Hurduzeu, Racu si Platon

Creştinism, Contra-Revoluţie şi Fascism: Eseu despre virtuţile, dinamica istorică şi limitele dreptei, de Alexandru Racu:

Introducere

Jean-François Lyotard, unul dintre principalii teoreticieni ai postmodernismului, se arăta cândva îngrozit de faptul că filozofia şi politica moderne au luat naştere sub semnul unei « crime oribile », mai exact, decapitarea lui Ludovic al XVI-lea, pe care Lyotard îl descrie drept « un rege viteaz şi demn de toată dragostea, care reprezenta întruparea ideii de legitimitate »[1]. Nu trebuie uitat însă că deconstrucţia postmodernă, denunţând violenţa inerentă oricărei metaparadigme, îşi ia printre altele drept ţintă – şi aparent drept principala ţintă – raţionalismul iluminist, sau, altfel spus, discursul fondator al modernităţii.

Conceptele de dreapta si stânga apar în gândirea politică europeană odată cu Revoluţia Franceză. În Adunarea Stărilor Generale, convocată de Ludovic al XVI-lea în mai 1789, partizanii monarhiei s-au aşezat la dreapta regelui iar oponenţii ei la stânga sa. În acest sens, aşezarea istorică a dreptei a fost asociată cu o serie de categorii ce aparţineau ordinii instituite şi care se voiau a fi distruse prin intermediul violenţei politice de către stânga. Dreapta, aşadar, va fi de acum considerată drept partidul care se aşează de partea trecutului istoric, a tradiţiei, a autorităţii (politice şi religioase) instituite, o serie întreagă de categorii care, în discursul stângii, erau reduse la un singur element : « privilegiile » – nişte interese sociale cât se poate de circumscrise şi « nenobile », ascunse în spatele unei « ideologii » de clasă; temă ce va fi perpetuată de către marxism.

De la 1789 încoace, sub atacurile repetate ale stângii, dreapta tradiţională (care nu are nimic de-a face cu « dreapta » neoliberală ce coabitează de minune cu marxismul cultural, dreaptă neoliberală care reprezintă adevăratul învingător al istoriei politice a secolului XX) a pierdut şi continuă să piardă tot mai mult teren în societăţile europene. De cealaltă parte, în tot acest timp, proiectele contra-revoluţionare ale dreptei şi diversele lor metamorfoze, au rămas, per ansamblu, în cel mai bun caz sterile. Presupusa contra-revoluţie a dreptei europene din perioada interbelică a sfârşit nu doar printr-o catastrofă umanitară de proporţii teribile; dincolo de acest aspect, instrumentalizarea perversă a categoriilor dreptei de către mişcările fasciste a aruncat instituţiile tradiţionale într-o criză de legitimitate şi mai profundă, transformându-le în ţinte cu grad sporit de expunere la atacurile noii retorici de stânga (antifascistă şi care vede fascism în orice înrădăcinare şi în orice mişcare non-centrifugă). Per ansamblu, în cele din urmă, extrema dreaptă interbelică nu a făcut decât să grăbească triumful politic şi cultural al stângii.

Astăzi există gânditori cu sensibilitate conservatore care, conştientizând cât se poate de lucid dezastrul către care ne împinge în mod inexorabil capturarea cvasitotală a culturii societăţilor occidentale de către discursul actualei stângi libertare, afirmă pe de altă parte faptul conform căruia cea mai bună strategie politică în faţa acestui fenomen este aceea de a nu face nimic. Orice s-ar încerca, oricât de bune ar fi intenţiile, spun unii, reacţiunea nu va face decât să accelereze sfârşitul catastrofal. Astfel, dreapta pare condamnată să aleagă între regresiunea nostalgică cu rezonanţă patetică (dacă nu chiar penibilă), sau să se limiteze la aşteptarea pasivă şi perplexă a Apocalipsei.

[... citeste restul eseului pe alexandruracu.wordpress.com ...]

 

Ceea ce, întru Adevăr, contează, de Ovidiu Hurduzeu:

Pentru a ieşi din criza actuală este nevoie să distrugem, unul câte unul, idolii şi tabuurile lumii contemporane. Astăzi nu ne mai închinăm la copaci – deşi ecologiştii radicali au regresat către animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul şi abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeşte de raţiune, responsabilitate, tehnologie, eficienţă, „spirit ştiinţific“ pentru a se ascunde faptul că trăim într-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lăsăm vrăjiţi de noi şi noi demoni. Pe 3 mai 1961, Hruşciov îl avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toată seriozitatea, vreau să-ţi spun: comunismul este sacru“. O frază pe care a repetat-o în diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viaţa, activitatea şi numele lui Lenin este sacru“. Tot sacru este şi capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporaţie, consideră Novak, ar trebui privită într-o lumină teologică întrucât ea reprezintă „vocaţia sobornicească în activitatea economică“ iar „în cadrul lumii seculare, este cea mai apropiată de biserică“.

[... citeste restul pe atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com ...]

 

Economia de piaţă şi minciuna de subzistenţă, de Mircea Platon:

Motto: “Dacă cineva nu e oligarh, înseamnă că ceva nu e în regulă cu el.Toţi am pornit de la aceleaşi condiţii, oricine ar fi putut deveni oligarh.”(Mihail Hodorkovski, considerat astăzi un martir al pieţei libere, la sfârşitul anilor ’90)

 

1. (Neo)(Ordo)liberalii români nu citesc Wall Street Journal. Nici vorbă. Citesc, şi citează, de douăzeci de ani, pe optsprezece voci, doar Cărticica Şefului de Stat Minimal. De acolo, din lista bibliografică obligatorie şi exclusivă, află de “valorile modernităţii”. Care ar fi de centru. Adică de dreapta. Adică anticomuniste. Şi antifasciste. Mai ales antifasciste. Pentru că, după cum le spune unul din cei patru mari activişti minimali care erau trei, şi ăia vai de ei, Piciu şi Grivei, comunismul = stalinism = naţional-comunism = fascism = legionarism. Iar dacă dreapta e de centru, iar centrul e moderat în fermitate şi ferm în moderaţie, atunci dreapta se defineşte mai ales nu ca mod de viaţă, ca adevăr adică, ci doar ca mod de operare, ca minciună asumată tehnocratic.

De aceea, în România, economia de piaţă se bazează pe minciuna de subzistenţă. Minţi ca să te vinzi. Şi te vinzi ca să trăieşti. Te descurci. Sistemul se sprijină pe trepăduşi, pe spirite de închiriat. Dacă regimul comunist a produs, în ultimele-i două decenii, o mulţime de sub-ingineri, regimul capitalist produce, de două decenii, o mulţime de sub-gânditori: adică de spirite subalterne sub nivelul mării. Îi voi numi deci sub-marine: entităţi care se dau la fund, ţin legătura cu realitatea doar prin periscop, şi pot fi scufundate cu o singură şarjă.

[... citeste restul pe mirceaplaton.com ...]

Radu Golban: Umbra imperialismului german in UE

Cercetatorul Radu Golban – economistul care a descoperit datoria istorica a Berlinului fata de Romania – lanseaza o ipoteza socanta: sub acoperirea politicilor europene, Germania s-a intors, de fapt, la vechea sa filosofie hegemonica, responsabila pentru declansarea a doua razboaie mondiale. Sau, poate, nu a abandonat-o niciodata…

In timp ce Europa este numele geografic al continentului, Uniunea Europeana este rezultatul politicilor comune ale membrilor sai. O mai buna intelegere a acestei constructii politice presupune o dezbatere obiectiva privind politica europeana a celui mai mare si puternic stat din UE, Germania.

Un mod de a influenta mediul politic al altor state europene este activitatea diferitelorfundatii germane, care se bucura de o finantare generoasa din parte MAE al Germaniei, acestea actionand in numele diferitor valori universale, insa penetrand politica statelor gazda mai eficient decat diplomatia. In cazul implicatiilor si rolului fundatiei germane Konrad Adenaur in relatie cu proaspat infiintata Fundatie Crestin Democrata a lui Teodor Baconschi, am gasit un nume care m-a facut sa activez memoria istorica. Este vorba despre Holger Dix, directorul reprezentantei „Konrad Adenauer Stiftung” (KAS) din România si Republica Moldova.

Numele Dix coincide cu cel al reprezentantului de frunte al geo-politicii germane, Arthur Dix (1875-1935). Aceasta problematizare a politicii europene a Germaniei este pe deplin justificata in contextul politic actual, deoarece ar putea exista o continuitate care sa preceada eforturile vest-germane postbelice pentru o Europa unita. Ar fi posibil sa se ascunda si astazi in spatele politicii germane in UE si alte ambitii germane? Exista, de asemenea, un element tipic german de integrare in UE a Europei de astazi, care ar putea fi in defavoarea altor natiuni europene?

Parintele geopoliticii este considerat a fi Friedrich Ratzel (1844-1904), geograf si zoolog german, autorul celebrei lucrari „Geografia Politica” (1897). Ratzel si epigonii lui, printre care si Arthur Dix, au impus un asa-numit „determinism geografic”, potrivit caruia starea si dezvoltarea unei natiuni trebuie definita in functie de factori geografici: clima, configuratia solului, pozitie pe harta, etc. Spatiul geografic, cu toate caracteristicile lui, este important (erau de parere geo-politicienii) pentru politica unui stat, pentru istoria lui si, in final, pentru destinul neamului.

Geopolitica evalueaza statele ca fiind dependente de urmarile dezvoltarii legilor biologice. Astfel, conceptiile geopolitice au fost impregnate cu teorii rasiste, social-darwiniste si potrivit politicii demografice a lui Malthus. Cu astfel de argumente, Imperialismul german, care a generat cele doua razboaie mondiale, isi legitima orice agresiune armata, anexionismul si expansionismul ca fiind acoperite de dovezile „stiintifice” ale „cercetatorilor” germani.

