YVAN ALLAIRE , MIHAELA FÎRŞIROTU: Pentru o distribuire echitabilă a bogăţiei: Exploatarea resurselor miniere în România

Recomand o analiza profesionista, cum nu prea apar in Romania, despre ce este si cum trebuie sa arate economia dezvoltata a unei tari, semnata de Acad. prof. dr. Yvan Allaire si prof. dr. Mihaela Firsirotu. Ia sa vedem daca presedintele Basescu are dreptate cand ne indeamna sa acceptam proiectul Rosia Montana.

Acad. prof. dr. Yvan Allaire este preşedintele consiliului de administraţie al Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor private şi publice (IGOPP) şi profesor emerit de strategia afacerilor la Université du Québec à Montréal (UQAM). Este cofondator al grupului de consultanţă SECOR. A fost consilier al conducerii unor mari întreprinderi canadiene şi vicepreşedinte executiv al companiei Bombardier, între 1996 şi 2001, şi membru în mai multe consilii de administraţie, printre care, între 2005 şi 2009, acela al Casei de depozite şi plasamente a Quebecului, cel mai mare fond de pensii din Canada. A publicat numeroase lucrări şi articole despre strategia şi guvernanţa întreprinderilor. Este membru al Academiei de litere şi ştiinţe sociale a Societăţii regale din Canada.

Prof. dr. Mihaela Fîrşirotu predă strategia afacerilor la Facultatea de management din cadrul UQAM şi este titulară a catedrei Bombardier de gestiune transnaţională. Autor prolific (peste o sută de articole şi mai multe cărţi), a condus numeroase seminarii despre schimbarea strategică la care au participat echipele de conducere ale unor mari companii canadiene. Deţinătoarea premiului pentru cea mai bună teză de doctorat în gestiune decernat de American Academy of Management, profesoara Mihaela Fîrşirotu a creat şi condus, după căderea comunismului, prima şcoală masterală de gestiune din România (la Academia de Studii Economice din Bucureşti).

Soţii Allaire şi Fîrşirotu sunt autorii a două volume traduse în româneşte: Management strategic (Ed. Economică, 1998), Pledoarie pentru un nou capitalism (Ed. Logos, 2011)

———————-

În toată lumea, ţările cu resurse naturale sunt în căutarea unor noi soluţii spre a maximiza contribuţia acestei bogăţii la finanţele publice şi la dezvoltarea economică a societăţilor lor. Cu toate acestea, peste tot (sau aproape peste tot) guvernele rămân prizoniere ale modelului tradiţional din acest domeniu, conceput într-o epocă în care minereurile aveau o valoare relativ scăzută.

În vremea aceea, valoarea economică pe care o prezentau pentru societate exploatările miniere provenea mai ales din locurile de muncă generate şi din taxele colectate.

Modelul acesta era adecvat epocii în care a fost conceput, dar este inadaptat contextului actual de pe pieţele mondiale de minereuri.

De exemplu:

• între 1982 şi 2005, preţul aurului oscila în jur de 400 USD uncia; preţul actual este de patru ori mai mare: 1.600 USD uncia;

• între 1980 şi 2004, minereul de fier nu valora decât 12 USD tona. La sfârşitul anului 2011, se vindea cu 136 USD tona;

• livra de cupru se vindea între 0,65 şi 0,80 USD în 1998, în comparaţie cu 3,40-4,00 USD livra în anul 2012.

Bineînţeles, preţul minereurilor ar putea cădea brutal în anii care vin, dar aceasta nu schimbă cu nimic puterea argumentului. În acest caz, orice sistem de redevenţe ar aduce la buget mai puţine sume.

Un nou model de afaceri?

Este posibilă, fără a provoca isterie politică, o dezbatere pe tema distribuirii echitabile a profiturilor între investitori şi proprietarii resurselor care sunt cetăţenii României? Se poate discuta serios despre modalităţile de a profita cât mai mult de pe urma acestui „boom” al preţului minereurilor?

Orice nouă abordare în acest domeniu ar trebui să se inspire dintr-o logică a afacerilor ineluctabilă şi uşor de înţeles.

Investitorul privat, întreprinzătorul trebuie să se aştepte la un profit pe măsura investiţiei sale şi care să ţină seama şi de riscuri. Riscurile în domeniul minier sunt reale. Trebuie notat totuşi că faza cea mai plină de riscuri este aceea a explorării; faza de exploatare a unui zăcământ geologic cunoscut comportă pentru promotor două riscuri precise:

1. Riscul politic; eventualitatea unei schimbări politice, naţionalizarea exploatării, opoziţia eficientă a populaţiei care se împotriveşte proiectului; astfel, Newmont Mines s-a retras dintr-un proiect de exploatare minieră a aurului în Peru după ce investise zeci de milioane de dolari, ca urmare a opoziţiei hotărâte a ţăranilor din regiunea în care se afla mina; în septembrie 2011, Venezuela a naţionalizat toate minele de aur de pe teritoriul ei etc.

2. Volatilitatea preţului minereurilor ar putea transforma rapid un proiect rentabil într-unul aducător de pierderi; şi totuşi, cererea de minereuri este dictată de o tendinţă puternică a sistemului economic mondial: dezvoltarea economică rapidă a Chinei şi a altor ţări cu o creştere efervescentă; în plus, în sectorul minereurilor există pieţe specializate (Futures Markets), pe care producţia viitoare poate fi vândută la preţurile actuale; evident, întreprinderea minieră care se protejează vânzând în felul acesta va pierde dacă preţul minereului va continua să crească, dar această protecţie este benefică pentru cei care se tem de o scădere viitoare a preţurilor.

Ce randament trebuie să aibă investitorii?

Este util să comparăm ratele de randament intern (RRI) estimate şi realizate în alte sectoare industriale cu înalte niveluri de risc:

• dezvoltarea de noi produse în sectorul farmaceutic: rata de randament internă este de 8,4% (în scădere, în ultima vreme, în comparaţie cu rata obişnuită de 11,8%) (Sursa: Deloitte and Thomson Reuters, 2011);

• noi modele de avioane: între 12% şi 20% randament estimat (Sursa: Peoples and Willcox, 2006);

• capital de risc, sectorul în ansamblu (1989-2008): 17%; în sectorul extrem de riscant al biotehnologiilor: randament realizat (1986-2008): 20,7% şi randament estimat de 21,5% (Sursa: Cockburn and Lerner, 2009).

Ar fi, aşadar, investitorii în exploatarea unei mine mulţumiţi (poate chiar fericiţi) cu un randament estimat (RRI) de 20%? Fără îndoială. De ce, atunci, să fie menţinut un sistem de redevenţe, precum cel actual, care conduce la randamente între 50% şi 80%, sau chiar mai mult, pentru exploatarea resurselor minerale ale României?

Nu încape îndoială că o rată a randamentului intern de 20% recompensează mai mult decât suficient investitorul pentru riscurile de variaţie în jos a preţurilor minereului ca şi pentru alte evenimente imprevizibile inerente acestui sector de activitate.

Atunci, de ce nu se stabileşte un sistem de redevenţe care să fie sensibil la randamentul estimat de investitori (dar nu mai mult), astfel încât proprietarii resurselor, cetăţenii României, să beneficieze de profiturile realizate peste randamentul estimat? [citeste restul in Romania Libera]

Cauzele profunde ale crizelor financiare. Pledoarie pentru un nou capitalism (I)

Din volumul Pledoarie pentru un nou capitalism de Yvan Allaire si Mihaela Fîrşirotu, în pregătire la Editura Logos in traducerea lui Alexandru Ciolan.

Acad. prof. dr. Yvan Allaire este preşedintele consiliului de administraţie al Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor private şi publice (IGOPP) şi profesor emerit de strategia afacerilor la Université du Québec à Montréal (UQAM). Este cofondator al grupului de consultanţă SECOR. A fost consilier al conducerii unor mari întreprinderi canadiene şi vicepreşedinte executiv al companiei Bombardier, între 1996 şi 2001, şi membru în mai multe consilii de administraţie, printre care, între 2005 şi 2009, acela al Casei de depozite şi plasamente a Quebecului, cel mai mare fond de pensii din Canada. A publicat numeroase lucrări şi articole despre strategia şi guvernanţa întreprinderilor. Este membru al Academiei de litere şi ştiinţe sociale al Societăţii regale din Canada.

Prof. dr. Mihaela Fîrşirotu predă strategia afacerilor la Facultatea de management din cadrul UQAM şi este titulară a catedrei Bombardier de gestiune transnaţională. Autor prolific (peste o sută de articole şi mai multe cărţi), a condus numeroase seminarii despre schimbarea strategică la care au participat echipele de conducere ale unor mari companii canadiene. Deţinătoarea premiului pentru cea mai bună teză de doctorat în gestiune decernat de American Academy of Management, profesoara Mihaela Fîrşirotu a creat şi condus, după căderea comunismului, prima şcoală masterală de gestiune din România (la Academia de Studii Economice din Bucureşti).

Împreună, Yvan Allaire şi Mihaela Fîrşirotu au scris o carte, Pledoarie pentru un nou capitalism. Va apărea la Editura Logos, cu un cuvânt înainte de acad. Mircea Maliţa, în traducerea lui Alexandru Ciolan. Publicăm în acest număr al “Ziarului de duminică” şi în următoarele două câteva fragmente din această carte.

Între Marx şi Hayek… dilema conservatorilor

În primele pagini ale cărţii noastre Black Markets… and Business Blues, relatam împrejurările în care am cunoscut şi resimţit latura tragică a catastrofei financiare: într-un amurg de ianuarie 2009, pe când rulam pe o şosea aglomerată din apropiere de Lake Worth, Florida, am pătruns brusc într-o zonă stranie, un fel de cimitir format din şiruri nesfârşite de locuinţe neluminate, neocupate, care afişau inutile panouri cu anunţul For Sale, For Rent (De vânzare, De închiriat).

Toţi proprietarii acestor locuinţe modeste fuseseră expulzaţi pentru că nu mai puteau să plătească. Locul degaja umilinţa părinţilor, disperarea copiilor, decadenţa unei societăţi. “Grandoarea unei civilizaţii se judecă după felul în care îi tratează pe cei slabi”, scria Jean Rostand. Civilizaţia americană părea tare bolnavă în acea seară de ianuarie.

citeste restul pe Ziarul Financiar, http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/cauzele-profunde-ale-crizelor-financiare-pledoarie-pentru-un-nou-capitalism-i-9128428

Mihaela Firsirotu: “încurajaţi şi sprijiniţi financiar şi fiscal dezvoltarea asociaţiilor cooperative, de tipul celor care există în toate ţările capitaliste”

Interviu cu Mihaela Fîrşirotu in Romania libera, profesor de strategia afacerilor la Universitatea Québec din Montréal.

