Mircea Platon si Alexandru Ciolan, polemici cu neocomunistii

Avand in vedere ca revistele de cultura din Romania nu acorda dreptul la replica oamenilor, dar vor sa para ca sunt reviste de cultura si ca promoveaza dezbaterea de idei, mai jos puteti sa cititi un articol scris de Mircea Platon si altul scris de Alexandru Ciolan pe marginea polemicii cu Vladimir Tismaneanu si Mircea Mihaies. Articolul lui Mircea Mihaies din Romania literara se poate citi aici.

––-

Despre dreapta românească: răspuns insultelor funcţionarului public Mircea Mihăieş

de Mircea Platon

În numărul din 8 mai al revistei România literară, domnul Mircea Mihăieş găseşte de cuviinţă să intervină, aidoma şi ca opţiune stilistică (atonală), şi ca substanţă (lipsă), lui Mihail Neamţu, în polemica dintre Paul Gottfried/Mircea Platon şi Vladimir Tismăneanu. Având în vedere cât de mult datorează profesional domnii Mihăieş şi Neamţu dlui Tismăneanu, e normal să intervină în apărarea profesorului din Maryland. Dincolo însă de aceste aspecte care ţin de prietenie sau clientelism politic, şi asupra cărora nu voi insista, ceea ce rămâne nerezolvat, în ciuda profesionalismului cu care numără dl Mihăieş paginile cărţilor profesorului Paul Gottfried, e problema (re)definirii dreptei româneşti. De aceea, în loc de inutile polemici brodate pe margini de poze, înjurături şi cărţi necitite, voi încerca în cele ce urmează să clarific ce înţeleg prin dreapta şi unde anume greşesc domnii Tismăneanu şi Mihăieş. Pentru că am observat că dl Mihăieş are obiceiul de a nu citi cărţile preopinenţilor domniei-sale, voi încerca să-mi desfăşor argumentul pe puncte.

1. Profesorul Gottfried mă citează pentru a spune următoarele: „Tismăneanu e, de asemenea, vizibil supărat pe politicianul ultranaţionalist român Corneliu Vadim Tudor (…) După cum aflu de la prietenul meu român Mircea Platon, a fost exact cruciada pornită de Tismăneanu şi de cercul lui împotriva dreptei tradiţionale naţionaliste (dar nu expansioniste) cea care i-a permis lui Vadim Tudor să iasă din umbra colaborării cu Ceauşescu spre a forma o mişcare naţionalistă agresivă. Războiul dus în România împotriva vechiului centru-dreapta şi încercarea de a-l înlocui printr-o clonă a GOP a deschis drumul ascensiunii lui Vadim Tudor ca naţionalist român prin excelenţă.”

2. În replică, dl  Mihăieş mă întreabă: „Despre care Tismăneanu vorbiţi? Despre apropiatul lui Corneliu Coposu şi-al ideologiei sale nu tocmai de stânga? Despre cel pe care, recent, îl defineaţi drept un „guru al dreptei «populare»”? Despre neîmpăcatul adversar al ideologiilor extremiste? Despre subiectul atâtor atacuri ignare desfăşurate tocmai în revistele lui Vadim Tudor? Sau despre intelectualul a cărui strălucire nu vă lasă să moţăiţi pe prăfuitele bucoavne interbelice? Pe ce vă bazaţi când deschideţi atât de larg baierele dezinformării? Ce probe aveţi? Unde şi când a atacat Vladimir Tismăneanu «dreapta tradiţională»? La ce personaje, evenimente, formaţiuni politice faceţi trimitere?”

3. Tot ca replică, dl Tismăneanu îşi republică un articol din 2005 în care arată cât de mult l-a preţuit pe Corneliu Coposu pentru „verticalitatea” şi pentru „onestitatea” sa. În viziunea dlui Tismăneanu, liderul ţărănist ar fi fost anticomunist din următoarele motive: „Pentru Corneliu Coposu, comunismul a fost un calvar impus de un ocupant străin unui popor umilit şi martizat. Moartea tragică a lui Iuliu Maniu, modelul său existenţial, propria sa detenţie de 17 ani, victimizarea sistematică a elitelor politice şi culturale, distrugerea economiei de piaţă şi exploatarea sălbatică a ţărănimii, au fost tot atâtea elemente care au susţinut viziunea radical anticomunistă a lui Corneliu Coposu.

În ceea ce-l priveşte pe dl Tismăneanu însuşi, mărturiseşte că l-a admirat pe Corneliu Coposu, cot la cot cu Alexandru Bârlădeanu, pentru următoarele motive: „Pentru mine, opţiunea lui Corneliu Coposu, preţuită până şi de veteranul comunist Alexandru Bârlădeanu în omagiul publicat în urmă cu zece ani pentru ilustrul dispărut, a fost să se menţină consecvent de partea valorilor democratice şi pro-occidentale (…) Corneliu Coposu a simbolizat ceea ce numesc patriotismul luminat (ori, în termenii filosofiei politice, naţionalismul liberal).” Desigur că între viziunea politică a dlui Tismăneanu şi cea a dlui Coposu existau şi diferenţe: „Evident, puteam să avem dezacorduri, dar poziţiile noastre erau convergente, dacă nu identice, la capitolele cu adevărat importante. Când m-am referit, într-un volum de dialoguri cu Mircea Mihăieş, la radicalismul lui Corneliu Coposu, aveam în vedere verticalitatea sa nedezminţită.”

