Bartolomeu Stănescu: Creştinul social în veşminte de arhiereu

Aceasta este Biserica Ortodoxa, acesta este distributismul pe care Biserica Ortodoxa Romana trebuie sa-l reinvie in societatea romaneasca. Aceasta este doctrina sociala a Bisericii, dincolo de stanga si dreapta, dincolo de socialism si liberalism. Recomand un material din Ziarul Lumina realizat de Catalin Raiu.

Acesta este sistemul democratic, economic, social si politic pe care clerul crestin e obligat sa il predice duminica de duminica de la amvon.

Ascuns ochilor istoricilor, episcopul Bartolomeu Stănescu era numit în epocă filosoful social-creştin. Tot contemporanii spun că, asemenea oricărei mari personalităţi, a ieşit din viaţa publică fără să fie regretat.

• 
  Măreşte

Bartolomeu Stănescu se naşte la 25 august 1875 şi după absolvirea Seminarului şi a Facultăţii de Teologie din Bucureşti este trimis la Paris pentru continuarea studiilor. La Université Paris Sorbonne obţine două licenţe, în litere (sociologie) şi în drept, iar mai apoi începe studiile de doctorat sub îndrumarea profesorului Émile Durkheim, cu o teză în domeniul filosofiei socio-politice despre principiul autorităţii. De altfel, întregul său discurs public este brodat în jurul ideilor de libertate şi autoritate.

În ianuarie 1914 este numit profesor titular la Catedra de exegeza Noului Testament, unde are o audienţă selectă, inclusiv din rândurile elitelor vremii: Constantin Rădulescu-Motru audiază în câteva rânduri prelegerile sale. Începerea Primului Război Mondial îl lasă cu greu convins să se retragă în Moldova, dorinţa sa fiind aceea de a merge pe front pentru că “pe lângă entuziasmul patriotic ce-l însufleţea, însăşi primirea salariului de Profesor Universitar îl obliga să fie nelimitat la dispoziţia patriei sale scumpe”. Fiind deja arhiereu, nu primeşte aprobarea nici de la ministrul de război Vintilă Brătianu, nici de la I. Gh. Duca, ministrul instrucţiei publice, şi se înscrie profesor la Şcoala Normală “Vasile Lupu” din Bogzeşti, lângă Roman, predând limba română şi religia la clasele primare. Cânta la strană şi predica în fiecare duminică pentru că nu avea veşminte arhiereşti ca să poată sluji.

Marea Unire din 1918 îi oferă posibilitatea de a se implica în mai multe domenii ale vieţii publice: înfiinţează alături de alţi intelectuali ai vremii o revistă de drept şi ştiinţe politice, precum şi Cercul de Studii Social-Creştine “Solidaritatea”. În paginile revistelor editate îşi prezintă reflecţia intelectuală despre construcţia naţiunii, autonomia bisericească, rolul ierarhului în eparhie, problemele economice şi sociale ale noului stat român.

Bun organizator

În 1920 primeşte în grijă păstorirea celei mai mari eparhii din România Mare: a Râmnicului Noul-Severin şi conducerea revistei “Biserica Ortodoxă Română”. În ambele funcţii, propune o reorganizare rapidă din temelii. În 1938 intră în concediu pentru o perioadă de doi ani, după care se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Bistriţa, unde în 1954 va şi trece la Domnul. În perioada pensionării, merge în mai multe rânduri la Paris, unde studiază limbile engleză, germană şi italiană pentru ca scrierile sale să fie accesibile comunităţii ştiinţifice internaţionale:

“Hotărârea pe care am luat-o, ca să intru în a treia pasă a vieţii mele, mi-a fost inspirată de Ea şFecioara Mariaţ, printr-un text din Sfânta Scriptură, pe care am deschis-o, când m-am simţit îmboldit puternic în cugetul meu s-o deschid. Îmi numesc situaţia de acum ca fiind pentru mine a treia fază a vieţii, pentru că prima am trăit-o în şcoalele prin care am trecut; iar pe-a doua am trecut-o prin aplicarea în instituţiile laice şi bisericeşti a celor învăţate în şcoli din ţară şi în străinătate. De astă dată, ş…ţ mult mai în plin pregătit pentru folosul românesc, dacă nu şi internaţional, aşa cum sunt hotărât să ajung, ş…ţ sunt sigur, că voi fi pe deplin înţeles, dacă nu şi urmat, de lumea care mă va asculta şi care mă va citi în lucrările tipărite şi răspândite de mine, în limbile pentru care îmi fac pregătirea”. (Arhiva

CNSAS, Fond Informativ, Scrisoare a lui Bartolomeu Stănescu către Vasile Tivig, 17 ianuarie 1939, dosar nr. 53328, fila 133.)

Creştinismul social ca mişcare

Cu un impact semnificativ în ţări ca Italia, Marea Britanie, Germania sau Franţa, creştinismul social prinde contur şi în România datorită episcopului Bartolomeu Stănescu şi a altor teologi ortodocşi: Şerban Ionescu, Vasile Ghe. Ispir etc. Centrul de Studii Social-Creştine înfiinţat de ei este extrem de activ în anii â20, editând revista “Solidaritatea” şi organizând conferinţe în diverse zone ale ţării. Mişcarea creştinismului social din România se prezintă ca un demers al Bisericii Ortodoxe de a trece valorile creştine din spaţiul privat în structura organismului social. Ceea ce a determinat Biserica la o astfel de acţiune a fost şi “ivirea unor curente sociale, cum este: socialismul, comunismul, bolşevismul, anarhismul etc., care având un fundament materialist, antireligios şi revoluţionar, nesocoteau cu totul valorile morale şi religioase în reforma vieţii sociale”.

Proiectul său, inspirat din curentul creştinismului social, avea ca finalitate o arhitectură socială echitabilă derivată din morala creştină. În acest context, statul prin natura laicismului său are apucături de indiferenţă religioasă şi de incompetenţă practică, de aceea “se cuvine ca astăzi să contrabalansăm în cele bisericeşti autoritarismul statului nostru cu libertatea de competinţă şi de acţiune”.

Autonomia societăţii

Discursul episcopului Bartolomeu Stănescu este unul de factură analitică pornind de la dreptul natural şi coexistenţa în societate a două principii complementare: libertatea şi autoritatea, aceste “două mari forţe şi două mari drepturi ş…ţ care coexistă şi se înfruntă în mod natural”. În concepţia sa, Biserica nu reprezenta încă acea mare corporaţie socială care să ofere un viu apostolat în societate din cauza ingerinţelor externe, dar şi interne: “Astăzi Biserica s-a osificat sub forma unei simple întocmiri de birou şi de formalism administrativ”. În acest context, datoria oamenilor Bisericii este să-i asigure statutul de organism social autonom şi să-i înlesnească capacitatea de a produce consensul şi sufletul naţional.

Criticând cele două mari viziuni politice laiciste ale epocii, socialismul şi liberalismul, primul pentru că oferă prea puţină libertate, iar cel de-al doilea, prea puţină autoritate, Bartolomeu Stănescu aduce în discuţie prioritatea binelui comun la nivel naţional, solidaritatea, prioritatea muncii asupra capitalului, a moralei asupra politicianismului. Democraţia pe care şi-o doreşte este una a persoanei, nu a individului. Ea face parte din ordinea naturală, fiind, în opinia sa, regimul politic de normalitate a unui popor: “Democraţia este ş…ţ ştiinţa profundă asupra sufletului omenesc, ca legătură pe care legile o mijlocesc între om şi mediul său de viaţă, să-i dea cu putinţă sufletului şi puterilor omeneşti să domine acest mediu, iar nu să fie dominate de ele”. Prin urmare, legile democratice nu trebuie să fie impuse, ci născute prin adeziunea poporului menajat în libertatea şi demnitatea lui. Dacă în epoca medievală rolul statului a fost să domine poporul, acum este să-l slujească.

Biserica nu este o instituţie de stat, “întrucât statul nici nu a inventat-o prin politica lui, nici n-a creat-o prin legile lui”. Statul singur nu poate să suplinească nevoile spirituale ale credincioşilor, el se îngrijeşte de conservarea vieţii, nu de desăvârşirea ei: “desrobirea iniţiativelor particulare şi sociale nu se pot dobândi decât prin asigurarea în mâinile tuturor indivizilor şi ale tuturor instituţiilor sociale, dovedite necesare vieţii cum e şi Biserica noastră, a regimului de libertate, pe care civilizaţia modernă l-a organizat deastădată definitiv în acel larg şi evanghelic sistem politico-juridic numit democraţie”.

Încă din 1927 episcopul de Râmnic renunţă să mai vorbească de la tribuna Senatului, contrariat de faptul că dezbaterile de idei nu aveau nici un efect la votul final. Mai grav decât acest lucru, mişcarea interbelică a creştinismului social pare să nu se bucure de reputaţia altor curente de gândire interbelice. Cu toate acestea, astăzi descoperim în personalitatea episcopului Bartolomeu Stănescu un pionier al reflecţiei creştine asupra societăţii moderne, o societate structurată pe un vid de autoritate din cauza statelor care nu lasă societăţile să respire creştineşte.

http://www.ziarullumina.ro/articole;1771;1;43970;0;Crestinul-social-in-vesminte-de-arhiereu.html

Din aceeasi categorie citeste si:

• Liberalismul faţă în faţă cu istoria (Convorbiri Literare, ianuarie – februarie 2012)
• Distributismul si ortodoxia la Radio Trinitas – emisiunea File de Istorie realizata de dl Catalin Raiu, Radio Trinitas. Cateva idei despre distributismul romanesc si istoria economiei.

OVIDIU HURDUZEU: “Romanii trebuie sa fie din nou stapini la ei acasa”

Recomand acest interviu cu Dr. Ovidiu Hurduzeu, omul care a scos in off-side semidoctismul intelectualilor post-comunisti care critica cultura romana in general, dar si cultura in special, de pe pozitii politice si ideologice. Interviu realizat de prietenul meu Razvan Papasima (celalat blog aici).

Ovidiu Hurduzeu: Romanii trebuie sa fie din nou stapini la ei acasa. In prezent, Romania nu mai este o casa, o gospodarie, ci o gara in care astepti trenul pentru o alta destinatie. Nu mai este o patrie, ci un loc unde se fac bani sau se crapa de foame, un cazinou sau un ghetou, o locuinta temporara, pe care vrei cit mai repede s-o parasesti. Cred ca majoritatea romanilor isi pregatesc copiii sa para­seasca tara. Cind esti mereu pe picior de plecare, nu-ti mai pasa ce se intimpla in jur. De aici, lipsa de reactie a popu­latiei fata de toate evenimentele negative care o afecteaza. In ochii multora, a lupta pentru Romania, a fi patriot, nationalist sau cum vreti sa-i spuneti, a devenit o actiune subversiva. Pina nu dispare patologia sociala a „pa­rasirii corabiei“, nu prea exista sanse pentru o schimbare la fata a Romaniei.

Vorbiti mereu despre nevoia de a apara interesele nationale. Sinteti nationalist?

Ovidiu Hurduzeu: Da, sint nationalist si distributist, doua notiuni care se completeaza. Nationalismul este dusmanul de moarte atit al marxismului, cit si al neoliberalismului. Marxistii il considerau o doctrina „mic-burgheza“, radical opusa interna­tionalismului proletar; neoliberalii de azi, reprezentind interesele marilor companii transnationale, ale marilor banci internationale si ale fondurilor speculative de investitii, denunta pe toate caile nationalismul, intrucit se opune globalizarii si interdependentei. Adeva­rul este ca o tara ca Romania nu-si mai permite sa nu fie nationalista; daca renunta sa-si mai apere interesul national, se autodistruge. Nationalismul, asa cum este practicat de natiunile responsabile, inclusiv de unele tari vecine, ­precum Polonia, Ungaria sau Cehia, este echivalent cu „spatiul de manevra“. De pilda, guvernul maghiar si-a creat un spatiu de manevra care i-a adus beneficii in relatiile cu bancile, FMI-ul si vecini ca Romania, fara ca aceste actiuni sa atraga represalii care ar fi anulat avantajele. Nationalismul de care vorbesc poate fi practicat cu succes de tara noastra, in cadrul Uniunii Europene: el nu ne-ar aduce decit respectul partenerilor si aliatilor nostri. Un guvern intelept trebuie sa stie foarte exact care este spatiul sau de manevra si sa profite la maximum de acesta. Reafirmarea suveranitatii Romaniei asupra patrimoniului ei natural, cum ar fi padurile sau resursele minerale – este vorba despre ceea ce eu am numit „nationalismul verde“ –, actioneaza nu numai in interesul tarii, ci si al Uniunii Europene. Daca Romania permite transnationalelor sa-i defriseze padurile, are oare UE de cistigat? Daca Romania cedeaza presiunilor companiilor americane sa cultive soia modificata genetic, nu cumva se situeaza pe o pozitie ostila atit interesului national, cit si celui european? In plus, deseori, mafia locala romaneasca devine campioana „globali­zarii“ si a politicilor neoliberale, pentru a-si apara propriile interese. Mass-media romaneasca ar trebui sa inceteze sa mai cenzureze termenul „nationalist“ si sa incurajeze dezbateri serioase privitoare la interesele nationale ale Romaniei.

[... citeste restul interviului in revista VIP...]

Principiile si obiectivele Ligii Distributiste Romane “Ion Mihalache”

Proprietatea, subsidiaritatea si sustenabilitatea sunt fundamentele pe care se poate cladi o economie personalista, care acorda prioritate omului ca persoana si relatiei „fata catre fata“ dintre persoane aflate in comuniune. Pentru omul ca persoana, relatia cu Dumnezeu, Biserica, natura si neamul sau este interna identitatii sale. Relatia personala este un dar divin pe care avem datoria sa-l inmultim, iar fundamentul persoanei in lume il constituie familia, biserica, comunitatea organica si mediul natural.

Pricipiile şi obiectivele Ligii Distributiste Române “Ion Mihalache”

Distributismul românesc, o punere în lucrare a puterii omului ca persoană.

1. Distributismul este un mod de viata, o existenta concreta care acorda prioritate omului ca PERSOANA si relatiei „fata catre fata“ dintre persoane aflate in comuniune. Termenul „persoana“ isi are echivalentul indepartat in grecul prosopon care inseamna “sunt in fata catre cineva”, “sunt in fata cuiva”.

2. „Persoana este esentialmente deschidere spre. Adica relatie dinamica, respectiv ecstaza, dispozitie nativa de a veni in intampinare, de a se darui“ (Mihail Sora).

3. Persoana este locul de intalnire dintre eu si celalalt. Persoana, spre deosebire de „individul atomizat“, are ca fundament intersubiectivitatea. Intr-o ordine distributista, avantajul fiecaruia se realizeaza „impreuna“ cu al altora, si nu „impotriva“ lor, cum se intampla in cazul bunului privat, nici facand abstractie de el, ca in cazul bunului public.

4. Desi persoana face parte dintr-o comunitate si este orientata spre comunitate, ea nu este un fragment, o rotita dintr-un angrenaj precum individul atomizat – in si prin ea insasi, persoana este unitara si integra, un univers.

5. Prin „binele comun“ distributistii inteleg raspandirea cat mai larga a bunurilor comune, materiale, spirituale, precum si a idealurilor comune, care produc propasirea fiecarui membru in calitatea sa de persoana. Binele comun nu se situeaza niciodata in afara comunitatii de persoane; el nu poate fi prilej de bucurie pentru unii si de tristete pentru altii, el nu poate fi adjudecat de unele persoane in defavoarea altora. Daca individul atomizat se situeaza in afara relatiei personale (inlocuita uneori de erzatul relatiei contractuale si clientelare) si vrea la fiecare pas sa-si impuna vointa individuala, persoana cauta sa se curete de rezistentele egocentrice in vederea propasirii binelui comun.

6. Fiecare distributist trebuie sa se afirme ca persoana autonoma si responsabila. Implinirea personala implica o autodepasire, o iesire din autosuficienta mentala (ignoranta, conformism, inchistare intelectuala, pasivitate) si din autarhia sufleteasca (egoism, pasivitate, indiferenta, cinism) pentru a intemeia noi posibilitati implinitoare. Faptul de a fi impreuna, fata catre fata cu semenii mei, nu este un impediment in calea realizarii mele personale, autonomia mea se intareste, nu se diminueaza, in cadrul unor relatii de incredere, colaborare, solidaritate si dragoste dezinteresata.

7. Pentru homo oeconomicus (individul fragmentat si izolat ce-si urmareste doar propriile scopuri, modelul pe baza caruia sunt construite teoriile economice actuale) si pentru homo sovieticus relatia cu oamenii si cu lucrurile din jur este exterioara: indivizi atomizati, separati unii de altii, sunt „reasamblati“ in mod artificial in groupes d’encadrement (celula de partid, brigada de munca, comunitatea de consumatori, workteam-ul corporatist) creand o falsa comunitate si o iluzorie solidaritate interpersonala in intregime dependente de principii, structuri si obiecte exterioare (partid, stat, corporatie, „satul global“, „piata libera“, marfurile pe care individul le cumpara).

8. Pentru omul ca persoana, relatia cu Dumnezeu, Biserica, natura si neamul sau este interna identitatii sale. Relatia personala este un dar divin pe care avem datoria sa-l inmultim. Am primit in dar mediul natural, darul familiei si pe cel al comunitatii (neamului), fara de care nu am putea trai. Pervertirea relatiei personale duce la caderea in individualism iar lipsa relatiei (distanta, dusa pana la separare) este de-a dreptul diavoleasca – de la grecescul diabolos = cel care separa).

9. La intrebarea „Cine sunt eu?“, raspunsul „Sunt fiul tatalui meu, sunt banatean, ardelean, sunt roman, sunt ortodox“ stabileste relatia mea cu familia, Biserica, regiunea si tara stramoseasca drept parte constitutiva a identitatii mele personale si nu ca o legatura exterioara.

10. Distributismul romanesc este una dintre practicile crestin-ortodoxe de existenta in lume. Nu este insa o afacere privata a ortodocsilor. Distributistul este persoana-in-comunitate care se realizeaza pe sine printr-o impreuna-lucrare cu celelalte persoane, indreptata spre un bine comun si o finalitate ultima.

11. Distributistii considera ca bunastarea cetateanului roman depinde in primul rand de calitatea relatiilor personale. Ei lupta ca aceste relatii sa fie mereu imbunatatite, sa nu fie pervertite in relatii exterioare, cantitative si instrumentale (relatii mercantile, clientelare sau de tip mafiot).

12. Pentru a-si pastra unicitatea si neasemuirea persoanei sale, distributistul refuza supunerea fata de ordinea impersonala a non-relatiei (ordinea individualismului autarhic), a relatiilor instrumentalizate (ordinea corporatista si tehnocratica) sau pervertite (relatii imorale), refuza sa mai fie un „oarecare“, „un lucru“ sau un „mijloc“.