CV

1979 - prezent, parcurge toate treptele universitare la Şcoala de Ştiinţe de Ma­nagement de la Universitatea Québec din Montreal (UQAM), fiind în prezent şef de catedră

1985 - Doctoratul la Universitatea McGill, Montréal. Teza sa de doctorat a fost premiată cu Premiul „A.T. Kearney” al Academiei Americane de Management, decernat celei mai bune teze de doctorat din America de Nord

1976 - Stagiu la Universitatea din Viena.

1968 - Academia de Studii Economice, Bucureşti, Facultatea de Comerţ Exterior

Coautoare, cu Yvan Allaire, a cărţilor L’Entreprise Strategique (G. Morin, 1993), Strategies et Moteurs de Performance (Cheneliere/ McGraw-Hill 2004), Black Markets and Business Blues, The man-made crisis of 2007-2009 and the Road to a New Capitalism (FIPress, 2009), Plaidoyer pour un nouveau capitalisme (IGOPP, 2010), Propos de Gouvernance… avant, pendant et après la crise financière de 2007-2008, (IGOPP, 2011).

—————————–

Mihaela Fîrşirotu, unul dintre strategii economici ai guvernului provincial din Quebec, crede că România nu a depăşit încă ce era mai greu şi că „în România există toate ingredientele pentru o criză majoră”. Profesoară la Universitatea din Quebec, Fîrşirotu se miră că BNR şi autorităţile statului le-au permis băncilor să dea credite în alte monede, decât cea a ţării şi spune că „este de neconceput  într-o ţară civilizată să-i  laşi pe oamenii de rând  să-şi asume riscul  fluctuaţiei cursului de schimb”.

În acelaşi timp, specialista canadiană de origine română crede că există prea puţine bănci cu capital românesc în ţară şi că privatizările ar trebui oprite fiindcă „o economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi  naţionale mari, pentru că, în condiţiile lipsei de capital autohton numai statul poate răspunde unei  asemenea provocări”.

Sunteţi unul dintre puţinii eco­nomişti care în lucrările pe care le-aţi publicat în Canada aţi prevăzut criza mondiala. Romania putea evita perioada de cadere economică din ultimii doi ani?

M.F.: Înainte de toate, ar fi trebuit  ca România să  fi evitat criza financiară din 2007-2008, care a provocat şi  a dus  în mod direct la  recesiunea economică din ultimii doi ani. Pentru  evitarea acestei  crize financiare,  România  ar fi trebuit   să  lupte împotriva speculei imobiliare şi a creşterii enorme a preţurilor imobiliarului provocate de speculaţie. Datele nu mint: din 2001 până în 2007, preţul apartamentelor a crescut cu 550%; de notat că apoximativ 40% din cerere  a provenit  de la  „investisori” (a se înţelege «speculatori») străini.

O reşedinţă la Bucureşti, care avea o valoare medie de 60.000 euro în 2005, atingea în 2008 valoarea de 180.000 euro, urmând să scadă la 90.000 euro în 2010. În plus, şi aceasta este o practică rară  în lume, băncile româneşti, aproape toate fiind deţinute de capital străin,  au oferit  majoritatea ipotecilor în euro, transferând astfel riscul de fluctuaţie  a cursului  de schimb celui care cerea imprumutul. Pentru a-l incita pe cetăţean să-şi asume acest risc, băncile au stabilit o dobândă mai mică pentru un împrumut făcut în euro decât cel practicat pentru un împrumut în lei.

Deci n-am scăpat încă de criză.

M.F.: Cu o piaţă a imobiliarului în criză  aproape  peste tot în lume, cu speculatori care încearcă să vândă cât mai repede posibilşi astfel accelerând căderea preţurilor şi  cu un RON care s-a depreciat în raport cu euro, avem  în România toate ingredientele unei crize majore: oprirea brutală a activităţilor de construcţii imobiliare; sentimentul  bine fondat  de a fi devenit mai sărac, resimţit de către toţi proprietarii de bunuri imobiliare şi în consecinta, diminuarea cheltuielilor lor de consum; creşterea şomajului; scăderea veniturilor statului şi deficite bugetare în creştere. Banca Naţională a României avea la dispoziţie toate  mijloacele şi autoritatea  pentru  a lua măsurile necesare, măsuri care ar  fi putut evita în România efectele  cele mai   grele ale crizei financiare.

Vreţi să spuneţi că BNR nu a fost suficient de vigilentă?

M.F.: Banca Naţională a României şi alte organisme de supraveghere a pieţelor financiare aveau autoritatea de a impune un plafon, o limită   privind suma împrumutată de cetăţean în relaţie cu valoarea de piaţă a bunului imobiliar. În perioade de supra încălzire imobiliară, acest mecanism serveşte moderării activităţii imobiliare şi  limitării efectelor speculaţiilor. Ce este mai grav este că autorităţile finaciare româneşti aveau dreptul de a interzice împrumuturile în euro făcute cetăţenilor români, şi nu au facut-o. Este de neconceput  într-o ţară civilizată să-i  laşi pe oamenii de rând  să-şi asume riscul  fluctuaţiei cursului de schimb. Dacă România n-ar fi  avut de suferit efectele  negative ale  crizei imobiliarului, n-ar fi  trecut  prin această recesiune dură.

România a ieşit totuşi din recesiune, ar fi putut ieşi mai repede şi din criză?

M.F.: În primul rând, ar fi fost important să se  menţină  cheltuielile de consum; or, ideea de a mări TVA la 24% mi  se pare o idee  bizară şi foarte proastă. Apoi, în ciuda faptului că recursul la FMI pare să fi fost de neevitat, pentru a finanţa deficitul bugetar ar fi trebuit ca Guvernul să refuze  să implementeze  imediat un plan de austeritate. Devine din ce în ce mai evident, chiar şi  în rândurile FMI, că nu există o politică mai malefică decât aceea de a impune tăieri din cheltuielile publice în acelaşi timp în care cheltuielile private sunt în declin: rezultatul, îl vedem foarte clar acum, este că reducerea  de posturi şi de cheltuieli publice accentuează căderea PIB, rezultând în venituri mai mici pentru guverne, deficite în creştere, şi nu diminuate, cum se spera, şi o populatie nemulţumită, chiar ostilă datorită diminuării serviciilor publice.

Dacă România reuşeşte încet, încet să iasă din criza financiară, acest lucru se datorează în mare parte faptului că îşi controlează încă politica monetară. Între 2007 şi 2010, leul s-a depreciat cu 25%, dând astfel un impuls puternic exporturilor, care au crescut cu mai mult de 20% faţă de 2009, mai repede decât importurile. În timpul primului trimestru al anului 2010, exporturile României au crescut cu 21%, una dintre cele mai mari rate de creştere din Uniunea Europeană, depăşită fiind doar de Malta.

Concluzia dvs. ar fi că FMI ne-a tras în jos.

M.F.-Dacă România ar fi fost membră a zonei euro,  neavând astfel  puterea  şi libertatea de a-şi stabili propria politică monetară,întregul impact al acestor măsuri impuse de FMI ar  fi fost să  tragă economia României  şi mai  jos. Grecia nu a avut această opţiune şi, aşa cum explica recent  în New York Times profesorul Laura Tyson, fost consiler economic în administraţia Clinton», Grecia va trebui să se bazeze pe politici structurale pentru a-şi mări competitivitatea iar astfel de politici pot lua un timp foarte îndelungat pentru a produce efectele dorite. Între timp, Grecia va continua să sufere de o creştere economică  scăzută, de un nivel ridicat de somaj, de salarii care stagnează sau scad şi de un  nivel  ridicat  de datorie în raport cu Produsul Intern Brut”.Deci cine are urechi de auzit să audă

Se va întoarce criza?

M.F.-Părerea mea este că în prezent suntem  în centrul ciclonului. Calmul relativ riscă să fie urmat de o furtună teribilă provocată de criza din zona euro şi de paralizia democratică  a guvernului american. Soluţiile aduse problemei Greciei nu sunt altceva decât nişte cataplasme şi nu rezolvă slăbiciunile fundamentale ale sistemului monetar din zona euro.

Ce ar trebui să facă România pentru a se pune la adăpost de acest nou seism economic pe care-l prevedeţi?

M.F.: Această criză a monedei euro şi criza financiară care a precedat-o dau o lecţie clară  tuturor  ţărilor: impermeabilitatea  la crize venite din afară depinde de capacitatea voastră de a  avea o autonomie financiară şi economică, de a fi auto-suficien­tă. Mă refer bineinţeles la acele ţări, inclusiv România, care ascultă cu veneraţie  vocea marilor ansambluri economice şi politice transnaţionale, care acceptă aranjamentele dictate de presupusele „legi” ale eficienţei  economice. Aceste ţări, şi deci şi  România, ar trebui  să-şi  redescopere o agricultură  care să asigure hrana propriilor cetăţeni, un sistem financiar care să le aparţină, o politică monetară care să  răspundă  nevoilor specifice ţării respective, o politică fiscală care să fie dictată de circumstanţe proprii.

Din păcate, România a pierdut 20 de ani  cu decizii proaste, cu şicane politice, cu servilitate în faţa organismelor internaţionale, cu vorbărie neînsoţită de acţiune, cu consecinţe teribile pentru ţară: băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor, bunurile ţării au fost vândute pe nimic investitorilor şi speculatorilor străini; România depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţiile internaţionale; sectorul agri­col este fragil şi neperformant; instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină.

Pe fondul acestui peisaj dezolant pe care îl descrieţi, care credeţi că ar trebui să fie priorităţile ţării?

M.F.: România are tot ce are nevoie: resurse, populaţie relativ instruită, ieşire la Marea Neagră. Iată câteva recomandări: faceţi din România un Centru European de Excelenţă pentru agricultura organică şi sustenabilă; accesaţi toate fondurile financiare europene  alocate, pentru a sprijini sectorul agricol; încurajaţi fermele mici şi mijlocii; încurajaţi  şi sprijiniţi financiar  şi fiscal dezvoltarea asociaţiilor cooperative, de tipul celor care există în toate ţările capitaliste.

De exemplu în Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia  28%;  46%  în Franţa şi10% în Quebec (Canada). Acest „top” 300 cooperative afişează venituri între 600 milioane dolari şi 58 miliarde dolari şi evoluează în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar.

Agricultura spuneţi că ar fi prima urgenţă a României, şi apoi?