4. Ajunşi la acest punct, ne vom opri pentru a observa că, pe toată durata acestei polemici, dl Tismăneanu şi ciracii domniei-sale nu au spus nicăieri, niciodată, că în 1998, când a publicat Fantasmele salvării, dl Tismăneanu era de stânga, dar că acum e de dreapta. Că s-a răzgândit. Din contra, ceea ce afirmă dl Tismăneanu, susţinut de confederaţii domniei-sale, e că atunci, ca şi acum, a fost un om al dreptei şi că poziţiile domniei-sale sunt consecvente cu valorile dreptei pe care pretinde să o reprezinte acum.

5. Dar dacă lucrurile stau aşa, atunci să ne uităm, de exemplu, în chiar volumul pe care l-a recenzat profesorul Gottfried, în Fantasmele salvării. În toată această carte, în care Ion Iliescu, Antonescu, Corneliu Zelea Codreanu, Pavel Coruţ sau Corneliu Vadim Tudor apar de nenumărate ori, Iuliu Maniu ori Corneliu Coposu nu sunt menţionaţi niciodată. Cât despre PNŢCD, apare o singură dată, lăudat ca un susţinător al „naţionalismului civic” sau „naţionalismului liberal/luminat” (dau citatele în engleză pentru a nu fi acuzat că „trişez”): „Civic nationalism recognizes individual rights as fundamental for the construction of a liberal order and locates the sovereignty of the people in the defense of individual rights for all members  of the political community, regardless of ethnic origin and any other differences (…) This vision allows for nationality to be acquired, and rejects the ’genetic’ definition of ethnic belonging (…) It is not xenophobic and stresses the need for inclusion and tolerance of minorities. Especially in countries with a turbulent history, this trend should be seen as a constructive development.” Mai departe, dl Tismăneanu ne spune că naţionalismul liberal recunoaşte „the elective dimension of personal identity, and refuses to see the individual as a prisoner of his or her communal belonging. In a certain sense, to the extent that it does not exalt the superiority of the national ideal over any other one, and does not sacralize the nation as the ultimate and indisputable source of human identity, liberal nationalism can be seen as ‚post-nationalism’.”

Aşadar, ceea ce laudă dl Tismăneanu la Corneliu Coposu e „naţionalismul liberal”. Dar acest „naţionalism liberal/luminat/civic” e, de fapt, un „post-naţionalism”. Departe de a fi definită de memoria unei origini comune, de o istorie comună, de o limbă comună, de o cultură comună, naţiunea civică/liberală/luminată e definită prin faptul că împarte acelaşi teritoriu şi că apără aceleaşi „valori” constituţionale. După cum e uşor de observat, acest înţeles legalist al naţiunii e bazat pe valori abstracte şi universale, impuse de elita de guvernământ maselor recalcitrante. E un mod de a nivela şi, ca atare, nu e conservator pentru că nu respectă realitatea locului. Acest tip de naţionalism civic-constituţional poate fi considerat de dreapta doar acolo unde legalismul şi constituţionalismul sunt parte a culturii naţionale. Dar la români nu sunt, şi de aceea acest „naţionalism civic” nu poate apărea decât ca un import liberal, ca o inginerie socială pentru că îşi propune nu să exprime cultura naţională, ci să creeze în mod artificial o cultură naţională „civică”. În Germania, acest tip de patriotism constituţional a fost folosit la reeducarea nemţilor după 1945. În SUA, cei care susţin acest înţeles al naţionalismului sunt stânga democrată şi neoconservatorii, care vorbesc de America nu ca de o ţară cu un miez etnic anglo-saxon, ci ca de o „ţară dedicată unei propoziţii”, ca de o ţară definită doar prin constituţia ei, fără nici o trimitere la specificul cultural, la tradiţiile WASP, la realităţile fiecărui stat în parte, care au făcut posibilă această Constituţie, această rânduială.

Mai mult, „naţionalismul civic” e o creaţie a Revoluţiei Franceze şi, ca atare, responsabil de războaiele civile şi europene pe care le-a adus după sine 1789. Dacă naţionalismul etnic poate duce la războaie „tribale”, naţionalismul civic poate duce la războaie ideologice, aşa cum a fost masacrul ţăranilor din La Vendée. Redefinirea naţiunii în termeni constituţionali, ideologici în ultimă instanţă, atrage după sine epurarea nu etnică, ci politică: a monarhiştilor de către republicani, a creştinilor de către atei, a fumătorilor de către nefumători etc. Rămâne, de exemplu, de discutat dacă regimul „naţional-comunist” de care vorbeşte dl Tismăneanu mai tot timpul nu a fost (şi) o formă de „naţionalism civic” de vreme ce abaterea de la linia partidului, de la socialism, de la „orânduirea socialistă”, aducea după sine acuza de „trădător de ţară”. URSS i-a persecutat pe ruşi, în anii ’20, pentru a inventa „naţiunea sovietică”, o ficţiune legală destinată a ajuta la eradicarea naţiunii etnice, culturale, religioase, istorice ruseşti. Naţiunea, sub stăpânire sovietică, era definită constituţional, ideologic. Şi ce anume a fost „epopeea naţională cinematografică” dacă nu o încercare de a rescrie istoria românilor în termenii unui continuum nu doar etnic, ci mai ales ideologic? Boierii, deşi români, erau zugrăviţi ca trădători dacă nu împărtăşeau valorile eticii şi echităţii socialiste medievale, în vreme ce Burebista sau Mircea cel Bătrân aveau toate virtuţile unui secretar de partid apropiat de masse.