13. Distributistii romani stabilesc o relatie personala cu ecosistemul. Viata omului nu poate fi separata de viata lumii care-l inconjoara. Legatura mea cu aerul pe care il respir, cu hrana pe care o consum, aici si acum, nu este exterioara si abstracta, este o relatie interna si concreta, vitala pentru mine, afectandu-mi in mod decisiv sanatatea fizica, starea mentala, relatia mea cu ceilalti si cu Dumnezeu. Iata de ce distributistii se pronunta in mod hotarat impotriva siluirii naturii si lupta pentru mentinerea iar, unde este posibil, restaurarea ecosistemului natural – solul, apa, aerul si biodiversitatea – in plan local si national.

14. Fundamentul persoanei in lume il constituie familia, biserica, comunitatea organica si mediul natural.

15. Pentru distributisti comunitatea nu este un agregat de indivizi singuratici. Nici nu include toate relatiile posibile cu toti locuitorii globului. A te situa in relatie personala, fata catre fata cu aproapele tau inseamna sa imparti cu aproapele darul unei comunitati unice, cu granite bine definite, o comunitate organica, in care te bucuri de o istorie, limba, traditie si legi comune. Fiecare neam este incarnat intr-o istorie, un loc si o prezenta reala si are nevoie de modul sau specific de existenta personala. Precum persoana unica si neasemuita, nici comunitatea de persoane nu se inchide niciodata intr-o cochilie, ci isi doreste sa se depaseasca pe sine printr-o deschidere spre alte comunitati. Nici „depasirea de sine“, nici „deschiderea“ nu inseamna insa permeabilitate totala, ci selectie. In comunitatile distributiste, degajate de elementele anti- sau impersonale domina relatiile mutuale. Fiecare pierde daca ceilalti pierd, fiecare castiga atunci cand toti ceilalti castiga. Fiecare se simte acasa, intr-o familie extinsa. Idealul distributist este cel al simfoniei pluripersonale in care fiecare persoana interpreteaza partitura sa, fiecare aducand o contributie concreta, fiecare beneficiind de aportul celorlalti semeni ai sai.

16. Distributistii sustin cresterea rolului politic si economic al comunitatilor nongeografice in cadrul celor geografice (satul, orasul, statul-natiune). De pilda, asociatiile profesionale si cooperativele pot impune inalte standarde de performanta si responsabilitate in cadrul comunitatilor geografice, eliminand nevoia interventiilor birocrat-etatiste sau a intermediarilor parazitari. Distributistii se pronunta pentru stabilirea unei comunitati de interese intre aceste asociatii asa incat ele sa conlucreze pentru propasirea binelui comun.

17. Distributistii romani considera ca atat chipul persoanei individuale cat si al tarii a fost slutit de catre comunism, politicile postcomuniste si neoliberale. Colectivizarea si industrializarea comunista au distrus sistematic Romania interbelica, o tara formata dintr-o tesatura deasa si complexa de comunitati organice si asociatii voluntare. Odata dezradacinat din temeiul si rostul sau, romanul a fost reincadrat intr-o societate de masa prin mijloacele economice, politienesti si propagandistice de care dispunea statul comunist. Masificat, romanul isi pierdea posibilitatea de a trai pe propriile sale picioare si devenea o simpla unealta in mainile sistemului. Dupa 1990, Romania globalizata si EUropenizata a continuat sa produca lonely crowds, mase de indivizi dezradacinati; tara este in prezent un rezervor de resurse ieftine, umane si naturale, pregatite pentru exploatare „utilitara“ de catre o plutonomie globala care actioneaza prin intermediul „administratorilor“ ei, plutocratia locala.

18. Prin masificare, distributistii inteleg procesul de depersonalizare prin care omul este despuiat de calitatile sale divin-umane pentru a fi transformat intr-o entitate abstracta (un numar, un cod, o „resursa umana“) si intersanjabila. Mai intai este sparta in bucati coeziunea persoanei noastre, dupa care suntem parcelati in portiuni utilitare (asa numitele „abilitati profesionale“) si reintegrati intr-un „intreg“ construit artificial in baza unor inginerii economice si sociale. Acele parti din noi care nu slujesc intereselor Sistemului impersonal, de obicei sufletul, constiinta morala, spiritul critic si taina credintei, sunt aruncate la gunoi.

19. Distributistii considera ca masificarea si pierderea autonomiei personale devin inevitabil, intr-o lume dominata de globalism, marile organizatii etatiste sau private, aferente lor, in care exista concentrarea proprietatii si puterii in cateva maini, plutocratie si plutonomie (economie in slujba plutocratiei).

20. Distributismul romanesc este un proiect economic si cultural-politic de repersonalizare a Romaniei, o a treia cale, diferita si de capitalism, si de comunism, de organizare si dezvoltare a societatii romanesti, cu accent pe binele comun (si nu pe profitul obtinut oricum), pe altruism (si nu pe egoism), pe cooperare (si nu pe competitia nesanatoasa), pe dreptate si echitate sociala (si nu pe injustitie si inegalitate). O reinnoire a celei de „a treia cai“ inaugurate de Romania interbelica.

 

Cateva principii si obiective economice

1. Distributismul este un personalism economic. O societate trebuie sa aiba o economie bazata pe persoana, supusa persoanei si in serviciul persoanei.

2. Paradigma distributista implica echilibrarea societatii si a economiei in spiritul unui trai demn si drept si al unei societati organice. Telul ei este dezvoltarea unor persoane libere si a unui popor increzator in capacitatile sale. Pentru aceasta este necesar ca principiul omului ca persoana, si nu ca „resursa umana“, sa guverneze toate domeniile vietii economice, sociale, politice.

3. Distributismul urmareste respectarea demnitatii persoanei in toate laturile vietii sociale si economice, de la alocatia pentru nou-nascuti pana la pensie, de la educatie pana la ingrijirea sanatatii. Intr-o economie distributist-personalista, bunastarea este privita prin prisma sanatatii organismului social, sanatate afectata de concentrarea capitalului si, in consecinta, a puterii, precum si de nedreptate in distribuirea produsului muncii.

4. Distributismul este un sistem de practici economice in care proprietatea este folosita in primul rand pentru producerea de bunuri si servicii necesare care servesc persoana-in-comunitate. O gospodarie taraneasca trebuie sa produca hrana iar taranul sa fie un producator agricol si nu cel care urmareste doar sa-si vanda cat mai repede pamantul dezvoltatorilor. O fabrica trebuie sa faca profit din producerea de bunuri reale nicidecum din vinderea activelor unor fonduri speculative sau unei mari corporatii care o va inchide si vinde bucata cu bucata. O banca trebuie sa finanteze activitatea productiva si nu schemele speculative. Privit din perspectiva distributista, intre micul editor, micul librar si speculantul la bursa exista o imensa diferenta. Primii creeaza valoare pentru ei insisi, familiile lor si comunitate, in timp ce speculantul nu face decat sa „extraga“ valoare fara sa creeze nimic in loc. Distributismul privilegiaza in mod net investitiile productive in folosul persoanei-in-comunitate si descurajeaza, prin toate mijloacele legale, investitiile speculative care sifoneaza bogatia creata de altii sau de natura (cazul Rosia Montana). Astfel se produc nu numai bunuri materiale necesare unui trai prosper, ci si un bun intangibil pentru supravietuirea comunitatii: stabilitatea sociala.

5. Distributismul isi propune sa asigure stabilitatea, echilibrul si sustenabilitatea economica prin mijloacele pietei libere.

6. Prin „piata libera“ distributistii inteleg o piata competitiva care este stabila si sustenabila datorita faptului ca proprietatea productiva este larg raspandita in societate. Aceasta inseamna ca productia oricarei marfi este raspandita intr-un numar de firme mici si mijlocii suficient de mare pentru ca nici una sa nu aiba puterea de a stabili sau influenta arbitrar preturile. Toate „accepta“ preturile si nu le „impun“. Preconditia „numarului vast de firme“ este un fundament al teoriei economice clasice, incalcat prea adesea in economiile lumii de azi.

7. Distributismul este un sistem de micro-proprietati. Intr-un sistem distributist, vor fi predominante atelierele, firmele de familie si micile gospodarii si ferme agricole; in cazul entitatilor mari, cum ar fi caile ferate, utilitatile publice sau bancile, acestea vor fi „mutualizate“, adica vor fi organizate intr-o forma care sa permita controlarea lor de catre angajati si clienti, care devin actionari directi (stakehoders).

8. O piata cu adevarat libera combina logica profitului cu beneficiile sociale. In modelul „capitalismului salbatic“ este perfect valabil sa fii interesat numai de profit, fara sa tii cont de consecintele sociale ale goanei dupa bani si putere. Economia personalista este o economie participativa, in care profitul este realizat in cadrul unui model de responsabilitate sociala.

9. Distributistii se opun cu hotarare deplasarii puterii economice de la nivelul persoanei la cel al marilor organizatii impersonale (stat, corporatii) sau al oligarhiei care concentreaza capitalul si proprietatea. Ca obiectiv strategic, un viitor stat distributist isi va propune fixarea conditiilor necesare ca sa coboare puterea (sa o distribuie) la nivelul micului proprietar-producator, caramida societatii, de a carui bunastare depinde intregul edificiu social. Este un obiectiv care necesita o actiune hotarata in plan legislativ, financiar, al educatiei institutiilor de stat si a schimbarii mentalitatii,

10. Numele de distributism nu trimite la „distribuirea bunastarii / bogatiei“ din modelele socialiste – „distribuirea“ socialista este de fapt o „redistribuire“ artificiala – ci propune o cat mai larga distribuire a proprietatii productive.

11. „Proprietatea“ nu inseamna o proprietate abstracta concretizata, sa spunem, in „actiuni“, in „equity instruments“ sau alte scheme speculative; in context distributist, acest termen desemneaza mai degraba „proprietatea productiva“, posesiunea fizica si folosirea concreta a pamantului, uneltelor si cunostintelor. „Proprietate productiva“ este considerat si capitalul real, fizic, capabil sa produca in mod responsabil si sustenabil, tinand seama si de „externalitati“. O economie distributista raspandeste proprietatea productiva, cea care conduce la piete libere si la dezvoltarea constiintei profesionale, autonomiei si bunastarii personale precum si a responsabilitatii civice.

12. Sistemul economic trebuie sa promoveze valorile persoanei-in-comunitate. (In nici un fel sfera economica nu va incalca fundamentele ontologice ale persoanei.) O economie distributista isi propune sa intareasca acele comunitati situate cat mai aproape de persoana, in primul rand familia si comunitatea locala, care trebuie sa fie in mare parte autosuficiente si capabile sa se guverneze singure. Distributistii considera ca proprietatea, subsidiaritatea si sustenabilitatea sunt fundamentele pe care se poate cladi o astfel de economie personalista.

13. In acord cu principiul proprietatii, distributistii incurajeaza detinerea de mijloace de productie de cat mai multi membri ai societatii, asigurand astfel conditiile pentru o reala autonomie economica a persoanei si pentru bunastare. Micile proprietati productive si micii producatori conduc la imbunatatirea gradului de ocupare a fortei de munca nu prin ingrosarea numarului bugetarilor sau al salariatilor de la firmele multinationale ci prin incurajarea formelor asociative si a IMM-urilor. In toate economiile avansate sectorul IMM-urilor reuneste cel mai mare numar de angajati.

14. In acord cu principiul subsidiaritatii, distributistii incurajeaza localul si descentralizarea deciziei, mutand centrul de greutate dinspre guvernul central spre comunitatile locale, incurajand diversitatea in unitate – o singura natiune, o multitudine de comunitati, milioane de persoane.

15. In acord cu principiul solidaritatii, distributistii incurajeaza modelele si initiativele asociative (inclusiv formele de tipul „employee-owned companies“ si cooperativele), mutand centrul de greutate al vietii economice si sociale dinspre indivizii si entitatile aflate intr-o concurenta distructiva spre persoane care coopereaza in retea sau in diferite forme de asociere, urmarind scopuri comune – bunastarea fiind numai unul dintre ele. Tot in interesul solidaritatii sociale, „distributismul nu ezita sa proclame ca obiectiv final stabilirea unor limite legale care sa impiedice acumularea proprietatii in mainile catorva. Astfel de limite sunt in interesul unei societati al carei sistem economic ar fi orientat catre producerea de obiecte si servicii menite sa satisfaca nevoile reale ale omului“ (Thomas Storck, Un nou drum pentru economie?).

16. In acord cu principiul sustenabilitatii, distributistii incurajeaza exclusiv proiectele de dezvoltare si politicile publice care nu presupun epuizarea resurselor si degradarea mediului, ci contribuie la ridicarea calitatii vietii si ofera garantii ca nu vaduvesc generatiile viitoare de posibilitatea dezvoltarii. Acest principiu are implicatii nemijlocite in privinta contracararii entropiei resurselor si a cresterii economice pe baze durabile, datorita faptului ca nici munca, nici capitalul nu pot suplini resursele consumate sau risipite.

17. Intr-o economie distributist-personalista lucratorii angajeaza capitalul si nu viceversa, ca in socialism si capitalism – munca are prioritate in fata capitalului; obiectivul unei firme distributiste este calitatea superioara a serviciului prestat, satisfacerea unor necesitati reale ale comunitatii si mentinerea solidaritatii intre lucratori mai degraba decat profitul – profitul este o necesitate practica dar obiectivul unei firme nu se poate reduce la profit, ca in schema neoliberala.

18. Intrucat lucratorul este o persoana, el nu poate fi tratat ca o marfa, ca o „resursa umana“ sau ca un sclav. Acolo unde exista forta de lucru salariala, distributistii militeaza pentru un salariu echitabil si o rata a dobanzii echitabile (din moment ce dobanda este „salariul“ capitalului). In ceea ce priveste companiile mari care activeaza in Romania, se impune participarea nemijlocita a lucratorilor la beneficiile create de produsul muncii lor. In acest scop, distributistii cer dezvoltarea imediata a unor solutii legislative pentru programe de participare la beneficii si acordarea de actiuni la aceste companii dupa modelul ESOP-urilor (Employee Stock Ownership Plan) din SUA.

19. Distributistii militeaza pentru democratizarea accesului la creditul productiv. Este imperios necesara infiintarea unei retele de banci populare, cooperatiste si uniuni de credit. CEC-ul trebuie sa fie recapitalizat si transformat in motorul finantarii unei noi ordini distributiste.

20. Distributistii incurajeaza economiile informale si domestice, ne- sau partial monetarizate (subzistenta si semi-subzistenta, trocul si alte forme de economie informala) intrucat ele reduc treptele intermediare dintre productie si consum. Capacitatea de a-ti asigura nevoile de consum cu propria forta de munca, cu pamantul propriu si cu propriile unelte nu poate fi distrusa de recesiune sau de decizia marilor corporatii de a inchide fabricile din Romania si a le muta in China. Productia la scara mica, intr-o economie locala diversificata, este ideala pentru coordonarea stabila intre cerere si oferta. Drept urmare. distributistii incurajeaza „firmele de apartament“, pe micul meserias si „agricultura de subzistenta“ care aduce la piata sau la colt de strada un portbagaj de rosii si cateva oua proapspete, dar si „industriile de lux“ (in Occident) bazate pe ucenicie, pe meseriile artizanale precum croitor, cizmar, bijutier. In loc sa fie distruse, acestor forme de economie informala si locala trebuie sa li se asigure conditiile necesare ca sa prospere si sa contribuie in mai mare masura la binele comun.

21. Modelul distributist este perfect compatibil si incurajeaza dinamicile parteneriale de tip „open source“ si „peer to peer“, explorand posibilitatile unei etape de tranzitie catre o societate postcapitalista, axata pe productia in parteneriat.

 

Obiectivul politic

1. Distributismul romanesc este mai mult decat o filozofie, mai mult decat o economie politica. Este politica „celei de-a treia forte“, actiunea ei directa. O revolutie reactionara, cum o numea Belloc.

2. Distributistii considera ca democratia participativa, exersata la nivelul cel mai apropiat de persoana, este singura modalitate eficienta prin care romanii pot participa cu adevarat in actul de guvernare.

3. Distributistii trebuie sa lupte pentru a schimba relatiile de putere din societatea romaneasca. Puterea concentrata in prezent in mainile statului, oligarhilor, institutiilor si corporatiilor transnationale trebuie sa fie raspandita cat mai mult in societate. Distributistii nu mai pot accepta situatia in care cativa oameni stabilesc ce este bine si ce este rau pentru societatea romaneasca. Distributistii propun o masiva redistribuire a puterii; de la Guvern la Parlament; de la birocratie la democratie; de la „democratia de partid“ cleptopartinica la democratia practicata de persoana-in-comunitate (democratia informala si cea practicata in si prin asociatiile intermediare).

4. Distributistii vor transforma politica intr-o scoala de educatie pentru practicarea virtutii si promovarea binelui comun. Politicianul distributist nu va impune insa nicicand binele colectiv in dauna intereselor particulare ale cetatenilor, ci va sti sa armonizeze socialul si personalul, binele cetatii cu binele persoanei individuale.

5. Distributistii se pronunta pentru dezbateri deschise la toate nivelurile societatii. Politicienii distributisti vor dezbate idei si vor propune masuri plecand insa de la scopuri bine definite si orientari clare catre viitor, de la o ierarhie a valorilor obiective si un respect adanc fata de idealurile si traditiile nationale.

6. Daca toata clasa politica sta cu ochii tinta pe Palatul Victoria, distributistii urmaresc sa controleze politica locala. Vor acumula cu rabdare mici victorii situate sub radar; cu timpul, acestea vor da nastere la schimbari politice semnificative.

7. Sistemul democratic romanesc va functiona doar atunci cand oamenii vor simti ca au control asupra propriei lor vieti. Omul depersonalizat, masificat, „sclavul fericit“ este obisnuit doar sa fie condus, in timp ce „elitele“ stiu doar sa dea ordine haotice, in stanga si dreapta. Nici unii dintre ei nu sunt campionii unei Romanii democratice. Interesati de dezvoltarea si apararea micii proprietati productive, a vietii de familie si a comunitatii locale, micul intreprinzator, lucratorul-proprietar, taranul autarhic, fermierul mic si mijlociu vor fi singurii care vor milita cu entuziasm si responsabilitate pentru instaurarea unui regim democratic, construit la firul ierbii, si impotriva anarho-tiraniei de astazi.

8. Politica (policy) este aplicarea unei filozofii in lumea in care traim. Distributismul este crestinism pus in lucrare (Distributism is applied Christianity – Anthony Cooney).