M.F.: În al doilea rând, stopaţi toate privatizările întreprinderilor de stat; îmbunătăţiţi şi modernizaţi managementul şi guvernanţa, lor stabilind termene precise pentru evaluarea activităţii lor; utilizaţi CEC-ul şi EximBank-ul ca pârghii ale dezvoltării economice. În prezent, România are 32 de întreprinderi în „top” 500 (cele mai mari ca cifra de afaceri din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Rusiei). Or, din aceste 32 de întreprinderi, 22 au fost privatizate şi sunt deţinute de capitalul străin. Nu mai ramân neprivatizate şi ne-deţinute sau controlate de capitalul strain decât transporturile si o parte din sectorul energetic.O economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi naţionale mari pentru că  în condiţiile lipsei de capital autohton, numai statul poate răspunde unei asemenea provocări.

Guvernul pregăteşte în această perioadă privatizarea unor segmente din principalele companii energetice.

M.F.: În acest context mi s-ar părea important ca România să adopte un plan de dezvoltare dinamică bazat pe întreprinderile hibride deţinute de stat şi de sectorul privat pentru ca resursele naturale să fie ex­ploatate în beneficiul românilor. Creaţi  apoi un Fond Suveran de   Sănătate alimentat de redeventele şi profitul rezultat din ex­ploatarea resurselor naturale.

Ar trebui redus impozitul unic, după modelul Bulgariei, de pildă, care în acest fel a atras mai mulţi investitori?

M.F.: Aş zice mai degrabă să creaţi un sistem de impozite progresive, diminuaţi TVA, o taxă regresivă, şi sporiţi eficienţa colectării impozitelor; măriţi  taxa pe profit atunci când depăşeşte profitul tipic al intreprinderilor mici şi mijlocii.

În ce domenii ar trebui făcute cele mai multe investiţii?

M.F.: În sistemul de educaţie şi sănătate, în infrastructura ne­cesară turismului şi în pro­mo­varea internaţională a atracţiilor naturale şi culturale  ale ţării

România şi-a propus să adere la zona euro în 2015; e o  dată optimistă?

M.F.: Amânaţi intrarea în zona euro până când economia românească este competitivă şi puternică, şi deci poate beneficia de avantajele unei monede comune.

Oficialii români v-au cerut vreodata sfatul?

M.F.: Da, la inceputul anilor 90, când am venit în România  cu o echipă canadiană de experţi foarte bine cotaţi în Canada, care au făcut o serie de recomandări Consilului Reformei. Echipa a pregătit timp de 3 luni un ade­vărat program de guvernare  şi de transformare a României. Munca şi intervenţia au fost finanţate de guvernul canadian. Dupa prestaţie nu am avut nici un ecou.

Guvernul regional din Québec şi-a  decis strategia  pe baza cercetărilor făcute de dvs. si de soţul dvs., fost vice-presedinte la compania Bombardier. Cum s-a întâmplat acest lucru?

M.F.: Soţul meu, Yvan Allaire, care este la bază profesor universitar ca şi mine, dar în plus academician, este asociat partidului liberal din Québec din 1978 şi a fost preşedintele comisiei politice a acestui partid. Împreuna  suntem angajaţi de mai mulţi ani, în dezbaterile canadiene privind diverse politici economice şi industriale. În acest sens  am publicat un mare număr de documente privind provocările economice majore ale Québecului şi Canadei. Sfaturile  noastre sunt frecvent solicitate la nivel  guvernamental, parlamentar şi municipal. Soţul meu este, de asemenea, membru al Consiliului privind rolul  Corporaţiilor şi în general al mediului de afaceri în secolul 21, din cadrul Forumului Mondial Economic de la Davos.

Vă gândiţi uneori să vă întoarceţi în România?

M.F.: Deşi iubesc România cu pasiune şi-i doresc numai binele, o reîntoarcere este  greu de imaginat. Sunt  căsătorită cu un canadian foarte angajat şi implicat  în mediul său. În plus, predau  încă şi sunt angajată în diverse  proiecte de cercetare şi sociale în Canada, iar familia imediată este alături de mine  la Montréal. Aceasta nu înseamnă că nu mă pot implica  vizitând frecvent România, aşa cum am mai făcut-o în perioada în care am înfiinţat şi condus (1993-1997), cu sprijinul financiar al guvernului canadian, Progra­mul  MBA Canadiano-Român, de la ASE, care continuă şi azi, după câte ştiu, cu succes.

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/avem-in-romania-toate-ingredientele-unei-crize-majore-233566.html

OVIDIU HURDUZEU: “Romanii trebuie sa fie din nou stapini la ei acasa”

Recomand acest interviu cu Dr. Ovidiu Hurduzeu, omul care a scos in off-side semidoctismul intelectualilor post-comunisti care critica cultura romana in general, dar si cultura in special, de pe pozitii politice si ideologice. Interviu realizat de prietenul meu Razvan Papasima (celalat blog aici).

Ovidiu Hurduzeu: Romanii trebuie sa fie din nou stapini la ei acasa. In prezent, Romania nu mai este o casa, o gospodarie, ci o gara in care astepti trenul pentru o alta destinatie. Nu mai este o patrie, ci un loc unde se fac bani sau se crapa de foame, un cazinou sau un ghetou, o locuinta temporara, pe care vrei cit mai repede s-o parasesti. Cred ca majoritatea romanilor isi pregatesc copiii sa para­seasca tara. Cind esti mereu pe picior de plecare, nu-ti mai pasa ce se intimpla in jur. De aici, lipsa de reactie a popu­latiei fata de toate evenimentele negative care o afecteaza. In ochii multora, a lupta pentru Romania, a fi patriot, nationalist sau cum vreti sa-i spuneti, a devenit o actiune subversiva. Pina nu dispare patologia sociala a „pa­rasirii corabiei“, nu prea exista sanse pentru o schimbare la fata a Romaniei.

Vorbiti mereu despre nevoia de a apara interesele nationale. Sinteti nationalist?

Ovidiu Hurduzeu: Da, sint nationalist si distributist, doua notiuni care se completeaza. Nationalismul este dusmanul de moarte atit al marxismului, cit si al neoliberalismului. Marxistii il considerau o doctrina „mic-burgheza“, radical opusa interna­tionalismului proletar; neoliberalii de azi, reprezentind interesele marilor companii transnationale, ale marilor banci internationale si ale fondurilor speculative de investitii, denunta pe toate caile nationalismul, intrucit se opune globalizarii si interdependentei. Adeva­rul este ca o tara ca Romania nu-si mai permite sa nu fie nationalista; daca renunta sa-si mai apere interesul national, se autodistruge. Nationalismul, asa cum este practicat de natiunile responsabile, inclusiv de unele tari vecine, ­precum Polonia, Ungaria sau Cehia, este echivalent cu „spatiul de manevra“. De pilda, guvernul maghiar si-a creat un spatiu de manevra care i-a adus beneficii in relatiile cu bancile, FMI-ul si vecini ca Romania, fara ca aceste actiuni sa atraga represalii care ar fi anulat avantajele. Nationalismul de care vorbesc poate fi practicat cu succes de tara noastra, in cadrul Uniunii Europene: el nu ne-ar aduce decit respectul partenerilor si aliatilor nostri. Un guvern intelept trebuie sa stie foarte exact care este spatiul sau de manevra si sa profite la maximum de acesta. Reafirmarea suveranitatii Romaniei asupra patrimoniului ei natural, cum ar fi padurile sau resursele minerale – este vorba despre ceea ce eu am numit „nationalismul verde“ –, actioneaza nu numai in interesul tarii, ci si al Uniunii Europene. Daca Romania permite transnationalelor sa-i defriseze padurile, are oare UE de cistigat? Daca Romania cedeaza presiunilor companiilor americane sa cultive soia modificata genetic, nu cumva se situeaza pe o pozitie ostila atit interesului national, cit si celui european? In plus, deseori, mafia locala romaneasca devine campioana „globali­zarii“ si a politicilor neoliberale, pentru a-si apara propriile interese. Mass-media romaneasca ar trebui sa inceteze sa mai cenzureze termenul „nationalist“ si sa incurajeze dezbateri serioase privitoare la interesele nationale ale Romaniei.

[... citeste restul interviului in revista VIP...]

“In viitorul apropiat mijeşte o criză şi mai grea decât cea actuală”– interviu cu dr. Călin Georgescu

Un interviu realist, dincolo de pesimismul apocaliptic-chietist al ortodocsistilor si de optimismul utopic al neoliberalilor.

http://www.cadranpolitic.ro/?p=4140

Care sunt temele globale care privesc şi România?

Aş selecta şase subiecte-cheie, iniţiate cu patru decenii în urmă de Aurelio Peccei, fondatorul Clubului de la Roma, dar care dobândesc astăzi caracter de urgenţă şi îmbracă forme noi: resursele, educaţia, cultura, coo­pe­­rarea, raportul oraş-sat şi teh­nologia.
În ceea ce priveşte resursele, în viitorul apropiat mijeşte o criză şi mai grea decât cea actuală, care rezultă din disproporţia între resurse şi populaţie. Lumea este deja divizată între cei care au energie, hrană şi apă şi cei ce nu au. Supravieţuirea omenirii pe singura ei planetă se afirmă riguros: 7% din populaţie foloseşte 20% din resurse, terenul arabil este de 11,5 miliarde hectare pentru o populaţie de 7 miliarde de locuitori, aproape de limita dincolo de care pot izbucni conflicte sociale mari. Preţurile ali­men­telor de bază cresc alarmant. Se pre­figurează o criză a hranei, dar şi a apei. Criza actuală este în mare măsură o reflectare a consumului iraţional şi iresponsabil de resurse. Prin urmare, actualul model de dezvoltare trebuie revizuit radical pentru a-l pune în armonie cu metabolismul naturii.

Ce rol are tehnologia în acest peisaj marcat de noile ameninţări?

Dezvoltarea este determinată în principal de avansul tehnologiei, du­când la un spor de productivitate şi competitivitate. Dar acestea singure nu mai sunt suficiente. De la semnalul de alarmă tras în anul 1972 prin raportul „Limitele creşterii“ realizat de Clubul de la Roma, continuând cu lansarea conceptului de „dezvoltare durabilă“, în 1992, şi până în 2011 lumea continuă să se confrunte cu aceleaşi probleme, numai că acum ele au devenit mai acute.
Noile tehnologii, materiale şi pro­ceduri modifică esenţial modul în care oamenii lucrează, gândesc, se mişcă şi comunică între ei de mai multe ori în cursul aceleiaşi generaţii. Ritmul schim­bării este ameţitor şi reclamă soluţii pe măsură. Este nevoie acum de o gândire mai avansată şi de o revitalizare fundamentală a unor reţete vechi, care au funcţionat cu doctrine şi concepte obosite. Conceptul cuprin­ză­tor de dezvoltare durabilă include, în afara producţiei de bunuri şi servicii, acti­varea responsabilă a resurselor dispo­nibile, curmarea  risipei, conser­va­rea şi îmbunătăţirea mediului na­tu­ral, ridicarea calitativă şi utilizarea raţională a capitalului uman. Toate acestea obligă guvernele naţionale şi instituţiile internaţionale să se concen­treze mai mult pe obiective de coordo­nare şi armonizare. În ziua de azi puterea politică nu mai poate opera în afara bogăţiei de cunoştinţe şi expe­rienţe acumulate de cercetători inde­pendenţi şi experţi.

