Lansare de carte: PENTRU UN IDEAL COMUN de Cãlin Georgescu

“Pentru un ideal comun” este bibliografia momentului de răscruce în care se află România : starea de fapt, programe, strategii, contexte vechi şi noi

În toamna lui 2010, românii lucizi pricepuseră deja că ţara lor s-a dus de râpă şi perspectivele s-au închis pentru multă vreme. Multe soiuri de crize se împletiseră pe un corp oricum foarte şubred, care nu mai producea decât măsuri poliţieneşti sau de jupuire şi propagandă mincinoasă în megafoane, iar « soluţia » guvernării programa sărăcie, îndatorare, demolarea statului. Sfidând Europa şi democraţia, îndemnând populaţia să plece în lume la muncă unde-o vedea cu ochii, tăind voios toate sursele de venit cu o mână, în timp ce ocrotea cu cealaltă un imens evantai de fraude şi evaziuni, abuzuri şi reţele de crimă organizată, « clasa conducătoare » arăta implicit că românii ar face bine să-şi ia gândul de la ceea ce fusese cândva « moşia » lor. Rezolvase ea şi « râul », şi « ramul », vândute confidenţial. « Neamul » nu mai avea căutare, adică redevenise « tolerat », în curs de a se transforma în « sclav » de la bunic la strănepot. Pe un asemenea fundal depresiv, nu e de mirare că am tresărit cînd, la Biblioteca Academiei, o voce surprinzător de sportivă a spus : « Dar România nu este aceasta ! » Vorbea despre români care ştiu şi pot să facă altceva decât ceea ce vedeam cu toţii, dar şi despre un alt « management » al resurselor. Ba chiar evoca un « ideal comun » ! Vorbe mari, din care nu mai auzisem de mult, dar care – lucru ciudat – se inserau într-o serie de reflecţii raţionale, pe temeiuri făcute plauzibile de experienţa noastră directă de-a lungul deceniilor. Acum, în 2012, transcriptul acelei luări de cuvânt e la fel de şocant : « Cea mai mare daună adusă societăţii româneşti actuale, acum când politicul a ajuns la un rang total nemeritat, este deprofesionalizarea ei. Consider ferm că o societate se îmbogăţeşte prin profesionalism, şi nu prin incompetenţă. Rolul civilizaţiei este să formeze profesionişti şi, atâta timp cât societatea nu beneficiază de ei sau îi are, dar nu le dă mijloace de manifestare, lucrurile desigur că nu iau direcţia pe care ne-am dori-o cu toţii. De aceea cred că mesajul pe care l-am lansat de cel puţin doi ani de zile – reprofesionalizarea României – este, probabil, cheia de succes a unei ţări în derivă, care se află în faliment şi trăieşte pe datorie, aşa cum este România ultimilor douăzeci de ani.

Dar România nu este aceasta. Pentru că a dovedit cu prisosinţă că a avut oameni remarcabili, care au dat civilizaţiei realizări importante. România are şi acum oameni foarte bine pregătiţi şi bine intenţionaţi, dar care nu sunt lăsaţi să se manifeste, să dea rezultate pe piaţa muncii. [...] Să nu-i uităm nici pe oamenii care dinamizează economia din ţările unde se află, în loc să o facă în România. Trebuie doar să le oferim mijlocul de manifestare. Să luăm doar un exemplu : la NASA, a doua limbă este româna şi, din 3 500 de angajaţi, 300 sunt români [...], pe lângă cei 10 000 de profesori universitari români care sunt în întreaga lume, în marile centre universitare. Consider că România este a celor care trăiesc constant viitorul ei şi care, cu puţină şansă şi cu o coagulare pentru un ideal comun, pot genera ceea ce am visat cu toţii de o viaţă. [...] Planul Marshall, intrat în vestul Europei în 1945, a creat industria pe care o cunoaştem şi la care chiar tânjim, însă a avut şi un impact negativ asupra viitorului Europei : faptul că sistemele economice, la ora actuală, nu se mai pot baza decât exclusiv pe capitalul natural pe care îl are o ţară. Cheia jocului constă în prezent, în economia lumii, în a consuma cât mai puţine resurse pentru a obţine produse cu valoare adăugată mare [...]. Cine are acest lucru va avea viitorul, dincolo de pace. Din punctul meu de vedere, cel mai important proiect pe care România ar putea să-l aibă priveşte cei 25 cm de sol fertil de deasupra pământului. Proiect racordat la investiţia complet neglijată în ultimii douăzeci de ani : investiţia în om. »