 

Proiectul cultural

1. In plan social-cultural, distributistii romani actioneaza in spiritul traditional crestin. Spre deosebire de alti „traditionalisti“, distributistii considera ca schimbarile culturale si economice survin impreuna si se conditioneaza reciproc. Activitatea economica, felul in care o societate produce bunurile materiale are o influenta hotaratoare asupra valorilor morale si sociale ale individului iar schimbarile operate pe taramul culturii influenteaza economia. Nu poti sa predici cinstea intr-o societate construita pe cele mai ruinatoare tendinte ale naturii umane, asa cum o fac neoliberalii / neoconservatorii. Nu poti sa aperi libertatea si drepturile persoanei si simultan sa distrugi autonomia ei economica. Nu poti deplange tendintele dezintegratoare din societate si in acelasi timp sa promovezi politici economice si sociale care distrug coeziunea organica a micilor structuri traditionale, familia si satul. Nu poti fi conservator in plan social-politic si liberal / libertarian in economie. „O societate care a inceput sa accepte liberalismul – scrie scriitorul distributist Thomas Storck – va incepe sa modifice si sistemul legal in aceeasi directie liberala. La randul lor, acele modificari legislative vor intari tendintele catre liberalism, facandu-l sa para inevitabil si parte a naturii lucrurilor.“

2. Distributistii considera ca stangistii sunt la fel de incoerenti in doctrinele si actiunile lor. Pe de-o parte fac inginerie sociala, promovand relativismul valorilor si un individualism radical in plan social si cultural, si, pe de alta parte, cer statului asistential sa intervina si sa repare coeziunea sociala prin masuri monetariste.

3. Pentru distributisti, atat modelul liberal / neoconservator cat si cel socialist descind din liberalismul revolutionar al Epocii Luminilor. Pentru ganditori ca Jean Jacques Rousseau, familia si societatea, cu legaturile lor organice, sunt privite ca o inchisoare care subjuga pe „individul liber“. Pentru a apara aceasta libertate iresponsabila si lipsita de continut, care poate fi definita doar in sens negativ (eliberat de…), liberalismul revolutionar a descatusat fortele impersonale si tiranice ale statului si ale asa numitei „piete globale“. In societatea romaneasca, liberalismul revolutionar postdecembrist a impus un individualism extrem care a continuat, cu mai multa furie, opera colectivismului bolsevic de alienare a persoanei si dezintegrare a grupurilor sociale organice.

4. In interesul solidaritatii sociale si al adevaratei libertati personale, distributistii vor milita pentru restaurarea societatii obstesti distruse de comunisti si neoliberali.

5. In acest scop, ei vor actiona pentru recastigarea rapida a increderii in cultura si valorile romanesti, in destinul national, o incredere care sa permita persoanei-in-comunitate sa-si reafirme identitatea sa personala si nationala.

6. Distributistii vor milita ferm impotriva patologiilor sociale si culturale ale vietii moderne si impotriva fortelor economice, politice si mediatice care le alimenteaza perpetuarea si le accentueaza virulenta.

7. Vor restabili consensul comunitatii asupra prioritatilor sociale si morale, asupra unei ierarhii a valorilor obiective si asupra unor idealuri culturale ale natiunii romane.

8. Distributistii vor face cunoscute in Romania acele curente si traditii culturale occidentale care se opun actualelor tendinte distructive provenite din SUA si EUropa. De pilda, se va face cunoscut faptul ca Europa a avut in trecut o economie asemanatoare celei distributiste. Pana in 1950 chiar si Franta a fost o societate formata din mici ferme si ateliere. Tot ceea ce a mai ramas unic si fermecator in cultura europeana se datoreaza supravietuirii unor elemente de viata distributista.

9. Distributistii vor remoraliza pietele intrucat „economia de piata“ nu poate exista in afara unei arhitecturi morale. Remoralizarea pietelor va insoti recapitalizarea nevoiasilor si a micului producator.

10. Distributistii vor restructura din temelii sistemul de educatie si vor reformula obiectivele invatamantului romanesc. Se va renunta, pe de-o parte, la viziunea utilitarist-tehnicista asupra educatiei – educatia ca o procedura tehnica – prin care copilul este considerat o tablita goala, pe care se inscriu informatiile si procedurile unei societati tehnocratice (influenta liberalismului economic) si pe de alta parte, se vor abandona experimentele stangiste de origine roussauista care vor sa „elibereze“ geniul ascuns in fiecare copil, considerand ca societatea (familia, scoala) nu fac decat sa inabuse individualitatea sa (influenta liberalismului cultural).

11. Distributistii propun un invatamant care sa promoveze traditia vie, si nu simple fapte; va inceta secularizarea fortata; adevarul, binele si frumosul nu vor mai fi separate si predate in afara valorilor transcendente. Ca si economia, scoala va servi intereselor omului ca persoana.

12. Scolile vor fi reprofesionalizate, profesorii vor fi lasati sa predea si, impreuna cu parintii, vor exercita un mult mai mare control asupra actului educativ; in spirit distributist, educatia se va muta dinspre stat inspre sfera civila, statul permitand si asigurand finantarea mai multor tipuri de scoli, inclusiv a „scolilor de acasa“ (home-schooling).

13. Educatiei corporatiste, de tip top-down, militarist, finantate de marile corporatii, distributistii ii vor opune o educatie in spiritul unei economii distributist-personaliste. Tinerilor li se va dezvolta spiritul antreprenorial si de responsabilitate civica. In loc de conformismul corporatist, tinerii vor fi invatati sa gandeasca liber, ca niste lucratori-proprietari si nu ca simpli detinatori de „job“-uri si CV-uri.

Anca Simitopol, Statul neutru sau “minunata lume nouă”? Anarho-conservatorismul lui Jean-Claude Michéa şi critica paradigmei neo-liberale

Cine ar trebui să ne guverneze? Cei mai înţelepţi, cei mai curajoşi, cei mulţi? Începând cu Thomas Hobbes, filozofia politică modernă priveşte problema binelui şi a virtuţii cu scepticism şi ironie, înlocuind întrebarea “cine ar trebui să ne guverneze” cu întrebarea “care instituţii îi pot preveni pe cei incompetenţi să ne conducă”. Iar instituţia statului liberal, expresia modernităţii, este, potrivit lui Pierre Manent, “încarnarea scepticismului”.

Cartea lui Jean-Claude Michéa, L’empire du moindre mal (Paris: Climats, 2007),  este o invitaţie filozofică de a cerceta adevărurile care stau la baza liberalismelor actuale, precum şi consecinţele ultime care decurg din chiar principiile liberalismului clasic, arătând că versiunea economică a liberalismului actual (care se defineşte ca “dreapta”) şi versiunea sa culturală şi politică (susţinută de stânga contemporană) au aceeaşi sursă: dorinţa de pace şi de progres ştiinţific subsumate unei unice finalităţi, aceea a performanţei individuale. Michéa propune aici înţelegerea termenului “liberalism” ca forţa devenită activă în istoria occidentală o dată cu distrugerea Vechiului Regim, ultimul bastion – bun sau rău – de tradiţie. Autorul francez porneşte de la teza lui Karl Polanyi că, dacă până în momentul Revoluţiei Industriale, economia era parte integrantă a societăţii care avea un scop ultim, ulterior acestui moment, economia – ca toate ştiinţele – a fost scoasă din totalitatea societăţii, devenind scop în sine sau, ceea ce Aristotel numeşte, crematistică, adică economia care are ca scop bogăţia de dragul bogăţiei. În acest sens defineşte Michéa liberalismul, ca şi Leo Strauss, ca ideologia modernă prin excelenţă care, găsindu-şi legitimitatea în individul abstract, autonom, a-social şi a-politic, nu se revendică de la tradiţia filozofiei politice clasice şi creştine, şi, astfel, descătuşează dorinţele nelimitate de putere.

citeste resul pe alexandruracu.wordpress.com…

 

30 Decembrie 1947. Republica, instaurată ilegal de un Parlament ilegitim, într-o şedinţă fără cvorum

Recomand interviul de mai jos ca un model de urmat pentru un Altfel de anti-comunism decat cel predicat de copiii bolsevicilor din “cultura” romana, din  ”elita intelectuala”.

Pe vremea comunismului, Ziua Republicii, 30 decembrie, se vroia o sărbătoare mai importantă decât Crăciunul. Discutăm cu istoricul Filip-Lucian Iorga despre implicaţiile acestui eveniment şi despre miturile pe care propaganda bolşevică a încercat să le inoculeze în conştiinţa românilor.

[...] Totuşi, rana din 30 decembrie 1947 nu se va închide definitiv decât atunci când republica, instaurată în mod ilegal şi reprezentantă a multor decenii de crime, umilinţe şi privaţiuni, va dispărea lăsând locul formei legitime de guvernământ a României, Monarhia constituţională.

[...] citeste restul aici: http://www.dcnews.ro/2010/12/30-decembrie-1947-republica-instaurata-ilegal-de-un-parlament-ilegitim-intr-o-sedinta-fara-cvorum/

Alo, Volo, Neamtu, Patapievici, Radio Europa Libera si Vocea Americii, se aude???

>>> Liviu Ioan Stoiciu: Abdicarea Regelui e lovita de nulitate, de ce nu redevine regat Romania?

Joi, 30 decembrie 2010. Nu-si mai aminteste nimeni de Regatul Romaniei, atat de respectat de familia europeana la inceputul secolului trecut si de populatia Romaniei (monarhia se plia pe aspiratiile naturale ale romanilor). Din 30 decembrie 1947, de cand Regele Mihai a fost obligat sa abdice, Romania nu si-a mai venit in fire.

De 63 de ani trecem dintr-o republica in alta (populara, socialista si postcomunista) si tot in marasm ramanem, pe toate planurile. Daca ar fi fost cu adevarat Revolutie in decembrie 1989, ar fi fost adus inapoi pe Tron Regele Mihai – fiindca atunci, acel act al abdicarii din 30 decembrie 1947 a fost lovit de nulitate. Dar n-a fost Revolutie, ci lovitura de stat, Moscova  lui Mihail Gorbaciov a vrut sa-l inlature pe dictatorul Ceausescu (care facea de ras lagarul comunist) cu Ion Iliescu, sa impuna Perestroika sovietica, totul a fost coordonat in acest sens. Daca strada s-ar fi trezit la realitate si ar fi scandat „Regat!” si „Regele Mihai!”, azi am fi putut vorbi de o Revolutie in adevaratul sens al cuvantului si am fi avut o cu totul alta Romanie.

Dar n-am avut cu cine, Radio Europa Libera si Vocea Americii (dovedite oficine controlate de Securitatea-KGB, cu agenti acoperiti acolo) n-a cultivat memoria Regatului Romaniei in 1989, din contra, atunci cele doua posturi de radio ascultate de romani il acuzau pe Regele Mihai ca a tradat romanii, semnand un apel de dezmembrare a Romaniei, o prostie demonstrata in timp. Romanii au fost manipulati continuu de „oamenii KGB din Securitatea romaneasca”. La Revolutie singurul legitim sa preia puterea era Regele Mihai. E incredibil ce s-a intamplat imediat dupa Revolutie, dupa ce a fost instalat la putere „comunistul de omenie” Ion Iliescu (fost membru CC al PCR si prim-secretar PCR judetean sau ministru) – era obsedat ca revine in tara Regele Mihai (exilat in Elvetia) sa-si ceara drepturile legitime la Tronul tarii! Cu atat mai mult cu cat PNTCD, prea tarziu, dupa ce fusese preluata in totalitate puterea in decembrie 1989 de catre comunistii vopsiti ai lui Gorbaciov, insista pe seama intoarcerii in tara a Regelui Mihai. Innebunit de teama ca Regele Mihai isi poate demonstra legitimitatea (a fost obligat sa abdice de catre bolsevicii lui Stalin), sa nu cumva sa le bage in cap romanilor ideea de monarhism constitutional (cu care au trait pana la 30 decembrie 1947), Ion Iliescu si ai lui au fortat clasa politica postcomunista sa voteze o noua Constitutie republicana si pur si simplu a interzis sa treaca Regele Mihai granita in Romania… Va dati seama cum s-a scris istoria recenta peste capul majoritatii romanilor. Exact ca dupa 30 decembrie 1947, cu complicitatea Occidentului, inainte de 30 decembrie 1989 a fost instalat un comunist „reformator” (asa era considerat din cauza adeziunii lui la Perestroika lui Gorbaciov) in fruntea statului roman. Trebuie o data sa intelegem ca Romania a fost tradata de Occident (de monarhiile occidentale, in principal), in mod repetat, in 1947 si 1989, si ca abia in 2007, cand Romania a fost primita in Uniunea Europeana s-a facut partial dreptate Romaniei – dar cu ce pret! Romania a fost si e condusa de 21 de ani de aceiasi comunisti de tip FSN, impartit intre PSD si PDL, cu pielea schimbata. Numai intoarcerea Regelui Mihai in fruntea unui nou Regat al Romaniei (cu o Constitutie noua monarhista, dupa modelul celei din 1921) ne-ar fi redat cu adevarat demnitatea… Ce scriu eu? Intr-o Romanie in care poporul roman continua sa motaie pe picioare (sa n-aiba atitudine publica), lasata pe mana unor conducatori republicani de rea-credinta, n-ai unde sa ajungi. A trecut anul Revolutiei (care avea sa provoace totusi caderea oficiala a comunismului de tip sovietic), n-am stiut sa profitam la maximum de fereastra deschisa de istorie, Regele Mihai e o umbra a ceea ce a fost, a facut greseala sa o declare regina pe fiica lui, Margareta (e un ghinion semnificativ, sa nu aiba urmasi masculini drept mostenitori ai Tronului Romaniei), fara personalitate, imposibil de confundat cu identitatea romaneasca… Ar fi fost oricum o tara atipica Romania daca s-ar fi intors la regat? Unde n-a dat Dumnezeu sa fie… Fiindca in nici o tara din lagarul comunist, fost regat, nu s-a intors monarhia constitutionala, nici macar in regatele fostei Iugoslavii, macar in Serbia. Nici macar in Cehia! A fost in Bulgaria un exemplu de intoarcere a regelui lor mostenitor, Simeon al II-lea, fost rege al Bulgariei intre 1943-1946 (tatal lui a fost tarul Boris al III-lea), care a acceptat sa fie premier intre 2001-2005 (dupa ce, in mod aberant, a devenit lider de partid de succes; bulgarii si-au pus mari sperante in intoarcerea monarhiei, astfel, pe usa din dos; dar experimentul a esuat). Comunismul a sters efectiv memoria populatiilor din fostul lagar totalitar rosu, eventualitatea organizarii unor referendumuri care sa introduca monarhia constitutionala n-ar avea succes, cu atat mai mult cu cat tinerii postcomunisti habar nu au de idealurile unor asemenea revolutii de sistem. Nu spun ca romanii, dupa 63 de ani de la desfiintarea ilegala a Regatului Romaniei de catre comunisti, s-au dovedit a fi cei mai prosti sustinatori ai „dreptului divin” (recunoscut in persoana unui rege autohton), desi se declara mari credinciosi in proportii ametitoare… Romanii au pierdut si aceasta oportunitate, a intoarcerii Romaniei la forma de guvernamant a monarhiei constitutionale. Personal, de la infiintarea ziarului lui Ion Ratiu Cotidianul (confundat cu un ziar regalist si taranist; mi-am tocat 14 ani din viata pe altarul acestui ziar, care pana la urma, dupa ce eu am fost inlaturat de la ziar, in noiembrie 2004, a ajuns sa-l ridice in slavi pe „omul lui Ceausescu”, agent acoperit al Securitatii, Traian Basescu, vandut pe bani grei), m-am omorat cu firea. Cotidianul a aparut anume pe 10 mai 1991 („10 mai” era Ziua Nationala a Regatului Romaniei pana la venirea comunistilor; pe 10 mai 1881 a fost incoronat rege al Romaniei Carol I; dupa ce pe 10 mai 1866 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen soseste in Bucuresti si depune juramantul in fata Parlamentului si un deceniu mai tarziu, pe 10 Mai 1877, acelasi Carol I proclama Independenta absoluta a Romaniei), in acest ziar de tip occidental am militat pentru intoarcerea Romaniei la regat de tip european si pentru intoarcerea Regelui Mihai pe Tron, vazand ca ascendenta neocomunista ia proportii aberante si ca Romania se duce de rapa pe mana „democratiei originale”. In acelasi timp, scriam articole la revista monarhista Cuget, scoasa de Valentin Hossu-Longin – si? Am adunat o carte cu articole monarhiste, pe care nu o voi publica niciodata. Azi, dupa 21 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, Regele Mihai e asteptat sa dispara in anonimat, mai trimite cate un comunicat in gol, in care le reaminteste romanilor ca in viata conteaza valorile si competenta.

Falimentul sistemului educational modern

George Friedman, fondatorul Stratfor: Problema este ca Romania nu si-a creat o politica externa pe cont propriu

Cred ca acest interviu e unul care pune punctul pe i in ce priveste politica economica si externa a R0maniei din ultimii 20 de ani. Trebuie citit, recitit, recitit, recitit. Cu ce ne mint politrucii de la Bucuresti si ce spun specialistii. Semnalele au fost date: “baieti, nu mai merge sa va milogiti la Poarta UE, NATO, SUA, FMI. Riscati daca vreti sa fiti o natiune respectata in lume.”

Baconschi e in off-side. Clasa politica de la Bucuresti primeste o palma dura. Se pare ca, in momentul de fata, politicienii romani pur si simplu nu mai sunt agreati peste Ocean.

Vezi si “Romania se numara printre tarile care in viitor ar putea sa lupte pentru autonomia lor impotriva zonelor concurente de influenta”, se afirma intr-un articol publicat de revista “Newsweek” sub semnatura profesoruluiJoel Kotkin. Romania se afla in grupul asa-numitelor “state de frontiera”, alaturi de Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda sau Marea Britanie. La randul ei, Moldova este plasata in zona Noului Imperiu rus. Materialul sustine ca asa-numitele “legaturi tribale” (in care sunt incluse rasa, etnia si religia) devin in prezent “mult mai importante decat granitele”. -> http://www.hotnews.ro/stiri-international-7851975-noua-ordine-mondiala-viziunea-newsweek-romania-grupul-statelor-frontiera-alaturi-belgia-cehia-ungaria-irlanda-sau-marea-britanie.htm

>>> Mihaela Fîrşirotu, profesor de strategia afacerilor, Montreal, Canada: De ce emigrează românii în Canada?
“[...] organizarea unui forum de dezbateri privind modul în care diaspora ar putea transfera cele mai bune practici sociale, administrative, de cooperaţie şi de afaceri din societatea de adopţie în România.”

