Alo, mon cher, ce facem cu cenzura multiculturalista (neomarxista) din Romania?

Aflu consternat ca lui Mircea Platon i-a fost interzisa publicarea unui articol in Ziua ca reactie la atitudinea pro-casatorii homosexuale (nu e vorba de pro-homosexualitate, ci de pro-casatorii intre gay. e diferenta pe care chiorii nu vor sa o vada) a lui Cartarescu.

Pun aici articolul lui Mircea Platon luat de pe blogul lui Cludiu Tarziu:

Domnul Cărtărescu faţă cu reacţiunea

În numărul de vineri, 23 mai al Evenimentului Zilei, domnul Mircea Cărtărescu se arată indignat de “marşul pentru familie şi normalitate” organizat, în contrasens cu GayFest 2008, de câteva asociaţii creştine. Acceptând parada gay dar iritat de marşul ortodocşilor, domnul Cărtărescu identifică manifestanţii pentru familie şi normalitate cu “grupurile de cetăţeni indignaţi gata oricând să-i aplaude pe mineri şi pe toţi ceilalţi locuitori paşnici şi normali ai ţării”. Asocierea făcută de Cărtărescu e samavolnică, de vreme ce organizaţiile care au organizat acest marş au în rândul membrilor şi susţinătorilor lor oameni care au susţinut Piaţa Universităţii. Minerii au fost aduşi în Piaţa Universităţii nu de conservatorii creştini, care erau în Piaţa Universităţii şi în Liga Studenţilor, ci de stânga liber-cugetătoare, care susţine acum revendicările mişcării gay.
În continuare, domnul Cărtărescu ne trage de urechi în numele Europei, scriind că manifestaţia pentru normalitate ne va dăuna “ca naţiune” şi va contribui la perpetuarea “imaginii noastre de nu tocmai evoluaţi şi toleranţi cetăţeni ai Europei”. În primul rând, dacă am vrea să fim cu adevărat europeni evoluaţi şi toleranţi nu am mai vorbi de o “naţiune”. U.E. nu are ce face cu naţiunile şi cu statele naţionale, ea lucrează cu euroregiuni, cu minorităţi, cu androizi. În al doilea rând, nu am observat să-i fi luat cineva cetăţenia europeană Papei pe motiv de homofobie. Tot ceea ce am observat a fost reacţia abuziv-totalitară a birocraţilor eurosocialişti faţă de declaraţiile în acord cu morala creştină tradiţională ale catolicului Rocco Buttiglione.
Mai departe, domnul Cărtărescu ne arată că e normal să existe şi la noi homosexuali de vreme ce “după datele ştiinţifice valabile în toate celelalte regiuni ale lumii, patru la sută dintre bărbaţi şi doi la sută dintre femei sunt pretutindeni homosexuali din naştere”. Ceea ce nu a sesizat domnul Cărtărescu, indignat cu program, e că marşul nu e împotriva homosexualităţii, ci “pentru familie” şi împotriva aşa-zisei “căsătorii homosexuale”. În Ortodoxie nu se fac marşuri împotriva unui viciu, nu se fac marşuri împotriva beţiei, de exemplu, aşa cum fac puritanii abstinenţi. Demonstraţia creştinilor-ortodocşi a urmărit să atragă atenţia în privinţa pericolului legiferării “căsătoriei homosexuale”. Adică a acelei inginerii sociale prin care cei în medie trei la sută din populaţia globului ar ajunge să modifice o instituţie civilă având în spate mii de ani de istorie şi de tradiţie religioasă (creştină, mozaică, musulmană etc.). Dacă luăm în consideraţie istoria, semnificaţiile religioase şi beneficiile sociale ale familiei tradiţionale şi le comparăm cu istoria, semnificaţiile morale şi beneficiile sociale aduse de moda “căsătoriei” celor în medie trei la sută din populaţia României şi a globului, marşul pentru familie e într-adevăr un marş pentru normalitate. În altă ordine de idei, dacă ne referim la date ştiinţifice, atunci trebuie spus că statisticile arată că alcoolismul, bolile venerice, consumul de droguri, pedofilia, şi sinuciderile sunt mult mai ridicate în rândul homosexualilor decât în rândul heterosexualilor.
Mai departe, domnul Cărtărescu asociază homofobia cu antisemitismul şi misoginia şi ne povesteşte ce a văzut la Sachsenhausen, în lagărul unde au fost ucişi sute de homosexuali. Ceea ce îi scapă domnului Cărtărescu, mare admirator al “datelor ştiinţifice”, este că acei homosexuali nu au fost ucişi în numele moralei creştine apărate de organizatorii marşului pentru familie, ci în numele ştiinţei, al “ştiinţei rasei”. Şi singurul obstacol împotriva rasismului e creştinismul. Demnitatea persoanei, reclamată pentru homosexuali de domnul Cărtărescu, nu e ştiinţifică, ci religioasă. În regnul zoologic nu există demnitate. Demnitatea e de provenienţă religioasă şi e un reflex al sfinţeniei patriarhale. Paradoxul mişcărilor pentru drepturile homosexualilor e că vorbesc în numele unei demnităţi căreia fac tot posibilul să-i submineze sursa, care e religioasă. Dar dacă admitem acest lucru, atunci suntem siliţi să admitem şi că, acolo unde homosexualitatea, ca păcat, cere doar rugăciunile noastre, “normalizarea” legislativă a acestui păcat nu ne poate stârni decât proteste.
Cât despre Da Vinci şi Wittgenstein, despre care domnul Cărtărescu spune că, “deşi invertiţi, au dus o viaţă ireproşabilă şi au fost spirite de o nobleţe de neatins”, şi aici se cer a fi făcute anumite precizări. Din păcate, avocatul homosexualilor români nu e Wittgenstein, ci domnul Buhuceanu. Diferenţa de geniu şi nobleţe dintre ei poate explica şi de ce domnul Buhuceanu, şi nu Wittgenstein, se agită pentru căsătoria homosexuală şi pentru dreptul gay-lor de a defila pe străzi cu pene de struţ în dos. Wittgenstein a fost un om profund religios, care se gândea “la logică şi la păcatele” lui. De fapt, mă simt mult mai aproape de Wittgenstein decât de domnul Cărtărescu, cel entuziasmat de “atracţia turistică şi ocazia de divertisment” oferită de GayFest. Spre deosebire de Wittgenstein, domnul Cărtărescu e un om care priveşte totul prin prisma carnavalului global, a divertismentului corporat şi varietăţilor de masă. Or, pentru aşa ceva există Disney World, nu trebuie să ne “jucăm” hipiot cu instituţii serioase precum familia sau cu asemenea cărţi fundamentale precum Biblia, pe care domnul Cărtărescu o citeşte cu rafinament exegetic de preşcolar.
Pe tot cuprinsul articolului, domnul Cărtărescu scrie cu dispreţ de înapoierea, intoleranţa, violenţa primară şi vulgaritatea celor din “Estul împotmolit în prejudecăţi”. În absenţa valabilităţii a măcar unui singur raţionament din articolul domnului Cărtărescu, mă mărginesc să constat doar că, din păcate, complexele de superioritate nu dau naştere unui jurnalism bun. Mi-e teamă că, alegând să dea piept cu reacţiunea, domnul Cărtărescu a întors spatele adevăratei probleme.

Mircea Platon

Acum, ma intreb si eu de unde au iesit aceste ratiuni ocultate de tembelism tupeist care mimeaza hermeneutica culturii europene. Dom’le, sa fii prost si sa stai in banca ta e o calitate, dar sa fii prost si sa te mai si lauzi ca esti prost, e o boala moderna sustinuta cu fervoare de ziarele si mass-media conectate la programele de reeducare iesite din buzunarul suprastatului atotputernic. Deja la BAC nu se mai cere Caragiale, dar se cere Jonathan Scheele. Apoi, de ce sa ii interzici unui savant ortodox precum Mircea Platon sa publice un articol in ziarul Ziua? Am stat 50 de ani in comunism si dupa ’89 ne-am plans ca elitele noastre au murit prin inchisori sau au fost gonite din tara prin Paris, Chicago, Roma sau Milano. Dupa ’89 toti bastarzii care azi sunt globalisti se laudau cu renumele culturii romane exilate in Occident: Mircea Eliade, Emil Cioran, Ioan Petru Culianu, etc.; Acum, cand in Romania reapare, in sfarsit, continuitatea normalitatii ucisa de marxism, i se da in cap din nou! Avem nume autohtone de mare rezonanta precum Mihail Neamtu (Membru al American Academy of Religion), Mircea Platon (doctodand in Istorie la Ohio State University), Ovidiu Hurduzeu, iar niste ratati din presa autohtona care pretind ca sunt rationali, dar ei sunt, de fapt, slugile gandirii slabe, (cum e Mircea Cartarescu despre care Ovidiu Hurduzeu a scris aici) stau bine-mersi si rumega platitudini printre neuroni in numele unor ideologii multiculturaliste izvorate din lupta de clasa, din marxism. Am uitat ca in mediile corectitudinii politice din Occidentul secolului XX era idolatrizat (si e in continuare) comunismul atunci cand in Romania mureau oameni nevinovati.

Cand scrii in Evenimentul Zilei un „articol” lipsit de logica, adevar si esenta, atunci inseamna ca esti prost. Oricum, e bine ca „am invatat ceva” din 50 de ani marxism aplicat in spirit si litera. Oare romanul e un ratat care isi respecta valorile numai dupa ce ele mor?! SA NU FIE ASA!

