Patapievici isi arata limitele

Intr-un interviu in Adevarul Patapievici isi arata limitele unui om inregimentat ideologic:

– Vi se pare în regulă acest proces de globalizare?

Patapievici:  „Globalizarea face ca zonele înainte separate ale lumii să funcţioneze după principiul vaselor comunicante. Până acum numai ţările Occidentului au fost puse în situaţia vaselor comunicante ale globalizării. Dar Occidentul s-a pus de un timp în legătură şi cu ţări îndepărtate, iar efectul globalizării răspândeşte cultura occidentală acolo şi demografia non-europeană în Occident. Şi este într-un fel o luptă între civilizaţii.

Eu cred că noi, modernii europeni, trebuie să încercăm să impunem acest model de societate pe care-l numim modern, pentru că este un tip de societate decentă. Răspunsul este da, procesul de globalizare este în regulă, pentru că reprezintă legea firească a punerii în contact a culturilor. „

– Nu credeţi că dezbaterea pe tema numărului fiarei din paşapoartele biometrice a aruncat în derizoriu problema restrângerii anumitor libertăţi cetăţeneşti?

–    Nu are nicio legătură cu restrângerea libertăţilor cetăţeneşti. Sunt elemente de identificare mai precise a persoanelor. Discuţia de purtat este dacă cetăţenii unui stat liber trebuie să accepte această identificare punctuală a persoanelor.

–    Tocmai…

–    Dar asta este o discuţie care nu este specific românească. Este o discuţie internaţională în sens strict.

–    Suntem printre primii care au făcut acest pas…

–    Aceste elemente de identificare reprezintă o reacţie la situaţia creată de răspândirea terorismului în lume. Statele occidentale au răspuns în acest mod, prin hiperidentificarea persoanei. Discuţia are un cadru şi această discuţie, vă rog să remarcaţi, nu a fost declanşată de primul val de terorism postbelic european, care a fost cel de stânga, terorismul italian şi german din anii ’70. Acum, duşmanul fiind identificat ca venind din afară, s-au luat măsuri de hiperidentificare.

Candva l-am apreciat. Acum il detest.

20 responses to “Patapievici isi arata limitele

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » TAINA LIBERTATII (Noutati ortodoxe 28-29 martie 2009)·

  2. Prin acest interviu, domnul Patapievici se remarca in cultura romana ca unul dintre cei mai puternci sustinatori ai statului politienesc si globalismului. Marturisesc ca rar mi-a fost dat sa intalnesc asemenea cameleonism si slugarnicie fata de noua ordine totalitara („Sistemul” cum l-am definit in scrierile mele)

  3. Probabil in castelul lui de fildes poate sa faca comentarii dinastea . In viata reala sa vorbim de stat politienesc , presupusi teroristi , este cam dureros . Mie acest om mi se pare in cel mai bun caz un visator infantil .

    Genul acesta de oameni de cultura si aserviti puterii – oricare ar fi ea , mi se par cei mai periculosi . Si in epoca ceausista ar fi avut un loc caldut si ar fi scris cat este de bun comunismul .

    Este chiar scarbos un asemenea gen de oameni . In aceeasi categorie ii vad si pe Hurezeanu , Liiceanu .Sunt oameni culti dar care nu au coloana vertebrala si nici personalitate . Despre gandire sanatoasa ce sa mai vorbim ?

  4. cand citesc cartea A Treia Forta, parca citesc….benzi desenate

    abstractiuni, carte usor demontabila, pe scurt multa umplutura

  5. Multa umplutura e in capul lui Patapievici. Mereu isi gaseste slugi si cand i se iau interviuri. Eu ii puneam alte intrebari. Il intrebam, de exemplu, cum isi explica aparteneta lui la scoala libertariana si la doctrina non-agresiva in ceea ce priveste razboiul, cand el sustine minciuna razboiului impotriva terorismului? Libertarianismul despre care are nesimtirea sa vorbeasca spune ca razboiul e legitim numai in caz de auto-aparare. In rest, razboiul e ilegitim. Patapievici sa nu mai minta oamenii ca e libertarien, pentru ca nu e. El nu e nimic, decat joaca dupa cum i se canta.