[... citeste restul pe CorectNews.com ...]

Mai citeste si:

1. Radu Golban: O soluţie pentru ieşirea din criză: recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale nerespectate cu Romånia. asta e primul text al economistului roman din elvetia care a descoperit in arhive datoria.

2. Aventurile lui Radu Golban, de la arhivele din Basel, in Absurdistan:

Viata linistita a lui Radu Golban, un reputat economist stabilit in Elvetia, s-a schimbat radical dupa ce, documentandu-si lucrarea de doctorat, a descoperit in arhivele din Basel probe referitoare la datoria istorica a Germaniei fata de tara noastra. Cercetatorul s-a trezit brusc intr-o Romanie absurda, inconjurat de intrigi incalcite. Functionari din Guvern, Presedintie si BNR, vanatori de comori, jurnalisti, fosti revolutionari – toti l-au scotocit de „cheia” comorii, dupa care i-au inchis usa in nas. Fara explicatii.

3. Istoria unei datorii istorice: cliringul germano-roman:

In 1935, Romania si Germania au semnat un acord prin care se stabilea ca platile dintre cele doua tari, provenind din schimbul de marfuri si din alte obligatii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring bilateral intre Banca Nationala a Romaniei si Casa de compensatie germana. Datoria descoperita de Radu Golban este un varf din cliringul necompensat.

4. Creanta germana: Romania nu e interesata sa recupereze 19 miliarde de euro:

Toate datoriile pe care statul roman le-a contractat in ultimii ani ar putea fi acoperite cu usurinta de o creanta uitata timp de aproape sapte decenii. Autoritatile de la Bucuresti par complet neinteresate de acest subiect si il evita cu obstinatie. Chiar daca, recent, Guvernul a primit oferta de a vinde creanta unor “institutii financiare internationale”.

5. Basescu-Merkel: scenariul pactului secret:

Traian Basescu s-ar fi angajat sa nu abordeze chestiunea datoriei germane in timpul mandatului sau in schimbul sustinerii din partea Berlinului pentru aderarea Romaniei la Schengen. Dezvaluirea vine de la Eugen Anca si invoca drept sursa un consilier prezidential care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Un asemena targ ar echivala, insa, cu renuntarea la creanta in valoare de peste 19 miliarde de euro, fiindca datoria se prescrie in octombrie 2012.

6. Germania a evitat plata datoriilor de razboi, dar a uitat de creanta romaneasca:

Contrar perceptiei generale, Germania nu a platit decat selectiv si sporadic despagubiri de razboi la finalul celei de-a doua conflagratii mondiale, fiind protejata in mod deliberat de tratatele de pace. O slabiciune de formulare face, insa, ca Romania sa fie astazi singurul stat in masura sa ridice pretentii – explica Radu Golban, intr-un interviu exclusiv pentru CorectNews.

7. INTERVIU. Radu Golban, cel care a descoperit datoria Germaniei catre BNR: Daca nu as crede in posibilitatea recuperarii acestor bani nu m-as fi angajat in acest demers:

Radu Golban: As incepe prin a mentiona faptul ca cercetarile in domeniu monetar reprezenta o preocupare mai veche, conturandu-se inca din perioada pregatirii in cadrul doctoratului.
Primele preocupari privind identificarea posibilitatilor de recuperare a datoriilor Germaniei create in urma acordului de cliring semnat cu Romania in anul 1935 s-au conturat in cadrul cercetarilor efectuate pentru elaborarea lucrarii “UEM – incotro?” (publicata in acest an in cadrul unei prestigioase edituri din Romania). In contextul acestui demers, conlucrarea cu d-na conf. univ. dr. Mihaela-Brindusa Tudose (coautor al lucrarii anterior mentionate) s-a concretizat in identificarea soldului. La inceput a reprezentat doar o constatare si un argument in cadrul tematicii cartii; ulterior a devenit o provocare.

8. Mircea Platon: La Loc (Tele)comanda:

Nu de alta, dar nemţii nu au mână bună. Ruşilor, conservatorii germani l-au trimis, în tren blindat, “ca bacilul în eprubetă”, pe Lenin, în 1917. Nouă, în primul război mondial ne-au compromis Partidul Conservator, prin umilitoarea Pace de la Bucureşti (1918), iar în al doilea război mondial ne pregătiseră un “guvern de la Viena” (cu Horia Sima). Nu ştiu cum se face, dar, spre deosebire de Germania burgurilor, Germania imperială modernă a tins întotdeauna să distrugă elitele reprezentative ale altor ţări şi să exporte diktaturi, oameni de mâna a doua şi instabilitate.

9. Iulian Urban: Cine raspunde de [ne]incasarea creantelor externe ale Romaniei ? Ati auzit de CIAMICR ? Cum arata o lege facuta cu dedicatie celor care au vanat creantele Romaniei in 1994:

Intelegem ca atat Legea 29 din 1994 cat si HG 732 din 1994 au fost unele cu “dedicatie” pentru vanatorii creantelor externe ale Romaniei, ce se grabeau sa le valorifice in interes personal avand grija ca Romania sa nu vada un cent din aceste creante.

La loc (tele)comanda!, Mircea Platon

- posmagi muieţi pentru leneşii de stânga şi de dreapta -

Imprimă articolul

1. La începutul anului 2003, Germania era în şoc: ministrul de finanţe social-democrat Hans Eichel dezvăluise că bugetul federal al Germaniei are o “gaură” de 15 miliarde de euro.1 Germania depăşise deja deficitul bugetar de 3% permis de acordurile care au stat în anii ’90 la baza creării euro. Economia Germaniei, anunţau agenţiile de presă, era în “pragul recesiunii”.2 Şomajul era în creştere, iar Cancelarul Gerhard Schroeder (la putere între 1998-2005) anunţa măsuri de reducere a ajutoarelor de şomaj şi a pensiilor. Sute de mii de oameni protestau în stradă. Atât patronatul cât şi sindicatele se arătau puţin dispuse să facă sacrificii reale pentru a accepta reformele lui Schroeder.3 În 2005, după adoptarea unui plan de măsuri dure de reducere a ajutoarelor de şomaj, Gerhard Schroeder a pierdut alegerile în favoarea Angelei Merkel.

2. În 2010, agenţiile de presă şi editorialiştii se entuziasmează de performanţele economiei germane.4 Prin contrast cu ceea ce presa engleză a numit “PIGS” (Portugalia, Italia, Grecia, Spania), dar şi cu Irlanda, Franţa, România sau chiar Marea Britanie, Germania apare ca un model de hărnicie şi cumpătare. Faptul că întreaga Europă are de ales între prăbuşirea totală şi pax germanica nu miră pe nimeni. Şi nici nu scandalizează. La urma urmelor, nemţii nu fac nimic altceva decât să vină şi să repare ce-au stricat alţii, să pună ordine cu eficienţă tipică în neorânduiala celtico-mediteraneano-balcanică a altora: “Nu vreau să critic Germania în nici un fel. Nu a fost ceva ce a căutat. Mai degrabă a fost ceva ce i s-a aruncat în braţe datorită propriei conştiinciozităţi, hărnicii şi constante aplicări a inteligenţei la economia reală mai degrabă decât la cea virtuală.”5Aşadar, în numai 5 ani, din 2005 şi până astăzi, nemţii au muncit atât de mult încât au ajuns să cumpere insulele grecilor la pachet cu jumătate din continent. Cum e cu putinţă acest lucru?

[... citeste restul pe mirceaplaton.com ]

 

Analiza Oxford Analytica: Romanii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, dar sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi

Acest studiu facut de Oxford Analytica parca e copiat din cartea “A Treia Forta: Romania profunda” de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon.

Partidele politice si oamenii din aceste partide nu mai au nicio credibilitate in ochii romanilor. Clasa politica e in colaps si poanta Ponta nu realizeaza; marinarul Base nu realizeaza; papusa Antonescu nu realizeaza.
In loc de strategii economice pe termen lung, abandonarea modelului falimentar neoliberal de privatizare care a produs criza si revenirea la un model economic bazat pe proprietatea productiva, politicienii se tachineaza in continuare intre ei.
Urmeaza schimbarea de paradigma chiar daca niciun inconstient politician nu realizeaza nimic.
Ei sunt o specie mutanta incremenita in prostie, in ghearele sistemului bancar capitalist oligarhic.

“Romanii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi, care au o agenda ce-si propune rezolvarea problemelor”, sustine o analiza a prestigiosului think-thank britanic Oxford Analytica. Raportul “Sistemul ii exclude pe cei energetici si idealisti”, publicat joi, sustine ca Romania continua sa prezinte caracteristicile care au facut-o sa bata pasul pe loc la mult timp dupa rasturnarea comunismului, in 1989 iar milioanele de romani care detin valorile si energia pentru ca tara sa mearga intr-o directie mai buna “sunt de obicei exclusi de la putere si multi cred acum ca e mai bine sa plece decat sa traiasca intr-o tara care stagneaza”.

