Dr. Calin Georgescu: “Cheia succesului rezida in factorul uman.” Dan Puric: “Fac un apel catre clasa politica sa fie constienta ca e ultimul ceas“. Dr. Ovidiu Hurduzeu: “Modelul de dezvoltare sustenabila este modelul viitorului“:
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează marţi , 1 iunie 2010, ora 14.00, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”, conferinţa ,,Worrying about Europe’s historic nations” susţinută de Paul Gottfried”, profesor de ştiinţe politice la Elisabethtown College, Statele Unite şi reputat istoric al mişcării conservatoare. http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/conferinta_paul_gottfried
Motto: “Intelectualul nu e o meserie decât în cazul revoluţionarului de profesie, care trăieşte din banii fundaţiilor sau din sinecuri şi care nu e de dreapta, ci de stânga. De la comunistul Lenin, la socialistul Hitler, revoluţionarii de profesie au fost nişte intelectuali trăind pe banii partidului sau ai partidei.” – Mircea Platon, Ce sunt intelectualii?
În toamnă a apărut la editura Logos, în traducerea tânărului politolog Dragoş Moldoveanu, strălucita carte de istorie politică a renumitului profesor Paul Gottfried, Mişcarea conservatoare. Este pentru prima dată când se traduce la noi o carte magistrală pentru peisajul nostru politic şi cultural. Cartea pur şi simplu distruge toate miturile degradate pe care presa românească ni le-a inculcat de 20 de ani cu privire la situaţia politică, financiară si culturală a Americii. Doldora de informaţii, lucrarea profesorului Gottfried se impune ca o lectură obligatorie pentru cei interesaţi de politica de stat americană de după al doilea război mondial, dar şi pentru cei interesaţi de modalităţile prin care cultura poate fi instrumentalizată în scopuri mercantile.
De la Republica lui Platon, statul atotputernic şi atotştiutor a instituit, pentru a pune la lucru damnarea la fericire, meseria de intelectual. Din această categorie fac parte acei intelectuali pentru care confortul ideilor primează în faţa adevărului ideilor. Intelectualul confortabil şi obosit e capabil de cele mai mari fraude de dragul unităţii si păcii mundane; el detestă omul normal.
Ceea ce Paul Gottfried dezvăluie în cartea lui e acea greaţă cioraniană faţă de utopie şi tranziţie: “Intelectualul obosit sintetizează anomaliile si viciile unei lumi în derivă. El nu acţionează: îndură. […] astfel, excesele oboselii sale vor întări tiraniile. […] Acest avorton se transformă, în numele unei utopii de două parale, în gropar al intelectului şi, convins că face un lucru foarte necesar, prostituează acel “îndobitociţi-vă”, deviză tragică a unui singuratic. […] fanatic fără convingeri, el nu mai este decât un ideolog, un gânditor hibrid, din cei ce apar în toate perioadele de tranziţie” (Cioran, Ispita de a exista).
După al doilea război mondial, America şi Europa au trecut prin schimbări radicale, schimbări de tranziţie. Nu doar România e în tranziţie, ci întreaga lume. O lume a prosperităţii, libertăţii şi normalităţii a fost nimicită pe altarul “progresului” adus de doctrina războiului preventiv începând cu declanşarea primului război mondial. Ceea ce ignoră o mulţime de istorici e că, în plan politic, promotorul totalitarismului e războiul preventiv ca factor declanşator al “progresului”. Analiza lui Gottfried pune în lumină contrastul dintre conservatorii tradiţionali americani şi neoconservatori. Conservatorii tradiţionali resping postmodernismul instituţionalizat şi orice formă de stat social, de la comunism şi fascism până la globalism. În schimb, neoconservatorii sunt adepţii compromisului cu statul social.
E de înţeles acest fapt dacă observăm în această carte rădăcinile profund marxiste şi utopice ale intelectualilor neoconservatori. Ceea ce îi leagă pe neconservatori de socialişti e tocmai chintesenţa a ceea ce declanşează expansiunea statului social împotriva libertăţilor personale: doctrina războiului preventiv. Comuniştii, fasciştii şi, azi, globaliştii se folosesc de războiul preventiv. Preşedinte al Americii între 1913-1921 şi doctrinar al războiului preventiv, Woodrow Wilson nu s-a sfiit să afirme că în spatele războiului preventiv se află interesele financiare ale oligarhiei. Conservatorismul tradiţional respinge războiul preventiv şi acceptă, aşa cum este firesc şi moral, numai războiul de autoapărare sau, cum ar spune Murray N. Rothbard (1926-1995), războiul legitim sau justificat. Iată de ce conservatorismul tradiţional, fie că e american sau românesc (Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, PNŢCD-ul interbelic), nu e imperialist, expansionist, violent.