6. În contrast cu acest „naţionalism civic/liberal/luminat” bun, bun pentru că e „post-naţionalism”, dl Vladimir Tismăneanu aşază formele de naţionalism dăunător. Şi una din ele e „naţionalismul conservator”, descris astfel: „Conservative nationalism is often associated with Christian democracy and folk traditionalism. Although its proponents formally recognize the importance of individual rights, they tend to exaggerate the role of the past, the influence of the Church, and the nefarious impact of Western mass culture and liberal institutions. In many cases, these groups and parties praise premodern values, especially the agrarian communal bonds, and lambaste the role of financial capital and industry in destroying the pure ethno-religious community. Whether they confess it or not, conservative nationalists have a serious grudge against liberalism, which they portray as soulless, atomistic, and mechanical.” Ca exemplu de conservatori naţionalişti, dl Tismăneanu îi dă pe Franjo Tudjman şi alte „revivalist, traditionaist, ’third-way’ parties” din România, Ungaria, Slovacia şi restul Europei de Est.

O altă formă de naţionalism rău e, conform dlui Tismăneanu, „nostalgia etnocentrică” şi „naţionalismul liturgic” legat în România de „ideologia unor gânditori conservatori-populişti ca poetul romantic din secolul al nouăsprezecelea Mihai Eminescu şi filosoful interbelic Nae Ionescu”, şi în Polonia de gânditori catolici. Dar dacă dl Tismăneanu denunţă aceşti „conservatori populişti”, nu o face fără ajutorul unor marxişti precum Slavoj Zizek sau G. M. Tamas, citaţi admirativ de nenumărate ori pe parcursul cărţii şi consideraţi adevărate autorităţi în privinţa „patologiilor” societăţilor est-europene. Sigur, asta era pe vremea când încă nu ni se cerea în Idei în dialog să luptăm împotriva lui Zizek. Zizek trebuia mai întâi popularizat şi folosit împotriva românilor, aşa cum a făcut dl Tismăneanu, pentru ca apoi să putem inventa o dreaptă de carton care să fluture, aşa cum face dl Tismăneanu şi ucenicii săi de teapa unui Mihail Neamţu, stindardul „luptei” împotriva lui Zizek şi a „comunismului”.

6. Aşadar, ce observăm din aceste fragmente luate chiar din cartea în discuţie (aş putea continua exerciţiul şi pe alte cărţi ale dlui Tismăneanu)? Că, aşa după cum am spus eu şi după cum a arătat şi profesorul Gottfried în articolul său, dl Tismăneanu favorizează, ca şi Habermas, o ideologie liberală axată pe apărarea unei ordini constituţionale clădite pe identificarea raţională şi extinderea legislativă a „drepturilor” individuale care nu au nimic de a face cu tradiţia, invocată de gânditorii conservatori de la Burke la Russell Kirk. Naţiunea etnică, istoria, tradiţia, biserica, familia, morala, toate sunt supuse abstracţiunilor iluministe împotriva cărora s-a definit conservatorismul în ultimele două veacuri. Comunitatea istorică e dezmembrată în numele „drepturilor individuale” şi caracterului electiv al propriei identităţi. Dar caracterul electiv al propriei identităţi, odată legiferat, a stat şi stă la baza extinderii „statului dădacă” (welfare state) precum şi a dezastrului multiculturalist şi al corectitudinii politice datorită căruia, de exemplu, dacă dl Mircea Mihăieş decide mâine că vrea să devină femeie, mamă, sau mare scriitor, statul român sau suprastatul european are obligaţia de a-i respecta şi subvenţiona împlinirea acestei dorinţe.

7. Mai mult, PNŢCD şi Corneliu Coposu sunt lăudaţi pentru ceea ce ar putea caracteriza orice social-democrat sau stângist (în engleză, „liberal”, termen de a cărui ambivalenţă americano/europeană profită dl Tismăneanu) anticomunist, în vreme ce caracteristicile cu adevărat conservatoare, cum ar fi creştinismul lui Corneliu Coposu – sursă a „radicalismului” sesizat cu profund discomfort de dl Tismăneanu –, tradiţionalismul ardelean, interesul pentru mica proprietate ţărănească ameninţată nu doar de stat, ci şi de marile corporaţii sau de mari proprietari, distributismul, cinstirea eroilor istoriei poporului român, toate sunt trecute sub tăcere sau demonizate sub acuzaţia de „paseism”, „naţionalism liturgic”, „falocraţie”, „populism fascist” etc. Orice „deviaţie” conservatoare e stigmatizată de dl Tismăneanu în termeni care aduc aminte de patologizarea inamicului „patriarhal” practicată de Theodor W. Adorno în lucrarea The Authoritarian Personality. Astfel popoarele Estului Europei sunt descrise de dl Tismăneanu ca fiind pline de „patologii”, „obscurantism”, „tribalism”, „nevrotice sentimente de autovictimizare”, „antisemitism”. Ca echivalent american al acestor „patologii” fasciste, dl Tismăneanu menţionează discursul acelor oameni politici americani care militează împotriva lui „Big Government”!