Anunțuri

43 de răspunsuri la „Alo, mon cher, ce facem cu cenzura multiculturalista (neomarxista) din Romania?

  1. Cu respect.
    Mircea Cartarescu nu e asa…
    Mircea Cartarescu este o persoana sensibila ce crede in ceva. Mircea Cartarescu este un scriitor cu har.
    Mircea Cartarescu este o persoana cu putere spirituala.
    Mircea Cartarescu este o persoana de care un copil are nevoie ( prin ce scrie).
    Mircea Cartarescu a trait sub nemernicia comunismului si a sperat…
    Mircea Cartarescu este un bun profesor.
    Mircea Cartarescu are putere in atmosfera culturala romaneasca.
    Mircea Cartarescu scrie despre vise.
    Mircea Cartarescu scrie despre zmei.
    Mircea Cartarescu scrie despre dragoste.
    De ce este Mircea Cartarescu pro si contra?
    Si eu sunt pro si contra.
    Eu ma declar ortodox.
    Mircea Cartarescu nu se declara ortodox.
    De ce ne enerveaza Mircea Cartarescu???
    De ce suntem nervosi pe cei ce apara public morala sexuala moderna?
    Gay-parade si orice de acest ordin sunt niste copilarii… Puterea noastra spirituala a cazut atat de mult incat noi ne luptam cu Mircea Cartarescu. Conflictele intersexuale si interpolitice ne sunt pe plac caci ele ne definesc stacheta spirituala.
    Eu cred ca gresim. Sper in trezirea celor ce urasc pacatul. Cei ce se iau de gat cu lumea gresesc. Nu este de gluma spunea parintele Arsenie Papacioc. Viata mea nu este o gluma. Nu mai vreau sa vad vieti ca niste glume.
    Sper sa nu gresesc.

  2. Dle Heraasku,

    Si cand vor veni homosexualii sa va invete copiii la scoala ca e normal sa aiba doi tati (unul pe post de mama), tot o gluma vi se va parea? Si tot o copilarie vi se pare cand „sensibilii” care apara public morala moderna vor pune agentiile statului sa va ia copiii de acasa din cauza ca suntei fascist, fundamentalist, si sa-i dea unui cuplu „sensibil”, „tolerant” si „divers”? Credeti ca poporul roman a ajuns aici, la aceasta slabiciune pe care o denuntati, nu si idn cauze istorice, politice? Fenomenul Pitesti a fost o realitate istorica, dle Heraasku? Sau a fost ceva despre zei, vise, si alte copilarii? Daca istoria nu conteaza, atunci de ce s-a mai intrupat Iisus si de ce mai exista Biserica? De ce nu suntem cu totii ingeri, ca sa poata sa scrie frumos Plesu sau Cartarescu despre noi?

  3. Cu respect.
    Norma cotidiana a educatiei permite misiologie crestina cat si moderna. Educatia scolara este o treime din EDUCATIE – educatia este formala, nonformala, informala. Dupa mine educatia nonformala este principala caci este relationala iar celelalte sunt ideologice. Pitestiul si Gulagul sunt realitati eshatologice nu istorice, teologic vorbind.Iisus Hristos nu s-a intrupat pentru a valida istoria ci pentru a-l mantui pe om de pacatul caderii si, foarte important, de a-l mantui de starea de creatura prin ” inlesnirea” spre asemanare. Biserica nu exista pentru ceva anume, Biserica este Taina Sfintei Treimi, este masura vazuta a dragostei dumnezeiesti. Nu putem fi ingeri cand suntem chemati sa fim dumnezei.
    Pe scurt, gluma este cotidianul decent pe cand sensul creatiei este eshatologic si se bazeaza pe dragoste.
    Ce dorim, sa acuzam pe cei ce ne acuza? Nu e bine.
    Iisus Hristos a spus: ” iubiti-va unii pe altii, PRECUM EU V-AM IUBIT” si ” NU JUDECATI CA SA NU FITI JUDECATI”
    Asta e. Alta nu.

  4. Si inca un sfat de la Sfantul Pavel ce ne invata cum sa ne pozitionam in aceasta lume:
    „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.”
    Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, cap 6, 12.
    Si inca:
    ” Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.
    Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
    Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.”
    Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 7, 29-31
    Daca un ortodox uita acestea si inca altele este pierdut. sa nu crezi ca este usor sa le urmezi. Dar in nici un caz nu este bine altfel. Critica marxismului este marxism. Asta este demonicul. Ideologia marxista a inglobat si critica si solutia. astfel incat si cel ce critica si cel ce solutioneaza fac parte din ordinea lumii cazute, deci sunt fii diavolului: ” Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.”
    Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, cap. 3, 10.
    Nu dores polemica ci spun ceea ce multi au uitat.

  5. Nu va fie cu suparare, dar ceea ce predicati dumneavoastra aici nu are prea mare legatura cu crestinismul. Spuneti ca „Iisus Hristos nu s-a intrupat pentru a valida istoria ci pentru a-l mantui pe om de pacatul caderii si, foarte important, de a-l mantui de starea de creatura prin ” inlesnirea” spre asemanare”.
    Da, dar mantuirea noastra se petrece, ca si Patimile, in Istorie. Crestinismul e o religie istorica. Va mai amintiti crezul, cu mentionarea lui Pilat din Pont? Oare de ce atat precizie istorica?
    Mai spuneti: „Pitestiul si Gulagul sunt realitati eshatologice nu istorice”. Sa-mi fie cu iertare, dar aici sunati ca Vasile Lovinescu, cel care era in stare sa citeasca in cheie esoterica pana si un bilet de tramvai. Ideea e ca, de fapt, orice e realitate eschatologica, pana si daca dai sau nu milostenie un fir de marar. Dar realitatile eschatologice au consistenta istorica, le traim in istorie. Sigur ca Pitestiul si Gulagul sunt „realitati eschatologice”, dar sunt realitati istorice.
    Cat despre Biserica, eu credeam ca e si indeplinirea promisiunii lui Iisus Hristos cum ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor, ca adica e continuarea prezentei Lui in istorie alaturi de noi ca sa ne mantuim (de unde Sf. Impartasanie).
    Mai citati aprobator si acest citat: ” Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său.” Pai deci ideea este sa iubesti dar si sa faci dreptate. Iisus si Biserica, prin invatatura si exemplu personal, nu indeamna la irenism hipiot, ci la iubire luptatoare.

  6. Da orice realitate este eshatologica. E ok. Istoria se implineste in eshatologie nu in evenimente. Iar consistenta istorica tine Parusie, de Judecata nu de greutatea consecutivitatii. Realitatile istorice sunt pentru ca sunt eshatologice nu din alt motiv.
    Biserica este Taina prin care Sfanta Treime aduce omul la dumnezeire. Subiect vast.
    Dreptatea se face din dragoste si nu este o ordonare morala a existentei ci este o neputinta-de-a-face-altfel. Iar iubirea luptatoare nu este iubirea revolutionara ci iubirea ce lupta cu celrau din tine, in primul si ultimul rand.

  7. Si de unde aflam ce e bine si ce e rau, daca educatia formala nu conteaza, educatia informala nu conteaza (adica, de exemplu, ce scrie Cartarescu si 99 la suta din presa si televiziuni), iar educatia nonformala se prabuseste in momentul in care avem 300 000 de copii cu parintii plecati la munca in strainatate. De unde afli ce e bine si ce e rau? Si istoria e spatiul/ timpul exercitarii libertatii noastre. Ai libertatea de a marturisi. Si nu inteleg, sincer, de ce ii acordati atat credit „harului” lui Cartarescu in contrast cu marturisirea apologetica a altora. Poate ca „sensibilitatile” lui Cartarescu sunt mai revolutionare decat marturisirea celor care incearca sa mai pastreze randuiala. Cat despre afirmatia cum ca: „Critica marxismului este marxism. Asta este demonicul. Ideologia marxista a inglobat si critica si solutia. astfel incat si cel ce critica si cel ce solutioneaza fac parte din ordinea lumii cazute, deci sunt fii diavolului”, asta inseamna ca orice apologet e fiu al diavolului si ca oricine combate o ratacire e ratacit. E ceva intr-adevar diavolesc in acest argument 🙂

  8. Dle Heraasku,

    Observ ca reduceti taina casatoriei la o simpla chestiune de morala negociabila. Si mai observ ca sunteti gata pe de o parte sa pulverizati mistic orice incercare de impotrivire la tavalugul lucrarii raului in lume, si pe de alta sa va extaziati in fata oricarui „har” scriitoricesc si oricarui invartitor de cuvinte. Sofismul are mai mare trecere in ochii dumneavoastra decat „cotidianul decent”. Parca sunteti un nietzschean ortodox in avantata dumneavoastra inaltare deasupra mizeriilor cotidianului. Si totusi, pana la marile si definitivele cruci, micile cruci ale istoriei cotidiene ne mantuiesc sau ne pierd, dle Heraasku.
    Si, apropos, de ce „marturisiti” pe blog si nu va rugati in tacere pe varf de munte si in fund de pestera? Nu intreb ironic, ci pentru ca mi se pare ca vad aici o vocatie risipita bloguind si marturisind impotriva marturisirii.