Călin Georgescu le răspundea atunci unor curioşi educaţi la finele prezentării unei cărţi despre un alt mod de a vedea şi a trăi pe o planetă în suferinţă, uzată şi abuzată de lăcomii iresponsabile, nu fără ecou în context românesc. Ne-a interesat pe loc «reprofesionalizarea », pe care spunea că o slujea de doi ani, şi am aflat apoi mai multe despre îndelungul efort paralel, la care contribuiseră o mulţime de specialişti din diverse domenii, de a construi structuri, strategii, programe, de a asocia bunăvoinţe  şi schiţe de proiecte, toate concepute ca alternativă la dezastrul programat în care ne aflam.
Deşi nimeni nu se grăbea să-i facă vad  « alternativei », Călin Georgescu a continuat s-o explice şi s-o promoveze în texte proprii şi în interviuri (volumul de faţă cuprinde numeroase citate, inserate în text cu o tipografie aparte), în studii ample sau în analize de moment. Energia, competenţa şi credinţa investite într-un asemenea demers merită să fie onorate şi, în orice caz, măcar cunoscute şi înţelese. De cine ? ar întreba un curios educat dintre cei care puneau întrebări la Biblioteca Academiei în urmă cu doi ani. Există, am zice, cel puţin trei categorii de cititori interesaţi de astfel de pagini : cei care, refuzând să admită fiasco-ul ţării, se informează despre starea ei dintre 2008 şi 2012, şi se inspiră din temele unei alternative posibile, viabile, dar niciodată înfăptuite ; cei care studiază fosta Românie ca pe o Atlantidă şi se întreabă cum de nu s-au găsit minţi şi forţe care să o salveze de la scufundare atunci când acţiunea ar mai fi fost încă utilă, bucuroşi totuşi să descopere cã s-au înşelat ; cei care habar n-au avut că, dincolo de demagogia şi manipulările mediatice menite să-i convingă că fac parte dintr-o naţiune de clovni, proşti şi neputincioşi, mulţi conaţionali de-ai lor aveau mintea clară şi îşi purtau încă ţara în inimă, lucrând pentru ea până acolo unde li s-a îngăduit.

Astfel, vor putea găsi cu toţii în acest volum :
■ o radiografie a evoluţiilor din România anilor 2007-2011 (« Pe unde ne mai aflăm acum », pp. 15-46)
■ mărturii despre soluţiile propuse de profesionişti pentru o mai bună guvernare şi despre disponibilitatea lor de a contribui la punerea în aplicare a măsurilor în cadrul unei guvernări competente (« Au existat soluţii : o cale de urmat, un guvernul tehnocrat, o alianţă a profesioniştilor », pp. 47-59)
■ cele două teme majore care stau deopotrivă în faţa oricărei viitoare conduceri a ţării şi în cuprinsul oricărei cercetări istoriografice : educaţia şi mediul (« Oamenii şi mediul – cele două artere ale ţării », pp. 61-110)
■ puncte de vedere despre statul responsabil, economia civică şi distributismul aplicat la contextul românesc (« Gânduri pentru reeducarea statului », pp. 111-123)
■ o cercetare asupra tinerilor ţării şi a perspectivelor lor (« Raport despre şi pentru tineri », pp. 125-174)
■ povestea construirii unei strategii naţionale de dezvoltare durabilă, pe care toate forurile au aprobat-o şi pe care nimeni n-a implementat-o (« A fost odată Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) », pp. 175-200)
■ în sfârşit, reluată aici, « O altă istorie a ţării – vedere economică şi profesională », pentru a nu pierde din vedere trecutul pe care s-a clădit actualitatea (de la începuturi până în 2006) (pp. 201-289)

La ce foloseşte cartea de faţă ? Poate fi o agendă, un memento, o arhivă. Seamănă şi cu un documentar, şi cu un reportaj dintr-un teritoriu nou, deşi nu tocmai necunoscut. Aduce, fireşte, şi cu dosarul care pregăteşte un rechizitoriu. Dar nu acel succint act produs pentru un tribunal ce se exercită azi, ci documentaţia serioasă pe care o va consulta Istoria atunci când va începe să cerceteze « cazul românesc ». Căci e imposibil ca Ea să nu se întrebe în veci de veci cum de s-a ajuns ca o « gură de rai » să-şi risipească fiii şi puterile, bunurile şi angajamentele, prezentul şi viitorul, după ce reuşise cu atâta chin să-şi treacă ADN-ul prin seculi. Şi-apoi unde au fost în acel timp de cumpănă faimoasele « elite » ale ţării ?
Şi, în concluzie : cine le-a pus piedică ? Dacă noi nu ştim să răspundem la asemenea întrebări răspicate, e sigur că Istoria, după o matură chibzuinţă, va găsi ceva de spus. Va afla şi vinovaţi, va redacta şi sentinţe.

Deocamdată, bun venit în fosta Românie posibilă !

Editorii

Sursa: www.compania.ro

WILD CARPATHIA. EXPLOZIV: Charles de România

Scenariu de lucru în cancelariile marilor puteri

Cale regală pentru România?