Educaţia şi cercetarea sunt compo­nente importante în dezvoltarea unui stat.  Care este viziunea dumneavoastră cu privire la aceste domenii?

Stâlpii civilizaţiei sunt ştiinţa, tehnologia şi economia, iar aceştia trebuie să stea bine ancoraţi în educaţie. Cu cât investiţia în educaţie va fi considerată o prioritate cu atât supravieţuirea omenirii va fi mai sigură şi de lungă durată. Criza economică este o dovadă a unei defecţiuni de mentalitate în care ordinea, cinstea şi munca onestă au fost înlocuite de lăcomie şi aroganţă.
Inovaţia este cheia succesului. Această ţintă se atinge prin investiţia în educaţie, formare profesională conti­nu­ă şi cercetare. Doar inovaţia este generatoare de valoare adăugată, iar aceasta este inseparabilă de calitatea educaţiei.

Cum poate ieşi România din criza economică?

Viitorul va fi al creierului şi al minţii, dacă dorim să supravieţuim. Avem nevoie ca mintea să fie liberă, critică şi independentă. Pentru România, filo­zo­fia mea este simplă şi va funcţiona cu certitudine: trebuie să angajăm cele mai bune minţi tinere, să le dăm tot sprijinul necesar şi libertatea intelec­tua­lă pentru ca să muncească şi să reuşească în ţara lor. Creierele trebuie puse la lucru.
Pe de altă parte, în condiţiile spe­cifice ale României, mediul rural continuă să aibă un potenţial imens, în primul rând pentru producţia agro-alimentară şi furnizarea serviciilor aferente, dar şi într-un sens socio-economic mai larg.  Faptul că o ţară ca România are încă o populaţie rurală de peste 40% este adesea perceput ca o slăbiciune ce trebuie corectată. Ca judo­ka, eu încerc să privesc lucrurile puţin altfel: cum poţi transforma slă­biciunea în tărie? România dispune de unul dintre cele mai fertile soluri în Europa. Apropierea unei crize alimen­tare globale ar trebui să ne deschidă ochii asupra acestei realităţi şi asupra perspectivelor care se cer valorificate. Viitorul va fi al celui care va şti să-şi gospodărească resursele cu înţelep­ciu­ne. Într-o lume în care grâul şi apa vor fi mai preţioase decât petrolul, agricultura poate să devină nişa de succes a României.
Am mai mult respect pentru fapte decât pentru discursurile despre valori şi consider că principalele noastre ţinte sunt să aducem şi să păstrăm în ţară cei mai educaţi oameni şi să ne an­gajăm într-o muncă serioasă.

Interviu realizat de Roxana Mazilu

Curriculum Vitae:
Dr. Călin Georgescu este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România. Fiind o autoritate cunoscută în domeniul Dezvoltării Durabile, al Strategiilor şi Politicilor Publice, a fost numit coordonator al proiectului Guvernului român de a lansa Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă atât în 1999, cât şi în 2008 – în noul context creat de cerinţele Uniunii Europene.
În calitate de membru fondator şi director executiv al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), dr. Georgescu coordonează începând cu anul 2006 proiectul „Reprofesionalizarea României“, concretizat în trei rapoarte de analiză şi soluţii privind situaţia capitalului uman.
Ocupă în prezent şi funcţiile de raportor special ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse şi deşeuri toxice şi periculoase asupra realizării drepturilor omului, reprezentant pentru România al Comitetului Naţional al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), membru al Clubului de la Roma, preşedinte al Consiliului de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena, secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma (ARCoR).

>>>>>

U.N: Small-Scale Farming Could Double the World’s Food Production

Read more: http://slashfood.com/2011/03/08/u-n-small-scale-farming-could-double-the-worlds-food-productio/#ixzz1JEFDxUhB

 

 

>>>>> UN ADEVAR CONVENABIL. Micii agricultori pot hrani lumea

Read more: http://www.ecoruralis.ro/storage/files/Documente/1Un%20adevar%20convenabil.pdf

 

 

>>>>>

Clasament. Locul 12 în lume şi 1 în Europa la vulnerabilitatea populaţiei faţă de preţurile alimentelor

România, în topul ţărilor cu risc de înfometare

Read more: http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/criza/romania-in-topul-tarilor-cu-risc-de-infometare-206954.html

 

>>>>>

România pe locul 1 în Europa după riscul de înfometare, potrivit unui raport al Băncii Europene

Read more: http://www.realitatea.net/romania-pe-locul-1-in-europa-dupa-riscul-de-infometare-potrivit-unui-raport-al-bancii-europene_796232.html

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, pledoarie pentru distributism

De ce le e frica politrucilor, jurnalistilor si “intelectualilor” din Romania de monarhie. Ascultati acest discurs al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii in care face pledoaria DISTRIBUTISMULUI. Asa au fost monarhiile dintotdeauna – DISTRIBUTISTE!

Regele filosof al conservatorilor britanici, distributistul Phillip Blond, despre Monarhie:

The Co-operative Bank Ethical Policy

Dr. Calin Georgescu in emisiunea Contraziceri vorbeste despre distributism ca despre pilonul viitorului

Recomand aceasta emisiune de la Neptun TV despre Romania, economie, strategii, sustenabilitate, dezvoltare durabila, distributism si geniul poporului roman. Dr. Calin Georgescu, posibilul viitor prim-ministru distributist, invitat intr-o emisiune in care pune la punct derapajele capitalismului liberal si ale statului social. E pentru prima data in ultimii 70 de ani cand in Romania isi face aparitia un cap politic cu viziune. Nu am auzit in ultimii 20 de ani, dar ales in ultimii 3 ani de criza economica, un discurs atat de exact, vizionar si tonic. Iata ca sunt in Romania si oameni care stiu ce se intampla in lume si in Romania, oameni care cunosc realitatea pe termen lung si care au un plan de bataie in acord cu necesitatile prezentului si viitorului.

• Partea I a emisiunii aici: http://www.ntvonline.ro/emisiuni/contraziceri/galerie-video/18
• Partea a II-a a emisiunii aici: http://www.ntvonline.ro/emisiuni/contraziceri/galerie-video/19

Davos-ul propune solutii distributiste de iesire din criza

În aşteptarea lansării Centrului pentru o Românie Integră şi Prosperă (CRIP), patronat de profesorii canadieni Yvan Allaire şi Mihaela Fîrşirotu („a forum for the promotion of ideas and actionable policies to bring about a fair and prosperous Romania. Our mission is to help salvage Romania from its misguided politics and dead-end economic policies“) reproducem comunicatul de presă al IGOPP despre scopul participării prof. Yvan Allaire la Davos.

Profesorul Yvan Allaire la Forumul Economic Anual de la Davos, 26-30 ianuarie
Întreprinderile trebuie să creeze valoare pe termen lung pentru toate părţile implicate şi nu să maximizeze valoarea pentru acţionari.

[... citeste restul pe atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com ...]

Hurduzeu, Racu si Platon

Creştinism, Contra-Revoluţie şi Fascism: Eseu despre virtuţile, dinamica istorică şi limitele dreptei, de Alexandru Racu:

Introducere

Jean-François Lyotard, unul dintre principalii teoreticieni ai postmodernismului, se arăta cândva îngrozit de faptul că filozofia şi politica moderne au luat naştere sub semnul unei « crime oribile », mai exact, decapitarea lui Ludovic al XVI-lea, pe care Lyotard îl descrie drept « un rege viteaz şi demn de toată dragostea, care reprezenta întruparea ideii de legitimitate »[1]. Nu trebuie uitat însă că deconstrucţia postmodernă, denunţând violenţa inerentă oricărei metaparadigme, îşi ia printre altele drept ţintă – şi aparent drept principala ţintă – raţionalismul iluminist, sau, altfel spus, discursul fondator al modernităţii.

Conceptele de dreapta si stânga apar în gândirea politică europeană odată cu Revoluţia Franceză. În Adunarea Stărilor Generale, convocată de Ludovic al XVI-lea în mai 1789, partizanii monarhiei s-au aşezat la dreapta regelui iar oponenţii ei la stânga sa. În acest sens, aşezarea istorică a dreptei a fost asociată cu o serie de categorii ce aparţineau ordinii instituite şi care se voiau a fi distruse prin intermediul violenţei politice de către stânga. Dreapta, aşadar, va fi de acum considerată drept partidul care se aşează de partea trecutului istoric, a tradiţiei, a autorităţii (politice şi religioase) instituite, o serie întreagă de categorii care, în discursul stângii, erau reduse la un singur element : « privilegiile » – nişte interese sociale cât se poate de circumscrise şi « nenobile », ascunse în spatele unei « ideologii » de clasă; temă ce va fi perpetuată de către marxism.

De la 1789 încoace, sub atacurile repetate ale stângii, dreapta tradiţională (care nu are nimic de-a face cu « dreapta » neoliberală ce coabitează de minune cu marxismul cultural, dreaptă neoliberală care reprezintă adevăratul învingător al istoriei politice a secolului XX) a pierdut şi continuă să piardă tot mai mult teren în societăţile europene. De cealaltă parte, în tot acest timp, proiectele contra-revoluţionare ale dreptei şi diversele lor metamorfoze, au rămas, per ansamblu, în cel mai bun caz sterile. Presupusa contra-revoluţie a dreptei europene din perioada interbelică a sfârşit nu doar printr-o catastrofă umanitară de proporţii teribile; dincolo de acest aspect, instrumentalizarea perversă a categoriilor dreptei de către mişcările fasciste a aruncat instituţiile tradiţionale într-o criză de legitimitate şi mai profundă, transformându-le în ţinte cu grad sporit de expunere la atacurile noii retorici de stânga (antifascistă şi care vede fascism în orice înrădăcinare şi în orice mişcare non-centrifugă). Per ansamblu, în cele din urmă, extrema dreaptă interbelică nu a făcut decât să grăbească triumful politic şi cultural al stângii.

Astăzi există gânditori cu sensibilitate conservatore care, conştientizând cât se poate de lucid dezastrul către care ne împinge în mod inexorabil capturarea cvasitotală a culturii societăţilor occidentale de către discursul actualei stângi libertare, afirmă pe de altă parte faptul conform căruia cea mai bună strategie politică în faţa acestui fenomen este aceea de a nu face nimic. Orice s-ar încerca, oricât de bune ar fi intenţiile, spun unii, reacţiunea nu va face decât să accelereze sfârşitul catastrofal. Astfel, dreapta pare condamnată să aleagă între regresiunea nostalgică cu rezonanţă patetică (dacă nu chiar penibilă), sau să se limiteze la aşteptarea pasivă şi perplexă a Apocalipsei.

