Complexatilor: Hitler playing chess with Lenin

Pictured: Hitler playing chess with Lenin

“It is also known that Lenin was a German agent and the house was where people went to exchange political views. ”The Germans did fund the Bolsheviks and gave them millions of marks for the revolutionary effort, but Lenin was not a German sympathiser. [citeste restul in The Telegraph]

Unul din pacatele capitale ale modernitatii e ca a exacerbat complexele de inferioritate si de superioritate ale oamenilor si ale popoarelor. Desigur, aceste complexe exista de cand lumea, dar Evangheliile le diminueaza: Hristos sta de vorba cu samarineanca, cu vamesii si cu pacatosii, cu strainii, cu ne-evreii care, dupa Lege, nu aveau voie sa stea de vorba cu un evreu; cu alte cuvinte, Hristos sta de vorba cu oameni care pana la El sufereau de complexul de inferioritate. Hristos nu sufera de  complexul de superioritate, cum l-ar fi vrut fariseii si mai marii preotilor. Dupa Hristos, nu mai exista evreu, grec sau roman, ci frati intru Hristos; adica nu mai exista complexe de superioritate si de inferioritate; aceasta nu are nimic in comun cu disparitia raselor, cum gresit inteleg globalisti / neoliberalii, si anume ca etnicul e dizolvat in Evanghelii.

Etnia e o evidenta care numai un chior sufleteste o poate nega. O cultura izvoraste din mistica revelata si se sprijina pe etnic (Eliade).

Cum spuneam, modernitatea a exacerbat complexele de superioritate si de inferioritate ale omenirii, ale persoanei si ale popoarelor. Am uitat ca a fi complexat de superioritate sau de inferioritate e un mare pacat, asa cum e pacat sa distrugi mediul inconjurator (vezi tratatele de cosmologie ale lui Augustin – “Despre Geneza in sens literar” – , Maxim Marturisitorul – “Ambigua” – , Ioan Gura de Aur – “Comentarii la Facere”, etc). In fine, am incetat sa credem in crestinismul cosmic si ne-am fabricat noi un crestinism cretinizat de propria noastra ratiune, un crestinism dupa chipul si asemanarea ratiunii noastre.

Dar sa revin la complexele de superioriate si de inferioritate ale modernitatii. Daca privim problema din spectrul istoriei mentalitatilor, atunci totalitarismele modernitatii nu au fost posibile decat prin aceste doua complexe. Sa-i luam pe germani, pentru ca ei sunt marea problema a modernitatii.

Poporul german sufera, de vreo 600 de ani, de complexul de superioritate; si in consecinta, vrea ca toate celalate popoare sa i se supuna neconditionat. Desi, daca cautam originile acestui complex al germanilor, s-ar putea sa dam de spiritul inchizitorial al catolicismului. Martin Luther nu se naste intamplator in 1484 pantru ca in 1517 sa dea cu Vaticanul de pamant cu tot cu Papa: spiritul german nu suporta umilirea Vaticanului, dar nu e locul aici sa dezvolt acest fapt.

Ceea ce vreau sa spun e ca de la Luther, germanii nu stiu ce sa mai faca ca sa gaseasca prin Europa popoare care sufera de complexul de inferioritate. Caci complex de superioritate nu exista daca nu e alimentat de un complex de inferioritate, si viceversa.

Din complex de superioritate au dat germanii toata lepra si toata barbaria, cele mai mari crime din istoria umanitatii: un Karl Marx, un Adolf Hitler si l-au transportat pe un Lenin cu trenul in Rusia in 1917 ca sa vina bolsevismul la putere si sa iasa Rusia din primul Razboi Mondial, in care lupta impotriva Germaniei, si sa reziste Germania. Si noi, romanii, suntem batuti la cap, de o “elita” straina deghizata in nume conspirativ si pseudo-romanesti, cat de prosti si tampiti suntem, ca sa ni se inoculeze cel mai perfid complex de inferioritate si sa ramanem vesnic slugi in fata germanilor: ieri in fata germanului Karl Marx si in fata agentului german Lenin, si, putin mai tarziu, in fata aceluiasi german Adolf Hitler.

Nu exista in lume si nici in Europa un popor atat de complexat de presupusa sa superioritate precum poporul german, la fel cum nu exista in Europa si in lume un popor atat de complexat de presupusa sa inferioritate precum poporul roman. Aici se reduc relatiile germano-romane din timpurile moderne, de cand timpul a devenit ireversibil!

Daca as fi un patimas precum e elita neoliberala si eurofila, as fi indreptatit sa afirm ca ciuma umanitatii e POPORUL german pentru ca el e creatorul de facto al celor doua totalitarisme: marxist si nazist (“elita” de pe Dambovita uita azi cat de antisemit era Immanuel Kant!). Daca as fi un patimas precum elita neoliberala, as fi indreptatit sa afirm ca poporul german ar trebui sa fie cel mai complexat popor de propria inferioritate tinand seama cate crime a produs in secolul trecut….

Insa, cum vad lucrurile mult mai bine decat “elita” eurofila, lipsita de ochiul intern al cunoasterii, nu spun decat ca poporul german e intr-adevar mare, insa spiritul sincretist care-l populeaza a fost dintotdeauna putred si incomplet crestinat, nebulos, total contradictoriu, sumbru pana la sinistru, de un misticism adeseori demonic, si ca acest spirit sincretist, si nu de asimilare, i-a dat dintotdeauna marelui popor german iluzia superioritatii sale asupra altor popoare. Necesitatile spiritului german au fost dintotdeauna obsesive siesi. Probabil din cauza reliefului geografic care dicteaza permanentele istoriei…

Prin urmare, ceea ce ii trebuie spiritului german ca sa se redreseze si sa se reaseze in propria matca, e colapsul propriului fel de a vedea lumea. Iar eu cred in acest colaps deoarece cred in istorie, adica in timpul ciclic, nu ireversibil  specific utopiilor. Sa nu uitam ca in antichitate (perioada fundamental istorica, adica a timpului agrar, ciclic) Burebista si Decebal isi intinsesera regatul pana in Germania de azi, si dacii desfasurau cu triburile germanice un comert de la egal la egal, fara complexe de superioritate si de inferioritate in niciuna din parti.

Deci gandirea complexata de tip “sa muncim ca nemtii si sa facem masini cum fac nemtii” deja nu mai e valabila.

Modernitatea este cladita pe aceste doua complexe si nu o putem intelege daca nu tinem seama de ele. Mandria egoista, lipsa demnitatii – complexe de superioritate -, si deznadejdea, ura de sine, a dori sa nu mai fi tu insuti – complexe de inferioritate pe care modernitatea si-a cladit sincopa si propriul nimic.

Mihai Razvan Ungureanu, pe rand: evreu, bolsevic si liberal trotkist, spion si colonizator neoliberal

Discursul tovarăşului Mihai Răzvan Ungureanu, delegat al Organizaţiei Judeţene Iaşi la cel de-al XII-lea Congres al UTC, conform paginii 3 a ziarului Scânteia Tineretului din data de 19 mai 1985.

1.

http://www.ziuaveche.ro/zvonul-zilei/fata-nevazuta-a-premierului-%E2%80%9Cspion%E2%80%9D-mihai-razvan-ungureanu-73048.html

De la sefia UTC, in fruntea diplomatiei romanesti, apoi al Serviciului de Informatii Externe, iar acum, in fruntea Guvernului Romaniei.Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iasi.

Tatal sau Stefan Ungureanu a fost profesor de chimie-fizica la Universitatea din Iasi, viceprimar si mai apoi director la Agentia Locala de Conservare a Energiei. Fiul, fost membru supleant al CC al UTC este doctor in istorie. Revolutia l-a prins la conducerea Uniunii Studentilor Comunisti din Romania, zdrobindu-i cariera de partid. In anii 90 tanarul Ungureanu a fost lansat in constiinta publica, drept o stea a intelectualitatii romanesti de regretatul Iosif Sava. Seria seratelor muzicale includea dialoguri purtate cu oameni politici, oameni de arta, filozofi, muzicieni, instrumentisti, care in ani 1990 erau la inceputul carierei. CV-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant. Presa a relatat ca studiile si cariera sefului SIE sunt strans legate de organizatiile Soros si de cele iudaice ale magnatului Mark Rich. Apartenenta sa (ca lider) la organizatiile Soros din Romania, ca si la organizatiile iudaice, a facut ca, fara sa fi avut in nici un fel o viata politica activa (dupa cum singur marturiseste), sa fie chemat a fi ministru de externe al Romaniei in 2004, noteaza Cornel Dan Niculae in cartea sa intitulataPolitica Filo-Sionista a Romaniei in fata Europei si a lumii. Dealtfel, volumul trei al cartii este ilustrat pe coperta cu poza ministrului Ungureanu cu mainile pe Zidul Plangerii si cu chipa pe cap.

Cat a fost la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Ungureanu a respectat intru-totul omerta securitatii. Nu s-a facut nici un fel de reforma in MAE, ba chiar mai mult, sub ministeriatul lui s-au petrecut evenimente ingrijoratoare. Rapirea din Irak si scandalul declansat de scrisoarea semnata de ambasadorul Cristian Colteanu sunt doar doua din evenimentele care au dovedit fidelitatea Ungureanului fata de presedinte. Totul a culminat cu arestarea celor doi muncitori romani acuzati de spionaj intr-o baza americana din Irak, despre care premierul Tariceanu a aflat din… presa. Ungureanu, prins in lupta dintre palate, parea o victima sigura, un soi Petre Roman al peneleului surghiunit la Institutul de Studii Liberale. Ulterior, el s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei. Nimic altceva decat o scoala de securisti europeana si, in acelasi timp, prilejul unui nou scandal financiar de aceasta data. Surse din cadrul Serviciului de Informatii Externe ne-au relatat ca Mihai Razvan Ungureanu hoinarea in voie inca de cand era secretar de stat prin birourile Centralei SIE si prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe. Intrebat daca vreun secretar de stat sau ministru are dreptul sa se plimbe hai-hui prin cladirile SIE, fostul sef al spionilor externi, Catalin Harnagea s-a aratat extrem de surprins: Nici macar angajatii institutiei nu au voie sa se plimbe de capul lor prin birouri, iar, in ceea ce priveste casele conspirate, aceste sunt frecventate numai de agentii sub acoperire sau ofiterii care ii coordoneaza. Prim-ministrul daca vine, isi anunta din timp vizita. Asadar, stapanul serviciilor Traian Basescu nu si-a lasat sluga din brate, din motive lesne de inteles.L-a propus pe Ungureanu la sefia spionajului extern.

Ungureanu si Episodul japonez . Directorul SIE cunoaste problemele grave cu care se confrunta diplomatia si spionajul extern romanesti, inca de pe vremea cand era secretar de stat MAE. In aceasta calitate, Ungureanu a avut parte in anul 1999 de o prima vizita oficiala in Japonia, unde a dat piept cu gerontocratia japoneza si cu mafia securista din cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio. O reprezentanta condusa la vremea aceea de generalul Marin Valcea, un greu al Securitatii comuniste. Desi avea datoria sa aranjeze toate detaliile vizitei, Valcea nu a miscat un deget. Presa centrala a comentat pe larg esecul vizitei. Japonezii sunt conservatori. Varsta inseamna o garantie a experientei si profesionalismului. Pozitiile de top din diplomatia nipona sunt ocupate de persoane cu varste inaintate. Varsta si fizionomia lui Razvan Ungureanu nu le inspira competenta. Fara o pregatire prealabila, codul diplomatic japonez nu a fost respectat Japonezii nu au dat doi bani pe tanarul secretar de stat, care a stat umil prin ambasada. Securistul, doar s-a facut ca ii aranjeaza intalnirile tanarului diplomat. Ion Iliescu, venit in vizita oficiala in acelasi timp, a fost tratat imparateste, consulul onorific Kobaiashi functionand pe post de sponsor. Reteau generalilor din ambasada (Staicu Stefanel, Valeriu Ruset, Nicu Manolache) avea relatii excelente cu fostul presedinte Iliescu, dar si cu Traian Basescu. Valcea si niponul i-au aranjat fostului presedinte, conferinte de presa la universitati din Tokio si Yokohama. Ungureanu a zacut in ambasada. Desi a iesit sifonat din aceasta experienta, tanarul secretar de stat a avut parte de noi prieteni. Domnisoara Anca Mantulescu (de care nu s-a mai lipsit nici cand a ajuns ministru de externe), traducatoare de limba japoneza in locul lui Petre Stoian si familia Neagu. Aurelian Neagu secretar II in ambasada se avea la cutite cu Marin Valcea, dar era prieten la catarama cu Basescu. Fostul sef MAE a evitat orice comentariu despre pataniile sale nipone. Cuplul Basescu-Ungureanu l-au numit in 2005 ambasador in Japonia pe Aurelian Neagu, un individ care nu trecuse la data numirii in post de gradul de consilier MAE. Gabriela a ajuns sefa de directie in MAE. A fost mazilita odata cu protectorul ei, la inceputul anului 2007.

Sponsorii lui Mihai Razvan Ungureanu

Numele: Marc Rich. El este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. La cea americana a renuntat, fiind urmarit 18 ani de FBI, dupa ce in 1983 a fost acuzat de evaziune fiscala si „comert cu inamicul sovietic”S-a ridicat din tranzactii internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. .Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug.Acesta este locul de unde, ca un paianjen, Rich si acolitii sai isi conduc operatiunile mondiale.Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei ajutati de oligarhia tradatorilor din Romania. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.

