H.-R. Patapievici: 11 septembrie 2001, cauze

2. Emil Hurezeanu: SUA, Europa, propaganda ideologica, atentate, lipsa de strategii.

12 responses to “H.-R. Patapievici: 11 septembrie 2001, cauze

  1. In urma cu vreo doi ani am alocat 15-17 zile lecturii, fisarii, si apoi reluarii sub forma unui breviar de idei a „Omului rencent” al lui Patapievici. Nu exagerez daca afirm ca volumul dovedeste un sir teribil de calitati, fiind o carte fundamentala pentru romanul care vrea sa priceapa epoca in care traim.

    Mai remarcam atunci ca doua dintre fragmentele redactate de Patapievici, si anume cele dedicate lui René Guénon, contrasteaza evident cu restul: sunt la nivelul unor barfe de cafenea, par redactate din pozitia culcat, fara trimeteri, fara eruditia si discernamantul restului. Le-am si comentat aici: http://elkorg-projects.blogspot.com/2005/02/h-r-patapievici-despre-ren-gunon-cu.html

    Din punctul unde l-a dus „Omul recent”, omului Patapievici i-au ramas putine optiuni. Eu zic ca singura onorabila e sfintenia. Odata ce esti capabil sa faci o critica stralucita a modernitatii, te intereseaza solutia, nu verbiajul nesfarsit. Constat, din pacate, ca Patapievici s-a lasat sedus de palavrageala. De ideea tampita ca modernitatea ar putea cumva fi imblanzita (adica ceea ce Evola, in cunostinta de cauza, numea „riding the tiger”). De discursul anti-islamic in absenta cunostintelor serioase legate de islam. Rezultatul m-ar fi putut face sa plang, dar pe moment imi lipseste dispozitia, poate altadata…

  2. Da. Din pacate, sunt de aceeasi parere ca modernitatea NU poate fi imblanzita. Ea trebuie sa se consume, sa isi faca jocul fatal.

    Dar totusi, nu esti cam „dur” spunand ca Patapievici are un discurs „anti-islamic”?🙂 Nu cred ca e tocmai anti-islamic, poate e mai degraba „subtire in domeniul islamic”. Nu cred ca Patapievici are intentia de a fi anti-islamic.🙂

  3. Ca sa fiu exact, „11 Septembrie” nu este un subiect, ci un anti-subiect, la etajul la care vrea sa-l suie Patapievici. Nu se poate lua in serios, nu se poate tese o discutie profunda pana atunci cand nu se vor fi lamurit toate semnele de intrebare de tip ingineresc pe care le suscita acest eveniment. Din punctul asta de vedere, cat se poate de contingent, eu as adopta o tacere de 20 de ani. Pana pleaca Bush II si Bush III de la guvernare.

    Revenind la cunostintele lui Patapievici despre islam, ele incap pe un bilet de tramvai compostat gata. N-are rost sa vorbim despre Isa, Musa si Ibrahim ca despre niste nume „traduse”, cum gafeaza el, pentru simplul motiv ca acestea au fost dintotdeauna in memoria unei limbi la fel de inrudita cu ebraica biblica (nu simulacrul lingvistic actual din Israel, ivrit) precum sunt spaniola si catalana.

    Iarasi, a afirma textual ca in vreme ce iudaismul si crestinismul sunt in Coran sub forma „tradusa”, in vreme ce crestinismul a pastrat iudaismul „in litera lui” e afirmatie buna de facut la un parastas la tara, in gura unui diacon beat si imbuibat de sarmale. Si asta pentru ca un intelectual de talia lui Patapievici nu trebuia sa-si permita ignorarea barierei lingvistice uriase care exista intre textul iudaic original, cel din ebraica, si derivatele lui crestine traduse in limbi vernaculare. Cat despre pastrarea „spiritului” iudaismului, de care vorbeste tot el, cred ca l-am scapat si complet pierdut in metafore. Exista tot atata iudaism in crestinism cat si hinduism in huddhism, adica o filiatie dar in nici un caz o unitate de expresie.

    Se pare ca Patapievici si-a atins culmea, dincolo de care ascensiunea lui a incetat. Din cata cunoastere am eu, urmeaza picajul. Persistenta in discursul modernitatii e un semn cat se poate de prost la el. Eu as fi considerat subiectul cvasi inchis cu ani in urma, multumindu-ma sa ma citez din cand in cand ca forma de complezenta fata de auditor. Atat.

  4. A propos de epuizarea tuturor consecintelor modernitatii, ca era sa uit. Zice nenea man ca tu esti pesimist. Eu zic ca esti la fel de absent ca si mine la chemarea oricarei perspective. Noi doi, si nu doar noi doi, ca nici nenea man nu e mai breaz, parem sa iesim din dialectica „optimist vs. pesimist”.