    A fost Romania atacata de vreo tara ca sa atace la randul ei alte tari? Sa le fie rusine. In Evenimentul zilei – http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839473/SENATUL-EVZ-Suntem-mereu-complet-descoperiti – Patapievici se plange de trecutul Romaniei, dar nu vrea sa vada ca azi, in plin razboi contra terorismului, ne gasim in aceeasi situatie ca atunci.

    Cand vorbeste Plesu despre politica, incep sa rada ursii. Mai bine ar vorbi despre Teofrast si ar lasa politica ca habar n-are despre ce vorbeste. Mai minte si oamenii pe deasupra.

    La fel si cu Patapievici si cu toti clovnii de la ID, Tismaneanu, TRU, etc. Mai bine ar face cultura si ar lasa geopolitica si politica ca mint oamenii. Niciunul din ei nu are onoare ca sa spuna despre jaful din politica americana.

    Vorbesc toti despre politica americana ca si cum politica americana ar fi ceva mirific, cand, in fond, politica americana e un kitsch de 100 de mii de ori mai mare decat politica romaneasca. Daca si congressmanii au ajuns sa fie amenintati cu dictatura militara de catre Fed si Casa Alba daca nu „salveaza” bancile. Superpolitica si superdemocratie……..

    Iar despre A treia forta…. orice om sincer vede ca aceasta carte e o lectie de onoare. Patapievici nu are CU CE sa amendeze cartea pentru ca omul e depasit in materie de politica. El crede ca globalismul e democratic. Saracul! Sa ia lectii de politologie de la Paul Gotffried si sa lase utopiile wilsoniene.

    Nu poti sa nu te amuzi cum TRU ocoleste motivul crizei economice si cum tot o da la intors, dar nu spune nimic despre destinatia birocratiei americane. Oameni penibili.

    Pregateste-te sa ii vezi pe „conservatorii” de la ID, Dilema si 22 cum in scurt timp il vor idolatriza pe comunistul Obama. Acesti intelectuali sunt propagandisti ai erei Big Brother.

    In scurt timp isi vor pune si cipuri in creier ca sa ii spovedeasca PreaNefericitul de la distanta si din orice loc de pe Terra. Nu e o minune dumnezeiasca si cu tehnologia asta?! Sa te spovedesti de la distanta, mare minune! Si mai ales sa te spovedeasca statul – si mai mare minune.

  6. „minciuna razboiului impotriva terorismului”

    baiete, ai facut scoala la seral ca sa stiu? tu stii pe ce lume traiesti, ti-ai fi dorit sa fii in metroul londonez sau turnurile din NY? mai scuteste-ne cu comentariile tale de doi bani in linie conspirationista, parca esti un stangist de la Liberation sau NYTimes…(Vadim mai era asa frenetic in fitzuica romania mare..)

    scuza-ma, dar tu esti un puricel pe langa Tismaneanu, de cand te tragi de sireturi cu el? lasa-l pe MP sa polemizeze cu dansul (desi nu cred ca face fatza, s-a cam vazut asta..), nu tu, un mic bloger cu mintea ratacita, care are impresia ca participa la spectacolul lumii injurand oameni cu OPERA

    vezi ce faci cu lungul nasului, mai ia o pauza de la prostii (ai sa faci implozie, esti tanar) si incearca sa mai frecventezi clasicii ca ai mare nevoie

    las-o balta cu Paul Gotffried, divortat de cateva ori, necrestin si care are o singura politica: ura; halal model, ce sa zic…

    despre chestia cu cipuri, te las, esti destul de jalnic ca sa-mi pierd timpul cu tine; asa e la ortodoxisti, lumea arde si baba se piaptana

    despre TRU, oricum nu ma astept sa-l intelegi, dar’ sa-l mai si pricepi…

    si invidia asta are limite (citeste Max Scheler, Omul Resentimentului si imprumut-o si lui MP ca are mare nevoie); v-au luat-o inainte cu dosarul conservator ID-ul si sunteti disperati…

    sa stii ca un pahar de lapte cald seara te ajuta, ai mare nevoie; esti cam isteric si putin deprimat…

    treci la treaba si lasa prostiile, inca te mai poti reabilita…

  7. Ce este globalizarea, altceva decat inlocuirea statelor cu corporatii ? Iar cei care au avut de-a face cu corporatiile stiu ca acestea, in esenta, sunt echivalentul statului comunist:

    1/ Cantarea Romaniei / cultul personalitatii = Cultura de corporatie (am intalnit reviste interne de corporatie la nivelul Scanteii din anii ’80, dar trist este ca cei care nu trecusera prin comunism nici nu pareau sa realizeze ridicolul situatiei)

    2/ Birocratia comunista = multimea de „manageri” corporatisti, spalati pe creiere de MBA-uri pompoase, dar la fel de incompetenti ca orice birocrat comunist (vorbesc de medie, nu de cazuri individuale, unde sunt si exceptii)

    3/ Limba de lemn comunista = limba de lemn corporatista (din care s-au distantat cateva cuvinte, cum ar fi „outstanding” si „leveraging”)

    si echivalentele pot continua (vezi corectitudinea politica).

    Iar daca unui stat, teoretic, un cetatean ii poate cere socoteala, unei corporatii nu prea mai are cum.

    Asa ca oricine spune ca globalizarea „este in regula”, ori nu stie despre ce vorbeste, ori este platit sa spuna asta.

  8. Cu linia conspirationista las-o mai moale ca eu nu conspir nimic, desteptule. Cine e conspirationist? Ala care conspira sau ala care denunta conspiratiile? Deci gandeste bine ce vorbesti. Politica americana e un fiasco de cand se practica lobbyul pentru ca politicianul, odata ajuns la putere, nu mai respecta ce a spus in campania electorala.

    Dar nu imi bat capul cu tine pentru ca esti prea mic.

    Ce legatura are metroul londonez cu razboiul impotriva terorismului, desteptule? Teroristii din metroul londonez sau din WTC isi fac bombele cu ajutorul tehnologiei de ultima ora si ei locuiesc acum in Occident, nu in Afganistan, nici in Irak. Tu crezi ca analfabetii din Irak au intrat in metroul din Londra?

    Apoi Bin Laden a fost creat de CIA in anii 70 cand americanii i-au militarizat si i-au fanatizat pe musulmanii din Afganistan impotriva URSS-ului pt ca URSS-ul sa nu se extinda spre Afganistan. Atunci a fost bine pt americani, acum se intoarce problema impotriva lor. Din cauza asta libertarianismul de dreapta e impotriva statului interventionist, atat in probleme externe cat si in probleme interne. Patapievici bate campii cand spune ca e libertarian pt ca libertarianismul e incompatibil cu statul interventionist.

    Patapievici vrea un stat interventionist in probleme externe, dar conservator in probleme interne – asta e un NONSENS, e IMPOSIBIL de aplicat asa ceva. Asta e marea greseala a neoconilor. Pentru ca statul nu poate fi interventionist in probleme externe si minimal in probleme interne. In mod automat, interventionismul extern al statului sparge conservatorismul intern al comunitatii.

    REGULA NUMARUL 1: Afacerile externe si interne ale statului converg – ASTA e LITERA de LEGE pt orice POLITOLOG si INTELECTUAL conservator si libertarian care isi respecta statutul academic si nu cedeaza in fata oportunistilor si flecarilor. Uite aici: http://www.amconmag.com/article/2004/mar/29/00026/ . „But as economist and historian Murray N. Rothbard showed, the war in fact represented the culmination of progressivism.”

    Si aici: http://www.amconmag.com/article/2004/aug/02/00025/ .

    Ca sa lupti impotriva terorismului nu intri cu tancuri in Afganistan, ci mai bine schimbi sistemul de invatamant colonizat de stangisti. Cu tancuri in Orient si cu multiculturalism in floare in scoli nu se va termina niciodata terorismul pentru ca invatamantul va fi si mai mult acaparat de catre stat (vezi camerele de filmat din scoli). Era Bush tocmai asta a aratat: ca interventionismul extern sparge conservatorismul intern. Numai un Tismaneanu nu poate sa inteleaga asa ceva pentru ca are probleme cu ratiunea si nu are suficienta onoare incat sa isi respecte exigentele academice pe care le cere orice agenda conservatoare. Si apoi, dupa ce se va democratiza Orientul, scolile de acolo tot de multiculturalisti (globalisti) vor fi ocupate, si ce se intampla? Nimic. Un fiasco total.