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8042524-video-george-friedman-fondatorul-stratfor-romania-terbuie-invete-fie-mai-periculoasa-pentru-exista-fie-risc-pentru-rusi-germani-dece-nu-americani.htm?cfnl=

Cateva fragmente tari.

UE si NATO nu asigura Romaniei securitatea la care se gandea cand a vrut sa adere, de aceea Romania trebuie sa isi intareasca suveranitatea, sa​ aiba propria politica, bazata pe urmarirea intereselor nationale, spune fondatorul Stratfor, George Friedman intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Este orientata spre UE, dar este una dintre multele tari din uniune al carei loc nu este acolo.
Sa ne uitam la structura de baza a UE. In centru este Germania. Germania este o putere exportatoare masiva, al carei model este ciudat, pentru ca a inceput cu un model de tara exportatoare si asta nu a incetat nici acum.Pentru ca Romania sa se dezvolte, trebuie sa profite de avantajul sau competitiv. Iar avantajul ei este sa devina o tara exportatoare. Problema este ca in centrul UE se gaseste o putere gigantica ce exporta in Romania si este foarte greu pentru Romania sa gaseseasca locul in UE unde sa-si vanda bunurile.

Ca sa fii o natiune suverana e nevoie sa ai controlul asupra suveranitatii, a viitorului tau national, a puterii militare si economice pe care o ai. Romanii – si nu numai ei – si-au spus ca, daca sunt membri ai UE si NATO aceste organizatii vor avea grija de ea si ea va fi libera sa se ocupe de alte lucruri. Si cred ca asta e problema: pentru ca eu nu cred ca UE are grija de voi, in mod cert nu cred ca NATO o face, ca v-ar proteja daca s-ar intampla ceva. Traiti intr-o parte foarte periculoasa a lumii in care oricand se poate intampla ceva. Si trebuie sa va dezvoltati institutiile suveranitatii, dar asta se face greu, este scump si nu e tocmai confortabil. In aceasta faza se afla Romania.

Pentru 20 de ani a fost mai usor si cred ca faceti confuzie intre acesti 20 de ani si viitorul vostru. Rusii isi revin, germanii isi joaca jocul, americanii isi joaca jocul – care e diferit de al tuturor celorlalti – iar Romania are chestiuni strategice de clarificat, decizii strategice de luat. Iar ceea ce face ea in UE si NATO este sa se eschiveze de la a lua decizii strategice. Lasandu-le pe seama altora. Si nu merge asa.

Aceasta era ideea in intreaga Europa, ca UE va rezolva problemele, dar acum nu mai suntem in 2005, ci in 2010, la doi ani dupa 2008, cand Romania are un sistem bancar detinut in mod coplesitor de banci staine, cel din Cehia e detinut in proportie de 96% de banci straine.

Aveti un sistem financiar care nu e numai sub controlul Bruxelles-ului, ci si sub controlul italian, austriac si al altora. Chestiunea e urmatoarea: ati fost dispusi sa renunati la suveranitate in schimbul securitatii. Si intrebarea este: sunteti in siguranta? Infloreste economica romaneasca? Ideea este sa lasati sa treaca doar cativa ani. Eu insa cred ca atunci cand in centrul UE se afla o masina uriasa de export, tarile mai mici nu isi pot gasi un loc in UE si nu se pot proteja de exporturile germane. Nu vad in UE siguranta economica pe care o cautati. NATO, in ciuda intalnirilor institutionalizate, nu mai functioneaza ca o alianta militara.

Dar Romania trebuie sa se intoarca la istorie si asta e greu, pentru ca n-a fost niciodata o parte a istoriei, spre deosebire de Polonia, sau chiar Ungaria.

Romania trebuie sa isi construiasca propriile capacitati, dar in acelasi timp trebuie sa aiba relatii bilaterale. Una cu SUA, alta cu Turcia, o mare putere la Marea Neagra. Marele noroc al Turciei este ca nu e membra a UE, altfel nu s-ar fi descurcat atat de bine cum o face acum. Este un potential partener comercial, un investitor, un hub energetic, si voi puteti deveni un punct nodal energetic prin proiectul AGRI, iar Azerbaidjanul este puternic influentat de Turcia. Conceputul cooperarii la Marea Neagra are sens, iar in acest context, Turcia este o mare putere, nu mai e Turcia de acum 10 ani. O orientare a Romaniei in aceasta directie, fara sa se neglijeze UE, ar fi foarte buna.

Romania trebuie sa ia decizii care au sens geografic si economic. Si, uitandu-ne la Marea Neagra, puteti avea succes. Rusii vorbesc cu turcii pentru ca au o armata mare, au o economie solida si le vorbesc cu grija. Ca sa-si pastreze pozitia, Romania trebuie sa aiba ceva care sa ingrijoreze rusii, sau germanii sau chiar americanii. Romania nu poate fi luata ca atare.

Un alt lucru pe care trebuie sa il aiba este o armata. Nu esti ascultat cu atentie in lumea asta daca nu ai o armata. Veti zice ca e costisitoare. Iar eu va voi spune sa va uitati la secolul trecut: 5% din PIB ar fi o suma colosala, dar ce ati fi platit sa evitati rusii si germanii. Daca voi credeti ca nu mai exista amenintari si nu vor mai exista, atunci sunteti intr-o pozitie foarte rationala. Pe de alta parte, trebuie sa va ganditi ca in aceasta parte de lume nu a fost un secol fara vreo tragedie. Si in aceste conditii 5% nu inseamna atat de mult.

Sunt doua chestiuni: nu poti ajuta o tara care se prabuseste intr-o saptamana. Si in al doilea rand, in aceasta lume nimeni nu ajuta o tara care nu se poate ajuta singura. Ideea ca germanii vor trimite tinerii sa lupte si sa moara in interesul Romaniei nu e rationala. Poti argumenta ca  Rusia nu va fi agresiva, poate ca nu va fi, dar in trecut, de fiecare data cand o tara est-europeana a pariat ca o alta nu va fi agresiva, a pierdut.

Cred ca Romania este la un punct de rascruce. Epoca sa de post-razboi rece s-a terminat. S-a terminat in 2008-2009 si inca nu si-a definit cum va merge inainte si e greu sa-si doreasca o continuare a unei epoci trecute.

E interesant ca romanii se vad mai slabi decat ii vad altii: e o tara in sud-estul Europei, este mare, substantiala, poate insemna ceva. Dar romanii vor sa creada ca sunt slabi, pentru ca, daca sunt foarte slabi, nu trebuie sa actioneze, iar ei vor sa evite actiunea. Este ca si cum uneori isi spun ca, daca se conving ca sunt neajutorati, istoria isi va urma cursul si ei nu pot impiedica asta. Insa eu am sentimentul ca sunt constienti de asta, insa nu vor face nimic in aceasta privinta. (…) Exista un fel de pace in neajutorare. Cand esti neajutorat, nu poti face nimic.

In final Romania se va intoarce la istorie si va deveni o natiune istorica, actionand, asumandu-si riscuri. Va fi dureros psihologic, tind sa cred ca in Romania crizele nu sunt materiale, sunt psihologice.

Va vad ingrijorati din cauza Rusiei, in timp veti fi ingrijorati si referitor la Turcia. Insa problema voastra este construirea propriei coalitii, nu adaugandu-va unei coalitii. Iar ea este Intermarium, singura capabila sa va asigure promovarea propriilor interese.

Un mare pericol e daca Germania isi creeaza o coalitie pe la spatele vostru cu rusii, sunteti in capcana de aceasta data. Dar Romania a fost mereu prinsa intre mari puteri, calcata in picioare in drumul lor spre o alta destinatie. Provocarea pentru Romania este sa invete sa devina mai periculoasa pentru a exista.

America distributista

Un documentar despre economia reala aici:

Click pe imagine!

The Cooperative Model as a Potential Component of Structural Reform Options for Fannie Mae and Freddie Mac

GAO-11-33R November 15, 2010
Full Report (PDF, 43 pages)   Accessible Text

Summary On September 6, 2008, the Federal Housing Finance Agency (FHFA) placed the Federal National Mortgage Association (Fannie Mae) and the Federal Home Loan Mortgage Corporation (Freddie Mac) into conservatorships. FHFA took this step after concern developed that the deteriorating financial condition of the two government-sponsored enterprises (GSE), which had about $5.4 trillion in combined financial obligations, threatened the stability of financial markets. Since then, the Department of the Treasury (Treasury) has provided financial support to Fannie Mae and Freddie Mac (the enterprises) to help stabilize their financial condition and help ensure their ability to continue to support housing finance. As of September 2010, Treasury had provided about $150 billion in capital contributions to support the enterprises, and the Congressional Budget Office has estimated that the total cost to taxpayers could be nearly $400 billion over a 10-year period. In recent months, Congress and the administration have been considering a variety of proposals to reform the enterprises in order to help ensure their safety and soundness and the effectiveness of the U.S. housing finance system. We issued a report under the Comptroller General’s authority on structural reform options for the enterprises in September 2009 and, on the basis of subsequent congressional interest, we conducted this work as a follow-up effort, also under the Comptroller General’s authority. This letter summarizes briefings that we provided to the staffs of the Senate Committee on Banking, Housing, and Urban Affairs and the House Financial Services Committee. Our objectives were to (1) identify the key characteristics of the cooperative model, (2) discuss the cooperative model’s potential role as part of any long-term structural reform option for the enterprises, (3) discuss some likely advantages and disadvantages of the cooperative model as a potential reform option for the enterprises, and (4) identify some of the key decisions that Congress and the administration would have to make to initiate overall structural reform for the enterprises and design an effective transition process…….

 

A venit timpul nationalismului verde

Fapte, nu vorbe – în Marea Britanie, naţionaliştii verzi intră în acţiune

Vă prezentăm un articol de pe site-ul Partidului Britanic al Libertăţii (The British Freedom Party). Autorul scrie despre naşterea unui nou gen de naţionalism. Un răspuns de dreapta la ameninţările grave care planează asupra zonelor rurale britanice.

de Lee John Barnes

Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi liberal-democraţi a declarat război regiunilor rurale din Marea Britanie.

Prin anunţul că guvernul va vinde pădurile Marii Britanii pentru a-şi plăti datoria publică, care a fost făcută de către bancheri, şi prin anunţul primarului Londrei, Boris Johnson că va cere permisiunea să toarne beton peste rezervaţia de păsări Northward Hill din North Kent, în vederea construirii unui nou aeroport, ne dăm seama că zonele rurale ale Marii Britanii sunt ţinta unui atac care le periclitează existenţa.

Partidul Britanic al Libertăţii (the British Freedom Party) este un partid dedicat protejării zonelor rurale britanice.

Noi credem că zonele rurale reprezintă însăşi baza identităţii britanice, nicidecum nişte active pe care economiştii pot să le exploateze şi distruge, aceiaşi economişti care, datorită idioţeniei lor, au produs criza datoriei publice.

Prin poezia, arta, cărţile şi picturile care înfăţişează zonele rurale britanice ne definim ca popor, ele definesc cultura britanică.

Când zonele rurale sunt distruse pentru profituri imediate de care beneficiază o minoritate bogată, întregul nostru popor şi generaţiile viitoare sunt sărăcite.
Naţionaliştii sunt singurii verzi adevăraţi.

Partidul Verzilor doar se preface că apără mediul natural al Marii Britanii, în realitate ei sunt globalişti care văd în zonele noastre rurale o alta „faţetă“ în contextul sistemului globalist. De fapt, ei sunt pepeni, roşii pe dinăuntru şi verzi pe dinafară.

Iată de ce sunt obsedaţi de înşelătoria încălzirii globale, a schimbării climatice şi de alte invenţii globaliste menite să formeze ţesătura „noii ordini mondiale“; ei caută să transforme Marea Britanie într-o parte a sistemului globalist guvernat prin intermediul instituţiilor supranaţionale care vor eviscera democraţia naţiunii noastre.

Verzii nu rezolvă problema crizei mediului înconjurător din Marea Britanie, ei sunt partea cea mai mare a problemei.

Capitalişti globali, miliardari precum George Soros, subvenţionează grupurile „verzilor“ pentru a promova înşelătoria globalistă a „schimbării climatice“, aceasta este un mijloc de a se îmbogăţi şi a infiltra naţiunile în curs de dezvoltare cu scopul de a le exploata financiar şi a le spolia resursele naturale.

Verzii sunt idioţii folositori ai capitaliştilor globali care vor să forţeze deschiderea lumii în curs de dezvoltare, cu vastele ei resurse, pentru a o exploata din punct de vedere financiar.
Ajutorul de dezvoltare acordat lumii a treia este doar un mijloc de infiltrare, de către afacerişti, în economiile acestor tari şi de exploatare a resurselor lor naturale; de aici decizia guvernului de coaliţie de a creşte bugetul destinat ajutorului pentru străinătate. Ajutorul nu este ajutor, nu-i altceva decât colonizare economică promovată prin globalizarea sistematică a lumii în curs de dezvoltare, a economiilor şi resurselor ei naturale.

Iată de ce noi, ca naţionalişti britanici trebuie să formăm o noua Mişcare Naţionalistă Verde pentru a înlocui periculosul, coruptul, neadevăratul Partid al Verzilor (Green Party) şi ideologia sa globalistă.

Mişcarea Naţionalistă Verde trebuie să devină centrul unei noi mişcări de protest naţionaliste.
Trebuie să formăm celule autonome alcătuite din activişti naţionalişti verzi care să poată fi mobilizaţi la nivel naţional pentru a proteja zonele rurale în faţa dezvoltării abuzive şi a exploatării nechibzuite.

Trebuie să creăm o nouă mişcare pentru protecţia mediului înconjurător care să-i aducă pe tineri în mişcarea naţionalistă şi să-i implice în activităţile derulate în aer liber, cum ar fi drumeţia şi proiecte de conservare a naturii.

În acelaşi timp trebuie să formăm o Aripă Verde radicală a noii mişcări verzi naţionaliste, care să includă activişti dedicaţi acţiunii directe. Aceştia se vor organiza în scopul de a apăra spaţiile verzi ameninţate şi vor împiedica în mod fizic distrugerea zonelor rurale britanice ori de câte ori globaliştii trimit buldozerele să le sfârtece şi să le distrugă.

Trebuie să devenim motorul unei mişcări de rezistenţă naţională pentru protejarea mediului înconjurător.

Pentru naţionalismul politic, s-a terminat epoca marşurilor şi a acţiunilor de stradă.

Acele partide care mărşăluiesc pe stradă fluturând steagul naţional sunt contraproductive pentru cauza noastră politică întrucât permit duşmanilor naţionalismului să folosească aceste marşuri drept pretext pentru a organiza protestele lor. În acelaşi timp, mediile de informare corupte, care funcţionează pe post de „peste“, făcând legătura dintre partidele din mainstream, care se prostituează, şi masele populare – mediile de informare debitează numai minciuni atunci când se ridică problema responsabilităţii pentru frecventele violenţe din timpul acestor marşuri.

Mass media sunt deţinute de aceeaşi clasa globalistă de miliardari care finanţează partidele de stânga şi care au câştigat de partea lor clasa politică; iată de ce mass media nu spun adevărul, difuzează doar propagandă în folosul proprietarilor lor.
Drept urmare, este imperios necesar să ia naştere o noua mişcare naţionalistă, dar nu pe străzile oraşelor noastre ci în zonele rurale britanice.

Naţionaliştii verzi vor deveni avangarda unei noi mişcări de rezistenţă naţională care nu se va concentra asupra zonelor urbane, ci asupra zonelor rurale ameninţate. Ei vor conlucra cu localnicii pentru a proteja mediul înconjurător local împotriva abuzurilor şi distrugerii.

Aceste grupuri naţionaliste verzi ne vor permite să intrăm în contact cu oamenii de rând şi să creăm noi suporteri şi reţele naţionaliste printre ei. Apoi vom fi capabili să formăm reţele de comunităţi naţionaliste în întreaga ţară care vor putea conlucra pentru apărarea mediului natural britanic în fata practicilor de jefuire ale guvernului şi corporaţiilor aflate în mâna elitei globaliste care finanţează partidele politice aflate la putere.

În acelaşi timp, aceste grupuri vor acţiona pentru a-i atrage în sfera naţionalistă pe acei tineri care nu mai vor să participe la viaţa politică, sătui fiind de actualul sistem politic corupt şi de farsa jucată de către partidele politice. Tinerii vor fi încurajaţi să se implice în politică prin activităţi „la firul ierbii“.

Ziua în care, în întreaga ţară, vom avea grupuri naţionaliste verzi care să organizeze propriile lor mişcări de rezistenţă locala, conlucrând unele cu altele pentru apărarea mediului înconjurător naţional, va fi ziua în care naţionalismul britanic se va fi transformat dintr-un set de teorii intelectuale şi academice într-o mişcare vie, activă şi entuziastă, răspândită în întreaga ţară.

Avem multe de făcut şi puţin timp la dispoziţie.
Ameninţarea la adresa mediului natural al naţiunii creste pe zi ce trece, căci acest guvern de coaliţie corupt se prosternează în faţa stăpânilor globalişti ai capitalului, împlinind cerinţele lor.

Drept consecinţă, trebuie să începem chiar acum procesul de organizare a Mişcării Naţionaliste Verzi.

(Traducere din limba engleză de Ovidiu Hurduzeu)

Distributismul si noua economie

Recomand aceasta dezbatere, cu parerea de rau ca in Romania mereu sunt ratate marile dezbateri care au loc in lume. Intelectualii de pe Dambovita mereu sunt in afara realitatii.

Texte de Yvan Allaire, vezi aici: În Ţara Minunilor şi… a Speculaţiilor si aici: O perspectivă canadiană asupra proiectului Roșia Montană

Testul timpului si reinventarea miscarii sindicale

Un sistem economic falimentar nu trece testul timpului. Si daca nu trece testul timpului, inseamna ca pe un asemenea sistem economic nu se poate construi nimic nici pe termen scurt si mediu, nici pe termen lung. Pe la sfarsitul anilor ’80, mai exact in 1987, toata lumea din Europa era de acord ca marxismul, din punct de vedere economic, e falimentar. In Rusia au trebuit sa treaca 70 de ani pentru ca timpul sa invalideze marxismul in proprii lui ochi.

In general, nu e nevoie de o perioada lunga de timp pentru a observa falimentul unei paradigme economice. 20 de ani sunt suficienti. Cand statul taie din salarii si din bugetele locale, cand oamenii protesteaza la limita violentei, cand greva foamei e ultima solutie pentru invatatori si cand Codul Muncii e pus sub lupa institutiilor internationale, atunci e clar ca, la radacina lui, modelul economic pe care l-am urmat din 1990 si pana in prezent nu functioneaza.