Liderul sindical Tancau: „Era prin 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei. A fost o afacere serioasa, Rich a vrut sa cumpere. Nu s-a ajuns fiindca n-au vrut sa vanda. S-a opus, din cate stiu eu, un secretar de stat pe domeniul petrochimic”. Petre Roman completeaza: „Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare in sine”. Contra privatizarii au fost si sindicalistii lui Tancau, care se temeau ca isi vor pierde, multi dintre ei, locurile de munca. De la momentul acesta s-au acumulat pierderi imense, pana la privatizare, adauga fostul premier Roman. In iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn. In acelasi an, compania controlata din umbra de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (fost ofiter DIE), patron in industria metalelor. La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa. Oficiosul PDSR „Dimineata” din 28 august 1997 consemna sec: „Nu a fost dezvaluit nici numele consortiului si nici aportul de capital, in procente, al celor trei societati”. Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. De data aceasta, in perioada 1998-2000, escrocul international a pierdut cursa in fata Rompetrolului lui Dinu Patriciu. Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV. “Luati mana de pe controlul politic al tarii!” Aceasta a fost fraza cheie a unui mesaj public al presedintelui cu adresa directa catre Cartelul Oligarhiei. Cartelul burgheziei rosii, a oportunistilor si fostilor nomenclaturisti s-a constituit in cadrul Marelui Jaf National care a debutat sub patronajul lui Iliescu si Roman si a continuat neincetat pina astazi.

2.  http://diepresse.com/home/politik/aussenpolitik/67209/Rumaenien-wie-ein-neues-Bundesland

Ungureanu:  “Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal”. 

“Rumänien wie ein neues Bundesland”

04.03.2006 | 00:00 |  VON WIELAND SCHNEIDER (Die Presse)

INTERVIEW. Außenminister Ungureanu über Österreichs Ängste vor rumänischem EU-Beitritt.

 Drucken SendenMerkenAAA Textgröße Kommentieren

Die Presse: Welche Herausforderungen hat Rumänien auf dem Weg in die EU noch zu bewältigen?

Mihai-Razvan Ungureanu: Rumänien muss seine Hausaufgaben bei den Themen machen, die Olli Rehn in seinem Brief nach dem Bericht vom 25. Oktober angesprochen hat. Eine wichtige Aufgabe ist, das Land dafür bereit zu machen, künftig EU-Fonds nützen zu können. Dazu kommen Reformen in Justiz- und Sicherheitsfragen.

Die EU hat immer wieder das Problem Korruption kritisiert.

Ungureanu: Wir widmen diesem Problem sehr große Aufmerksamkeit. Bei der Justizreform haben wir vor allem jene Bereiche berücksichtigt, die entweder Korruption ermöglichten oder davon selbst zerfressen waren. Wir kümmerten uns um die Lage der Beamten, reformierten die Beziehungen zwischen Justiz und Politik und erhöhten die Kapazität der Richter und Staatsanwälte, Fälle aufzuarbeiten.

Was würde passieren, wenn die EU den Beitritt Rumäniens um ein Jahr verschiebt?

Ungureanu: Das sind Spekulationen. Wir erwarten vom EU-Bericht im Mai eine technische Beurteilung dessen, was wir erreicht haben. Eine Verschiebung des Beitritts kann aus unserer Sicht keine technischen Gründe haben.

Würde Rumänien notfalls auch ohne Bulgarien der EU beitreten?

Ungureanu: Das ist eine harte Frage. Wir haben keine Alternative. Wir haben alle unsere Energien auf einen Beitritt 2007 ausgerichtet. Das ist für uns wie ein Mantra. Ich hoffe, dass unsere bulgarischen Freunde, die Erwartungen der EU erfüllen. Wir sind im selben Paket.

Viele Österreicher stehen dem EU-Beitritt skeptisch gegenüber.

Ungureanu: Österreich ist heute der wichtigste ausländische Investor in Rumänien. Sie müssen Rumänien fast wie ein neues Bundesland sehen. Rumänien ist so wichtig für die österreichische Wirtschaft wie Blut für den Körper. Ich weiß, dass es so etwas wie eine Erweiterungsmüdigkeit gibt. Wir müssen den Bürgern klar machen, dass durch die Erweiterung ihre Chancen auf Wohlstand steigen.

Gibt oder gab es CIA-Gefängnisse in Rumänien?

Ungureanu: Mittlerweile ärgere ich mich schon über diese Frage. Es gab bei uns niemals solche Gefängnisse. Natürlich arbeiten wir mit den USA im Kampf gegen den Terror zusammen – so wie auch die EU-Staaten. Aber wir werden dabei niemals die rote Linie der Menschenrechte überschreiten.

Menschenrechtsorganisationen sehen das anders.

Ungureanu: Es hat niemals Beweise gegeben. Wir haben Human Rights Watch um konkrete Fakten gebeten. Man hat uns aber gesagt: Es gebe “substanzielle Hinweise”. Das bedeutet: “Es ist nie passiert, aber wir können behaupten, dass es so war.” Wir haben nie die rote Linie überschritten. Punkt.

Fühlt sich Rumänien zwischen zwei Stühlen, den USA und der EU?

Ungureanu: Wir können es uns nicht leisten, in einem Psychodrama mitzuspielen. Bei psychoanalytischen Sitzungen kommt oft die Frage: Wen liebst du mehr, Mutter oder Vater? Wir sind aber nicht in der Position zu wählen. Offene Beziehungen zu den USA sind wichtig für uns – alleine wegen unserer strategischen Interessen in der Schwarzmeer-Region.

Und Europa?

Ungureanu: Auch für die EU werden Transnistrien, Moldowa und die ungelösten Konflikte in der Schwarzmeerregion noch ein wichtiges Thema werden. Dazu kommen alternative Routen für Energie – gerade nach der kalten Dusche durch die Russen im Dezember. Die Öl- und Gasleitungen werden in Zukunft über die Schwarzmeerregion, Bulgarien und Rumänien in den Westen verlaufen. Diese Alternative kann aber erst funktionieren, wenn die Sicherheitslage in der Schwarzmeerregion beständig ist. Dafür muss sich auch die EU engagieren.

3. Acuzatie exploziva: seful SIE, agent al unui serviciu secret strain http://www.inpolitics.ro/acuzatie-exploziva-seful-sie-agent-al-unui-serviciu-secret-strain-art50060.aspx#

Racolarea lui Ungureanu de către SRI, blocată din afara țării
Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvînt al SRI, după revoluție, afirmă că actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzație de trădare  națională – și spune că e gata să ofere probe în acest sens, dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de resort, de control al SRI și SIE. Prezent la Realitatea TV, lt.col. Ulieru a declarat că șeful SIE ”a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus „oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?” ” a spus fostul aghiotant al lui Virgil Măgureanu. El a adăugat: ”înainte de a fi secretar de stat, Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană al SRI a încercat să îl racoleze. Şi ca urmare a acestei conferinţe de presă s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcut la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin”.

Șeful SIE a tras sfori în cazul Hayssam
Ulieru a explicat, metaforic, mecanismul respectiv, prin care s-a blocat racolarea lui Ungureanu: ”Dacă eu, cetăţeanul Popescu, cad cu tronc unui serviciu străin pentru că sunt simpatic şi mă descurc bine în lume, când eu păţesc un asemenea necaz e normal ca acel serviciu să intervină şi la serviciul similar din România, respectiv la SRI”. Ulieru a mai spus că e gata să furnizeze date concrete comisiilor parlamentare de resort: ”Dacă Comisia parlamentară de control a SRI sau SIE vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante”. El a mai dezvăluit că același Mihai Răzvan Ungureanu a făcut intervenții pentru ca un avocat, exponent al unui grup israelian de lobby, să aibă acces de trei ori la Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să îi dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decît să confirme apartenența lui Ungureanu la un serviciu străin.

Ipoteză: SRI încearcă să blocheze numirea lui Ungureanu la șefia Guvernului
Acuzațiile lui Ulieru, un om care vine din sistemul serviciilor secrete și știe care este riscul declarațiilor tiribombistice în domeniu, sunt de o maximă gravitate, în condițiile în care Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe în trecut, iar acum conduce al doilea mare serviciu secret al țării. Care ar putea fi substratul acestui nou scandal? Foarte probabil, un nou episod al luptei între servicii care a marcat pe de-a-ntregul acest an. Despre Mihai Răzvan Ungureanu se vehiculează tot mai intens, în ultimele zile, că va fi premierul desemnat de Traian Băsescu în cazul unei victorii în alegeri și al constituirii unei alianțe PNL-PDL, în legătură cu care șeful statului a început, deja, să dea anumite semne de deschidere. Ungureanu ar avea avantajul că este un apropiat al lui Băsescu, dar, în același timp, provine din PNL, ceea ce ar avea ca rezultat o coagulare mai solidă a grupării de dreapta pe cale să renască la guvernare, în două-trei săptămîni. Pe de altă parte, s-ar putea ca SRI să nu îi convină ca marele rival, SIE, să obțină, peste noapte, o ”pilă” atît de puternică în conducerea statului, adică un premier, în pixul căruia stau atît bugetele serviciilor cît și alte posibilități. Oricum ar fi, declarațiile lui Ulieru nu pot și nu trebuie să rămînă fără urmări, dată fiind gravitatea lor excepțională. (Bogdan Tiberiu Iacob)

4. http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-06-28/ana-pauker-pe-peretele-lui-ungureanu.html

Ana Pauker pe peretele lui Ungureanu

28 Iunie 2006

Ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si-a declarat ieri sustinerea pentru portretul Anei Pauker, asezat langa biroul sau, in cadrul galeriei fostilor ministri de Externe ai Romaniei, informeaza un comunicat al Asociatiei Academice de Administrare Publica EUROPA.

Ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si-a declarat ieri sustinerea pentru portretul Anei Pauker, asezat langa biroul sau, in cadrul galeriei fostilor ministri de Externe ai Romaniei, informeaza un comunicat al Asociatiei Academice de Administratie Publica EUROPA (AAAPE). Reprezentantii AAAPE i-au cerut ieri in public ministrului Ungureanu sa indeparteze tabloul Anei Pauker, insa acesta a refuzat spunand ca din punct de vedere istoric nu poate renunta la nici unul dintre tablourile afisate pe holurile MAE. Ungureanu a declarat ca initiativa afisarii tabloului Anei Pauker ii apartine. (D.E.) 

ANA PAUKER face parte din galeria marilor călăi ai neamului românesc
(nume real: Hannah Rabinsohn, evreica (1/12/1893, Codaesti, Vaslui – 3/06/1960, Bucuresti)

Supranumita “Doamna rosie” a blocului sovietic, liderul neoficial al Partidului Comunist Roman imediat dupa razboi, conducătoarea din umbră al þării pe care o ura din tot sufletul, agenta nr. 1 a Moscovei la Bucureºti, a contribuit din plin la genocidul comunist si la distrugerea României sub bagheta lui Stalin. “A fost o terorista de anvergura internationala, cu nimic mai prejos decat un alt produs mai tardiv al Moscovei, Carlos Ilici Ramirez. Daca in cruzime ea l-a egalat pe Carlos, in schimb l-a depasit categoric in privinta vicleniei si machiavelismului” (Liviu Vălenas, “Memorialul stalinismului”, pg. 166)

Ca sa intelegem mai bine cine e Mihai Razvan Radu Ungureanu

1947: Directivele NKVD pentru ţările din orbita sovietică http://romania-rusia.info/DirectiveleNKVD.asp

Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicaţia NK/003/47

[Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii.]

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

4. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

8.Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import. (vezi NEOLIBERALISMUL de azi care e in legatura DIRECTA cu MARXISMUL. Romania importa in prezent 80% din produsele agro-alimentare, in timp ce satul e in saracie si in ruina)

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât. (exact ca in CAPITALISM)

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.  (exact ca in CAPITALISM)

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activiităţii lor.

19. In legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial. (cum ni se spune si dupa 1990: romanii sunt prosti, fascisti, antisemiti, lenesi; numai strainii sunt buni)

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime , sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuăie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat. (punct esential si in doctrina NEOLIBERALA. Legislatia NEOLIBERALA e facuta in asa fel incat producatorul mic si taranul sa nu isi poata vine produsele naturale in piata pentru ca sunt mai scumpe decat cele modificate genetic din Kaufland sau Carrfoure).

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic. (exact ca in NEOLIBERALISMUL de azi, cand ai voie sa critici BIROCRATIA de stat si privata, dar nu ai voie sa iei masuri impotriva ei).

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului. .

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite “întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de “înaltă trădare”

41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare. (valabil si azi acest punct. Nu esti intelectualul unui partid, nu esti “intelectual” si gata!)

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă. 

– Reprodus din “Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste” Comunicări prezentate la Simpozionul “Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură”, Ediţia a II-a, Secţiunea a II-a, Piteşti, 4-6 octombrie 2002, Fundaţia Culturală Memoria, filiala Argeş, Piteşti, 2003; pg. 18-29

Acesta este “intelectualul” crescut de Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici, alti “intelectuali”, pe filiera KGB.

Fac un apel catre statul roman sa ii retraga acestui detractor toate distinctiile si premiile acordate de universitatile si asociatiile din Romania, precum si retragerea dreptului de a mai preda vreodata Istoria in mediul universitar romanesc.

Mihaela Firsirotu: “încurajaţi şi sprijiniţi financiar şi fiscal dezvoltarea asociaţiilor cooperative, de tipul celor care există în toate ţările capitaliste”

Interviu cu Mihaela Fîrşirotu in Romania libera, profesor de strategia afacerilor la Universitatea Québec din Montréal.

CV

1979 - prezent, parcurge toate treptele universitare la Şcoala de Ştiinţe de Ma­nagement de la Universitatea Québec din Montreal (UQAM), fiind în prezent şef de catedră

1985 - Doctoratul la Universitatea McGill, Montréal. Teza sa de doctorat a fost premiată cu Premiul „A.T. Kearney” al Academiei Americane de Management, decernat celei mai bune teze de doctorat din America de Nord

1976 - Stagiu la Universitatea din Viena.

1968 - Academia de Studii Economice, Bucureşti, Facultatea de Comerţ Exterior

Coautoare, cu Yvan Allaire, a cărţilor L’Entreprise Strategique (G. Morin, 1993), Strategies et Moteurs de Performance (Cheneliere/ McGraw-Hill 2004), Black Markets and Business Blues, The man-made crisis of 2007-2009 and the Road to a New Capitalism (FIPress, 2009), Plaidoyer pour un nouveau capitalisme (IGOPP, 2010), Propos de Gouvernance… avant, pendant et après la crise financière de 2007-2008, (IGOPP, 2011).

