Gesticulatia mutuala a selectionerului

piturca.jpgPriviti-l! El e. Vedeti cat de mult gandeste, cat de incruntat sta? Mie-mi place de Piturca. Pe cuvant! Trebuie sa recunoastem, desi nu ne convine, ca antrenorul nostru are destule calitati democratice pentru un om care si-a trait mai mult de jumatate din viata intr-un sistem viciat de prejudecati prin reducerea opiniei la gestul mutual. Nu, n-ati ghicit. Piturca chiar are instinc forte catre opinia argumentata, insa la el se manifestata prin gest mut atunci cand raspunde acuzatiilor ce i se aduc. Hei, usor! De vina suntem noi, suporterii ca nu avem capacitatea de a intui intentiile bune ale selectionerului si nu mai suntem in stare sa mai vedem dincolo de neputinta omului. Oare am asteptat prea putin pentru inca o calificare a nationalei? Pe semne ca da. Mai rau sta Piti la capitolul argumentatiei. Ce-i drept, e cam greu sa-ti justifici instinctul argumentandu-l. Ca sa demonstrezi ceva trebuie sa gandesti in profunzime si in perspectiva situatiei. Nu e de ajuns sa taci, sa privesti in gol si sa-ti cultivi nestiinta in gestul mut al propriei tristeti. Eee, d-asta rade Piti foarte rar, n-ati vazut? La bunici am un necuvantator prin curte pe nume Rex care de cate ori ii spun sa sada, din instinct, el sade si tace privind in gol parca vrand sa-mi arate prin gest mut „opinia” lui. Imi place de Piturca pentru ca daca-l intrebi de ce nu-l convoaca pe Ogararu, el iti spune ca trebuie sa joace la echipa de club. Hmm… oare Piti tacea si privea in gol conservandu-si instinctul atunci cand Ogararu era titular in derbyul Ajax-Feyenoord (4-1)? Cand in fotbalul de performanta nu se mai practica de mult jocul bazat pe fotbalisti cu experienta, ci jocul construit pe jucatori tineri si de viteza, noi continuam sa jucam cu Petre Marin, „tanara speranta”. Dupa meci, Contra, care din 5 centrari 4 nimeresc spinarea adversarului si una se duce in spatele portii, a spus ca se retrage din nationala. Dar de ce trebuie sa spuna? Nu trebuia sa spuna nimic Contra, ci pur si simplu sa-si ia inima-n dinti si sa nu mai vina la urmatoarea convocare pe care sigur i-o va face Piti. Atunci o sa-l credem pe Contra, nu acum. Convocarea lui Ovidiu Petre ramane pana ce si pentru el o mare taina a judecatii fotbalistice. Rezerva de lux la Steaua, antrenorul vrea sa faca din el un inchizator care sa nu paseze niciodata in spate. E cam greu pentru o rezerva. Se stie ca un atacant e bun daca da multe goluri. De Buga ce ziceti? E bun? Pentru Piturca nu e bun, ci foarte bun. Vom juca in martie cu Olanda. Ca de obicei, sunt sigur ca vom juca bine. Asa suntem noi: in fata echipelor mari jucam bine si pierdem, iar in fata echipelor mici jucam prost si castigam. Din cauza asta nici nu meritam sa ne mai calificam la vreun turneu fotbalistic. La europene sau mondiale se zice ca toate echipele sunt bune. Se zice, ca de stiut noi nu mai stim. Va dati seama ce va face Piturca cu Olanda? Va convoca floarea viitorului si mandria jucatorilor cu experienta. Doar trebuie sa fim uniti, sa ne adunam toate fortele din strafundurile experientei ca sa putem bate Olanda. Sa nu ne miram daca Dorinel va fi pe gazon. La 40 de ani, el vrea sa joace la Europene. Are contract de jucator la FC Arges si se antreneaza pentru nationala, spune el. De vreo 7 ani ne tot lamentam ca nu s-a realizat pe deplin schimbul de generatii… pardon, schimbul degeneratilor mai bine spus. Experienta jucatorilor trebuie sa-si spuna iarasi cuvantul in marile meciuri ratate ale nationalei. Dar stie Piti mai bine. Doamne fereste, bine ca nu trebuie sa fii practicantul „mistic” al vreunei Universitati de Inalte Studii Fotbalistice ca sa-ti dai seama ca Dorinel nu se mai poate numi de mult timp fotbalist sau ca Ogararu e mai bun decat Contra. Numai in cazul contrar Piturca ar avea dreptate. Insa, spre nefericirea lui, nu e deloc asa. Fotbalul e sport si se invata de cand esti mic; nu e greu sa stai in fata televizorului si sa vezi ca fotbalistul X e mai bun decat fotbalistul Y. Dar va trebui sa batem portocala mecanica. Dupa meciul cu Olanda ne vom uita iarasi unii la altii si vom incerca sa facem aceleasi gesturi mute pe care le face Piturca: vom da din umeri si nu vom mai zice nimic, stiind ca mai mult nu putem nu pentru ca nu avem jucatori, ci pentru ca antrenorul ii lasa sa joace pentru echipa de club. Pana atunci sa ne obisnuim cu ideea ca atata vreme cat un necuvantator intr-ale fotbalului il va lasa la Amsterdam pe Ogararu, atunci si nationala va ramane fara vreun cuvant de spus in fata marelui fotbal european.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s