 

Demersul atacurilor fără precedent la adresa regalităţii, realizate de preşedintele Băsescu în ultimele luni, încep să fie devoalate prin dezvăluiri uluitoare despre unul dintre scenariile elaborate în laboratoarele establishment-ului marilor puteri cu privire la România şi Bulgaria. O posibilă revenire la monarhie a celor două ţări este luată ca variantă de lucru pentru viitor. 

Prinţul moştenitor al Regatului Unit, care se pregăteşte să renunţe la tron în favoarea fiului său, William, ar putea deveni viitorul rege Carol al III-lea al României. SIE şi SRI în alertă maximă. [citeste restul in ZIUA de Cluj]

De la cititorii Ziare.com: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Aceasta criza economica si politica in care ne aflam anunta nevoia unor schimbari radicale de paradigma pe care Romania profunda le doreste. Ne-am saturat de politicianism, manipulare, diversiune si amatorism. Vrem profesionalism si moralitate.

De la cititori: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Domnul Iulian Leca a publicat de curand pe Ziare.com un articol in care se intreba daca monarhia ar fi o solutie viabila pentru Romania. Va spun sincer ca si pe mine ma framanta aceasta intrebare de ceva vreme, iar odata cu trecerea timpului ma conving tot mai mult ca asta este singura cale aducatoare de progres pentru tara si cetatenii ei.

Romania are de multa vreme probleme in a promova competenta si profesionalismul. Am vazut cu totii ce inseamna un profesionist adevarat in filmele cu Bruce Lee, care era in stare sa se lupte cu 50 de derbedei deodata. Tot asa de competenti ne-am dori sa fie si angajatii statului, fie ca lucreaza in invatamant, in sanatate sau in Parlament.

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Problema este ca nu-i avem si nu-i avem pentru ca nu-i crestem, iar pe cei care devin asa prin mila lui Dumnezeu, nu-i recunoastem si nu-i promovam, ca asa e la noi.

Cu cat urci mai sus in ierarhie, cu atat mai important devin profesionalismul si caracterul omului. Ca sa devii profesionist ai nevoie de ani, iar caracterul se castiga jumatate prin ereditate si jumatate prin educatie si autoeducatie.

Familia regala are si aceasta sarcina, sa-si perpetueze specia cu sange albastru. De cum iese din gaoace, pruncul regal e condus deja cu grija si dragoste pe drumul predestinat.

Familia regala ii da cea mai buna crestere si-i vegheaza evolutia cu grija in vederea misiunii dificile ce-l asteapta. Cand ajunge la maturitate, el a invatat deja de mic tot ce-i trebuie ca sa devina conducator de stat. Pe viata!

De ce pe viata? Pentru ca nu formezi un profesionist 20 de ani ca apoi sa-l pui sa conduca tara 5. N-ar fi nici logic si nici profitabil. Daca se dovedeste un conducator vrednic, e chiar de dorit ca sa aiba viata cat mai lunga.

Ce s-ar fi ales de Stefan cel Mare, dar mai ales de Moldova, daca domnea numai 5 ani? Cu regele pe viata nu va mai pierde nimeni vremea sa-l suspende, nu se vor mai face cheltuieli din 5 in 5 ani cu alegerile presedintelui, nu se vor mai invrajbi oamenii pentru candidatii care la urma se dovedesc cu totii tot o apa si-un pamant.

Una din marile probleme ale noastre este ca avem politicieni nu numai nepregatiti si fara caracter, dar multi sunt si iresponsabili.

Cine poate impiedica acum un guvern sa nu prade tara cu cateva luni inainte de a fi debarcat? Iar presedintele, ca e si el om, va mai fi el interesat de soarta tarii cand va mai avea cateva luni de mandat, cand nu e sigur ce soarta va avea el insusi in curand?

Romania duce lipsa de o strategie de lunga durata. Nimeni nu s-a preocupat de intocmirea unui plan de dezvoltare pe termen lung, pana in anul 2100. De ce s-ar fi implicat politicienii romani in asemena proiecte mamut, cand ei stiu ca au mandat limitat la 4 sau poate 8 ani si asta doar daca au noroc?

Doar un rege ales pe viata poate asigura continuitate si perseverenta in politica romaneasca. De asemenea, lipseste forta politica stabila si echidistanta fata de partide, care sa fie si un reper moral totodata. Poate oare cineva sa-si inchipuie ca presedintele adus la putere de un partid isi va uita vechii camarazii de ieri peste noapte?

Cu regele in fruntea tarii am avea linistea necesara constructiei durabile, nu ne-am mai pierde vremea in polemici inutile. Cata energie se consuma azi in presa si nu numai pentru ca presedintele tarii sa fie facut cu ou si cu otet? De rege nu te poti atinge, ca e Lesmajestate!

Daca cititi Constitutia din 1923, veti gasi probabil si alte avantaje pe care le-ar aduce instaurarea monarhiei la noi, fiindca cred ca mai sunt destule.

