Autopsia unor alegeri, de Mircea Platon

Mircea Platon

Autopsia unor alegeri

1. România îngenuncheatã

Presa internaţionalã a scris, în ultima sãptãmânã, despre violenta campanie electoralã care a agitat “cea mai coruptã/sãracã ţarã din Europa”, România. Din pãcate, comentatorii internaţionali nu analizeazã legãtura dintre corupţia vieţii publice româneşti şi violenţa campaniei electorale. Dacã recentele alegeri ar fi adus la putere partidele unor Corneliu Vadim Tudor sau George Becali, atunci probabil cã s-ar fi vorbit, previzibil, de legãtura dintre criza economicã şi “recrudescenţa extremei drepte” şi deci a “violenţei”. Iar românilor li s-ar fi prescris şi mai multã vaselinã corporat-globalistã împotriva “cancerului rasist”. Dar cum criza economicã nu a dus din fericire la recrudescenţa extremistã cu pricina, ci la victoria chinuitã a unui preşedinte neoliberal susţinut de Bruxelles,[i] sursele violenţei electorale rãmân un mister pentru analiştii occidentali şi chiar pentru unii comentatori români, care se mulţumesc doar sã deplângã josnicia întregii campanii electorale şi sã condamne hãituirea mediaticã a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

E adevãrat cã oligopolul mediatic exercitat de triada Vântu-Voiculescu-Patriciu, aflaţi în conflict deschis cu Preşedintele Bãsescu, a jucat un rol important în manipularea şi înveninarea campaniei electorale. E adevãrat cã “mogulii” şi-au fãcut averile într-un mod care nu suportã lumina zilei. E adevãrat cã “exerciţiul” democratic românesc e la nivel, preşcolar, de bastonaşe (pe spinarea omului cinstit) şi cârligaşe (în buza electorului naiv). E adevãrat cã “vechile structuri” sunt încã la putere în România. E adevãrat cã trebuie sã scãpãm de ele. Singurul lucru neclar e însã dacã Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a soluţiei sau parte a problemei.

Dupã pãrerea mea, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui sunt parte a problemei. Violenţa încleştãrii dintre Preşedintele Bãsescu şi “mogulii PDSR” mi-a adus aminte de sãlbãticia confruntãrilor dintre troţkişti şi stalinişti, sau dintre socialiştii şi comuniştii francezi. Singurul mod în care poate fi explicatã şi înţeleasã aceastã violenţã e ca o ceartã în familie, în familia stângii româneşti în cazul nostru. Bãtãlia dintre minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu şi oligarhii economici ai PDSR-ului nu e o bãtãlie între o variantã de modernizare şi una de stagnare a României, aşa cum a prezentat-o Preşedintele Bãsescu. Nu e nici bãtãlia dintre douã versiuni de modernizare: una liberal-conservatoare şi cealaltã socialistã. Ambele tabere sunt, cu nesemnificative excepţii, dedicate globalizãrii, secularizãrii sau instrumentalizãrii religiei în favoarea ingineriilor sociale, pierderii suveranitãţii României în favoarea U.E. şi revoluţiei democratice globale. Ambele tabere, când au avut ocazia, au “privatizat” România cu mari pierderi pentru ţarã şi cu bun profit pentru ele însele. Fiecãrui oligarh PDSR îi corespunde un oligarh PDL. Fiecãrei minciuni iliesciene (de genul: “Nu ne vindem ţara!”) îi corespunde o minciunã bãsescianã (de genul: “Voi susţine micii întreprinzãtori”). Jaful corporat, fie cã e românesc, fie cã e strãin, e acelaşi, şi e straniu ca nişte neoliberali dedicaţi susţinerii multinaţionalelor occidentale corupte sã fie atât de înverşunaţi împotriva corporaţiilor româneşti corupte. Lupta stângii iliesciene împotriva dreptei conservatoare în anii ’90 a fost amplificatã de lupta falsei drepte bãsesciene împotriva unei a treia forţe conservatoare în anii 2000. Şi oamenii lui Iliescu şi oamenii lui Bãsescu au sabotat şi hãituit dreapta conservatoare sub acuzaţia de “legionarism”.[ii]

Minigarhii intelectuali ai Preşedintelui Bãsescu au fost ani de zile pe statele de platã ale mogulilor Patriciu-Vîntu-Voiculescu. Impertinenţei activiştilor PDSR îi corespunde sfruntarea “elitei” PD-L.[iii] Minciunilor populiste PDSR-iste îi corespund aburelile elitiste PDL-iste.[iv] Unii te înjurã securist, ceilalţi se oţãrãsc la tine în francezã de Bruxelles. Unii te fac “haimana” sau “golan”, ceilalţi îţi spun, mai rafinat, cã eşti „scelerat” (Mircea Mihãieş despre Crin Antonescu), cã ai “inima ca un cur”, cã poporul român e un popor de psihopaţi fascişti, şi cã România profundã e populatã doar de beţivi, manelişti şi violatori.[v] Unii te înghiontesc cu patul puştii cãtre locul execuţiei, ceilalţi te duc de nas cãtre groapa comunã. E, în toate, un amalgam de modalitãţi şi intensitãţi ale dispreţului securist/nomenclaturist pentru poporul român. Popor care trebuie folosit şi care e „bun” doar atunci când îţi legitimeazã prin vot jecmãnitorii, aşa cum o demonstreazq recentul entuziasm populist al unui Vladimir Tismãneanu.[vi] E bãtãlia dintre douã mafii care doresc sã controleze beneficiile “modernizãrii” României. în absenţa unei economii care sã mai poatã fi privatizate, politica a rãmas modul preferat al mafiilor româneşti de a socializa pierderile şi de a privatiza profiturile. De a profita de pe urma nimicniciei unei Românii în genunchi.

