Despre iubirea moderna, Denis de Rougemont (fragment)

Denis de Rougemont e recomandat pentru tot soiul de somnambulism postmodern sau… postmortem. E ca un dus rece. I-auzi, parca vorbeste despre neoconservatori si socialisti:

„Imperialismul totalitarilor traduce in politica aceleasi principii pe care se intemeiaza anarhia in moravurile noastre private. Totusi, partizanii romantismului vor sustine ca dragostea scuza si da maretie oricarei manifestari care nu ar fi, altminteri, decat imperialism pur si simplu. Este adevarat ca Evanghelia insasi iarta multe celei care a iubit mult… Ramane de vazut daca aceasta iubire, despre care se pretinde ca ingaduie totul, este intr-adevar iubire, sau daca nu este mai degraba vreo obsesie abuziv impodobita cu acest nume frumos.

Or, fiecare vede ca „iubirea” moderna este un imens faliment intim al civilizatiei noastre. Este o chestiune atat de tragic confuza, incat numai Diavolul mai e sigur ca s-ar putea descurca in ea. Daca este adevarat ca orice oredine omeneasca se intemeiaza pe alianta si daca alianta primordiala a casatoriei nu are un mai mare dusman decat „dragostea” asa cum este ea vorbita, asta inseamna ca cel mai frumos cuvant din toate limbile este suflat pe buzele noastre de Satana.

Nicio epoca nu a vorbit mai mult despre iubire cu atat de putin exigenta reala. Diavolul ne-a facut sa numim „iubire” o vaga obsesie contagioasa al carui focar in epoca moderna a fost literatura romantica si careia romanele si filmele ii sunt agenti de difuzare. Aceasta obsesie a devenit marea afacere a civilizatiei noastre in vreme de pace – religia celor care nu mai vroiau religie. Imperiul sau s-a intins peste domeniile cele mai eteroclite, de la misticismul literar pana la publicitatea din metrouri. Nu veti face doi pasi intr-un oras fara a gasi vreo aluzie la ea. Ea domneste asupra enormei industii a filmului, asupra industiilor editurilor si asupra librariilor, asupra vanzarii parfumurilor, asupra activitatii a milioane de avocati si medici, asupra revistelor ilustrate, asupra comertului de mode.

Caci ea a modificat scara noastra de valori. Supraaprecierea extravaganta a dragostei – inteleg prin aceasta acea forma de obsesie care seamana cu iubirea adevarata asa cum seamana orasul Lyon cu un leu – a depreciat treptat in epoca noastra simtul si respectul tinutei morale, al sacrificiului pentru binele comun, al virtutilor virile si aspre.

Fericirea individuala a devenit tabuul nostru: semn de decadere a unei civilizatii. Ceea ce deosebeste dragostea in secolul nostru, ceea ce ar trebui sa ii descalifice in mare numar pe cei care se prevaleaza de ea, este tocmai aceasta nuanta de obsesie si usurinta cu care se arata ca i se cedeaza. E o usurinta sinistra in a te marturisi invins, in a te recunoaste iresponsabil, s-ar zice chiar in a te lauda cu asta. In alte vremuri, oamenii se aparau, le era rusine sa isi piarda controlul asupra lor insisi. Asta insemna ca pierzi totul, sau, si mai rau: era ceva prost vazut de ceilalti. Astazi, obsedatul se face el insusi interesant. Toti romancierii il studiaza. Departe de a lupta impotriva unei pasiuni care se iveste, se nadajduieste, se provoaca febra acestei pasiuni: si asta ar insemna sa traiesti! Mai tarziu, se spune: „era fatal. Uite, sunt obsedat.” Se vede in asta o scuza, si nu o infrangere – si inca si mai putin un lucru ridicol.

Satana stie ca dragostea este domeniul prin excelenta al confuziilor dintre viciu si virtute. In nicio alta parte omul nu se inseala mai abitir in ce priveste motivarile sale si nu se multumeste mai bine cu sofisme cusute cu ata alba.

Dar noi avem o morala romantica, exaltand pasiunea „fatala”; si, cu asta, ne-am pierdut ultima sansa, mica, de libertate care ne mai ramasese. Aceasta „fatalitate” a pasiunii nu este decat un fel de a te exprima romanesc, dar cati indragostiti nu se legitimeaza de la ea pentru a evita sa isi marturiseasca adevaratele lor motive, complezentele lor, vointele lor secrete? Este alibiul vizat: „Eu nu eram de vina, doar fatalitatea e raspunzatoare.”