  5. Ooooooo, ma uimesti cu adevarat. Cat am meditat la dialectica „optimism vs. pesimism” pe care nu o inghit sub nici o forma pentru ca simt ca nu ma transpune in niciun plan coerent de existenta. Il stiu si pe nenea man, e la fel. Dincolo de „pesimism vs. optimism” e altceva mai nobil: naivitate in disperare asemenea copilului ce exerseaza mersul dupa Parinte. Nu mai spun nimic ca piere tot farmecul Dialogului cu Tobit.🙂

    Patapievici a recunoscut acum vreo doi ani la TV ca tema modernitatii este obsesia lui. Si, intr-adevar, se pare ca Patapievici isi va atinge culmea progresului dincolo, nu aici. Mie imi pare un om ce merge pe Cale, e un naiv disperat.

  6. Mersul pe Cale sta sub greutatea indemnului pe care Hristos l-a facut apostolilor trimisi sa propovaduiasca: „Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii.” Si mai este ceva: relatia speciala cu Fiul lui Dumnezeu, filiatia sacra dintre ucenic si maestru.

    Mi-e greu sa ma pronunt intr-o chestie atat de sensibila, care implica o mare competenta si o perceptie a omului Patapievici care pe mine ma depasesc. O fi cum zici tu… N-o fi… Nu stiu.

    Pe mine ma enerveaza oamenii care vorbesc fara sa stie foarte bine ce zic. Nu-mi plac improvizatorii, baietii buni la toate, multilateral dezvoltatorii. Patapievici stie foarte bine niste lucruri, si are o carte temeinica. E foarte bun pe tot ce tine de Europa, si sintagmatic si paradigmatic.

    Din pacate, scos din Europa nenea Patapievici devine la fel de gratios ca un urs scapat intr-o fabrica de sticla. E un dezastru. Sa lauzi mostenirea greaca si sa te revendici de la ea fara sa vorbesti de secolele in care lumina venea dinspre Islam (inclusiv Aristotel a trecut prin araba inainte de a ajunge in Europa, nu mai vorbim de codul cavalerilor medievali si de poezia curteneasca franceza, ambele de inspiratie certa araba), e treaba de student superficial. Sa pretinzi ca Grecia a fost chintesenta lumii, fundatura asta pietroasa absolut ridicola in comparatie cu Imperiul de Mijloc al chitailor si stralucitoarea Indie – asta e sentimentalism si nimica altceva. Iarasi, a vorbi despre crestinism ca despre unica religie, concedand cu greata celorlalte titlul de „cautari ale lui Dumnezeu”, e treaba naroada…

  7. Plagierea de la nivel metafizic e plagiere sau nu?🙂 Asta referitoare la serpi si porumbei. Nu de alta, dar imi iei cuvintele din gura.

    Dar cred ca trebuie sa il ierti pe Patapievici. Tu ai dreptate, dar eu, sincer, cred ca Patapievici cunoaste toate aceste lucruri despre istoria civilizatiei. El se refera strict la Europa, si desigur ca , referitor la Europa, grecii sunt de laudat. Ce a fost acum 5000 – 6000 de ani prin Egipt, e important, dar nu stiu daca face in mare masura subiectul Europei actuale (in afara de evreii din Robia Egipteana). Iar in ceea ce priveste Islamul, eu zic ca el nu a prea a punctat metafizica europeanului. Romanii aveau disciplina de fier, dar la tehnica o duceau cam prost. Arabii au fost cruciali in ceea ce priveste patrunderea tehnicii in Europa. Fara ei, acum eu nu mai stateam cu degetele pe tastatura si nici nu stiam ce se afla pe sub pamant.

    Dar vorbesc serios, pe Patapievici trebuie sa il ierti. Eu zic ca omul Patapievici merita asta. Nu cred ca omisiunile pe care le face sunt din ignoranta, ci mai degraba din dorinta prea mare pentru sinteza.

  8. si ce placut ar fi fost sa fi stat eu pe margine, uitandu-ma cum nenii iliescu, catrinoiu-culianu si patapievici-horia rostesc cuvinte, nu discuta discutii, daca nu m-ar fi bagat si pe mine intre ale lor… nici sa stai cu mainile in san nu poti.

    sunt acuzat, onorata instanta, ca l-am facut pe nenea catrinoiu „pesimist”, proiectandu-l in bazinul urat mirositor cu dialectici seci de tipul optimistsaupesimist, subiectivsauobiectiv, vissaurealitate, comicsaudramatic, binesaurau, bruceleesauvandamme. la o autoanaliza severa imi dau seama ca il supun pe nenea catrinoiu la un „botez” adjectival cam uratel si nu stiu cat de necesar, dat fiind ca mi se pare, apud Steinhardt, ca un crestin, un cetatean, un simplu om (simpluom? o bagam si pe asta la cazanul cu stupizenii lingvistice?!) stie sa zambeasca si sa rada (iar rasul, cf. dialecticii susnumite, nu ar fi decat apanajul optimijtilor). nu-i bai, nenea c. stie sa rada si prin asta evadeaza din orice dialectica.

