ideilor incep atunci cand cultura e confiscata pentru a deveni o afacere profitabila de casa.

Cartea “Sclavii fericiti” mi s-a parut “radicala” la acea vreme si am privit-o, la inceput, cu oarecare retinere. Nu ca nu eram de acord cu ideile tari ale cartii, dar critica razboiului din Serbia unde Romania a participat cu multa bucurie mi-a parut atunci un lucru nu tocmai bun. Cand toate posturile de televiziune si toti intelectualii iti baga in cap ca orice razboi inceput de America e spre binele umanitatii si spre binele Americii, e greu sa iesi din chingile manipularii si sa fii de acord cu ganditorii conservatori cand spun ca razboiul preventiv reprezinta culmea progresului spre primitivism.

Eu puteam sa resping din plin propunerile din cartea “A Treia Forta” si sa imbratisez intru totul propunerile “elitei”, mai ales ca incepusem sa am legaturi cu dl Mihail Neamtu cu mult timp inainte de lansarea manifestului conservator.

Dar dupa ce am citit cartea am stat si m-am informat. Am cautat pe net reviste si situri conservatoare si neoconservatoare din America si am observat ca sectarismul e de partea neoconilor si ortodoxia e de partea paleoconilor. De aceea indemn pe orice tanar sa se informeze bine inainte de a lua de-a gata ceea ce scriu “intelectualii” prin Idei in Dialog, Dilema Veche, 22 sau Evenimentul Zilei.

Cititi The American Conservative, Anti-war.com, Taki’s Magazine, First Principles (sit editat de cea mai mare editura conservatoare din America – ISI Books) si va veti convinge singuri. Cartea sfanta a “Intelectualului Public Global” nu e Sfanta Scriptura, ci Evanghelia dupa Woodrow Wilson.

Ma gandesc ca mare a mai fost frustrarea dlui Neamtu vazand ca nu resping “A Treia Forta” in conditiile in care dl Neamtu a fost primul care m-a “pescuit” de pe net si m-a momit si cu doua carti. Numai ca eu nu sunt de vanzare pentru ca pe mine ma intereseaza adevarul ideilor vii. Se pare ca dl Neamtu nu a inteles acest lucru la momentul respectiv. Acum sunt sigur ca a inteles.

Politizarea culturii sub Traian Basescu, ca si sub Dej, se sprijina pe urmatorul pilon: predicarea propagandistica a razboiului ca necesitate in faurirea pacii globale, ieri razboi impotriva capitalismului, azi “impotriva” terorismului. Intelectualul care se opune razboiului preventiv generator de saracie (vezi actuala criza economica) prin mijloace non-economice de asanare a pietei (caritatea, asistenta sociala si creditul bancar) nu e “Intelectual Public”; nu are voie sa scrie in revistele oligarhiei globale. E acuzat de “legionarism”, “antisemitism”, “rasism” si alte cretinisme. Nici nu are cum sa fie asa de vreme ce toti intelectualii basescologi de azi sunt gorbaciovisti la origine.

Schema matematica e urmatoarea: Gorbaciovism = gobalism = socialism reformat.

Socialistii culeg fructele a ceea ce neoconservatorii pun in aplicare. Asta e drumul pentru ca atat socialistii cat si neoconservatorii se trag din mantaua lui Gorbaciov infiltrata in America prin apologetii lui Leon Trotsky (Podhoretz, Kristol, etc), iar in Romania prin Tismaneanu & Co. A inceput Bush “razboiul impotriva Raului”, socialistii pun o taxa pe el…  Cu cat globalismul se perfectioneaza, cu atat socialismul ocupa si colonizeaza toata paleta spectrului politic (vezi “We are All Socialists Now, Newsweek). Si “Intelectualului Public Global” ii mor ideile, nu mai are ce sa mai spuna pentru ca nu mai poate critica propriile lui premise care sunt false pentru ca duc spre socialism.

Nu conteaza ca un razboi e ilegal asa cum a fost razboiul din Irak sau ca Senatul american atrage atentia: Rumsfeld l-a lasat pe Bin Laden sa scape.