În esenţã, Preşedintele Bãsescu a câştigat o victorie îndoielnicã pentru cã a jucat, ca şi adversarul, cu cãrţi mãsluite. Fârtaţii Preşedintelui au fost la fel de mincinoşi ca şi nefârtaţii lui. Minciuna Preşedintelui a mers umãr la umãr cu minciuna Opoziţiei. Impostura anticomunistã a Preşedintelui a fost balansatã de impostura Capitalistã (Democratic/Parlamentarã) a Opoziţiei. Preşedintele Bãsescu a fãcut apel la “popor”. Care popor? Cel plecat, cel “legionar” sau cel intrat prea repede în pãmânt? Care popor? Cel descris de ambasadorul Teodor Baconsky, cu doar câteva zile înainte de victoria lui Traian Bãsescu, drept: „O populaţie dominatã de resentiment, complexe obscure, neseriozitate, dezbinare, instabilitate emoţionalã şi distorsiuni cognitive”?[vii] Într-o ţarã îmbãtrânitã prematur de ultravioletele globalizãrii, la care elitele noastre se bronzeazã artificial, într-o ţarã în care, în curând, numãrul parlamentarilor s-ar putea sã-l depãşeascã pe cel al populaţiei sub 18 ani, într-o ţarã pe cale de a deveni doar un ţinut, Preşedintele face apel la “popor”.

Pentru ca sã poţi face apel la popor ca la o instanţã supremã trebuie sã tratezi poporul ca pe o instanţã supremã. Nu poţi sã asmuţi asupra lui o armatã de arendaşi care sã-l mintã, sã-l insulte, sã-l vândã, sã-l prostitueze, sã-l drogheze, sã-l batã şi sã-l mulgã pentru ca apoi sã vii, senin, sã faci apel la popor. Când faci apel la o curte superioarã de justiţie faci apel la nişte magistraţi inamovibili. Or, au proclamat Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui inamovibilitatea poporului român? Pot cei care trateazã poporul român ca pe un bun fungibil şi perisabil sã facã apel la poporul român? Pot cei care batjocoresc chipul lui Hristos în sufletul poporul român sã se roage apoi în faţa acelei icoane? Poate un popor sã facã “minuni” dacã nu jertfeşti ceva pentru el, pentru chipul lui Hristos din el? Dacã nu te lepezi de Satana pentru el? Poţi sã te faci frate cu dracul ca sã treci puntea, dar acea punte nu duce la Dumnezeu. Ci la altã punte, peste alt abis, şi la alt abis fãrã nici o punte. Elitele politice şi intelectuale româneşti şi-au petrecut ultimii douãzeci de ani tot trecând punţi, când tot ce le-ar fi trebuit ca sã iasã din labirint ar fi fost o scarã. Dar verticalitatea obligã, şi elitele româneşti sunt fericitele posesoare ale unei nobleţi care nu obligã la nimic.

Dupã ce au petrecut ani buni fãcând elogiul “moderaţiei” şi atacând “radicalii”[viii] şi “rigiditatea” unui Corneliu Coposu care, în viziunea ideologului-şef al taberei Preşedintelui Bãsescu, a refuzat “concilierea” cu FSN-ul lui Ion Iliescu, minigarhii intelctuali ai Preşedintelui au descoperit, pe ultima sutã de metri, deliciile “talibanismului anticomunist” (apud Zoe Petre). Aceeaşi oameni care au atacat pieziş fermitatea cu care “radicalii” ortodocşi au respins instrumentalizarea politicã a Sfintei Împãrtãşanii în “cazul Corneanu” s-au dedat acum la insulte grosolane în beneficiul Preşedintelui Bãsescu.[ix] Se vede treaba cã “moderaţia” în slujba lui Hristos merge mânã în mânã cu “fermitatea” în solda Preşedintelui Bãsescu atunci când trãieşti pe seama lui Hristos pentru Preşedintele Bãsescu. Dar şi “moderaţia” şi “radicalismul” oamenilor Preşedintelui sunt false. Şi dacã înţelegem acest lucru vom înţelege şi de ce violenţa campaniei electorale e un simptom al României îngenuncheate. Şi vom înţelege şi cã România e îngenuncheatã pentru cã elitele care ne conduc – oligarhii economici, baronii politici şi minigarhii intelectuali – falsificã, bruiazã şi manipuleazã legãtura poporului român cu propria lui realitate.

2. România renãscutã?

Resuscitat, în contextul rãzboaielor religioase din secolul al XVII-lea, idealul “moderaţiei” era opus celui al “entuziastului” puritan, al “fanaticului” care nu vede realitatea. Ca atare, moderaţia nu e în principal o chestiune de ton – ponderat –, de algoritm politic sau de compromis moral. Moderaţia presupune în primul rând fidelitatea reprezentãrii realitãţii, pe care fanatismul o neagã. Principalul defect al fanaticului nu e acela cã ridicã vocea, ci cã pierde din vedere realitatea, cã nu se raporteazã la ceea ce existã. Opusul moderatului nu e doar fanaticul, ci şi impostorul. Oricine falsificã realitatea, de bunã-credinţã (fanaticul) sau din spirit mercenar (impostorul), e un om opus moderaţiei pentru cã nu are o relaţie normalã cu realitatea, pentru cã nu reprezintã corect realitatea. Ca atare, deţinutul politic aflat sub torturã care strigã, cu ultimele puteri, cã “unu şi cu unu fac doi” e adevãratul moderat, şi nu bruta securistã care îi repetã, cu voce ponderatã şi cruzime manieratã, cã “unu şi cu unu fac trei”.

Moderaţia nu înseamnã veşnica disponibilitate de a negocia adevãrul. Pentru cã asta ar însemna sã ne credem stãpânii adevãrului. Moderaţia înseamnã a mãrturisi adevãrul. Moderaţia depinde de capacitatea de a recunoaşte adevãrul şi de a lãsa moştenire obişnuinţa lui. Dacã acceptãm cã moderaţia presupune în primul rând a nu lãsa fanatismul sau impostura sã îţi tulbure modul de a te raporta corect la realitate, atunci acceptãm cã, silit sã se confrunte cu falsificarea realitãţii şi a modurilor ei de reprezentare, moderatul va deveni ferm sau radical. Moderat e orice om normal, adicã orice om care tinde cãtre bine prin adevãr. Moderatul ferm e conservatorul, adicã orice om care încearcã în mod conştient sã apere realitatea şi reprezentarea ei fidelã.