  9. din dragoste trebuie facut totul.
    totul este taina.
    nu exista cruce definitiva.
    dragostea este si cruce( din cadere) dar si bucurie si ea nu trece nici in lumea de apoi.
    raul in lume nu se opreste decat prin oprirea raului din tine.
    Sf Serafim de Sarov este partenerul lui Verhovenski cel Batran.
    ” Sfinteste-te si mii se vor sfinti in jurul tau” se poate citi ” eu sunt vinovat pentru toate relele din lume”.
    de ce marturisesc???
    m-am saturat de glume…
    iar pentru solovet.
    apologetica este din dragoste nu pentru „a diferentia”.
    fiul diavolului este cel ce lupta cu celrau, din afara dragostei.
    nu mai intervin.
    cu respect.

  10. Da, bine, un ultim cuvant: daca tot ne iubiti atat de mult pe toti, poate ca cel mai nimerit ar fi sa va rugati pentru noi. ugati-va pe cei care-l combat pe Cartarescu sa-i ajute Dumnezeu sa nu se manie pe Cartarescu. Si rugati-va pentru Cartarescu sa-i lumineze Dumnezeu mintile ca sa nu mai sustina lucruri contrare invataturii crestine. Doar asa puteti sa ne iubiti pe toti, nu amestecand criteriile de dragul „dragostei universale”. Ortodoxia nu e „summer of love”.

  11. Eu cred ca dragostea nu sfinteste o relatie. Ca sentiment al dezvoltarii emotional – afective a omului, dragostea este pluriperspectivista. E incomparabila in ceea ce priveste nuantele. Astfel ca, mai clar vorbind, exista multe tipuri de dragoste. Insa crestineste doar cateva dintre ele se pot pune in lumina lui Dumnezeu. Nesfintind dragostea o relatie, este de inteles ca doar prin raportarea ei la invatatura lui Dumnezeu se ajunge la sfintirea unei relatii. Ca dragostea simpla poate sa existe cu o deosebita intensitate si la un satanist, care il iubeste pe satana din tot sufletul lui. Si aia e tot o dragoste, dar cum, dragoste de ce anume?
    Asa, casatoria prezentului este doar un petic de hartie pentru majoritatea cetatenilor, nu spune nimic spiritual. Este vorba doar despre imagine si nu despre insemnatate teologica daca homosexualii se casatoresc sau nu.

  12. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Europa impotriva familiei crestine·

  13. Suntem „dumnezei dupa har”, dar nu suntem ingeri pentru ca avem trup. Adica persoana e trup si suflet, e istorie si posibilitatea nemuririi. Istoria inseamna libertate. Numai aici putem fi liberi si libertatea noastra ne poate mantui sau nu. Libertatea e istorica si Patimile s-au intamplat in istorie. „Ortodoxia”deztrupat-gnostica a dlui Heraasku mi se pare ca simplifica lucrurile pentru ca asa e mai comod: sa-ti puta lumea.

  14. Cu respect.
    pt solovet.
    Nu prea intelegeti ortodoxia! Va folositi de tipare, mental comode, pentru a judeca oamenii. Amestecati libertatea cu istoria ca si cum istoria este autonoma sau semi-autonoma. Istoria caderii si a mantuirii si istoria mantuirii( din starea de creatura) sunt doua concepte diferite unite de dragostea Domnului pentru fii Sai. Patimile s-au intamplat din dragoste nu pentru a valida istoria. Ce inseamna „dumnezei dupa har”? Intelegeti?? Eu nu prea inteleg. Dar nici de la vecinii de bloc nu cred ca voi afla.
    Eu nu mai intervin. Va rog sa nu mai judecati superficial si prin tipare culturnice pe oameni. Pierdeti timpul dumneavoastra pretios. Eu stiu asta, caci si eu gresesc, si nu e BINE.
    Subiectul nu sunt eu, in acest post, ci cum sa luam atitudine fata de ce nu credem. Eu asta am incercat sa arat, o viziune. Altfel suntem ziaristi.

  15. „Apostolul Petru L-a iubit pe Hristos. Când Hristos S-a arătat după Înviere ucenicilor Săi, de trei ori l-a întrebat pe Petru: „Petre, Mă iubeşti?“. Petru a răspuns: „Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că Te iubesc“. Întrucât L-a iubit cu adevărat pe Hristos, a devenit dumnezeu după har. Însă Iuda, pentru că l-a iubit pe diavol, s-a făcut asemănător acestuia. „Şi între voi unul este diavol“, a grăit Domnul către ucenicii Săi, vorbind despre trădătorul Iuda” (din AVVA FILOTHEI ZERVAKOS: TESTAMENT DUHOVNICESC). Asadar a-l iubi pe Dumnzeu te face Dumnezeu dupa har. A-l iubi pe diavol si lucrarea lui pacatoasa te face asemenea diavolului. Scurt. Mai pe larg, in Ioan 1, 12-13, Staniloae, Paisie Aghirotul si altele.

  16. „- Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?
    – Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…
    – Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?
    – Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.
    – Şi când trebuie să taci?
    – Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului. Ştim că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în faţa unui evreu care i-a ocărât credinţa lui cum că nu e dreaptă. Şi urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] şi a căzut din darul lui Dumnezeu (…).
    Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avânţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinţii săi şi tot adevărul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţă, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie.
    – Dar aceia erau Sfinţi. Noi, păcătoşi fiind, putem mărturisi la fel ca ei?
    – Bineînţeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul acelaşi este, ieri şi azi şi în veci. Noi suntem fiinţe nevrednice şi ne facem şi mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinţi.
    – Cine-i îndreptăţit să mărturisească?
    – Cine are unele convingeri şi le mărturiseşte. Oricine. Nu ne băgăm în probleme pe care nu le cunoaştem şi nu suntem în stare să le susţinem, dar de cele pe care le cunoaştem ne ţinem de ele. Iar dacă vrei să faci o apologie mai serioasă trebuie să ai o cunoştinţă duhovnicească, un har special de la Dumnezeu să faci aceasta, cum făceau Sfinţii. De nu – trebuie să ai o raţiune bogată care să sintetizeze corect ce au spus dascălii Bisericii.
    – Ce amestec este justificat cu celelalte credinţe, cu celelalte biserici?
    – Biserica Ortodoxă este veşnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poţi avea o relaţie. Vin foarte mulţi oameni şi mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus că, atunci când vor vedea că se vor împărtăşi unii de la alţii, să nu mai stea. Dar nici aşa. Ne temem de cuvintele Sfinţilor Părinţi care interzic să stăm sub acelaşi acoperiş cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creştinii necununaţi să nu stai la masă, darmite cu ereticii. În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e şi prorocit că toate organizaţiile ecleziastice vor cădea groaznic şi deodată, chiar şi instituţia Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilităţii papale este o latură a umanismului, după cum spune şi Sf. Iustin Popovici, reînviind idolatria. Toţi se închinau şi venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut şi s-au supus ideologiei comuniste chiar siliţi, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli.
    – Oamenii nu mai sesizează aceste pericole, fiind manipulaţi uşor prin mass-media. Cum mai pot fi treziţi?
    – Din ignoranţă turma nu are habar pe cine preamăreşte. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toţi preamăresc acelaşi lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face şi el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră nişte scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrână a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoşti mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă aşa au făcut toţi, am făcut şi eu ca ei.
    – Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?
    – Dacă nu ai trăire ortodoxă nici să nu îndrăzneşti să spui ceva. Dar chiar aşa, când ai cât de puţin şi te temi să nu pierzi dreapta credinţă, îţi dă Dumnezeu şi putere, şi înţelepciune să mărturiseşti, şi curaj, şi spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeţi, că trăitorul este musai cel ca face paraclise şi acatiste şi crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la măntuire. Adică, când ţi-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculţi.
    – Şi cum îţi dai seama?
    – Foarte simplu. Când trăieşti puţin, Dumnezeu îţi descoperă mult. Tu să-ţi faci datoria ta de creştin, că-ţi dă El înţelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toţi potrivnicii.
    – Dar dacă apără adevărul cu răutate?
    – Depinde. De unde ştim noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat şi pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfinţită palma celui care-l loveşte pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaş. O fi şi asta, dar nu întru totul. Mai este şi puţină jertfă. Că n-o fac pentru a câştiga drepturi personale, moşii, ci pentru că-mi ia credinţa. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuţa mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmaşul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credinţa, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocşi.”
    (Interviu cu Parintele Iustin Parvu de pe blogul Heraasku)

  17. Pt. solovet.
    Chiar ca nu intelegi. Si mai esti si ispititor pe deasupra. Stai in banca ta ca gresesti si vad ca nu asculti de nimeni. Incearca sa inveti sa taci si sa asculti cu atentie.

  18. Singura persoana care a jignit si a dat dovada de trufie sunteti dvs, domnule heraasku. Pentru domnul solovet, tot respectul.

  19. Tot respectul?
    Tot, tot?!
    Chiar nimic pentru mine? Nimic, nimic? M-ai intristat. Se vede ca am gresit. Fata de diana, de care nici nu stiam ca exista. Dar statea sub o frunza de palmier si astepta cand sa muste din dulceata afirmatiei.
    De unde am plecat si unde am ajuns?!!!
    Mai invatati sa ascultati.