Dar sa nu cumva sa ramaneti cu impresia ca m-am gandit la un anumit rege, din partea mea poate sa fie si o regina, ca nu ma supar.

Iar familii regale sunt inca destule in Europa, am avea de unde-alege. Ceea ce ma preocupa pe mine este ca daca nu o facem repede, s-ar putea ca, pana ne vine noua mintea la cap, sa nu mai fie dispusa nici o familie regala sa se insoteasca cu noi. Si atunci sa-mi spuneti mie ce ne facem?

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Comparatia lui Traian Basescu cu Al. I. Cuza pare a fi in dezavantajul presedintelui. Finului sau, Gheorghe Falca, pare a-i fi scapat cateva asemanari cel putin neprietenoase. Atunci cand primarul Aradului ii asemana pe cei doi in lupta cu sistemul ticalosit care i-ar respinge din cauza masurilor reformatoare nu lua in calcul si perioada care a urmat domniei lui Cuza.

Ori Romania a cunoscut cea mai frumoasa perioada a dezvoltarii sale istorice abia dupa abdicarea lui Cuza, odata cu instaurarea domniei lui Carol I. Dupa 1866, Romania a intrat in cea mai prospera era a istoriei. Incepand cu domnia lui Carol I au fost puse bazele celor mai importante institutii, iar Constitutia adoptata in 1866, pe 1 iulie, la doar doua luni de la proclamarea lui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen domn al Romaniei, avea sa aseze Romania pentru prima oara in randul democratiilor europene.

Constitutia din 1866 instaura principiile unei democratii in premiera pentru Romania de atunci. Separarea puterilor in stat, responsabilitatea ministeriala, drepturi si libertati cetatenesti. In ciuda faptului ca mentinea votul cenzitar, Constitutia din 1866 a reprezentat temeiul principal pentru stabilitatea politica si economica a tarii.

Insa factorul principal care a facut posibila siguranta stabilitatii politice si sociale a fost domnia lui Carol I. Ea a pus capat certurilor interminabile interne, rafuielilor si ranchiunilor politice intre diversele tabere ale partidelor si a asigurat liantul de care Romania a avut nevoie pentru a se dezvolta in liniste.

O situatie comparabila cu cea de acum. Pana si “monstruoasa coalitie”, invocata cu atata foc de actuala putere, care a stat si la baza abdicarii lui Cuza, si suspectata si astazi ca isi doreste alungarea lui Traian Basescu de la Cotroceni este un element comun al celor doua perioade.

Lungul sir al scandalurilor politice, neintelegerile si conflictele generate tocmai de presedinte, a carui functie nici macar nu defineste republica – ea fiind totusi una parlamentara – si-ar putea gasi rezolvarea in monarhie. Functia presedintelui, exagerata atat de cel care o detine, cat si de Opozitie, toate blocajele mecanismului politic democratic la care suntem martori de cel putin sase ani si-ar putea gasi rezolvarea prin inlocuirea institutiei Presedintiei cu Casa Regala.

Un schimb care va fi impus de istorie, daca societatea si clasa politica in majoritatea ei va ajunge din nou la concluzia ca aceasta este singura iesire onorabila din blocajul semi-permanent in care se scalda institutiile statului. Desigur, in prezent, aceasta viziune pare imposibila din moment ce Traian Basescu impreuna cu Partidul Democrat Liberal detin aproape intreaga putere in stat.

Insa intr-un viitor nu foarte indepartat, mai ales in cazul in care suspendarea presedintelui va reusi mai devreme sau mai tarziu, aceasta varianta nu este cu totul si cu totul imposibila. Cu atat mai mult cu cat, haosul economic, social si politic vor pune stapanire in tara. Atunci s-ar putea ca monarhia sa apara ca unica varianta eleganta de a iesi din blocajul institutional permanent, garantat de actuala Constitutie.

Cealalta posibilitate, schimbarea Constitutiei insasi, pentru reechilibrarea puterilor in stat, este varianta la care sa speram ca nu va apela niciun partid pentru a-si consolida si mai mult puterea detinuta la un moment dat.

Distributistul Nicolae Iorga si Monarhia

Pe timp de criza romanii se trezesc. Asa e cand bate foamea la usa. Hai, Monarhie! >>> Iliescu, apostrofat de un revoluţionar: Băsescu e produsul dumneavoastră şi al lui Roman

Partidele trebuie sa se care! Ele nu stiu decat politica distrugerii. Ne-au convins de asta in ultimii 20 de ani. >>> Comisia Europeana: 95% din fondurile comunitare sunt neutilizate de Romania. E necesara depolitizarea administratiei publice.

Atat de needucati sunt sindicalistii astia incant n-au cap sa strige: “Monarhia salveaza Romania! Jos Republica, traiasca Regele!”. Sclavii salariati nu s-au prins nici acum ca alta le era viata cu un geniu politic precum Regel Mihai I pus pe tron din 1990.