[... citeste restul eseului pe alexandruracu.wordpress.com ...]

 

Ceea ce, întru Adevăr, contează, de Ovidiu Hurduzeu:

Pentru a ieşi din criza actuală este nevoie să distrugem, unul câte unul, idolii şi tabuurile lumii contemporane. Astăzi nu ne mai închinăm la copaci – deşi ecologiştii radicali au regresat către animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul şi abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeşte de raţiune, responsabilitate, tehnologie, eficienţă, „spirit ştiinţific“ pentru a se ascunde faptul că trăim într-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lăsăm vrăjiţi de noi şi noi demoni. Pe 3 mai 1961, Hruşciov îl avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toată seriozitatea, vreau să-ţi spun: comunismul este sacru“. O frază pe care a repetat-o în diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viaţa, activitatea şi numele lui Lenin este sacru“. Tot sacru este şi capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporaţie, consideră Novak, ar trebui privită într-o lumină teologică întrucât ea reprezintă „vocaţia sobornicească în activitatea economică“ iar „în cadrul lumii seculare, este cea mai apropiată de biserică“.

[... citeste restul pe atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com ...]

 

Economia de piaţă şi minciuna de subzistenţă, de Mircea Platon:

Motto: “Dacă cineva nu e oligarh, înseamnă că ceva nu e în regulă cu el.Toţi am pornit de la aceleaşi condiţii, oricine ar fi putut deveni oligarh.”(Mihail Hodorkovski, considerat astăzi un martir al pieţei libere, la sfârşitul anilor ’90)

 

1. (Neo)(Ordo)liberalii români nu citesc Wall Street Journal. Nici vorbă. Citesc, şi citează, de douăzeci de ani, pe optsprezece voci, doar Cărticica Şefului de Stat Minimal. De acolo, din lista bibliografică obligatorie şi exclusivă, află de “valorile modernităţii”. Care ar fi de centru. Adică de dreapta. Adică anticomuniste. Şi antifasciste. Mai ales antifasciste. Pentru că, după cum le spune unul din cei patru mari activişti minimali care erau trei, şi ăia vai de ei, Piciu şi Grivei, comunismul = stalinism = naţional-comunism = fascism = legionarism. Iar dacă dreapta e de centru, iar centrul e moderat în fermitate şi ferm în moderaţie, atunci dreapta se defineşte mai ales nu ca mod de viaţă, ca adevăr adică, ci doar ca mod de operare, ca minciună asumată tehnocratic.

De aceea, în România, economia de piaţă se bazează pe minciuna de subzistenţă. Minţi ca să te vinzi. Şi te vinzi ca să trăieşti. Te descurci. Sistemul se sprijină pe trepăduşi, pe spirite de închiriat. Dacă regimul comunist a produs, în ultimele-i două decenii, o mulţime de sub-ingineri, regimul capitalist produce, de două decenii, o mulţime de sub-gânditori: adică de spirite subalterne sub nivelul mării. Îi voi numi deci sub-marine: entităţi care se dau la fund, ţin legătura cu realitatea doar prin periscop, şi pot fi scufundate cu o singură şarjă.

[... citeste restul pe mirceaplaton.com ...]

Immanuel Wallerstein: THE GLOBAL ECONOMY WON’T RECOVER, NOW OR EVER

http://www.foreignpolicy.com/articles/2011/01/02/unconventional_wisdom?page=0,9

Virtually everyone everywhere-economists, politicians, pundits — agrees that the world has been in some kind of economic trouble since at least 2008. And virtually everyone seems to believe that in the next few years the world will somehow “recover” from these difficulties. After all, upturns always occur after downturns. The remedies recommended vary considerably, but the idea that the system shall continue in its essential features is a deeply rooted faith.

But it is wrong. All systems have lives. When their processes move too far from equilibrium, they fluctuate chaotically and bifurcate. Our existing system, what I call a capitalist world-economy, has been in existence for some 500 years and has for at least a century encompassed the entire globe. It has functioned remarkably well. But like all systems, it has moved steadily further and further from equilibrium. For a while now, it has moved too far from equilibrium, such that it is today in structural crisis.

The problem is that the basic costs of all production have risen remarkably. There are the personnel expenses of all kinds — for unskilled workers, for cadres, for top-level management. There are the costs incurred as producers pass on the costs of their production to the rest of us — for detoxification, for renewal of resources, for infrastructure. And the democratization of the world has led to demands for more and more education, more and more health provisions, and more and more guarantees of lifetime income. To meet these demands, there has been a significant increase in taxation of all kinds. Together, these costs have risen beyond the point that permits serious capital accumulation. Why not then simply raise prices? Because there are limits beyond which one cannot push their level. It is called the elasticity of demand. The result is a growing profit squeeze, which is reaching a point where the game is not worth the candle.

What we are witnessing as a result is chaotic fluctuations of all kinds — economic, political, sociocultural. These fluctuations cannot easily be controlled by public policy. The result is ever greater uncertainty about all kinds of short-term decision-making, as well as frantic realignments of every variety. Doubt feeds on itself as we search for ways out of the menacing uncertainty posed by terrorism, climate change, pandemics, and nuclear proliferation.

The only sure thing is that the present system cannot continue. The fundamental political struggle is over what kind of system will replace capitalism, not whether it should survive. The choice is between a new system that replicates some of the present system’s essential features of hierarchy and polarization and one that is relatively democratic and egalitarian.

The extraordinary expansion of the world-economy in the postwar years (more or less 1945 to 1970) has been followed by a long period of economic stagnation in which the basic source of gain has been rank speculation sustained by successive indebtednesses. The latest financial crisis didn’t bring down this system; it merely exposed it as hollow. Our recent “difficulties” are merely the next-to-last bubble in a process of boom and bust the world-system has been undergoing since around 1970. The last bubble will be state indebtednesses, including in the so-called emerging economies, leading to bankruptcies.

Most people do not recognize — or refuse to recognize — these realities. It is wrenching to accept that the historical system in which we are living is in structural crisis and will not survive.

Meanwhile, the system proceeds by its accepted rules. We meet at G-20 sessions and seek a futile consensus. We speculate on the markets. We “develop” our economies in whatever way we can. All this activity simply accentuates the structural crisis. The real action, the struggle over what new system will be created, is elsewhere.

Immanuel Wallerstein is a senior research scholar at Yale University.

Falimentul sistemului educational modern

Avocatul care i-a scăpat pe ţărani de cămătari

Distributismul bancar in Romania. Cand statul si bancile kapitaliste merg mana in mana provocand crize, saracie si mafie, niciun partid politic din Romania nu spune adevarul. Care e de fapt cauza crizei si care e solutia? Jaful e “mama” actualului sistem politic care saraceste din ce in ce mai mult poporul, in timp ce mafia politica si intelectuala prospera pe banii corporatiilor germane! “Elita intelectuala” nu a fost capabila sa se autofinanteze din fonduri romanesti, in schimb accepta milioane de euro din afara, traind pe ce au altii si gandidnd “independent”, tinand in acelasi timp si predici despre “lenea neamului” si despre cum putem deveni o forta economica!

Puteti citi in Romania Libera de azi un articol care ilustreaza perfect ce romani au facut ISTORIE in Romania, ce e puterea adevarata, ce inseamna sa fii o forta economica de dezvoltare durabila si locala.

Din vistieria băncii s-au cumpărat rase superioare de animale. A fost achiziţionată moşia Vlădoianu, pământul fiind împărţit sătenilor, care au fost împro-prietăriţi. Ba au mai primit şi echipamente – joagăre şi circulare – pentru exploatarea lemnului. S-a făcut o bibliotecă în Novaci, cu 2.000 de volume, iar tinerii cu perspectivă primeau burse de studii.

Brezulescu i-a reprezentat gratuit pe ţărani, ca avocat, în sute de procese împotriva cămătarilor. Sătenii nu-şi puteau achita vechile împrumuturi, riscând să-şi piardă pământul, pus drept garanţie.

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/avocatul-care-i-a-scapat-pe-tarani-de-camatari-208699.html

George Friedman, fondatorul Stratfor: Problema este ca Romania nu si-a creat o politica externa pe cont propriu

Cred ca acest interviu e unul care pune punctul pe i in ce priveste politica economica si externa a R0maniei din ultimii 20 de ani. Trebuie citit, recitit, recitit, recitit. Cu ce ne mint politrucii de la Bucuresti si ce spun specialistii. Semnalele au fost date: “baieti, nu mai merge sa va milogiti la Poarta UE, NATO, SUA, FMI. Riscati daca vreti sa fiti o natiune respectata in lume.”

Baconschi e in off-side. Clasa politica de la Bucuresti primeste o palma dura. Se pare ca, in momentul de fata, politicienii romani pur si simplu nu mai sunt agreati peste Ocean.

Vezi si “Romania se numara printre tarile care in viitor ar putea sa lupte pentru autonomia lor impotriva zonelor concurente de influenta”, se afirma intr-un articol publicat de revista “Newsweek” sub semnatura profesoruluiJoel Kotkin. Romania se afla in grupul asa-numitelor “state de frontiera”, alaturi de Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda sau Marea Britanie. La randul ei, Moldova este plasata in zona Noului Imperiu rus. Materialul sustine ca asa-numitele “legaturi tribale” (in care sunt incluse rasa, etnia si religia) devin in prezent “mult mai importante decat granitele”. -> http://www.hotnews.ro/stiri-international-7851975-noua-ordine-mondiala-viziunea-newsweek-romania-grupul-statelor-frontiera-alaturi-belgia-cehia-ungaria-irlanda-sau-marea-britanie.htm

>>> Mihaela Fîrşirotu, profesor de strategia afacerilor, Montreal, Canada: De ce emigrează românii în Canada?
“[...] organizarea unui forum de dezbateri privind modul în care diaspora ar putea transfera cele mai bune practici sociale, administrative, de cooperaţie şi de afaceri din societatea de adopţie în România.”

 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8042524-video-george-friedman-fondatorul-stratfor-romania-terbuie-invete-fie-mai-periculoasa-pentru-exista-fie-risc-pentru-rusi-germani-dece-nu-americani.htm?cfnl=

Cateva fragmente tari.

UE si NATO nu asigura Romaniei securitatea la care se gandea cand a vrut sa adere, de aceea Romania trebuie sa isi intareasca suveranitatea, sa​ aiba propria politica, bazata pe urmarirea intereselor nationale, spune fondatorul Stratfor, George Friedman intr-un interviu acordat HotNews.ro.

