Gay Fest. Raspuns religios (3)

Argumente religioase generale

Un sondaj recent a arătat că 66% (două treimi) dintre americani nu mai cred că există „adevăr absolut.” Mai trist este faptul că 53% dintre cei care nu cred în adevărul absolut se identificau pe sine ca si „crestini renăscuti”; 75% dintre ei erau din principalele culte protestante.

Dacă nu mai există „adevărul absolut”, chiar în mintea a jumătate dintre cei „renăscuti”, e logic să considerăm că învătătura si prin urmare Scriptura nu mai sunt crezute. Sociologul George Gallup Jr. a mentionat aceasta în The People’s Religion: American Faith in the 90’s (Religia poporului: credinta americanilor în anii ’90). „Desi religia este foarte la modă în America,” declară el, „ea este într-o mare măsură superficială. Există un vid de cunoastere între credinta declarată a americanilor si cele mai elementare notiuni despre acea credintă.”

Pe scurt, cei care se prezentau drept crestini în anii ’90 erau ignoranti în ale Scripturii. Învătătura a devenit mai putin importantă decât sentimentele plăcute; într-adevăr, un studiu al USA Today arăta că dintre cei 56% dintre americani care merg la biserică, 45% fac aceasta pentru că „e bine pentru tine”, iar 26% pentru „pacea mintii”. Învătăturile specifice părea neimportante.

Dacă notiunile de „adevăr” si „învătătură” devin neimportante pentru crestinii din America, mai poate supravietui ideea de „păcat”? Probabil că nu; 25% dintre crestinii intervievati în 1993 considerau că păcatul e un „concept depăsit”.

„Amenintarea păcatului era ca o umbră pentru noi,” scrie Cornelius Plantinga în Christianity Today. „Crestinii urau păcatul, se temeau de el, fugeau de el. Dar azi, această umbră s-a dus. Astăzi, acuza că ai păcătuit se face deseori cu un zâmbet malitios.”

Adevărul Scripturii nu a fost niciodată atât de amabil. Sf. Ioan Botezătorul era ferm cu fariseii (Mt 3:7-8), Mântuitorul l-a mustrat pe Petru când acesta a încercat să-L împiedice în menirea Sa (Mt 16:22-23) iar Apostolul Pavel certa întotdeauna ipocrizia, chiar dacă era vorba de un crestin respectabil (Gal 2:11-14). Cu alte cuvinte, trebuie să fim amabili. Dar niciodată în dauna Adevărului.

Astăzi distanta dintre adevărul si practicile „moderne” a ajuns atât de mare, încât o multime de idei false („drăgute”) au pătruns în cultele crestine, creând o mentalitate care sopteste „Hai să mergem mai departe fără conflicte, da?” Dragostea poate fi înteleasă – căldură si sentiment. Învătătura, pe de altă parte, sună sec, e dificilă si pune conditii.

O căutare a „căldurii si sentimentului” fără un angajament pentru adevăr face ca toate argumentele propagandei homosexuale să pară plauzibile. Spre deosebire de argumentele sociale, acestea sunt mai „religioase”, adică fac apel la tematica religioasă (sentimentalistă, falsă) a armoniei si bunei-vointe, evitând abordarea unor notiuni ca fire căzută, păcat si supunere. Pentru cei ignoranti în ale adevărurilor de credintă, aceste gălusti sunt gustoase; dar în lumina Scripturii, totul cade ca un castel de cărti de joc.

Întrucât sunt mai religioase ca aspect decât argumentele sociale, aceste argumente pot fi combătute aproape exclusiv cu răspunsuri scripturale. „Crestinii” homosexuali pretind că ei cred în Scriptură, deci cel mai bine este să li se răspundă cu un apel de revenire la adevărul obiectiv al Bibliei, iar nu la subiectivismul experientelor relative omenesti.

Argumentul religios 1: „Iisus nu a spus nimic despre homosexualitate.”

Acest argument este favorit la paradele homosexualilor. Întotdeauna poti vedea pe cineva care agită o pancartă pe care scrie: „IISUS A SPUS DESPRE HOMOSEXUALITATE: ________________.” Desigur, ideea este aceea că dacă Iisus nu a interzis în mod specific un comportament, atunci acela nu ar fi avut importantă pentru El. Extrapolând, acest argument presupune că dacă Iisus nu s-a preocupat explicit de ceva, atunci nici noi n-ar trebui.

Troy Perry (asemenea majoritătii activistilor homosexuali) încearcă să exploateze acest argument bazat pe tăcere:

Cât despre întrebarea, ‘Ce a spus Iisus despre homosexualitate?”, răspunsul este simplu. Iisus nu a spus nimic. Nici măcar un lucru. Nimic! Pe Iisus îl interesa mai mult iubirea.

Potrivit acestui argument al tăcerii, dacă Iisus nu a vorbit despre asta, atunci nici noi nu ar trebui să vorbim.