Cât despre „radicalismul” lui Corneliu Coposu şi al opoziţiei anti-Iliescu, el e concediat de dl Tismăneanu ca fiind: „vindictive and moralizing”, „răzbunător şi moralizator”, un „mit al decomunizării” care, adus la îndeplinire, cu eventuale procese ale liderilor comunişti sau cu adoptarea punctului 8 de la Timişoara, ar duce, ne previne dl Tismăneanu, la „renaşterea practicilor corupte, maligne şi autoritare ale comunismului”. Aşadar dl Tismăneanu ne spunea ceea ce spunea şi dl Iliescu, ambii considerând că opoziţia, şi PNŢCD în special, era „răzbunătoare” şi, cum altfel, „dictatorială”. Comunistă sau fascistă.

8. Acesta, i-am spus dlui Gottfried şi e evident şi din această carte, e tipul de discurs care, venit de la persoane cu autoritate profesională şi politică precum dl Tismăneanu şi multiplicat de ecourile peşterii societăţii civile, a intimidat orice încercare a PNŢCD de a se defini ca un partid de dreapta conservatoare. Ca atare, tema naţionalismului cultural-conservator, sau figura poetului Mihai Eminescu, „demitizat” feroce de presa „elitei”, a rămas pe mâinile unui Funar sau ale unui Vadim Tudor. Care au folosit-o pentru a combate şi a distruge PNŢCD.

9. În concluzie, nu cred că cineva care a scris aceste lucruri şi multe altele care au dat o direcţie de stânga dezbaterii politice româneşti din ultimele două decenii poate apărea acum pentru a susţine că a fost şi este de dreapta. Dacă acceptăm ideea patriotismului civic/liberal/luminat, de ce atunci ne-ar păsa de românii din Basarabia, de vreme ce nu împărtăşim aceleaşi valori constituţionale cu ei? Dacă originea comună, istoria comună nu contează, atunci ce ne leagă de basarabeni? În 1998, dl Tismăneanu scria, în Fantasmele salvării, că naţionalismul civic e bun pentru că „nu arată prea mult interes sentimental trecutului”. În Evenimentul zilei din 6 mai, sub titlul obamaniac de „conservatorismul schimbării” (!), dl Tismăneanu laudă o recentă carte a dlor Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică pentru faptul că: „Nu am găsit nici un grăunte de paseism romantic în această carte.” Dacă în 1998 dl Tismăneanu era de stânga, atunci, din moment ce astăzi susţine aceleaşi idei în acelaşi fel, înseamnă că şi acum e de stânga. Sau poate că s-a răzgândit şi că încearcă să ne vândă sub denumirea de „dreapta populară” o dreaptă economică, liberală. Dar asta, aşa cum am arătat în cartea A treia forţă, nu e dreapta politică. Dreapta cu filtru a dlui Tismăneanu seamănă prea mult cu neoconservatorimul. Ca atare, e deja fumată.

10. Cât despre întrebarea dlui Mihăieş („De ce suntem atât de ticăloşi?”), îl las să şi-o pună, mereu şi mereu, atunci când se întâlneşte cu prietenii domniei-sale.

Mircea Platon

P.S. În afară de noi injurii, închei aici şirul intervenţiilor mele pe această temă. Din punctul meu de vedere, echipa Tismăneanu & Co. instrumentalizează filosofia politică. De aceea, nu poţi polemiza cu oameni care nu caută adevărul, ci puterea, şi care, ca atare, modifică în permanenţă înţelesul cuvintelor.

––-

Gura păcătosului…

de Alexandru Ciolan

În „România literară” nr. 18, din 8 mai 2009, domnul Mircea Mihăieş îşi face datoria de a sări în ajutorul prietenului său Vladimir Tismăneanu. Datornicului nu i se poate cere tragere de inimă atunci când îşi plăteşte datoria. Domnul Mircea Mihăieş poate (şi a dovedit că poate) să scrie mai bine decât a făcut-o răfuindu-se cu Mircea Platon numai pentru că îi este obligat lui Vladimir Tismăneanu (care, aflăm, le trimite mesaje indignate confraţilor care nu se grăbesc să-l apere atunci când se simte „atacat”). Scrisul silnic nu-i iese domnului Mircea Mihăieş. Se bâlbâie şi gafează… era să zic impardonabil, dar mi-am luat seama. Nu eu trebuie să iert…

Prima gafă ne întâmpină chiar în titlu, care este o întrebare retorică: „De ce suntem atât de ticăloşi?”. Chiar aşa, domnule M.M., de ce sunteţi atât de ticăloşi?

De la primele rânduri pricepem că articolul este supt din degete. Necitindu-i nici pe Mircea Platon, nici pe Paul Gottfried, M.M. (de aici înainte îmi voi permite să nu-l mai domnesc) deschide abrupt controversa de idei prin… descrierea unei fotografii a lui Mircea Platon. Trec peste impresia (neplăcută pentru heterosexualul din mine) că acordă o prea mare importanţă înfăţişării „ademenitoare” (sic!) a lui Mircea Platon cel din fotografie (Honi soit qui mal y pense). Voi remarca doar că nici Paul Gottfried, nici Mircea Platon nu au făcut, după ştiinţa mea, vreodată, referiri la fizicul cuiva. Ei discută idei şi doctrine. M.M., pentru a suporta duritatea dezbaterii doctrinare (atâta de câtă e în stare), trebuie mai întâi să se încarce cu energie contemplând o poză, în a cărei admiraţie fiind, comite o tautologie: „Cel care a stat în spatele obiectivului camerei…”. („În spatele camerei” sau „în spatele obiectivului” ar fi fost suficient. Deh, reveria deşteptată de un Anthony Perkins la tinereţe, bat-o vina…!) M.M., care îşi declară/declamă „centrismul” şi aversiunea faţă de fundamentalism, apelează fără jenă la arsenalul vadimist (crede că delimitând-se, declarativ, de Vadim Tudor ne va face să uităm că şi vadimismul, şi „elitismul intelectual” de după 1990 sunt efectele jocului la două capete al celor care ne-au condus în ultimele două decenii), în speţă referirea la aspectul fizic al adversarului.