Este orientata spre UE, dar este una dintre multele tari din uniune al carei loc nu este acolo.
Sa ne uitam la structura de baza a UE. In centru este Germania. Germania este o putere exportatoare masiva, al carei model este ciudat, pentru ca a inceput cu un model de tara exportatoare si asta nu a incetat nici acum.Pentru ca Romania sa se dezvolte, trebuie sa profite de avantajul sau competitiv. Iar avantajul ei este sa devina o tara exportatoare. Problema este ca in centrul UE se gaseste o putere gigantica ce exporta in Romania si este foarte greu pentru Romania sa gaseseasca locul in UE unde sa-si vanda bunurile.

Ca sa fii o natiune suverana e nevoie sa ai controlul asupra suveranitatii, a viitorului tau national, a puterii militare si economice pe care o ai. Romanii – si nu numai ei – si-au spus ca, daca sunt membri ai UE si NATO aceste organizatii vor avea grija de ea si ea va fi libera sa se ocupe de alte lucruri. Si cred ca asta e problema: pentru ca eu nu cred ca UE are grija de voi, in mod cert nu cred ca NATO o face, ca v-ar proteja daca s-ar intampla ceva. Traiti intr-o parte foarte periculoasa a lumii in care oricand se poate intampla ceva. Si trebuie sa va dezvoltati institutiile suveranitatii, dar asta se face greu, este scump si nu e tocmai confortabil. In aceasta faza se afla Romania.

Pentru 20 de ani a fost mai usor si cred ca faceti confuzie intre acesti 20 de ani si viitorul vostru. Rusii isi revin, germanii isi joaca jocul, americanii isi joaca jocul – care e diferit de al tuturor celorlalti – iar Romania are chestiuni strategice de clarificat, decizii strategice de luat. Iar ceea ce face ea in UE si NATO este sa se eschiveze de la a lua decizii strategice. Lasandu-le pe seama altora. Si nu merge asa.

Aceasta era ideea in intreaga Europa, ca UE va rezolva problemele, dar acum nu mai suntem in 2005, ci in 2010, la doi ani dupa 2008, cand Romania are un sistem bancar detinut in mod coplesitor de banci staine, cel din Cehia e detinut in proportie de 96% de banci straine.

Aveti un sistem financiar care nu e numai sub controlul Bruxelles-ului, ci si sub controlul italian, austriac si al altora. Chestiunea e urmatoarea: ati fost dispusi sa renunati la suveranitate in schimbul securitatii. Si intrebarea este: sunteti in siguranta? Infloreste economica romaneasca? Ideea este sa lasati sa treaca doar cativa ani. Eu insa cred ca atunci cand in centrul UE se afla o masina uriasa de export, tarile mai mici nu isi pot gasi un loc in UE si nu se pot proteja de exporturile germane. Nu vad in UE siguranta economica pe care o cautati. NATO, in ciuda intalnirilor institutionalizate, nu mai functioneaza ca o alianta militara.

Dar Romania trebuie sa se intoarca la istorie si asta e greu, pentru ca n-a fost niciodata o parte a istoriei, spre deosebire de Polonia, sau chiar Ungaria.

Romania trebuie sa isi construiasca propriile capacitati, dar in acelasi timp trebuie sa aiba relatii bilaterale. Una cu SUA, alta cu Turcia, o mare putere la Marea Neagra. Marele noroc al Turciei este ca nu e membra a UE, altfel nu s-ar fi descurcat atat de bine cum o face acum. Este un potential partener comercial, un investitor, un hub energetic, si voi puteti deveni un punct nodal energetic prin proiectul AGRI, iar Azerbaidjanul este puternic influentat de Turcia. Conceputul cooperarii la Marea Neagra are sens, iar in acest context, Turcia este o mare putere, nu mai e Turcia de acum 10 ani. O orientare a Romaniei in aceasta directie, fara sa se neglijeze UE, ar fi foarte buna.

Romania trebuie sa ia decizii care au sens geografic si economic. Si, uitandu-ne la Marea Neagra, puteti avea succes. Rusii vorbesc cu turcii pentru ca au o armata mare, au o economie solida si le vorbesc cu grija. Ca sa-si pastreze pozitia, Romania trebuie sa aiba ceva care sa ingrijoreze rusii, sau germanii sau chiar americanii. Romania nu poate fi luata ca atare.

Un alt lucru pe care trebuie sa il aiba este o armata. Nu esti ascultat cu atentie in lumea asta daca nu ai o armata. Veti zice ca e costisitoare. Iar eu va voi spune sa va uitati la secolul trecut: 5% din PIB ar fi o suma colosala, dar ce ati fi platit sa evitati rusii si germanii. Daca voi credeti ca nu mai exista amenintari si nu vor mai exista, atunci sunteti intr-o pozitie foarte rationala. Pe de alta parte, trebuie sa va ganditi ca in aceasta parte de lume nu a fost un secol fara vreo tragedie. Si in aceste conditii 5% nu inseamna atat de mult.

Sunt doua chestiuni: nu poti ajuta o tara care se prabuseste intr-o saptamana. Si in al doilea rand, in aceasta lume nimeni nu ajuta o tara care nu se poate ajuta singura. Ideea ca germanii vor trimite tinerii sa lupte si sa moara in interesul Romaniei nu e rationala. Poti argumenta ca  Rusia nu va fi agresiva, poate ca nu va fi, dar in trecut, de fiecare data cand o tara est-europeana a pariat ca o alta nu va fi agresiva, a pierdut.

Cred ca Romania este la un punct de rascruce. Epoca sa de post-razboi rece s-a terminat. S-a terminat in 2008-2009 si inca nu si-a definit cum va merge inainte si e greu sa-si doreasca o continuare a unei epoci trecute.

E interesant ca romanii se vad mai slabi decat ii vad altii: e o tara in sud-estul Europei, este mare, substantiala, poate insemna ceva. Dar romanii vor sa creada ca sunt slabi, pentru ca, daca sunt foarte slabi, nu trebuie sa actioneze, iar ei vor sa evite actiunea. Este ca si cum uneori isi spun ca, daca se conving ca sunt neajutorati, istoria isi va urma cursul si ei nu pot impiedica asta. Insa eu am sentimentul ca sunt constienti de asta, insa nu vor face nimic in aceasta privinta. (…) Exista un fel de pace in neajutorare. Cand esti neajutorat, nu poti face nimic.

In final Romania se va intoarce la istorie si va deveni o natiune istorica, actionand, asumandu-si riscuri. Va fi dureros psihologic, tind sa cred ca in Romania crizele nu sunt materiale, sunt psihologice.

Va vad ingrijorati din cauza Rusiei, in timp veti fi ingrijorati si referitor la Turcia. Insa problema voastra este construirea propriei coalitii, nu adaugandu-va unei coalitii. Iar ea este Intermarium, singura capabila sa va asigure promovarea propriilor interese.

Un mare pericol e daca Germania isi creeaza o coalitie pe la spatele vostru cu rusii, sunteti in capcana de aceasta data. Dar Romania a fost mereu prinsa intre mari puteri, calcata in picioare in drumul lor spre o alta destinatie. Provocarea pentru Romania este sa invete sa devina mai periculoasa pentru a exista.

America distributista

Un documentar despre economia reala aici:

Click pe imagine!

The Cooperative Model as a Potential Component of Structural Reform Options for Fannie Mae and Freddie Mac

GAO-11-33R November 15, 2010
Full Report (PDF, 43 pages)   Accessible Text

Summary On September 6, 2008, the Federal Housing Finance Agency (FHFA) placed the Federal National Mortgage Association (Fannie Mae) and the Federal Home Loan Mortgage Corporation (Freddie Mac) into conservatorships. FHFA took this step after concern developed that the deteriorating financial condition of the two government-sponsored enterprises (GSE), which had about $5.4 trillion in combined financial obligations, threatened the stability of financial markets. Since then, the Department of the Treasury (Treasury) has provided financial support to Fannie Mae and Freddie Mac (the enterprises) to help stabilize their financial condition and help ensure their ability to continue to support housing finance. As of September 2010, Treasury had provided about $150 billion in capital contributions to support the enterprises, and the Congressional Budget Office has estimated that the total cost to taxpayers could be nearly $400 billion over a 10-year period. In recent months, Congress and the administration have been considering a variety of proposals to reform the enterprises in order to help ensure their safety and soundness and the effectiveness of the U.S. housing finance system. We issued a report under the Comptroller General’s authority on structural reform options for the enterprises in September 2009 and, on the basis of subsequent congressional interest, we conducted this work as a follow-up effort, also under the Comptroller General’s authority. This letter summarizes briefings that we provided to the staffs of the Senate Committee on Banking, Housing, and Urban Affairs and the House Financial Services Committee. Our objectives were to (1) identify the key characteristics of the cooperative model, (2) discuss the cooperative model’s potential role as part of any long-term structural reform option for the enterprises, (3) discuss some likely advantages and disadvantages of the cooperative model as a potential reform option for the enterprises, and (4) identify some of the key decisions that Congress and the administration would have to make to initiate overall structural reform for the enterprises and design an effective transition process…….

 

CONFERINTA: John C. Medaille

Cu parere de rau ca in Romania mereu se rateaza marile dezbateri, de asta si suntem “o tara ca un cur” condusa de micuti patibulari…

Distributismul si noua economie

Recomand aceasta dezbatere, cu parerea de rau ca in Romania mereu sunt ratate marile dezbateri care au loc in lume. Intelectualii de pe Dambovita mereu sunt in afara realitatii.

Texte de Yvan Allaire, vezi aici: În Ţara Minunilor şi… a Speculaţiilor si aici: O perspectivă canadiană asupra proiectului Roșia Montană

Testul timpului si reinventarea miscarii sindicale

Un sistem economic falimentar nu trece testul timpului. Si daca nu trece testul timpului, inseamna ca pe un asemenea sistem economic nu se poate construi nimic nici pe termen scurt si mediu, nici pe termen lung. Pe la sfarsitul anilor ’80, mai exact in 1987, toata lumea din Europa era de acord ca marxismul, din punct de vedere economic, e falimentar. In Rusia au trebuit sa treaca 70 de ani pentru ca timpul sa invalideze marxismul in proprii lui ochi.

In general, nu e nevoie de o perioada lunga de timp pentru a observa falimentul unei paradigme economice. 20 de ani sunt suficienti. Cand statul taie din salarii si din bugetele locale, cand oamenii protesteaza la limita violentei, cand greva foamei e ultima solutie pentru invatatori si cand Codul Muncii e pus sub lupa institutiilor internationale, atunci e clar ca, la radacina lui, modelul economic pe care l-am urmat din 1990 si pana in prezent nu functioneaza.