Pentru “Intelectualul Public” conteaza conformismul si consumismul. Cat mai mult daca se poate…

Citeste cum razboiul din Irak a fost planuit inainte de atacurile de la WTC:

Indeed, former CIA director George Tenet said that the White House wanted to invade Iraq long before 9/11, and inserted “crap” in its justifications for invading Iraq. Citeste restul pe  washingtons.blog.

Toata lumea a stiut dinainte de atacurile de la WTC ca Irakul nu are arme de distrugere in masa:

Everyone knew the WMD claims were fake.

For example, Tony Blair – the British Prime Minister – knew that Saddam possessed no WMDs. If America’s closest ally Britain knew, then the White House knew as well. Citeste restul pe washingtons.blog.

VIDEO: Benazir Bhutto: Osama Bin Laden is Dead

Just in case you missed this: In a November 2, 2007 interview with Al-Jazeera TV, Bhutto spoke English and told correspondent David Frost that Osama bin Laden was dead and the person who killed him was Ahmed Omar Saeed Sheikh. Omar Sheikh is one of the persons convicted for the kidnapping and killing of American journalist Daniel Pearl. Bhutto was assassinated less than two months after this interview.

Minciuna Obama si adevarul Ron Paul

• Justin Raimondo: The Democrats’ War Tax.
• Paul Craig Roberts: A Kept Man.

Gottfried, Miscarea conservatoare

„Marii filantropi sunt, probabil, mai conştienţi de propriile interese decât ar putea sugera o privire superficială. La urma urmei, întotdeauna au existat capitalişti dornici să prevină ostilităţi viitoare calmându-i pe revoluţionarii potenţiali. Finanţarea globaliştilor democraţi şi a teoreticienilor statului social într-o lume care se îndreaptă cu paşi repezi către social-democraţie constituie o poliţă de asigurare destul de bună. Nu este mai puţin adevărat că multinaţionalele nu au fost niciodată interesate de loialităţile de provincie şi de tradiţiile străvechi pe care le predicau conservatorii. Pieţele internaţionale implică sisteme economice şi politice internaţionale al căror obiect îl reprezintă eliminarea tuturor barierelor naţionale şi etnice ale creşterii economice. În pofida unor mai vechi asocieri, filantropii conservatori nu mai subvenţionează politicile care le defineau viziunile asupra lumii în anii `30 şi chiar şi în anii `50. Poziţiile pe care le sprijină financiar în ziua de azi, în politica externă, şi redistribuirea venitului sunt total diferite de cele adoptate la un moment dat de către conservatori”.

(Fragment din „Mişcarea conservatoare”, de Paul Gottfried, traducere de Dragoş Moldoveanu, carte în curs de apariţie la editura Logos).

Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 19,30, la Sala Rapsodia, pentru lansarea celor două volume. Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Huruduzeu.

Traditia conservatorismului american pentru neoconi

O recenzie despre traditia anti-razboi a conservatorismului american. Neoconii americani si romani sigur nu au auzit despre ea. Ei au auzit numai despre consubstantialitatea corporatismului cu statul, sclavie si instrumentalizarea teologiei. Heil Basescu, Heil Bush, Heil Obama!

Ladies for Liberty

Un film bomba: The Obama Deception by Alex Jones

Pe 15 Martie se lanseaza filmul The Obama Deception.
Sit oficial: http://www.obamadeception.net/.
Filmul a aparut pe youtube:

Profesorul Paul Gottfried despre dreapta americana

Recomand cu caldura discursul profesorului Paul Gottfried despre dreapta americana: Our Enemy, the GOP.

In numarul din ianuarie al revistei TAC, Reid Buckley isi incheia eseul fulgerator la adresa dreptei de carton din Partidul Republican colonizat de asa zisii “ganditori neoconservatori” – in realitate activisti progresisti – cu urmatoarele cuvinte: “Where are our Friedrich Hayeks of The Road to Serfdom, our Eric Voegelins of The New Science of Politics, our Russell Kirks of The Conservative Mind? Where is our philosopher? Meantime, on the practical front, what can conservatives do? The very first thing is to dissociate from the Republican Party, which has become an albatross around the neck of integrity.”