Calendarul protestelor din septembrie si octombrie ofera o radiografie foarte buna a crizei, chiar daca, deocamdata, aceste proteste nu au avut un rezultat politic.

“În acest sezon grevist, am încercat să aplicăm o altă stategie, practică – într-un stat civilizat, cu un guvern responsabil, ar trebui să dea rezultatele scontate. Am încercat să facem acţiuni în cascadă, numite acţiuni perlate, şi din această perspectivă, fiecare confederaţie, dar toate corelate la un loc, şi-a stabilit graficul propriu de acţiuni, în funcţie de revendicările generale ale tuturor, dar şi după cele specifice“, declara Aurel Cornea, pe 19 septembrie. (http://www.realitatea.net/protestele-sindicale-incepe-luni-cu-pichete-in-toata-tara-vezi-calendarul_747534.html)

Adeptii statului minimal, dar si ai statului social se arata, in mod nejustificat, foarte deranjati de protestele sindicatelor. Si-ar fi dorit toti ca statul sa taie din salarii si sa concedieze fara ca oamenii sa protesteze.

Tonul protestelor de toamna l-a dat Cartel Alfa pe 20 septembrie. La numai doua zile de la eveniment, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, declara ca se incearca cumpararea liderilor de sindicat si “se doreşte să se demonstreze că mişcarea sindicală este o adunătură de huligani”. (http://www.realitatea.net/hossu-se-incearca-sa-se-demonstreze-ca-miscarea-sindicala-e-o-adunatura-de-huligani_749168.html)

Aproximativ 10.000 de sindicalisti ai CNSLR-Fratia au iesit pe strazile Capitalei in ziua de 22 septembrie oprindu-se in fata Ministerului Muncii. Oamenii au solicitat revenirea la salariile din septembrie 2009 pentru sistemul sanitar, asigurarea autonomiei Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si scoaterea sistemului de sanatate din cadrul sectorului bugetar prin asigurarea unui proces radical de descentralizare. Stat minimal versus stat soacial? In nici un caz.

Pe 24 septembrie lucrurile iau o noua intorsatura. Aproximativ 8000 de politisti protesteaza fara autorizatie in fata Palatului Cotroceni. „Du-te Basescu, dupa Ceausescu!” nu e un slogan oarecare impotriva unui guvern sau impotriva unui partid, ci un decret inchizitorial adresat unui anume fel de a gestiona calculul economic, politic si social. Politistii nu l-au slavit pe Ceausescu comparandu-l cu Basescu, ci i-au aruncat pe amandoi in groapa istoriei, cu toata strategia sociala care a stat la baza ultimilor 20 de ani in toate birourile de la Cotroceni.

Protestul politistilor nu e cauza faptului ca in 24 septembrie nu s-a realizat o distinctie intre institutiile statului, ci efectul celor 20 de ani in care institutiile statului nu au fost distincte in Romania.

Pe 28 septembrie BNS a organizat un mars de protest in Bucuresti unde au fost prezenti atat salariati din sectorul public, cat si din secotul privat. Cea mai importanta cerere a BNS e legiferarea depolitizarii institutiilor publice.

„Această acţiune susţine o listă de revendicări care vizează în principal crearea unui program clar de investiţii care să includă resursele financiare aferente pentru relansarea economică. O a doua categorie de revendicări vizează câteva ţinte ale pieţii muncii. Considerăm că în regim de urgenţă salariul minim trebuie să crească. Tinta pe care o vizăm este 750 de lei salariul minim pe economie. Insistăm de asemenea pe nevoia de restructurare, modernizare şi întărirea inspecţiei muncii, care este o instituţie depăşită şi incapabilă să-şi exercite în principal actul de control şi nu în ultimul rând finalizarea proiectului legii de salarizare în sectorul bugetar” a declarat Dumitru Costin (.http://www.romania-actualitati.ro/mitinguri_si_proteste_in_capitala_pe_28_septembrie-19502)

Sindicalisti din transporturi, banci, posta, telecomunicatii, constructii de masini, tipografii, sectorul energetic, agricultura, industria textila au asteptat 30 de minute in fata Palatului Voctoria apoi s-au indreptat spre celelalte ministere pentru a-si exprima nemultumirile.

Luna octombrie e luna protestelor din finante, invatamant si agricultura.

Mesajul protestatarilor de la Finante, din 13 si 14 octombrie, e are o dorectia bine conturata. “Facem un apel la toate partidele politice sa-si vada de treaba lor, sa ne lase sa ne rezolvam problemele. Noi nu ne dorim o politizare a acestei actiuni. Maine dimineata (joi – n.r.), in cazul in care colegii nostri vor intra in actiuni spontane, cauza este saracia, nu ca tin cu vreun partid sau cu altul. Ministrul nu ne-a promis nimic, nici noi nu i-am promis. Am ramas pe pozitia noastra si el pe a lui. I-am spus ministrului ca singurii vinovati pentru ca la buget nu se colecteaza bani suficienti sunt guvernntii care si-au pus oameni in functii de conducere in institutiile din toata tara”, a spus liderul sindical Vasile Marica (http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/93732/A-doua-zi-de-proteste-la-Finante-Afla-evolutia-evenimentelor-Update.html)

Profesorii reclama subfinantarea din invatamant si politizarea educatiei.

“Subfinanţarea cronică de-a lungul anilor, în jurul a 3% din PIB, deşi legile prevăd alocarea a 6-7% din PIB şi chiar o diminuare a bugetului educaţiei în 2010, este una din marile probleme cu care se confruntă învăţământul românesc”, spunea Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicale din Invatamant „Spiru Haret”, in septembrie. 82% din cladirile scolare sunt construie inainte de 1970 si doar 36% din scolile din Romania au conexiune la Interne ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/lipsa-finantarilor-si-demotivarea-personalului-problemele-invatamantului-romanesc-907312.html).

Ineficienta scolilor publice are o cauza. “În realitate, directorii sunt numiţi anual, în funcţie de afinităţile politice, iar intervenţia politicului este excesivă la nivelul Minsterului Educaţiei şi al Inspectoratelor şcolare din teritoriu”, a spus Isvoranu.

Federatia Sindicatelor din Invatamant “Spiru Haret” a organizat primul protest pe 5 octombrie. „Vrem sa aratam inca o data pozitia colegilor nostri care in momentul de fata sunt la limita subzistentei”, a spus Isvoranu.

Pentru a treia zi consecutiva, profesorii au iesit si astazi in strada. Hotararile ministrului Daniel Funeriu privitoare la legea salarizarii unitare si la desfiintarea celor 1700 de scoli i-au facut pe profesori sa afirme ca actualul proiect politizeaza intreg sistemul de invatamant (http://www.realitatea.net/profesorii-protesteaza-pentru-a-treia-zi-in-fata-ministerului-educatiei_761728.html).

In perioada urmatoare sunt asteptate miscari de protest mult mai ample. In agricultura, Agrostar doreste transferarea proprietatilor publice sau private catre forme asociative si distributiste, precum si facilitati pentru realizarea de investitii in construirea de depozite, silozuri zonale, abatoare, dar  si puncte de verificare a sectorului zootehnic de catre asociatii (.http://www.agroinfo.ro/articole-management-si-politica-agrara/federatia-agrostar-continua-protestele-miting-in-20-octombrie-ac.html).

Pentru aceste revendicari, fermierii vor manifeste pe 20 octombrie.

Tinta reala a protestelor sindicale nu este numai Guvernul Boc, ci intreagul spectru politic post-comunist care a generat actuala criza. Intrebat daca victoria inseamna inlaturarea Guvernului Boc, Bogdan Hossu a spus ca tinta e alta: „Pentru mine nu asta este ţinta, vă mărturisesc. Ţinta noastră este să nu se modifice Codul muncii, cum vor. Dacă se modifică toate astea, singura rezolvare: va trebui să-i împingem către o revoluţie.” (http://www.puterea.ro/news9119/Bogdan-Hossu-Singura-rezolvare-sa-i-impingem-catre-o-noua-revolutie.htm)

O criza economica scoate la suprafata efectul, dar si cauza tulburarilor sociale. Iar intotdeauna politicianismul confunda efectul cu cauza. Efectul crizei e protestul de strada, violent sau pasnic. Dar cauza se afla in spatele usilor ministeriale care stau inchise si interzic dialogul social. Acolo, in spatele usilor inchise, trebuie schimbata politica economica.

Momentan, grevele nu au avut rezultatul scontat. Insa pe termen lung, schimbarea se va produce. Principalul motiv pentru care schimbarea se va produce e faptul ca, pentru prima data in ultimii 70 de ani, miscarea sindicala din Romania nu se mai gaseste in cardasie cu statul. Statul social a murit. Reinventarea miscarii sindicale din Romania consta in descentralizarea radicala si in depolitizarea institutiilor publice pe care aceasta le revendica. Membrii miscarii sindicale vor sa detina in proprietate institutiile publice pe care le administreaza.  Si nimeni nu ii va putea opri.

A inceput campania electorala. Nu va lasati mintiti. Escrocul capitalist (camatar) Baconschi e in cautare de votangii

Citesc stirea ca Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, ca Romania are un potential agricol enorm si ca “ar putea sa redevina, intr-o forma extrem de tehnologica si cu standardele de securitate alimentara necesare, un nou granar al Europei”.

Nu va lasati mintiti! Cu un escroc capitalist ca Baconschi la putere nu vom ajunge niciodata granarul Europei. Baconschi a inceput vanatoarea de votangii, e in campanie electorala. Atentie: distributismul (adevarata stiinta a pietei libere), si nu capitalismul a facut din Romania granarul Europei in interbelic. Iuliu Maniu, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga – democratii distributisti despre care liberalii (citeste camatarii) din gasca lui Baconschi nu sufla o vorba in “tratatele” lor “politice”.

Adrian Papahagi, coordonatorul colectiei “Democratia crestina” alaturi de Neamtu la editura Curtea Veche, a scris in 22 un eseu de o inconsecventa uluitoare pentru un doctor al Universitatii Sorbona. http://www.revista22.ro/22-plus-cre351tinism-351i-democra355ie-8134.html

Se face elogiul “Parintilor Fondatori ai Uniunii Europene” – de parca democratia crestina incepe odata cu Uniunea Europeana – , nu se spune absolut nimic despre democratia romaneasca interbelica – Iuliu Maniu, Virgil Madgearu (campionii democratiei crestine romane, dar ne-am obisnuit sa se treaca sub oblon traditia democrata romana, asa ceva nu exista!) – , se mimeaza personalismul crestin cu cea mai mare inconstienta posibila, se ataca justitia sociala stangista, dar nu se spune ce fel de justitie sociala propune personalismul crestin – asta ar duce la distributism, deci nu e bine – , se pune intr-o lumina favorabila Partidul Popular European, desi Partidul Conservator Britanic a iesit din el – ma rog, Papahagi stie mai multa democratie crestina decat doctrinarii anglo-saxoni ai democratiei crestine -, dupa ce ataca in primul paragraf relativismul iluminist – “Aşa de însetat să fie românul după relativismul progresist al luminilor încât să-şi fi pierdut apetenţa pentru certitudinea temeiurilor pe care au clădit generaţiile anterioare?” – mai jos revine la liberalismul utopic si relativist al lui Kant care milita pentru pacea eterna si la iluminismul si sectarismul relativist al lui Locke – “Adevăratul liberal ştie însă, pe urmele lui Locke, Kant sau Tocqueville, că o societate lipsită de religie nu poate avea coeziune”.

Adica hai sa ne invartim cu gratie in jurul ideilor si sa facem un ghiveci ca sa ametim fraierii.

Liberalismul tolereaza doar “ideea de Dumnezeu”, pentru ca nu e personalism, ci individualism, si cauta sa distruga Trinitarismul personalist crestin.

E penibil sa se scrie despre personalismul crestin si in acelasi timp sa se laude liberalismul, cum fac ai nostri “crestin-democrati”. Orice elev de liceu stie ca liberalismul e individualist si ca individualismul e opus personalismului; sa mai fii si doctor la Sorbona (si teolog pe deasupra) sau in vreo alta universitate occidentala si sa pui liberalismul pe aceeasi treapta categoriala cu personalismul…… nu mai spun nimic. Astia sunt “intelectualii” de tranzitie din postcomunism.

Patapievici, Plesu, Liiceanu, Baconschi, Tismaneanu (toti au un arbore genealogic bolsevic) vorbesc foarte frumos despre nimic. Multi cad in capcana de a admira estetica nimicului. Asta e principalul atuu al intelectualului postmodern: e estet al nimicului. E mult mai usor si mai profitabil sa iti educi discursul decat sa spui lucruri care cu adevarat sunt importante. De altfel, utopicii sunt experti in estetica nimicului: lucruri absolut inutile vietii si oranduirii sociale le iau si le imbraca intr-o haina alba si stralucitoare. Morminte frumoase pe dinafara, dar pline de oase goale pe dinauntru.

De la cititorii Ziare.com: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Aceasta criza economica si politica in care ne aflam anunta nevoia unor schimbari radicale de paradigma pe care Romania profunda le doreste. Ne-am saturat de politicianism, manipulare, diversiune si amatorism. Vrem profesionalism si moralitate.

De la cititori: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Domnul Iulian Leca a publicat de curand pe Ziare.com un articol in care se intreba daca monarhia ar fi o solutie viabila pentru Romania. Va spun sincer ca si pe mine ma framanta aceasta intrebare de ceva vreme, iar odata cu trecerea timpului ma conving tot mai mult ca asta este singura cale aducatoare de progres pentru tara si cetatenii ei.

Romania are de multa vreme probleme in a promova competenta si profesionalismul. Am vazut cu totii ce inseamna un profesionist adevarat in filmele cu Bruce Lee, care era in stare sa se lupte cu 50 de derbedei deodata. Tot asa de competenti ne-am dori sa fie si angajatii statului, fie ca lucreaza in invatamant, in sanatate sau in Parlament.

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Problema este ca nu-i avem si nu-i avem pentru ca nu-i crestem, iar pe cei care devin asa prin mila lui Dumnezeu, nu-i recunoastem si nu-i promovam, ca asa e la noi.

Cu cat urci mai sus in ierarhie, cu atat mai important devin profesionalismul si caracterul omului. Ca sa devii profesionist ai nevoie de ani, iar caracterul se castiga jumatate prin ereditate si jumatate prin educatie si autoeducatie.

Familia regala are si aceasta sarcina, sa-si perpetueze specia cu sange albastru. De cum iese din gaoace, pruncul regal e condus deja cu grija si dragoste pe drumul predestinat.

Familia regala ii da cea mai buna crestere si-i vegheaza evolutia cu grija in vederea misiunii dificile ce-l asteapta. Cand ajunge la maturitate, el a invatat deja de mic tot ce-i trebuie ca sa devina conducator de stat. Pe viata!

De ce pe viata? Pentru ca nu formezi un profesionist 20 de ani ca apoi sa-l pui sa conduca tara 5. N-ar fi nici logic si nici profitabil. Daca se dovedeste un conducator vrednic, e chiar de dorit ca sa aiba viata cat mai lunga.

Ce s-ar fi ales de Stefan cel Mare, dar mai ales de Moldova, daca domnea numai 5 ani? Cu regele pe viata nu va mai pierde nimeni vremea sa-l suspende, nu se vor mai face cheltuieli din 5 in 5 ani cu alegerile presedintelui, nu se vor mai invrajbi oamenii pentru candidatii care la urma se dovedesc cu totii tot o apa si-un pamant.

Una din marile probleme ale noastre este ca avem politicieni nu numai nepregatiti si fara caracter, dar multi sunt si iresponsabili.

Cine poate impiedica acum un guvern sa nu prade tara cu cateva luni inainte de a fi debarcat? Iar presedintele, ca e si el om, va mai fi el interesat de soarta tarii cand va mai avea cateva luni de mandat, cand nu e sigur ce soarta va avea el insusi in curand?

Romania duce lipsa de o strategie de lunga durata. Nimeni nu s-a preocupat de intocmirea unui plan de dezvoltare pe termen lung, pana in anul 2100. De ce s-ar fi implicat politicienii romani in asemena proiecte mamut, cand ei stiu ca au mandat limitat la 4 sau poate 8 ani si asta doar daca au noroc?

Doar un rege ales pe viata poate asigura continuitate si perseverenta in politica romaneasca. De asemenea, lipseste forta politica stabila si echidistanta fata de partide, care sa fie si un reper moral totodata. Poate oare cineva sa-si inchipuie ca presedintele adus la putere de un partid isi va uita vechii camarazii de ieri peste noapte?

Cu regele in fruntea tarii am avea linistea necesara constructiei durabile, nu ne-am mai pierde vremea in polemici inutile. Cata energie se consuma azi in presa si nu numai pentru ca presedintele tarii sa fie facut cu ou si cu otet? De rege nu te poti atinge, ca e Lesmajestate!

Daca cititi Constitutia din 1923, veti gasi probabil si alte avantaje pe care le-ar aduce instaurarea monarhiei la noi, fiindca cred ca mai sunt destule.

Dar sa nu cumva sa ramaneti cu impresia ca m-am gandit la un anumit rege, din partea mea poate sa fie si o regina, ca nu ma supar.

Iar familii regale sunt inca destule in Europa, am avea de unde-alege. Ceea ce ma preocupa pe mine este ca daca nu o facem repede, s-ar putea ca, pana ne vine noua mintea la cap, sa nu mai fie dispusa nici o familie regala sa se insoteasca cu noi. Si atunci sa-mi spuneti mie ce ne facem?

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Comparatia lui Traian Basescu cu Al. I. Cuza pare a fi in dezavantajul presedintelui. Finului sau, Gheorghe Falca, pare a-i fi scapat cateva asemanari cel putin neprietenoase. Atunci cand primarul Aradului ii asemana pe cei doi in lupta cu sistemul ticalosit care i-ar respinge din cauza masurilor reformatoare nu lua in calcul si perioada care a urmat domniei lui Cuza.

Ori Romania a cunoscut cea mai frumoasa perioada a dezvoltarii sale istorice abia dupa abdicarea lui Cuza, odata cu instaurarea domniei lui Carol I. Dupa 1866, Romania a intrat in cea mai prospera era a istoriei. Incepand cu domnia lui Carol I au fost puse bazele celor mai importante institutii, iar Constitutia adoptata in 1866, pe 1 iulie, la doar doua luni de la proclamarea lui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen domn al Romaniei, avea sa aseze Romania pentru prima oara in randul democratiilor europene.

Constitutia din 1866 instaura principiile unei democratii in premiera pentru Romania de atunci. Separarea puterilor in stat, responsabilitatea ministeriala, drepturi si libertati cetatenesti. In ciuda faptului ca mentinea votul cenzitar, Constitutia din 1866 a reprezentat temeiul principal pentru stabilitatea politica si economica a tarii.