Calendarul protestelor din septembrie si octombrie ofera o radiografie foarte buna a crizei, chiar daca, deocamdata, aceste proteste nu au avut un rezultat politic.

“În acest sezon grevist, am încercat să aplicăm o altă stategie, practică – într-un stat civilizat, cu un guvern responsabil, ar trebui să dea rezultatele scontate. Am încercat să facem acţiuni în cascadă, numite acţiuni perlate, şi din această perspectivă, fiecare confederaţie, dar toate corelate la un loc, şi-a stabilit graficul propriu de acţiuni, în funcţie de revendicările generale ale tuturor, dar şi după cele specifice“, declara Aurel Cornea, pe 19 septembrie. (http://www.realitatea.net/protestele-sindicale-incepe-luni-cu-pichete-in-toata-tara-vezi-calendarul_747534.html)

Adeptii statului minimal, dar si ai statului social se arata, in mod nejustificat, foarte deranjati de protestele sindicatelor. Si-ar fi dorit toti ca statul sa taie din salarii si sa concedieze fara ca oamenii sa protesteze.

Tonul protestelor de toamna l-a dat Cartel Alfa pe 20 septembrie. La numai doua zile de la eveniment, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, declara ca se incearca cumpararea liderilor de sindicat si “se doreşte să se demonstreze că mişcarea sindicală este o adunătură de huligani”. (http://www.realitatea.net/hossu-se-incearca-sa-se-demonstreze-ca-miscarea-sindicala-e-o-adunatura-de-huligani_749168.html)

Aproximativ 10.000 de sindicalisti ai CNSLR-Fratia au iesit pe strazile Capitalei in ziua de 22 septembrie oprindu-se in fata Ministerului Muncii. Oamenii au solicitat revenirea la salariile din septembrie 2009 pentru sistemul sanitar, asigurarea autonomiei Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si scoaterea sistemului de sanatate din cadrul sectorului bugetar prin asigurarea unui proces radical de descentralizare. Stat minimal versus stat soacial? In nici un caz.

Pe 24 septembrie lucrurile iau o noua intorsatura. Aproximativ 8000 de politisti protesteaza fara autorizatie in fata Palatului Cotroceni. „Du-te Basescu, dupa Ceausescu!” nu e un slogan oarecare impotriva unui guvern sau impotriva unui partid, ci un decret inchizitorial adresat unui anume fel de a gestiona calculul economic, politic si social. Politistii nu l-au slavit pe Ceausescu comparandu-l cu Basescu, ci i-au aruncat pe amandoi in groapa istoriei, cu toata strategia sociala care a stat la baza ultimilor 20 de ani in toate birourile de la Cotroceni.

Protestul politistilor nu e cauza faptului ca in 24 septembrie nu s-a realizat o distinctie intre institutiile statului, ci efectul celor 20 de ani in care institutiile statului nu au fost distincte in Romania.

Pe 28 septembrie BNS a organizat un mars de protest in Bucuresti unde au fost prezenti atat salariati din sectorul public, cat si din secotul privat. Cea mai importanta cerere a BNS e legiferarea depolitizarii institutiilor publice.

„Această acţiune susţine o listă de revendicări care vizează în principal crearea unui program clar de investiţii care să includă resursele financiare aferente pentru relansarea economică. O a doua categorie de revendicări vizează câteva ţinte ale pieţii muncii. Considerăm că în regim de urgenţă salariul minim trebuie să crească. Tinta pe care o vizăm este 750 de lei salariul minim pe economie. Insistăm de asemenea pe nevoia de restructurare, modernizare şi întărirea inspecţiei muncii, care este o instituţie depăşită şi incapabilă să-şi exercite în principal actul de control şi nu în ultimul rând finalizarea proiectului legii de salarizare în sectorul bugetar” a declarat Dumitru Costin (.http://www.romania-actualitati.ro/mitinguri_si_proteste_in_capitala_pe_28_septembrie-19502)

Sindicalisti din transporturi, banci, posta, telecomunicatii, constructii de masini, tipografii, sectorul energetic, agricultura, industria textila au asteptat 30 de minute in fata Palatului Voctoria apoi s-au indreptat spre celelalte ministere pentru a-si exprima nemultumirile.

Luna octombrie e luna protestelor din finante, invatamant si agricultura.

Mesajul protestatarilor de la Finante, din 13 si 14 octombrie, e are o dorectia bine conturata. “Facem un apel la toate partidele politice sa-si vada de treaba lor, sa ne lase sa ne rezolvam problemele. Noi nu ne dorim o politizare a acestei actiuni. Maine dimineata (joi – n.r.), in cazul in care colegii nostri vor intra in actiuni spontane, cauza este saracia, nu ca tin cu vreun partid sau cu altul. Ministrul nu ne-a promis nimic, nici noi nu i-am promis. Am ramas pe pozitia noastra si el pe a lui. I-am spus ministrului ca singurii vinovati pentru ca la buget nu se colecteaza bani suficienti sunt guvernntii care si-au pus oameni in functii de conducere in institutiile din toata tara”, a spus liderul sindical Vasile Marica (http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/93732/A-doua-zi-de-proteste-la-Finante-Afla-evolutia-evenimentelor-Update.html)

Profesorii reclama subfinantarea din invatamant si politizarea educatiei.

“Subfinanţarea cronică de-a lungul anilor, în jurul a 3% din PIB, deşi legile prevăd alocarea a 6-7% din PIB şi chiar o diminuare a bugetului educaţiei în 2010, este una din marile probleme cu care se confruntă învăţământul românesc”, spunea Gheorghe Isvoranu, presedintele Federatiei Sindicale din Invatamant „Spiru Haret”, in septembrie. 82% din cladirile scolare sunt construie inainte de 1970 si doar 36% din scolile din Romania au conexiune la Interne ( http://www.evz.ro/detalii/stiri/lipsa-finantarilor-si-demotivarea-personalului-problemele-invatamantului-romanesc-907312.html).

Ineficienta scolilor publice are o cauza. “În realitate, directorii sunt numiţi anual, în funcţie de afinităţile politice, iar intervenţia politicului este excesivă la nivelul Minsterului Educaţiei şi al Inspectoratelor şcolare din teritoriu”, a spus Isvoranu.

Federatia Sindicatelor din Invatamant “Spiru Haret” a organizat primul protest pe 5 octombrie. „Vrem sa aratam inca o data pozitia colegilor nostri care in momentul de fata sunt la limita subzistentei”, a spus Isvoranu.

Pentru a treia zi consecutiva, profesorii au iesit si astazi in strada. Hotararile ministrului Daniel Funeriu privitoare la legea salarizarii unitare si la desfiintarea celor 1700 de scoli i-au facut pe profesori sa afirme ca actualul proiect politizeaza intreg sistemul de invatamant (http://www.realitatea.net/profesorii-protesteaza-pentru-a-treia-zi-in-fata-ministerului-educatiei_761728.html).

In perioada urmatoare sunt asteptate miscari de protest mult mai ample. In agricultura, Agrostar doreste transferarea proprietatilor publice sau private catre forme asociative si distributiste, precum si facilitati pentru realizarea de investitii in construirea de depozite, silozuri zonale, abatoare, dar  si puncte de verificare a sectorului zootehnic de catre asociatii (.http://www.agroinfo.ro/articole-management-si-politica-agrara/federatia-agrostar-continua-protestele-miting-in-20-octombrie-ac.html).

Pentru aceste revendicari, fermierii vor manifeste pe 20 octombrie.

Tinta reala a protestelor sindicale nu este numai Guvernul Boc, ci intreagul spectru politic post-comunist care a generat actuala criza. Intrebat daca victoria inseamna inlaturarea Guvernului Boc, Bogdan Hossu a spus ca tinta e alta: „Pentru mine nu asta este ţinta, vă mărturisesc. Ţinta noastră este să nu se modifice Codul muncii, cum vor. Dacă se modifică toate astea, singura rezolvare: va trebui să-i împingem către o revoluţie.” (http://www.puterea.ro/news9119/Bogdan-Hossu-Singura-rezolvare-sa-i-impingem-catre-o-noua-revolutie.htm)

O criza economica scoate la suprafata efectul, dar si cauza tulburarilor sociale. Iar intotdeauna politicianismul confunda efectul cu cauza. Efectul crizei e protestul de strada, violent sau pasnic. Dar cauza se afla in spatele usilor ministeriale care stau inchise si interzic dialogul social. Acolo, in spatele usilor inchise, trebuie schimbata politica economica.

Momentan, grevele nu au avut rezultatul scontat. Insa pe termen lung, schimbarea se va produce. Principalul motiv pentru care schimbarea se va produce e faptul ca, pentru prima data in ultimii 70 de ani, miscarea sindicala din Romania nu se mai gaseste in cardasie cu statul. Statul social a murit. Reinventarea miscarii sindicale din Romania consta in descentralizarea radicala si in depolitizarea institutiilor publice pe care aceasta le revendica. Membrii miscarii sindicale vor sa detina in proprietate institutiile publice pe care le administreaza.  Si nimeni nu ii va putea opri.

A inceput campania electorala. Nu va lasati mintiti. Escrocul capitalist (camatar) Baconschi e in cautare de votangii

Citesc stirea ca Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, ca Romania are un potential agricol enorm si ca “ar putea sa redevina, intr-o forma extrem de tehnologica si cu standardele de securitate alimentara necesare, un nou granar al Europei”.

Nu va lasati mintiti! Cu un escroc capitalist ca Baconschi la putere nu vom ajunge niciodata granarul Europei. Baconschi a inceput vanatoarea de votangii, e in campanie electorala. Atentie: distributismul (adevarata stiinta a pietei libere), si nu capitalismul a facut din Romania granarul Europei in interbelic. Iuliu Maniu, Virgil Madgearu, Nicolae Iorga – democratii distributisti despre care liberalii (citeste camatarii) din gasca lui Baconschi nu sufla o vorba in “tratatele” lor “politice”.