Iata cateva dintre cele mai importante afirmatii facute in studiul OXAN:

• un sistem juridic impartial este esential pentru ca politicile Uniunii Europene sa functioneze, iar cetatenii sa profite de oportunitatile oferite de apartenenta la Uniune. La aproape patru ani dupa ce Romania a devenit membru cu drepturi depline al UE, sperantele foarte mari ale unui impact catalitic asupra societatii si a economiei au fost spulberate
• Romania continua sa prezinte caracteristicile care au facut-o sa bata pasul pe loc la mult timp dupa rasturnarea comunismului, in 1989. Blocurile politice nestatornice, ce urmaresc doar functii, domina scena politica. Nu exista proiecte pentru dezvoltare nationala sau programe competitive care sa fie prezentate electoratului. Alegatorii din clasa de mijloc vad jocul politic ca un spectacol media vulgar, insa sunt prea apatici sa inlocuiasca partidele discreditate cu altele noi, care au o agenda ce-si propune rezolvarea problemelor
• in ciuda privatizarii radicale facute la presiunile UE si FMI, economia este inca legata de stat. O birocratie umflata reglementeaza minut cu minut activitatea economica. In perioadele de recesiune, afacerile mari si mici sunt dependente de mentinerea relatiilor cu oficialii binevoitori, in special la nivel local… Semnele renasterii economice sunt greu de observat
• profesionisti talentati si bine-calificati emigreaza, dezamagiti de salariile mici si, deseori, de coruptie si nepotism. Multi dintre ei au ajuns la concluzia ca Romania va ramane la nesfarsit o tara prost guvernata, bazata pe retelele informale de putere si influenta, in care profesionalismul conteza putin pentru a avansa… Romania pare capabila sa ofere unui mici parti din cetatenii sai conditiile pentru a duce o viata normala, fara probleme de stres inacceptabile si privatiuni severe ocazionale. Circa o zecime din populatia de 21.5 milioane a emigrat in ultimii 20 de ani, iar aceasta rata pare sa sporeasca
• Romania are unele din cele mai importante terenuri arabile din Europa, precum si peisaje naturale care ar putea sa fie baza unei industrii turistice infloritoare. Cu toate acestea, persoane din interiorul sistemului politic au manipulat un sistem de justitie opac, punand mana pe cateva din cele mai bune terenuri… In prezent, Romania importa cea mai mare parte a produselor agricole
• principalul impact al integrarii in UE a fost acela de a deschide un vartej al competitiei intr-o tara care a esuat in incercarea de a-si moderniza institutiile de stat si economia. Calendarul UE pentru o transformare care sa-i permita Romaniei sa fie pe picioarele sale a fost nerealist de scurt… Faptul ca mare parte a modernizarii a fost declarativa este ilustrata de sistemul de justitie. Structurile destinate sa asigure independenta si eficienta judiciara… au fost sabotate de Parlament si de retelele judiciare corupte chiar inainte de aderarea la UE, in 2007
• atat sistemul de sanatate, cat si de educatie sunt devastate de coruptie si standardele in declin ale eficientei. Conditia deplorabila ale celor doua institutii nationale esentiale pentru mentinerea unor conditii de viata civilizate au contribuit la decizia multor tineri profesionisti sa plece din tara
• tendinta majoritatii romanilor, incluzandu-i pe cei din clasa de mijloc, este de a evita statul cat mai mult posibil sau sa incerce sa-si gaseasca patroni care sa-i protejeze de lipsurile tot mai acute. Conducerea straina existenta in tara pana la obtinerea independentei …, urmata de o forma extrem de represiva de comunism dupa 1945, au lasat o urma extinsa de fatalism si slugarnicie in societatea romaneasca
• in anii ’90, intelectuali si, in sens mai larg, societatea civila erau vazute ca forte ale modernizarii dar, cu cateva exceptii notabile, ei si-au pierdut imaginea independenta. Mogulii economici, care au beneficiat de vanzarile bunurilor de stat, facute in mod pripit si cateodata politizate, au cumparat tacerea multor intelectuali care, anterior, au protestat impotriva coruptiei. O presa locala vibranta a fost cumparata de moguli, cateodata cu radacini in perioada comunista, care au fost beneficiarii sefi ai procesului de privatizare…  Cele mai vizionate posturi private de televiziune incearca sa discrediteze chiar si reformele prudente.
• singura institutie care se bucura de un prestigiu de necontestat este Biserica ortodoxa

milioane de romani detin valorile si energia pentru ca tara sa mearga intr-o directie mai buna. Ei sunt de obicei exclusi de la putere si multi cred acum ca e mai bine sa plece decat sa traiasca intr-o tara care stagneaza, unde reformele par din ce in ce mai iluzorii.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7800291-analiza-oxford-analytica-romanii-din-clasa-mijloc-vad-jocul-politic-spectacol-media-vulgar-dar-sunt-prea-apatici-inlocuiasca-partidele-discreditate-altele-noi.htm

P.S. Ce pacat pentru domnul Tismaneanu ca Oxford Analytica are sediul in UK (regat distributist!) si nu in Romania ca sa ne spuna cat de prosti sunt romanii, nu numai politicienii pentru esecurile lor, ca il vor pe Ceausescu inapoi.

mirceaplaton.com

Saitul lui Mircea Platon: mirceaplaton.com

O replica ortodoxa data sectei lui Mihail Neamtu

Comunism, capitalism şi creştinism

de Emil Brunner

1. Mărturisirea creştină despre ordinea societăţii şi a vieţii naţionale
E foarte dificil să spui, în doar douăzeci de minute, [4] fără să suni banal, ceva relevant despre uriaşa problemă a ordinii şi dezordinii sociale. De aceea, mă voi mărgini la a vorbi despre un singur punct care îmi pare a fi adevărata rădăcină a întregii dezordini sociale contemporane: masificarea sau depersonalizarea oamenilor în lumea economică de azi, adică faptul că omul a ajuns sau devine din ce în ce mai mult o rotiţă, dependentă şi fără de sens, a unei uriaşe maşinării impersonale. Dacă acest lucru e adevărat – şi, după câte ştiu, toţi cei care şi-au format o opinie confirmă acest lucru – atunci responsabilitatea Bisericii devine imediat, şi fără putinţă de tăgadă, clară.

[... citeste restul aici ...]

Guvern de profesionisti, nu de politicieni

Dr. Calin Georgescu, viitorul prim-ministru al Romaniei?

Surse: Calin Georgescu, viitorul prim-ministru al Romaniei

Dr. Calin Georgescu,  Directorul executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă:

N-am văzut încă o gândire coerentă pentru repornirea motoarelor economiei

Dr. Călin Georgescu despre Rosia Montana:

Alternativa la cianura de la Roşia Montană: dezvoltarea turismului şi a unor îndeletniciri tradiţionale, cu folosirea unor tehnologii nepoluante

Dr. Calin Georgescu: “Cheia succesului rezida in factorul uman.” Dan Puric: “Fac un apel catre clasa politica sa fie constienta ca e ultimul ceas“. Dr. Ovidiu Hurduzeu:   “Modelul de dezvoltare sustenabila este modelul viitorului“:

O sansa pentru iesirea din criza: Reprofesionalizarea Romaniei (VIDEO)

Mircea Platon, Guvern de profesionisti.

Mircea Platon:

De la Iasi, conservatorul american Paul Gottfried ii indeamna pe romani la rezistenta nationala

Dr Calin Georgescu – Director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare:

Pe plan economic, avem nevoie de măsuri care să pună în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România prin consolidarea capitalului național, întărirea regimului proprietății, încurajarea inițiativei antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare, inclusiv prin parteneriate public-privat, sprijinirea formulelor asociative “la firul ierbii” pentru crearea de locuri de muncă stabile și bine remunerate și îmbunătățirea calității vieții.

Basescu s-a intalnit cu directorul CIA, cu care a discutat si despre securitatea economica

Grameen Bank si elita de dumping

Mircea Platon:

Cum putem spune ca evem elitele pe care le meritam atunci cand elitele actuale sunt mostenitoarele conspiratiei comuniste, prin legaturi de familie, ideologie (de la internationalismul comunist la “globalizare”), cult al “minoritatilor active” (http://old.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html) si al conspiratorilor (http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-un-geniu-cu-totul-uitat-894180.html)? O conspiratie nu se combate ideologic, ci prin deconspirare. Actuala lege a “lustratiei”, putina si tarzie, e o noua cacialma a mostenitorilor conspiratiei bolsevice de care vorbea Marcel Mauss.

Avem deci elita pe care o meritam? Nu. Avem o elita de dumping. E elita care exista datorita dezechilibrului financiar si logistic dintre noi si imperiul global neoliberal. A sustine altceva inseamna a face teologia istoriei pe baza unei ploi cu broaste. [... restul pe ziuaveche.ro]

Irina Bazon:

Muhammad Yunus, fondator al băncii Grameen din Bangladeş şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2006), este iniţiatorul sistemului de microcreditare. Şi-a obţinut doctoratul în studii economice în Statele Unite, după care, renunţând la o carieră promiţătoare acolo, a hotărât să se întoarcă în ţara sa de origine, Bangladeş, devastată de foamete şi sărăcie, pentru a organiza un program economic de combatere a sărăciei. Grameen Bank acordă împrumuturi mici fără garanţie şi fără documente legale persoanelor nevoiaşe, fermierilor, meşteşugarilor, întreprinzătorilor etc., astfel încât aceştia să poată începe o mică afacere care să-i ajute să scape de sărăcie. Împrumuturile sunt acordate unui grup de minim cinci persoane, fiecare procedând ca un fel de girant una pentru cealaltă; pentru a nu atrage dezaprobarea din partea grupului sau a comunităţii, fiecare persoană este responsabilizată, pentru onorarea obligaţiilor de returnare a banilor. Rata de restituire a creditelor s-a dovedit a fi mult mai mare (de la înfiinţarea băncii, au fost returnaţi 99% din banii împrumutaţi) decât în cazul împrumuturilor clasice. Grameen Bank a reuşit să înlăture dependenţa de cămătari şi să pună capăt exploatării la care erau supuşi oamenii săraci de către aceştia.  [... restul pe ziuaonline.ro]

Bonus: http://fora.tv/2008/01/17/Muhammad_Yunus_Creating_a_World_Without_Poverty

Distributismul ne scoate din criza

Stiati ca…

Associated Press este o cooperativa?