Recomand acest interviu cu MS Regele Mihai I in care se arata indignat de privatizarile care s-au facut in Romania, de faptul ca politrucii au vandut pamanturile Romaniei in loc sa puna la treaba politicile economice distributiste care au dus Romania in primele 4 puteri economice ale Europei in interbelic. >>> Interviu cu regele Mihai I al României, singurul şef de stat în viaţă din perioada interbelică

Ca fapt divers, ce credeti, oare a fost consultat vreodata Regele Mihai in probleme economice si educationale de catre vreun presedinte al Romaniei din ultimii 20 de ani sau de catre vreun politician roman, prim-ministru sau ministru? Macar asa, ca fapt divers, numai pentru faptul ca Regele Mihai a condus Romania in interbelic si tu, ca un dobitoc politician sau intelectual educat in marxism, trebuia sa stii macar de la cine sa furi meserie daca tot ai ajuns inca de la sfarsitul anilor 1980 la concluzia ca marxismul e mort, cum spune Tismaneanu in “Naufragiul utopiei”. Mai exact, din 1987, martie, Moscova; vom afla in curand si cine sunt “disidenti” care au conspirat neoliberal de acolo …

Despre puterea economica a Romaniei in vremea monarhiei si de ce cumparai cu leul la Berlin, Roma si Paris (ignarul Patapievici nu stie de ce), vezi articolele istoricului Emilia Corbu >>> http://emilia-corbu.blogspot.com/search?q=cooperatia , http://emilia-corbu.blogspot.com/search/label/miscarea%20cooperatista .

Nicolae Iorga cu prilejul unei conferinţe, intitulate „Vechea noastră cooperaţie“, rostită la deschiderea cursurilor „Academiei de Studii Cooperatiste“ în decembrie 1919:

„Mulţămesc întâiu d-lui Răducanu că mi-a amintit de anii aceia mai tineri pe care oricine e bucuros să-i vadă amintiţi. E foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în lecţiile de la Văleni era şi grija cooperaţiei; e foarte adevărat ceiace a spus dumnealui că în grija lor intrau, nu numai elementele materiale, care ni-au fost încredinţate cu cifre ce ni-au făcut atâta bucurie de vorbitorul care m’a precedat, dar intra şi un element moral: de frăţie omenească, de frăţie naţională pe care cooperaţiunea îl cuprinde, şi care face ca să pară nepreţuită, nu numai de oameni versaţi în chestiunile academice, dar şi de acei cari ţin la înaintarea poporului acestuia prin cele dinăuntru ale lui şi care socot că numai prin cultivarea forţei acesteia morale a poporului nostru câştigurile sale materiale pot fi asigurate“.

Nicolae Iorga despre “civilizatie si tranzitie”:

Distributism la puterea a treia

Dincolo de capitalismul de stat (socialism) si capitalismul corporatist (liberalism) exista capitalismul civic, popular (distributism).

Dr. Ovidiu Hurduzeu - O pledoarie pentru competenţă, distributism şi economie civică:

Economia civică nu poate fi impusă „de sus“, precum modelul neoliberal al „băieţilor de la Chicago“ sau politicile etatiste de sorginte socialistă. Sub radar, fără să se ceară voie de la Bucureşti sau Bruxelles, modelul distributist al economiei civice a început deja să prindă contur.

Cu aceasta ocazie vreau sa ii transmit unui oarecare “Karenin” anonim ce bantuie pe acest blog ca distributismul se opune centralizarii tehnologice si economice a puterii. Dupa cum noteaza Alexandru Racu in eseul intitulat Transumanismul – spre o noua utopie a ororii (Rost p. 48-56), neoliberalismul “elitei” (Patapievici, Volo Tismaneanu, Baconski, Neamtu, Aligica, Cartarescu, etc), operand in termeni darwinisti de “competitie” – nu cooperare – , conduce direct la transumanism.

Acest lucru se observa si din “profestiile” nihiliste / conspirative ale profesorului Nicholas Boyle de la Cambridge: ‘World could be plunged into crisis in 2014′: Cambridge expert predicts ‘a great event’ will determine course of the century.

Ce trebuie observat din ce spune Boyle e ca “the U.S. will become the key player in a series of make-or-break decisions and either condemn us to a century of violence and poverty, or usher in a new age of global co-operation… peace is only possible if the world realises that an age of individual nation states is over and an effective system of global governance is introduced. [...] The only conceivably peaceful route to that goal is through a continuation of the pax Americana.”

Ce spune Boyle e neoliberalism: sfarsitul statelor-natiune in folosul statului-corporatie (guvern mondial), pax Americana. Adica ce spune Boyle e transumanism. Despre originile transumanismului sau a dictaturii stiinifice puteti citi aici un capitol din cartea “The Ascendancy of the Scientific Dictatorship: An Examination of Epistemic Autocracy, From the 19th to the 21st Century“. De asemenea, informatii despre cine finanteaza (corporatiile) transumanismul gasiti aici si aici.

