Apendice la inima nelinistita a omului

Lumea vizibila nu poate oferi de la sine o baza stiintifica pentru o interpretare ateista a existentei sale, pe cand reflectia onesta gaseste in ea suficiente elemente pentru a ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu. In acest sens, interpretarea ateista este unilaterala si tendentioasa. […] Stim, intr-adevar, ca omul cunoaste nu numai culorile, tonalitatile si formele, ci cunoaste obiectele in mod global: de exemplu, nu numai un ansamblu de calitati privitoare la obiectul „om”, ci si omul in sine (da, omul ca persoana). Cunoaste, asadar, adevaruri extrasenzoriale sau, cu alte cuvinte, transempirice. Nu se poate insa afirma nici ca ceea ce este transempiric inceteaza a mai fi empiric. Se poate prin urmare vorbi cu deplina indreptatire de o experienta umana (sau de viata), de o experienta morala, ca si de o experienta religioasa. Si daca e cu putinta sa vorbim de atare experiente, este greu de negat ca, in orbita experientelor omenesti, isi au locul si binele si raul, isi au locul lor adevarul si frumosul, isi are locul Sau si Dumnezeu.” – Papa Ioan Paul al II-lea, Sa trecem pragul sperantei.

Am pus citatul de mai sus in favoarea unui articol de pe blogul lui Mihai Dragan intitulat Am muscat marul modern al cunoasterii. Mi se pare excelent articolul intrucat, dupa cum se poate vedea din titlu, el arata oarecum actualizarea acelei „curiozitati intelectuale” de care a fost tentat omul primordial. Daca obiectul tentatiei primordiale a fost marul (pomul cunostintei Binelui si Raului), obiectul tentatiei de azi este comunicarea virtuala, tehnologizarea constiintei, inteligenta artificiala. Nu te mai indrepti linistit si in plenitudinea timpului spre viitor cu scopul de a te indrepta, ci „viitorul vine la tine” (cum le place tehnocratilor sa spuna, nu?), te anihileaza si te obliga la un soi de comunicare ne-simtita in virtutea absentei unui chip real al celuilalt. Unde mai este extrasenzorialul, transempiricul, omul cunoscut in persoana sa, „cunoasterea in inima” a omului? Caci ne e frica sa mai spunem „imi este dor de tine”. Mai jos este comentariul meu facut la articolul lui Mihai:
Mihai, excelent articolul. -) Imi place ca ai atins puncte esentiale ca FRICA si CUNOASTERE. Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni, dar se impune o intrebare acum: ce este CUNOASTEREA si ce este FRICA? Poti sa cunosti, dar depinde ce. Poate sa iti fie frica, dar depinde de ce iti este frica. Pentru ca poti sa te misti in cunoasterea exclusiv spre rau la fel cum bine poti sa te misti in cunoasterea exclusiv spre bine. La fel e si in cazul fricii. In acest sens Evanghelia dupa Ioan da raspunsuri convingatoare. “Frica de Dumnezeu” nu este o frica distructiva pentru ca ea nu se indreapta impotriva lui Dumnezeu, ci se indreapta impotriva a ceea ce este contrar lui Dumnezeu, adica impotriva raului. Asadar, “frica de Dumnezeu” inseamna frica de rau (stiind ca exista un Dumnezeu ce instaureaza inevitabil dreptatea), de pacat, de ceea ce este impotriva lui Dumnezeu – asta este adevarata frica pe care omul trebuie s-o practice. La fel si cu CUNOASTEREA. Adevarata cunoastere este cunoasterea lui Dumnezeu. Insa omul superficial inverseaza intelesurile si afirma o frica de Dumnezeu interpretata in sensul raului, adica se afiseaza o frica indreptata exclusiv spre Bine, spre Dumnezeu. Ajungem dramatic in situatia de a ne fi frica de bine si de a ne indrepta cunoasterea nu spre Dumnezeu ci spre rau. Asadar cunoastem raul si ne e frica inevitabil de bine.
Hristos repeta de multe ori “Nu va fie frica!”. Adica sa nu ne fie frica de acea “indraznire” spre Dumnezeu la care nu se poate ajunge decat prin parasirea raului sau “frica de Dumnezeu”.

Si inca ceva: cunoasterea veritabila inseamna “cunoasterea in inima”, nu cunoasterea rationala. Il inteleg perfect pe Alecs Stan care spune ca “m-am gasit deceptionat de mai toate religiile lumii sincer, pentru ca la un studiu mai atent nu poti sa nu observi contradictii si ipocrizie. Cred ca e nevoie de concret pe care sa te poti baza ca astfel incat o eventuala iluminare sa fie pura.” El se refera strict la cunoasterea rationala si limitata care intotdeauna duce la fiasco, ipocrizie, deceptie, contradictie. Nu iluminarea care se intemeiaza pe ratiune este calea spre adevar, ci sfintenia care se cladeste pe iubire. Avem numeroase exemple de iluminati care nu ne arata decat extazul ipocriziei si al contradictiei, al nelinistii. Caci inima omului este nelinistita prin insasi caderea lui Adam si a Evei. Iar linistea inimii nu se instaureaza decat prin iubire, prin “cunoasterea in inima”.

Atat am vrut sa spun. Felicitari pt. articol -)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s