Presedintele Traian Basescu a explicat, dupa intalnirea cu reprezentantii a cinci confederatii sindicale, ca masurile dure pe care le-a propus dupa negocierile cu FMI sunt necesare pentru a preveni o eventuala “grecizare” a Romaniei. Si cere sase luni de pace sociala pentru ca apoi Romania sa treaca pe crestere economica. Gruparea A Treia Forta, prin conferintele pe care Ovidiu Hurduzeu le sustine in orasele din tara, propune o alternativa la “solutiile” actualului Guvern. Un sistem cooperatist modern, dar care-si trage seva din cel care a functionat in Romania interbelica. Si care este viabil pentru orice domeniu.

Un exemplu de peste Ocean este cooperativa Associated Press. Care nu este nici privata, nici de stat. AP este o cooperativa de stiri, detinuta de ziarele americane si de membrii de difuzare. Ei alegconsiliul de administratie care conduce cooperativa.

Nu pot decat sa dau un copy paste:

O sansa pentru Romania, de Mircea Platon.

Falimentul economic al Romaniei e, in primul rand, un faliment constitutional, adica un semn al falsitatii si nocivitatii valorilor, discursurilor, politicilor, institutiilor, si elitelor care au prezidat la conducerea vietii romanilor in ultimele decenii.

Prabusirea economica e semnul anemiei constitutionale, psiho-somatice, de identitate a Romaniei. De aceea, discutiile despre criza economica nu trebuie sa eclipseze, ci sa aduca in prim plan dezbaterea referitoare la reforma constitutionala a Romaniei. In fapt, criza economica ofera romanilor sansa de a cere o adevarata reforma constitutionala, adica o definire clara a valorilor si a institutiilor care pot sluji bunei ordini a statului roman.

Dupa 1989, in prelungirea deceniilor comuniste, Romania s-a aflat, din punct de vedere economic si constitutional, sub semnul lui “merge si asa”, sub semnul adaptabilitatii si flexibilitatii infinite. Dar perpetuarea unei Romanii a tuturor posibilitatilor s-a facut cu pretul crearii unei Romanii imposibile. Asa cum inflatia monetara duce la disparitia valorii pentru ca banii “prosti” alunga de pe piata banii “buni”, Romania invartelii si-a sapat singura groapa. Romania celor pentru care totul are un pret a distrus Romania celor pentru care anumite lucruri au valoare si deci nu se negociaza. Oportunismul, adica cinismul mercenar al celor care politizeaza adevarul si care instrumentalizeaza minciuna dupa cum o cer interesele partidului, a ucis orice principiu. Supravietuirea a distrus viata. “Moderatia” a ucis criteriile si caracterele care fac posibil discernamantul si normalitatea. Am trecut cu vederea faptul ca “flexibilitatea” nu inseamna schimbare, ci capacitatea de a reveni la forma initiala dupa ce ai fost indoit. Flexibilitatea Romaniei tine deci nu de capacitatea ei de a fi in perpetua, oportunista schimbare, ci de capacitatea ei de a reveni la forma normala.

De aceea, nici reforma economica si nici reforma constitutionala nu se pot face tot in numele unei “adaptari” la cerinte si canoane straine Romaniei, la o “normalitate” definita ca medie a unor anormalitati. Cand Arnold Toynbee a folosit, in A Study of History, termenul “fosila” pentru a descrie comunitatea evreiasca, rabinul Jacob Agus i-a reamintit istoricului britanic ca societatile pot fi definite in doua feluri: “In lumea ideilor si a valorilor culturale ‘testul timpului’ e o masura a validitatii si valorii; in lumea speciilor in continua evolutie, rezistenta la schimbare e cel mai mare pacat, ducand la fosilizare si in cele din urma la extinctie. Dar comunitatile religioase si nationale sunt axate si pe valori si pe supravietuire. Filosoful istoriei e indreptatit sa aplice criterii biologice societatilor doar in masura in care acestea sunt axate doar pe supravietuire. Dar valorile universale, reflectand fatete ale adevarului, frumusetii, bunatatii sau sfinteniei sunt in esenta nepieritoare”.

Asadar, concentrandu-se doar pe “supravietuire” si pe “merge si asa”, Romania se misca in zonele darwinismului social si ale supravietuirii “cu orice pret” care ne-au adus in actuala fundatura. Daca insa suntem dispusi sa acceptam ca viata Romaniei depinde nu de adaptarea la mediu, oricat de ticalos are fi el, ci de afirmarea unor valori, atunci s-ar putea sa avem o sansa. Romania trebuie sa devina o prezenta, o afirmatie, nu o simpla disponibilitate de a negocia. si nu putem afirma decat propriile noastre valori, propriul nostru adevar, oricat de umil ar fi el. “Doi si cu doi fac patru” (din 1984 al lui Orwell) sau “imparatul e gol” (Andersen) sunt adevaruri umile, dar care pot sluji de paradigma pentru a construi pe ele si pentru a ne antrena puterea de a judeca si curajul de a afirma de ce am ajuns in aceasta situatie. si nu putem iesi din aceasta situatie pana nu am stabilit cine e responsabil pentru ea, astfel incat sa nu ne dam si a doua oara pe mana acelorasi ageamii sau experti delapidatori.

Dupa 1989, misiunea romanilor era aceea de a construi un stat reprezentativ, o economie viabila si o societate normala. Si ne-am trezit cu un stat mafiot, cu o economie coloniala si cu o societate in care normalitatea e inteleasa ca adaptare la mediul ticalosit. De ce am ajuns aici? Voi da un exemplu. Presedintele Traian Basescu ii trimite acum pe bugetari sa isi caute loc de munca in IMM-uri. Dar cum sa avem IMM-uri daca presedintele Basescu a rasplatit cu posturi bine platite de la buget o intreaga retea de sustinatori ai domniei-sale care sunt si ideologi – libertarieni, neoliberali – ai marilor corporatii si ai capitalismului financiar global responsabile tocmai cu distrugerea IMM-urilor si a capitalismului popular (cum il numea Reagan) in intreaga lume?

Cum sa avem o economie sanatoasa fara sa avem o piata cultural-politica sanatoasa, in care parametrii vietii nationale sa poata fi dezbatuti fara grija masluitorilor de idei si a delapidatorilor de criterii? De unde sa avem IMM-uri daca termenii dezbaterii cultural-politice sunt scrisi de adversari ai caracterului care sta la baza infloririi unei economii bazate pe micul si mediul intreprinzator? E o alchimie care transforma fara gres aurul in plumb fara a putea vreodata sa transforme plumbul in aur. O alchimie a destramarii morale si sociale.

Expertul si geniile, Mircea Platon

In Romania, modelele nu se urmeaza, ci se paraziteaza si se prohodesc. Noi nu imitam verticalitatea lui Nicolae Steinhardt, ci facem simpozioane despre Steinhardt. Noi nu emulam relatia de dragoste dintre Noica si limba romana, ci ne folosim de numele lui Noica pentru a ne face reclama. Noi nu incercam sa traim liber ca “barbosii din munti”, dar suntem bucurosi daca putem obtine o bursa de doctorat ca sa-i studiem. Noi nu incercam sa traim normal, ci doar sa ne construim cariere pe baza normalitatii devenite, intr-o tara modelata de oameni strambi, o trasatura a geniului inadaptabil. Nu traim ca “geniul”, dar ne place sa ne fotografiem cu el. Nu traim ca sfintii, ci ne legitimam prin ei. Libertatea altora devine un mod de a ne ingrasa slugarnicia noastra oportunista.

Nu geniile sunt problema Romaniei, ci experti in genii, cei care ne mediaza mincinos relatia cu geniile si care definesc stramb normalitatea. Intr-un recent interviu realizat de Financial Times, Ai Weiwei, un fel de Andy Warhol al Chinei, celebrat ca atare de mass-media neoliberala, marturisea ca, desi interesat de viitor, nu neglijeaza trecutul: “Invatam multe de la trecut. Trebuie sa cunosti trecutul ca sa-l poti distruge. Nu poti distruge ceva decat daca esti expert in acel lucru. Un om obisnuit nu poate distruge un pod. Numai un inginer constructor poate face asta.” Traim deci intr-o lume in care expertii in economie ruineaza economia, expertii in educatie ruineaza educatia si expertii in suflete ruineaza suflete. [... restul articolului AICI ...]

Morala gunoaielor si Lech Kaczynski

Domnul H. R. Patapievici e suparat pentru ca romanii lasa in urma, prin parcurile, pe muntii, prin padurile si pe plajele Romaniei, gunoaie: peturi, baxuri, pungi de cipsi, doze  turtite de bere si cola, sticle si cauciucuri sparte. Domnul Patapievici se intreaba prin urmare daca romanii sunt un popor de patrioti. Si conchide ca nu, ba chiar ca “nu exista tara mai neiubita de cetatenii ei” decat Romania. Desi, spune domnul Patapievici, romanii se bat cu pumnul in piept ca sunt patrioti si ataca feroce pe oricine indrazneste sa “puna in discutie simbolurile nationale”, Modul in care se comporta cu frumusetile patriei face dovada lipsei lor de patriotism. Ne iubim patria doar retoric, spune domnul Patapievici, nu si practic.