Activisti progresisti neoconi gasim si in revista “Dilema” – eu ii spun “Pravda din Uniunea Europeana”, asta e “Dilema veche” – unde diplomatul si teologul Teodor Baconsky reuseste performanta de a scrie manifestul progresist al mileniului 3. Si ei, ca si fratii lor impostori americani, sustin un partid asa zis de “dreapta” – PDL – colonizat de comunisti. Ei cred ca se poate face democratie cu comunistii… Nu mai analizez logica defecta a textului si lipsa de coerenta pentru ca nu merita efortul meu asemenea elemente oportuniste.

Cine are ochi, urechi si minte, scapa; cine nu, ramane chior in continuare de dragul puterii, de dragul de a avea un ipostas divin la Cotroceni.

Crestinism corect politic

Pentru dogma Noii Lumi, crestinismul trebuie sa fie si el “adaptat” la lume, corect din punct de vedere politic. Religia devine astfel ideologie. Un episcop homosexual deschide ceremonia de investire a lui Barack Obama. Nu am oroare fata de un homosexual, pot foarte bine sa stau de vorba cu un episcop homosexual fara sa stramb din nas. Problema e cum a trecut cu brio studiile teologice din tinerete, cum a fost ales episcop un homosexual si de ce se pune accent pe “noua morala” in dauna moralei crestine. Problema e cum un episcop poate sa faca parada de orientarea sa sexuala, cum corectitudinea politica e mai valoroasa decat Biblia pentru un om care pretinde ca predica Cuvantul lui Dumnezeu.

Desigur, daca sunteti putini atenti si va uitati in lumea politica, o sa fiti dezamagiti sa observati ca niciun presedinte de stat nu e un om normal. Luati fiecare presedinte de stat si analizati-i comportamentul. Veti observa ca toti sunt oameni bolnavi, au probleme cu capul, sunt instabili emotional, au probleme de personalitate sau caracter, etc.. Nu spun ca un om intreg la minte nu ar avea sanse sa fie presedintele unui stat din secolul 21 pentru ca nu l-ar vota poporul – poporul l-ar vota cu siguranta pentru ca fondul profund al unei natiuni, oricare din lume, nu se poate corupe niciodata – , ci pentru ca IDEOLOGIA primeaza in fata PRINCIPIILOR de selectie in politica din ziua de azi. Ideologia a inlocuit gandirea omului care face politica in secolul 21. In loc sa stai putin si sa cugeti, mai confortabil e sa scoti pe gura un sablon institutionalizat si toata presa din lume te ridica in slavi. Esti actual, esti vedeta, esti star.

Din aceasta cauza consider ca un popor sau o natiune nu poarta nicio vina pentru ca un anormal ajunge presedintele unui stat modern, ci mediul anormal si ideologic la care omul este supus si obligat sa adere.

Barack Obama e si el o vedeta, un star, deci nu trebuie sa ne asteptam la lucruri mari din partea lui, chiar daca lui Traian Ungureanu incepe sa-i placa de Obama pentru ca e pro-war si pentru ca vrea el sa aduca pacea in Israel. Intelegeti voi ca parintele Kagan i-a soptit diaconului Traian Radu Ungureanu ca Obama e de-al lor. Ce sa spun, Israelul are nevoie de Occident sau de ONU ca sa fie pace in Ierusalim. Israelul poate si singur sa-si faca dreptate, nu e un stat handicapat care asteapta carje de la neoconservatori si obamisti. Daca ne asteptam la lucruri mari din partea lui Obama, atunci vom fi dezamagiti si, in final, manipulati.

Deci, invitatia catre episcopul homosexual la inscaunarea lui Obama se inscrie in datele anormalitatii acestei lumi in care traim. O lume care nu poate deloc sa fie coerenta cu ea insasi; o lume care vrea sa fie totalitara, adica si crestina, si homosexuala. Si religioasa, si atee. Totalitarismul le poate face pe toate. De aceea el fascineaza.

Ron Paul despre Israel, Gaza, criza economica, libertate