Ceea ce le scapa insa neoliberalilor e ca Pax Americana a murit, chiar daca autorul articolului cade in capcana de a exagera puterea statelor asiatice in dominatia globala:

Much of America’s decline can be attributed to its own self-defeating policies, but as the U.S. stumbles, others—notably China, India, and Russia—are rising. This shift in the global balance of power will dramatically affect international politics: the likelihood of intense great-power security competitions—and even war—will increase; the current era of globalization will end; and the post-1945 Pax Americana will be replaced by an international order that reflects the interests, values, and norms of emerging powers. [...] We attempt to tame the world by exporting democracy because—we are told—democracies do not fight each other. We export our model of free-market capitalism because—we are told—states that are economically interdependent do not fight each other. We work multilaterally through international institutions because—we are told—these promote cooperation and trust among states. None of these propositions is self-evident. Indeed, there is overwhelming evidence that they are wrong. But they are illusions that “express the deepest beliefs which Americans, as a nation, hold about the world.” So we cling to the idea that our hegemony is necessary for our own and everyone else’s security. The consequence has been to contribute to the very imperial overstretch that is accelerating the United States’ decline.

Cunoscutul jurnalist de la NYTimes, David Brooks, minte lucida, a observat aceste schimbari radicale. In editorialul sau din aceasta saptamana el scrie:

These days we are transfixed by the struggle between BP and the U.S. government. This is a familiar conflict — between a multinational company trying to make a profit and the government trying to regulate the company and hold it accountable. But this conflict is really a family squabble. It takes place amid a much larger conflict, and in this larger conflict both BP and the U.S. government are on the same team. [...] The rivalry between democratic capitalism and state capitalism is not like the rivalry between capitalism and communism. It is an interdependent rivalry. State capitalist enterprises invest heavily in democratic capitalist enterprises (but they tend not to invest in each other). Both sides rely on each other in interlocking trade networks.

David Brooks a mai scris si aici un text despre distributism. Si daca mai citim si Marea problema a marii finante, cam stim ce se intampla. Pana si Soros a admis: “Colapsul sistemului financiar este real”.

Testamentul Regelui Carol I

Regele Carol I al Romaniei

Regele Carol I.

Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. // Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin “Monitor” după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: “Totul pentru ţară, nimic pentru mine”.. Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: “Nihil sine Deo!” Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul de amândouă bisericile să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. (…) Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun, biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. (…) Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul “Ferdinand” din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova , două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (Urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899.

//CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL//

—————————————————-

Am primit pe e-mail acest testament impreuna cu urmatoarea mentiune:

“Un document exceptional.
Ce mult ne-ar trebui, astazi, asemenea repere de moralitate !!!   Oare cati dintre politicienii actuali ar da din averea lor (agonisita stim noi cum) pentru construirea de asezaminte in “scumpa lor Romanie” ?
Din pacate noi ii avem pe altii diametral opusi !!!!

Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii romaneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile noastre eroice, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale. Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentăm aici câteva fragmente, arată un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care, vai, nu o vedem la actualii oameni politici ai României! Aşadar, să luăm aminte!”

——————————————————————————

Eu cred ca in aceasta criza economica e bine sa citim asemenea lucruri. Si mai ales sa ascultam si acest interviu luat Regelui Mihai.

Sase, vine Gottfried!

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează marţi , 1 iunie 2010, ora 14.00, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”, conferinţa ,,Worrying about Europe’s historic nations” susţinută de Paul Gottfried”, profesor de ştiinţe politice la Elisabethtown College, Statele Unite şi reputat istoric al mişcării conservatoare. http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/conferinta_paul_gottfried

Dr. Paul Gottfried, Elizabethtown College.

• Site: http://www.paulgottfried.com/
• Carte: Miscarea conservatoare. Recenzie aici.

Libertate si intelectualitate, Sf. Nicolae Velimirovici

Libertatea

“Dacă doreşti libertatea, încearcă mai întâi să te dezrobeşti de tine însuţi. Dacă pentru cunoaştere, legea de căpătâi era „cunoaşte-te pe tine însuţi,” atunci pentru morală legea de căpătâi este „dezrobeşte-te de tine însuţi!” Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, porneşte mai întâi o revoluţie împotriva ta însuţi, şi te vei încredinţa că toate celelalte revoluţii sânt de prisos. Dacă vrei să ajungi la libertate prin război, porneşte mai întâi război împotriva ta însuţi; şi, dacă vei duce acest război la bun sfârşit, te vei încredinţa că toate celelalte războaie sânt de prisos.