Trec peste minciuna cu „centrismul” în care M.M. se sclifoseşte a fi îmbătrânit. M.M. nu e centrist (apropo: centrismul nici nu există în stare pură), e stângist. De ce s-o fi ferind să recunoască…? Dar asta e altă discuţie.

Vine apoi chestiunea cu „fundamentalismul” care, chipurile, i-ar repugna. M.M. a auzit un şlagăr şi a prins refrenul. Fluieră însă fals, ca un canar care nu a avut de la cine să înveţe arta trilului. Adevărurile şi valorile fundamentale se insuflă la vârste fragede. Iar cel care crede în ele nu e fundamentalist, aşa cum insinuează M.M. şi cei asemenea lui, amestecând termeni politici recenţi în chestiuni care ţin, de când lumea, de bunul simţ.

Peste lipsa de probitate de a declara făţiş că nu a citit cărţile lui Mircea Platon şi de a le lua totuşi peste picior am să trec fără alte comentarii. Ăştia ne sunt elitiştii…! Nu am să las însă nesancţionată infatuarea cu care M.M. îşi permite să categorisească, în vrac, editurile care l-au publicat pe Mircea Platon: „Sunt […] edituri marginale, dar asta nu contează prea mult”. Dacă nu contează „prea mult” de ce mai aduce vorba? Apoi, ce înseamnă „edituri marginale”? Edituri mici? Edituri underground? Edituri de nişă? Edituri de provincie? Sau, pur şi simplu, altele decât editurile la care publică Vladimir Tismăneanu, M.M. şi elitele „centriste”? (E de la sine înţeles că aceste elite lucrează doar cu edituri.., „centrale”.)

Cu adevărat grave sunt paragrafele în care M.M. „îşi înăspreşte glasul” şi, după ce i se pare a-l fi strivit pe Mircea Platon sub eticheta de sărăntoc intelectual aflat în căutarea unui sponsor (tot intelectual), îndreaptă ţeava puştii către Paul Gottfried, cel cu care, de fapt, ar fi trebuit să polemizeze, dacă îl ţineau curelele, Vladimir Tismăneanu. Vajnicul nostru Volodea nu are însă… ştiţi dumneavoastră ce pentru a polemiza cu un paleoconservator pe care nu îl poate acuza de antisemitism sau de fundamentalism.

M.M. crede a fi descifrat la Paul Gottfried frustrarea pentru că nu i s-au publicat la Princeton University Press (editura la care Vladimir Tismăneanu, ei da!, are acces), lucrări critice la adresa valorilor stângiste. Dacă ar fi avut subţirimea intelectuală al cărei posesor se socoteşte, M.M. ar fi priceput că fraza lui Paul Gottfried e un mod eufemistic de a califica o orientare ideologică, cu eleganţă numită „prea progresistă” (reamintim, Paul Gottfried este paleoconservator). Nu e nici o frustrare aici – cum să fii frustrat, dacă te ştii de dreapta, că nu te publică o editură stângistă…? Aş zice, chiar, că e un motiv de satisfacţie – înseamnă că te-ai făcut înţeles, că eşti inconfundabil. M.M. nu pricepe sau se face că nu pricepe că tocmai acesta este motivul pentru care Mircea Platon pledează pentru despărţirea apelor: stânga să-şi asume stângismul şi să se înghesuie pe malul stâng (ce-i drept, e mare aglomeraţie acolo…), părăsind malul drept al râului, pe care îl ocupă în mod fraudulos. Pretenţia aceasta de bun simţ îi apare „elitei” reprezentate de Vladimir Tismăneanu şi de M.M. drept… frustrare. Iar criteriile ideologice după care Princeton University Press respinge lucrările unui Paul Gottfried ne sunt prezentate, cu un truc ieftin, drept academice sau ştiinţifice. Relativizaţi, relativizaţi, ceva definitiv amestecat tot rămâne până la urmă…!

Înainte de a termina, să-l ajutăm pe M.M., cel atât de atent la eufonii, să priceapă un text în engleză. Paul Gottfried spune, referindu-se la cartea lui Vladimir Tismăneanu: „A thin, discursive volume” iar M.M. se lansează în demonstraţia că nu e nicidecum vorba de un volum subţire, pentru că are… 220 de pagini (sic!) scrise mărunt… M.M. ori nu ştie bine engleză (specialitatea sa, totuşi!) ori vrea să ne ducă de nas cu argumentul autorităţii. Şi thin în engleză, şi subţire, în română, au, pe lângă sensurile proprii, sensuri figurate. Thin = without solidity or substance; flimsy: a very thin plot for such a long book. Subţire = puţin consistent, sărac în substanţă. Paul Gottfried, în schimb, ştie bine englezeşte şi are şi o gândire logică. Nu ar pune niciodată pe „subţire” în sens cantitativ alături de „discursiv”, care descrie o calitate. Cartea lui Vladimir Tismăneanu, ar fi trebuit să traducă M.M., este discursivă şi nu foarte consistentă (o zeamă chioară pentru Paul Gottfried, un studiu în tehnica „razelor concentrice” pentru M.M.).