Când în toată presa românească şi internaţională, în toate universităţile de stat se demonizează naţionalismul, intelectualul oboist nu precizează ce fel de naţionalism e totalitar: naţionalismul non-intervenţionist al conservatorismului tradiţional sau naţionalismul intervenţionist al comuniştilor şi fasciştilor.
Oligarhia americană (Rezerva Federală – FED) îşi arată colţii în politică prin anul 1964 când bancherii şi industriaşii şi-au retras sprijinul financiar pentru republicanul Barry Goldwater spijinindu-l pe liberalul Nelson Rockefeller. Anul 1964 reprezintă anul de cotitură în istoria conservatorismului american. 20 de ani mai târziu, în 1985, candidatul republican la preşedinţie, Jack Kemp, proclama deja egalitatea ca fiind cel mai important principiu conservator. Acestei crize doctrinare din interiorul mişcării conservatoare, Richard Vignerie îi răspunde, în 1984, cu propunerea legitimă de a pune pe picioare un nou partid de dreapta ca alternativă la democraţi şi republicani, un partid cu o doctrină orientată împotriva statului social, împotriva sindicatelor puternice şi împotriva marilor corporaţii.
La o analiză atentă a fenomenului, corectitudinea politică neoconservatoare susţine în practică ceea ce respinge în teorie: multiculturalismul. Astfel, ne atenţionează Paul Gottfried, neoconservatorii sunt în favoarea imigraţiei fără restricţie, în favoarea statului dădacă, în favoarea exportării “democraţiei de tip american” (p. 199) în întreaga lume si în favoarea “capitalismului democratic”; Acton Institute, un think-thank libertarian finanţat de neoconservatori, a anulat distincţia dintre capitalismul democratic şi socialism (p. 213). Paul Gottfried conchide: revoluţia democratică globală conduce către o comunitate globală secularizată şi egalitară.
În România, această carte ar trebui să lămurească lucrurile. În decembrie 1989 comunismul a căzut, “disidenţii” de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii au fost aceleaşi personaje neoconservatoare de tristă amintire pentru istoria naţională: nu au ridicat un deget în favoarea unirii României cu Republica Moldova, la fel cum prietenii lor americani s-au opus făţiş reunificării Germaniei. Ion Iliescu a semnat independenţa Republicii Moldova sub tăcerea complice a aceloraşi intelectuali care astăzi se agită pe bloguri şi în reviste pozând în “patrioţi” si în oameni favorabili “deschiderii” către Republica Moldova. Se înţelege: nu e vorba despre o deschidere a statului naţional România către statul naţional Moldova, ci despre o “deschidere” a suprastatului globalist NO NAME către Republica Moldova, viitoarea regiune NO NAME a globosferei.
Când se bat munţii cap în cap, lumea se schimbă. Vreţi să ştiţi cum va arăta lumea de mâine? A Treia Forţă schiţează viitorul cu rădăcini adânci în trecut.
V-am pregătit, aşa cum v-am promis, noi bombe de idei.
Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 20,30, la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr. 53), pentru lansarea celor două volume.
Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Hurduzeu.
„Marii filantropi sunt, probabil, mai conştienţi de propriile interese decât ar putea sugera o privire superficială. La urma urmei, întotdeauna au existat capitalişti dornici să prevină ostilităţi viitoare calmându-i pe revoluţionarii potenţiali. Finanţarea globaliştilor democraţi şi a teoreticienilor statului social într-o lume care se îndreaptă cu paşi repezi către social-democraţie constituie o poliţă de asigurare destul de bună. Nu este mai puţin adevărat că multinaţionalele nu au fost niciodată interesate de loialităţile de provincie şi de tradiţiile străvechi pe care le predicau conservatorii. Pieţele internaţionale implică sisteme economice şi politice internaţionale al căror obiect îl reprezintă eliminarea tuturor barierelor naţionale şi etnice ale creşterii economice. În pofida unor mai vechi asocieri, filantropii conservatori nu mai subvenţionează politicile care le defineau viziunile asupra lumii în anii `30 şi chiar şi în anii `50. Poziţiile pe care le sprijină financiar în ziua de azi, în politica externă, şi redistribuirea venitului sunt total diferite de cele adoptate la un moment dat de către conservatori”.
(Fragment din „Mişcarea conservatoare”, de Paul Gottfried, traducere de Dragoş Moldoveanu, carte în curs de apariţie la editura Logos).
Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 19,30, la Sala Rapsodia, pentru lansarea celor două volume. Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Huruduzeu.