Zici, nu-i aşa, că doreşti libertatea? Atunci trebuie să stai alături de Dumnezeu, împotriva ta însuţi şi împotriva lumii. Mai întâi împotriva ta, de vreme ce în tine se află cel mai însemnat câmp de luptă împotriva lumii. Dacă vei birui lumea aici, în tine însuţi, pe cel mai însemnat câmp de luptă, atunci ai biruit-o pe toate fronturile. Iar dacă o biruieşti pe toate fronturile fără să o biruieşti şi în tine însuţi, ea va rămâne neînfrântă în cea mai însemnată cetate a sa! Dacă nu te biruieşti pe tine însuţi, cu toate celelalte străduinţe ale tale, nu vei reuşi decât să sari dintr’o temniţă în alta, dintr’o colivie în alta.

Nici libertatea socială, nici libertatea naţională, nici libertatea statală, nici libertatea internaţională, fără libertatea de sine, nu sânt nimic altceva decât numele amăgitoare şi mincinoase ale feluritelor temniţe, ale feluritelor colivii. Dezrobeşte-te de tine însuţi şi vei fi afară din toate temniţele şi coliviile. Când cel închis vrea să fugă din temniţă, nu se trudeşte să dărâme mai întâi zidurile din jurul închisorii, ci zidul propriei sale celule.”

(Sf. Nicolae Velimirovici, Ganduri despre bine si rau, ed. Predania, p. 78-79)

Intelectualitate

“Dezvoltarea intelectuală a unui om este cea mai uşoară, cea mai rapidă şi – când se desparte de înălţarea minţii la cele de Sus, de curăţia inimii şi a sufletului – cea mai primejdioasă. Este cea mai uşoară fiindcă ţine numai de mulţimea impresiilor prinse de simţuri, şi de ordonarea şi combinarea lor raţională. Pentru dezvoltarea intelectului nostru avem cinci simţuri, iar pentru dezvoltarea celorlalte trei pătrimi din om, avem patru Evanghelii. Pentru a ajunge intelectuali, ne stau la îndemână mii de dascăli, iar pentru a ajunge oameni desăvârşiţi, ne este la îndemână Însuşi Hristos. A spune: „sânt intelectual” este acelaşi lucru cu a spune „sânt o pătrime de om.” De aceea numele de „intelectual” este neomenesc şi o învinuire a propriei persoane.”

(Sf. Nicolae Velimirovici, Ganduri despre bine si rau, ed. Predania, p. 75)

Muzica de boierie

Muzica romaneasca veche de secol XVIII-XIX cu valente bizantine.

Anton Pann:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Pann.

Alte piese:

• Anton Pann – Lelita Saftita.
• Anton Pann – Cam ce cantec, draga
• Anton Pann – Sarki
• Anton Pann – Pe cand nu te iubeam

INTERVIU ZIUAONLINE Mircea Platon: Anticomunismul prezidenţial e doar un mod de a perpetua stăpânirea comuniştilor în România

“Comuniştii, ca să rămână la putere, se pot metamorfoza în orice, chiar şi în anticomunişti. Nu înţeleg de ce trebuie să facem o comisie prezidenţială care să condamne “comunismul” şi un institut care să ne explice cum au combătut Raymond Aron şi Arthur Koestler comunismul. E ridicol. Comuniştii nu s-au instalat în România din cauză că românii nu-l citiseră pe Aron. Comuniştii au fost impuşi românilor de tancurile unei armate de ocupaţie. Regimul comunist nu s-a instalat în România din cauza slăbicunii dialectice a poporului român, ci din cauza diavoleştii subtilităţi dialectice a altora. Deci ăia trebuie să fie acum îndoctrinaţi “anticomunist”, în spirit neoliberal, nu noi. Noi ar trebui să fim lăsaţi să ne îngropăm/dezgropăm morţii (mă refer aici la cei din gropi comune), să ne cunoaştem şi slăvim martirii, şi să punem Procuratura să instrumenteze dosarele celor responsabili de crime şi samavolnicii în slujba regimului comunist. Comuniştii au un talent deosebit la rescrierea istoriei: Lenin i-a rescris pe menşevici, Stalin pe Troţki, Hruşciov pe Stalin, Gorbaciov pe Hruşciov, Dej pe Pauker, Ceauşescu pe Dej, Iliescu pe Ceauşescu. Acum vine Băsescu care vrea să-i rescrie el pe toţi. Să-i treacă pe curat cum ar veni. Anticomunismul prezidenţial e doar un mod de a perpetua stăpânirea comuniştilor în România. Comunismul ne-a fost impus ca mod de viaţă. Domnul Preşedinte Băsescu va “condamna” comunismul la moarte doar atunci când ne va oferi un alt mod de viaţă, diferit de cel comunist, bazat pe minciună. Până una-alta, văd că oameni care nu sunt cetăţeni români şi ai căror părinţi nu au sângerat pentru libertatea acestei ţări vin şi ne manipulează istoria sub oblăduire “de sus”. Aşa a fost şi în anii ’50. Cred că, mai degrabă decât orice comisie prezidenţială, condamnarea comunismului o va face chiar poporul român, care va ajunge să se uite cu groază şi la comunism, şi la lupta tipic comunistă pe seama “condamnării” comunismului.” [... restul interviului aici ...]