  20. Noi ascultam, daR dumneavoastra cititi textele sfintilor parinti si pe cele publicate chiar pe blogul dumneavoastra? Ca textele astea ne indeamna sa luptam cu pacatul si cu ereticii, nu sa ne blegosim pseudofilocalic de dragul „meritelor” estetice ale dlui Cartarescu care lupta din greu cu normalitatea si cu logica de dragul sustinerii unei cauze putrede pe care dumneavoastra o numiti, mai degraba pervers pentru ca incercati sa o reprezentati drept inocenta, o „copilarie”.

  21. Cu respect.
    Copilarie este orice rau din afara noastra. Sfintii, si ar trebui sa pricepeti odata pentru vecie caci altfel e grav, spun sa luptam cu raul din dragoste pentru frate nu pentru a-l despuia in fata celorlalti. Chiar cand nu asculta si se crede ca este ceva, noi, crestini fiind, trebuie sa intelegem ca este intr-un impas de intelegere a legilor firii. Si nu cu anateme si cu autodafé-uri se indreapta un frate ci cu dragoste. Raul cu care trebuie luptat este raul din noi nu raul din ceilalti. Degeaba citati din Sfintii Parinti daca nu cautati mai intai in propria persoana raul. Si fiindca tot va place sa cititi luati si cititi:
    http://www.ioanguradeaur.ro/765/nu-trebuie-sa-anatematizam-nici-pe-vii-nici-pe-morti/

  22. Dar nu-i anatemizeaza nimeni, draga domnule. Dar cand un om face lucrul dracului, trebui spus ca atare. Trebuie diagnosticata boala. Nu le doreste nimeni sa se duca in Iad, spunem doar ca ceea ce spune Cartarescu sprijina un mod de viata necrestin. Sf. Ioan Gura de Aur a polemizat inversunat cu multi pentru apararea dreptei credinte. Ceea ce propovaduiti dumneavoastra e un fel de ataraxie pseudo-ortodoxa in care ticalosiile umplu cetatea si noi stam. Exista un loc si un timp al rugaciunii, exista un loc si un timp al actiunii. Putem sa si actionam si sa ne si rugam in acelasi timp. Dumneavoasta negati datoria noastra de a combate ratacirile lui Cartarescu in numele unui chietism care suna mai degraba a autism misticoid. Iubiti atat de mult incat nu va pasa de ceilalti si va pasa doar de sufletelul dumneavoastra pe care vreti sa-l mantuiti estetic, cu poemele cu zmei ale lui Cartarescu. Scrieti ca „Mircea Cartarescu are putere in lumea culturala romaneasca”. Da’ de cand sunt crestinii cu puterea, dle Heraasku? De cand se inchina la idolii zilei si ii apara cu atata indajire? Sunteti un profet conformist, dle Heraasku, si asa ceva nu exista.

  23. Se vede ca discursul meu este calibrat pe un nivel de pricepere mai ridicat si mai profund. Iertati-ma ca v-am dat sensuri si viziuni prea greu de inteles. Inchinare la idoli, aparare?? Ramai crucit cand dai de cate unul ce nu tine minte propozitia de acum doua minute si mai are si indrazneala de a cataloga persoane dupa cateva randuri pe care nici nu stie sa le inteleaga. Ma jigniti continuu atribuindu-mi calitati si vicii pe care le gasiti… nu stiu unde?
    Incercati sa va stapaniti insuficienta culturala si teologica si daca nu puteti sa taceti macar nu mai portretizati oameni ca e pacat. Trece viata pe langa dumneavoastra. Sa nu uitati asta.
    Normal ar fi sa nu mai interveniti dar sigur nu suportati sa fiti al doilea:). Orgoliul va va indruma sa ma invatati cum se sta in fata problemelor.
    Iertati-ma daca v-am ispitit.

  24. Discursul dumneavoastra e, intr-adevar, pro-fund. Asta nu poate nega nimeni. In rest, e bine ca toata discutia, toate argumentele, toata stiinta si nestiinta noastra sunt aici, la vedere, cat le-o ingadui internetul si fratele Ilie, ca sa vada toata lumea si sa inteleaga daca e ceva de inteles si sa aleaga daca e ceva de ales.

  25. Ce ma cruceste pe mine e ipocrizia de care dati dovada, domnule heraasku. Pe de o parte incercati sa afisati o atitudine plina de iubire pentru … aproapele, pe de alta parte va proclamati cu o trufie care imi lasa un gust amar, superior lui solovet [ca sa nu mai vorbim de replica ieftina si caustica lasata pentru mine]. Probabil numai domnul Cartarescu e aproapele dvs, nu si noi. Imi pare rau, dar eu chiar nu mai am nimic de spus vizavi de dvs.

  26. Stiti ce e minunat? Se crede, indeobste, ca dragostea de frate trebuie sa aiba culoarea roza a primaverii mediteraneene. Cu mangaieri pe cap si cu miscari sacadate de bunovointa. Eu nu afisez nimic frate Diana. Iar gustul amar, lasat de mine, trece usor cu putina smerenie. Existe, din diferite puncte de vedere, oameni superiori altora. Da, poate ca sunt, cultural si teologic, superior multor frati de pe aici, insa ca om nu ma consider superior niciunuia. De ce? Pentru ca-mi cunosc mizeriile si orgoliile. De aceea, cunoscandu-ma intim, nu-mi arde de a judeca personal – hristic pe nimeni. Doar v-am dat sfatul sa ascultati si sa mai cititi o carte buna din cand in cand, poate va recunoasteti slabiciunile si caderile. Aproapele meu este dusmanul meu si eu incerc sa-l repun in ecuatia intelegerii fratesti chiar daca sunt pasibil de a auzi glume pe seama mea. Ca domnul solovet ma gratuleaza cu un ” discurs pro-fund” iar dumneavoastra ii acordati toata stima nu ma face sa-mi pareti antipatica ci imi ajuta sa vad cum ganditi si unde sunteti. Dumneavoastra stiti unde sunteti?
    ” Singura persoana care a jignit si a dat dovada de trufie sunteti dvs, domnule heraasku”, asta inseamna ca nu aveti nimic de spus vis-a-vis de mine? Pai ati spus despre dumneavoastra.
    Am inteles potitia tuturor de aici, va urez succes.

  27. Ieri am sarbatorit Inaltarea Domnului. Inaltarea cu trupul intareste valoarea primita de Trupul Domnului prin Intrupare si Inviere. Inaltarea Domnului cu Trupul ne arata locul si sensul lumii omului, acela de a invia in vederea inaltarii. Iar daca trupul conteaza, inseamna ca faptele conteaza. Iar daca faptele conteaza, inseamna ca Istoria conteaza. Inaltarea Domnului trebuie sa conduca la o inaltare a istoriei in intervalul (istoric) al milostivirii divine – inaltare a istoriei si nu eliberare de ea.
    „Heraasku” isi inchipuie ca eshatologia se opune istoriei precum spiritul s-ar opune trupului; insa „cerul si pamintul nou” de la Apoc. 20, 21 nu inseamna un alt cer si un alt pamint, ci acest cer si acest pamint prefacute in felul in care acest vin si aceasta piine sint prefacute in Trupul si Singele Domnului. Daca „Heraasku” ar avea dreptate, atunci Euharistia nu ar fi cu putinta, iar impartasania ar fi pur spirituala, s-ar reduce la o impartasire spirituala intre spirite pure.
    Lui „Heraasku” nu am ce sa-i spun. Atunci cind nu face exercitii de scriere automata, „Heraasku” nu face altceva decit sa molfaie posmagii gata muiati de maestrii bucatari de la Nouvelle cuisine européenne din strada Plantelor nr. 21 (despre gnosticii romani care se pretind crestini, dl. Mircea Platon scrie de citiva ani intr-un mod exemplar, iar lucrurile ar trebui sa fie clare pentru oricine are ochi de vazut). Dupa cum a subliniat „Solovat”, daca „Heraasku” ar fi consecvent cu principiile pe care le afirma (si despre care este convins ca sint nu doar crestine, ci chiar ortodoxe!), nu ar fi intervenit in aceasta discutie si in nici o alta discutie, ci s-ar fi dus in virf de munte, acolo unde poate respira un aer eshatologic curat, necontaminat de noxele istoriei.
    Si cu toate ca „solovet”, „boudou sauve des eaux”, „si eu”, si cu „Diana” au aratat mai mult decit era necesar care este problema si care sint solutiile, voi relua citeva lucruri fiindca miza discutiei este legata de masura in care crestinii sint in lume si, ca atare, responsabili fata de ea, adica de adevarul crestinismului insusi.
    Cuvintul de despartire rostit de Iisus la Ioan capit. 14-17 arata limpede ca ucenicii sint in lume, chiar daca nu din lume. Crestinii sint in lume pentru a preface lumea in Imparatie. Ei sint framintatura care dospeste intreg aluatul (Mt. 13, 33), sare si lumina a lumii (Mt. 5, 13-16). Spre deosebire de protestanti, (care privilegiaza credinta) si de catolici (care subliniaza faptele), ortodocsii incearca sa le tina impreuna. Iata de ce, chiar daca „Heraasku” poate sa creada ca este ortodox, noi putem sa nu-l credem. Poate ca este ortodox, dar nu crestin, ci Bahai, sau esenian, in fine. Sectantul este definit de mentalitatea separarii, el gindeste in categoriile purului si a impurului, a separatiilor radicale. Dar in planul real, al istoriei, neghina poate deveni oricind griu si griul neghina (cf. Jean-Claude Eslin, Dumnezeu si puterea, Anastasia 2001, pp. 121-124). „Cel ce sta sa ia aminte sa nu cada.”(1 Cor. 10, 12).
    Si reciproc: importanta istoriei deriva din importanta trupului iar importanta trupului deriva din evenimentul Intruparii (vezi Mircea Platon, „Razboiul vazut”, Rost, iunie 2005, text reluat in volumul Ortodoxia pe litere, Christiana, 2006, pp. 319-324). Nu ne putem numi crestini cita vreme reducem Intruparea si efectele ei la domeniul spiritual, exclusiv launtric. Cuvintele „precum in cer asa si pe pamint” nu ne indeamna sa facem abstractie de „pamint”, ci sa implinim voia lui Dumnezeu astfel incit pamintul sa devina cer, istoria sa-si faca vizibila finalitatea, pentru ca intervalul istoriei sa devina „vreme” (kairos) a Domnului (1 Pt. 4, 16-19). Din perspectiva vesniciei, fiecare zi este egal de apropiata de sfirsitul ei. Insa din perspectiva istoriei, fiecare zi este „cit” vesnicia pentru ca in fiecare zi vesnicia poate fi pierduta sau (re)dobindita. „Vremea este sa lucreze Domnul ca oamenii au stricat legea Ta” (Ps. 118, 126) inseamna, pentru crestini, ca vremea este „locul” lucrarii Domnului, a unui Domn care lucreaza prin si in fiecare crestin. Daca, de la Rusalii incoace, traim deja in eshaton, asta nu inseamna ca am iesit din istorie, ci doar ca „vremea s-a scurtat” (1 Cor. 7, 29) si, ca atare, trebuie sa ne straduim cu atit mai mult sa „rascumparam timpul” (Ef. 5, 16; Col. 4, 5).
    Biserica nu este Imparatia, noi nu suntem inca in Imparatie, ci, locuitori ai Imparatiei prin darul infierii, sintem la nivelul istoriei pelerini ce se indreapta deja spre cetatea cereasca. De-a lungul acestui drum, dracul ne tine calea precum Omul Rosu Feciorului de Imparat, spunindu-ne ba ca nu vom ajunge niciodata acasa, ba ca am ajuns deja.