Insa factorul principal care a facut posibila siguranta stabilitatii politice si sociale a fost domnia lui Carol I. Ea a pus capat certurilor interminabile interne, rafuielilor si ranchiunilor politice intre diversele tabere ale partidelor si a asigurat liantul de care Romania a avut nevoie pentru a se dezvolta in liniste.

O situatie comparabila cu cea de acum. Pana si “monstruoasa coalitie”, invocata cu atata foc de actuala putere, care a stat si la baza abdicarii lui Cuza, si suspectata si astazi ca isi doreste alungarea lui Traian Basescu de la Cotroceni este un element comun al celor doua perioade.

Lungul sir al scandalurilor politice, neintelegerile si conflictele generate tocmai de presedinte, a carui functie nici macar nu defineste republica – ea fiind totusi una parlamentara – si-ar putea gasi rezolvarea in monarhie. Functia presedintelui, exagerata atat de cel care o detine, cat si de Opozitie, toate blocajele mecanismului politic democratic la care suntem martori de cel putin sase ani si-ar putea gasi rezolvarea prin inlocuirea institutiei Presedintiei cu Casa Regala.

Un schimb care va fi impus de istorie, daca societatea si clasa politica in majoritatea ei va ajunge din nou la concluzia ca aceasta este singura iesire onorabila din blocajul semi-permanent in care se scalda institutiile statului. Desigur, in prezent, aceasta viziune pare imposibila din moment ce Traian Basescu impreuna cu Partidul Democrat Liberal detin aproape intreaga putere in stat.

Insa intr-un viitor nu foarte indepartat, mai ales in cazul in care suspendarea presedintelui va reusi mai devreme sau mai tarziu, aceasta varianta nu este cu totul si cu totul imposibila. Cu atat mai mult cu cat, haosul economic, social si politic vor pune stapanire in tara. Atunci s-ar putea ca monarhia sa apara ca unica varianta eleganta de a iesi din blocajul institutional permanent, garantat de actuala Constitutie.

Cealalta posibilitate, schimbarea Constitutiei insasi, pentru reechilibrarea puterilor in stat, este varianta la care sa speram ca nu va apela niciun partid pentru a-si consolida si mai mult puterea detinuta la un moment dat.

Distributistul Nicolae Iorga si Monarhia

Pe timp de criza romanii se trezesc. Asa e cand bate foamea la usa. Hai, Monarhie! >>> Iliescu, apostrofat de un revoluţionar: Băsescu e produsul dumneavoastră şi al lui Roman

Partidele trebuie sa se care! Ele nu stiu decat politica distrugerii. Ne-au convins de asta in ultimii 20 de ani. >>> Comisia Europeana: 95% din fondurile comunitare sunt neutilizate de Romania. E necesara depolitizarea administratiei publice.

Atat de needucati sunt sindicalistii astia incant n-au cap sa strige: “Monarhia salveaza Romania! Jos Republica, traiasca Regele!”. Sclavii salariati nu s-au prins nici acum ca alta le era viata cu un geniu politic precum Regel Mihai I pus pe tron din 1990.

Recomand acest interviu cu MS Regele Mihai I in care se arata indignat de privatizarile care s-au facut in Romania, de faptul ca politrucii au vandut pamanturile Romaniei in loc sa puna la treaba politicile economice distributiste care au dus Romania in primele 4 puteri economice ale Europei in interbelic. >>> Interviu cu regele Mihai I al României, singurul şef de stat în viaţă din perioada interbelică

Ca fapt divers, ce credeti, oare a fost consultat vreodata Regele Mihai in probleme economice si educationale de catre vreun presedinte al Romaniei din ultimii 20 de ani sau de catre vreun politician roman, prim-ministru sau ministru? Macar asa, ca fapt divers, numai pentru faptul ca Regele Mihai a condus Romania in interbelic si tu, ca un dobitoc politician sau intelectual educat in marxism, trebuia sa stii macar de la cine sa furi meserie daca tot ai ajuns inca de la sfarsitul anilor 1980 la concluzia ca marxismul e mort, cum spune Tismaneanu in “Naufragiul utopiei”. Mai exact, din 1987, martie, Moscova; vom afla in curand si cine sunt “disidenti” care au conspirat neoliberal de acolo …

Despre puterea economica a Romaniei in vremea monarhiei si de ce cumparai cu leul la Berlin, Roma si Paris (ignarul Patapievici nu stie de ce), vezi articolele istoricului Emilia Corbu >>> http://emilia-corbu.blogspot.com/search?q=cooperatia , http://emilia-corbu.blogspot.com/search/label/miscarea%20cooperatista .

Nicolae Iorga cu prilejul unei conferinţe, intitulate „Vechea noastră cooperaţie“, rostită la deschiderea cursurilor „Academiei de Studii Cooperatiste“ în decembrie 1919:

„Mulţămesc întâiu d-lui Răducanu că mi-a amintit de anii aceia mai tineri pe care oricine e bucuros să-i vadă amintiţi. E foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în lecţiile de la Văleni era şi grija cooperaţiei; e foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în grija lor intrau, nu numai elementele materiale, care ni-au fost încredinţate cu cifre ce ni-au făcut atâta bucurie de vorbitorul care m’a precedat, dar intra şi un element moral: de frăţie omenească, de frăţie naţională pe care cooperaţiunea îl cuprinde, şi care face ca să pară nepreţuită, nu numai de oameni versaţi în chestiunile academice, dar şi de acei cari ţin la înaintarea poporului acestuia prin cele dinăuntru ale lui şi care socot că numai prin cultivarea forţei acesteia morale a poporului nostru câştigurile sale materiale pot fi asigurate“.

Nicolae Iorga despre “civilizatie si tranzitie”:

Dr. Ovidiu Hurduzeu la videochatul adevarul.ro

Dr. Ovidiu Hurduzeu la videochatul adevarul.ro: “Idealul este ca fiecare cetăţean să aibă o proprietate productivă”.

Acest capitalism este singurul care functioneaza dupa regulile pietei libere. Este cam impropriu spus capitalism, pentru ca notiunea de capitalism este din ce in ce mai mult asociata cu marile monopuluri. Noi o asociem acum cu pietele libere, ceea ce nu este adevarat. Capitalismul a fost la inceput monopolist.

In SUA sunt deja ateliere care pot sa construiasca masini de curse la standardele marilor fabricanti din lume. Noua, romanilor, nu ne-a venit aceasta idee in minte. Aceste “garaje hi-tech”, adica “open-source”, le putem construi in toata tara, mai ales ca ele costa si foarte putini. Aici am putea include si regiunile rurale. Nu trebuie sa faci automobile neaparat la Craiova.

• in foarte multe dintre cooperativele din America, cei care participa la ele sunt oameni care nu pun valoare doar pe profitul obtinut oricum, ci pe unul care sa poata fi folosit in interesul comunitatii

• Plecarea tineretul in strainatate este o mare problema chiar daca ei aduc bani. Va dau o metafora. Acesti bani sunt exact precum caldura soarelui intr-un desert. Noaptea se face foarte frig. Nicaieri in lume banii imigrantilor nu au reusit sa propulseze acele tari din punct de vedere economic. Uitati-va la Mexic. Solutia este sa devenim un fel de padure, jungla. Si ea primeste caldura de la soare, dar vedeti ce vegetatie are. Pentru ca ea prelucreaza. Aici in Romania nu se intampla acest lucru.

• Plecarea tinerilor este un fenomen mai mult mental decat financiar. Daca deodata s-ar schimba modelul economic, va fi o extraordinara energie descatusata. Normal ca acum tinerii pleaca, pentru ca au orizontul blocat.

• E nevoie de un set de valori, ale solidaritatii, sa vrei sa te asociezi, idei care sa fie sprijinite de stat. Sa se faca o campanie de aplicare a noului sistem economic distributist romanesc.

Alexandru Racu despre liberalism si socialism

Cum am ajuns unde am ajuns şi ce ne aşteaptă?

Liberalismul pe care ni-l predică de douăzeci de ani elita noastră intelectuală “amorală” (T. Baconsky) presupune faptul conform căruia cineva este liber să facă orice vrea – independent de statutul moral al acţiunii – atâta timp cât nu îl afectează pe cel de lângă el. Să se prostitueze, să se drogheze, să avorteze, să-şi schimbe sexul, să-şi vândă rinichiul sau doar întregul timp pe care i l-a lăsat Dumnezeu, trudind la multinaţională optsprezece ore din douăzeci şi patru. Iar de partea cealaltă a organigramei sociale, să-şi facă justiţie privată (aşa cum propune libertarianul Dinu Patriciu) şi “să investească”, cu cianuri dacă e nevoie, aşa cum recomandă Cristian Preda şi Traian Ungureanu (în cazul Roşia Montană). Să investească cu orice preţ: fie cu preţul dezastrelor ecologice, fie cu preţul dezastrelor sociale. Pentru că liberalul înţelege prin natură doar “capital”, iar existenţa societăţii o neagă.

Filozofia acţiunii liberale nu are însă nimic în comun cu realitatea faptului social, care evident, ca orice fapt, există la modul cel mai pozitiv (în sensul pozitivismului) cu putinţă. Are vreun sens să crezi, ca să dăm un exemplu, că un om poate să se încadreze în categoria acţiunilor enumerate mai sus la prima rubrică (cea proprie “sclavului fericit”, a doua referindu-se la stăpânul fericit de “sclavi fericiţi”) însă că faptul cu pricina nu-i va afecta familia (şi ce ne facem dacă disturgem « celula de bază » a societăţii ?), sau că externalităţile negative se vor absorbi doar la nivelul familiei? Sau să crezi că extins, fenomenul cu pricina nu va afecta, printr-un întreg lanţ al slăbiciunilor şi al urâciunilor, viaţa întregii societăţi, ba chiar supravieţuirea ei pe termen lung? Ce “mână invizibilă” ne poate mântui de absenţa unei culturi a virtuţii? Şi ce zeu ne poate izbăvi pe termen lung de erodarea sistematică la care a fost supusă în ultimii ani atât familia cât şi şcoala românească? Pot părinţii din România să-şi exercite “darul libertăţii”, aşa cum îl numeşte un tânăr teolog român, trudind de dimineaţa până seara la colonizatorii multinaţionali, sau şi mai rău, abandonându-şi copiii prin vecini pentru că au plecat la muncă în Italia sau Spania, fără ca acest fapt să cauzeze pe termen lung un dezastru social, naţional şi uman?[1]

Însă dat fiind instinctul natural de conservare al oricărei societăţi ameninţate cu autodescompuerea, societatea care se organizează pe principiul deopotrivă amoral şi asocial al “libertăţii” liberale este de fapt societatea cu un stat supradimnesionat, deopotrivă poliţienesc şi asistenţial, singura instanţă capabilă să gestioneze efectele şi victimele colaterale ale exercitării liberale a “darului libertăţii”[2]. Şi chiar şi pentru un astfel de sistem ai nevoie de resurse, iar noi am ajuns completamente dependenţi de resursele altora. Liberalismul « anti-stat », pe care ni-l predică elita neoliberală de douăzeci de ani încoace, este liberalismul care a mărit de facto statul pretutindeni unde a fost aplicat în lumea occidentală. Iar în afara lumii occidentale, a contribuit la dezvoltarea structurilor mafiote locale, în compania cărora rămânem de altfel, după ce suntem părăsiţi de capitalul în căutare de chinezi mai ieftini, ergo mai eficienţi.

În Occident, statul a devenit tot mai puternic pe măsură ce societatea a devenit tot mai atomizată, proces accelerat în mod deosebit de ingineriile sociale puse în practică, începând cu anii şaizeci, de către noua stângă transgresivă. Iar dreapta neoliberală nu a putut decât să întâmpine cu braţele deschise surplusul de forţă de muncă reprezentat de mamele şi copiii “independenţi”, pe care neomarxismul i-a eliberat de “autoritarismul fascist” al “familiei patriarhale”. Pe măsură ce raporturile dintre indivizi nu mai sunt reglate de tradiţii şi cutume moştenite ci dimpotrivă, se bazează pe o continuă trangresare a acestora, în conformitate cu logica liberală a multiplicării drepurilor, se măreşte odată cu sfera de autonomie formală a individului nu doar depravarea care îl slăbeşte pe acesta deopotrivă fizic şi moral, ci şi izolarea efectivă a individului. Pe acestea două, depravarea care vulnerabilizează şi izolarea, se fundamentează de fapt actuala putere a statului managerial. Tot mai puţin prezent din punct de vedere simbolic în viaţa indivizilor, în sensul în care statul îşi arogă tot mai puţin dreptul de a limita drepturile individuale în numele religiei, moralei, interesului naţional şi al altor categorii “perimate”, statul este pe de altă parte din ce în ce mai prezent din punct de vedere real în viaţa oamenilor. Puterea statului, aşa cum observa Michel Foucault, este cu atât mai mare cu cât este mai invizibilă şi cu cât se prezintă pe sine nu sub forma unei contraputeri, situată în opoziţie cu libertatea individuală, ci chipurile sub forma mijlocului prin care se realizează emanciparea individului. În ultimă instanţă, se pare că substanţa modernităţii constă tocmai în acest proces de sporire concomitentă atât a individualismului cât şi a etatismului. Acest fapt a fost remarcat de altfel acum aproape două sute de ani de către Alexis de Tocqueville. “În zilele noastre”, spunea Tocqueville, “pare să aibă loc două revoluţii contrare, una care slăbeşte în continuu puterea supremă iar alta care o întăreşte; în nicio altă perioadă din istoria noastră aceasta nu a arătat deopotrivă atât de puternică şi de slabă”.[3]

Pentru România, alternativa la despotismul soft care defineşte politica occidentală de zeci de ani, este despotismul hard care va reînflori probabil pe ruinele unei Românii părăsite de fluxurile de capital de care este completamente dependentă, din moment ce nu mai are nimic şi nu mai este nimic decât forţă de muncă ieftină. În actualul sistem global, România a devenit o piesă de schimb cu viaţă scurtă. Cu o populaţie stăpânită de fantezii consumiste hrănite prin înfometarea sistematică de pe vremea răposatului, cu o rată a natalităţii care merge spre prăpastie şi cu o elită (stăpânită în principiu de aceeaşi foame ordinară menţionată mai sus, ce se ascunde sub masca unor bovarice ifose “boiereşti”) care ne-a vândut până acum, deseori în mod interesat, o filozofie politică şi economică cu “o radiografie ca fecala”, România nu a reuşit să construiască pe bazele propriei identităţi naţionale – de care a tot fugit sub ameninţarea vânătorilor de extremişti – cultura şi instituţiile politice care să-i poată permite să stea, cât de cât, pe propriile picioare. România este astăzi victima lipsită de anticorpi a unei inginerii sociale puse în practică, cot la cot, de către o dreaptă neoliberală compusă din bursieri care întrupează practic principiul capitalismului prin deplina lor convertibilitate, prin lipsa de aderenţă sinceră, durabilă şi coerentă la vreo idee (nişte intelectuali marfă), cărora li se alătură o stângă post-comunistă reprezentată de cei care au câştigat partida “acumulării primitive de capital” care a avut loc în România ultimilor douăzeci de ani. România are o pseudo-dreaptă care jertfeşte religia şi naţiunea (autenticele categorii ale dreptei) pe altarul integrării şi al pieţei libere, şi o pseudo-stângă al cărei unic crez este inegalitarismul neo-feudal (atunci când nu avem de-a face cu noua stângă postmodernă care încearcă să se înfiripeze şi la noi, o stângă care, aşa cum sublinia un profesor de-al meu, prin subiectivismul ei transgresiv şi anti-instituţional, a reuşit să ducă capitalismul acolo unde nici n-ar fi visat vreodată John Locke). România este lipsită de apărare daorită lipsei de autenticitate, care derivă în ultimă instanţă din lipsa de caracter, promovată sistematic de şaizeci şi cinci de ani. Şi atâta timp cât românilor nu le va intra bine în cap acest lucru, atâta timp cât vor aştepta firimituri de la masa “baronilor locali şi a baronilor globali” (M. Platon), vom merge inevitabil din rău în mai rău. Deviza “prin noi înşine” este mai actuală decât oricând. Criza poate avea şi o parte bună. Este un prilej de maturizare. Putem în cele din urmă să ne eliberăm de “vrăjelile” şi vrăjitorii în mijlocul cărora am tot orbecăit de la Revoluţie încoace.

Alexandru Racu este doctorand in Stiinte Politice la Ottawa – Canada

---

[1] Statistici recente indică faptul că, în România, jumătate dintre copii petrec maxim o oră pe zi împreună cu părinţii lor (http://www.gandul.info/news/generatia-singur-acasa-jumatate-dintre-copii-petrec-cel-mult-o-ora-pe-zi-cu-parintii-6070186)

[2] În acest sens, a se vedea articolul lui Mircea Platon, Confiscarea Copiilor (http://www.ziuaveche.ro/editorial/confiscarea-copiilor), în care autorul sesizează îmbinarea dintre politicile economice “de dreapta” ale guvenării PDL-iste, mai catolică decât Papa (FMI-ul) la capitolul neoliberalism, şi abuzarea totalitar-biroratică de tip stângist a familiei din România, pusă în practică de aceeaşi guvernare.

[3] Alexis de Tocqueville, Democracy in America, Vintage Books, New York, 1959, p. 332

Phillip Blond despre viciul capitalist si lepra liberala

Phillip Blond – Societatea destrămată. Liberalismul de dreapta şi liberalismul de stânga ne-au transformat în sclavi, în indivizi izolaţi unii de ceilalţi

Trăim într-o societate care se află pe o pantă a decăderii. Cunoaștem tot mai puține unii despre ceilalți. Trăim singuri și mâncăm singuri, deseori în compania unui televizor sau a unui computer, nu a unui om. Dacă ne căsătorim, durata unei relații obișnuite scade cu fiecare an.

În lumea anglo-saxonă, am abandonat vechea și susținuta preocupare față de soarta tinerilor. Bunicii noștri își pot aminti vremurile fericite când mătușile și unchii, nepoții și nepoatele alcătuiau împreună țesătura unei societăți stabile, mutualiste. Aproape jumătate dintre copii se nasc în afara căsătoriei. Mulți copii cresc fără tată, alții sunt total privați de iubirea unui părinte. Tinerii care provin dintr-un astfel de mediu, lipsiți de o educație reală în privința virtuților publice și private, sunt seduși cu ușurință de iluzia ademenitoare a consumului pe care nu și-l pot permite. Străini de idealurile de iubire și fidelitate, ei acționează fără să știe ce înseamnă angajamentul, disciplina și responsabilitatea. Aceste deficiențe necorijate, specifice adolescenților de acum, devin mai târziu deprinderile unui adult și sunt menite să ruineze vieți, formând niște oameni incapabili de a stabili legături unii cu ceilalți.