Dar atunci când moderaţia înseamnã doar a adopta poziţia de mijloc în orice situaţie, a te fofila oportunist, a minţi timid, a cãuta sã te descurci şi sã te ai bine cu toţi, atunci moderaţia devine echivalentul abilitãţii de a discerne minciuna profitabilã. Şi fermitatea cu care e înmulţitã aceastã “moderaţie” rezultã în sfruntare. “Radicalismul anticomunist” al Preşedintelui Bãsescu, clãdit pe falsificãri iniţiale şi pe oportunisme de parcurs,[x] nu a fost decât o sfruntare ideologicã: adicã o minciunã proptitã de entuziasm mercenar.

Ceea ce au pierdut din vedere Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui e cã radicalismul anticomunist, condamnarea comunismului adicã, e parte a luptei pentru adevãr în viaţa publicã româneascã. Condamnarea comunismului e o subspecie a luptei pentru adevãr. Condamnarea comunismului nu are deci nicio valoare dacã e instrumentalizatã în folosul minciunii de partid şi de stat. E doar compromisã. Condamnarea comunismului nu scuzã turpitudinea moralã şi necinstea intelectualã a unor elite politice şi intelectuale care au transformat suferinţa pãrinţilor şi bunicilor noştri în jeton de jucat la ruleta politicii în speranţa cã, pe baza lui, pot câştiga un nou mandat, o nouã amantã, o nouã sinecurã, un nou jacuzzi.

Condamnarea comunismului nu are valoare decât dacã e fãcutã ca reprezentare corectã a realitãţii româneşti, adicã şi a istoriei româneşti. Pentru cã realitatea e vãzutã şi nevãzutã. Realitatea omului e şi trup şi suflet. Şi suferinţã, şi speranţã. Şi trecut, şi viitor. Şi mizerie, şi potenţial. Or, Preşedintele Bãsescu şi oamenii lui s-au fãcut vinovaţi, ca şi mogulii PDSR, de falsificarea realitãţii vãzute. Mogulii, de exemplu, au exagerat pânã la caricaturã defectele Preşedintelui Bãsescu. Pe de altã parte, elita Preşedintelui Bãsescu a redus la caricaturã istoria poporului român.[xi]

Dar, mai presus de orice, oamenii preşedintelui Bãsescu s-au fãcut vinovaţi de pervertirea şi falsificarea realitãţii nevãzute a acestui popor, de destrãmarea cinicã a sufletului lui, de instrumentalizarea creştinismului, de batjocorirea reperelor, de compromiterea sistemului imunitar al românilor. Dacã Iliescu ne-a vrut sovietici gorbaciovişti, elitele Preşedintelui ne-au vrut ba “scoţieni reformaţi”, ba umanişti spinozişti, ba cosmopoliţi fãrã ţarã, ba ecumenici fãrã Bisericã, ba mistici sufiţti, orice, numai români ortodocşi nu. Pânã şi condamnarea comunismului s-a transformat tot într-un prilej sectar de culpabilizare a poporului român şi a Bisericii Ortodoxe. Adicã pânã şi condamnarea comunismului s-a fãcut nu din perspectiva noastrã, ci din perspectiva unor vlãstare ale cãlãilor acestui popor. Condamnarea comunismului a devenit doar un nou prilej de reeducare: se condamnã selectiv şi se deconspirã pe alese. Care e deci realitatea şi adecvarea la realitate? Unde e reprezentarea fidelã a realitãţii, şi deci moderaţia, în opera “echipei Bãsescu”?[xii]

Filosofia politicã a nomenclaturii comuniste şi metacomuniste româneşti pare a o copia pe cea a lui Bertold Brecht, care dupã înãbuşirea violentã a revoltei est-germane în 1953 se întreba cinic: “Nu ar fi oare mai uşor dacã guvernul ar putea sã dizolve poporul şi sã aleagã altul?” Cum se poate construi ceva fãrã a ţine cont de realitatea acestui popor? Şi cum se poate construi ceva cu oameni care, atunci când le vorbeşti de potenţialul acestui popor, îţi vorbesc rânjind doar de mizeria lui. De ce am crede ce vrea sã ne facã sã credem torţionarul care, dupã ce ne bate, ne pune o oglindã în faţã şi ne spune cã nu suntem decât ceea ce vedem: un boţ de carne tumefiatã şi sângerândã. Noi, ca persoane şi ca neam, nu suntem doar ce ne fac cãlãii noştri sã fim. Nu suntem nici mãcar doar ceea ce ne-a fãcut indolenţa noastrã sã fim. Şi asta pentru cã, dincolo de nimicnicia şi de indolenţa noastrã, suntem liberi. Suntem, ca oameni şi ca neam, ceea ce ne-a lãsat Dumnezeu sã fim. Dar trebuie sã reînvãţãm cine suntem. Trebuie sã nu mai lãsãm maeştrii pãpuşari sã ne reducã realitatea istoricã la un teatru al memoriei, şi nici identitatea la un numãr al extragerii loto globale.

Avem acum şansa edificãrii unui discurs alternativ conservator serios şi credibil. Fãrã pãpuşari. Fãrã aviatori ideologici. Fãrã oameni compromişi. Actualele partide politice şi-au epuizat rezerva de cadre şi de gãselniţe. Unii, şi mã gândesc aici la susţinãtorii Preşedintelui Bãsescu, şi-au terminat cariera politicã înainte de a o începe. Nu peste mult timp vor înţelege şi ei acest lucru. Românii pe care i-am întâlnit în ultimii ani în cursul peregrinqrilor mele prin ţarã m-au întrebat mereu de “soluţii”. Soluţia, ca şi moderaţia, depinde de adecvarea noastrã la realitate. La noi înşine. Sã nu ne mai uitãm la cei care ne spun sã fim ca ei sau ca alţii (chinezi, scoţieni, nemţi, americani, globali). Sã luãm exemplu de la cei care ne învaţã cum sã fim noi înşine.[xiii] Sã clãdim oaze de luciditate. Învãţând cum sã fim noi înşine vom învãţa sã discernem şi cine sunt ceilalţi: cine e “adevãrat” şi cine nu. Soluţia existã. Dar trebuie sã învãţãm sã o vedem. Soluţia are de a face cu realitatea vieţii româneşti.