Mă opresc aici, nu înainte de a-l ruga pe M.M. să nu se mai includă printre „noi, românii” dacă ne socoteşte defecţi. Şi, mai ales, să nu se mai creadă profund şi îndreptăţit să ne dreagă. Prin articolul acesta lipsit de har se dovedeşte, dimpotrivă, superficial. Şi, aşa cum involuntar se autodefineşte în titlu, ticălos.

Alexandru Ciolan,

editor marginal

30 responses to “Mircea Platon si Alexandru Ciolan, polemici cu neocomunistii

  1. Ce l-a mai tradus Tismaneanu si pe Coposu. Manual de deconstructie marca Tismaneanu. „Pentru mine, opţiunea lui Corneliu Coposu, preţuită până şi de veteranul comunist Alexandru Bârlădeanu în omagiul publicat în urmă cu zece ani pentru ilustrul dispărut, a fost să se menţină consecvent de partea valorilor democratice şi pro-occidentale (…) Corneliu Coposu a simbolizat ceea ce numesc patriotismul luminat (ori, în termenii filosofiei politice, naţionalismul liberal).” – Tismaneanu.

    Deci Tismaneanu e de partea lui Barladeanu, comunistul, in aprecierea lui Coposu. Imi aduc aminte de securistul care l-a terorizat toata viata pe Coposu, la fel i-a spus Seniorului in 1990: „Domnule Coposu, eu va respect, dar sa stiti ca veti pierde alegerile. V-o spun din respect ca sa stiti la ce sa va asteptati”.🙂

    Anticomunism de pe pozitii socialiste. Adica reformarea comunismului: aceeasi oameni pentru drepturi date de stat, adica multiculturalism (gay, etc.). Lustratia nu e buna pentru ca aduce a „comunism” sau „fascism” pt Tismaneanu.

    Se mai indoieste cineva de saracia doctrinara a lui Tismaneanu? Daca da, imi pare rau domnilor, dar aveti probleme.

  2. Nationalismul liberal (sau socialist) lui Tismaneanu isi are originea in Big Government, in elitele care stau in preajma statului. Acest nationalism e totalitar, el pleaca dinspre stat inspre oameni si inventeaza drepturi.

    Dl Mircea Platon da lectii oricand si oricui. Asta e. Nu are cu cine.

  3. Domnul Neamtu nu vede lucrurile asa cum trebuie sa le vada. Pe blogul sau vrea sa spuna ca Mircea Platon greseste. Apoi il acuza pe Gottfried de inconsecventa ideilor. Mai ieri Neamtu il cita pe Gottfried in Idei in dialog, acum acelasi Gottfried e inconsecvent.

    De fapt, Mircea Platon isi incheie admiratia fata de Neamtu: „Sa nadajduim ca bufnita lui Mihai Neamtu, ortodoxa cum e, ne anunta nu o noua invazie barbara ci acea „noapte întunecata” dincolo de care vom fi cu Dumnezeu.” Adica se spera ca dl Neamtu sa nu intre in SISTEM, sa nu accepte compromisul, dar dl Neamtu nu a avut vointa necesara.

    Oricum, eu nu am niciun interes. Eu doar citesc carti – cate pot, nu sunt un intelectual – si vad ca dnii Platon si Hurduzeu sunt conservatori in comparatie cu pseudoconservatorii. Mai citesc si articolele conservatorilor americani si pe cele ale neoconservatorilor americani si vad ca ultimii sunt de stanga.

    Domnul Tismaneanu spune pe blog ca David Brooks de la New York Times e conservator. Minciuna! E neoconservator, e om de stanga (liberal) pentru ca face propaganda casatoriilor gay. Un conservator nu face propaganda casatoriilor gay, doar nu ne-am tampit, domnule Tismaneanu.

    Aveam o foarte buna parere despre Neamtu, Plesu, Liiceanu, Patapievici, insa citind cartile scrise de dnii Platon si Hurduzeu nu pot decat sa vad adevarul asa cum e. Apoi, mai citind si PseudoRomania de Ion Varlam, nu pot decat sa vad cum aceasta „elita” distruge in fiecare zi viata oamenilor. Isi bat joc de principii , de cultura, de crestinism, de adevar. Aceasta „elita” nu apartine Romaniei pentru ca ea nu s-a ridicat din vointa romanilor, ea s-a ridicat din vointa altora de a reeduca Romania si de a o conecta la era Big Brother.

    Aceasta „elita” e calul de bataie al utopiei, al nihilismului, al dictaturii. Cine deschide ochii scapa, cine nu, moare. Acest tip de intelectual din grupul Plesu – Patapievici – Tismaneanu etc. e tipul intelectualului-preot al erei Big Brother. Intelectualul-preot al unei ideologii e intelectualul INTEGRAT in SISTEM, el nu mai poate sa traiasca dialectic in raport cu SISTEMUL, intre el si SISTEM nu mai e nicio tensiune, disputa, contradictie. Partidul e mistica lui. Razboiul e expresia progresului pentru acest intelectual.