    Problema e interna, nu externa. In faza lui moderna, terorismul musulman a luat nastere in anii 70 cu ajutorul CIA (desi radicalismul islamic a fost folosit si de catre bolsevici impotriva burgheziei occidentale la Congresul Partidului Comunist din 1920) si apoi s-a raspandit in Occident prin sprijinul primit din partea multiculturalistilor. Problema tine de educatie, de sistemul de invatamant. Atat timp cat sistemul de invatamant va fi in mana multiculturalistilor, terorismul nu se va opri.

    Resentimente ai tu pt ca te legi de viata personala a lui Gottfried. Ceva profesionalism ti-ar trebui. Nu ma intereseaza viata personala a lui Gottfried atat timp cat viata personala nu influenteaza malefic evenimentele istorice.

  9. Pentru Ionel

    Ionel, Ionelule, nu mai bea, baiatule, Ionel, Ionelule, fiindca te rad curcile!

    Bai borcanatule, da’ cu viata personala a lui Patapievici cum stam? Sau a lui Liiceanu? Sau cu amantele si jacuzzi-ul lui Baconsky? Mars, javra, la locul tau si taci.

  10. Daca Gottfried supara, atunci „libertarianul” si semidoctul Patapievici ar trebui sa ia lectii de libertarianism de la Thomas Woods. Sit Thomas Woods: http://www.thomasewoods.com/ .

    Uite aici eseuri scrise de libertarianul Thomas Woods: http://www.amconmag.com/search.html?v&m=2&search=thomas+woods&start=0&end=25 . Cam asa ar trebui sa scrie si Patapievici, dar el habar n-are ce e libertarianismul.

    Daca ar citi Thomas Woods interviul asta si ar vedea ca Patapievici se crede libertarian, oare nu ne-am face de rusine cu astfel de suflete perimate?

  11. Uite ce e, frate Alex, pentru toti ca tine care mai comenteaza pe aici: inainte sa comentati, informati-va ca sa nu va sterg comentariile aberante.

    Dar cand va informati, sa nu cititi numai ce scrie/spune Patapievici, mai cititi si ce scriu libertarienii conservatori din America si apoi comentati. Vedeti daca ce spune „libertarianul conservator” Patapievici face parte din agenda conservatorismului libertarian. Faceti un efort, merita. E bine?

  12. Mi se pare mie, sau Ionelul de aici folosește același șprei ca notoriul John de pe bookblog? Dacă mă înșel, rog să mi se acorde prezumția de „întîi aprilie”.

  13. Nu e Narcis Tasca. E alt individ. Narcis Tasca s-a speriat si nu mai are tupeu sa comenteze pentru ca nu are argumente. Acum am vazut ca face comentarii la el acasa in establishmentul marxist de la 22. 🙂