De cand a scris Politice, carte de care nu s-a dezis vreodata, domnul Patapievici nu conteneste sa sustina ca e un patriot adevarat si ca toti cei care il ataca pentru randurile oribile pe care le-a scris despre poporul roman sunt doar patrioti retorici, lacrimand din cauza berii si a fumului de mici perpeliti pe gratarul obstesc folosit si ca rug exterminator de elite. Cu alte cuvinte, domnul Patapievici a atacat poporul roman la nivel retoric, dar il iubeste la modul practic, in vreme ce adversarii domniei-sale iubesc poporul roman la modul retoric, dar il distrug la modul practic. Poate ca asa o fi, dar cine e mai nociv: cel care fura un ou, sau cel care fura o tara? Cel care lasa in urma un deseu, sau cel care promoveaza la conducere un deseu? Cel care goleste de bani un seif, sau cel care goleste o cultura de sens? Betivul dostoievskian care se roaga la icoana in timp ce trage cate o dusca de votca sau iconoclastul subtire care pune icoana in vitrina si apoi iti explica doct de ce e un document al barbariei medievale, pretios insa ca artefact? [... citeste restul articolului scris de Mircea Platon pe ziuaveche.ro ...]

Si cel mai bun articol despre Lech Kaczynski din presa romana:

Un om incomod şi ideile sale

Lech Kaczinky a fost un om incomod – deopotrivă pentru inamici şi pentru aliaţi, pentru duşmani şi prieteni. A fost înainte de toate, ca politician, genul care nu putea accepta compromisul: atât în cea ce priveşte politica internă cât şi cea externă. El credea că o construcţie politică trebuie bazată pe alegerea unor valori a căror transpunere în act politic trebuie dusă până la ultimele lor consecinţe. Cu  mult mai potrivite cuvinte îl descrie unul dintre colaboratorii săi apropiaţi: „Lech Kaczynski nu a respectat regulile moderne ale politicii. Nu se putea vinde, nu se pute negocia pe sine, spunea numai ce gândea”. Desigur s-ar putea spune că nu este un credo politic prea democratic, dar nu se poate spune că este unul nedemocratic întrutotul – şi parcă totuşi lumea mai are nevoie şi de oameni politici pentru care politica să nu fie arta compromisului. Ideile sale pe scurt sunt următoarele două: Polonia, înainte de toate! Credea în „viitorul mare” al ţării sale – pe care o considera o „putere a Europei” de care trebuie să se ţină cont. Polonia, catolică! Credea că viitorul Poloniei depinde de despărţirea totală de trecutul comunist şi de adoptarea valorilor tradiţionale în viaţa publică internă. Era, deci, un restaurator. [... restul pe standard.money.ro ...]

Pentru cei care au votat cu marinarul bolsevic si “anticomunist” Basescu

Cunoscutul istoric britanic Dennis Deletant a demisionat din Consiliul Ştiinţific al IICCMER, condus de Vladimir Tismaneanu.

“Noua Hotărîre de Guvern mută centrul de greutate spre studiul teoretic. Şi atît. Nu mai vorbim despre Securitate şi despre securişti, despre faptele lor, nu-i mai cercetăm. ” – Marius Oprea

Cititi, va rog, interviul luat lui Marius Oprea, vedeti de ce a fost dat afara de catre clica lui Tismaneanu.

“Noi am lucrat mereu într-un paradox. Actualul regim, pe de o parte, a condamnat comunismul, pe de altă parte, tot acest regim nu vrea să vadă nici un activist sau securist în puşcărie. La toate dosarele pe care noi le-am înaintat spre Parchet, dosare bazate pe expertize diverse, de natură arheologică, medico-legală, i-am identificat şi pe cei care au ucis, torturat sau răpit. I-am identificat cu nume, prenume, funcţia de atunci, am prezentat faptele. Şi, în toate cazurile, ni se dau soluţii de NUP (neînceperea urmăririi penale) şi SUP (suspendarea urmăririi penale). Asta înseamnă fie că autorităţile judiciare nu înţeleg că în ţara asta a fost condamnat comunismul, fie că această condamnare a comunismului a fost una de faţadă. O condamnare politică, fără consecinţe, fără vinovaţi care să răspundă în faţa legii.”

“De acum încolo, din cîte am înţeles eu din spusele domnului profesor Tismăneanu, Institutul se va ocupa de condamnarea comunismului în latura ei ideologică. Aici este o diferenţă clară de opinie între mine şi domnul profesor Tismăneanu. Eu nu cred că o ideologie poate fi adusă în faţa instanţei judecătoreşti. Eu cred că oamenii care au comis crime pot fi aduşi în instanţă. “

“Domnul profesor Tismăneanu, cu Hotărîrea de Guvern alături, ar trebui să schimbe titulatura instituţiei, cu domnia sa în fruntea institutului nu se vor mai face investigaţii, se va discuta teoretic despre comunism, va fi un institut care nu va mai deranja pe nimeni, vor face multe, multe simpozioane, seminarii, iar ucigaşii, deşi avem probe pentru aducerea lor în justiţie, se vor plimba liniştiţi printre noi. Aici se va ajunge. Iar eu înţeleg să spun aceste lucruri, să nu tac, chiar dacă voi ajunge muritor de foame.”

“Problema e că discursuri bine construite avem suficiente. Discursurile nu ne lipsesc în ţara asta, ne lipsesc faptele. Noi, la IICCR, am trecut la fapte. Ăsta a fost „viciul nostru de procedură“. Eu n-am nimic cu domnii Tismăneanu şi Stanomir, ca persoane. Au susţinut puterea, i-au furnizat atuuri în lupta electorală, acum aşteaptă o răsplată. Eu n-am vrut să fiu pro-putere, să fac elogii, m-am împotrivit puterii, chiar pe banii puterii.”

Lucia Hossu Longin: “Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curînd am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu“ (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vînduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi“, care apar în documentul „Patrimoniu“, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor.”

„Îi solicit actualului guvern român, să dea dovadă de  suficientă maturitate  pentru a înţelege întreaga importanţă a  IICCR  pentru viitorul ţării şi necesitatea de a păstra  în fruntea  acestuia,  pe omul   care  îi este sufletul.” Stephane Courtois

Mircea Platon: „La alegerile din 20 mai 1990, anticomuniştii obţineau aproximativ 10% din voturi (PNT 2% si PNL 7%). Comuniştii şi anti-anticomuniştii obţineau 80%. În rândul celor din urma se afla şi Traian Băsescu. Confruntarea de acum douăzeci de ani s-a transformat, şi datorită experimentului CNSAS, într-o bătălie dintre anticomunismul ca lupta pentru adevăr şi anticomunismul ca afacere. Pe primul îl sabotează călăii. Împotriva celui de-al doilea striga sângele martirilor. Struţocămila rezultată din împerecherea mai multor generaţii de comunişti, „anticomunismul” oficial din România are cearcăne furişat-cominterniste, mâini mercenare şi picioare, bugetare, de lut. Un întreg sistem politico-economic bazat pe ticăloşie, jaf şi minciună are nevoie de justificare, de poveste, de identitate. După cum au nevoie toţi dictatorii. Unii dictatori sunt comunişti. Alţi dictatori sunt anticomunişti. Dar toţi dictatorii mint.”

INTERVIU ZIUAONLINE Mircea Platon: Anticomunismul prezidenţial e doar un mod de a perpetua stăpânirea comuniştilor în România

“Comuniştii, ca să rămână la putere, se pot metamorfoza în orice, chiar şi în anticomunişti. Nu înţeleg de ce trebuie să facem o comisie prezidenţială care să condamne “comunismul” şi un institut care să ne explice cum au combătut Raymond Aron şi Arthur Koestler comunismul. E ridicol. Comuniştii nu s-au instalat în România din cauză că românii nu-l citiseră pe Aron. Comuniştii au fost impuşi românilor de tancurile unei armate de ocupaţie. Regimul comunist nu s-a instalat în România din cauza slăbicunii dialectice a poporului român, ci din cauza diavoleştii subtilităţi dialectice a altora. Deci ăia trebuie să fie acum îndoctrinaţi “anticomunist”, în spirit neoliberal, nu noi. Noi ar trebui să fim lăsaţi să ne îngropăm/dezgropăm morţii (mă refer aici la cei din gropi comune), să ne cunoaştem şi slăvim martirii, şi să punem Procuratura să instrumenteze dosarele celor responsabili de crime şi samavolnicii în slujba regimului comunist. Comuniştii au un talent deosebit la rescrierea istoriei: Lenin i-a rescris pe menşevici, Stalin pe Troţki, Hruşciov pe Stalin, Gorbaciov pe Hruşciov, Dej pe Pauker, Ceauşescu pe Dej, Iliescu pe Ceauşescu. Acum vine Băsescu care vrea să-i rescrie el pe toţi. Să-i treacă pe curat cum ar veni. Anticomunismul prezidenţial e doar un mod de a perpetua stăpânirea comuniştilor în România. Comunismul ne-a fost impus ca mod de viaţă. Domnul Preşedinte Băsescu va “condamna” comunismul la moarte doar atunci când ne va oferi un alt mod de viaţă, diferit de cel comunist, bazat pe minciună. Până una-alta, văd că oameni care nu sunt cetăţeni români şi ai căror părinţi nu au sângerat pentru libertatea acestei ţări vin şi ne manipulează istoria sub oblăduire “de sus”. Aşa a fost şi în anii ’50. Cred că, mai degrabă decât orice comisie prezidenţială, condamnarea comunismului o va face chiar poporul român, care va ajunge să se uite cu groază şi la comunism, şi la lupta tipic comunistă pe seama “condamnării” comunismului.” [... restul interviului aici ...]