Trebuie doar sã rãspundem onest, fãrã cinism elitist sau şovinism conspiraţionist, fãrã entuziasme sau descurajãri conjuncturale, la trei întrebãri: Cine suntem? Ce vrem sã facem? Ce suntem dispuşi sã sacrificãm pentru a construi ceva? Pânã acum am vãzut la conducerea României doar oameni servil interesaţi de cine sunt şi de ce vor alţii. Oameni gata la orice câştig. Nu am vãzut înca oameni liberi. Şi nu i-am vãzut pentru cã nu ştim sã-i vedem.



[i]Vezi Dragoş Paul Aligicã, „Campania Geoanã: culisele internaţionale”, Revista 22 (9 decembrie 2009; http://www.revista22.ro/campania-geoana-culisele-internationale-7272.html)

[ii] Vezi atacul lui Horia-Roman Patapievici, în „Radicalism şi criticã pauşalã”, Idei în dialog (februarie 2008; http://www.ideiindialog.ro/articol_284/radicalism_si_critica_pausala.html). Vezi şi Mircea Platon, „Comisarul Tismãneanu se întoarce” şi „Despre dreapta româneascã” (http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=12668).

[iii] Vezi cazul lui Teodor Baconsky, teologul creştin şi amabasador al României care în articolele sale amestecã dispreţul faţã de poporul român cu entuziasmul pentru o elitã amoralã şi mincinoasã. Vezi articolele: „Despre noi, laolaltã” (Dilema veche, 3 decembrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995); „Acţiunea indirectã” (Dilema veche, 22 octombrie 2009; http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=297&cmd=articol&id=11707); „Titanic vals” (Cotidianul, 26 iunie 2008, http://www.cotidianul.ro/titanic_vals-49883.html). Pentru rezultatele concrete ale acestui machiavelism vezi cazul eseistei conservatoare şi specialistei în filosofie politicã Chantal Delsol, pe care obişnuitele manevre ale elitei Preşedintelui Bãsescu grupate într-un Institut de Studii Populare, din al cãrui colegiu fac parte şi „machiavelienii” Baconsky şi Tismãneanu, au determinat-o sã-şi dea demisia din colegiul de conducere al respectivului institut şi sã protesteze public împotriva manipulãrii samavolnice a numelui domniei-sale. Vezi Observator ccultural din 29 octombrie si 12 noiembrie 2009 (http://www.observatorcultural.ro/Mesaj-Chantal-Delsol*articleID_22701-articles_details.html ; http://www.observatorcultural.ro/Precizari-suplimentare*articleID_22741-articles_details.html).

[iv] Vezi exemplele pe care le dau autorii în Mircea Platon, Gheorghe Fedorovici, Mãsura vremii: îndemn la normalitate, Bucureşti, Ed.Predania, 2009.

[v] Vezi cazurile discutate în Mircea Platon, „‘Balanţa” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/search/label/Mircea%20Platon) şi „Destinul românesc şi mântuirea mecanicã” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/destinul-romanesc-si-mantuirea-mecanica.html). Vezi şi Gheorghe Fedorovici, „Satul românesc de la demolare la deconstrucţie” (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/satul-romanesc-de-la-demolare-la.html)

[vi] Vezi Vladimir Tismãneanu, „‘We the People’: Alegerile prezidenţiale şi suveranitatea poporului”, Evenimentul Zilei (9 decembrie 2009; http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/879087/SENATUL-EVZ-We-the-People-Alegerile-prezidentiale-si-suveranitatea-poporului/).

[vii] Vezi (Dilema veche, 3 decembrie 2009, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=303&cmd=articol&id=11995).

[viii] Vezi discuţia atacurilor lui Vladimir Tismãneanu la adresa „rigiditãţii” anticomuniste a lui Corneliu Coposu în Mircea Platon, „O fantomã bântuie România: Vladimir Tismãneanu” (https://culianu.wordpress.com/2009/08/09/o-fantoma-care-bantuie-romania-vladimir-tismaneanu-mircea-platon/) .

[ix] Vezi cazul lui Mihail Neamţu, care scria, descalificant, dupã alianţa dintre Mircea Geoanã şi Crin Antonescu despre cum: „Un oarecare agramat, sprijinit si „garantat” de un oligofren, aspirã la demnitatea prezidenţialã” (http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/11/26/nervii-domnului-patriciu-stupid-people-si-televiziunea-tribunal-mihail-neamtu/).

[x] Vezi, pe lângã articolele semnate de Gheorghe Fedorovici, şi articolele semnate de Zoe Petre, Alina Mungiu, Carmen Muşat, Dorin Tudoran şi Liviu Cangeopol. Dincolo de orientãrile ideologice divergente, analizele de mai sus se întâlnesc în evidenţierea incoerenţelor şi duplicitãţilor agendei anticomuniste a Preşedintelui Bãsescu şi a oamenilor lui.

[xi] Vezi Traian Ungureanu, Încontro duce istoria României, Bucureşti, Humanitas, 2008 şi conferinţa lui Patapievici. Vezi, pentru teze similare celor ale lui TRU, conferinţa lui Horia-Roman Patapievici, „Anatomia unei catastrofe” discutatã în Mircea Platon, „Libertatea istoriei şi istoria libertãţii”, A treia forţq: România profundã, Bucureşti, Ed. Logos, 2008, 271-281.