Evenimentul anului: Economia libertatii & Miscarea conservatoare

Când se bat munţii cap în cap, lumea se schimbă. Vreţi să ştiţi cum va arăta lumea de mâine? A Treia Forţă schiţează viitorul cu rădăcini adânci în trecut.

V-am pregătit, aşa cum v-am promis, noi bombe de idei.

Vă aşteptăm, pe 26 noiembrie, la ora 16, la Romexpo (târgul Gaudeamus, standul Editurii, pentru autografe şi întâlnire cu cititorii) şi la ora 20,30, la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr. 53), pentru lansarea celor două volume.

Participă Dan Puric, John Chrysostom Médaille, Ovidiu Hurduzeu.

Editura Logos

Capitalism What Is it Good For? – Phillip Blond – We need a Catholic economy:

Intreaga dezbatere aici.

Articole conservatoare pentru neoconservatori

• Profesorul John Chrysostom
  Medaille de la University of Dallas: I Can’t Read My New Book.
• Mircea Platon: Destinul romanesc si mantuirea mecanica.
• Mircea Platon: Waiting for the Americans…
• Gheorghe Fedorovici: Au venit americanii?
• NOU. Paul Gottfried despre istoria neoconservatorilor: What is a Neocon?

Interviu cu Mircea Platon la Radio Romania

Un interviu cu Mircea Platon la Radio Romania Actualitati. Interviu realizat de Gabriel Basarabescu.

O analiza de zile mari scrisa de Mircea Platon

Frustrati intr-un instinct normal – acela de a cauta dreptatea -, romanii au devenit dezbinati din pricina unei false “reconcilieri” impuse artificial. Dreptatea refuzata astazi in numele unor false si artificiale criterii se oteteste si rabufneste miine ca lipsa generalizata de scrupule. Falsul egalitarism, cum a fost cel comunist, duce la crearea unui rigid sistem de caste, precum cel al nomenclaturii comuniste. Falsa conciliere operata cu abilitate leninista de Ion Iliescu a dus la actuala septicemie social-politica a Romaniei. Falsul ecumenism impus de pietismul politic-corect sau de interese politice duce la exacerbarea tuturor sectarismelor. Falsa egalitate scolara in care toti elevii iau premiul intii cu coronita duce la invidii mocnite. Falsa unire politica in numele unei false “natiuni europene” duce la inflamarea tuturor nationalismelor. Cu cit sintem inghiontiti sa ne “unim” in numele unor false principii, cu atit devenim mai dezbinati, cu atit dezgropam mai multe particularisme, vechi si boante securi de razboi, uri uitate, nedreptati istorice prafuite si boli inchipuite. Cu cit devenim mai fortat globali, cu atit devenim mai real tribali. Acolo unde nimeni nu vrea sa opereze distinctiile reale apar separari artificiale. [... restul analizei].

Si Romania profunda pentru “intelectualul de elita”, ACTIVIST si PROPAGANDIST al erei Big Brother. La Timisoara:

Dan C. Mihailescu despre Romania profunda

In Evenimentul zilei, Radicalismul utopic. Si emisiune ProTV.

Dan Puric: Oamenii normali vor deveni o secta in Romania

Dan Purin: oamenii normali vor deveni o secta in Romania.

A treia forţă, România profundă. Emisiune de Cristian Tabara

A treia forţă, România profundă. Emisiune realizata de Cristian Tabara. Invitati: Ovidiu Hurduzeu si Daniel Barbu.

Conferinta: Paul Gottfried despre fascism si statul dadaca

Partea I:

Partea a II-a:

Partea a III-a:

Paul Gottfried: http://paulgottfried.com/.

Interviu cu Glenn Beck

Glenn Beck e un jurnalist de orientare conservatoare, antreprenor, critic al corectitudinii politice, comentator politic si autor a trei carti – ultima, The Christmas Sweater, in care autorul isi descrie copilaria plina de necazuri si incercari. Cartea se afla de o luna in topul vanzarilor din SUA. Dependent de alcool si droguri in tinerete, ateu, ramas fara mama de la varsta de 13 ani – se sinucide – , cu doua fete din prima casatorie, Glenn Beck se converteste la Biserica lui Hristos si a Sfintilot de pe urma.

Video: lansare de carte, A treia forta – Romania profunda. Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon, Dan Puric

Filmul lansarii pe blogul lui Claudiu Tarziu. Gaudeamus, 23 noiembrie, 2008.

UPDATE: video si pe A treia forta: Romania profunda.