Pe bărbați, mai ales pe cei care se află pe treapta de jos a scării sociale și care ratează în mod constant posibilitatea de a avansa în educație și carieră, îi așteaptă o viață eșuată la marginile societății. Pentru  tinerele femei de succes, studiile și realizarea în carieră devin semnele care anunță un viitor fără copii. Nimeni nu ar alege și nu i-ar dori cuiva un astfel de mod de viață, mai cu seamă întrucât conduce la epuizarea vieții domestice și la terifianta situație de a îmbătrâni singur. Pretutindeni, legăturile care ar trebui să unească oamenii se destramă, iar fundamentul unei existențe liniștite și fericite este subminat.

Ce anume stă la originea acestei degenerări? Privind înapoi spre ultimii 30 de ani, am putea considera că de vină sunt numărul mai mare al orelor pe care familiile trebuie să-l aloce muncii – dată fiind necesitatea ca, în cele mai multe familii, ambii adulți să muncească pentru a-și asigura traiul –, nivelul ridicat al datoriilor private, lipsa siguranței unui loc de muncă, neîncrederea în instituții și suspiciunea pe care o purtăm unii față de ceilalți. Societatea noastră a devenit precum o scară ale cărei trepte se ridică tot mai mult astfel încât devine tot mai dificil să o urci. Cei aflați în vârful scării s-au delimitat rapid de restul oamenilor prin practicarea unui capitalism de stat care le servește interesele egoiste, care nu are la bază niciun fel de valori etice și care există doar pentru a-și finanța propriile excese. Oamenii din clasa de mijloc sunt striviți de birocrație și de efortul de a a-și ajusta salariile stagnante la necesitățile ridicate. Cei din straturile de jos sunt mai izolați și mai disprețuiți decât oricând.

Dar oricât de decisivi sunt acești factori, nu ei stau baza dezastrului social pe care îl trăim și pe care, în mod ciudat, oamenii îl văd tot mai mult ca pe o situație normală. O societate mai sănătoasă ar fi rezistat acestor tendințe. O societate care s-ar fi întemeiat încă pe familii puternice ar fi putut dezvolta un stil de viață care să asigure baza economică a familiei, nu să o submineze. Dacă am fi trăit încă într-o societate în care vecinii se cunosc unii pe ceilalți, am fi avut și acum comunități pe care oamenii să se poată bizui și instituții care să răspundă nevoilor noastre, și nu cerințelor birocratice ale unui stat ostil și îndepărtat.

Comunităților mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi

Însă prin privilegierea unor stiluri de viață alternative, prin prioritatea acordată politicilor minoritare și prin acapararea piețelor de către monopoluri, am distrus societatea care ne-ar fi oferit stabilitate. Nu ne mai miră că, într-o lume în care respectul față de norme, conduita civică și noțiunea de bine comun au încetat să existe, oamenii frământați de griji și izolați apelează la statul din ce în ce mai mai autoritar pentru a le impune ordinea pe care nu și-o mai pot asigura ei înșiși.

Decăderea culturii noastre este înțeleasă cel mai clar ca rezultat al dispariției societății civile. Rămân doar două puteri: statul și piața. Nu mai există, în mod eficient și independent, guvern local, biserici, sindicate, societăți cooperatiste sau organizații civice care să opereze la nivel de comunitate. În trecut, aceste instituții funcționau ca mijloace prin care oamenii obișnuiți își exercitau puterea. Acum comunităților mutualiste le-au luat locul indivizii pasivi și izolați unii față de ceilalți. Sferele civile fie au dispărut, fie au devenit aservite statului dictatorial sau pieței monopolizate.

Nici stânga, nici dreapta nu pot oferi o soluție, întrucât ambele ideologii s-au prăbușit pe măsură ce s-au evaporat distincțiile dintre ele. Cei care văd în individualismul libertarian esența gândiri de dreapta curente se apropie, în fond, de o concepție extrem stângistă ce își are originea in gândirea lui  Rousseau, care susținea ideea că societatea a fost inițial o inchisoare. Teoria socială a lui Rousseau a fost cea care a impus unei lumi diverse constrângerea de a se conforma voinței generale – care nu reprezintă decât același individualism exagerat de acum –, contribuind astfel la declanșarea terorii roșii raționaliste și seculare a Revoluției Franceze. În definitiv, orice interpretare în sens anarhist a individualității presupune, în scopul realizării ei sociale, existența unui stat autoritar care să controleze forțele ce sunt dezlănțuite. Colectivismul și individualismul nu sunt decât două fețe ale aceleiași monede devalorizate. Istoria modernității recente s-a constituit din oscilația dintre stat și individ, fapt  care a condus treptat la erodarea asociației civile – aceasta reprezentând, în fond, singura piedică împotriva alunecării spre una dintre cele două extreme.

Individualismul libertarian contemporan și colectivismul de stat sunt două realități care s-au zămislit una din cealaltă

În 1960, Noua Stângă, pentru a se opune statului autoritar instaurat tot de stânga, a pledat pentru crearea unei zone personale ce nu poate fi controlată, care să permită repudierea tuturor normelor și a contribuit la propagarea ideii nocive a eliberării prin utilizarea drogurilor și prin experimentarea sexuală. Însă atunci când acești exponenți ai Noii Stângi militau pentru experimentarea plăcerii ca mijloc de eliberare pentru toată lumea, ei nu opuneau rezistență controlului din partea statului. Prin promovarea unei libertăți fără limite și a unei vieți lipsite de responsabilități, ei au subminat toate structurile autonome prin care ar mai fi fost posibilă autoconducerea, lăsând în urmă moștenirea îngrozitoare a unui individualism anarhic care reclamă existența autoritarismului etatist ca unică modalitate de restabilire a ordinii și de menținere a societății. Individualismul libertarian contemporan și colectivismul de stat sunt două realități care s-au zămislit una din cealaltă, fiind în mod fatal legate între ele, legătură menită să conducă la ruinarea clasei de mijloc, precum și la distrugerea vieții și a economiei cetățenilor uniți asociativ.

Mi-a devenit clar acest scenariu când mi-am dat seama că prietenii mei afiliați stângii nu cred în mod real în comunitate. Ei cred doar în libertatea opțiunii. Ei susțin avortul pentru că îl consideră un drept  legitim, reflectând adevărata autonomie personală. Dar, în același timp, consideră vânătoarea de vulpi un lucru monstruos, care trebuie în mod ferm contestat. Fără îndoială că aceeași relaxare a legii este promovată în Statele Unite.

Stânga nutrește un dispreț profund și stăruitor față de valorile permanente, tradiționale, o desconsiderare față de orice este consacrat. În cartea sa, A treia cale – carte apărută în perioada posterioară revoluției inițiate de Blair în Anglia –, Anthony Giddens vorbește despre modul cum un nou cosmopolitanism va elibera omul de constrângerile naturale, încercând să arate că minunata noastră Anglie văzută în acest mod încarnează ideea emancipării permanente față de tabuuri și constrângeri. Potrivit susținătorilor radicali ai politicii lui Blair, trebuie să ne reinventăm permanent, printr-o afirmare rebelă care să șteargă trecutul cu buretele, să avem posibilitatea unui nou început printr-un act neîncetat al liberei alegeri – atât timp cât o astfel de acțiune nu este îndreptată într-o anumită direcție sau spre un anumit scop. Nimănui nu trebuie să i se spună ce să aleagă întrucât actul moral în cadrul paradigmei contemporane nu este reflectat prin ceea ce alegi, ci prin actul în sine al alegerii. În definitiv, a alege înseamnă a reactualiza și a repeta ideea de individualitate izolată, atomizată.

Foarte frecvent, dreapta contemporană vede lucrurile exact în același mod, dar își exprimă viziunea în termeni economici. Din perspectiva lor, factorul dominant în sfera economică îl reprezintă individul condus de propriile interese. „Mâna invizibilă” are rolul de a mijloci distribuirea bunurilor și de a aloca resursele în funcție de sistemul prețului și de ciclul de piață eficient. Dar această piață „liberă” a condus la o centralizare masivă de capital și la alimentarea unui balon a cărui dilatare și contracție dezastruoasă s-au produs cu susținerea statului.

A fost denunțată agenda lor comună cuprinzând libertarianismul cultural de la care se revendică stânga și libertarianismul economic susținut de dreapta. Nu există, în realitate, nicio diferență între ele, întrucât ambele susțin aceeași ideologie liberală denaturată.

Renașterea unui Conservatorism reprezentând interesele întregii națiuni

Prăbușirea acestei ideologii s-a produs în Anglia când David Cameron a fost ales lider al conservatorilor și a început să utilizeze expresia „Anglia destrămată” pentru a se referi la dezintegrarea pe care o cunoaștea societatea noastră. Conservatorii au abordat, dintr-odată, tema justiției sociale, iar conservatorismul susținut de aceștia nu avea nimic în comun cu forma falimentară a „conservatorismului compătimitor”. Era vorba despre renașterea unui Conservatorism reprezentând interesele întregii națiuni (One Nation Toryism), ce își propunea în mod serios să răspundă necesităților  jumătății de jos a populației.

Acest conservatorism a fost atacat virulent de către stânga. Jurnaliștii liberali s-au găsit puși în dificultate: „E o absurditate. Viețile oamenilor săraci merg bine. Vai! Nu putem spune asta; reprezentăm aripa stânga. Nu este vorba de o scindare, ci de o diferență. Dacă există oameni care vor să aibă șapte parteneri într-o săptămână și să ia droguri în fața copiilor lor, aceasta este alegerea lor. Dar stați puțin, aceast lucru nu poate fi ceva bun. Atunci vom evita să vorbim despre asta”. Stângiștii au fost prinși pe picior greșit, iar conservatorii, care nu avuseseră șansa să ajungă la putere în cursul ultimelor trei scrutine și puteau foarte ușor să piardă din nou, s-au ridicat în fruntea listelor prin adoptarea politicii justiției sociale.

Ceea ce s-a întâmplat nu este un fapt total nou. În timpul secolului al XIX-lea, conservatorii erau cu mult mai combativi și mai interesați de cauza oamenilor săraci decât erau liberalii. Conservatorii au fost cei care au condus, în mare parte, campania împotriva sărăciei; ei protestau fata de condițiile pe care clasa muncitoare formată din oamenii albi le suportau în fabricile unde munceau, condiții asemănătoare cu cele ale sclavilor negri și tot ei au fost cei care au pledat pentru reducerea orelor de muncă. De asemenea, prin legislația industrială implementată, ei s-au opus liberalilor care obligau  femeile și pe copiii să muncească 16 ore pe zi.

Conservatorii trebuie să revină la ideile susținute de William Cobbett, Thomas Carlyle și John Ruskin, care criticau autoritarismul etatist și denunțau efectele nocive ale capitalismului axat pe interesele egoiste. Ei atrăgeau atenția asupra consecințelor culturale ale industrializării: crearea unei mase de oameni deposedați, obligați să muncească la limita subzistenței, privați de orice posibilitate de propășire culturală. Apoi a urmat, în 1912, cartea lui Hilaire Belloc, Statul servil, un adevărat tur de forță, în care autorul denunța modul cum atât capitalismul, cât și socialismul au instituit relația sclav-stăpân. Capitalistul monopolizează pământul, proprietatea și capitalul, constrângându-i pe oamenii care se bucurau înainte de independență să muncească pentru salarii de subzistență. Socialistul îi deposedează pe oameni în numele unei forme de proprietate deținute în comun și al unui monopol colectiv. Pentru muncitor, ambele sisteme conduc la același rezultat.

Acest nou conservatorism are o mare rezonanță, întrucât reamintește despre un trecut nobil și radical. Dar se raliază încă vechiului model neoliberal al piețelor. Conservatorii pot fi preocupați de justiția socială, dar încă mai susțin economia politică neoliberală care a avut efecte dezastruoase asupra jumătății de jos a societății. În 1976, 50% din populația Angliei reprezentând clasele inferioare deținea 12% din bogăție (excluzând proprietatea). Din 2003, procentul a scăzut la 1%. Acestea sunt consecințele ideii că bunurile și capitalul propriu se vor distribui în mod corect prin mecanismele pieței.

Mă consider un gânditor pro-piață care susține un capitalism popular și crede în ceea ce gândirea utopică a dreptei și-a propus să obțină: o economie de piață bazată pe distribuirea pe scară largă a proprietății, pe existența unor multiple centre de inovație, pe descentralizarea capitalului, a bogăției și a puterii.

Dar neoliberalismul nu a realizat niciunul din aceste obiective. A condus, dimpotrivă, la centralizare, la reducerea pluralității, la concentrarea către cei din vârf a oportunităților, a beneficiilor și a inovațiilor. Neoliberalismul a reinstaurat tocmai starea de lucruri împotriva căreia pretindea că luptă.

O parte însemnată dintre cetățeni a fost împiedicată de către stânga să-și cunoască propria cultură și să beneficieze de propriul ei capital de către dreapta. Deposedați în acest mod, ei urcă pe „ringul de tranzacții” al vieții pentru a-și vinde doar munca. Acești indivizi, a căror condiție este consecința complicității dintre piață și stat, nu pot alcătui o societate în adevăratul sens, întrucât le lipsește capitalul social, precum și baza economica pentru a forma o astfel de asociație.

Tot ceea ce a făcut neoliberalismul a fost să înlocuiască sistemul bazat pe clase cu cel compus din caste și să îi priveze pe oameni de mijloacele care i-ar fi ajutat să-și îmbunătățească în mod real viața.

Dar cei mai mulți oameni nu înțeleg ce anume le-a dat peste cap viața, ce anume a condus la alienarea noastră unii față de ceilalți. Nu știm de ce ideologia pe care o predicăm și limba care pretindem ca ne aparține ne-au creat o situație radical diferită față de cea pe care acestea vor să o reprezinte. Liberalismul a făcut ca stânga și dreapta să se unească pentru a da naștere celei mai neliberale formațiuni politice de până acum. În cartea mea contest, chiar dintr-o perspectivă liberală, această formațiune:

Sunt în parte îngrozit de moștenirea liberalismului modern tocmai fiindcă mă consider un liberal veritabil. Cred într-o societate liberă, în care oamenii, sub protecția legii și călăuziți de virtute, trăiesc potrivit felului lor de a înțelege binele, opunându-se celor care văd diferit lucrurile și solidari cu cei care le împărtășesc viziunile. Câtă vreme în această viață nu putem ști tot ceea ce se poate ști și întrucât cunoașterea noastră este condiționată de propria noastră viață și de cultura în care ne-am născut, nu putem transcende această condiție astfel încât să cunoaștem în mod direct și complet principiul ultim care stă la baza a tot ceea ce există…

Nu înseamnă, însă, că nimic nu poate fi cunoscut. Din nefericire, extrem de mulți studenți englezi, care au avut nenorocul să urmeze un curs de zece săptămâni de filozofie franceză nocivă sau de filozofie analitică empiristă ies de pe băncile universității conduși de convingerea că nu există adevăr obiectiv și că tot ceea ce ține de cultură este arbitrar. Ei rămân cu mentalitatea că orice afirmație despre adevăr implică ideea ierarhiei și, în consecință, e sinonimă cu fascismul și cu alte aspecte nefaste considerate ca rezultate ale conservatorismului. Captivați de acest mesaj radical, prea mulți dintre tinerii noștri talentați renunță la posibilitatea de a iniția o politică transformatoare și își croiesc asiduu drum spre sectoarele care se ocupă cu administrarea și guvernarea țării noastre. Ajunși aici, reușind să-și satisfacă deplin propriul interes, ei reiau și aplică aceeași rețetă liberală, constând, în mod ironic, în proceduri din ce în ce mai centralizate și birocratice menite să-i înlăture pe oamenii nevoiași și pe cei care nu sunt atât de bine poziționați sau avantajați încât să dețină o funcție în acest sistem. Dacă ideea unui relativism universal nu stă în picioare supusă unei reflecții raționale serioase, astfel de concepții copilărești au fost adoptate de către elita noastră guvernamentală și au subminat bazele tuturor marilor noastre instituții…

Individualismul extrem conduce la colectivism extrem și viceversa

Dacă suntem doar niște indivizi atomizați si goliți de substanță, pentru care unica modalitate de progres se constituie din ceea ce ne dictează capriciile și înclinațiile personale, atunci între noi nu poate exista o legătură care să ne unească, de vreme ce această legătură limitează voința egoistă și ne cere să ne raportăm la ceva dincolo de noi înșine. Pentru un liberal, nu există o încălcare mai gravă a libertății individuale. Mai mult, individul condus de interesele egoiste are nevoie de stat ca instanță menită să controleze legăturile cu ceilalți indivizi. În consecință, individualismul extrem conduce la colectivism extrem și viceversa.

Această stare de lucruri definește viața noastră politică. Stânga este atrasă de ideea colectivizării: statul reprezintă singura autoritate morală; statul îmi protejează drepturile, iar micile mele libertăți individuale și liberalismul cultural pot fi apărate de către Curtea Supremă. În același timp, dreapta impune un sistem economic care promovează exact aceeași viziune.

Aceste oscilații care predomină în lumea occidentală – între liberalismul extrem al dreptei și colectivismul extrem al stângii – reflectă aceeași realitate și au o origine comună: ambele provin dintr-un liberalism violent, secular, care s-a desprins de modelul antic al libertății și a condus la anularea a ceea ce dreapta și stânga reprezentau în esență.

Utopia competitiei fara competitori

Vreau să sugerez trei modalități de ieșire din impas, referitoare la sferele economic, politic și social.

În primul rând, trebuie să acceptăm faptul că întreaga noastră economie de piață a fost adaptată  la modelul neoliberal al Școlii de la Chicago. Ne-am concentrat doar asupra unui singur aspect al legii competiției, și anume asupra rolului pe care îl are prețul în obținerea avantajelor, astfel, cu cât este o companie mai mare, cu atât mai ieftine sunt bunurile pe care le furnizează. Prin urmare, ne propunem monopolizarea în numele libertății și acapararea capitalului sub pretextul extinderii bunăstării. Acest sistem economic implementat de dreapta a rezultat într-o adevărată utopie a competiției fără competitori. Am creat condițiile favorabile domnației marilor companii prin intermediul unei piețe false, dirijată de interesele vânătorilor de rentă (obținerea de către capitaliști de avantaje necinstite în detrimentul omului de rând, prin manipularea pieței – n. trad.), într-o economie care barează drumul spre dezvoltare si prosperitate al majorității oamenilor.