  28. Cu respect.
    Nu stiu pentru ce ai scris atat de mult?
    1. ” „Heraasku” isi inchipuie ca eshatologia se opune istoriei precum spiritul s-ar opune trupului”. Nu, nu-mi inchipui asta. Consider ca nimic din istorie nu-si are finalitate decat in spiritul Parusiei.
    2. ” Inaltarea Domnului cu Trupul ne arata locul si sensul lumii omului, acela de a invia in vederea inaltarii. Iar daca trupul conteaza, inseamna ca faptele conteaza.” E corect, insa trupul conteaza nu datorita faptelor ci datorita sensului creatiei care este infierea omului ca hristos al lui Dumnezeu.
    3. ” Inaltarea Domnului trebuie sa conduca la o inaltare a istoriei in intervalul (istoric) al milostivirii divine – inaltare a istoriei si nu eliberare de ea.” Asta cred si eu insa daca iti pui energia la lucru pentru a delimita pacatosii fara sa-i iubesti ca pe fratii tai incerci de fapt o eliberare a spatiului istoric de pacat, pacat care este inerent istoriei si care se topeste doar prin dragoste.
    4. ” Daca „Heraasku” ar avea dreptate, atunci Euharistia nu ar fi cu putinta, iar impartasania ar fi pur spirituala, s-ar reduce la o impartasire spirituala intre spirite pure.” Eu nu impun o dreptate a mea dar mi se pare o impietate sa-mi pui in gura concluzii inductiv-tovarasesti.
    5. Consecventa mea practica este viata mea si ma mir de unde atata stiinta despre mine ca persoana. Varful de munte este unde este varful de munte nu unde doreste solovet si Feodorovici.
    6. ” Crestinii sint in lume pentru a preface lumea in Imparatie.” Draguta aceasta afirmatie, iti pot face ceva trimiteri din Marx privind aceasta ratiune. Eu cred, inca, in Imparatia din sufletul meu si din sufletul celuilalt care are datoria sa se transforme intai pe el in fiu si sa lase venirea Imparatiei in grija Tatalui Ceresc.
    7. ” Spre deosebire de protestanti, (care privilegiaza credinta) si de catolici (care subliniaza faptele), ortodocsii incearca sa le tina impreuna.” Nenorocirea ortodocsilor este ca ei cred ca detin adevarul dar nu fac nimic pentru asta si traiesc cu multumirea tampa ca detin harta vietii fata de ceilalti.
    8. ” Iata de ce, chiar daca „Heraasku” poate sa creada ca este ortodox, noi putem sa nu-l credem. Poate ca este ortodox, dar nu crestin, ci Bahai, sau esenian, in fine.” Sigur, fiecare poate crede ce doreste iar ” VOI” ( care noi??? – grupul tinta al Sfintei Treimi???) sunteti inarmati sa aparati linistea cea de toate zilele.
    ” Sectantul este definit de mentalitatea separarii, el gindeste in categoriile purului si a impurului, a separatiilor radicale.” Scuze de asta, dar cand spui NOI te definesti sectant, separat si suficient acuzandu-te singur de vorbele ce cu ” drag” le folosesti. Nicaieri, aici, si in general in viata nu reusesc sa ma sectorizez spre deosebire de „ortodocsii de serviciu” ce aranjeaza sala de conferinte dupa un plan numai de ei stiut. Si ireductibil.
    9. ” importanta istoriei deriva din importanta trupului iar importanta trupului deriva din evenimentul Intruparii ” Eu cred ca importanta istoriei nu deriva din nimic ci istoria este importanta ca creatie in urma Sfatului Sfintei Treimi si ca element necesar infierii ca scop al creatiei. Silogismul te ajuta sa scrii carti dar nu te ajuta sa intelegi Intruparea si nici chemarea spre asemanare. Trupul este important caci este inerent tiparului omului facut dupa Chipul lui Iisus Hristos iar Intruparea este felul in care Dumnezeu se jertfeste kenotic pentru creatia Sa.
    Oricum, ai scris mult si ma bucur ca ai incercat sa-ti expui pozitia fata de un subiect – dar care este subiectul, eu? sau tu?
    In final ai scris:
    ” Biserica nu este Imparatia, noi nu suntem inca in Imparatie, ci, locuitori ai Imparatiei prin darul infierii, sintem la nivelul istoriei pelerini ce se indreapta deja spre cetatea cereasca.”
    Stranie afirmatie atat timp cat Biserica este Trupul lui Iisus Hristos deci este nu doar imparatie ci are demnitatea dumnezeirii. Imparatia lui Dumnezeu este Imparatia Dragostei si atat timp cat „iubesti pe aproape cum Hristos l-a iubit” esti deja in Imparatie. Asta daca nu vezi Imparatia ca pe o societate ce va sa vina sa se instaureze decent si docent si sa organizeze creatia dupa un program, pe care numai ortodocsii de serviciu il stiu.
    Oricum subiectul era altul, nu eu, si pe mine nu ma intereseaza M. Platon insa am dorit sa spun ca atitudinea asta de judecare a fratilor – catolici, homosecuali, etc. – cred ca este, datorita lipsei dragostei, o dovada a sigurantei cunoasterii. O trufie. Si eu ma simt trufas cand imi expun credintele caci nu ma inalta si nu ma construiesc cu nimic.
    Si in incheiere vreau sa va amintesc:
    Iisus Hristos nu a fost ortodox. Sau a fost:). VOI stiti cel mai bine, nu?
    Cu stima.

  29. Spuneti ca:
    ” Inaltarea Domnului trebuie sa conduca la o inaltare a istoriei in intervalul (istoric) al milostivirii divine – inaltare a istoriei si nu eliberare de ea.” Asta cred si eu insa daca iti pui energia la lucru pentru a delimita pacatosii fara sa-i iubesti ca pe fratii tai incerci de fapt o eliberare a spatiului istoric de pacat, pacat care este inerent istoriei si care se topeste doar prin dragoste.”

    Aha, deci pacatul homosexualului se topeste doar prin dragostea mea. Atat. Homosexualul nu are nimic de facut. Nu are de lucrat impreuna cu Dumnezeu pentru a scapa de pacat. Nu, fereasca sfantul. Tot ce are de facut e sa se lase iubit de mine.
    Dar, dupa cum singur spuneati, „dragostea de frate” nu are intotdeauna „culoarea roza a primaverii mediteraneene, cu mangaieri pe cap si cu miscari sacadate de bunavointa.” Asadar oamenii roz nu trebuie iubiti neaparat roz. Poate ca trebuie scuturati putin. De ce ii acuzati atunci pe cei care ii scutura? De ce faceti procese de intentie?

    Mai spuneti si ca „Eu cred, inca, in Imparatia din sufletul meu si din sufletul celuilalt care are datoria sa se transforme intai pe el in fiu si sa lase venirea Imparatiei in grija Tatalui Ceresc.”
    Sfintindu-ne lucram la venirea Imparatiei. Numai ca, afara de faptul ca va puteti lipsi de Biserica, nu ne mantuim singuri. „Singuratatea” mantuirii dumneavoastra e ceea ce ma ingrijoreaza. Unde e ekklesia?

