G.K. Chesterton. Scepticism, nebunie, ratiune

„Exista un sceptic mult mai teribil decat cel care crede ca totul a inceput cu materia. Este posibil sa intalnim un sceptic care crede ca totul a inceput cu el insusi. El nu se indoieste de existenta ingerilor sau a demonilor, ci de existenta oamenilor sau a vitelor. In mintea lui, propriii prieteni sunt o mitologie creata de el insusi. El si-a creat propriul tata si propria mama. Aceasta oribila fantezie exercita o atractie neidoielnica asupra egoismului intru catva mistic din zilele noastre.

Acel editor care credea ca oamenii ajung departe atunci cand cred in ei insisi, acei cautatori ai Supraomului care-l cauta intotdeauna in oglinda, acei scriitori care vorbesc despre cum sa-si lase amprenta personalitatii lor, in loc sa creeze mai multa viata pentru aceasta lume, toti acesti oameni nu mai au de fapt decat un mic pas de facut pana sa ajunga la golul ingrozitor al egocentrismului.

Cand aceasta lume felurita din jurul persoanei se va sterge ca o minciuna, cand prietenii vor deveni ireali ca niste naluci, iar temeliile lumii se vor surpa, cand cel care nu crede in nimic si in nimeni se va gasi singur in propriu-i cosmar, atunci marea deviza a individualismului va pluti asupra sa cu o ironie razbunatoare. stelele nu vor fi decat niste puncte in noaptea propiului creier; chipul mamei sale nu va fi decat o schita iesita de sub propriul penel smintit si mazgalita pe peretii celulei sale. Insa deasupra celulei va sta scris, cu un groaznic adevar: „El crede in sine.”

Omul care incepe sa gandeasca fara a se sprijini pe primele principii, cele potrivite, cel care incepe sa gandeasca rasturnat, innebuneste.

Nebunul nu este omul care si-a pierdut ratiunea. Nebunul este cel care si-a pierdut tot in afara de ratiune.

Insa ne putem intreba, in concluzie: daca acest lucru ii face pe oameni sa innebuneasca, oare ce-i face sa ramana sanatosi? Este vorba despre mistica. Atata vreme cat ai parte de mister, ai parte de sanatate; cand distrugi misterul, creezi maladia. Omul obisnuit a fost dintotdeauna sanatos la minte fiindca a fost dintotdeauna un mistic. A acceptat penumbra. A avut intotdeauna un picior pe pamant si altul pe taramul basmelor. Intotdeauna si-a luat libertatea de a se indoi de zeii sai; insa el (spre deosebire de agnosticul zilelor noastre) si-a luat si libertatea de a crede in ei. Doctrinele spirituale nu limiteaza, in realitate, mintea asa cum o fac negarile materialiste. Chiar daca eu cred in nemurire, nu sunt nevoit sa ma gandesc la ea. Dar, daca nu cred, imi interzic sa ma gandesc la ea.  In primul caz, drumul este deschis si pot merge oricat de departe poftesc; in cel de-al doilea, drumul este inchis.

Tot secretul misticii este urmatorul: omul poate intelege totul cu ajutorul a ceea ce nu intelege.”

G.K. Chesterton, Ortodoxia – o filosofie personala.

One response to “G.K. Chesterton. Scepticism, nebunie, ratiune

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Noutati 18 decembrie 2008·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s