Răspuns: Argumentul este înselător si ilogic din patru motive:

Mai întâi, argumentul presupune că Evangheliile au mai multă autoritate decât restul cărtilor din Scriptură. Ideea că un subiect nu este important doar pentru că nu a fost mentionat de Hristos este străină de însăsi autorii cărtilor Scripturii. În nici un loc Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu, Luca sau Ioan nu spun că Evangheliile lor ar trebuie plasate mai presus de Tora sau de cărtile care vor apărea. Cu alte cuvinte, Evangheliile si învătăturile din ele nu sunt mai importante decât restul Scripturii. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu. Acelasi duh care i-a inspirat pe autorii Evangheliilor i-a inspirat si pe Sfintii care au scris restul Scripturii.

În al doilea rând, argumentul presupune că Evangheliile sunt mai ample decât sunt în realitate. Nu numai că ele nu au autoritate mai mare decât restul Scripturii, dar nici nu sunt mai ample. Adică, ele nu furnizează tot ce avem nevoie să stim în materie de învătătură si trăire crestină.

Una dintre cele mai importante învătături ale Scripturii nu apare deloc în Evanghelii. Învătătura despre natura cea veche si cea nouă a omului (formulată despre Sf. Pavel în Romani 6); viitorul lui Israel si taina Neamurilor (indicată de Hristos dar explicată pe larg în Romani 9-11); explicarea darurilor spirituale (detaliată în 1 Corinteni 12 si 14); Preotia lui Hristos (ilustrată în Evrei) – toate acestea apar după relatările privind viata, jertfa si învierea lui Hristos. Poate spune cineva că aceste învătături nu sunt importante pentru că nu au fost mentionate de Mântuitor?

Sau, altfel spus, să credem că lui Iisus nu-i păsa despre maltratarea sotiei sau despre incest, doar pentru că nu a pomenit de ele? Nu sunt interdictiile împotriva incestului din Levitic si 1 Corinteni, precum si sfatul Sf. Pavel către soti să-si iubească sotiile, suficiente pentru noi în această privintă, fără ca ele să fie mentionate si în Evanghelii? Sunt multe atitudini rele pe care Hristos nu le-a pomenit pe nume; cu sigurantă, noi nu trebuie să le tolerăm din acest motiv! La fel, tăcerea lui Iisus în privinta homosexualitătii nu neagă în nici un fel nterdictiile foarte specifice care apar în alte locuri, atât în Vechiul, cât si în Noul Testament.

În al treilea rând, acest argument este imprecis, în sensul că presupune că noi stim astăzi tot ce a grăit Iisus. Evangheliile nu pretind că ar oferi o relatare completă despre viata sau învătăturile Mântuitorului. Perioade întregi din copilăria si tineretea Sa sunt omise; multe din ce a făcut si zis El sunt necunoscute.

Sf. Luca si-a scris Evanghelia pentru ca Teofil „să aibă siguranta acelor lucruri în care fusese învătat” (Luca 1:4). Motivele Sfântului Ioan sunt mai ample: „Acestea s-au scris ca să credeti că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezând, să aveti viată în numele Lui” (In 20:31). Dar nici unul dintre ei nu pretinde că ar fi scris toate cuvintele Mântuitorului. Din contră, Ioan spune că acest lucru ar fi imposibil:

Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărtile ce s-ar fi scris. (In 21:25)

Dacă asa stau lucrurile, cum putem fi atunci siguri că El nu a spus nimic despre homosexualitate? Nimeni nu poate răspunde. Stim însă că sunt si alte lucruri importante neabordate în Evanghelii, dar mentionate în detaliu în alte cărti ale Sfintei Scripturi. Homosexualitatea, desi nu este mentionată de Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu, Luca sau Ioan, este izbitor de prezentă în ambele Testament si la fel de vădit este interzisă.

În al patrulea rând, acest argument presupune că, deoarece Hristos nu a mentionat nimic specific despre homosexualitate, atunci El nici nu a făcut un standard din heterosexualitate. Mântuitorul s-a referit în cei mai specifici termeni la intentia lui Dumnezeu cu privire la sexualitate:

Dar de la începutul făpturii, bărbat si femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa. Si vor fi amândoi un trup; asa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă. (Marcu 10:6-9)

În acest pasaj, lui Iisus i se pusese o întrebare ipotetică: Este permis divortul? În loc să ofere un simplu da sau nu, El e vorbit despre cartea Facerii si, mai specific, despre intentia avută de Dumnezeu la creatie, ca standard după care trebuie apreciate chestiunile sexuale. Repetând relatarea din Facere, El subliniază patru elemente ale intentiei divine cu privire la căsătorie si relatii sexuale: independenta era unul – un om îsi va lăsa părintii pentru a avea propria familie împreună cu sotia lui; unirea sexuală într-un „singur trup” era un altul; si, desigur, monogamia. Dar primul element mentionat de Iisus este factorul complementar: o unire între bărbat si femeie, sot si sotie.