—————————–

Mihaela Fîrşirotu, unul dintre strategii economici ai guvernului provincial din Quebec, crede că România nu a depăşit încă ce era mai greu şi că „în România există toate ingredientele pentru o criză majoră”. Profesoară la Universitatea din Quebec, Fîrşirotu se miră că BNR şi autorităţile statului le-au permis băncilor să dea credite în alte monede, decât cea a ţării şi spune că „este de neconceput  într-o ţară civilizată să-i  laşi pe oamenii de rând  să-şi asume riscul  fluctuaţiei cursului de schimb”.

În acelaşi timp, specialista canadiană de origine română crede că există prea puţine bănci cu capital românesc în ţară şi că privatizările ar trebui oprite fiindcă „o economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi  naţionale mari, pentru că, în condiţiile lipsei de capital autohton numai statul poate răspunde unei  asemenea provocări”.

Sunteţi unul dintre puţinii eco­nomişti care în lucrările pe care le-aţi publicat în Canada aţi prevăzut criza mondiala. Romania putea evita perioada de cadere economică din ultimii doi ani?

M.F.: Înainte de toate, ar fi trebuit  ca România să  fi evitat criza financiară din 2007-2008, care a provocat şi  a dus  în mod direct la  recesiunea economică din ultimii doi ani. Pentru  evitarea acestei  crize financiare,  România  ar fi trebuit   să  lupte împotriva speculei imobiliare şi a creşterii enorme a preţurilor imobiliarului provocate de speculaţie. Datele nu mint: din 2001 până în 2007, preţul apartamentelor a crescut cu 550%; de notat că apoximativ 40% din cerere  a provenit  de la  „investisori” (a se înţelege «speculatori») străini.

O reşedinţă la Bucureşti, care avea o valoare medie de 60.000 euro în 2005, atingea în 2008 valoarea de 180.000 euro, urmând să scadă la 90.000 euro în 2010. În plus, şi aceasta este o practică rară  în lume, băncile româneşti, aproape toate fiind deţinute de capital străin,  au oferit  majoritatea ipotecilor în euro, transferând astfel riscul de fluctuaţie  a cursului  de schimb celui care cerea imprumutul. Pentru a-l incita pe cetăţean să-şi asume acest risc, băncile au stabilit o dobândă mai mică pentru un împrumut făcut în euro decât cel practicat pentru un împrumut în lei.

Deci n-am scăpat încă de criză.

M.F.: Cu o piaţă a imobiliarului în criză  aproape  peste tot în lume, cu speculatori care încearcă să vândă cât mai repede posibilşi astfel accelerând căderea preţurilor şi  cu un RON care s-a depreciat în raport cu euro, avem  în România toate ingredientele unei crize majore: oprirea brutală a activităţilor de construcţii imobiliare; sentimentul  bine fondat  de a fi devenit mai sărac, resimţit de către toţi proprietarii de bunuri imobiliare şi în consecinta, diminuarea cheltuielilor lor de consum; creşterea şomajului; scăderea veniturilor statului şi deficite bugetare în creştere. Banca Naţională a României avea la dispoziţie toate  mijloacele şi autoritatea  pentru  a lua măsurile necesare, măsuri care ar  fi putut evita în România efectele  cele mai   grele ale crizei financiare.

Vreţi să spuneţi că BNR nu a fost suficient de vigilentă?

M.F.: Banca Naţională a României şi alte organisme de supraveghere a pieţelor financiare aveau autoritatea de a impune un plafon, o limită   privind suma împrumutată de cetăţean în relaţie cu valoarea de piaţă a bunului imobiliar. În perioade de supra încălzire imobiliară, acest mecanism serveşte moderării activităţii imobiliare şi  limitării efectelor speculaţiilor. Ce este mai grav este că autorităţile finaciare româneşti aveau dreptul de a interzice împrumuturile în euro făcute cetăţenilor români, şi nu au facut-o. Este de neconceput  într-o ţară civilizată să-i  laşi pe oamenii de rând  să-şi asume riscul  fluctuaţiei cursului de schimb. Dacă România n-ar fi  avut de suferit efectele  negative ale  crizei imobiliarului, n-ar fi  trecut  prin această recesiune dură.

România a ieşit totuşi din recesiune, ar fi putut ieşi mai repede şi din criză?

M.F.: În primul rând, ar fi fost important să se  menţină  cheltuielile de consum; or, ideea de a mări TVA la 24% mi  se pare o idee  bizară şi foarte proastă. Apoi, în ciuda faptului că recursul la FMI pare să fi fost de neevitat, pentru a finanţa deficitul bugetar ar fi trebuit ca Guvernul să refuze  să implementeze  imediat un plan de austeritate. Devine din ce în ce mai evident, chiar şi  în rândurile FMI, că nu există o politică mai malefică decât aceea de a impune tăieri din cheltuielile publice în acelaşi timp în care cheltuielile private sunt în declin: rezultatul, îl vedem foarte clar acum, este că reducerea  de posturi şi de cheltuieli publice accentuează căderea PIB, rezultând în venituri mai mici pentru guverne, deficite în creştere, şi nu diminuate, cum se spera, şi o populatie nemulţumită, chiar ostilă datorită diminuării serviciilor publice.

Dacă România reuşeşte încet, încet să iasă din criza financiară, acest lucru se datorează în mare parte faptului că îşi controlează încă politica monetară. Între 2007 şi 2010, leul s-a depreciat cu 25%, dând astfel un impuls puternic exporturilor, care au crescut cu mai mult de 20% faţă de 2009, mai repede decât importurile. În timpul primului trimestru al anului 2010, exporturile României au crescut cu 21%, una dintre cele mai mari rate de creştere din Uniunea Europeană, depăşită fiind doar de Malta.

Concluzia dvs. ar fi că FMI ne-a tras în jos.

M.F.-Dacă România ar fi fost membră a zonei euro,  neavând astfel  puterea  şi libertatea de a-şi stabili propria politică monetară,întregul impact al acestor măsuri impuse de FMI ar  fi fost să  tragă economia României  şi mai  jos. Grecia nu a avut această opţiune şi, aşa cum explica recent  în New York Times profesorul Laura Tyson, fost consiler economic în administraţia Clinton», Grecia va trebui să se bazeze pe politici structurale pentru a-şi mări competitivitatea iar astfel de politici pot lua un timp foarte îndelungat pentru a produce efectele dorite. Între timp, Grecia va continua să sufere de o creştere economică  scăzută, de un nivel ridicat de somaj, de salarii care stagnează sau scad şi de un  nivel  ridicat  de datorie în raport cu Produsul Intern Brut”.Deci cine are urechi de auzit să audă

Se va întoarce criza?

M.F.-Părerea mea este că în prezent suntem  în centrul ciclonului. Calmul relativ riscă să fie urmat de o furtună teribilă provocată de criza din zona euro şi de paralizia democratică  a guvernului american. Soluţiile aduse problemei Greciei nu sunt altceva decât nişte cataplasme şi nu rezolvă slăbiciunile fundamentale ale sistemului monetar din zona euro.

Ce ar trebui să facă România pentru a se pune la adăpost de acest nou seism economic pe care-l prevedeţi?

M.F.: Această criză a monedei euro şi criza financiară care a precedat-o dau o lecţie clară  tuturor  ţărilor: impermeabilitatea  la crize venite din afară depinde de capacitatea voastră de a  avea o autonomie financiară şi economică, de a fi auto-suficien­tă. Mă refer bineinţeles la acele ţări, inclusiv România, care ascultă cu veneraţie  vocea marilor ansambluri economice şi politice transnaţionale, care acceptă aranjamentele dictate de presupusele „legi” ale eficienţei  economice. Aceste ţări, şi deci şi  România, ar trebui  să-şi  redescopere o agricultură  care să asigure hrana propriilor cetăţeni, un sistem financiar care să le aparţină, o politică monetară care să  răspundă  nevoilor specifice ţării respective, o politică fiscală care să fie dictată de circumstanţe proprii.

Din păcate, România a pierdut 20 de ani  cu decizii proaste, cu şicane politice, cu servilitate în faţa organismelor internaţionale, cu vorbărie neînsoţită de acţiune, cu consecinţe teribile pentru ţară: băncile ţării au ajuns în mâinile străinilor, bunurile ţării au fost vândute pe nimic investitorilor şi speculatorilor străini; România depinde fiscal, financiar şi politic de organizaţiile internaţionale; sectorul agri­col este fragil şi neperformant; instituţiile sociale, şcolile, universităţile, spitalele sunt în ruină.

Pe fondul acestui peisaj dezolant pe care îl descrieţi, care credeţi că ar trebui să fie priorităţile ţării?

M.F.: România are tot ce are nevoie: resurse, populaţie relativ instruită, ieşire la Marea Neagră. Iată câteva recomandări: faceţi din România un Centru European de Excelenţă pentru agricultura organică şi sustenabilă; accesaţi toate fondurile financiare europene  alocate, pentru a sprijini sectorul agricol; încurajaţi fermele mici şi mijlocii; încurajaţi  şi sprijiniţi financiar  şi fiscal dezvoltarea asociaţiilor cooperative, de tipul celor care există în toate ţările capitaliste.

De exemplu în Finlanda cooperativele, şi aici vorbesc de cele mai mari, făcând parte din „top 300″ din lume ca venituri, reprezintă 23% din PIB; în Elveţia  28%;  46%  în Franţa şi10% în Quebec (Canada). Acest „top” 300 cooperative afişează venituri între 600 milioane dolari şi 58 miliarde dolari şi evoluează în sectoare foarte precise: 30% în sectorul agroalimentar, 23% în comerţul de detaliu, 22% în asigurari şi 19% în sectorul bancar.

Agricultura spuneţi că ar fi prima urgenţă a României, şi apoi?

M.F.: În al doilea rând, stopaţi toate privatizările întreprinderilor de stat; îmbunătăţiţi şi modernizaţi managementul şi guvernanţa, lor stabilind termene precise pentru evaluarea activităţii lor; utilizaţi CEC-ul şi EximBank-ul ca pârghii ale dezvoltării economice. În prezent, România are 32 de întreprinderi în „top” 500 (cele mai mari ca cifra de afaceri din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Rusiei). Or, din aceste 32 de întreprinderi, 22 au fost privatizate şi sunt deţinute de capitalul străin. Nu mai ramân neprivatizate şi ne-deţinute sau controlate de capitalul strain decât transporturile si o parte din sectorul energetic.O economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi naţionale mari pentru că  în condiţiile lipsei de capital autohton, numai statul poate răspunde unei asemenea provocări.

Guvernul pregăteşte în această perioadă privatizarea unor segmente din principalele companii energetice.

M.F.: În acest context mi s-ar părea important ca România să adopte un plan de dezvoltare dinamică bazat pe întreprinderile hibride deţinute de stat şi de sectorul privat pentru ca resursele naturale să fie ex­ploatate în beneficiul românilor. Creaţi  apoi un Fond Suveran de   Sănătate alimentat de redeventele şi profitul rezultat din ex­ploatarea resurselor naturale.

Ar trebui redus impozitul unic, după modelul Bulgariei, de pildă, care în acest fel a atras mai mulţi investitori?

M.F.: Aş zice mai degrabă să creaţi un sistem de impozite progresive, diminuaţi TVA, o taxă regresivă, şi sporiţi eficienţa colectării impozitelor; măriţi  taxa pe profit atunci când depăşeşte profitul tipic al intreprinderilor mici şi mijlocii.

În ce domenii ar trebui făcute cele mai multe investiţii?

M.F.: În sistemul de educaţie şi sănătate, în infrastructura ne­cesară turismului şi în pro­mo­varea internaţională a atracţiilor naturale şi culturale  ale ţării

România şi-a propus să adere la zona euro în 2015; e o  dată optimistă?

M.F.: Amânaţi intrarea în zona euro până când economia românească este competitivă şi puternică, şi deci poate beneficia de avantajele unei monede comune.

Oficialii români v-au cerut vreodata sfatul?

M.F.: Da, la inceputul anilor 90, când am venit în România  cu o echipă canadiană de experţi foarte bine cotaţi în Canada, care au făcut o serie de recomandări Consilului Reformei. Echipa a pregătit timp de 3 luni un ade­vărat program de guvernare  şi de transformare a României. Munca şi intervenţia au fost finanţate de guvernul canadian. Dupa prestaţie nu am avut nici un ecou.

Guvernul regional din Québec şi-a  decis strategia  pe baza cercetărilor făcute de dvs. si de soţul dvs., fost vice-presedinte la compania Bombardier. Cum s-a întâmplat acest lucru?

M.F.: Soţul meu, Yvan Allaire, care este la bază profesor universitar ca şi mine, dar în plus academician, este asociat partidului liberal din Québec din 1978 şi a fost preşedintele comisiei politice a acestui partid. Împreuna  suntem angajaţi de mai mulţi ani, în dezbaterile canadiene privind diverse politici economice şi industriale. În acest sens  am publicat un mare număr de documente privind provocările economice majore ale Québecului şi Canadei. Sfaturile  noastre sunt frecvent solicitate la nivel  guvernamental, parlamentar şi municipal. Soţul meu este, de asemenea, membru al Consiliului privind rolul  Corporaţiilor şi în general al mediului de afaceri în secolul 21, din cadrul Forumului Mondial Economic de la Davos.

Vă gândiţi uneori să vă întoarceţi în România?

M.F.: Deşi iubesc România cu pasiune şi-i doresc numai binele, o reîntoarcere este  greu de imaginat. Sunt  căsătorită cu un canadian foarte angajat şi implicat  în mediul său. În plus, predau  încă şi sunt angajată în diverse  proiecte de cercetare şi sociale în Canada, iar familia imediată este alături de mine  la Montréal. Aceasta nu înseamnă că nu mă pot implica  vizitând frecvent România, aşa cum am mai făcut-o în perioada în care am înfiinţat şi condus (1993-1997), cu sprijinul financiar al guvernului canadian, Progra­mul  MBA Canadiano-Român, de la ASE, care continuă şi azi, după câte ştiu, cu succes.

http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/avem-in-romania-toate-ingredientele-unei-crize-majore-233566.html

Ce este o cooperativa?

de Stefano şi Vera Zamagni

Trăsăturile caracteristice ale întreprinderii cooperatiste

Astăzi se folosesc în mod curent două definiţii ale întreprinderii cooperatiste. Cea mai des folosită este cea a Alianţei Internaţionale Cooperatiste (AIC), o organizaţie non-guvernamentală care grupează aproape 230 de asociaţii de cooperative din 100 de ţări. Constituită în 1895, AIC este principalul garant moral al identităţii cooperatiste. În Declaraţia de la Manchester din 1995 privitoare la identitatea cooperatistă (care urmează documentelor din 1937 şi 1966) se spune: „O cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane care s-au unit în mod voluntar pentru a-şi satisface nevoi şi aspiraţii economice, sociale şi culturale comune printr-o întreprindere pe care o posedă împreună şi o controlează democratic“.