  14. SALVAREA UNUI PAPION
    ZIARISTII DIN INTREAGA LUME IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU.
    ( Petitie a Uniunii Internationale a Ziaristilor in sprijinul presei romane )
    Pe aceasta cale tin sa dau o veste neplacuta, unui presedinte care uraste presa si libertatea de exprimare democratica. Filmul meu “Desecrarea Menorelor” care descrie expozitia islamica de tip Al-Queda de la New York organizata de statul roman,sub umbrela serviciului extern,a fost terminat. Filmul a fost cumparat de N.H.K.japonez si a intrat in atentia intregii medii internationale. El va fi vizionat la inceputul acestei toamne in Statele Unite. Aceasta manifestare a urii de rasa organizata de statului roman. reprezinta un eveniment unic ,fiind prima expozitie antisemita organizata si sponsorata din bani publici, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Cenzura din tara a reusit sa ascunda faptul esential, ca expozitia ICR,Patapievici din vara trecuta, nu a fost romaneasca ci una araba.
    Autorul aceste blasfemii este AMVAR ANBAKI ,artistii romani asigurand doar decorul si diversiunea. La Bucuresti sa vorbit mereu de un ponei roz de cativa centimetrii pa care era desenata o zvastica, trcecandu-se cu vederea un perete urias (vizibil din strada) pe care menora, simbolul sacru al evreilor purta cuvantul FUCK manjit cu sange si urina. Amintind de un elefant care se impreuneaza cu un evreu religios, de tatuajul SS de pe bratul unui rabin, de patiarhii bibliei pregatindu-se de sex ,sper ca cititorii vor intelege cu ce arta avem parte. Orice om normal, ar fi luat masuri imediate pentru a inchide cat mai curand aceasta monstrozitate. Basescu nu numai ca nu si-a cerut scuze celor pe care ia jignit, asigurand pe toti, ca romanii sunt un popor al binelui, a lasat deschisa expozitia, mai mult de trei luni, de la inchiderea ei oficiala.Am cunoscut in viata mea multe, dar nu am intalnit o josnicie mai mare. Sa pui la bataie imaginea si demnitatea unei tari doar pentru a apara o clica politica, sperand ca te vor ajuta sa te agati de putere, este de neiertat. El nu va fi iertat intr-un oras cu mai mult de un milion de evrei si inca cu multi supravetuitori a lagarelor de concentrare. Ea nu va fi iertata nici de comunitatea romaneasca care a fost pusa intr-o situatie neplacuta, cu reputatia de oameni civilizati pusasub semnul intrebarii.
    Filmul pune bazele unui scandal international, punand regimul BASESCU in fata unei situatii fara iesire. El va trebui sa explice participarea sa (sponsorizare, sprijin logistic) la un atac fara precedent, al propagandei extremismului islamic. Dupa reactiile emotionale ale spectatorilor la primele vizionari, pot afirma cu certitudine ca nimeni niciodata nu va da mana cu acest personaj,” plecat” departe de lumea civilizata si normele elementare de convietuire in societate.
    Ultimul incercare disperata de a oprii filmariile a avut loc de Zilei Nationale. Am vrut sa sa iau cu aceasta ocazie interviuri membrilor comunitatii si a oaspetilor straini.
    Editorialul ” Ordin de Restrictie”semnat de scriitorul Victor Nicolae in penultimul numar al revistei New York Magazin > Nr. 606 descrie percutant cele intamplate. Nu ramane decat sa adaug ca aceasta actiune a fost premeditata. Faptul ca am fost invitat cu trei saptamani inainte de eveniment pentru a fi atras intr-o cursa, a facut sa fiu de la inceput suspicios. Esecul acestei actiuni si va ramane mult timp in memoria invitatiilor si a diplomatiilor straini prezenti la eveniment. Eu personal nu am vazut sau imaginat ceva similar. Politia americana chemata sa ma aresteze vazind aparatul de filmat si ecusonul de presa si-a pus hainele pe cap sapca pe fata si acompaniata rasetelesi in aplauzele audientei, a luat-o la…… fuga.
    Aceasta actiune curajoasa a diplomatilor culturali in civil, va costa statul roman mai mult de un milion de dolari. Incercarea de a sabota un ziarist american prin chemare a politiei si declaratii false adresate oficialitatilor, sunt considerate extrem de grave. Pentru ca absolut totul este inregistrat pe pelicula, cazul este usor de adjudecat. Nu ramane decat cu banii obtinuti sa deschid un ICR paralel, aici in metropola americana. Singura deosebire ca acesta va fi un adevarat centru de cultura iari limba romana nu va fi considerata periculoasa si interzisa.
    Am fost convins ca atacul impotrva mea nu este izolat. Acum sunt eu victima, maine vor fi altii iar la sfarsit vom fi toti. Atacul presedintelui impotriva presei si a libertatii de exprimare nu a facut dechit sa confirme previziunile mele. In consecinta pe langa scriisoarea si CD-ul care vizualizeaza cazul meu am pus si “discursul democratiei originale” in acelasi plic. El a fost trimis nu numai asociatilor din care fac parte ci si majoritatilorganizalor de jurnalisti si fotografi profesionisti, din jurul lumii. Cerand ajutorul lor am pus umarul in apararea a ce a ramas presa libera in Romania. Tocmai cand scriam aceste randuri am primit o scriisoare deosebit de imporfanta. Uniunea Internationala a Jurnalistilor in numele a trei mii de membrii protesteaza impotrva ataculului impotrivapersoanei mele si se ridica in apararea presei si mediei im pericol. (acest document in limba engleza, sta la dispozitia la dispozitia oricarui ziar sau blog interesat sa-l publice.) Pentru demonstratia pe care o pregatesc in aceasta primavara am trimis invitatie de participare majoritatii organizatilor profesionale ca si reprezentatiilor presei straine aflate la NY.
    Am inteles ca lupta lui Traian Basescu impotriva “mogulilor”si a ziaristilor este o preocupare esentiala si poate o va duce la bun sfarsit. Totusi ma intreb in aceasta fraza de incheiere, cum se va descurca el acum, cand jurnalistii intregii lumi se ridica in apararea democratiei romanesti.
    Robert Horvath cineast New York Feb 20 2009
    P.S. – Am trimis invitatii pentru a participa la manifestatia ziaristilor si fotografilor profesionisti care vor avea loc in fata misiunii Romaniei la ONU ,in apararea libertatii presei, urmatoarelor organizatii: SOCIETY OF PROFESIONAL JURNALSTS, INTERNATIONAL JOURNALIS, FOREIGN COMMITTEE. PRESS FREEDOM NETWORK, NATIONAL PRESS CLUB, NATIONAL PRESS PHOTO GRAPHERSS ASSOCIATION, INTERNATIONAL PRESS ASSOCIATION FOREIGN PRESS CENTERS,,CPJ – Committee to Protect Journalists, THE SOCIETY OF PROFESIONAL FREELANCERS, INTERNATIONAL FEDERATION OF NEW MEDIA,INTERNATIONAL PRESS INSTITUTE, WORLD PRESS FREEDOM COMMITTE, REPORTERS SANS FRONTIERES.