Dar iata cum actioneaza ea intr-o lume in care ea nu mai slujeste decat micile fericiri individuale. Casatorindu-va in fata legii sau in fata lui Dumnezeu, va luati angajamentul sa fiti credincios „la bine si la rau”, orice s-ar intampla si pentru toata viata. Dar, dupa cativa ani, va spuneti: „m-am schimbat, s-a schimbat si ea. Ce sens ar mai avea fidelitatea noastra, cand ea se opune insesi legii Vietii? Este „sincer” sa te mai cramponezi? Am jurat, e adevarat, dar eu nu mai sunt acelasi. Si, din clipa in care iubesc o alta femeie, sa mai raman credincios fictiunii ilegale ar fi o pura ipocrizie.”

Din nefericire, acest frumos rationament distruge bazele oricarui tratat, oricarui cuvant dat sau schimbat, in sfarsit, insusi limabjului si posibilitatii de a te mai intelege in orice privinta. Caci de ce se fac juramintele? Tocmai pentru ca se stie ca viata se schimba si ne schimbam si noi; tocmai pentru a ne asigura impotriva acestor variatii prevazute; tocmai pentru a evita ca umorile sa domine ratiunea, ca momentanul sa distruga eternul si ca interesele particulare sa stearga interesul general.

Prin inima ne-a prin Diavolul. Sigur, nu de ieri incoace ne inselam nevasta si ne tradam juramintele de dragoste. „Juramintele cele mai puternice sunt paie pentru focul din sange”. Nu vina este cea care ni se pare noua, ci modul de a o accepta in numele Vietii si Sinceritatii – devize ale celor slabi.

Dragostea moderna, daca ar fi sa ii crdem pe romancierii si pe statisticienii divortului, atinge un grad de complexitate neegalat in intreaga Istorie: tulbure amestec de patetic sentimental, de freudism rau inteles, de egoista sinceritate, de idei asupra dreptului la fericire, de intensitate nervoasa si slabiciune de caracter.

Mai ales exista din ce in ce mai putine pasiuni puternice, pur si simplu pentru ca noi cautam pasiunea pentru ea insasi si ca pe o parasire de sine. Pasiunile nu devin cu adevarat puternice decat la cei care le rezista la inceput. Cultul acesta al pasiunii mereu fugitive il inteleg ca pe un fel de nevroza sau de ameteala epidemica: nevoia de a fi deposedat de tine insuti, deci posedat din exterior sau de cineva strain, de un lucru, de un trup sau de o utopie, de cineva mai puternic, Hitler – sau Celalat

Dragostea aceasta care distruge atatea fidelitati, nu prin forta sa, ci, dimpotriva, prin slabiciunile pe care le autorizeaza, trebuie, in sfarsit, sa fie descalificata in numele si din iubire fata de iubirea insasi. E vremea sa ii descurajam pe nenumaratii amatori fara vocatie care o inavata prin corespondenta din romane si prin revistele de mare tiraj.

Morala burgheza este prea slaba. Cand romancierii intarziati ii mai ataca ingustimile, tocmai dimpotriva, relaxarea ei ne-o infatiseaza ca mai demna de dispret. O societate deprimata cum e aceasta a noastra trebuie sa recurga la valori dure si rationale. Ea trebuie sa restaureze de urgenta interdictiile drastice, prejudecatile solide – chiar daca Diavolul le propune pe unele dintre ele – si simtul sfant al contractului, alternativa fiind riscul de a se dezlantui tirania, curand sangeroasa, a demonilor junglei launtrice. Aceasta este lectia crizei noastre.”

Denis de Rougemont.

20 responses to “Despre iubirea moderna, Denis de Rougemont (fragment)

  1. Bun text! In special aceste doua intepaturi:
    -una fata de apologia supraomului lui Nietzche: „Nu vina este cea care ni se pare noua, ci modul de a o accepta in numele Vietii si Sinceritatii – devize ale celor slabi.”