    „Este posibil ca tu sa nu fii interesat de razboi, dar razboiul este interesat de tine” – Leon Trotsky, teoretician marxist.
    Razboi permanent = revolutie permanenta.

    http://www.theoccidentalquarterly.com/archives/vol4no2/km-understandIII.html

  4. Tismaneanu: nu poate polemiza cu oameni „cu iz libertarian care acceptă oricând sprijinul financiar de la instituţii de stat;” (Patapievici la ICR). Ma intreb cum poate sa abereze dl Tismaneanu atat de mult? Apoi, nu poate polemiza cu oameni care isi injura tara (prietenul lor, Magureanu, presedintele lor, Iliescu), cine altcineva?!

    E bine ca si-a pastrat umorul spunandu-ne ca el a fost nedreptatit de comunism. Saracul!

    Dar cum ramane cu derapajele spre Noua Stanga ale prof Tismaneanu? Dl Tismaneanu critica marxismul clasic si se crede de dreapta, in timp ce Noua Stanga (marxismul reformat) e model cultural pt Tismaneanu. Si el se crede conservator. Nu vrea sa ne spuna pentru ca nu poate, nu e conservator, nu are cu ce.

    http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/12/conservatorii-de-la-editura-politica/

  5. ce e uluitor e ca tismaneanu nu poate polemiza decat pe baza de dosar. el nu discuta idei, ci oameni.

  6. parca e de la cadre.
    iar neamtu ii duce mapa si isi da singur suturi in fund ca sa avanseze.

  7. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/850792/EDITORIALUL-EVZ-Nu-vedem-Holocaustul-din-cauza-copacilor/

    Vede si asta numai antisemiti. Ioana Lupea, ce sa-i ceri? Atat o duce capul. Dupa 50 de ani de comunism suntem antisemiti, nu neocomunisti.

    Sa nu cumva sa spuna cineva ca ocupatia bolsevica s-a folosit in primul rand de minoritati pentru ca e antisemitism. Contextul istoric din acea perioada asta arata: comunismul s-a impus in Romania SI cu concursul UNEI PARTI din evreime pt ca aceasta parte s-a bucurat de caderea nazismului. Pentru UNII EVREI, comunismul a fost o binecuvantare in acel context istoric. Asa cum pentru UNII ROMANI (Antonescu) pactul cu Hitler a fost o alternativa. Dar de aici si pana la a spune ca CULTURA ROMANA e antisemita, e cale lunga, e o minciuna.

    Si Churchill a facut pact cu URSS declarand ca a ales intre doi porci. Asta inseamna ca cultura britanica e comunista, totalitara? Inseamna ca poporul britanic e comunist? In niciun caz. Ioana Lupea, ce sa-i ceri?

  8. Cand a fost scandalul cu Corneanu am asteptat parerea marilor nostri doctori in teologie. In zadar. Acum as astepta parerea si analizele si argumentele, cu bibliografia pe fata, marilor nostri politologi/analisti politici etc. Dar mi-e teama ca nu se va produce nimeni. „Inapoi la argument” zice dl Patapievici. Da’ de unde!

  9. Marii doctori in teologie, care in seminarii si facultati teologice invata ortodoxia dogmatica, au tacut repede in cazul Corneanu de parca nu s-ar preda dogmatica sau dogmatica ar fi erezie. O slugarnicie a doctorilor in teologie care nu au curajul sa poarte o polemica cu niciun episcop. Nu asa s-a facut teologie in primele secole. Din contra, un episcop / preot era anatemizat daca gresea si dat afara din Biserica. Era rigoare.

    Berdiaev nu s-a mai sfiit sa spuna ca nu e nicio intamplare ca Marx e evreu. Berdiaev era teolog, Neamtu ce e? Tismaneanu vorbeste despre Berdiaev, dar pun pariu ca n-a citit o iota din Berdiaev. Daca Berdiaev a spus ca nu e nicio intamplare ca Marx e evreu, o fi antisemit?

  10. Pt BD:

    So what?
    Toate lucrurile pe care le citezi acolo se fac sub obladuirea, cu aprobarea, pe baza principiilor, cu finantarea, „dreptei” de la putere (ziare/reviste/ consilieri prezidentiali/burse/finantari/institute).
    In rest, franctirorii crestini/anticomunisti/conservatori sunt declarati „legionari”.

  11. pe baza caror principii luptam cu stanga? ca pe baza principiilor unei drepte „de stanga” nu se poate.

  12. Ioana Lupea sufera. Spune asa:

    „În urmă cu trei ani, mareşalul vinovat de crime împotriva umanităţii era desemnat, prin voturile telespectatorilor televiziunii naţionale, al treilea mare român al tuturor timpurilor. ”

    Ia priviti topul mari romani: http://www.mariromani.ro/primapagina.php

    Pe locul 3 se afla Mihai Eminescu, „antisemitul”, Antonescu e pe locul 6.

    Cum ajung asemenea elemente sa scrie in presa?

  13. Pai nici Dreapta nu e unitara. Nici macar conservatorismul nu este de acelasi fel.
    Trebuie sa ajungem sa fim toti „un cuget si o simtire” ca sa apucam sa ne certam cu „stangacii”?
    Hai sa fim seriosi. Cearta asta nu e nici macar constructiva. Doar ca unii se vor lauda ca s/au boxat cu Tismaneanu iar altii se vor gratula ca au facut KO niste „fascisti”.

    Dar toti vom fi la fel de intregi si la fel de neschimbati ca si inainte de aceasta polemica monumentala

  14. Pai scriu la evz, unde scriu „senatorii” Tismaneanu, Patapievici si Mihaies, care vaneaza crestini/”comunisti mistici”. Si unde a scris si Bucurenci, un alt produs al scolii Dilema veche.