Congresul de la Manchester a formulat şapte principii ale cooperativelor. Ultimul este nou, dar primele şase sunt, uşor reformulate, aceleaşi pe care Rochdale Society of Equitable Pioneers le-a adoptat în 1844. Este remarcabil însuşi faptul că principiile fundamentale au rămas neschimbate timp de un secol şi jumătate. Să le enumerăm:

1. Calitatea de membru, liberă şi nesilită. Cooperativele sunt organizaţii şi întreprinderi voluntare, deschise tuturor persoanelor apte să le folosească serviciile şi dornice să accepte responsabilităţile care derivă din calitatea de membru fără discriminări de ordin social, rasial, politic, în funcţie de sex sau religie. Acest principiu este cunoscut în mişcarea cooperatistă drept „principiul uşilor deschise“.

2. Controlul democratic exercitat de membrii cooperatori. Spre deosebire de firmele capitaliste, în care voturile acţionarilor au ponderi diferite, în funcţie de numărul acţiunilor deţinute, mişcarea cooperatistă adoptă regula „un membru, un vot“. Aceasta înseamnă că în adunarea generală sau la întrunirile consiliului de conducere toţi membrii au drept de vot egal.

3. Participarea economică a membrilor. Membrii contribuie echitabil – nu obligatoriu în mod egal – la capitalul cooperativei pe care îl controlează în mod democratic. Cel puţin o parte din capital este de obicei proprietatea comună a cooperativei. Dacă se stipulează în statut, membrii pot primi o compensaţie limitată pentru capitalul pe care l-au subscris ca o conditie a intrării în cooperativă. Motivul pentru care o astfel de compensaţie este limitată are în vedere nevoia de a evita riscul ca, pe parcursul existenţei ei, cooperativa să renunţe la statutul de cooperativă. O parte din surplusul net generat de funcţionarea cooperativei va fi alocată fondului de rezervă, care parţial trebuie să fie indivizibil; o altă parte din surplus va fi alocată răsplătirii membrilor în functie de contribuţia lor în cooperativă; şi altă parte, sprijinirii altor activităţi aprobate de către membri – în mod obişnuit, pentru cooperarea cu alte entităţi similare.

4. Autonomie şi independenţă. Cooperativele sunt organizaţii autonome, auto-suficiente, controlate de către membrii lor. Dacă din anumite motive ele stabilesc înţelegeri cu alte organizaţii sau acumulează capital din surse externe, trebuie să o facă în termeni care să asigure controlul democratic exercitat de către membri asupra lor şi păstrarea autonomiei cooperatiste.

5. Educaţie, pregătire şi informare. Cooperativele oferă nu numai pregătire profesională, dar îi şi educă pe membri, pe reprezentanţii aleşi, pe manageri şi pe angajaţi (principiile cooperativei Rochdale prevedeau ca 2,5% din surplusul anual să meargă spre cercetare şi spre educaţia membrilor). Cooperativele trebuie să informeze de asemeni marele public despre natura şi misiunea cooperaţiei.

6. Cooperare între cooperative. Acţiunea cooperatistă nu este limitată la acţiunile desfăşurate în cadrul fiecărei cooperative individuale. Altfel spus, cooperativele îşi servesc membrii în modul cel mai eficient şi întăresc mişcarea cooperatistă acţionând împreună prin structurile locale, naţionale, regionale şi internaţionale.

7. Grija faţă de comunitate. Acesta este un principiu nou, adăugat la congresul de la Manchester. În acest scop, cooperativele trebuie să lucreze pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor prin politici aprobate de către membrii lor. O expresie practică a orientării sociale pronunţate a mişcării cooperatiste este oferită de regula adoptată în 1992 de către cooperativele italiene, de a aloca 3% din surplusul lor anual fondurilor de ajutor reciproc.

A doua definiţie a întreprinderii cooperatiste este aceea a Departamentului Agriculturii din Statele Unite, care în 1987 a definit o cooperativă drept „o întreprindere deţinută şi controlată de cei care o au în folosinţă, care distribuie beneficii în funcţie de modul în care este exercitat dreptul la folosinţă“. Definirea membrilor drept „utilizatori ai dreptului de proprietate“ implică faptul că cei care „au în folosinţă“ cooperativa (membrii) participă la finantarea ei şi prin aceasta o au în posesie. Sintagma „control al celor care o au în folosinţă“ înseamnă că membrii conduc cooperativa atât direct, cât şi indirect, prin reprezentanţii lor în consiliul de conducere. În mod clar, în cooperativă nu poate exista separare între proprietate şi control.

În definiţia americană, se poate ca în anumite circumstanţe să existe derogări de la regula „un membru, un vot“. Dreptul de a vota poate fi proporţional cu volumul activităţii prestate de membri în cadrul cooperativei – dar niciodată în funcţie de capitalul pe care l-au adus. În practica din SUA, controlul democratic asupra cooperativei este asigurat prin legarea dreptului de a vota de participarea efectivă la viaţa cooperativei, şi nu prin simpla numărare a voturilor-oameni. Acest aspect este întărit de principiul conform căruia beneficiile trebuie să fie distribuite în funcţie de implicarea în generarea lor. Astfel, membrii îşi împart nu numai beneficiile, dar şi costurile şi riscurile în funcţie de gradul lor de implicare; ei sunt stimulaţi să întreţină relaţii strânse cu cooperativa.

După cum vedem. cele două definiţii sunt în mare parte convergente, chiar dacă între ele sunt diferenţe apreciabile. Ceea ce stă la originea cooperativei, indiferent de sectorul ei de activitate, este necesitatea fundamentală, chiar dacă nu neaparat exclusivă, de a servi nevoilor comune ale mebrilor ei. Obiectivul central al unei cooperative este, deci, de a maximiza remuneraţia contribuţiei fiecărui membru – indiferent dacă această contribuţie constă în muncă, aportul de active sau folosirea bunurilor şi serviciilor cooperativei – şi nu, ca în firma capitalistă, de a maximiza profitul pe capitalul investit.

(din capitolul „What is a cooperative?“, din lucrarea lui Stefano Zamagni şi a Verei Zamagni, Cooperative Enterprise: Facing the Challenge of Globalization, Edward Elgar, Cheltenham, UK şi Northampton, MA, USA, 2010. Traducere de Ovidiu Hurduzeu)

Ce nu spun ziarele din Romania despre Libia

Hurduzeu, Racu si Platon

Creştinism, Contra-Revoluţie şi Fascism: Eseu despre virtuţile, dinamica istorică şi limitele dreptei, de Alexandru Racu:

Introducere

Jean-François Lyotard, unul dintre principalii teoreticieni ai postmodernismului, se arăta cândva îngrozit de faptul că filozofia şi politica moderne au luat naştere sub semnul unei « crime oribile », mai exact, decapitarea lui Ludovic al XVI-lea, pe care Lyotard îl descrie drept « un rege viteaz şi demn de toată dragostea, care reprezenta întruparea ideii de legitimitate »[1]. Nu trebuie uitat însă că deconstrucţia postmodernă, denunţând violenţa inerentă oricărei metaparadigme, îşi ia printre altele drept ţintă – şi aparent drept principala ţintă – raţionalismul iluminist, sau, altfel spus, discursul fondator al modernităţii.

Conceptele de dreapta si stânga apar în gândirea politică europeană odată cu Revoluţia Franceză. În Adunarea Stărilor Generale, convocată de Ludovic al XVI-lea în mai 1789, partizanii monarhiei s-au aşezat la dreapta regelui iar oponenţii ei la stânga sa. În acest sens, aşezarea istorică a dreptei a fost asociată cu o serie de categorii ce aparţineau ordinii instituite şi care se voiau a fi distruse prin intermediul violenţei politice de către stânga. Dreapta, aşadar, va fi de acum considerată drept partidul care se aşează de partea trecutului istoric, a tradiţiei, a autorităţii (politice şi religioase) instituite, o serie întreagă de categorii care, în discursul stângii, erau reduse la un singur element : « privilegiile » – nişte interese sociale cât se poate de circumscrise şi « nenobile », ascunse în spatele unei « ideologii » de clasă; temă ce va fi perpetuată de către marxism.

De la 1789 încoace, sub atacurile repetate ale stângii, dreapta tradiţională (care nu are nimic de-a face cu « dreapta » neoliberală ce coabitează de minune cu marxismul cultural, dreaptă neoliberală care reprezintă adevăratul învingător al istoriei politice a secolului XX) a pierdut şi continuă să piardă tot mai mult teren în societăţile europene. De cealaltă parte, în tot acest timp, proiectele contra-revoluţionare ale dreptei şi diversele lor metamorfoze, au rămas, per ansamblu, în cel mai bun caz sterile. Presupusa contra-revoluţie a dreptei europene din perioada interbelică a sfârşit nu doar printr-o catastrofă umanitară de proporţii teribile; dincolo de acest aspect, instrumentalizarea perversă a categoriilor dreptei de către mişcările fasciste a aruncat instituţiile tradiţionale într-o criză de legitimitate şi mai profundă, transformându-le în ţinte cu grad sporit de expunere la atacurile noii retorici de stânga (antifascistă şi care vede fascism în orice înrădăcinare şi în orice mişcare non-centrifugă). Per ansamblu, în cele din urmă, extrema dreaptă interbelică nu a făcut decât să grăbească triumful politic şi cultural al stângii.

Astăzi există gânditori cu sensibilitate conservatore care, conştientizând cât se poate de lucid dezastrul către care ne împinge în mod inexorabil capturarea cvasitotală a culturii societăţilor occidentale de către discursul actualei stângi libertare, afirmă pe de altă parte faptul conform căruia cea mai bună strategie politică în faţa acestui fenomen este aceea de a nu face nimic. Orice s-ar încerca, oricât de bune ar fi intenţiile, spun unii, reacţiunea nu va face decât să accelereze sfârşitul catastrofal. Astfel, dreapta pare condamnată să aleagă între regresiunea nostalgică cu rezonanţă patetică (dacă nu chiar penibilă), sau să se limiteze la aşteptarea pasivă şi perplexă a Apocalipsei.

[... citeste restul eseului pe alexandruracu.wordpress.com ...]

 

Ceea ce, întru Adevăr, contează, de Ovidiu Hurduzeu:

Pentru a ieşi din criza actuală este nevoie să distrugem, unul câte unul, idolii şi tabuurile lumii contemporane. Astăzi nu ne mai închinăm la copaci – deşi ecologiştii radicali au regresat către animismul tribal – ci la fantasmele unei lumi artificiale, de la idolii consumismului la cei ai sclaviei corporatiste. Am sacralizat secularismul, confortul, tehnologia, virtualul şi abstractul. Pe toate canalele ni se tot vorbeşte de raţiune, responsabilitate, tehnologie, eficienţă, „spirit ştiinţific“ pentru a se ascunde faptul că trăim într-un univers absurd, un Matrix satanic unde la tot pasul ne lăsăm vrăjiţi de noi şi noi demoni. Pe 3 mai 1961, Hruşciov îl avertiza pe Abdel Nasser: „Cu toată seriozitatea, vreau să-ţi spun: comunismul este sacru“. O frază pe care a repetat-o în diferite ocazii. Brejnev declara pe 28 octombrie, 1971: „Pentru un comunist sovietic tot ceea ce este legat de viaţa, activitatea şi numele lui Lenin este sacru“. Tot sacru este şi capitalismul pentru un ideolog al neoconservatorismului precum Michael Novak; marea corporaţie, consideră Novak, ar trebui privită într-o lumină teologică întrucât ea reprezintă „vocaţia sobornicească în activitatea economică“ iar „în cadrul lumii seculare, este cea mai apropiată de biserică“.

[... citeste restul pe atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com ...]

 

Economia de piaţă şi minciuna de subzistenţă, de Mircea Platon:

Motto: “Dacă cineva nu e oligarh, înseamnă că ceva nu e în regulă cu el.Toţi am pornit de la aceleaşi condiţii, oricine ar fi putut deveni oligarh.”(Mihail Hodorkovski, considerat astăzi un martir al pieţei libere, la sfârşitul anilor ’90)

 

1. (Neo)(Ordo)liberalii români nu citesc Wall Street Journal. Nici vorbă. Citesc, şi citează, de douăzeci de ani, pe optsprezece voci, doar Cărticica Şefului de Stat Minimal. De acolo, din lista bibliografică obligatorie şi exclusivă, află de “valorile modernităţii”. Care ar fi de centru. Adică de dreapta. Adică anticomuniste. Şi antifasciste. Mai ales antifasciste. Pentru că, după cum le spune unul din cei patru mari activişti minimali care erau trei, şi ăia vai de ei, Piciu şi Grivei, comunismul = stalinism = naţional-comunism = fascism = legionarism. Iar dacă dreapta e de centru, iar centrul e moderat în fermitate şi ferm în moderaţie, atunci dreapta se defineşte mai ales nu ca mod de viaţă, ca adevăr adică, ci doar ca mod de operare, ca minciună asumată tehnocratic.

De aceea, în România, economia de piaţă se bazează pe minciuna de subzistenţă. Minţi ca să te vinzi. Şi te vinzi ca să trăieşti. Te descurci. Sistemul se sprijină pe trepăduşi, pe spirite de închiriat. Dacă regimul comunist a produs, în ultimele-i două decenii, o mulţime de sub-ingineri, regimul capitalist produce, de două decenii, o mulţime de sub-gânditori: adică de spirite subalterne sub nivelul mării. Îi voi numi deci sub-marine: entităţi care se dau la fund, ţin legătura cu realitatea doar prin periscop, şi pot fi scufundate cu o singură şarjă.