    -si una fata de apologia alteritatii, filosofie la moda pana si printre unii dintre „conservatorii” nostri: „Cultul acesta al pasiunii mereu fugitive il inteleg ca pe un fel de nevroza sau de ameteala epidemica: nevoia de a fi deposedat de tine insuti, deci posedat din exterior sau de cineva strain, de un lucru, de un trup sau de o utopie, de cineva mai puternic, Hitler – sau Celalat…”

    Cum bine spunea cineva, o descriere buna a crizei, in conditiile in care lipseste, totusi, stravederea solutiei, adica si a Adevarului Mantuitor, perceptibil doar ajungand la ortodoxie.
    E din cartea „Partea Diavolului”, presupun.

  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ce va recomandam sa cititi azi (25 septembrie 2008)·

  3. Denis De Rougemont a fost, in acelasi timp, atras de ideea utopica a Uniunii Europene.
    Cred ca, din pacate, se verifica si in acest caz cuvantul Sf. Ap. Pavel: chiar de ai cunoaste toate tainele, si dragoste nu ai, nimic nu esti…
    Adaptat aici, asta ar insemna ca, lipsit totusi de o credinta dreapta, un cautator, oricat de iscusit in a identifica ambuscadele diavolului, tot cade intr-una din ele, daca nu are acces la Adevarul Singur Mantuitor…
    Vezi si aici un articol interesant:
    http://universul-literar.com/idei-literare/doina-dragut-denis-de-rougemont-%E2%80%9Epartea-diavolului%E2%80%9C/
    Citez:
    „In plus, mai avertizează de Rougemont, cel care descoperă şi dezvăluie ascunzătoarea Diavolului riscă să devină el însuşi ascunzătoare: exact ca în celebrele tratate medievale despre exorcizări: diavolul din posedat trece în cel care l-a alungat de acolo; dacă nu în corp, atunci în fotoliul său.”

  4. Cu respect.
    Spui ” Denis De Rougemont a fost, in acelasi timp, atras de ideea utopica a Uniunii Europene.”. Te rog sa dovedesti:). Serios, sunt interesat de acest aspect. Pana la dovada eu nu pot crede asta. Astept un semn. M-ai disperat:()

  5. Din pacate, nu numai ca sustinea crearea unei Europe Federale, dar avea in gand si o Federatie Mondiala, avand ca scop, evident, „pacea” intre popoare…

    Denis de Rougemont este initiatorul Institului European de la Geneva, Institut European care are filiale acum in mai toate tarile europene. Cei de la UNIGE spun despre ca ar fi un fel de corespondent al lui Jean Monnet pe plan cultural. Intr-adevar, ceea ce ii uneste este acelasi proiect: crearea unei federatii supranationale europene, suverana fata de statele nationale membre.
    Surpinzatoare (sau nu?) si contradictiile celui care vorbea despre un federalism pornit de jos, facand parte din miscarea si una din comisiile ce au fondat Consiliului Europei si ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, vorbind in acelasi timp despre necesitatea sistematizarii „dialogului intre culturi”…

    Cateva informatii aici:
    http://www.unige.ch/ieug/plate-forme/Fiches/figures/rougemont.html

  6. Cred ca este o neintelegere a esentelor. Si cred ca este fortata asemanarea cu Monnet (UNIGE) ca si asemanarea intre artefactul odios UE si un institut cultural.
    ” avea in gand si o Federatie Mondiala, avand ca scop, evident, “pacea” intre popoare” este o afirmatie usoara. Si cred ca UE prin puterea sa ideologica si formatoare de educatie a dizlocat ideea initiala a lui intr-o barca folositoare.
    Una peste alta cred ca este o „folosinta” practica. Orice om poate intra intr-o casa unde i s-a cerut ajutorul. Numai ca un om cum e Denis de Rougemont sigur nu ar fi stat prea mult pe acolo. Si chestia cu fondatorii este stiuta, nu? Cei morti sunt tacuti si sunt extrem de pretiosi.
    Deci, nu cred ca un om ce a scris Partea diavolului si Iubirea si Occidentul poate fi atat de proz:) incat sa staruie in minciuna.
    Succes in continuare.