Homosexualitatea poate că nu a fost mentionată de Iisus – si nici alte comportamente sexuale. Însă mai clar nici că se putea exprima cu privire la standardul pentru manifestări ale sexualitătii: bărbat si femeie, uniti asa cum i-a dorit Dumnezeu. Nu se poate presupune că ar fi acceptat si altceva.

Argumentul religios 2: „Eu si iubitul meu avem o relatie de mult timp si ne iubim cu adevărat. Ce este rău în asta?”

În timp, propagandistii homosexuali au început să pună tot mai mult accent pe „calitatea” relatiilor homosexuale. Initial, activistii lor vorbeau de libertate sexuală; astăzi ei vorbesc de legitimitate.

„Dumnezeu se bucură când eu sunt fericită împreună cu iubita mea,” declara o lesbiană la televizor. O relatie stabilă este deci prezentată ca o dovadă a aprobării din partea lui Dumnezeu. Dacă este vorba de iubire autentică, totul este în regulă.

Răspuns: Argumentul este înselător pentru că presupune că dragostea sfinteste o relatie.

În zilele noastre e greu să afirmi că dragostea nu este standardul ultim pentru drept si gresit. Dragostea este frumoasă; în societatea noastră ea a fost zeificată ca ceva intens si frumos, si se pare că justifică aproape orice se face în numele ei. Cu toată ura si violenta din lume, de ce să ataci iubirea dintre doi oameni? Pentru că dragostea, în ea însăsi, nu face o relatie să fie corectă. De fapt, contrar mentalitătii sentimentaliste a timpurilor noastre, dragostea nu este mereu un lucru chiar atât de bun.

Una dintre cele mai răspândite erori în domeniul moralei crestine a fost încercarea de a transforma dragostea într-o calitate spirituală omnipotentă, care are puterea să sfintească orice se face în numele ei.

Potrivit Mântuitorului, dragostea poate interfera cu dorintele lui Dumnezeu în privinta unei persoane. El si-a avertizat ucenicii că iubirea pentru cineva, indiferent de cât de legitimă este acea relatie, devine păcat atunci când întrece iubirea noastră fată de El (Mt 10:37):

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Înteleptul Solomon, într-o notă similară, si-a iubit nevestele de alt neam. Problema a fost că acestea i-au abătut inima de la Dumnezeu (1 Regi 11:3-4). În cazul lui, dragostea a devenit o capcană.

Dragostea nu este suficientă pentru a justifica o relatie. O pereche de crestini necăsătoriti pot fi foarte îndrăgostiti; dacă ei au relatii intime înainte de căsătorie, acesta este un păcat, indiferent de câtă iubire a fost acolo; va rămâne tot un păcat. Un bărbat căsătorit se poate îndrăgosti tare de o altă femeie. Aceasta nu sfinteste adulterul.

La fel, doi bărbati sau două femei se pot iubi. Sentimentele lor pot fi foarte adânci, ele pot invoca fidelitatea reciprocă si pot trăi la fel de fericiti la orice pereche de heterosexuali căsătoriti. Din nou, aceasta nu va justifica o relatie homosexuală. Scriptura asează limite relatiilor dintre oameni, fără a oferi compromisuri, chiar dacă este vorba de iubire si dorinta de a trece aceste limite. Dacă o formă de relatie sexuală este gresită, ea va rămâne gresită indiferent de câtă iubire este la mijloc.

Sau poate ar trebui să fim întelegători. Aceasta este o tendintă ciudată care îsi face pătrunderea în Biserică – „amabilitatea” e mai importantă decât adevărul. Imoralitatea merge înainte, în timp ce multi crestini sunt mai grijulii să nu deranjeze pe aproapele lor care trăieste în păcat decât să-l îndemne să asculte de Dumnezeu. În aceste conditii, nu este de mirare că auzim de aberatii cum ar fi „teologia” homosexualilor. Oamenii se amăgesc cu un Dumnezeu „amabil”, care zâmbeste întelegător la stilul lor de viată, în timp ce ei continuă să trăiască după cum le place.

Însă oricât de mult se străduiesc argumentele sociale ale activistilor homosexuali să ne îndemne la „amabilitate”, Dumnezeu pune mai mare accent pe Adevăr decât pe „întelegere”.

-va urma-

P.S. Acest material este alcatuit de Bogdan Mateciuc.

3 responses to “Gay Fest. Raspuns religios (3)

  1. rusine biserici ortodoxe ,multi calugari ,multi episcopi gay.rusine biserici cum iubiti oameni ,rusine,

  2. Are Dumnezeu grija si de calugarii si de episcopii gay. Stie El ce sa le faca. Crestinii de pretutindeni, daca sunt adevarati, au datoria teologica de a spune vadit ce este bine si ce nu. Cu alte cuvinte, mereu putem sa facem ce vrem, dar nu intotdeauna este si ce trebuie. Conteaza insa mai mult sa stim ce trebuie, pentru ca oamenii vrednici sa poate ajunge la cunoasterea caii drepte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s