[xii] Vezi de exemplu Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligicã, Reconstrucţia dreptei, Bucureşti, Humanitas, 2008 Aligicã/Stoica. Cartea propune o “filosofie” liberal-conservatoare care repetã fidel toate clişeele neoliberalismului falimentar anglo-saxon şi care nu are nimic de spus despre ce se poate construi bazat pe realitatea româneascã. Vezi şi foarte pertinentele comentarii şi obiecţiuni ale lui Ovidiu Hurduzeu, al cãrui articol a fost cenzurat de partizanii Preşedintelui Bãsescu, aici: https://culianu.wordpress.com/2009/09/11/ovidiu-hurduzeu-despre-conservatorismul-schimbarii-valeriu-stoica/.

[xiii] Vezi spre exemplu articolul lui John C. Medaille, http://distributism.blogspot.com/2009/12/burn-vineyard.html. Vezi şi A Treia Fortã. Economia libertãţii: Renaşterea României profunde, John C. Medaille, Ovidiu Hurduzeu (eds.), Logos, 2009. Comparaţi opinia despre România a unor strãini care nu trãiesc de pe seama degradãrii României cu opiniiile neo-nomenclaturiştilor  noştri.

Anunțuri

59 de răspunsuri la „Autopsia unor alegeri, de Mircea Platon

  1. Asa este!
    Solutia nu vine pe tava, solutia presupune efort, sacrificiu si multa cunostinta de sine si categoric evitarea oricarui compromis, cu orice „risc”.

    Ramine totusi de vazut cum cei care au devenit imuni la bruiaje sa ajunga cumva si la cei care inca sint sensibili.
    Va fi de tipul aluatului care dospeste sau printr-un salt generat de un moment privilegiat…providential poate?

  2. o singura alternativa mai avem la ceea ce se intampla acum si mai ales la ceea ce va fi: marturisirea si jertfa.
    restul, este doar propaganda iluziei milenariste.
    nu mai exista nimic apartinand lumii cazute care sa poata fi exceptat de la instrumentalizarea sistemului. asta e „masura vremii”, nu alta.

  3. Excelent articolul! Acest tip de luciditate ne face pe multi sa constientizam societatea surogat pe care ne-o ofera neo-stanga infratiti cu neo-dreapta. Traim vremuri istorice in care asistam la formarea omului neo, individ statistic, asexuat,fara memorie, compus doar din cifre de consum, lipsit de trecut, fara viitor, care traieste doar in prezent, fara a putea constientiza ca este un prezent circular. Prezentul lui e doar o zi. Aceeasi zi.

  4. Academia Romana a acordat Premiul „Lucian Blaga” dlui Mircea Platon, in prezent doctorand in istorie la Ohio State University at Columbus.

    Ionele, spunei lui Neamtu ca e o mediocritate. Si Tismaneanu si Patapievici, toti. Sunteti frustrati acum.

  5. Pingback: Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid) » Blog Archive » Autopsia unor alegeri·

  6. Extrem de mult mi-a placut finalul cu cele trei intrebari. Mai ales intrebarea a treia, pentru ca daca nu dam un raspuns ferm la cea de-a treia intrebare, discutam doar ca sa ne aflam in treaba cu privire la primele doua teme. Doar prin raspunsul concret (cu fapte, nu cu vorbe) la cea de-a treia intrebare se separa graul de neghina. Si degeaba oracaie diferiti frustrati anonimi. Realitatea este ca indivizi precum Patapievici si Baconsky, care au avut niste debuturi intelectuale foarte promitatoare, au sucombat inclusiv la capitolul calitate intelectuala datorita abdicarilor lor morale. Pur si simplu, comparat cu ceea ce scriau cu ani buni in urma si comparat cu ceea ce scrie Mircea Platon astazi, indivizii cu pricina sunt extrem de plictisitori. De ce? Prin ce se deosebesc de Platon? Sunt lipsiti de identitate in scris, identitatea fiind cea care da savoare scrisului (vezi intrebarea 1) pentru ca sunt incosecventi cu ei inisi (vezi intrebarea 2), si sunt inconsecventi cu ei insisi pentru ca nu sunt dispusi sa sacrfice nimic(vezi intrebarea 3). Iar atata timp cat nu esti dispus sa te sacrifici nu ai cum sa fii cineva. Devii neinteresant. „Om recent” cum se spune. Iata cercul vicios.

  7. Dintre valorile promovate de elită, adevărul este exclus din capul locului (vezi epigraful ales de Vladimir Tismăneanu pentru blogul său (memorie, libertate, moderaţie). „Memoria” şi „libertatea” sînt astfel încorsetate în chinga elastică a „moderaţiei”: sînt îngăduite acea memorie şi libertate definite de „moderator”. Însă la adevăraţii păstrători ai memoriei, memoria şi libertatea apar întotdeauna în compania adevărului şi a responsabilităţii.
    Este remarcabilă performanţa unora ca Duca, care se declară de acord atît cu condiţia adevărului din textele dlui. Mircea Platon, cît şi cu refuzul adevărului (declarînd despre cartea lui Riemen, Nobleţea spiritului, că este o „carte bună”), sau a altora, de aceeaşi teapă, care după ce i-au făcut campanie lui Băsescu, ne spun că împărtăşesc („în mare parte”) punctul de vedere al lui M. Platon.

  8. E amuzant ca domnul Ionel solicita lui Mircea Platon ceea ce nu pretinde lui HRP…

    @Gheorghe Stratilat:

    Uff. Puteati sa gasiti un exemplu mai bun decat cel cu micul volum al lui Riemen.
    Ce sa ii fac? Sunt un om liber si pot sa mai imi schimb sau sa imi revizuiesc unele opinii. Probabil ca in acest punct, al capacitatii de schimbare, ma separ radical de dumneavoastra, care, din cate am tot citit, sunteti omul unor idei fixe.

  9. Domnule M. Platon, cum puteţi spune că „nu am văzut încă oameni liberi. Şi nu i-am văzut pentru că nu ştim să-i vedem” ? Nu vedeţi cît de liber este domnul Duca? Este liber pînă şi faţă de adevăr.
    Poate că tocmai de aceea dl. Duca îşi permite libertatea unor confuzii elocvente. Precum confundarea statorniciei cu mania ideilor fixe.