Adrian Papahagi, coordonatorul colectiei “Democratia crestina” alaturi de Neamtu la editura Curtea Veche, a scris in 22 un eseu de o inconsecventa uluitoare pentru un doctor al Universitatii Sorbona. http://www.revista22.ro/22-plus-cre351tinism-351i-democra355ie-8134.html

Se face elogiul “Parintilor Fondatori ai Uniunii Europene” – de parca democratia crestina incepe odata cu Uniunea Europeana – , nu se spune absolut nimic despre democratia romaneasca interbelica – Iuliu Maniu, Virgil Madgearu (campionii democratiei crestine romane, dar ne-am obisnuit sa se treaca sub oblon traditia democrata romana, asa ceva nu exista!) – , se mimeaza personalismul crestin cu cea mai mare inconstienta posibila, se ataca justitia sociala stangista, dar nu se spune ce fel de justitie sociala propune personalismul crestin – asta ar duce la distributism, deci nu e bine – , se pune intr-o lumina favorabila Partidul Popular European, desi Partidul Conservator Britanic a iesit din el – ma rog, Papahagi stie mai multa democratie crestina decat doctrinarii anglo-saxoni ai democratiei crestine -, dupa ce ataca in primul paragraf relativismul iluminist – “Aşa de însetat să fie românul după relativismul progresist al luminilor încât să-şi fi pierdut apetenţa pentru certitudinea temeiurilor pe care au clădit generaţiile anterioare?” – mai jos revine la liberalismul utopic si relativist al lui Kant care milita pentru pacea eterna si la iluminismul si sectarismul relativist al lui Locke – “Adevăratul liberal ştie însă, pe urmele lui Locke, Kant sau Tocqueville, că o societate lipsită de religie nu poate avea coeziune”.

Adica hai sa ne invartim cu gratie in jurul ideilor si sa facem un ghiveci ca sa ametim fraierii.

Liberalismul tolereaza doar “ideea de Dumnezeu”, pentru ca nu e personalism, ci individualism, si cauta sa distruga Trinitarismul personalist crestin.

E penibil sa se scrie despre personalismul crestin si in acelasi timp sa se laude liberalismul, cum fac ai nostri “crestin-democrati”. Orice elev de liceu stie ca liberalismul e individualist si ca individualismul e opus personalismului; sa mai fii si doctor la Sorbona (si teolog pe deasupra) sau in vreo alta universitate occidentala si sa pui liberalismul pe aceeasi treapta categoriala cu personalismul…… nu mai spun nimic. Astia sunt “intelectualii” de tranzitie din postcomunism.

Patapievici, Plesu, Liiceanu, Baconschi, Tismaneanu (toti au un arbore genealogic bolsevic) vorbesc foarte frumos despre nimic. Multi cad in capcana de a admira estetica nimicului. Asta e principalul atuu al intelectualului postmodern: e estet al nimicului. E mult mai usor si mai profitabil sa iti educi discursul decat sa spui lucruri care cu adevarat sunt importante. De altfel, utopicii sunt experti in estetica nimicului: lucruri absolut inutile vietii si oranduirii sociale le iau si le imbraca intr-o haina alba si stralucitoare. Morminte frumoase pe dinafara, dar pline de oase goale pe dinauntru.

De la cititorii Ziare.com: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Aceasta criza economica si politica in care ne aflam anunta nevoia unor schimbari radicale de paradigma pe care Romania profunda le doreste. Ne-am saturat de politicianism, manipulare, diversiune si amatorism. Vrem profesionalism si moralitate.

De la cititori: Monarhia, cea mai buna solutie pentru Romania

Domnul Iulian Leca a publicat de curand pe Ziare.com un articol in care se intreba daca monarhia ar fi o solutie viabila pentru Romania. Va spun sincer ca si pe mine ma framanta aceasta intrebare de ceva vreme, iar odata cu trecerea timpului ma conving tot mai mult ca asta este singura cale aducatoare de progres pentru tara si cetatenii ei.

Romania are de multa vreme probleme in a promova competenta si profesionalismul. Am vazut cu totii ce inseamna un profesionist adevarat in filmele cu Bruce Lee, care era in stare sa se lupte cu 50 de derbedei deodata. Tot asa de competenti ne-am dori sa fie si angajatii statului, fie ca lucreaza in invatamant, in sanatate sau in Parlament.

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Problema este ca nu-i avem si nu-i avem pentru ca nu-i crestem, iar pe cei care devin asa prin mila lui Dumnezeu, nu-i recunoastem si nu-i promovam, ca asa e la noi.

Cu cat urci mai sus in ierarhie, cu atat mai important devin profesionalismul si caracterul omului. Ca sa devii profesionist ai nevoie de ani, iar caracterul se castiga jumatate prin ereditate si jumatate prin educatie si autoeducatie.

Familia regala are si aceasta sarcina, sa-si perpetueze specia cu sange albastru. De cum iese din gaoace, pruncul regal e condus deja cu grija si dragoste pe drumul predestinat.

Familia regala ii da cea mai buna crestere si-i vegheaza evolutia cu grija in vederea misiunii dificile ce-l asteapta. Cand ajunge la maturitate, el a invatat deja de mic tot ce-i trebuie ca sa devina conducator de stat. Pe viata!

De ce pe viata? Pentru ca nu formezi un profesionist 20 de ani ca apoi sa-l pui sa conduca tara 5. N-ar fi nici logic si nici profitabil. Daca se dovedeste un conducator vrednic, e chiar de dorit ca sa aiba viata cat mai lunga.

Ce s-ar fi ales de Stefan cel Mare, dar mai ales de Moldova, daca domnea numai 5 ani? Cu regele pe viata nu va mai pierde nimeni vremea sa-l suspende, nu se vor mai face cheltuieli din 5 in 5 ani cu alegerile presedintelui, nu se vor mai invrajbi oamenii pentru candidatii care la urma se dovedesc cu totii tot o apa si-un pamant.

Una din marile probleme ale noastre este ca avem politicieni nu numai nepregatiti si fara caracter, dar multi sunt si iresponsabili.

Cine poate impiedica acum un guvern sa nu prade tara cu cateva luni inainte de a fi debarcat? Iar presedintele, ca e si el om, va mai fi el interesat de soarta tarii cand va mai avea cateva luni de mandat, cand nu e sigur ce soarta va avea el insusi in curand?

Romania duce lipsa de o strategie de lunga durata. Nimeni nu s-a preocupat de intocmirea unui plan de dezvoltare pe termen lung, pana in anul 2100. De ce s-ar fi implicat politicienii romani in asemena proiecte mamut, cand ei stiu ca au mandat limitat la 4 sau poate 8 ani si asta doar daca au noroc?

Doar un rege ales pe viata poate asigura continuitate si perseverenta in politica romaneasca. De asemenea, lipseste forta politica stabila si echidistanta fata de partide, care sa fie si un reper moral totodata. Poate oare cineva sa-si inchipuie ca presedintele adus la putere de un partid isi va uita vechii camarazii de ieri peste noapte?

Cu regele in fruntea tarii am avea linistea necesara constructiei durabile, nu ne-am mai pierde vremea in polemici inutile. Cata energie se consuma azi in presa si nu numai pentru ca presedintele tarii sa fie facut cu ou si cu otet? De rege nu te poti atinge, ca e Lesmajestate!

Daca cititi Constitutia din 1923, veti gasi probabil si alte avantaje pe care le-ar aduce instaurarea monarhiei la noi, fiindca cred ca mai sunt destule.

Dar sa nu cumva sa ramaneti cu impresia ca m-am gandit la un anumit rege, din partea mea poate sa fie si o regina, ca nu ma supar.

Iar familii regale sunt inca destule in Europa, am avea de unde-alege. Ceea ce ma preocupa pe mine este ca daca nu o facem repede, s-ar putea ca, pana ne vine noua mintea la cap, sa nu mai fie dispusa nici o familie regala sa se insoteasca cu noi. Si atunci sa-mi spuneti mie ce ne facem?

Opinii: Mai poate monarhia salva Romania?

Comparatia lui Traian Basescu cu Al. I. Cuza pare a fi in dezavantajul presedintelui. Finului sau, Gheorghe Falca, pare a-i fi scapat cateva asemanari cel putin neprietenoase. Atunci cand primarul Aradului ii asemana pe cei doi in lupta cu sistemul ticalosit care i-ar respinge din cauza masurilor reformatoare nu lua in calcul si perioada care a urmat domniei lui Cuza.

Ori Romania a cunoscut cea mai frumoasa perioada a dezvoltarii sale istorice abia dupa abdicarea lui Cuza, odata cu instaurarea domniei lui Carol I. Dupa 1866, Romania a intrat in cea mai prospera era a istoriei. Incepand cu domnia lui Carol I au fost puse bazele celor mai importante institutii, iar Constitutia adoptata in 1866, pe 1 iulie, la doar doua luni de la proclamarea lui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen domn al Romaniei, avea sa aseze Romania pentru prima oara in randul democratiilor europene.

Constitutia din 1866 instaura principiile unei democratii in premiera pentru Romania de atunci. Separarea puterilor in stat, responsabilitatea ministeriala, drepturi si libertati cetatenesti. In ciuda faptului ca mentinea votul cenzitar, Constitutia din 1866 a reprezentat temeiul principal pentru stabilitatea politica si economica a tarii.

Insa factorul principal care a facut posibila siguranta stabilitatii politice si sociale a fost domnia lui Carol I. Ea a pus capat certurilor interminabile interne, rafuielilor si ranchiunilor politice intre diversele tabere ale partidelor si a asigurat liantul de care Romania a avut nevoie pentru a se dezvolta in liniste.

O situatie comparabila cu cea de acum. Pana si “monstruoasa coalitie”, invocata cu atata foc de actuala putere, care a stat si la baza abdicarii lui Cuza, si suspectata si astazi ca isi doreste alungarea lui Traian Basescu de la Cotroceni este un element comun al celor doua perioade.

Lungul sir al scandalurilor politice, neintelegerile si conflictele generate tocmai de presedinte, a carui functie nici macar nu defineste republica – ea fiind totusi una parlamentara – si-ar putea gasi rezolvarea in monarhie. Functia presedintelui, exagerata atat de cel care o detine, cat si de Opozitie, toate blocajele mecanismului politic democratic la care suntem martori de cel putin sase ani si-ar putea gasi rezolvarea prin inlocuirea institutiei Presedintiei cu Casa Regala.

Un schimb care va fi impus de istorie, daca societatea si clasa politica in majoritatea ei va ajunge din nou la concluzia ca aceasta este singura iesire onorabila din blocajul semi-permanent in care se scalda institutiile statului. Desigur, in prezent, aceasta viziune pare imposibila din moment ce Traian Basescu impreuna cu Partidul Democrat Liberal detin aproape intreaga putere in stat.

Insa intr-un viitor nu foarte indepartat, mai ales in cazul in care suspendarea presedintelui va reusi mai devreme sau mai tarziu, aceasta varianta nu este cu totul si cu totul imposibila. Cu atat mai mult cu cat, haosul economic, social si politic vor pune stapanire in tara. Atunci s-ar putea ca monarhia sa apara ca unica varianta eleganta de a iesi din blocajul institutional permanent, garantat de actuala Constitutie.

Cealalta posibilitate, schimbarea Constitutiei insasi, pentru reechilibrarea puterilor in stat, este varianta la care sa speram ca nu va apela niciun partid pentru a-si consolida si mai mult puterea detinuta la un moment dat.