    Cat despre dragostea lui Dumnezeu, ea nu poate face totul. Pe drac, de exemplu, il arde. Nu din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza dracului, care e invers.

  30. Cu respect.
    Pacatul celuilalt este al lui si eu nu-l pot ajuta decat iubindu-l ca pe fratele meu nu iubindu-i pacatul si acceptandu-il. Eu trebuie sa-l vad ca pe fiul lui Dumnezeu caci daca Domnul il priveste eu nu-l pot recuza din spatiul comuniunii. Iar scuturarea unui pacatos eu o las in seama Domnului, eu nu pot decat sa ma rog lui Hristos sa indeparteze de la el patimile diavolesti – sper ca exista cineva in lumea asta care se roaga si pentru mine desi stiu ca Maica Domnului si toti sfintii se roaga pentru mine.
    Comuniunea este in Biserica tuturor sfintilor, mantuirea este personala iar „singuratatea” in Biserica este o taina a Trupului lui Hristos’ este in subiect prea vast pentru a fi discutat aici.
    Dragostea Domnului nu face totul, spuneti. Ea a facut totul deja.
    In spiritul crestinului dornic de cunoastere toata interventia mea aici a fost declansata nu doar de comentariul dur si arid al confratilor la adresa unor alti frati ci si de o atmosfera de respingere a omului real cu slabiciunile si interesele lui.
    Eu nu am luat apararea lui Cartarescu doar am spus ca daca el critica normalitatea noi nu trebuie sa-l criticam respingandu-l si anatematizandu-l ci sa intelegem ca nu are o axa a intelegerii legilor firii. Adica vorbeste fara sa fie un pericol real, eu asa cred. Pericolul real este raul din mine, raul din celalalt este problema lui. Eu nu pot decat, iubindu-l, sa-l fac sa inteleaga ca e ceva la care el nu s-a gandit niciodata. Daca intelege asta isi va da seama ca el, de exemplu Cartarescu, nu-i iubeste de fapt pe homosexuali ci doar vorbeste neintrebat crezand ca stie ceva. Relatia celuilalt cu cel pe care crede ca-l apara va fi spulberata, aratandu-i dragostea mea pentru el, de realitatea de netagaduit a adevaratei relatii de iubire intre frati. Dandu-si seama ca nu are treaba cu homosexualii, de ex, decat din ratiuni moderne, ideologice si de stil va avea in fata dragostea mea pentru el si va avea de ales: intre realitatea persoanei mele reale care-i doreste fratia in Hristos si i-realitatea relatiei parelnice ce crede ca o are cu cei aparati de el.

  31. Spuneti ca: „Iar scuturarea unui pacatos eu o las in seama Domnului, eu nu pot decat sa ma rog lui Hristos sa indeparteze de la el patimile diavolesti”. Dar Dumnezeu nu lucreaza prin oameni? Nu spune chiar la Evanghelie ca e de datoria noastra sa-i atragem atentia fratelui nostru cand greseste? Comuniunea/cuminecarea nu e si comunicare? Dragostea nu e si dialog? Sau ne impartasim robotic si autist? Va feriti, dumneavoastra si zeul dumneavoastra, de contaminarea cu istoria, cu fapta, ca alalaltul de tamaie.

  32. Se pare ca “Heraasku” vrea cu tot dinadinsul sa demonstreze cit de daunator este invatamintul la distanta. Pe mine, unul, m-a convins.
    Sf. Ap. Petru ne cere sa fim “gata totdeauna sa raspundem oricui ne cere socoteala despre nadejdea noastra” (1 Pt. 3, 15); „Heraasku” considera insa aceasta atitudine „o dovada a sigurantei cunoasterii. O trufie”. Ceea ce mi-a amintit brusc de o declaratie a lui H.-R. Patapievici: „Mie, personal, criteriul competentei dogmatice nu-mi spune mare lucru, asa ca disputele legate de filioque imi par in afara spiritului de iubire si de daruire care ar trebui sa emane din definitia ortodoxiei.” („A fi ortodox”, in Politice, Humanitas, 2002, p. 227. Amintesc ca in paragraful respectiv dl. Patapievici nu intirzie sa defineasca ortodoxia intr-un mod exclusiv eteric, senzorial. Pai vezi! Daca Pavel le-ar fi spus atenienilor ca religia crestina este o aroma, sigur ca ar fi fost ascultat cu interes. Dar asa, cind le vorbesti oamenilor despre invierea din morti, e si normal sa rida de tine!)
    Or, daca dogma ne scoate in afara iubirii, ne scoate si inafara umanitatii. Numai ca fara dogma nu vad cum am putea sti ce este iubirea; asa se face ca oamenii au ajuns sa pretinda ca iubesc chiar si atunci cind iubirea lor ii scoate inafara umanitatii (cum se intimpla in cazul homosexualilor). Neomul redevine om in masura in care afla ce inseamna a fi om. Pentru a afla ce inseamna a fi om, nu este destul sa te rogi pentru el, trebuie sa-i spui si sa-i arati ce este un om si ceea ce un om se cuvine sa faca si nu se cuvine sa faca. Cum spunea intr-un interviu Mircea Platon, trebuie sa-i pui o icoana in fata. Mai mult: Sf. Ioan Botezatorul nu s-a retras aiurea sa se roage pentru Irod, ci i-a spus in public ca este un desfrinat si un incestuos. (Duminica asta Biserica ii sarbatoreste pe Sfintii Parinti de la Sinodul I Ecumenic. Daca ne-am gindi putin la acest fapt, am intelege mai bine si ce marturisim, si ce inseamna a marturisi.)
    Cartarescu declara ca iubeste femeile si ne spune si de ce: pentru ca au chilotii mici. El crede ca asta este dragostea, dar a ajuns ca creada asa si pentru ca nu este expus dogmei (adica dreptarului) dragostei; de aceea, nu este exclus ca pina la urma sa ajunga sa iubeasca si fetitele. In fond, ele au chilotii si mai mici.
    Dupa o vreme, am auzit ca autorul s-ar fi scuzat pentru „De ce iubesc femeile”, motivind ca avea nevoie de bani. Sa intelegem ca textul prin care ii sprijina pe homosexuali indica o problema financiara serioasa? Bravos cultura, halal elite!

    „Heraasku” pretinde ca nu am intervenit pentru a discuta o tema precisa, ci pentru a polemiza cu el cu scopul de a ma pune pe mine in evidenta (eu speram ca n-o sa se prinda nimeni! Abil, Heraasku asta…) Asta in ciuda faptului ca am anuntat subiectul interventiei mele de care am incercat sa ma tin cit mai aproape („responsabilitatea crestinului fata de lume”). Scopul meu era acela de a arata ca responsabilitatea crestina fata de lume presupune neaparat marturisire publica, in ambele sensuri: de afirmare si de riposta. Heraasku crede in schimb ca rugaciunea exclude actiunea, ca invatatura crestina se confunda cu meditatia Yoga si Biserica cu Miscarea MISA: asa cum Bivolaru se concentreaza pentru ca Pamintul sa nu fie lovit de asteroizi, tot astfel si crestinii ar trebui sa se concentreze pentru a devia marsurile deviatilor.
    „Heraasku” nu intelege gresit doar crestinismul, ci orice altceva – ceea ce reprezinta o consecinta necesara, in fond. De pilda, eu zic ca trupul conteaza datorita Intruparii, „Heraasku” ma citeaza intocmai pentru a ma corecta, lamurindu-ma ca nu este adevarat ca trupul conteaza datorita faptelor.
    „Solovet” remarca inconsecventa lui „Heraasku”; e rindul meu sa observ ca, dupa ce cu o zi mai devreme isi trimisese corespondentii la biblioteca („mai cititi o carte buna din cind in cind”), brusc, referintele livresti i-au devenit suspecte. Dar, cum plastic se exprima chiar Herraasku, „consecventa mea este viata mea”, cu implicatia, presupun, ca cine face aluzii la consecventa se leaga de viata lui, adica de lucruri personale, nepermise.
    Dar pentru ca modul crestin de raportare la istorie nu este expus nici suficient de frecvent ori de limpede, vreau sa mai fac citeva precizari. Asadar, in crestinism istoria reprezinta timpul convertirii, a neghinei in griu, dar si al caderii, a transformarii griului in neghina, iar ambele miscari se peterc in urma unor gesturi concrete; gesturile noastre sint relevante tocmai pentru ca se desfasoara pe fundalul unei drame teo-antropologice si nu doar pentru ca sintem facuti de Dumnezeu, asa cum sustine „Herrasku” („importanta istoriei nu deriva din nimic ci istoria este importanta ca creatie in urma Sfatului Sfintei Treimi si ca element necesar infierii ca scop al creatiei”). Afirm ca distinctia intre griu si neghina este necesara tocmai pentru ca neghina sa-si vada sansa iar griul sa nu intre in putreziciune. Ca sfirsitul inseamna tocmai secerisul, momentul cind griul si neghina vor fi pe veci separate. Si ca tocmai de aceea noi nu sintem inca in Imparatie, ci pe cale. „Da, vin curind. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” spune penultimul verset al Scripturii.