Puteti consulta aici un sondaj Gallup dat publicitatii pe data de 26 octombrie. Uitandu-ma peste el, observ ca liberalii (socialistii din Partidul Democrat) nu au depasit pragul de 22 % din 1992 si pana in prezent, in schimb ce conservatorii se misca in jurul procentului de 40 %; moderatii fiind la 36 %. Un alt sondaj facut de CNN (trust cu inclinatii de stanga) arata ca pentru prima data de la venirea lui Obama la Casa Alba, peste jumatate din americani nu sunt de acord cu politicile lui Obama.
Ce demonstreaza aceste sondaje? Te intrebi cum a ajuns Obama presedintele SUA daca la nici 12 luni de la victoria lui populatia nu agreeaza politicile progresiste? Cum poate castiga un liberal alegerile in SUA daca liberalii nu depasesc pragul de 22 %? Profesorul Paul Gottfried spunea intr-un interviu ca “neoconservatorii le fac stangistilor un enorm serviciu impiedicand adevarata dreapta sa faca vreun progres. Uitati-va cum neoconservatorii David Brooks sau David Frum au putut flirta cu Obama fara sa fi trebuit sa renunte la afilierea lor neoconservatoare.”
Cu alte cuvinte, daca nu ar fi neoconservatorii, liberalii nu ar avea nicio sansa in SUA, ar fi ca UDMR in Romania.
Recomand interviul de mai jos realizat de Mircea Platon.
– Stimate domnule profesor Paul Gottfried, in recenta dumneavoastra carte de memorii (Encounters: My Life with Nixon, Marcuse, and Other Friends and Teachers, ISI Press, 2009) mentionati la un moment dat ca, in ultimii ani, ati fost mai publicat, citit, intervievat si recenzat in estul Europei, in Polonia, Croatia, Rusia sau, acum, iata, in Romania, decat in SUA. De ce? Ce anume va face atat de popular in estul Europei?
– Desi nu se poate spune ca as fi cel mai citit ganditor american in estul Europei, e uimitor cat de bine sunt primite cartile mele recente de catre est-europeni, prin comparatie cu americanii si cu vest-europenii. Lucrul se datoreaza, cred eu, faptului ca est-europenii, traind in orbita sovietica, au fost mai putin expusi la modernitatea tarzie reprezentata de presa vestica si de creatorii de discurs politic occidentali. De aceea, est-europenii nu gasesc nimic “discutabil” in scrierile mele critice, ba chiar sunt de acord cu rezervele mele privitoare la un anumit numar de idei fixe occidentale. Printre lucrurile pe care le critic se numara teoria conform careia America are misiunea de a converti intreaga rasa umana la ultima versiune de democratie, folosirea conceptelor de “diversitate”, “antirasism” si “antifascism” pentru a inabusi vocile critice sau razboiul purtat de stat impotriva conceptiilor traditionale asupra rolului barbatului si femeii si impotriva familiei “burgheze” traditionale. Spre deosebire de “progresistii” din Romania si din alte tari ale estului Europei, nu cred ca Europa Occidentala trebuie sa serveasca drept model “democratic” pentru fostele tari-satelite ale Uniunii Sovietice. Dupa parerea mea, Europa Occidentala e o regiune in plin picaj, caracterizata prin declin demografic, prin inlocuirea a ceea ce erau altadata natiunile crestine cu imigranti musulmani din Lumea a Treia si printr-un asalt continuu al statului si al birocratiei UE impotriva identitatii nationale. Nu inteleg de ce Romania ar trebui sa ia Olanda, Franta, Belgia, Spania ori (Doamne fereste!) Germania ca model social pentru societatea romaneasca. Si banuiesc ca est-europenii se intreaba acelasi lucru. [... citeste restul interviului in Ziarul Financiar ].