  10. Premiul Academiei acordat lui Mircea Platon este o recunoastere tardiva – dar mai bine mai tarziu decat niciodata – a valorii unuia dintre cei mai lucizi, mai profunzi si mai talentati intelectuali/scriitori din Romania de astazi. Prin acest premiu Mircea Platon devine un autor „normal” intr-o tara anormala. Macar, banuiesc, de acum inainte se poate scrie in mainstream despre cartile sale fara aprobare de la domnul Tismaneanu si ciracii lui. Asta nu inseamna ca Mircea Platon nu va avea in continuare statut de „underground author”. Intr-o tara colonizata, in care institutiile culturale sunt in miinile unei minoritati globalist conectate, toti cei care lupta pentru recastigarea demnitatii nationale vor ramane in „underground”. Dupa vizita mea recenta in tara, mi-am dat seama ca marea problema a Romaniei nu este totusi nici Basescu, nici Geoana, nici Tismaneanu. Marea problema este lipsa noastra de SOLIDARITATE in fata raului. Nu putem fi liberi atata timp cat nu suntem PERSOANE in sens crestin-ortodox. Ca sa putem sa invingem trebuie sa fim o „simfonie pluripersonala”, cum spunea Staniloaie. Iar noi cantam fiecare la trompeta lui. Raportate la situatia noastra, a celor care lupta pentru „Romania profunda”, raspunsurile mele la intrebarile lui Mircea Platon ar fi urmatoarele: 1) suntem indivizi monadici, inchisi in micile noastre orgolii, prejudecati. Nu intelegem etica daruirii, ontologia darului. Ne vrem cu totii generali, nimeni nu-si asuma conditia de soldat, cat despre mucenicie…2) Vrem sa schimbam paradigma, termenii dezbaterii, fata Romaniei. Fiecare pe limba lui. 3) Ce suntem dispusi sa sacrificam? Pana una alta, ne sacrificam prietenii, vecinii, tovarasii de drum spre marea bucurie a Necuratului. Pana cand vom fi dispusi – nu sa ne sacrificam, un cuvant „prea mare”, de neinteles in randurile noastre – ci macar sa avem o minima smerenie in atitudine si empatie fata de eforturile aproapelui nostru – nu vad cum am putea construi ceva. Nu cunosc miscare de reinnoire spirituala si sociala in care sa nu fi existat un simt al camaraderiei. Iar despre dragostea crestina, ar fi ridicol sa pretindem ca exista asa ceva de partea aceasta a baricadei. (Exceptiile, si ele exista, confirma regula)

  11. @ Ovidiu Hurduzeu:

    Nu stiu ce dezamagire ati suferit in vizita dvs recenta in tara, dar cred ca aveti si citeva motive de satisfactie. De exemplu, in legatura cu solidaritatea pe care au manifestat-o fata de dvs si de prof. John Medaille grupul maestrului Dan Puric, cei de la http://www.bookblog.ro si cei de la Rost. Din cite am vazut, cu totii s-au implicat in lansarea, promovarea si chiar vinzarea cartii despre distributivism, pe care ati coordonat-o (ca si in cazul unei alte carti interesante, Miscarea conservatoare, de Paul Gottfried).
    Asa cum vad eu lucrurile, sinteti citiva oameni care daca ati colabora mai strins si mai mult ati misca ceva.

  12. Frumos spus domnule Hurduzeu.

    Si, o spun cu cea mai mare sinceritate, desi nu cred in unele din ideile sustinute de dumneavoastra (citesc acum volumul despre distributism- si nu ma convinge. Nu inca, poate…)va asigur de empatia si de simpatia mea.

  13. Pentru Zarand: Au fost multe, foarte multe motive de satisfactie. Am primit ajutor chiar de la oameni si institutii de la care nu ma asteptam. Nu vreau sa dau nume de teama de a nu lasa pe cineva pe dinafara. Dar este mai putin importanta atitudinea unuia sau altuia fata de mine – chiar n-am de ce sa ma plang in privinta aceasta – important este daca s-a reusit coagularea deplina a unei „a treia forte”, asa cum ne-am propus de la bun inceput. „A Treia Forta” sau „Romania profunda” nu este a lui Hurduzeu sau Platon, ci acelora care ar trebui sa preia ideea si s-o duca mai departe. Sunt prieteni de-ai nostri care au facut enorm pentru promovarea spiritului „Romaniei profunde”, si n-au primit si nici nu s-au asteptat sa obtina ceva „la schimb”. Dar ei sunt exceptii. Lipsa de solidaritate si ranchiunile interpersonale care macina dreapta crestin-ortodoxa s-au reflectat si asupra celei de A Treia Forte.
    Pentru Bogdan Duca: Domnule Duca, va multumesc pentru simpatia dumneavoastra, puteti sa mergeti cu noi pana la prima statie, nici o problema, dar in tramvaiul asta vor ramane pana la capat cei care sunt uniti printr-un duh comun. Dumneavoastra chiar ati demonstrat ca nu va aflati in acest duh cu noi. Nu este vorba sa cadeti de acord cu ideile noastre – nu suntem organizatie cominternista – ci sa impartasiti spiritul „Romaniei profunde”. Preferam persoanele care ne injura „cinstit, decat cele care ne „aburesc” sau prietenii care ne baga cutitul pe la spate.

  14. Domnule Hurduzeu,

    Simpatia si empatia mea ma impiedica sa merg cu dumneavoastra chiar si pana la prima statie. Nu de alta, dar tramvaiul dumneavoastra, desi merge in aceiasi directie cu a mea, prefera de multe ori sa nu mearga…pe sine. Nu stiu daca imi intelegeti metafora….

    Va asigur ca toate criticile mele sunt cinstite. Si va urez succes in evitarea prietenilor care va baga cutitul in spate.

  15. Raspunsul la aceasta lipsa de comuniune, am ajuns sa fiu convins, ca se gaseste in problema crizei noastre de identitate. Nu numai nationala,culturala sau personala ci chiar si religioasa.
    O abordare in acest sens am gasit pe http://www.proiectul-arche.org/, ultimul articol publicat de Horia Ciurtin.
    Cu adevarat am ajuns fiecare pe limba lui, intucit desi folosim cuvinte asemanatoare si aceeasi limba romana, ne impiedicam de multe ori in intelesuri diferite sau mai degraba precare si confuze ale termenilor.