    Cind spun “noi” nu ma definesc in mod sectar, cum deduce cu logica riguros protestanta Heraasku, pentru care mintuirea este ca si cu consecventa – viata lui, sufletul lui („Eu cred, inca, in Imparatia din sufletul meu si din sufletul celuilalt care are datoria sa se transforme intai pe el in fiu si sa lase venirea Imparatiei in grija Tatalui Ceresc” Tot in acest loc Heraasku imi atrage atentia ca Marx a vrut acelasi lucru despre care vorbesc si eu, sa transforme pamintul in Imparatie. Heraasku se insala, Marx a vrut sa transforme imparatia in pamint, sa realizeze o imparatie paminteasca. Iar crestinii nu si-au propus de la ei nimic, ei nu fac altceva decit sa aplice Rugaciunea Domneasca la nivelul vietii lor) – ci imi marturisesc apartenenta la trupul celor care spun “Tatal nostru”, co-sangvinitatea cu cei care sint, in Biserica, frati in Fiul prin Duhul. Pe scurt, in timp ce pentru „Heraasku” istoria conteaza prin deciziile atemporale luate de Sfinta Treime in vederea unui eveniment care incheie istoria, pentru mine istoria conteaza in primul rind datorita Intruparii, datorita faptului ca Unul din Treime a venit in timpul omului si a asumat acest timp o data cu asumarea naturii umane prin luarea unui trup omenesc dintr-o Fecioara. In absenta Intruparii, adica a unui eveniment petrecut in istorie, pentru noi (subliniez, „pentru noi”) istoria ar fi ramas lipsita de sens chiar daca asupra ei ar fi continuat sa planeze Duhul si in ciuda faptului ca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

  33. Cu respect.
    Asteptam cu interes raspunsul. M-ai intristat dar nu definitiv. Sa raspundem, sa raspundem! Trufie este tot ce vine din exteriorul fratietatii si daca place Sfantul Pavel sa tinem seama ca ne spune ca putem sa ne dam si viata pe cruce dar daca dragoste nu avem nimic nu suntem. Patapievici este amuzant in credintele sale dar macar este sincer. Nu inteleg paralelismul intre afirmatiile lui si ale mele. E usor sa faci ghiveci de flori.
    Eu nu stiu ce iubesc homosexualii, eu nu definesc iubirea dpdv al sexualitatii. Va las pe dumneavoastra, care stiti ce este omul, sa-i explicati homosexualului care sunt legile firii. Va urez succes, serios.
    Ma bucur ca ati ajuns la masura dragostei Sf. Ioan Botezatorul. Rugati-va si pentru noi, tot serios vorbesc.
    ” Cartarescu declara ca iubeste femeile si ne spune si de ce: pentru ca au chilotii mici. El crede ca asta este dragostea, dar a ajuns ca creada asa si pentru ca nu este expus dogmei (adica dreptarului) dragostei; de aceea, nu este exclus ca pina la urma sa ajunga sa iubeasca si fetitele. In fond, ele au chilotii si mai mici.” Ma fac ca n-am auzit ce ati spus. E jenant. Si dezgustator…Va cer mai multa masura in impetuozitatea cu care va expuneti imaginarul erotic.
    Abilitatea mea mai mult ma incurca in relatiile cu oamenii, voi incerca sa fiu mai grosolan, mai neatent si mai patrat poate voi gasi parteneri de discutie dupa chipul acesta.
    ” Marturisire publica” are sensuri deosebit de dragute… va las sa le gasiti. Eu credeam ca a marturisi inseamna a fi TU INSUTI MARTURIA. Altfel te transformi intr-un agent al ordinii, asudat si rosu la fata si bineinteles fara nici un beneficiu pentru ceilalti. Rugaciunea nu exclude actiunea ci ESTE ACIUNE este comunicare si comuniune in totalitate. A incerca sa te schimbi pe tine, in primul ran, cred ca nu da semne de inactivitate…Este usor sa delimitezi sectar daca asta este instrumentul prin care pricepi realitatea ( nu degeaba Marx este atat de prezent in vietile unora).
    Inconsecventa, daca o gasesti, este masura vietii iar consecventa, asa cum este inteleasa de obicei, este masura functionarului platit. Stranie aceasta idolatrizare a consecventei, minore in fond, ordonatoare de sistem.
    Sa nu vorbim de istorie, iarasi un subiect drag marxistilor, ci de istoria caderii inclusa in istoria planului Sfintei Treimi. Istoria, timpul ca consecutivitate, este importanta prin carne si ESTE. Altfel, fiecare crede ce vrea despre timpul vietii lui.
    Despre Marx cred ca ar trebui studiat mai mult macar ca sa vezi unde te aflii. Imparatie, pamant, fericire, lipsa de pacat social sunt concepte terfelite de marxisti iar cei ce le folosesc, pentru a-si desfasura actiunile pedagogice nocturne, n-ar trebui sa le mai foloseasca.
    Iar despre Intruparea Domnului numai de bine. Eu nu-mi inchipui o logica a realitatii creatiei fara Intrupare. Iar „absenta Intruparii” este, pentru mine un nonsens. Nu inteleg cum iti poti inchipui o starea creatiei fara Intrupare. Aceste concept, ” absenta intruparii”, te face pe tine, ca om, sa fii extrem de debusolat in ordinea logicii. Cel ce vorbeste de ” absenta intruparii” are deja in minte cam cum ar fi fost. Ori asta este deja neomenesc.
    Oricum, va multumesc pentru atentia pe care mi-ati acordat-o si va doresc numai bine.

  34. Am citit si eu acum toate comentariile. 🙂

    Heraasku, tu spui: „Eu nu stiu ce iubesc homosexualii, eu nu definesc iubirea dpdv al sexualitatii. Va las pe dumneavoastra, care stiti ce este omul, sa-i explicati homosexualului care sunt legile firii.”

    Eu cred ca iubirea se defineste si d.p.d.v. al sexualitatii pt. ca suntem si trup, nu numai suflet. Cand Dumnezeu a creat pe Adam si pe Eva, ei puteau sa se inmulteasca si inainte de pacat pentru ca porunca de inmultire si binecuvantare a fost data de Dumnezeu inainte de cadere, dar nu s-a intamplat asta. Deci unirea trupeasca (sexuala) dintre barbat si femeie era si daca nu se cadea in pacat, insa atunci era nu din pofta trupeasca, ci din ascultare fata de porunca inmultirii si stapanirii pamantului.

    Cat despre „iubirea” homosexuala, chiar Sf. Pavel o spune despre homosexuali: „Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, Neînţelepţi, călcători de cuvânt, FARA DRAGOSTE, fără milă; ” (Romani 1: 30, 31).

    Deci „iubirea” homosexuala nu e iubire, ci patima. Tocmai pentru ca sexualitatea, trupul conteaza. Spre deosebire de gnosticism, crestinismul nu discrimineaza partile constitutive ale omului (trup si suflet), ale societatii, ale umanitatii (sfinti, pacatosi, criminali), ale istoriei (trecut, prezent, viitor). In revelatia biblica cuprinsa intre Geneza si Apocalipsa e cuprinsa adevarata „societate deschisa” din care face parte omul deschis spre aproapele sau prin comunicare si cunoastere.

  35. Cu respect.
    Eu am zis ca ” nu definesc iubirea dpdv al sexualitatii” nu ca recuz sexualitatea – sa incercam sa ne mentinem in limita logicii propozitiei.
    Da, taina sexualitatii este mare iar darurile pe care Domnul i le-a dat omului sunt infinite. Legile firii sunt legile omului ca fiu al Domnului dupa Chipul Sau si spre asemanare.
    Da, sexualiatea diforma si neinteleasa nu este doar apanajul „homosexualului” ci si al ” homo-sexualului”.
    Sunt uimit unde, in postarile mele, am dat o singura data semnul unei recuzari a trupului. Dar eu inteleg atitudinea, caci poate eu am fost eliptic sau ma rog, grabit si mai cunosc si „politica ortodocsilor de serviciu”.
    Iubirea homosexuala este patima, masturbarea solitara este patima, masturbarea solidara este patima, sexualitatea manifestata datorita condescendentei partenerului este patima s.a.m.d.
    Toata interventia mea aici a avut un singur scop, de cate ori sa spun, nu sa-mi expun cunostintele sau ne-cunostintele ci sa declar ca metoda critica atat de la moda este inutila si neproductiva. Este mai usor sa vezi raul in celalalt si, prin atac de orice fel – determinare, definire ca grup sindical (asta este minunea marxista, nu creata de ei ci impusa complet de ei), anatematizare – sa-l inchizi in inchisoarea ne-fratietatii. . Numai ca din viata ar trebui sa te pui in locul lui, nu cu pacatul lui ci cu pacatele tale, si sa te intrebi cum ai reactiona daca cineva ar veni la tine si ar incerca, dupa anumite metode ASCORENE sa te „INDREPETE”? Iti spun ca l-ai … Dar mai bine nu-ti spun… Fiecare stie cum ar reactiona.
    Pe scurt, vrei sa-l convingi pe Cartarescu ca greseste?
    Vrei sa-l convingi pe Patapievici ca e „aerat”?
    Vrei…
    Ce vrei? Sa ai de lucru? Sau sa ai „productivitate”?! Pai nu cu ironii si cu barbi spalate schimbi un om. Eu asa cred.
    Gresesc? Va urez, a cata oara, succes in convertirea lui Cartarescu.
    Si ca detaliu, Travesti este ultima carte pe care am citit-o. De multi, multi ani, Cartarescu nu mai intra in gratiile mele. Nimeni nu comenteaza afirmatiile lui dpdv al acestei cart. De ce? Pentru ca nu o stiu. Nu mai e la moda. Altele sunt la moda.