Ce facem pentru oamenii care nu sunt atât de dibaci, nici atât de bine poziționați, nici atât de înstăriți, dar care, în schimb, muncesc din greu? Ei bine, atât ei, cât și copiii lor și copiii copiilor lor vor avea mereu salarii mici. Spui că vrei să îți deschizi un magazin sau să incepi o afacere pentru a căpăta o autonomie financiară? Ei bine, acest lucru nu se poate. Adevărul este că nu putem crea condițiile ca tu să prosperi întrucât nu poți fi competitiv – nu poți trata furnizorii de pe o poziție dominantă, nu poți practica subvențiile încrucișate, nu poți avea acces la lanțurile de aprovizionare care sunt deja controlate de noii monopoliști, astfel că este imposibil să practici prețurile pe care le practică marile companii. (Nu are importanță că modelul corporatist este subvenționat prin acordarea de diverse scutiri fiscale). Așadar, pentru cei care fac parte din clasa mai puțin privilegiată a populației, nu exista nicio posibilitate de a-și îmbunătăți situația.

Până când nu vom schimba structura economică, nu vom putea încălca legea. Astfel că, rămânând în sectorul privat, trebuie să adoptăm un model liberal mai vechi, pe care să-l îmbunătățim cu o versiune catolică, distributistă sau chiar austriacă a principiului pluralității, model care să le confere oamenilor șansa de a deține un rol important în companiile unde lucrează. O economie care să nu depindă de un model unic de piaţă vulnerabil la turbulențele care au loc în sistemul financiar global ar putea să răspândească bunăstarea în toate sectoarele, creând o economie flexibilă şi pluralistă, capabilă să se autosusțină în cazul în care ar eșua un segment.

Cred în piaţa liberă, dar nu avem o piaţă liberă. Într-un strălucitor document, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Angliei se întreba recent de ce economia speculativă o duce atât de bine. Fiindcă statul şi-a asumat toate riscurile. Capitalul va avea mereu ca scop obţinerea celui mai mare câştig şi dacă luăm în considerare sporirea puterii statului şi modul cum acesta a elaborat legile pentru sectorul bancar, vedem că statul a luat practic asupra sa (prin asigurarea depozitelor, a capitalului şi a lichidităţii) riscul pe care îl presupune activitatea de investiţii bancare. Bancherii de investiţii pot risca orice, fără să plătească vreun preţ. Din aceasta cauză, întregul capital este centralizat.

Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui să fie transformate în cooperative deţinute de angajaţi

De ce ar merge cineva la Wisconsin pentru a deschide o uzină metalurgică dacă poate obţine un profit mai sigur şi mai substanţial lucrând la Wall Street şi la City of London, întrucât este angajat în cea mai profitabilă activitate, cu o primă de risc suportată de către plătitorii de impozite? Ceea ce poţi să pierzi în afacerile mari este miza iniţială, însă uneori nici aceasta nu se pierde, întrucât statul pare să nu cunoască nicio limită în acțiunea de captare a capitalului financiar. Dacă adunăm toate datoriile naţionale – cuprinzându-le pe cele private, de stat şi ale corporaţiilor – acestea se ridică la 468% din PIB. Aceasta ar putea însemna ca un proces de „deleveraging” (reducerea gradului de îndatorire – n. trad.) să se întindă pe o perioadă de 10-20 de ani – cauzând o contracţie economică. Nimic din toate acestea nu este compatibil cu ideea de libertate.

Dacă marele capital a acaparat sectorul privat, statul ale cărui puteri s-au extins a acaparat sectorul public. Firmele prestatoare de servicii publice ar trebui să fie transformate în cooperative deţinute de angajaţi, și nu privatizate – prin privatizare, cei care au interese financiare mari ar câștiga sumele rezultate din diferenţa dintre salariile celor din sectorul public şi salariile pe care ar fi dispuşi să le plătească. Este necesar să avem companii deținute de lucrători (acționari-lucrători) în locul companiilor achiziţionate cu fonduri împrumutate care păgubesc atât acţionarii cât şi lucrătorii. Să creăm condițiile ca aceşti lucrători care sunt și proprietarii companiilor prestatoare de servicii să reuşească debirocratizarea muncii şi scoaterea ei de sub controlul managerial excesiv, să deţină un interes în aceste companii şi să furnizeze serviciile de care au avut mereu nevoie.

În ceea ce priveşte asistenţa socială, pledez pentru redirecționarea bugetului către comunitățile civice

În ceea ce priveşte asistenţa socială, pledez pentru redirecționarea bugetului către comunitățile civice. Sunt alocați milioane de dolari serviciului de asistenţă socială, însă acest lucru nu face decât să alimenteze pasivitatea beneficiarilor. Oamenii de rând, destinatarii ajutoarelor publice, nu pot în niciun chip să întemeieze asociaţiile şi cultura care pot contribui la propria lor renaştere. De ce să nu le permitem comunităţilor civice să preia bugetele guvernamentale şi să le gestioneze în propriul folos? Să ne imaginăm, de exemplu, o solidarizare între femeile care nu vor să-şi vadă copiii decăzând pe panta delincvenţei şi degradării. Oferindu-le acestor oameni posibilitatea de a-şi conduce propriile comunităţi cu ajutorul banilor publici – care i-au subvenționat, dar nu le-au îmbunătățit viața –, vom reuşi să recapitalizăm săracii. Şi dacă vor putea câştiga acces pe piaţă, vor face cu adevărat posibilă existența unei economii libere, despre care toți au vorbit cu ardoare, dar căreia nimeni nu i-a creat condiţiile să existe. Vom cunoaște astfel o situație în care statul nu va mai interveni pentru a impune întreprinderilor mici şi mijlocii reglementările care să le împiedice să mai existe, o situaţie în care oamenii vor putea fi în mod real competitivi.

Avem nevoie de o doctrină democratică radicală a subsidiarităţii

Referitor la sfera politică, trebuie să admintem că democraţia, în fond, nu funcţionează, este extrem de centralizată şi confiscată în mare măsură de interese private. Trebuie să inversăm această situaţie: avem nevoie de o doctrină democratică radicală a subsidiarităţii care ar permite asociaţiilor locale să-şi selecteze şi să-şi voteze proprii candidaţi. Nu putem aplica această doctrină în condiţiile actualului sistem politic. Este un sistem blocat; sunt prea multe interese private. Dacă am recupera democrația în sensul ei real, am face ca ea să funcționeze în folosul omului de rând. Dacă am putea uni economia politică şi democraţia reală, am putea avea efectiv asociaţii constituite de jos în sus, iar existența statului centralizat ar deveni tot mai inutilă.

Acest model de subsidiaritate nu vizează exclusiv asocierile la scară redusă. Este cea mai adecvată metodă, care poate funcționa chiar și în cazul corporaţiilor transnaţionale. În plus, statul va avea mereu rolul de reprezentant al ordinii și echității, având puterea de a interveni când lucrurile nu merg bine. Prin urmare, nu mai este vorba de statul minimal [night-watchman state] teoretizat de Robert Nozick, nici de statul centralizat promovat de socialiştii fabieni. Statul va avea rolul de a facilita producerea rezultatelor pe care le urmăreşte, dar trebuie să îi fie indiferent modul cum oamenii ajung la aceste rezultate. Şi ar trebui să intervină doar atunci când scopurile propuse nu sunt realizate – de exemplu, dacă oamenii săraci nu primesc educaţie.

Restaurarea unui conservatorism social care recunoaşte primatul binelui comun asupra interesului individual

În concluzie, adevăratul reviriment trebuie să se producă la nivelul societăţii civile. Societatea este cea care trebuie să conducă, să reglementeze, să deţină suveranitatea. Este necesar ca atât statul, cât şi piaţa să fie subordonate asociaţiilor civice care vor fi din nou înființate. Aceasta presupune restaurarea unui conservatorism social care recunoaşte primatul binelui comun asupra interesului individual. Decât să se constituie ca o forţă reacţionară care luptă împotriva minorităţilor şi condamnă familiile compuse dintr-un singur părinte, ar trebui, de pildă, să promoveze familia ca pe o instituţie care, întemeindu-se pe valorile reciprocităţii şi mutualităţii, le înlesnește atât femeilor cât și bărbaților posibilitatea de a-și îndeplini rostul pe care îl urmăresc, constând în bunăstarea și înflorirea vieții lor, rost care îi implică, desigur, și pe copiii lor. Acest conservatorism ar trebui, de asemenea, să nu se limiteze la familie, ci să vizeze și sfera socială. Restabilirea coeziunii dintre oameni le va oferi celor care nu au o familie șansa de a face parte dintr-o comunitate civică, dintr-o familie extinsă.

În Anglia, există o regiune în Birmingham numită Castle Vale, care nu beneficiază de bani de la stat. Dar locuitorii au reușit sa alunge de pe străzile lor comercianții de droguri, prostituatele, infractorii. Au preluat controlul complet asupra localității numai prin recurgerea la capitalul social si prin autoadministrare, iar numărul de infracțiuni și acte de violență a scăzut substanțial; nicio acțiune intreprinsă de stat nu a avut un astfel de rezultat. Întrebuințând capitalul social, au putut dobândi putere politică și economică.

Tradiția liberală occidentală constă, în esență, în extinderea asociațiilor, ceea ce presupune existența unui stat care să nu fie condus de oligopolurile pieței și de un guvern centralizat. Scopul unei politici conservatoare radicale este revigorarea societății civile. Satele și orașele trebuie să se autogestioneze, iar cartierele să-și administreze propriile străzi și parcuri. În plus – și acesta este aspectul cel  mai important –, un conservatorism transformator trebuie să se opună individualismului vehement promovat de către libertarienii conduși de propriul interes, îndeosebi fiindcă un astfel de individualism care subminează toate valorile sociale prin respingerea principiilor etice nu reflectă o viziune conservatoare. Dimpotrivă, individualismul extrem este produsul unei viziuni stângiste, prin urmare, trebuie recunoscut ca atare și respins.

Viitorul aparține unei politici care susține clasa de mijloc, viața societății civice și care coferă putere omului de rând. Este de așteptat ca un conservatorism radical să îmbrățișeze această oportunitate, facând posibilă pentru noi toți existența în viitor a unei lumi alcătuite din asociații libere, din cetățeni capabili să se autoguverneze, punând bazele unui stat civic, ale unei sociețăți plurale și ale unei economii participative”.

Traducere de Irina Bazon

Articol preluat de pe site-ul www.amconmag.com (1 iunie 2010), tradus cu acordul autorului.

Basescu distributist?!

Traian Băsescu a participat sâmbătă, 24 iulie, la seminarul cu tematica “Europa Centrală – Centrul Europei?”, organizat la Băile Tuşnad, judeţul Harghita, în cadrul taberei studenţeşti “Tusványos 21″: http://www.amosnews.ro/Seful_statului_Traian_Basescu_la_seminarul_cu_tematica_Europa_Centrala_Centrul_Europei_-29-47248

“Sistemul capitalist dinainte de izbucnirea crizei nu mai există. Trebuie să construim un alt tip de capitalism, capitalismul adevărat, şi nu capitalismul speculativ. Trebuie să construim capitalismul solid, bazat pe competiţie solidă, pe capacitatea noastră de a face, pe capacitatea noastră de a ne crea binele zilei de astăzi, a zilei de mâine şi a generaţiilor viitoare. Dincolo de toate valorile, capacitatea noastră de a produce ceea ce consumăm devine vitală.”

Suna promitator, nu inteleg ce cauta cuvantul “competitie” acolo. Trebuia “cooperare” si era perfect. Volo isi face bagajul?

TRU, pentru prima data in viata lui, nu e de acord cu Basescu:

Grameen Bank si elita de dumping

Mircea Platon:

Cum putem spune ca evem elitele pe care le meritam atunci cand elitele actuale sunt mostenitoarele conspiratiei comuniste, prin legaturi de familie, ideologie (de la internationalismul comunist la “globalizare”), cult al “minoritatilor active” (http://old.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html) si al conspiratorilor (http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-un-geniu-cu-totul-uitat-894180.html)? O conspiratie nu se combate ideologic, ci prin deconspirare. Actuala lege a “lustratiei”, putina si tarzie, e o noua cacialma a mostenitorilor conspiratiei bolsevice de care vorbea Marcel Mauss.

Avem deci elita pe care o meritam? Nu. Avem o elita de dumping. E elita care exista datorita dezechilibrului financiar si logistic dintre noi si imperiul global neoliberal. A sustine altceva inseamna a face teologia istoriei pe baza unei ploi cu broaste. [... restul pe ziuaveche.ro]

Irina Bazon:

Muhammad Yunus, fondator al băncii Grameen din Bangladeş şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2006), este iniţiatorul sistemului de microcreditare. Şi-a obţinut doctoratul în studii economice în Statele Unite, după care, renunţând la o carieră promiţătoare acolo, a hotărât să se întoarcă în ţara sa de origine, Bangladeş, devastată de foamete şi sărăcie, pentru a organiza un program economic de combatere a sărăciei. Grameen Bank acordă împrumuturi mici fără garanţie şi fără documente legale persoanelor nevoiaşe, fermierilor, meşteşugarilor, întreprinzătorilor etc., astfel încât aceştia să poată începe o mică afacere care să-i ajute să scape de sărăcie. Împrumuturile sunt acordate unui grup de minim cinci persoane, fiecare procedând ca un fel de girant una pentru cealaltă; pentru a nu atrage dezaprobarea din partea grupului sau a comunităţii, fiecare persoană este responsabilizată, pentru onorarea obligaţiilor de returnare a banilor. Rata de restituire a creditelor s-a dovedit a fi mult mai mare (de la înfiinţarea băncii, au fost returnaţi 99% din banii împrumutaţi) decât în cazul împrumuturilor clasice. Grameen Bank a reuşit să înlăture dependenţa de cămătari şi să pună capăt exploatării la care erau supuşi oamenii săraci de către aceştia.  [... restul pe ziuaonline.ro]

Bonus: http://fora.tv/2008/01/17/Muhammad_Yunus_Creating_a_World_Without_Poverty

Lumea ar merge la vot

Prezenta la vot a romanilor e foarte scazuta. Oamenii nu au incredere in politicieni; politicienii nu pot fi trasi la raspundere de catre oameni.  Cum Justitie nu avem, acest sistem de vot ar inlocui Justitia si in timp ar face si din Justitie un corp INDEPENDENT. Iata un program electoral prin care politicienii si partidele sunt trase la raspundere:

http://eugenbadauta.screab.ro/A_Treia_Forta/Lumea_ar_merge_la_vot.html

Pe scurt este vorba despre oficializarea posibilitatii de a vota “Nimeni” (“Vot nul” am inteles ca exista in Belgia).
Daca se voteaza rubrica “Nimeni” astfel incat sa nu aiba niciun nume/candidat dupa (adica sa aiba cele mai putine voturi , ex. : A – 1000 voturi, B- 700 voturi, C- 300 voturi , Nimeni : 150 voturi ) cel de pe primul loc castiga si toti ceilalti mai pot participa ulterior la alte alegeri. Oricine iese dupa “Nimeni” nu mai poate candida si daca ies toti candidatii dupa “Nimeni” , nu numai ca nu mai pot candida vreodata dar sunt si amendati ! Iar “pedepsirea” se face si pentru recidiva. In tot acest timp statul functioneaza , iar alesii vor vrea efectiv sa faca ceva pentru tara , nu numai …bani, bani, si iarasi bani pentru ei si familiile lor !!!

——–

- Lumea ar merge la vot pentru Parlament, daca acesta ar fi reprezentativ. Acum nu este si incalca Constitutia. Parlamentul actual este complet anticonstitutional, atata timp cat un candidat poate ajunge in Parlament de pe locul 2-3.

- Lumea ar merge la vot si daca alaturi de numele candidatilor ar fi o pagina/rubrica separata cu mentiunea/textul : “Votat Nimeni”. Acestei posibilitati trebuie sa i se adauge si regulile urmatoare :
1) Daca pe prima pozitie ca numar de voturi corect exprimate si validate apare “Nimeni”, atunci toti cei inscrisi pierd dreptul de a candida si trebuiesc inlocuiti cu altii in maxim 2 saptamani , iar votul se repeta peste alte doua saptamani cu alti candidati. Si regula se repeta.

2) Fiecare inscriere ratata in cursa electorala din cauza de mai sus, duce la penalizarea partidelor/independentilor ce au facut propunerea cu suma de 1.000.000 EUR (destul de mica in comparatie cu ce bani se invart in tara asta)

3) Daca si acum apare pe prima pozitie “Nimeni” , se valideaza primul de pe lista (de dupa “Nimeni”) cu obligatia de a conduce/reprezenta numai 2 ani in loc de 4.

4) Dupa aceasta (sau atunci cand apare un astfel de caz), daca la alegerile imediat urmatoare se repeta sitautia de mai sus , se trece la modificarea (in cei 2 ani de mandat care vor fi si in acest caz) tipului de reprezentare politica, iar in aceasta perioada de tranzitie la noua legislatie pt. alegeri se foloseste conducerea “prin rotatie” pe perioade de 1 an. Rotatia (ceva asemanator exista in Elvetia) este formata din primele doua partide aflate ca pondere la ultimele alegeri si poate dura maxim 2 ani (1+1). In acesti 2 ani , parlamentarii vor avea ca obiectiv obligatoriu modificarea adecvata a legislatiei alegerilor (parlamentare in primul rand)tinand cont de cerintele populare. Se vor purta dezbateri, se vor face consultari, etc., iar forma finala a legilor alegerilor vor fi publicate in mass-media cu cel putin 6 luni inainte de expirarea celor 2 ani. Inainte cu 3 luni de expirarea celor 2 ani se va organiza o validare a noilor legi prin Referendum (vot obligatoriu!)

5) Daca si acest vot este Negativ (la Referendum) toti parlamentarii care au compus legile vor plati o amenda de 100.000 EUR si nu vor mai avea dreptul sa candideze pentru functii publice. Se va trece la alegeri parlamentare pentru inca o perioada de 2 ani , timp in care noii alesi (altii decat cei de mai sus) vor avea obligatia de a face o legislatie “validabila” prin Referendum. Daca nu vor reusi vor fi penalizati cu 200.000 EUR/persoana si vor pierde dreptul de a candida in functii publice.
Si … tot asa !

Putem extinde ceva asemanator si la Presedinte sau … sa alegem Republica Parlamentara ! Nu isi aleg Prededinte intr-o luna … alegeri iarasi !
Nu sustin guvernul , Presedintele ales de Parlament (!!!) , poate dizolva Parlamentul !

Nu cred ca isi vor permite sa se ajunga pana aici , dar merita incercat.

A ne invarti in acelasi tip de alegeri ca intr-un cerc vicios , si a spune ca votul este singura sansa este fals atata timp cat votul este dat pentru o solutie proasta.

Eugen Badauta