    Ramin cu intrebarea la care inca nu am primit raspuns(nici de la Dl. Platon, nici de la Dl. Hurduzeu), desi poate parea ca as cauta nod in papura. Anume ca nu putem numi pe nimeni, indiferent de gradul de cadere…draci. Chiar daca fac jocul aceluia. Ci in cel mai rau caz slujitori ai satanei. Este cineva de acord?

    Avem nevoie de astfel de aceasta rigoare, de aceste precizari, aparent inutile, dar care cred eu ne ajuta foarte mult la delimitare si definire..a noastra si a realitatii la care ne raportam. Mai ales acum in plina confuzie identitara, pe linga cea nominalista. Ca sa nu mai vorbim de raportarea verticala unde de multe ori, in ciuda straaniilor, raminem cu voia noastra…nu a Lui si cu preocuparea de a ne multumi pe noi insine…nu de a multumi Lui.
    Vorbea domnul Feodorovici exact in acest subiect de importanta fetei, de re-alcatuirea si re-actualizarea chipului, cu atit mai necesara, intr-un spatiu social, in care mai degraba conteaza „ce spate ai”.
    Concluzia e ca mi se pare folositor ca pe linga comuniunea si jertfa absolut necesara cladirii unei „voci” autentice, unei a treia forte, e nevoie de multa rigoare a exprimarii, de precizare clara a termenilor si e in-dreptare a limbajului(care se afla la polul opus al teancului de titluri, doctorate si „lucrari” atit de obsedant pretinse de adeptii „elitei”)

  16. Draga Vestitorule, cand spui, in romaneste, „tot un drac”, spui „tot o belea”.
    Cand am spus ca si Basescu si Geoana sunt „tot un drac”, am vrut sa spun ca sunt doua belele similare.

  17. @Mircea Platon

    Ei fireste, multumesc pentru raspuns. In text era insa „e un drac”, ca doar nu m-as fi legat de prea-romanescul: impielitat sau „tot un drac”. Nu cu dumneavoastra ma socoteam, ci doream sa nu fie nimeni in indoiala sau confuzie, fata de atitudinea dumneavoastra fata de aceia.
    Am vazut prea multe confuzii recente, legate de termeni, nu printre cei slabi de minte. Sa aminitim numai de jongleria lingvistica si ideologica cu pretioasele notiuni, care va scot din sarite si pe dumneavoastra, in contextul in care au fost folosite si vehiculate…anume fermitate si moderatie. 🙂

    Exista un obicei foarte stricacios al aparentelor chiar si in spatiul comunicarii personale, chiar si in biserica.
    De exemplu acolo unde se cere evident o mustrare, o marturisire directa, o luare de pozitii ferma, acolo sintem…moderati, politicosi, civilizati…adica ipocriti.
    Acolo unde se cere sa ne punem friu limbii sa avem o farima de cuviinta si decenta, acolo sintem largi la vorba, sfaturi si indemnuri, acolo sintem generosi.
    Este un narav de a fi „pidosnic” care s-a raspindit ca o cangrena si la nivelul „elitelor” si ma incapatinez inca sa cred ca nu este exclusiv legat mereu de bani, de confort, de pozitie sociala, ci mai degraba o obisnuinta a docilitatii. Bineinteles ca nu exista circumstante atenuante, intrucit incuviintarea la asa ceva, e mereu alegere libera si personala.

    Ma bucur ca nu numai ca nu sinteti prins in aceasta plasa, ci si ca incercati sa o destramati. Asta separat de mesajul conservator, care de altfel nici nu ar avea sens fara o temelie buna a zidirii persoanei si duhului.

    Doamne ajuta!

  18. @van clei

    Domnule Clei,
    Va bantuie grija, va roade invidia sau suferiti de un complex (la asta tot n-ati raspuns)? Dvs. cu ce v-ati doftoricit? Reveniti cu intrebarea asta sub diverse nume ale aceluias baietel plangacios. Linistiti-va, ca nu va mai aduce Mos Gerila jucarele.

  19. Da, pai pornisem de la expresia „a te face frate cu dracul ca sa treci puntea”. Iar Basescu si Geoana erai cei doi „draci”.

    In alta ordine de idei, ma mira faptul ca oameni care contrazic azi ce au spus ieri mai pot fi luati in serios. De exemplu, cand cu „cazul Corneanu”, elita vorbea de „unire”, „consens”, „ecumenism”. Au aparut pe blogurile ortodoxe niste voci, printre care si a mea, care sustineau ca important e duhul adevarului, ca unirea e imposibila daca nu se face in duhul adevarului. Astazi, acelasi voci, de la Codrescu la Tarziu, plang dupa consens. Orice incercare de a lamuri lucrurile, ca sa ne putem uni pe o baza solida, cu buna temelie, e tratata drept lipsa de iubire.

    De exemplu, Claudiu Tarziu sustine ca e de acord cu mine. Eu ii arat ca, de fapt, porneste de la premise diferite de ale mele. Si apoi el ma acuza ca sunt un „Unabomber ortodox” si ca nu ii dau voie sa aiba alte pareri. Eu tocmai asta fac: lupt pentru dreptul dlui Tarziu de a avea propriile-domniei sale pareri si de a si le sustine ca atare. Nu inteleg de ce trebuie sa sustina ca propriile domniei-sale pareri sunt ale mele. Sau ca parerile mele sunt si ale lui, atunci cand nu sunt.

    Cine va citi textul „procesului” care ni s-a facut (lui Gheorghe Fedorovici, Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon) in acea camera a ororilor care a devenit forumul blogului lui Claudiu Tarziu va intelege de ce nu vreau sa mai am de a face cu acea „grupare”. Mineriada lui Codrescu & Tarziu de acum nu e cu nimic mai prejos de mineriada pe care au pus-o la cale, in noiembrie anul trecut, cu ocazia lansarii cartii „A Treia Forta”. Nu stiu daca dl Codrescu nu a sters de pe cinstitul blog al domniei-sale infierarile proletare din noiembrie anul trecut, dar cine vrea sa se lamureasca, poate sa incerce sa le gaseasca.