[... citeste restul pe mirceaplaton.com ...]

Masonerie, ocultism si evrei

Astazi nu se mai discuta rational despre masonerie, marxism, bolsevism si evrei. Irationalismul dezbaterilor pe aceste teme e format de doua grupuri de atitudine: un grup care demonizeaza iudaismul uitand ca Hristos pe cruce s-a rugat pentru iudei – “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. (Luca 23:34) -  si e greu sa credem ca rugaciunea lui Hristos nu a fost ascultata; si un alt grup care vrea sa faca din masonerie o organizatie non-secreta si “filantropica”, iar din evrei poporul cel mai persecutat din istoria umanitatii, Israelul neavand nicio vina in politica externa a ultimelor decenii asa cum evreii nu au avut nicio influenta in revolutia bolsevica.

Bolsevismul / marxismul si masoneria nu au nimic in comun cu religia iudaica.

Serghei Bulgakov: “Fata pe care o arata iudaismul in bolsevismul rus nu e deloc adevarata fata a lui Israel. Ea este dovada, chiar in sanul lui Israel, a unei stari de teribila criza spirituala care poate duce la bestialitate.” Citat de Soljenitin in “Doua secole impreuna. Evreii si rusii in epoca sovietica”.

Soljenitin arata in cele doua volume ca evreii care au participat la revolutia bolsevica (in numar imens, peste jumatate din bolsevici erau evrei, iar in CC absolut toti comunistii erau evrei in tot URSS-ul!), nu erau evrei in spiritul lor – adica iudei, mozaici – , ci evrei renegati. La fel rusii care au participat la revolutie, erau renegati.

Masa populatiei evreiesti era neincrezatoare in revolutionarii bolsevici, insa dupa ce evreii au ajuns la putere, aceasta masa a populatiei evreiesti nu a facut nimic sa opreasca crimele bolsevismului.

Burghezia evreiasca nu vedea deloc cu ochi buni participarea tineretului evreu la revolutie.

Ceea ce i-a contaminat pe evrei si ceea ce i-a facut sa intre in revolutie a fost nihilismul epocii, nicidecum Talmudul. Bolsevismul a distrus biserici la fel cum a distrus si sinagogi.

Aberatiile lui C. Z. Codreanu referitoare la “iudeo-bolsevism” sunt intemeiate pe iluzia ca intre marxism si iudaism exista o legatura genetica. Fals.

Numarul imens al evreilor bolsevici a creat iluzia ca marxismul si bolsevismul sunt iudaice in esenta. Insa adevarul e ca acei evrei amagiti, dezradacinati de traditiile lor religioase, nihilisti au facut jonctiunea cu bolsevismul. Trotki era evreu, din parinti evrei; insa nu era un evreu mozaic, ci dezradacinat, nihilist, ateu.

Cel mai tare argument ca masoneria nu e iudaica, asa cum nu e nici crestina, nici de vreo alta religie, e ca principiul tare al masoneriei, nucleul ei dur e SINCRETISMUL. Masoneria, fiind de origine fundamental gnostica e, ca si gnosticismul, sincretista.

Masoneria spirijina toate religiile lumi (inclusiv ateismul) neajutand de fapt niciuna pentru ca nu se afla in legatura organica cu nicio religie.

Masoneria nu ar exista daca masonii nu ar finanta crestinismul si toate religiile lumii, daca masonii nu ar construi biserici. Pentru ca principiul de baza al masoneriei e sincretismul. Creierul ocult stie ca, construindu-ti biserici, ajutand crestinismul la vedere, de fapt tu ca persoana crestina esti anulata odata ce ai intrat in masonerie din simplul motiv ca acolo practici gnosticismul si nu mai esti integru din punct de vedere rational, intelectual, moral, nu mai ai apartenenta fata de LOCUL crestin, ci fata de LUMEA crestina, o supraentitate la fel de abstracta ca si UMANITATEA. Interesant de observat ca in nicio rugaciune inchinata unui sfant sau lui Hristos nu se spune ca acel sfant sau Hristos insusi ar fi “iubitor de umanitate”, ci “iubitor de oameni”.

Si asta e si scopul masoneriei: sa distruga persoana crestina prin cooptarea ei in masonerie in schimbul ajutorului financiar sau material acordat crestinismului (fie ca e vorba de finanatare propriu zisa, sau imagine publica, sau politica, sau de orice alta natura).

Se observa cum acea persoana e depersonalizata dupa discursul pe care il are.

E un compromis pe care multi crestini il fac cu gandul ca astfel crestinismul (sau BOR, in speta) va iesi de sub greutatile lumii si ale zilei.

Nu sunt de acord cu acest compromis cata vreme acea persoana e silita (nu in sensul ca e obligata, ci in sensul ca, odata cu trecerea timpului, in mintea omului respectiv se produce mutatia paradigmatica in urma practicilor oculte) sa isi schimbe discursul radical ortodox, nationalist, localist.

Masoneria distruge orice religie, inclusiv iudaismul si mai ales crestinismul, pentru ca distruge personalitatea omului din religia respectiva (si nicio religie nu e mai personalista decat crestinismul) care, in ochii poporului respectiv, e un MODEL MORAL, INTELECTUAL girat, legitimizat tocmai de masonerie. MINTEA omului care intra in masonerie e TINTA ocultismului, asa cum MINTEA POPORULUI, A MASEI CRITICE e tinta masoneriei prin atentatul ideo-logic pe care il executa tocmai omul care e cooptat de masonerie.

Ce geniu a avut Cioran cand a spus ca razboaiele se fac in biblioteci, nu in Parlamente! Ideile cu care lucreaza “modelele” morale, intelectuale ale unei societati, ale unui popor, aceste idei sunt mai puternice decat bomba atomica. Dar Cioran a fost, dupa cum el a spus, un neintegrat, nu a facut parte din nicio organizatie.

Diferenta fundamentala dintre intelectualii de azi si cei din interbelic nu e de nuanta sau de calitatea culturii pe care o poseda, sau de cantitatea informatiei, ci de integritate morala. Astia de azi sunt intrati in mafie, aia de ieri nu erau.

Radu Golban: Umbra imperialismului german in UE

Cercetatorul Radu Golban – economistul care a descoperit datoria istorica a Berlinului fata de Romania – lanseaza o ipoteza socanta: sub acoperirea politicilor europene, Germania s-a intors, de fapt, la vechea sa filosofie hegemonica, responsabila pentru declansarea a doua razboaie mondiale. Sau, poate, nu a abandonat-o niciodata…

In timp ce Europa este numele geografic al continentului, Uniunea Europeana este rezultatul politicilor comune ale membrilor sai. O mai buna intelegere a acestei constructii politice presupune o dezbatere obiectiva privind politica europeana a celui mai mare si puternic stat din UE, Germania.

Un mod de a influenta mediul politic al altor state europene este activitatea diferitelorfundatii germane, care se bucura de o finantare generoasa din parte MAE al Germaniei, acestea actionand in numele diferitor valori universale, insa penetrand politica statelor gazda mai eficient decat diplomatia. In cazul implicatiilor si rolului fundatiei germane Konrad Adenaur in relatie cu proaspat infiintata Fundatie Crestin Democrata a lui Teodor Baconschi, am gasit un nume care m-a facut sa activez memoria istorica. Este vorba despre Holger Dix, directorul reprezentantei „Konrad Adenauer Stiftung” (KAS) din România si Republica Moldova.

Numele Dix coincide cu cel al reprezentantului de frunte al geo-politicii germane, Arthur Dix (1875-1935). Aceasta problematizare a politicii europene a Germaniei este pe deplin justificata in contextul politic actual, deoarece ar putea exista o continuitate care sa preceada eforturile vest-germane postbelice pentru o Europa unita. Ar fi posibil sa se ascunda si astazi in spatele politicii germane in UE si alte ambitii germane? Exista, de asemenea, un element tipic german de integrare in UE a Europei de astazi, care ar putea fi in defavoarea altor natiuni europene?

Parintele geopoliticii este considerat a fi Friedrich Ratzel (1844-1904), geograf si zoolog german, autorul celebrei lucrari „Geografia Politica” (1897). Ratzel si epigonii lui, printre care si Arthur Dix, au impus un asa-numit „determinism geografic”, potrivit caruia starea si dezvoltarea unei natiuni trebuie definita in functie de factori geografici: clima, configuratia solului, pozitie pe harta, etc. Spatiul geografic, cu toate caracteristicile lui, este important (erau de parere geo-politicienii) pentru politica unui stat, pentru istoria lui si, in final, pentru destinul neamului.

Geopolitica evalueaza statele ca fiind dependente de urmarile dezvoltarii legilor biologice. Astfel, conceptiile geopolitice au fost impregnate cu teorii rasiste, social-darwiniste si potrivit politicii demografice a lui Malthus. Cu astfel de argumente, Imperialismul german, care a generat cele doua razboaie mondiale, isi legitima orice agresiune armata, anexionismul si expansionismul ca fiind acoperite de dovezile „stiintifice” ale „cercetatorilor” germani.

[... citeste restul pe CorectNews.com ...]

Mai citeste si:

1. Radu Golban: O soluţie pentru ieşirea din criză: recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale nerespectate cu Romånia. asta e primul text al economistului roman din elvetia care a descoperit in arhive datoria.

2. Aventurile lui Radu Golban, de la arhivele din Basel, in Absurdistan:

Viata linistita a lui Radu Golban, un reputat economist stabilit in Elvetia, s-a schimbat radical dupa ce, documentandu-si lucrarea de doctorat, a descoperit in arhivele din Basel probe referitoare la datoria istorica a Germaniei fata de tara noastra. Cercetatorul s-a trezit brusc intr-o Romanie absurda, inconjurat de intrigi incalcite. Functionari din Guvern, Presedintie si BNR, vanatori de comori, jurnalisti, fosti revolutionari – toti l-au scotocit de „cheia” comorii, dupa care i-au inchis usa in nas. Fara explicatii.

3. Istoria unei datorii istorice: cliringul germano-roman:

In 1935, Romania si Germania au semnat un acord prin care se stabilea ca platile dintre cele doua tari, provenind din schimbul de marfuri si din alte obligatii de stat si particulare, sa fie efectuate prin cliring bilateral intre Banca Nationala a Romaniei si Casa de compensatie germana. Datoria descoperita de Radu Golban este un varf din cliringul necompensat.

4. Creanta germana: Romania nu e interesata sa recupereze 19 miliarde de euro:

Toate datoriile pe care statul roman le-a contractat in ultimii ani ar putea fi acoperite cu usurinta de o creanta uitata timp de aproape sapte decenii. Autoritatile de la Bucuresti par complet neinteresate de acest subiect si il evita cu obstinatie. Chiar daca, recent, Guvernul a primit oferta de a vinde creanta unor “institutii financiare internationale”.

5. Basescu-Merkel: scenariul pactului secret:

Traian Basescu s-ar fi angajat sa nu abordeze chestiunea datoriei germane in timpul mandatului sau in schimbul sustinerii din partea Berlinului pentru aderarea Romaniei la Schengen. Dezvaluirea vine de la Eugen Anca si invoca drept sursa un consilier prezidential care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Un asemena targ ar echivala, insa, cu renuntarea la creanta in valoare de peste 19 miliarde de euro, fiindca datoria se prescrie in octombrie 2012.

6. Germania a evitat plata datoriilor de razboi, dar a uitat de creanta romaneasca:

Contrar perceptiei generale, Germania nu a platit decat selectiv si sporadic despagubiri de razboi la finalul celei de-a doua conflagratii mondiale, fiind protejata in mod deliberat de tratatele de pace. O slabiciune de formulare face, insa, ca Romania sa fie astazi singurul stat in masura sa ridice pretentii – explica Radu Golban, intr-un interviu exclusiv pentru CorectNews.

7. INTERVIU. Radu Golban, cel care a descoperit datoria Germaniei catre BNR: Daca nu as crede in posibilitatea recuperarii acestor bani nu m-as fi angajat in acest demers:

Radu Golban: As incepe prin a mentiona faptul ca cercetarile in domeniu monetar reprezenta o preocupare mai veche, conturandu-se inca din perioada pregatirii in cadrul doctoratului.
Primele preocupari privind identificarea posibilitatilor de recuperare a datoriilor Germaniei create in urma acordului de cliring semnat cu Romania in anul 1935 s-au conturat in cadrul cercetarilor efectuate pentru elaborarea lucrarii “UEM – incotro?” (publicata in acest an in cadrul unei prestigioase edituri din Romania). In contextul acestui demers, conlucrarea cu d-na conf. univ. dr. Mihaela-Brindusa Tudose (coautor al lucrarii anterior mentionate) s-a concretizat in identificarea soldului. La inceput a reprezentat doar o constatare si un argument in cadrul tematicii cartii; ulterior a devenit o provocare.

8. Mircea Platon: La Loc (Tele)comanda:

Nu de alta, dar nemţii nu au mână bună. Ruşilor, conservatorii germani l-au trimis, în tren blindat, “ca bacilul în eprubetă”, pe Lenin, în 1917. Nouă, în primul război mondial ne-au compromis Partidul Conservator, prin umilitoarea Pace de la Bucureşti (1918), iar în al doilea război mondial ne pregătiseră un “guvern de la Viena” (cu Horia Sima). Nu ştiu cum se face, dar, spre deosebire de Germania burgurilor, Germania imperială modernă a tins întotdeauna să distrugă elitele reprezentative ale altor ţări şi să exporte diktaturi, oameni de mâna a doua şi instabilitate.

9. Iulian Urban: Cine raspunde de [ne]incasarea creantelor externe ale Romaniei ? Ati auzit de CIAMICR ? Cum arata o lege facuta cu dedicatie celor care au vanat creantele Romaniei in 1994:

Intelegem ca atat Legea 29 din 1994 cat si HG 732 din 1994 au fost unele cu “dedicatie” pentru vanatorii creantelor externe ale Romaniei, ce se grabeau sa le valorifice in interes personal avand grija ca Romania sa nu vada un cent din aceste creante.