  7. Am citit mai mult despre subiectul expus de Ionut si, formal, are dreptate. Elvetianul tragea spre federalism, este doar elvetian, si spre o singura cauza care sa fie motorul acestei „utopii” si anume Persoana. Nu natiunea, nu fericirea, nu imparatia pe pamant. Doar Persoana. Si aici lucrurile se cam complica. El este protestant deci nu ortodox. Adica un protestant traieste eretic si asta nu este decat suprafata. Dar UE nu are ca proiect persoana umana ci salvarea persoanei umane de tot ce este „rau”. Si sa nu uitam contextul in care acest federalism s-a impus ca eventuala solutie, o perioada de fanatism postbelic si tensionant, o perioada pro-sovietica a elitelor Europei.
    Ma rog, chestia cu natiunea devine din ce in ce o chestiune istorica si nu vorbesc sociologic sau teleologic ci real. Crestinii nu au natiune ci sunt, dupa vorba Sf Pavel, o colonie cereasca ce are un alt scop.
    – …federalismul este rezultatul iubirii de complexitate si se opune astfel simplificarilor brutale tipice tuturor abordarilor totalitare ale realitatii „Si, insist, este vorba de iubire, nu de respect sau toleranta“. Fiind de partea iubirii si nu a tolerantei, el se indeparteaza de mostenirea Iluminismului si de procesul de decrestinare a Europei, mostenire careia Habermas ii aduce un omagiu si careia i-as aduce eu insumi un omagiu daca in opinia mea ea ar avea vreo importanta in acest context… –
    Lasand la o parte raceala textului dau un link unde mi-am mai racorit nervii vis-a-vis de legatura facuta intre Rougemont si scarbavinica UE:
    http://www.observatorcultural.ro/Denis-de-Rougemont-si-conceptia-sa-asupra-Europei*articleID_14638-articles_details.html

  8. Cu iubirea asta este cam greu. Iubirea pederasta nu exista, exista doar sex. Iar iubirea nu e antica, romantica, clasica sau moderna. Astea sunt pozitii, parafilii. Iubirea este una. Si cine a iubit stie; stie ca iubirea nu este altceva dacat este. Cine nu a iubit incearca toate void-urile, doar-doar o gasi-o.

  9. Ca un „personalist” declarat simt nevoia sa intervin in discutie. D.de Rougement face parte din miscarea personalista a „non-conformistior anilor 30” din care mai faceau parte personalitati ca Robert Aron, A Dandieu, A Marc, E Mounnier, Bernard Charbonneau si J.Ellul. Miscarea nu era defel unitara, existau doua grupari, una gravita in jurul revistei Esprit si alta in jurul revistei Ordre Nouveau. In faza sa initiala personalismul a fost o miscare extrem de fertila intrucat cauta o alternativa la comunism, fascism si nationalismul de extrema dreapta. In Romania, parintele Staniloaie a fost un „personalist” ortodox si tot de personalism a fost influentat in tinerete Mihai Sora. Exista un personalism secular reprezentat de E. Mounier printre altii, un personalism catolic si unul ortodox ( vezi cartile lui Yannaras). D. de Rougement, inainte de a fi un mondialist – ceea ce este adevarat – a fost un personalist in cartile sale „Politique de la personne” si „Penser avec les mains”. Federalismul sau este influentat de gandirea sa personalista si are prea putin in comun cu proiectul EU de astazi -suprastatul birocratic si centralizat construit dupa proiectul lui Monnet si a comunistului italian Spinelli (vezi excelenta carte, tradusa in romaneste The Great Deception: Can the European Union Survive? de Christopher Booker si Richard North) D de Rougement afirma radacinile crestine ale Europei si federalismul sau este „la firul ierbii”, bazat pe ideea Europei regiunilor si a conceptului (unitate non-unitara). D de Rougemont, cel putin in tineretea lui, se gandea la o Europa polifonica si policromica care sa apere persoana contra tuturor sistemelor politice , sociale economice si culturale care vroiau s-o „desfigureze”. In ciuda derapajelor lui mondialiste, D de Rougement ramane o personalitate marcanta iar cele doua carti „personaliste” pe care le-a scris ar trebui de urgenta traduse in Romania.

  10. Ai cumva varianta electronica a cartilor Iubirea si Occidentul si Partea diavolului? Sau vreo sugestie unde as putea sa gasesc cartile?

  11. „Iubirea şi Occidentul” a apărut în timpul lui Ceaşcă (ca să vezi ce cărţi odioase se publicau pe timpul Odiosului!), evident cu capitolele finale puţin, hmm, ciuntite. La Institutul Francez din Bucureşti se găsea (şi sper că se mai găseşte) varianta în limba franceză. „Partea Diavolului” apăruse la Anastasia cu ani în urmă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s