SCOALA LUI PLATON / Lichidarea Romaniei

[click pe imagine pentru articol]

Dan Botta: vocaţia libertăţii cu Dumnezeu, de Mircea Platon

Pentru ca tot ni se spune ca suntem “jigodii”, “prosti”, “rasisti”, “xenofobi”, “bizantini” (se tot acuza “bizantinismul” in Romania de catre o fleasca de indivizi degradati) de catre o clica de semidocti si mercenari care pozeaza in intelectuali si aristocrati, cititi eseul lui Mircea Platon despre libertatea la romani: Dan Botta: vocatia libertatii cu Dumnezeu.

Cititi si Convertirea lui Dan Puric.

Autopsia unor alegeri, de Mircea Platon

Mircea Platon

Autopsia unor alegeri

1. România îngenuncheatã

Presa internaţionalã a scris, în ultima sãptãmânã, despre violenta campanie electoralã care a agitat “cea mai coruptã/sãracã ţarã din Europa”, România. Din pãcate, comentatorii internaţionali nu analizeazã legãtura dintre corupţia vieţii publice româneşti şi violenţa campaniei electorale. Dacã recentele alegeri ar fi adus la putere partidele unor Corneliu Vadim Tudor sau George Becali, atunci probabil cã s-ar fi vorbit, previzibil, de legãtura dintre criza economicã şi “recrudescenţa extremei drepte” şi deci a “violenţei”. Iar românilor li s-ar fi prescris şi mai multã vaselinã corporat-globalistã împotriva “cancerului rasist”. Dar cum criza economicã nu a dus din fericire la recrudescenţa extremistã cu pricina, ci la victoria chinuitã a unui preşedinte neoliberal susţinut de Bruxelles,^[i] sursele violenţei electorale rãmân un mister pentru analiştii occidentali şi chiar pentru unii comentatori români, care se mulţumesc doar sã deplângã josnicia întregii campanii electorale şi sã condamne hãituirea mediaticã a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

E adevãrat cã oligopolul mediatic exercitat de triada Vântu-Voiculescu-Patriciu, aflaţi în conflict deschis cu Preşedintele Bãsescu, a jucat un rol important în manipularea şi înveninarea campaniei electorale. E adevãrat cã “mogulii” şi-au fãcut averile într-un mod care nu suportã lumina zilei. E adevãrat cã “exerciţiul” democratic românesc e la nivel, preşcolar, de bastonaşe (pe spinarea omului cinstit) şi cârligaşe (în buza electorului naiv). E adevãrat cã “vechile structuri” sunt încã la putere în România. E adevãrat cã trebuie sã scãpãm de ele. Singurul lucru neclar e însã dacã Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a soluţiei sau parte a problemei.

Dupã pãrerea mea, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a problemei. Violenţa încleştãrii dintre Preşedintele Bãsescu şi “mogulii PDSR” mi-a adus aminte de sãlbãticia confruntãrilor dintre troţkişti şi stalinişti, sau dintre socialiştii şi comuniştii francezi. Singurul mod în care poate fi explicatã şi înţeleasã aceastã violenţã e ca o ceartã în familie, în familia stângii româneşti în cazul nostru. Bãtãlia dintre minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu şi oligarhii economici ai PDSR-ului nu e o bãtãlie între o variantã de modernizare şi una de stagnare a României, aşa cum a prezentat-o Preşedintele Bãsescu. Nu e nici bãtãlia dintre douã versiuni de modernizare: una liberal-conservatoare şi cealaltã socialistã. Ambele tabere sunt, cu nesemnificative excepţii, dedicate globalizãrii, secularizãrii sau instrumentalizãrii religiei în favoarea ingineriilor sociale, pierderii suveranitãţii României în favoarea U.E. şi revoluţiei democratice globale. Ambele tabere, când au avut ocazia, au “privatizat” România cu mari pierderi pentru ţarã şi cu bun profit pentru ele însele. Fiecãrui oligarh PDSR îi corespunde un oligarh PDL. Fiecãrei minciuni iliesciene (de genul: “Nu ne vindem ţara!”) îi corespunde o minciunã bãsescianã (de genul: “Voi susţine micii întreprinzãtori”). Jaful corporat, fie cã e românesc, fie cã e strãin, e acelaşi, şi e straniu ca nişte neoliberali dedicaţi susţinerii multinaţionalelor occidentale corupte sã fie atât de înverşunaţi împotriva corporaţiilor româneşti corupte. Lupta stângii iliesciene împotriva dreptei conservatoare în anii ’90 a fost amplificatã de lupta falsei drepte bãsesciene împotriva unei a treia forţe conservatoare în anii 2000. Şi oamenii lui Iliescu şi oamenii lui Bãsescu au sabotat şi hãituit dreapta conservatoare sub acuzaţia de “legionarism”.^[ii]

Minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu au fost ani de zile pe statele de platã ale mogulilor Patriciu-Vîntu-Voiculescu. Impertinenţei activiştilor PDSR îi corespunde sfruntarea “elitei” PD-L.^[iii] Minciunilor populiste PDSR-iste îi corespund aburelile elitiste PDL-iste.^[iv] Unii te înjurã securist, ceilalţi se oţãrãsc la tine în francezã de Bruxelles. Unii te fac “haimana” sau “golan”, ceilalţi îţi spun, mai rafinat, cã eşti “scelerat” (Mircea Mihãieş despre Crin Antonescu), cã ai “inima ca un cur”, cã poporul român e un popor de psihopaţi fascişti, şi cã România profundã e populatã doar de beţivi, manelişti şi violatori.^[v] Unii te înghiontesc cu patul puştii cãtre locul execuţiei, ceilalţi te duc de nas cãtre groapa comunã. E, în toate, un amalgam de modalitãţi şi intensitãţi ale dispreţului securist/nomenclaturist pentru poporul român. Popor care trebuie folosit şi care e “bun” doar atunci când îţi legitimeazã prin vot jecmãnitorii, aşa cum o demonstreazq recentul entuziasm populist al unui Vladimir Tismãneanu.^[vi] E bãtãlia dintre douã mafii care doresc sã controleze beneficiile “modernizãrii” României. în absenţa unei economii care sã mai poatã fi privatizate, politica a rãmas modul preferat al mafiilor româneşti de a socializa pierderile şi de a privatiza profiturile. De a profita de pe urma nimicniciei unei Românii în genunchi.

În esenţã, Preşedintele Bãsescu a câştigat o victorie îndoielnicã pentru cã a jucat, ca şi adversarul, cu cãrţi mãsluite. Fârtaţii Preşedintelui au fost la fel de mincinoşi ca şi nefârtaţii lui. Minciuna Preşedintelui a mers umãr la umãr cu minciuna Opoziţiei. Impostura anticomunistã a Preşedintelui a fost balansatã de impostura Capitalistã (Democratic/Parlamentarã) a Opoziţiei. Preşedintele Bãsescu a fãcut apel la “popor”. Care popor? Cel plecat, cel “legionar” sau cel intrat prea repede în pãmânt? Care popor? Cel descris de ambasadorul Teodor Baconsky, cu doar câteva zile înainte de victoria lui Traian Bãsescu, drept: “O populaţie dominatã de resentiment, complexe obscure, neseriozitate, dezbinare, instabilitate emoţionalã şi distorsiuni cognitive”?^[vii] Într-o ţarã îmbãtrânitã prematur de ultravioletele globalizãrii, la care elitele noastre se bronzeazã artificial, într-o ţarã în care, în curând, numãrul parlamentarilor s-ar putea sã-l depãşeascã pe cel al populaţiei sub 18 ani, într-o ţarã pe cale de a deveni doar un ţinut, Preşedintele face apel la “popor”.

Pentru ca sã poţi face apel la popor ca la o instanţã supremã trebuie sã tratezi poporul ca pe o instanţã supremã. Nu poţi sã asmuţi asupra lui o armatã de arendaşi care sã-l mintã, sã-l insulte, sã-l vândã, sã-l prostitueze, sã-l drogheze, sã-l batã şi sã-l mulgã pentru ca apoi sã vii, senin, sã faci apel la popor. Când faci apel la o curte superioarã de justiţie faci apel la nişte magistraţi inamovibili. Or, au proclamat Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui inamovibilitatea poporului român? Pot cei care trateazã poporul român ca pe un bun fungibil şi perisabil sã facã apel la poporul român? Pot cei care batjocoresc chipul lui Hristos în sufletul poporul român sã se roage apoi în faţa acelei icoane? Poate un popor sã facã “minuni” dacã nu jertfeşti ceva pentru el, pentru chipul lui Hristos din el? Dacã nu te lepezi de Satana pentru el? Poţi sã te faci frate cu dracul ca sã treci puntea, dar acea punte nu duce la Dumnezeu. Ci la altã punte, peste alt abis, şi la alt abis fãrã nici o punte. Elitele politice şi intelectuale româneşti şi-au petrecut ultimii douãzeci de ani tot trecând punţi, când tot ce le-ar fi trebuit ca sã iasã din labirint ar fi fost o scarã. Dar verticalitatea obligã, şi elitele româneşti sunt fericitele posesoare ale unei nobleţi care nu obligã la nimic.

Dupã ce au petrecut ani buni fãcând elogiul “moderaţiei” şi atacând “radicalii”^[viii] şi “rigiditatea” unui Corneliu Coposu care, în viziunea ideologului-şef al taberei Preşedintelui Bãsescu, a refuzat “concilierea” cu FSN-ul lui Ion Iliescu, minigarhii intelctuali ai Preşedintelui au descoperit, pe ultima sutã de metri, deliciile “talibanismului anticomunist” (apud Zoe Petre). Aceeaşi oameni care au atacat pieziş fermitatea cu care “radicalii” ortodocşi au respins instrumentalizarea politicã a Sfintei Împãrtãşanii în “cazul Corneanu” s-au dedat acum la insulte grosolane în beneficiul Preşedintelui Bãsescu.^[ix] Se vede treaba cã “moderaţia” în slujba lui Hristos merge mânã în mânã cu “fermitatea” în solda Preşedintelui Bãsescu atunci când trãieşti pe seama lui Hristos pentru Preşedintele Bãsescu. Dar şi “moderaţia” şi “radicalismul” oamenilor Preşedintelui sunt false. Şi dacã înţelegem acest lucru vom înţelege şi de ce violenţa campaniei electorale e un simptom al României îngenuncheate. Şi vom înţelege şi cã România e îngenuncheatã pentru cã elitele care ne conduc – oligarhii economici, baronii politici şi minigarhii intelectuali – falsificã, bruiazã şi manipuleazã legãtura poporului român cu propria lui realitate.