La loc (tele)comanda!, Mircea Platon

- posmagi muieţi pentru leneşii de stânga şi de dreapta -

Imprimă articolul

1. La începutul anului 2003, Germania era în şoc: ministrul de finanţe social-democrat Hans Eichel dezvăluise că bugetul federal al Germaniei are o “gaură” de 15 miliarde de euro.1 Germania depăşise deja deficitul bugetar de 3% permis de acordurile care au stat în anii ’90 la baza creării euro. Economia Germaniei, anunţau agenţiile de presă, era în “pragul recesiunii”.2 Şomajul era în creştere, iar Cancelarul Gerhard Schroeder (la putere între 1998-2005) anunţa măsuri de reducere a ajutoarelor de şomaj şi a pensiilor. Sute de mii de oameni protestau în stradă. Atât patronatul cât şi sindicatele se arătau puţin dispuse să facă sacrificii reale pentru a accepta reformele lui Schroeder.3 În 2005, după adoptarea unui plan de măsuri dure de reducere a ajutoarelor de şomaj, Gerhard Schroeder a pierdut alegerile în favoarea Angelei Merkel.

2. În 2010, agenţiile de presă şi editorialiştii se entuziasmează de performanţele economiei germane.4 Prin contrast cu ceea ce presa engleză a numit “PIGS” (Portugalia, Italia, Grecia, Spania), dar şi cu Irlanda, Franţa, România sau chiar Marea Britanie, Germania apare ca un model de hărnicie şi cumpătare. Faptul că întreaga Europă are de ales între prăbuşirea totală şi pax germanica nu miră pe nimeni. Şi nici nu scandalizează. La urma urmelor, nemţii nu fac nimic altceva decât să vină şi să repare ce-au stricat alţii, să pună ordine cu eficienţă tipică în neorânduiala celtico-mediteraneano-balcanică a altora: “Nu vreau să critic Germania în nici un fel. Nu a fost ceva ce a căutat. Mai degrabă a fost ceva ce i s-a aruncat în braţe datorită propriei conştiinciozităţi, hărnicii şi constante aplicări a inteligenţei la economia reală mai degrabă decât la cea virtuală.”5Aşadar, în numai 5 ani, din 2005 şi până astăzi, nemţii au muncit atât de mult încât au ajuns să cumpere insulele grecilor la pachet cu jumătate din continent. Cum e cu putinţă acest lucru?

[... citeste restul pe mirceaplaton.com ]

 

Ce minte Baconschi si ce spun profesionistii

Ce spune Farage si ce spune Baconschi in ultima lui carte-maculatura “Crestinism si democratie”.

Am citit zilele astea ultima carte a ministrului de externe Teodor Baconschi, Crestinism si democratie, Curtea Veche, 2010. E o mare bucurie sa observ ca am sansa istorica sa fiu contemporan cu prabusirea lichelelor sistemului defect pe care si dl Baconschi le perpetueaza.

Cartea e mica si subtire in substanta, ca sa nu spun nula.

Dl Baconschi continua sa filosofeze in directia unor idei sinucigase si falimentare. Desi scrie ca neoconservatorismul e de stanga (deci Tismaneanu e cretin, dar ma rog, nu asta conteaza), ca individualismul ne distruge (deci capitalismul e boala, dar nu conteaza, sa fim capitalisti, ne indeamna acelasi Baco), ca liberalismul de tip laissez-faire e o catastrofa, dl Baconschi nu schiteaza un proiect politic care sa o rupa cu aceste ideologii. Din contra, dl Baconschi le imbratiseaza tacit in spatele cuvintelor care pentru domnia sa nu mai au absolut nicio valoare.

Imi pare rau sa vad cum dl Baconschi isi distruge si mai mult credibilitatea mintind. Dl Baconschi pune pe aceeasi linie “conservatorismul” republicanilor americani cu conservatorismul britanicilor distributisti, asimileaza conservatorismul unui Iuliu Maniu cu fondatorii Uniunii Europene, sustine cu sete proiectul UE acum cand el isi traieste ultimele momente.

N-am mai citit pana acum o carte atat de proasta. N-am crezut ca un teolog format la Sorbona se va contrazice de doua ori pe o singura pagina, ca logica e ceva demn de demonizat, ca relativismul si nihilismul sunt atribute ale cugetarii crestine si nu in ultimul rand, n-am crezut ca groparii aceste tari vor fi teologi. Ei, iata ca aceste lucruri le gasiti in ultima carte a ministrului Baconschi.

Ministrul Baconschi nu ii scrie poporului roman, ci politrucului autohton. E o carte care se adreseaza activistilor de partid, nu romanului lucid.

Baconschi: “Dar suntem un neam destul de lenes, subjugat de fascinatia orientala a minimului efort” (p. 113). Pacat pentru domnul Baconschi ca prefera sinuciderea in loc sa-si rezerve un viitor in cartea de istorie a Romaniei. I-a scapat ministrului Baconschi ca sondajele efectuate chiar de Uniunea Europeana inca din 2008 arata ca romanii muncesc cel mai mult din UE: http://www.google.ro/#sclient=psy&hl=ro&q=romanii+muncesc+cel+mai+mult+din+ue&aq=f&aqi=&aql=&oq=&gs_rfai=&pbx=1&fp=ddf48388b8228db9

Muncim cel mai mult din UE si suntem cei mai saraci. De ce aceasta ciudatenie, domnule Baconschi?

Baconschi cugetand “teologal” ajunge la concluzia ca, oricum am da-o, credinta e obscura si imbecila: “Credinta singura naste fanatism, imbecilitate agresiva, spirit retrograd, animalitate sublima. Credinta insotita de ratiune descopera, in schimb, propria relativitate: e o cale printre altele, la fel de nesigura, la fel de probabila, la fel de obscura.” (p. 107).

NO COMMENT.

Daca Baconschi va ajunge presedintele Romaniei, asa cum a declarat, va avea soarta lui Ion Iliescu pentru posteritate. Nu pot decat sa il compatimesc pe dl Baconschi si sa ii urez un sincer succes in ce si-a propus sa faca.

Ma intreb totusi, cu ce voturi va ajunge Baconschi presedinte, cu voturile “neamului lenes” sau cu voturile clubului de partid harnic?

>>> Criza euro se adânceşte; spreadurile datoriilor Spaniei, Italiei şi Belgiei ating un maxim record

>>> Roubini: Portugalia se apropie tot mai mult de un ajutor financiar extern

>>> Irlanda este în colaps. Încă un împrumut din partea UE şi FMI

>>> Speranta moare ultima si a murit: UE

>>> Ce implică dezmembrarea zonei euro

>>> Belgia, aproape de situaţia Irlandei

 

>>> Roubini ne pregăteşte un scenariu de coşmar: orice încercare de a interveni pentru salvarea încă unei ţări nu va face decât să agraveze situaţia

 

>>> Distrugerea clasei de mijloc, realizată deliberat

 

>>> Doctor Doom: Franţa nu se află într-o stare mai bună decât Grecia sau Irlanda

 

>>> Seful FMI (nu ca asta ar fi vreun profesionist!) despre Romania: prapastia este in fata

 

Ii amintesc domnului Baconschi ca, atunci cand puterea se joaca cu nervii poporului, cand un popor e pe primul loc in Europa si pe 12 in lume in ceea ce priveste riscul de infometare, cand nu vom iesi bine din criza economica si vom intra in criza alimentara globala care se vede la orizont, situatia devine chiar incontrolabila si nu mai poti sa minti un popor cu maculatura de 3 lei.

Christos Yannaras, filosof şi teolog, vorbeste despre capitalism si individualism

Christos Yannaras, filosof şi teolog, membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase, cel mai mare gânditor al Greciei contemporane:

“Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite. [...]

Modul în care acest Apus înţelege libertatea nu mă interesează, câtă vreme este înţeleasă ca dreptul individului de a alege dintre diferite idei, dintre diferite convingeri, partide politice, ziare etc. „Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare.” [citeste restul interviului in Cotidianul.ro].

Il asteptam si pe dl. Mihail Neamtu, “teolog ortodox”, sa ne spuna cate ceva despre Christos Yannaras. Sau poate pe dl Baconschi, mai ales ca s-a dat verde “Academiei” de Studii Populare. Sau Neamtu si Baconshi or fi  mai “bazati” decat Yannaras…… or fi. La noi pe Dunare orice e posibil.

Despre escroci si sclavi

Tragedia acestei tari e ca escrocii ii critica pe escroci si sclavi sunt cei care ii admira; ei isi merita conditia de sclavi. Spre deosebire de sclavul antic sau medieval care nu avea acces la informatie si cultura, sclavul modern are o specificitate: nu e demn nici de mila, nici de compasiunea oamenilor liberi. E un gunoi care isi merita soarta in era cand informatia si cultura ii sunt la indemana.

Numai cine nu il citeste pe distributistul, anti-liberalul si autarhicul Ernest Bernea poate sa creada escrocheriile escrocului Neamtu care il aseamana pe Plesu – seful escrocilor – cu Bernea. Anatema sa fie acea zi de 26 marite 1987 de la Moscova.

Un escroc international – Teodor Baconski – a ajuns sa scrie despre infractorii din Romania. L-as intreba pe acest escroc international cand a conspirat din beciurile ocultei? Cand a sustinut in numele Romaniei, intre 1997-2001, din functia de ambasador la Vatican, razboiul de independenta din Kosovo sau azi cand e Ministru de Externe al Romaniei si respinge independenta Kosovo? Deci cand a conspirat acest escroc international?

BONUS:

Reagan insider: ‘GOP destroyed U.S. economy’

Commentary: How: Gold. Tax cuts. Debts. Wars. Fat Cats. Class gap. No fiscal discipline

Israelul pus la punct?

Recenzie de Paul Craig Roberts

Dupa ce Israelul a condamnat America la cel mai lung si mai costisitor razboi din istoria ei si Europa la cea de-a noua cruciada, se pare ca lucrurile se schimba. Prezenta la Ankara a primului ministru britanic David Cameron a fost una suparatoare pentru Israel. La Ankara, Cameron a declarat ca Gaza nu poate sa ramana un lagar si ca atacul israelian asupra ajutoarelor pentru Gaza este total inacceptabil.

Trebuie salutat curajul primului ministru britanic dupa doua decenii de abuz si violenta in politica externa a Israelului impuse tarilor occidentale cu ajutorului lobbyului israelian (citeste neoconservator).

Insa trebuie taxata eroarea lui Cameron in ceea ce priveste hotararea guvernului de pe Downing Street de a invita Turcia sa devina memebra a Uniunii Europene. Dincolo de platitudinile unui Danniel Hannan, trebuie apreciata justetea lui Cameron de a nu diaboliza religia musulmana ortodoxa asa cum a facut propaganda neoconservatoare in ultimii ani.

In fapt, ceea ce le scapa unora, probabil din motive financiare,  e ca teroristii au atacat America tocmai datorita lipsei de realism a Americii in politica externa din Orientul Mijlociu, dupa cum se arata in Raportul Comisiei care a investigat atacurile de la WTC din 11 septembrie 2001, p. 147. Sustinerea neconditionata din partea Americii data Israelului si dictaturilor din Orientul Mijlociu (Saddam Husein a fost sustinut multa vreme de SUA) e principala cauza a atacurilor teroriste.

America nu a avut o politica neutra si realista in conflictul din Orientul Mijlociu. Si nu a avut o politica coerenta nici in privinta imigratiei. Pretinde ca vrea sa previna terorismul si nu isi rezolva problemele acasa.

In Orientul Mijlociu, daca Occidentul nu e neutru si realist, va pierde tot. Razboiul cu lumea musulmana pe pamant musulman nu poate decat sa ruineze occidentul. Singura solutie realista e ca Occidentul sa isi inchida granitele pentru musulmani, nu sa intre in razboi cu Iranul si alte state islamice.

Istoria arata ca singurele razboaie cu lumea musulmana castigate de europeni au fost cele de aparare (razboaie nationaliste) – Stefan cel Mare, etc. -, nu de cucerire (razboaie mesianice). Se uita adesea ca Bizantul a cazut sub turci dupa ce Cruciadele au lasat Rasaritul intr-o stare economica dezastruoasa.

Mesianismul si nationalismul sunt doua lucruri total diferite si contrare. Dupa cum arata Mircea Platon (studiul despre natiune si nationalism aici si aici) si Paul Gottfried in scrierile lor, nationalismul autentic, neimperialist, s-a impotrivit mesianismului desantat. Razboaiele nationaliste au fost razboaie de aparare; razboaiele mesianice au fost razboaie de cucerire. Razboaiele nationaliste nu sunt niciodata progresiste, ci conservatoare; razboaiele mesianice sunt mereu progresiste, imperialiste. Ambele razboaie mondiale ale secolului trecut au fost razboaie mesianice, nu nationaliste, deci progresiste. De asemenea, razboiul civil din Rusia prin care bolsevicii au venit la putere a fost un razboi mesianic.

Al Treilea Razboi Mondial, dupa cum il numeste Norman Podhoretz, razboiul neoconservatorilor impotriva Orientul Mijlociu nu e un razboi nationalist, asa cum afirma toti ignorantii, ci un razboi mesianic, neconservatorii afirmand ca populatiile asuprite de propriile lor guverne trebuiesc eliberate, salvate de catre armata americana.

“The people of Iran need help”, spune Bill Kristol in Washington Post, iranienii ar trebui sa imbratiseze un atac american pentru ca poporul iranian nu mai sustine dictatura lui Ahmadinejad. Cata prostie si cata lipsa de logica! Daca poporul iranian nu mai suporta dictatura lui Ahmadinejad, de ce ar trebui ca sa sustina si un atac american? Care e legatura intre revolta poporului iranian impotriva dictaturii si imbratisarea atacului american asupra dictaturii iraniene? Niciuna, numai daca admitem cu Bill Kristol ca poporul iranian e net inferior poporului american, nu poate sa distruga dictatura la el acasa decat cu ajutorul armat din afara granitelor, rezultand ca iranienii trebuie sa creada in mesianismul american daca vor sa se dezvolte. Or, aceast rationament bolnav ascunde germenii rasismului.