  15. SALVAREA UNUI PAPION.

  16. Daca ii iei la rind si ii citesti asimilind cu adevarat pe clasicii: Ludwig von Mises, Friedrich Hayek, Ayn Rand,Milton Friedman, Murray Rothbard, David Friedman sau Robert Nozick dar si pe Marx …si daca ii lasi sa se aseze in propria constiinta iti dai seama ca in interiorul doctrinei libertariene tocmai libertatea este valoarea absoluta…libertatea implica multe nuante dar si acceptarea lecturii fenomenologice a actiunii sociale…nu poate exista stat minimal fara ca structurile lui de ordonare sa nu fie preluate de altceva recte corporatiile…principiul contractului social al lui Jean Jacques Rousseau este inlocuit cu principiul eficientei si profitului (legea care sta la baza functionarii corporatiilor); sigur corporatiile nu sint cel mai bun lucru de pe lume …dar in cazul in care spatiul public ramine doar un cimp de batalie pentru corporatiile gigantice cine va asigura libertatea si singuranta individuala? Statele nationale devin evanescente pentru a face loc unui stat unic mondial cu o moneda unica…ce solutii sint pentru individul strivit de o birocratie monstruoasa? …un raspuns poate fi poate credinta ..sau poate nuante ale acestei ideologii complexe si contradictorii, libertarianisul…HR Patapievici da sentinte contradictorii dar ele vin tocmai din noutatea si complexitatea situatiei…globalizarea tinde spre un echilibru cu un pret pe care nu sintem pregatiti a-l plati; un pret moral care ne va afecta metabolismul contiintei…ceea ce ne e greu de acceptat azi va fi banal mine…Daca nu vom impune modernitatea „noastra” occidentala (ceea ce este imoral bineinteles) va trebui sa acceptam matricea civilizatiei invingatoare. Nu e loc de blindete aici. Si eu nu voi dori sa traiesc intr-un islam sau in budism sau orice alt ism…Patapievici este libertarian in spiritul sau profund si anume ca poti fi si religios si adept al unui gen de combat (asemeni cavalerilor ioaniti) ca poti adopta in deplina libertate mai multe atitudini aparent contradictorii fara a fi stigmatizat. Conteaza spiritul libertarian care este mult mai fin decit dogma.

  17. CACANARULE! MAi ai si nesimtirea sa vorbesti de libera exprimare! Ai norocul ca sunt beat, inca o data imi intaresc convingerea ca in afara de clasici, toti faceti parte din generatia robotel si creier spalat! Rapan ordinar si infatuat! Sa ma cac pe imaginea pe care te chinuii sa ti-o cultivi lustruindo! Vacarul omenirii ajunge mentorul ei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s