2. România renãscutã?

Resuscitat, în contextul rãzboaielor religioase din secolul al XVII-lea, idealul “moderaţiei” era opus celui al “entuziastului” puritan, al “fanaticului” care nu vede realitatea. Ca atare, moderaţia nu e în principal o chestiune de ton – ponderat –, de algoritm politic sau de compromis moral. Moderaţia presupune în primul rând fidelitatea reprezentãrii realitãţii, pe care fanatismul o neagã. Principalul defect al fanaticului nu e acela cã ridicã vocea, ci cã pierde din vedere realitatea, cã nu se raporteazã la ceea ce existã. Opusul moderatului nu e doar fanaticul, ci şi impostorul. Oricine falsificã realitatea, de bunã-credinţã (fanaticul) sau din spirit mercenar (impostorul), e un om opus moderaţiei pentru cã nu are o relaţie normalã cu realitatea, pentru cã nu reprezintã corect realitatea. Ca atare, deţinutul politic aflat sub torturã care strigã, cu ultimele puteri, cã “unu şi cu unu fac doi” e adevãratul moderat, şi nu bruta securistã care îi repetã, cu voce ponderatã şi cruzime manieratã, cã “unu şi cu unu fac trei”.

Moderaţia nu înseamnã veşnica disponibilitate de a negocia adevãrul. Pentru cã asta ar însemna sã ne credem stãpânii adevãrului. Moderaţia înseamnã a mãrturisi adevãrul. Moderaţia depinde de capacitatea de a recunoaşte adevãrul şi de a lãsa moştenire obişnuinţa lui. Dacã acceptãm cã moderaţia presupune în primul rând a nu lãsa fanatismul sau impostura sã îţi tulbure modul de a te raporta corect la realitate, atunci acceptãm cã, silit sã se confrunte cu falsificarea realitãţii şi a modurilor ei de reprezentare, moderatul va deveni ferm sau radical. Moderat e orice om normal, adicã orice om care tinde cãtre bine prin adevãr. Moderatul ferm e conservatorul, adicã orice om care încearcã în mod conştient sã apere realitatea şi reprezentarea ei fidelã.

Dar atunci când moderaţia înseamnã doar a adopta poziţia de mijloc în orice situaţie, a te fofila oportunist, a minţi timid, a cãuta sã te descurci şi sã te ai bine cu toţi, atunci moderaţia devine echivalentul abilitãţii de a discerne minciuna profitabilã. Şi fermitatea cu care e înmulţitã aceastã “moderaţie” rezultã în sfruntare. “Radicalismul anticomunist” al Preşedintelui Bãsescu, clãdit pe falsificãri iniţiale şi pe oportunisme de parcurs,^[x] nu a fost decât o sfruntare ideologicã: adicã o minciunã proptitã de entuziasm mercenar.

Ceea ce au pierdut din vedere Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui e cã radicalismul anticomunist, condamnarea comunismului adicã, e parte a luptei pentru adevãr în viaţa publicã româneascã. Condamnarea comunismului e o subspecie a luptei pentru adevãr. Condamnarea comunismului nu are deci nicio valoare dacã e instrumentalizatã în folosul minciunii de partid şi de stat. E doar compromisã. Condamnarea comunismului nu scuzã turpitudinea moralã şi necinstea intelectualã a unor elite politice şi intelectuale care au transformat suferinţa pãrinţilor şi bunicilor noştri în jeton de jucat la ruleta politicii în speranţa cã, pe baza lui, pot câştiga un nou mandat, o nouã amantã, o nouã sinecurã, un nou jacuzzi.

Condamnarea comunismului nu are valoare decât dacã e fãcutã ca reprezentare corectã a realitãţii româneşti, adicã şi a istoriei româneşti. Pentru cã realitatea e vãzutã şi nevãzutã. Realitatea omului e şi trup şi suflet. Şi suferinţã, şi speranţã. Şi trecut, şi viitor. Şi mizerie, şi potenţial. Or, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui s-au fãcut vinovaţi, ca şi mogulii PDSR, de falsificarea realitãţii vãzute. Mogulii, de exemplu, au exagerat pânã la caricaturã defectele Preşedintelui Bãsescu. Pe de altã parte, elita Preşedintelui Bãsescu a redus la caricaturã istoria poporului român.^[xi]

Dar, mai presus de orice, oamenii preşedintelui Bãsescu s-au fãcut vinovaţi de pervertirea şi falsificarea realitãţii nevãzute a acestui popor, de destrãmarea cinicã a sufletului lui, de instrumentalizarea creştinismului, de batjocorirea reperelor, de compromiterea sistemului imunitar al românilor. Dacã Iliescu ne-a vrut sovietici gorbaciovişti, elitele Preşedintelui ne-au vrut ba “scoţieni reformaţi”, ba umanişti spinozişti, ba cosmopoliţi fãrã ţarã, ba ecumenici fãrã Bisericã, ba mistici sufiţti, orice, numai români ortodocşi nu. Pânã şi condamnarea comunismului s-a transformat tot într-un prilej sectar de culpabilizare a poporului român şi a Bisericii Ortodoxe. Adicã pânã şi condamnarea comunismului s-a fãcut nu din perspectiva noastrã, ci din perspectiva unor vlãstare ale cãlãilor acestui popor. Condamnarea comunismului a devenit doar un nou prilej de reeducare: se condamnã selectiv şi se deconspirã pe alese. Care e deci realitatea şi adecvarea la realitate? Unde e reprezentarea fidelã a realitãţii, şi deci moderaţia, în opera “echipei Bãsescu”?^[xii]

Filosofia politicã a nomenclaturii comuniste şi metacomuniste româneşti pare a o copia pe cea a lui Bertold Brecht, care dupã înãbuşirea violentã a revoltei est-germane în 1953 se întreba cinic: “Nu ar fi oare mai uşor dacã guvernul ar putea sã dizolve poporul şi sã aleagã altul?” Cum se poate construi ceva fãrã a ţine cont de realitatea acestui popor? Şi cum se poate construi ceva cu oameni care, atunci când le vorbeşti de potenţialul acestui popor, îţi vorbesc rânjind doar de mizeria lui. De ce am crede ce vrea sã ne facã sã credem torţionarul care, dupã ce ne bate, ne pune o oglindã în faţã şi ne spune cã nu suntem decât ceea ce vedem: un boţ de carne tumefiatã şi sângerândã. Noi, ca persoane şi ca neam, nu suntem doar ce ne fac cãlãii noştri sã fim. Nu suntem nici mãcar doar ceea ce ne-a fãcut indolenţa noastrã sã fim. Şi asta pentru cã, dincolo de nimicnicia şi de indolenţa noastrã, suntem liberi. Suntem, ca oameni şi ca neam, ceea ce ne-a lãsat Dumnezeu sã fim. Dar trebuie sã reînvãţãm cine suntem. Trebuie sã nu mai lãsãm maeştrii pãpuşari sã ne reducã realitatea istoricã la un teatru al memoriei, şi nici identitatea la un numãr al extragerii loto globale.

Avem acum şansa edificãrii unui discurs alternativ conservator serios şi credibil. Fãrã pãpuşari. Fãrã aviatori ideologici. Fãrã oameni compromişi. Actualele partide politice şi-au epuizat rezerva de cadre şi de gãselniţe. Unii, şi mã gândesc aici la susţinãtorii Preşedintelui Bãsescu, şi-au terminat cariera politicã înainte de a o începe. Nu peste mult timp vor înţelege şi ei acest lucru. Românii pe care i-am întâlnit în ultimii ani în cursul peregrinqrilor mele prin ţarã m-au întrebat mereu de “soluţii”. Soluţia, ca şi moderaţia, depinde de adecvarea noastrã la realitate. La noi înşine. Sã nu ne mai uitãm la cei care ne spun sã fim ca ei sau ca alţii (chinezi, scoţieni, nemţi, americani, globali). Sã luãm exemplu de la cei care ne învaţã cum sã fim noi înşine.^[xiii] Sã clãdim oaze de luciditate. Învãţând cum sã fim noi înşine vom învãţa sã discernem şi cine sunt ceilalţi: cine e “adevãrat” şi cine nu. Soluţia existã. Dar trebuie sã învãţãm sã o vedem. Soluţia are de a face cu realitatea vieţii româneşti.

Trebuie doar sã rãspundem onest, fãrã cinism elitist sau şovinism conspiraţionist, fãrã entuziasme sau descurajãri conjuncturale, la trei întrebãri: Cine suntem? Ce vrem sã facem? Ce suntem dispuşi sã sacrificãm pentru a construi ceva? Pânã acum am vãzut la conducerea României doar oameni servil interesaţi de cine sunt şi de ce vor alţii. Oameni gata la orice câştig. Nu am vãzut înca oameni liberi. Şi nu i-am vãzut pentru cã nu ştim sã-i vedem.