Dupa atatea abuzuri si minciuni cred ca e momentul ca occidentul sa fie realist. La fel Israelul. In caz contrar, realismul va fi declansat de colapsul total al occidentului. Dar sper sa nu se ajunga atat de departe. Ar putea si prea tarziu si nu se merita riscul.

Alexandru Racu despre liberalism si socialism

Cum am ajuns unde am ajuns şi ce ne aşteaptă?

Liberalismul pe care ni-l predică de douăzeci de ani elita noastră intelectuală “amorală” (T. Baconsky) presupune faptul conform căruia cineva este liber să facă orice vrea – independent de statutul moral al acţiunii – atâta timp cât nu îl afectează pe cel de lângă el. Să se prostitueze, să se drogheze, să avorteze, să-şi schimbe sexul, să-şi vândă rinichiul sau doar întregul timp pe care i l-a lăsat Dumnezeu, trudind la multinaţională optsprezece ore din douăzeci şi patru. Iar de partea cealaltă a organigramei sociale, să-şi facă justiţie privată (aşa cum propune libertarianul Dinu Patriciu) şi “să investească”, cu cianuri dacă e nevoie, aşa cum recomandă Cristian Preda şi Traian Ungureanu (în cazul Roşia Montană). Să investească cu orice preţ: fie cu preţul dezastrelor ecologice, fie cu preţul dezastrelor sociale. Pentru că liberalul înţelege prin natură doar “capital”, iar existenţa societăţii o neagă.

Filozofia acţiunii liberale nu are însă nimic în comun cu realitatea faptului social, care evident, ca orice fapt, există la modul cel mai pozitiv (în sensul pozitivismului) cu putinţă. Are vreun sens să crezi, ca să dăm un exemplu, că un om poate să se încadreze în categoria acţiunilor enumerate mai sus la prima rubrică (cea proprie “sclavului fericit”, a doua referindu-se la stăpânul fericit de “sclavi fericiţi”) însă că faptul cu pricina nu-i va afecta familia (şi ce ne facem dacă disturgem « celula de bază » a societăţii ?), sau că externalităţile negative se vor absorbi doar la nivelul familiei? Sau să crezi că extins, fenomenul cu pricina nu va afecta, printr-un întreg lanţ al slăbiciunilor şi al urâciunilor, viaţa întregii societăţi, ba chiar supravieţuirea ei pe termen lung? Ce “mână invizibilă” ne poate mântui de absenţa unei culturi a virtuţii? Şi ce zeu ne poate izbăvi pe termen lung de erodarea sistematică la care a fost supusă în ultimii ani atât familia cât şi şcoala românească? Pot părinţii din România să-şi exercite “darul libertăţii”, aşa cum îl numeşte un tânăr teolog român, trudind de dimineaţa până seara la colonizatorii multinaţionali, sau şi mai rău, abandonându-şi copiii prin vecini pentru că au plecat la muncă în Italia sau Spania, fără ca acest fapt să cauzeze pe termen lung un dezastru social, naţional şi uman?[1]

Însă dat fiind instinctul natural de conservare al oricărei societăţi ameninţate cu autodescompuerea, societatea care se organizează pe principiul deopotrivă amoral şi asocial al “libertăţii” liberale este de fapt societatea cu un stat supradimnesionat, deopotrivă poliţienesc şi asistenţial, singura instanţă capabilă să gestioneze efectele şi victimele colaterale ale exercitării liberale a “darului libertăţii”[2]. Şi chiar şi pentru un astfel de sistem ai nevoie de resurse, iar noi am ajuns completamente dependenţi de resursele altora. Liberalismul « anti-stat », pe care ni-l predică elita neoliberală de douăzeci de ani încoace, este liberalismul care a mărit de facto statul pretutindeni unde a fost aplicat în lumea occidentală. Iar în afara lumii occidentale, a contribuit la dezvoltarea structurilor mafiote locale, în compania cărora rămânem de altfel, după ce suntem părăsiţi de capitalul în căutare de chinezi mai ieftini, ergo mai eficienţi.

În Occident, statul a devenit tot mai puternic pe măsură ce societatea a devenit tot mai atomizată, proces accelerat în mod deosebit de ingineriile sociale puse în practică, începând cu anii şaizeci, de către noua stângă transgresivă. Iar dreapta neoliberală nu a putut decât să întâmpine cu braţele deschise surplusul de forţă de muncă reprezentat de mamele şi copiii “independenţi”, pe care neomarxismul i-a eliberat de “autoritarismul fascist” al “familiei patriarhale”. Pe măsură ce raporturile dintre indivizi nu mai sunt reglate de tradiţii şi cutume moştenite ci dimpotrivă, se bazează pe o continuă trangresare a acestora, în conformitate cu logica liberală a multiplicării drepurilor, se măreşte odată cu sfera de autonomie formală a individului nu doar depravarea care îl slăbeşte pe acesta deopotrivă fizic şi moral, ci şi izolarea efectivă a individului. Pe acestea două, depravarea care vulnerabilizează şi izolarea, se fundamentează de fapt actuala putere a statului managerial. Tot mai puţin prezent din punct de vedere simbolic în viaţa indivizilor, în sensul în care statul îşi arogă tot mai puţin dreptul de a limita drepturile individuale în numele religiei, moralei, interesului naţional şi al altor categorii “perimate”, statul este pe de altă parte din ce în ce mai prezent din punct de vedere real în viaţa oamenilor. Puterea statului, aşa cum observa Michel Foucault, este cu atât mai mare cu cât este mai invizibilă şi cu cât se prezintă pe sine nu sub forma unei contraputeri, situată în opoziţie cu libertatea individuală, ci chipurile sub forma mijlocului prin care se realizează emanciparea individului. În ultimă instanţă, se pare că substanţa modernităţii constă tocmai în acest proces de sporire concomitentă atât a individualismului cât şi a etatismului. Acest fapt a fost remarcat de altfel acum aproape două sute de ani de către Alexis de Tocqueville. “În zilele noastre”, spunea Tocqueville, “pare să aibă loc două revoluţii contrare, una care slăbeşte în continuu puterea supremă iar alta care o întăreşte; în nicio altă perioadă din istoria noastră aceasta nu a arătat deopotrivă atât de puternică şi de slabă”.[3]

Pentru România, alternativa la despotismul soft care defineşte politica occidentală de zeci de ani, este despotismul hard care va reînflori probabil pe ruinele unei Românii părăsite de fluxurile de capital de care este completamente dependentă, din moment ce nu mai are nimic şi nu mai este nimic decât forţă de muncă ieftină. În actualul sistem global, România a devenit o piesă de schimb cu viaţă scurtă. Cu o populaţie stăpânită de fantezii consumiste hrănite prin înfometarea sistematică de pe vremea răposatului, cu o rată a natalităţii care merge spre prăpastie şi cu o elită (stăpânită în principiu de aceeaşi foame ordinară menţionată mai sus, ce se ascunde sub masca unor bovarice ifose “boiereşti”) care ne-a vândut până acum, deseori în mod interesat, o filozofie politică şi economică cu “o radiografie ca fecala”, România nu a reuşit să construiască pe bazele propriei identităţi naţionale – de care a tot fugit sub ameninţarea vânătorilor de extremişti – cultura şi instituţiile politice care să-i poată permite să stea, cât de cât, pe propriile picioare. România este astăzi victima lipsită de anticorpi a unei inginerii sociale puse în practică, cot la cot, de către o dreaptă neoliberală compusă din bursieri care întrupează practic principiul capitalismului prin deplina lor convertibilitate, prin lipsa de aderenţă sinceră, durabilă şi coerentă la vreo idee (nişte intelectuali marfă), cărora li se alătură o stângă post-comunistă reprezentată de cei care au câştigat partida “acumulării primitive de capital” care a avut loc în România ultimilor douăzeci de ani. România are o pseudo-dreaptă care jertfeşte religia şi naţiunea (autenticele categorii ale dreptei) pe altarul integrării şi al pieţei libere, şi o pseudo-stângă al cărei unic crez este inegalitarismul neo-feudal (atunci când nu avem de-a face cu noua stângă postmodernă care încearcă să se înfiripeze şi la noi, o stângă care, aşa cum sublinia un profesor de-al meu, prin subiectivismul ei transgresiv şi anti-instituţional, a reuşit să ducă capitalismul acolo unde nici n-ar fi visat vreodată John Locke). România este lipsită de apărare daorită lipsei de autenticitate, care derivă în ultimă instanţă din lipsa de caracter, promovată sistematic de şaizeci şi cinci de ani. Şi atâta timp cât românilor nu le va intra bine în cap acest lucru, atâta timp cât vor aştepta firimituri de la masa “baronilor locali şi a baronilor globali” (M. Platon), vom merge inevitabil din rău în mai rău. Deviza “prin noi înşine” este mai actuală decât oricând. Criza poate avea şi o parte bună. Este un prilej de maturizare. Putem în cele din urmă să ne eliberăm de “vrăjelile” şi vrăjitorii în mijlocul cărora am tot orbecăit de la Revoluţie încoace.

Alexandru Racu este doctorand in Stiinte Politice la Ottawa – Canada

---

[1] Statistici recente indică faptul că, în România, jumătate dintre copii petrec maxim o oră pe zi împreună cu părinţii lor (http://www.gandul.info/news/generatia-singur-acasa-jumatate-dintre-copii-petrec-cel-mult-o-ora-pe-zi-cu-parintii-6070186)

[2] În acest sens, a se vedea articolul lui Mircea Platon, Confiscarea Copiilor (http://www.ziuaveche.ro/editorial/confiscarea-copiilor), în care autorul sesizează îmbinarea dintre politicile economice “de dreapta” ale guvenării PDL-iste, mai catolică decât Papa (FMI-ul) la capitolul neoliberalism, şi abuzarea totalitar-biroratică de tip stângist a familiei din România, pusă în practică de aceeaşi guvernare.

[3] Alexis de Tocqueville, Democracy in America, Vintage Books, New York, 1959, p. 332

Israelul si etica. Cine nu e pro-Israel, e xenofob, homofob, rasist, dar mai ales antisemit

Israel paves the way for killing by remote control

NAZARETH // It is called Spot and Shoot. Operators sit in front of a TV monitor from which they can control the action with a PlayStation-style joystick.

The aim: to kill.

Played by: young women serving in the Israeli army.

Spot and Shoot, as it is called by the Israeli military, may look like a video game but the figures on the screen are real people – Palestinians in Gaza – who can be killed with the press of a button on the joystick.

The female soldiers, located far away in an operations room, are responsible for aiming and firing remote-controlled machine-guns mounted on watch-towers every few hundred metres along an electronic fence that surrounds Gaza.

The system is one of the latest “remote killing” devices developed by Israel’s Rafael armaments company, the former weapons research division of the Israeli army and now a separate governmental firm.

According to Giora Katz, Rafael’s vice president, remote-controlled military hardware such as Spot and Shoot is the face of the future. He expects that within a decade at least a third of the machines used by the Israeli army to control land, air and sea will be unmanned.

The demand for such devices, the Israeli army admits, has been partly fuelled by a combination of declining recruitment levels and a population less ready to risk death in combat.

[... restul aici ...]

E obligatoriu sa simti rafinamentul israelian al fiintei in aceste zile si sa fii escroc international in slujba razboiului pentru pacea universala, progres, tehnologie si transumanism. Toti trebuie sa il asteptam pe Mesia ca sa aduca pacea in Orientul Mijlociu, chiar daca Israel nu e in NATO si Occidentul nu are nicio legatura cu Al Treilea Razboi Mondial dintre evrei si lumea musulmana.

Soldatii americani sunt antrenati bine, dar cateodata omul mai oboseste, deci sa-i descarcam mintea in computere ca sa nu mai oboseasca.

Nici placinta americana nu mai e facuta in America, ci in… Shanghai.

Homofobule, armata nu tolereaza discriminarea!

A fost odata ca niciodata o tara dezvoltata pe nume America… azi e China peste tot.

Rasismul si-a schimbat fata: e intelectualizat, mascat si tehnologizat. Si pro-war, mai ales.

• >>> SCIENTIFIC  AMERICAN >>> War of the Machines: A Dramatic Growth in the Military Use of Robots Brings Evolution in Their Conception

Back in the early 1970s, a handful of scientists, engineers, defense contractors and U.S. Air Force officers got together to form a professional group. They were essentially trying to solve the same problem: how to build machines that can operate on their own without human control and to figure out ways to convince both the pub lic and a reluctant Pentagon brass that ro bots on the battlefield are a good idea. For decades they met once or twice a year, in relative obscurity, to talk over technical issues, exchange gossip and renew old friendships.

• >>> WIRED >>> Why the future doesn’t need us.

From the moment I became involved in the creation of new technologies, their ethical dimensions have concerned me, but it was only in the autumn of 1998 that I became anxiously aware of how great are the dangers facing us in the 21st century. I can date the onset of my unease to the day I met Ray Kurzweil, the deservedly famous inventor of the first reading machine for the blind and many other amazing things.

Ray and I were both speakers at George Gilder’s Telecosm conference, and I encountered him by chance in the bar of the hotel after both our sessions were over. I was sitting with John Searle, a Berkeley philosopher who studies consciousness. While we were talking, Ray approached and a conversation began, the subject of which haunts me to this day.