    mai clar, e vorba doar de o minimalizare ironica amicala a calitatilor nenului catrinoiu, parte din cauza felului meu sucit de a comunica cu oamenii, parte de frica timida sa nu ii creasca cornite de cand s-a pomenit plagiator berdiaevist cu acte in regula (vezi blogul meu, sectiunea laudatio). in alta ordine de idei, stimati neni, o sa imi permit in continuare, cu si mai multa indarjire, sa il fac pe mr. catrinoiu pesimist, iar el ar trebui sa imi multumeasca ca nu l-am trecut prin ciurul, darmonul, aluatul, sarea si piperul alor concepte uscate. de ex, ce ar fi zis d-sa daca l-as fi facut „fanatic”? sau „om bun”? sau „inteligent”? sau, mai rau decat toate, „un tip OK”? nu ar fi fost revoltator?!

    al dvs. scufundator in vorbe goale,
    man

  9. nenea man, stiam eu ca e vorba de o minimalizare ironica. Oricum, si un FANATIC si un pesimist stiu sa rada.🙂🙂🙂 Apropo, nu stiai ca sunt fanatic? Sunt fanatic, afli acum.🙂 Fara ghilimele, FANATIC RELIGIOS, ca tot e la moda eticheta.🙂

  10. La nivel metafizic nu exista plagiere, pentru ca dispare orice concept de originalitate si deci de apropitarie asupra tampeniilor originale🙂

    Guenon spune undeva ca metafizica nu admite nici o contradictie, gradul de aprobare a ei venit din partea unui omuletz coincizand cu gradul in care respectivul a izbutit s-o priceapa. Totalitar, nu?🙂

    Grecii nu sunt de laudat in ceea ce priveste Europa, ci de condamnat. De fapt, grecii au cunoscut o modernitate (o degenerescenta spirituala), desi, comparativ cu ceea ce traim noi acuma, au fost niste mici copii. Sincer, sunt sceptic in ceea ce priveste putinta ca Patapievici sa se miste gratios in afara Europei. Cred ca vad la el sindromul celor care, foarte buni in anumite domenii, nu au abilitati in altele, dar egoul ii impiedica sa-si dea seama de asta.

    Daca Islamul a punctat sau nu metafizica Europei, subiectul e vast. Ti-am zis, si orice medievist stie asta, ca poezia curteneasca franceza e o translatie a poeziei de la Baghdad, pe care cavalerii europeni ajunsi in Tara Sfanta in vremea Cruciadelor au cunoscut-o si apreciat-o. Asta e deja mult, dar nu e metafizica. Mai stiu, si aici ne apropiem de metafizica, faptul ca „Discursul asupra Metodei” a lui Rene Descartes are pagini plagiate dintr-un tratat de Al-Ghazzali. Undeva, in fisele mele, am si fragmentele exacte, si se poate discuta pe marginea lor. Dar nici aici nu e metafizica (oricum, Descartes comite marile sale tampenii fara sa tina cont de autoritatea maestrului arab). Insa unul din punctele fierbinti de intalnire este Divina Commedia a lui Alighieri, care are ca model un tratat al lui Ibn Arabi, pe care cu certitudine italianul l-a cunoscut. Apoi, si aici enunt doar o conjectura, intre literatura erotica a sufitilor si cea a grupului Fedeli d’Amore exista mai mult de cateva coincidente (in caz de „coincidentele” ar insemna realmente ceea ce cred multi ca inseamna). Asadar, subiectul merita studiat.

    Personal, simt ca Patapievici si cu mine suntem in aceeasi barca. De altfel, toti cei care cred realmente ca solutia spirituala ortodoxa (vs. heterodoxa) este singura cu putinta, sunt in aceeasi barca. Ce ne desparte, este o crispare a lui, si anume cea privitoare la alte religii decat cea crestina. Ne place sau nu, intalnirea religiilor de care vorbeste Anca Manolescu, s-a produs. Iarasi, ne place sau nu, identitatea crestina a fost atacata serios in timpul Renasterii si de atunci incoace a devenit o afacere de budoar, ca o perversiune sexuala pe care ti-o ascunzi inainte de a iesi in drum (nu vorbesc de tine, Ilie, si de cititorii acestui blog). Date fiind aceste circumstante, sigur, ne putem inchide intr-un crestinism crispat, care se considera unica religie autentica (facand din Dumnezeu un monstru de nedreptate) si denigrand celelalte „cautari ale lui Dumnezeu”, sau putem pricepe ca Tatal Nostru nu este crestin, cum nu este nici hindus, nici evreu, nici buddhist, nici musulman, ci toate acestea la un loc.

Comentariile sunt închise.