Metafizica si plictis – Mihail Neamtu

„Exista multe soiuri de ateism, insa cel mai rau dintre ele este asa-numita credinta «rationala», mai exact cea rationalista.“ – Pavel FLORENSKY

Limbajul filozofiei

Mai este oare intrebarea presocraticilor despre fiinta un orizont normativ pentru reflectia teologica? Putem considera omologarea lui Parmenide intre gandire si „ceea ce este“ drept unic inceput al metafizicii?[1] Ofera cumva intrebarea privitoare la fiinta, mai precis reflectia filozofica inaugurata de presocratici, un orizont normativ pentru meditatia teologica? „De ce mai degraba ceva decat nimic“ asigura cumva iesirea din sfera impersonalului „se da“ (es gibt)? De ce imbinarea dintre cartea Genezei si Sofistul nu reuseste niciodata, pana la capat? Rezoneaza contestarea definitiei si refuzul numelui din Exod 3, 14 („Eu sunt cel ce sunt“) cu apofatismul platonic? Sunt oare definitiile aristotelice ale raporturilor intre „potenta“ si „act“, „realitate“ si „aparenta“, „fiinta“ si „devenire, “ „substanta“ si „accident“ fundamental straine de adevarul hristologic si fagaduinta mistica a Revelatiei biblice? S-a inselat oare Filon Alexandrinul incercand sa gandeasca „marele lant al fiintei“ in acord cu sintaxa iudaica a cosmologiei biblice? Este descoperirea unicului Logos ioaneic lipsita de orice rezonan- ta cu discursul stoic despre „Ratiunea seminala“? De ce scrierile patristice intersecteaza obsesia neoplatonica a „Binelui“?

[…] citeste restul studiului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s