O iniţiativă canadiană în campania de salvare a Roşiei Montane

De pe A Treia Forta:

Petiţie
adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
pentru a refuza emiterea unui nou
Certificat de Descărcare de Sarcină Arheologică
în beneficiul firmei Gabriel Resources / Roşia Montană

În atenţia d-lui ministru Hunor Kelemen

REAMINTIND că în urma iniţierii unei serii de acţiuni judecătoreşti de către reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior), Certificatul de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 4 a fost anulat irevocabil de către tribunalele româneşti şi că firma Gabriel Resources / RMGC, „deţinătoarea“ licenţei de explorare şi exploatare a zăcământului aurifer de la Roşia Montană, intenţionează să solicite Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un nou certificat, care să-l înlocuiască pe cel anulat de instanţele judecătoreşti;

REAMINTIND că o serie de acţiuni judecătoreşti au fost iniţiate de reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior) la tribunalele româneşti pentru suspendarea şi anularea Certificatului de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 5, care este o compilaţie a celor patru certificate de descărcare anterioare, şi că instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat încă asupra acestor acţiuni;

REAMINTIND că fără acest certificat de descărcare de sarcină arheologică Gabriel Resources / RMCG nu poate începe activităţile de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană;

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în chestiunea zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale prof. dr. Ioan Mârza, de la Catedra de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a cercetat şi vizitat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat pe această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică similară,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar dacice (la suprafaţă), dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, în ciuda unor programe de prevenire a degradării siturilor arheologice (Preventative Archaelogical Programs) anunţate de firma Gabriel Resources / RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi);

SUBLINIIND că aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabilă;

SUBLINIIND că dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte specifice vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o infimă parte poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor);

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât aceea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea presupune beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal de valoarea celui de la Roşia Montană nu ar trebui să fie aprobat nici în România numai pe baza calculului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi
– acceptând ca realistă suma de 4 miliarde $, reprezentând posibile beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources / RMCG, subliniem că ele nu reprezintă decât 200 $ pe locuitor pentru întreaga viaţă, de 18 ani, a proiectului, sau 11 $ pe an pentru fiecare român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe (royalties) numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în alte cazuri de proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividende vor începe să curgă abia după 6 ani de la demararea proiectului, adică din 2016, în cazul în care operaţiunile din cadrul proiectului ar începe anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că despre exploatarea propriu zisă a aurului s-ar putea vorbi abia după 30-36 de luni de la demararea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani de după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard $ făcute înainte şi după aprobarea proiectului; acesta este o practică neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde $ pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources / RMGC drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare pentru alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unui public reticent la beneficiile unui proiect;

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj IMAS Marketing and Sondage din aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier din România (eşantion: 1249 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară la proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe bază de cianuri);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii civile, culturale şi din domeniul protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul său, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montana, declarând-o „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada 30 septembrie – 4 octombrie 2008);

PRECIZÂND că petiţia noastră dă curs invitaţiei la dialog lansată de Ministrul Economiei tuturor celor preocupaţi de proiectul Roşia Montană;

NOI, SEMNATARII ACESTEI PETIŢII, AFIRMĂM CU TĂRIE că Guvernul României trebuie să se opună proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.

În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea unui nou Certificat de Descărcare Arheologică solicitat de firma Gabriel Resources / RMGC pentru înlocuirea Certificatului de Descărcare Arheologică nr. 4, anulat irevocabil de instanţele judecătoreşti din România;
Solicităm, de asemenea, ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea oricărui alt document sau aviz ce ar permite începerea operaţiunilor de construcţie şi de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană.
Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Coaliţia Internaţională Roşia Montană: Salvaţi Patrimoniul Nostru
Lista persoanelor care sprijină petiţia adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României:
Maria Andreescu, Ofelia Armasu, Daniela Bochis (biolog), Dan Bochis (inginer), George Bocan, Ovidiu Burlec, Călin Batori (lingvist), Maria Batori (profesor), Tiberiu Brastaviceanu (fizician), Virginia Brastaviceanu (psiholog), Mircea Brastaviceanu, Marcel Constantin (agent imobiliar), Teodor Catană, Nicoleta Catană, Aurelian Cristache (medic), Valeria Cristache (filolog), Eugen Cormoş, Radu Covaciu (profesor/muzician), Andra Raluca Covaciu (profesor/muzician), Răzvan Codrescu (editor), Alina Ekiridzo, Dominique Ekiridzo, Mihaela Fârşirotu (prof. univ. – strategia afacerilor), Sorin Fârşirotu (medic stomatolog), Cristian Geagiu, Gabriela Grigoriu, Adrian Grădişteanu, Angela Ilie (inginer), Georgeta Ionescu, Iulian Munteanu, Dana Munteanu (medic stomatolog), Iuliana Macrisoiu (asistent medical), Sorina-Daniela Macrisoiu (studenta), Marius Magazin, Afrodita Magazin, Brânduşa Nicolaie, Constantin Oanca (chimist), Şerban Corneliu Popa (artist plastic), Lavinia Stan (politolog/prof. Univ.), Florenţa Sădeanu, Camelia Sandu, NicolaieStoleru (preot), Raluca Stoleru (doctorand), Camelia Sandu, Nicolaie Soimu (inginer), Daniela Tarc, Silvia Tarca, Alexandru Trica, Dorina Turcu, Lucian Turcescu (teolog/prof. univ.), Cezar Vasiliu (profesor/preot), Daniel Vizhanyo, Corina Weber, Rodica Zenecan (asistentă medicală)

Vă rugăm să sprijiniţi această petiţie. Vă puteţi manifesta sprijinul semnând petiţia AICI sau AICI.

Un film despre Rosia Montana.

Capital Economics: Zona euro trebuie desfiintata

De pe ziuaonline.ro:

Revenirea statelor din zona euro la sistemul de monede naţionale va permite întregii Europe să revină la creştere economică, apreciază Christopher Smallwood, economist la Capital Economics, citat de AFP si preluat de Antena 3.

“În interesul sănătăţii economice şi succesului Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată. În condiţiile actuale, membrii cei mai slabi ai uniunii monetare, respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, riscă să se confrunte cu o perioadă lungă, ani sau chiar decenii de scădere economică şi deflaţie”, a afirmat Smallwood.

Politica Germaniei de a-şi baza creşterea economică pe exporturi reduce perspectiva dezvoltării exporturilor partenerilor ei, a adăugat el.

“Germania, în pofida excedentului comercial mare, refuză să lase consumul intern să crească, ceea ce nu ajută economiile mai slabe. Acestă politică forţează statele cu economii mai slabe să ia măsuri deflaţioniste, care măresc şi mai mult deficitele bugetare”, a spus economistul.

Economiile mai slabe din zona euro pot renunţa la euro, revenind la monedele naţionale, pe care le pot lăsa să se deprecieze, îmbunătăţindu-şi în acest fel competitivitatea şi relansându-şi exporturile, apreciază economistul Capital Economics.

Secretarul general al ONU: Încurajez Guvernele să conlucreze cu formele asociative cooperatiste:

În acest context, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a susţinut că formele asociative sunt capabile să ofere servicii de valoare multor femei. Mai ales celor aflate în comunităţi vulnerabile. Redăm mai jos declaraţia secretarului general al ONU.

“În timp ce economia mondială se confruntă cu multe provocari dificile, cooperativele se dovedesc a fi capabile să ofere servicii valoroase multor femei, in special acelora aflate în comunitaţi vulnerabile, care sunt private de serviciile statului şi de iniţiativele sectoarelor private tradiţionale. Prin deţinerea calităţii de membru cooperator, femeile îşi dezvoltă strategii bazate pe autoajutorare, care generează venituri şi active proprii, învăţând cum să depăşească greutăţile curente şi să evite prejudiciile. Prin acest proces, cooperativele joacă un rol important în îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Cooperativele readuc în atenţia comunităţii internaţionale faptul că e posibil de a asigura atât viabilitatea economică, cât şi responsabilitatea socială. Adresez chemarea de a adopta politici care să conducă la crearea şi extinderea cooperativelor, în special a acelora care facilitează participarea femeilor.

În această zi de sărbătoare şi într-un moment în care ne pregătim pentru celebrarea Anului Internaţional al Cooperativelor în 2012, încurajez Guvernele să continue să conlucreze cu formele asociative cooperatiste şi organizaţiile societăţii civile, într-un efort comun de a realiza obiectivele de dezvoltare convenite la nivel internaţional, inclusiv Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Prin cooperare, putem construi într-adevăr o lume mai bună!”

Încă de anul trecut, ACI susţinea că “economiştii, mediul academic şi comunitatea internaţională caută cu disperare răspunsuri privind modul în care trebuie stimulată redresarea globală şi, în aceste demersuri, ei încep să-şi pună semne de întrebare asupra modelului economic curent, care a început să nu mai beneficieze de încredere din partea factorilor de decizie, cât şi a oamenilor obişnuiţi. Ei caută să reglementeze pieţele şi instituţiile financiare, în special prin asigurarea unui mediu de operare mai etic şi mai transparent. În încercarea lor, oricum, ei redescoperă şi recunosc capacitatea cooperativelor de a contribui semnificativ la crearea unui nou sistem economic”. Multe guverne acordă în prezent atenţie opţiunii cooperatiste în cadrul noului context economic, fie că este vorba de stimularea productivităţii agricole, ori de reorganizarea sistemului naţional de protecţie socială, aşa cum cum sunt ele percepute în cadrul recentei dezbateri din Statele Unite asupra reformei sistemului de asistenţă în domeniul sănătăţii şi a propunerii de creare de cooperative în domeniul respectiv. Ele recunosc, de asemenea, contribuţia pe care cooperativele o aduc la gestionarea redresării în ţările lor şi, prin aceasta, îşi încurajează cetăţenii să se orienteze spre întreprinderile cooperatiste sub aspectul finanţării, al creşterii productivităţii şi al nivelului de bunăstare generală”.

Reprofesionalizarea Romaniei: Calin Georgescu, Dan Puric si Dumitru Costin

O perspectivă canadiană asupra proiectului Roșia Montană de prof. dr. Yvan Allaire

Un text care deconspira minciunile guvernarii Basescu despre Rosia Montana.

Prof. Yvan Allaire şi-a obţinut doctoratul în filozofie la MIT. Actualmente este Preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Guvernanţa Instituţiilor Publice şi Private (IGOPP), Canada. Profesor Emerit de Strategie (UQAM)
Profesor Adjunct (HEC Montreal). Membru al Societăţii Regale din Canada. Consilier al unor mari firme canadiene. A intervenit în cadrul sesiunii „Regândirea valorilor în lumea de după criză” la reuniunea din ianuarie 2010 a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

În calitate de observator canadian al dezbaterii cu privire la proiectul de exploatare a zăcământului aurifer de la Roșia Montană din România am fost surprins de faptul că promotorul acestui proiect, firma Gabriel Resources este prezentat tot timpul ca fiind o companie canadiană.
Am examinat documente oficiale publice pentru a stabili, parafrazându-l pe Butch Cassidy când vorbeşte cu Sundance Kid, „Who are these guys“ (cine sunt băieţii ăştia).
În primul rând, cine deţine acţiunile care asigură controlul asupra firmei Roşia Montană Gold Corporation, înfiinţată cu scopul exploatării rezervelor de aur de la Roşia Montană?
Structura corporativă creată pentru proiectul Roşia Montană este prezentată în figura de mai jos, preluată din raportul anual prezentat pe 11 martie 2010 de Gabriel Resources:

… citeste restul articolului pe blogul A Treia Forta.

1. Trece UE la distributism?

Cei care vor să deschidă un mic atelier de reparaţii, o croitorie sau o frizerie pot beneficia de fonduri UE de până la 200.000 de euro/proiect. … restul pe evz.ro

2. Jim Rogers:

“Dacă aveţi cumva MBA‑uri, v‑aş recomanda să vă grăbiţi să le schimbaţi pentru diplome în agricultură. Toţi tipii ăia de pe Wall Street care au condus până acum Maserati vor trebui să înveţe să conducă taxiuri, iar cei mai deştepţi vor învăţa să conducă tractoare. Asta pentru că în următorii 20 de ani fermierii vor fi aceia care vor conduce Maseratiurile” vezi cum arata viitorul pe ziuaonline.ro

3. Romania nu va mai primi imprumuturi de la FMI:

“Acord cu FMI, încă unul dupa acesta record derulat astăzi? Am vrea noi, dar sunt aproape convins ca nu vom mai primi o extensie. Am primit un pachet extrem de generos în termeni de ajutor / PIB, mai ridicat decât ajutorul oferit Greciei (strict partea FMI) sau decât partea trasă de Ungaria dintr-un ajutor similar de 20 de miliarde”, spune Limpede. restul pe capital.ro

4.

Elevii ar putea merge din toamnă în vizite la ferme şi s-ar putea ocupa de grădinărit – Mediafax:

Peste 1,6 milioane de elevi din clasele I-VIII ar putea merge din toamnă în vizite la ferme sau la staţiuni de cercetare şi s-ar putea ocupa de grădinărit, pentru a cunoaşte beneficiile fructelor şi legumelor, costurile pentru aceste activităţi urmând să fie suportate de consiliile judeţene sau locale. … restul pe mediafax.ro

5.

Marea Britanie pune tunurile pe oligarhia bancara: 2 miliarde de lire anual trebuie sa “doneze” bancile bazate pe camata statului distributist – “civic state” (Phillip Blond):

Coalitia formata de conservatori si liberali democrati trebuie sa reduca un deficit bugetar de peste 11 procente din Produsul Intern Brut. Planurile coalitiei guvernamentale includ: introducerea unei taxe pe banci, infiintarea unei comisii care sa analizeze posibilitatea separarii activitatilor de retail banking de activitatile de investment banking, conferirea de noi puteri de control Bancii Angliei si plafonarea imigratiei din statele care nu sunt membre UE. … citeste restul pe hotnews.ro

6. Acord Marea Britanie – Germania – Franta privind taxarea bancilor:

Germania precizeaza ca aceste taxe, care vor fi calculate pe baza bilantului bancilor, au drept scop asigurarea faptului ca bancile contribuie de o maniera echitabila in raport cu riscurile pe care le prezinta la adresa sistemului financiar. … restul pe hotnews.ro

Sase, vine Gottfried!

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează marţi , 1 iunie 2010, ora 14.00, în Aula Magna ,,Mihai Eminescu”, conferinţa ,,Worrying about Europe’s historic nations” susţinută de Paul Gottfried”, profesor de ştiinţe politice la Elisabethtown College, Statele Unite şi reputat istoric al mişcării conservatoare. http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/conferinta_paul_gottfried

Dr. Paul Gottfried, Elizabethtown College.

• Site: http://www.paulgottfried.com/
• Carte: Miscarea conservatoare. Recenzie aici.