Ingerul

Noi cand vorbim astazi despre ingeri ne gandim la ei ca la niste fiinte ingaduitoare si foarte bune… Nu mai stiu in ce tratat sau in ce colectie de predici, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca daca ingerul ar avea putere de la sine, atunci el, din cauza ca e o fiinta pur spirituala si a ajuns la starea de nepacatuire, ar ucide pe omul care incalca poruncile lui Dumnezeu. Fiind inteligenta pura, ingerul nu poate concepe ca omul sa se razvrateasca impotriva Creatorului sau. Insa nu poate sa o faca caci el se afla in deplina ascultare fata de Dumnezeu. Lucifer a fost cel care nu a ascultat si a cazut. Dar acel timp in care Lucifer a cazut a fost un timp de trans-ascendere si pentru ingeri, ceea ce nu mai e acum. In toate aratarile de ingeri din Vechiul si Noul Testament, ingerul spune mereu aceleasi cuvinte omului: „Nu te teme!”. Cand ochii omului vad un inger, atunci omul se sperie, e cuprins de spaima. Cugetand asupra indemnului dat de inger („Nu te teme!”), unii mistici au afirmat ca ingerul imprumuta oarecum o „forma” translucida atunci cand se arata omului, cu toate ca el poate fi vazut numai de o singura persoana in cazul in care s-ar arata intr-o multime. Ceea ce inseamna ca si din partea omului trebuie sa fie o predispozitie spre luciditate. Sa te apropii de inger trebuie sa fii lucid pana la translucid, adica sa fii spiritualizat, nu opac si obscur.

Cunoasterea perfecta dintre Adam si Eva (sau dintre barbat si femeie) a fost in starea de dinainte de cadere – amandoi erau transparenti, trans-lucizi, isi citeau unul altuia gandurile pe frunte. Prin luciditatea comunicarii lor ei depaseau obstacolul materiei. Inainte de cadere, ei erau „ingeri in trup”. Insa nu atat de mult caci saracul Adam a crezut-o pe Eva ca marul e bun la gust… „Adam e primul romantic”, ne spune Denis de Rougemont. Are dreptate. Insa nu din cauza comunicarii perfecte e Adam romantic ci, din contra, din cauza ruperii comunicarii cu Eva. In momentul in care Eva musca din mar, in acel moment se rupe comunicarea dintre ea si Adam. De ce? Pentru ca Eva deja e cazuta din starea de „inger in trup” din momentul in care ea musca din mar, pe cand Adam inca mai era „inger in trup”. Asadar, a existat un moment foarte scurt in care Eva era cazuta, iar Adam nu era. Acest moment scurt e momentul de criza a comuniunii lor, de rupere a comunicarii si a cunoasterii inter-personale. Ei sunt acum pe planuri ontologice diferite. Si Adam, ca sa o re-cunoasca pe Eva, o asculta si musca din mar. E romantismul primului om aici care decurge din ruperea cunoasterii, nu din cunoasterea insasi.

A fi mereu in criza e conditia omului post-adamic, conditia omului pus in situatia dramatica de a re-cunoaste mereu pe celalalt. De aceea Hristos de spune sa iertam de saptezeci de ori cate sapte… Iertarea, re-cunoasterea, luciditatea ca demers catre trans-luciditate, transparenta, spiritualizarea – iata temele fundamentale ale reglarii ontologice. Caci viata omului e numai reglare ontologica atunci cand omul sare de pe un plan ontologic in altul. Dar ceea ce mi se pare foarte interesant e ca din viata omului face parte si ingerul, insa din alt plan ontologic. Asadar, de ce ingerul nu il ucide pe om atunci cand el pacatuieste? Pentru ca intervine iertarea, re-cunoasterea, spiritualizarea, trans-luciditatea intre om si inger, atat din partea ingerului ce e mereu supus lui Dumnezeu cat si din partea omului ce tinde spre Dumnezeu. Astfel zic eu ca se regleaza cele doua planuri ontologice: cel uman si cel serafic, angelic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s