---

---

^[i]Vezi Dragoş Paul Aligicã, “Campania Geoanã: culisele internaţionale”, Revista 22 (9 decembrie 2009; http://www.revista22.ro/campania-geoana-culisele-internationale-7272.html)

^[ii] Vezi atacul lui Horia-Roman Patapievici, în “Radicalism şi criticã pauşalã”, Idei în dialog (februarie 2008; http://www.ideiindialog.ro/articol_284/radicalism_si_critica_pausala.html). Vezi şi Mircea Platon, “Comisarul Tismãneanu se întoarce” şi “Despre dreapta româneascã” (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=12668).

^[iii] Vezi cazul lui Teodor Baconsky, teologul creştin şi amabasador al României care în articolele sale amestecã dispreţul faţã de poporul român cu entuziasmul pentru o elitã amoralã şi mincinoasã. Vezi articolele: “Despre noi, laolaltã” (Dilema veche, 3 decembrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995); “Acţiunea indirectã” (Dilema veche, 22 octombrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=297&cmd=articol&id=11707); “Titanic vals” (Cotidianul, 26 iunie 2008, http://www.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html). Pentru rezultatele concrete ale acestui machiavelism vezi cazul eseistei conservatoare şi specialistei în filosofie politicã Chantal Delsol, pe care obişnuitele manevre ale elitei Preşedintelui Bãsescu grupate într-un Institut de Studii Populare, din al cãrui colegiu fac parte şi “machiavelienii” Baconsky şi Tismãneanu, au determinat-o sã-şi dea demisia din colegiul de conducere al respectivului institut şi sã protesteze public împotriva manipulãrii samavolnice a numelui domniei-sale. Vezi Observator ccultural din 29 octombrie si 12 noiembrie 2009 (http://www.observatorcultural.ro/Mesaj-Chantal-Delsol*articleID_22701-articles_details.html ; http://www.observatorcultural.ro/Precizari-suplimentare*articleID_22741-articles_details.html).

^[iv] Vezi exemplele pe care le dau autorii în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Mãsura vremii: îndemn la normalitate, Bucureşti, Ed.Predania, 2009.

^[v] Vezi cazurile discutate în Mircea Platon, “‘Balanţa” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/search/label/Mircea%20Platon) şi “Destinul românesc şi mântuirea mecanicã” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/destinul-romanesc-si-mantuirea-mecanica.html). Vezi şi Gheorghe Fedorovici, “Satul românesc de la demolare la deconstrucţie” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/satul-romanesc-de-la-demolare-la.html)

^[vi] Vezi Vladimir Tismãneanu, “‘We the People’: Alegerile prezidenţiale şi suveranitatea poporului”, Evenimentul Zilei (9 decembrie 2009; http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/879087/SENATUL-EVZ-We-the-People-Alegerile-prezidentiale-si-suveranitatea-poporului/).

^[vii] Vezi (Dilema veche, 3 decembrie 2009, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995).

^[viii] Vezi discuţia atacurilor lui Vladimir Tismãneanu la adresa “rigiditãţii” anticomuniste a lui Corneliu Coposu în Mircea Platon, “O fantomã bântuie România: Vladimir Tismãneanu” (http://culianu.wordpress.com/2009/08/09/o-fantoma-care-bantuie-romania-vladimir-tismaneanu-mircea-platon/) .

^[ix] Vezi cazul lui Mihail Neamţu, care scria, descalificant, dupã alianţa dintre Mircea Geoanã şi Crin Antonescu despre cum: “Un oarecare agramat, sprijinit si „garantat” de un oligofren, aspirã la demnitatea prezidenţialã” (http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/11/26/nervii-domnului-patriciu-stupid-people-si-televiziunea-tribunal-mihail-neamtu/).

^[x] Vezi, pe lângã articolele semnate de Gheorghe Fedorovici, şi articolele semnate de Zoe Petre, Alina Mungiu, Carmen Muşat, Dorin Tudoran şi Liviu Cangeopol. Dincolo de orientãrile ideologice divergente, analizele de mai sus se întâlnesc în evidenţierea incoerenţelor şi duplicitãţilor agendei anticomuniste a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

^[xi] Vezi Traian Ungureanu, Încontro duce istoria României, Bucureşti, Humanitas, 2008 şi conferinţa lui Patapievici. Vezi, pentru teze similare celor ale lui TRU, conferinţa lui Horia-Roman Patapievici, “Anatomia unei catastrofe” discutatã în Mircea Platon, “Libertatea istoriei şi istoria libertãţii”, A treia forţq: România profundã, Bucureşti, Ed. Logos, 2008, 271-281.

^[xii] Vezi de exemplu Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligicã, Reconstrucţia dreptei, Bucureşti, Humanitas, 2008 Aligicã/Stoica. Cartea propune o “filosofie” liberal-conservatoare care repetã fidel toate clişeele neoliberalismului falimentar anglo-saxon şi care nu are nimic de spus despre ce se poate construi bazat pe realitatea româneascã. Vezi şi foarte pertinentele comentarii şi obiecţiuni ale lui Ovidiu Hurduzeu, al cãrui articol a fost cenzurat de partizanii Preşedintelui Bãsescu, aici: http://culianu.wordpress.com/2009/09/11/ovidiu-hurduzeu-despre-conservatorismul-schimbarii-valeriu-stoica/.

^[xiii] Vezi spre exemplu articolul lui John C. Medaille, http://distributism.blogspot.com/2009/12/burn-vineyard.html. Vezi şi A Treia Fortã. Economia libertãţii: Renaşterea României profunde, John C. Medaille, Ovidiu Hurduzeu (eds.), Logos, 2009. Comparaţi opinia despre România a unor strãini care nu trãiesc de pe seama degradãrii României cu opiniiile neo-nomenclaturiştilor  noştri.

Evenimentul anului: Economia libertatii & Miscarea conservatoare

Când se bat munţii cap în cap, lumea se schimbă. Vreţi să ştiţi cum va arăta lumea de mâine? A Treia Forţă schiţează viitorul cu rădăcini adânci în trecut.

V-am pregătit, aşa cum v-am promis, noi bombe de idei.

Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 20,30, la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr. 53), pentru lansarea celor două volume.

Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Hurduzeu.

Editura Logos

Capitalism What Is it Good For? – Phillip Blond – We need a Catholic economy:

Intreaga dezbatere aici.

Dosar (paleo)conservator in Verso

In revista Verso a aparut un Dosar (paleo)conservator coordonat de Dragos MOLDOVEANU.

Din cuprins:

• Despre imperiul politic global neoconservator,
  declinul Europei şi cel mai mare pericol pentru
  România de azi şi de mâine, de Mircea PLATON
• Paul Gottfried si conservatorismul ca identitate, de Mircea PLATON
• Mostenirea dreptei, de Ilie CATRINOIU
• Doctrina paleoconservatoare, de Samuel FRANCIS. (traducere de Irina BAZON)
• “Torii rosii” si “statul civic”, de John Medaille. (traducere de Dragos MOLDOVEANU)

Articole conservatoare pentru neoconservatori

• Profesorul John Chrysostom
  Medaille de la University of Dallas: I Can’t Read My New Book.
• Mircea Platon: Destinul romanesc si mantuirea mecanica.
• Mircea Platon: Waiting for the Americans…
• Gheorghe Fedorovici: Au venit americanii?
• NOU. Paul Gottfried despre istoria neoconservatorilor: What is a Neocon?

Profesorul Gottfried despre conservatorism, nationalism, globalism si Romania

Recomand interviul de mai jos realizat de Mircea Platon.

– Stimate domnule profesor Paul Gottfried, in recenta dumneavoastra carte de memorii (Encounters: My Life with Nixon, Marcuse, and Other Friends and Teachers, ISI Press, 2009) mentionati la un moment dat ca, in ultimii ani, ati fost mai publicat, citit, intervievat si recenzat in estul Europei, in Polonia, Croatia, Rusia sau, acum, iata, in Romania, decat in SUA. De ce? Ce anume va face atat de popular in estul Europei?

– Desi nu se poate spune ca as fi cel mai citit ganditor american in estul Europei, e uimitor cat de bine sunt primite cartile mele recente de catre est-europeni, prin comparatie cu americanii si cu vest-europenii. Lucrul se datoreaza, cred eu, faptului ca est-europenii, traind in orbita sovietica, au fost mai putin expusi la modernitatea tarzie reprezentata de presa vestica si de creatorii de discurs politic occidentali. De aceea, est-europenii nu gasesc nimic “discutabil” in scrierile mele critice, ba chiar sunt de acord cu rezervele mele privitoare la un anumit numar de idei fixe occidentale. Printre lucrurile pe care le critic se numara teoria conform careia America are misiunea de a converti intreaga rasa umana la ultima versiune de democratie, folosirea conceptelor de “diversitate”, “antirasism” si “antifascism” pentru a inabusi vocile critice sau razboiul purtat de stat impotriva conceptiilor traditionale asupra rolului barbatului si femeii si impotriva familiei “burgheze” traditionale. Spre deosebire de “progresistii” din Romania si din alte tari ale estului Europei, nu cred ca Europa Occidentala trebuie sa serveasca drept model “democratic” pentru fostele tari-satelite ale Uniunii Sovietice. Dupa parerea mea, Europa Occidentala e o regiune in plin picaj, caracterizata prin declin demografic, prin inlocuirea a ceea ce erau altadata natiunile crestine cu imigranti musulmani din Lumea a Treia si printr-un asalt continuu al statului si al birocratiei UE impotriva identitatii nationale. Nu inteleg de ce Romania ar trebui sa ia Olanda, Franta, Belgia, Spania ori (Doamne fereste!) Germania ca model social pentru societatea romaneasca. Si banuiesc ca est-europenii se intreaba acelasi lucru. [... citeste restul interviului in Ziarul Financiar ].