  36. Dl Heraasku,

    Pai nu a adevarat ca e mai usor sa vezi raul in celalalt. E mai usor sa-l vezi daca el iese cu raul in strada si face parada si corupe mintile copiilor mei si fratilor mei. ca nu am vazut nici un mars al masturbatorilor in favoarea masturbarii, dle Heraasku. Dar am vazut cum homosexualii incearca, prin marsuri, presiune legislativa, prin ONGuri, prin infiltrare in structuri bisericesti (catolice si ortodoxe) si educationale, sa corupa, dle. Una e sa fii pacatos si rusinat de pacatul tau, si alta e sa pretinzi ca pidosnicia ta e normala, dle Heraasku. Si daca ei pretind in public ca ce fac ei e normal si ca toti trebuie sa-i „acceptam” cu „casatoriile” lor, atunci trebuie tras un semnal de alarma, dle Heraasku.
    Dumneavoastra vedeti lucrurile numai in dialectica eu-ei, sau eu-tu. Dar, si de aceea spuneam ca sunteti prea singur in „sfintenia” dumneavoastra, eu trebuie sa-mi pazesc si fratii de ispitiri, dle Heraasku. Mantuirea e treaba grea, dle Heraasku, si nici un sprijin nu e de prisos. Si nici o „paza a simturilor” nu e de lepadat, dle Heraasku. Si nici un frate sau copil nu trebuie lasat la indemana ispititorilor, dle Heraasku.

    Nu vreau sa-l conving pe Patapievici ca e „aerat”. Dar vreau sa-i previn pe ceilalti ca e ceva putred cu Patapievici sau cu Cartarescu. Romania a iesit din 50 de ani de comunism, dle Heraasku, lipsita de aparare si de criterii clare, dle Heraasku. Nu se mai stie ce e bine si ce e rau, ce e frumos si ce e urat, dle Heraasku. Oamenii care stiau au fost ucisi la Aiud, reeducati la Pitesti si tocati la Canal, dle Heraasku. Si nu cred ca toate acestea s-au intamplat pentru ca nu i-am iubit destul pe comunisti, dle Heraasku.

    Vorbiti mult de dragoste, dle Heraasku, si mi-e teama ca dragostea dumneavoastra nu e decat vorbe, dle Heraasku. Nu aveti, in sprijinul afirmatiilor dumneavoastra „tolerante”, nici istoria, nici exemplul Sfintilor Parinti, nici indemnul marilor duhovnici contemporani. Vorbele dumneavoastra nu duc nicaieri, dle Heraasku, decat spre dumneavoastra si spre „zeul” din dumneavoastra.

  37. Succes.
    Sa va dea Domnul putere sa duceti lupta pe care o doriti. Poate, cine stie, reusiti unde eu nici macar nu gandesc.
    Nu mai continui discutia caci vad ca va ispitesc sa ma judecati si asta nu e bine nici pentru mine nici pentru ceilalti. Iarta-ma daca te-ai enervat din cauza mea. Incercam si eu sa fredonez o melodie dar se pare ca e nu e locul.

  38. Ca sa lamurim odata cum e cu iubirea asta, iata un fragment dintr-o scrisoare adresata de Arhimandritul grec Epifanie Teodoropulos Patrairhului ecumenic Atenagora care, in 1968, trimisese o pastorala „Sub deviza iubirii fără condiţii şi fără limite” (despre mesajul patriarhal cu acest titlu, rostit la Naşterea Domnului – 1968):

    „Atât Prea Fericirea Voastră cât şi cei care vă urmează cântaţi pe toate glasurile troparul „Iubirii“. Iubire, iubire, iubire! „Iubire fără condiţii şi fără limite“. În numele acestei iubiri, în numele acelei iubiri, în numele celeilalte iubiri… Lucru curios! Dacă inima Prea Fericirii Voastre revarsă atâta iubire şi din ea izvorăsc râuri îmbelşugate ce ajung până la marginile Apusului şi se fac mare unde, în tihnă şi cu plăcere, înoată mulţimea de eretici, cum nu dăruiţi câteva picături de iubire şi sărmanilor ortodocşi? Acelor ortodocşi care se smintesc văzând pe patriarhul ortodox al Constantinopolului că – în numele iubirii! – nesocoteşte Sfinte Canoane, că răstoarnă tradiţii de veacuri, că dărâmă ziduri de apărare, că mută hotare pe care le-au aşezat Prea Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Pentru aceştia au secat izvoarele iubirii Prea Fericirii Voastre? Pentru aceştia nu există nici o fărâmă de afecţiune? Nici măcar o urmă de milostivire sau îndurare? Aşadar, iubire pentru eretici, iar pentru ortodocşi nepăsare şi dispreţ! În cele din urmă, încotro îndreptaţi Biserica, Prea Fericite?

    Dar oare îi iubiţi cu adevărat pe eretici? Ascultaţi, Prea Fericite, un adevăr paradoxal: NU! Noi îi iubim cu adevărat şi sincer pe eretici, noi cei „înguşti la minte” şi „fanatici“, iar nu Prea Fericirea Voastră şi cei dimpreună cu Prea Fericirea Voastră. Iubirea Prea Fericirii Voastre nu este curată, ci părută şi măsluită; nu este pogorâtă de Sus, ci pământească, sufletească, diavolească… Cine iubeşte fără făţărnicie pe cel bolnav? Cel ce-i spune: „Eşti cât se poate de sănătos, mănâncă ce vrei“, pricinuindu-i astfel boală mai grea şi moarte mai grabnică, sau cel care-i arată că e bolnav şi-i interzice alimentele vătămătoare? Noi, care dăm în vileag rătăcirile ereticilor şi propovăduim că urmează o cale foarte greşită, poate că vom pricinui în ei criză de conştiinţă şi dorinţă de căutare a adevărului. Prea Fericirea Voastră şi cei dimpreună cu Prea Fericirea Voastră, propovăduind că „nimic nu ne desparte” de eretici etc., îi amorţiţi şi-i adormiţi şi închideţi înaintea lor calea adevărului. Astfel, în situaţia aceasta se potriveşte cuvântul prorocesc: „Poporul meu, cei ce vă fericesc pe voi vă înşeală” (Is. 3, 12). Şi „că nu vorbele goale arată cele ce sunt de fapt“. Pe care eterodox l-aţi adus la Ortodoxie Prea Fericirea Voastră şi alaiul de episcopi mieroşi şi nevertebraţi al Prea Fericirii Voastre? Pe nici unul, Prea Fericite! Nici unul, cu toate călătoriile, congresele, ospetele, darurile şi zâmbetele. Doar nişte ortodocşi „fanatici” s-au făcut pricină de atragere a ereticilor la adevărul Ortodoxiei.

    Aţi înţeles oare, Prea Fericite, unde puteţi conduce cu lozinca Prea Fericirii Voastre: „Iubire fără condiţii şi fără limite“, dacă se va izbuti să se pună în lucrare peste tot? Iată câteva exemple:

    a) Judecătorii vor elibera pe toţi, vinovaţi şi nevinovaţi deopotrivă. Închisoarea este posibil să se interpreteze ca o manifestare de iubire numai dacă iubirea are „condiţii şi limite“. Atunci când iubesc „fără condiţii şi limite“, cum voi închide pe cel căruia nu-i face plăcere închisoarea şi o suferă cu greu?

    b) Dascălii vor trece clasa şi pe cei mai nepăsători dintre elevi. Ce fel de iubire „fără condiţii şi limite” am atunci când condamn la pierzare într-un an întreg atâţia şi atâţia tineri?

    c) Părinţii nu vor refuza fiilor lor nici lucrurile cele mai vătămătoare.

    d) Relaţiile sexuale înainte de căsătorie vor ajunge lege a Bisericii. Ce fel de iubire „fără condiţii şi fără limite” am atunci când interzic unei perechi tinere să purceadă la „întregirea” dragostei lor înainte de a se binecuvânta unirea lor de către Biserică? De ce să-i osândesc pe ei la o aşteptare greu de îndurat, adeseori de mulţi ani, atunci când condiţiile nu îngăduie săvârşirea grabnică a căsătoriei?

    e) Prea Fericirea Voastră însuşi nu veţi putea pedepsi nici un cleric, chiar dacă a căzut în cele mai grele încălcări. Şi cu toate acestea, nu numai că, cu câtva timp mai înainte, aţi osândit şi caterisit şi izgonit din Sfântul Munte un întreg grup de ieromonahi (nu cunosc pe nici unul dintre ei şi, prin urmare, nu scriu acestea spre apărarea lor), ci se aude că pregătiţi şi alte pedepse de moarte (caterisiri adică) împotriva unor clerici din America, care s-au rupt (pe drept sau pe nedrept, nu ştiu) de împărtăşirea cu Prea Fericirea Voastră. Dar atunci unde mai este dragostea Prea Fericirii Voastre cea „fără condiţii şi fără limite“? O, în ce haos religios şi social ar fi putut duce aplicarea lozincii: „Iubire fără condiţii şi fără limite“!”

    Mai multe la sursa:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s