“Un tanar economist polonez, Juliusz Jablecki, mi-a atras atentia asupra asemanarii dintre ordinea democratica globala a neoconservatorilor si idealurile activistului evreu polonez Adam Michnik. Ca si omologii sai americani, Michnik, ai carui parinti au fost stalinisti in Polonia postbelica, au rupt-o cu marxism-leninismul din cauza ca era presupus antisemit si reactionar politic. Michnik il indica pe stangistul german antifascist Jurgen Habermas ca pe o calauza potrivita Poloniei pe drumul catre ‘democratia multiculturala’. Jablecki ii considera pe Michnik si pe neoconservatorii americani ca reprezentativi pentru ce am denumit ‘stanga post-marxista’, desi el vede aceasta stanga angajata in lupta cu o stanga inca si mai radicala, care e anti-sionista si pro-musulmana. Desi tanarul meu prieten polonez poate spune lucruri care nu le convin celor de la Commentary, ceea ce face el e un exercitiu academic. Cauta forme de gandire stangista nerecunoscute ca atare in actualul climat politic. Si, ca si cercetator, nu trebuie sa fie impresionat de faptul ca unii stangisti post-marxisti au devenit fara nici o justificare teoretica Dreapta oficiala. Acest capriciu al mass-mediei nu are mai mare relevanta pentru un cercetator al istoriei intelectuale decat daca New York Times s-ar hotara sa-l descrie pe Iosif Stalin ca monarhist sau pe Hillary Clinton ca pe o gospodina crestina traditionala. Refuzul de a-i denumi pe neoconservatori “de dreapta” poate fi politic si profesional imprudent. Dar nu e o eroare de fapt.” (Paul Gottfried, Encounters. My life with Nixon, Marcuse and Other Friends and Thinkers, ISI Books, 2009, 43
Recomand un articol scris de Paul Gottfried despre social-democratul Vladimir Tismaneanu si despre “dreapta” din jurul elitei noastre.E prima data cand conservatorii americani spun adevarul despre autointitulatii conservatori din jurul grupului Tismaneanu – Patapievici – Plesu.
A young Romanian friend, who is translating my work into his native language, recently sent me the latest book by Romanian social thinker and University of Maryland professor of government Vladimir Tismaneanu. A thin, discursive volume, Fantasies of Salvation was produced by Princeton University Press. The same press also published my book After Liberalism but then found my later analysis of multiculturalism insufficiently forward-thinking to justify any further patronage of my products. Fantasies of Salvation is clearly different from my lamentations. Tismaneanu has garnered appropriately long blurbs from Polish social democrat Adam Michnik and from various defenders of the current Liberal Democratic Romanian government, a regime that is sufficiently “pro-Western” to have decriminalized incest. In any case, Princeton prefers this hymn to a glorious pax Americana (presumably under Obama) to my gloomy reflections on the problems of Western democracy. Semper sursum, as the Latin motto goes, or as General Electric used to announce: “We’re all about progress.” [... citeste restul articolului ... ]
"Un grup de bancheri fiind astazi mai mare peste lumea intreaga, capabil sa dezlantuiasca si sa taie crizele, sefii de stat si de guvern stand, adesea, inaintea lor, ca niste umili servitori" - Nicolae Iorga.
Carte distributista
Interviu Yvan Allaire / Mihaela Firsirotu [4 parti] (French with Romanian subtitles)
Motto: “Intelectualul nu e o meserie decât în cazul revoluţionarului de profesie, care trăieşte din banii fundaţiilor sau din sinecuri şi care nu e de dreapta, ci de stânga. De la comunistul Lenin, la socialistul Hitler, revoluţionarii de profesie au fost nişte intelectuali trăind pe banii partidului sau ai partidei.” – Mircea Platon, Ce sunt intelectualii?
sintetizează anomaliile si viciile unei lumi în derivă. El nu acţionează: îndură. […] astfel, excesele oboselii sale vor întări tiraniile. […] Acest avorton se transformă, în numele unei utopii de două parale, în gropar al intelectului şi, convins că face un lucru foarte necesar, prostituează acel “îndobitociţi-vă”, deviză tragică a unui singuratic. […] fanatic fără convingeri, el nu mai este decât un ideolog, un gânditor hibrid, din cei ce apar în toate perioadele de tranziţie” (Cioran, Ispita de a exista).
Oligarhia americană (Rezerva Federală – FED) îşi arată colţii în politică prin anul 1964 când bancherii şi industriaşii şi-au retras sprijinul financiar pentru republicanul Barry Goldwater spijinindu-l pe liberalul Nelson Rockefeller. Anul 1964 reprezintă anul de cotitură în istoria conservatorismului american. 20 de ani mai târziu, în 1985, candidatul republican la preşedinţie, Jack Kemp, proclama deja egalitatea ca fiind cel mai important principiu conservator. Acestei crize doctrinare din interiorul mişcării conservatoare, Richard Vignerie îi răspunde, în 1984, cu propunerea legitimă de a pune pe picioare un nou partid de dreapta ca alternativă la democraţi şi republicani, un partid cu o doctrină orientată împotriva statului social, împotriva sindicatelor puternice şi împotriva marilor corporaţii.
Când se bat munţii cap în cap, lumea se schimbă. 
Vreţi să ştiţi cum va arăta lumea de mâine? A Treia Forţă schiţează viitorul cu rădăcini adânci în trecut.
Comentarii recente