Reintalnirea mea cu credinta

In acest post voi da curs invitatiei lui Semiotikos de a povesti intalnirea, sau mai bine zis reintalnirea mea cu credinta.  Tinand cont ca orice om traieste experiente mistice,  viata este un traiect ciclic al chipului spre Adevarul revelat. Niciodata nu poti spune ca esti complet imbunatatit. In clipa in care crezi ca esti complet imbunatatit, atunci esti cazut. Periodic, omul trebuie sa reitereze in el rastignirea patimilor si sa actualizeze reintalnirea lui cu credinta. Nu este deloc usor pentru ca absolut nimeni nu se mantuieste cu comoditate. Inca de mic am trait printre icoane, biserici si parfum de tamaie. Atunci, in copilarie, nu trebuia sa reiterez nimic. Numai atunci asumarea credintei era simpla asemenea unui joc de copil: ma pisam in nisipul de pe malul marii si ma indragosteam pe loc de miracolul faptului savarsit, de Dumnezeul apelor, al pescarusilor si de intreaga Lui creatie. Eram viteaz in copilarie. Numai atunci ochii mei aveau curajul sa zambeasca in timpul rugaciunii.

Insa timpul a trecut, anii s-au inmultit, iar intrebarile au inceput sa apara. Nu este de ajuns sa fii indoctrinat in crestinism. Intrebarile tot vin. Paradoxul, antinomia incep sa te preocupe, sa te roada. Stii ca ingerii din copilarie au ramas aceeasi si ca sunt aici si acolo, dar te intrebi cum? si de ce? Odata puse aceste intrebari, apare tentatia indoielii. Pe nesimtite te transformi intr-un alt „Toma necredinciosul”. Vrei sa primesti raspunsuri palpabile si sa atingi ingerul. Fals!

In urma cu un an si cateva luni am trecut printr-o faza accentuata a indoielii. Eram furios pe mine pentru ca nu puteam sa depasesc paradoxul. Ma „drogam” cu Cioran si Nietzsche fara sa stiu ca aceste scrieri nu au absolut nicio valoare ontologica. Devenisem crispat, trist si plin de frustrari. Nu are rost sa expun acum cateva paradoxuri. Vreau doar sa afirm concluzia finala. Este mare diferenta intre paradox si nonsens. Daca crestinismul este religia paradoxului, atunci nihilismul este jucaria nonsensului. Se stie ca paradoxul este demonstrabil, pe cand nonsensul nu este demonstrabil. A spune ca viata nu are sens este un nonsens.  Viata in sine este sensul. Nimeni nu poate demonstra ca viata nu are sens, ca valorile nu exista, sau ca trecutul trebuie reformulat. Un alt nonsens este expresia „totul este relativ”.

Si asa am desfiintat prima mea mare tentatie – nihilismul. Acum ma simt cu adevarat liber reusind sa reiterez in mine timpul copilariei.

Anunțuri

9 răspunsuri la „Reintalnirea mea cu credinta

  1. De ce crezi ca „totul este relativ” e un nonsens. Doar fiindca nu poti demonstra asta? Fiindca atunci, orice expresie care incepe cu „totul” poate fi considerata nonsens.

  2. Aplicat in viata devine un nonsens. In fizica merge de vreme ce Einstein e autorul ei. Dai chiar si Einstein s-a ferit de ea. In viata nu a afirmat-o niciodata, in fizica da. Ajunsese la ea printr-un proces logic, abstract. Dar e un nonsens, nu se poate aplica in viata ca viata nu e schema logica, matematica. E imposibila abstractizarea vietii, e un nonsens orice abstractizare a vietii. Asta e parerea mea. 🙂

  3. ca sa ma bag si eu in seama, „relativ” din fizica este prescurtarea de la „relativ la un sistem de referinta”

    cred ca, „subiectiv” din viata este corespondentul lui „relativ” din fizica

    in legatura cu articolul, frumoasa reintalnirea, triste caderile

  4. Mihai are dreptate: e vorba de „relativ la un sistem de referinta”.

    As putea da zeci, sau poate sute, de exemple de lucruri, senzatii sau perceptii relative. Ilie, tu spui ca viata nu e schema logica, matematica, dupa care spui ca asta e parerea ta.

    E foarte corect! E parerea ta. Poate ca a mea este ca viata poate fi transformata intr-o schema logica, un arbore decizional. Si atunci, e clar ca am avea viziuni diferite asupra vietii si, mi se pare la fel de clar faptul ca, privind viata diferit vom vedea multe lucruri in moduri diferite. Adica le vom vedea ca fiind relative la modul in care vedem viata.

    A reusit cineva sa imi urmareasca ideea? Adica am fost destul de clar?

  5. si eu vad nu doar viata, ci intreaga lume ca o infinitate de functii cu o infinitate de parametri si necunoscute ( la o putere infinita ), creata de Dumnezeu

    dar un asemenea model nu e nici matematic, nici logic, pentru ca aceste calitati sunt restrictive si cred ca ar restrange proprietatile infinite

  6. E buna asocierea „subiectivului” din viata cu „relativul” din fizica, Mihai.

    Problema asta e cu dus si intors.

    Andrei, sigur ca viata poate fi transformata intr-o schema logica, dar ce te faci atunci cand imprevizibilul bate logica vietii si nu esti dispus oarecum sa renunti la logica? Sa renunti la logica nu inseamna ca esti ilogic, ci inseamna sa accepti si altceva ce este mai presus de logica. Ca daca nu se accepta acel Altceva ce este mai presus de logica, atunci intr-adevat totul e relativ, inclusiv acel Altceva. Insa e un nonsens ca inclusiv Dumnezeu sa fie relativ. Cand se spune ca „totul e relativ” omul se refera inclusiv la credinta si la Dumnezeu – aici vad eu eroarea.

    Mihai, e tare ultimul tau comentariu cu modelul matematic si logic.

    Semiotikos, tocmai propozitia asta scurta se poate dezvolta enorm. Ca forma in care am lasat eu postul e interpretabila si nu imi place. Dar n-am s-o las asa. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s