  15. Fara discutii, Tismaneanu e umilit in aceasta polemica. Am urmarit totul cu atentie. UMILINTA! Niciun om simplu (neintelectual, cat de cat informat si cu bun simt, dar nu anti-intelectual) nu-i poate da dreptate lui Tismaneanu in aceasta polemica.

    Daca se intreaba cineva daca sunt folositoare sau nu aceste polemici, sigur ca sunt. Ele deschid ochii, oamenii invata.

    Mircea Platon, intelectualul de care Romania are nevoie, de mult timp asteptat. Dan Puric, Ovidiu Hurduzeu. Cu acesti oameni se ridica nivelul de demnitate.

    Tismaneanu, Neamtu, Plesu, Patapievici, Cartarescu, Liiceanu – mai bine sa nu spunem nimic. Interzic dezbaterea de idei, le place monopolul si indoctrinarea dilematica. Dilema – boala intelectualului postcomunist care de 20 de ani rupe creioane pe texte goale in complicitate cu Ion Iliescu. Nici – nici, dar nici prea – prea.

  16. Lume, lume, exemplu de OLIGARHIE EREDITARA sustinuta de „anti-comunistul” Traian Basescu si de ciracii intelectuali ai domniei sale: http://cotidianul.ro/securistul_lui_basescu_si_a_urcat_fiica_pe_listele_pdl-84338.html

    Cititi, cititi, cititi sa vedeti pe cine sustin dnii Plesu, Tismaneanu, Neamtu, Liiceanu, Cartarescu, etc. Ei sunt vocile „anticomuniste”, nu-i asa , domnule Neamtu? PDL , partid anticomunist, nu-i asa domnule Tismaneanu?

    Cand un dilematic ca Plesu predica in Dilema ca nu trebuie sa fim redicali, ci trebuie sa colaboram cu fostii comunisti deghizati in „dreapta” din PDL, inseamna ca se perpetueaza sistemul. Cine e chior, sa fie chior in continuare.

    Basescu care se lauda ca el lichideaza oligarhii. Pai cum sa-i lichideze daca el e prieten cu ei?

    Cum pot sa fie unii atat de fraieri incat sa creada ce spun PDListii si intelectualii, nu pot sa imi dau seama. Discursul antioligarhic al lui Basescu si al acestor intelectuali iresponsabili a fost facut ca sa prosteasca oamenii si sa-i voteze.

    Vai de ei cand or sa cada solzii de pe ochii tineretului, sa vezi atunci renovazione.

  17. Pingback: Mircea Platon si Alexandru Ciolan, polemici cu neocomunistii | Secolul 21 ~ 21st Century·

  18. servul ciolan sa nudea lectii de morala!!! e un biet trepadus care scrie la comanda si are nostalgii stefan gheorghiu si conduce celebra editura logosel,nu logos !

  19. Reprezentantii „elitei” isi dovedesc iarasi „subtirimea”, injurand tarziu, anonim si gros. Si cu greseli de ortografie. E bine. Tismaneanu are admiratorii pe care ii merita. Seamana cu ciomagarii care, recrutati de comunistii condusi in anii ”40-’50 si de tatal sau, au construit comunismul in Romania.

  20. Subscriu la mesajul lui martin.
    Durerea mare e ca-s multi,galagiosi si obraznici. Iar cel mai greu se suporta putoarea lor specifica… Imi evoca o alta entitate „socio-etnica” cu caracteristici graitoare:burti impinse in fata, ghiuluri si lanturi enorme afisate cat ma ostentativ, tupeu si nesimtire manifestate cat mai zgomotos si incununarea prezentei sau trecerii lor, acel sleif de miros jegos si exasperant ramas in urma lor…
    Asa-s si neo-„intelectialii” „nostri”, doar ca in loc de burti au laptop-uri, in loc de ghiuluri patalamale cu lucire indioelnica si tupeul deghizat (sau nu) in dubitatie dilematica… Problema mare, o repet, e ca put, put de-ti iau olfactia … si mai si lasa in urma lor duhoare necurata dupa care nu „creste” nimic…Duca-se pe pustii!….
    Nu ne ramane decat sa invatam sa ne ferim si sa nadajduim. Doamne ajuta!

  21. Nu stiu unde a studiat Ciolan, dar faptul ca, incapabili sa sustineti o dezbatere de idei, recurgeti imediat la amenintarea cu „dosarul”, ma face sa cred ca, daca Ciolan a studiat la Stefan Gheorghiu, voi i-ati fost profesori acolo. Sau va ocupati de „dosarele” studentilor. Decat sa publicati „dosare”, mai bine invatati sa scrieti o fraza corecta, coerenta si fara insulte. Mai moale cu „reeducarea”!

  22. Bai aurolacilor, nu sunteti in stare nici sa ii stergeti pantofii lui Alexandru Ciolan! Jigodiile naibii!

  23. Aloo, frate, Tismaneanu minte si cand isi scrie cartile. Ce sa-i ceri? Admiterea lui la Universitatea Maryland arata cat de jos a ajuns invatamantul american sau occidental.

    Votati-i ca o sa aveti decomunizare peste 100 de ani.

  24. Pingback: Cum se voteaza duminica « Radical & hipercritic·

  25. Pingback: O fantoma care bantuie Romania: Vladimir Tismaneanu, de Mircea Platon « Radical & hipercritic·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s