    „Dragostea” care nu e cladita pe si care nu tinde catre adevar e prostitutie. Nu cred ca Romania se va recladi cu prostituate care stau la margine de drum sau de blog.

    Si cu asta am pus punct si interventiilor mele de pe acest blog.

  20. am priceput, uitati-ma….
    am parcurs scurt luna nov. pe blogul lui razvan codrescu.
    poate vorbesc cu pacat, dar plecand de la aceiasi „diversiune” (recurs la batranii supravietuitori ai temnitelor comuniste) si-a construit si argumentatia ambigua care „instiga” la a-l vota pe basescu in ciuda faptului ca domnia sa(razvan codrescu) parea sa se abtina scarbit de la actiona in consonanta…

  21. Bogdan Duca: „Cat despre cartea pe economie, nu ar trebui sa ignoram un fapt: acela ca doctrina sociala catolica, asa cum s-a construit ea dupa Vatican II nu este deloc „de dreapta” iar caderea la pace cu marxismul este din ce in ce mai mult vizibila (vedeti fie si Compendiul de doctrina sociala catolica- tradus si in limba romana, unde concepte cheie ale economiei marxiste sunt puse in valoare copios).”

    Adica ce, distributismul a aparut dupa Vatican 2? Dimpotriva, dupa Vatican 2 neoliberalismului i s-a permis sa vicieze Biserica Catolica sustinut de teologi precum Neamtu , Baconsky si dumneavoastra sau alti teologi catolici. Domnule Duca, aici gresiti, pt ca Benedict al XVI-lea a atacat saptamana trecuta catolicismul marxizant din America de Sud, desi e distributist.

  22. În analiza pe care i-o făcea satului românesc, Neamţu trăgea concluzia că este populat de prostituate. Atunci am crezut că Neamţu scria şi el ce i se cerea de la centru. Nu era deviza Institutului de Studii Populare ceva de genul „our job is your freedom”? De aici şi legalizarea prostituţiei, din dorinţa de a elibera populaţia feminină a României. Darul libertăţii, vorba aia. Însă de-abia acum mi-am dat seama că omul făcea o profeţie. Numai că mesajul era ambivalent, ca în orice profeţie. Aşa e cu profeţiile: le înţelegi de-abia după ce se împlinesc. Neamţu vorbea de fapt despre reconstrucţia dreptei româneşti şi despre iubirea pe care aceasta avea să se întemeieze.

  23. Eu cred ca ortacilor de la Rost li s-a dat voie sa participe la Reconstructia dreptei cu conditia sa scape de Mircea Platon. Pentru ca oricine pune problema in termenii cinstit-necinstit, drept-nedrept, adevarat-fals nu poate fi decat incomod pentru elita. Nu intamplator Codrescu & Co. prefera sa discute pozitia lui MP in termenii lui destept-prost.

  24. Din cate inteleg eu, e vorba ca, de mai bine de un an, Platon a rupt-o cu cei de la Rost. Si aia nu vor sa scape de el, ci sa-l „calareasca”. Tarziu, un activist mediocru, si Codrescu, un imbalsamator al culturii romanesti, nu stiu decat sa traisca pe spinarea cuiva: a detinutilor politici, a legionarilor, a lui Puric, a lui Iustin Parvu, a lui Platon, a oricarui om viu (sau mort de vaza). Au vrut sa acroseze „A treia forta”, nu le-a iesit. Si urla la luna. Ca nu sunt capabili de nimic. Cel mult de „traduceri” si de compromis oamenii (vezi ce i-au facut si lui Iustin Parvu). Fac jocul lui Tismaneanu. Asa cum l-au facut si pe al lui Plesu si pe al „elitei”. Incita oamenii la batalie (ca si in cazul Corneanu) ca sa poata ei veni apoi sa se dea de mari impaciuitori/moderati. Negociaza continuu cu elita. Dar nu-i baga nimeni in seama. Sunt prea marunti.

  25. Răzvan Codrescu are vechi şi mari probleme de caracter. Textul acelui „bătrân înţelept” este doar un alt text al cărui autor este el însuşi. Face parte din stil. Nu a fost nici prima, nici ultima oară oară când îşi scrie singur, doar ca să nască scandal. Obiceiuri din rigola „urbanismului” ipocrit al comportamentului său, citez: „cumpănit”

  26. „Rostul” e de fapt un centru de recoltare a sîngelui. De aici şi interesul lor pentru „coagulare”. Din păcate, deţinuţii politici şi personalităţile duhovniceşti obişnuite să doneze la ei nu ştiu că acest sînge ajunge pînă la urmă în centrele de inginerie genetică de la NEC şi ISP. Şi nici că probele mai pure sfîrşesc în flacoanele vrăjitoarelor reputate şi ale altor mari iniţiaţi. Vezi http://razvan-codrescu.blogspot.com/2009/11/intre-teologie-si-gnoza.html şi http://www.rostonline.org/rost/ian2005/lovinescu_despre.shtml

  27. Domnule Catrinoiu,

    Nici eu, nici Neamtu, nici Baconschi nu am participat la conciliul Vatican II si nici la reformele postconciliare. Nici nu prea aveam cum: din ratiuni de varsta si de confesiune.

    In schimb, distributismul este sustinut de specialisti din cadrul Justitia et Pax, autorii Compendiului despre care imi fac vorbire si imi scriu si teza de doctorat.

    Da. Exista si distributisti pre-Vatican II, ca si experimente distributiste de acest gen (Mondragon- unde eu, probabil ca gresesc, dar miros ceva din corporatismul fascist).
    Chiar citindu-i pe Belloc si Chesterton, atat cat apar ei publicati in volumul de la Logos, remarcam ca amandoi pleaca de la o premisa invalidata de cei 80 de ani care au trecut de la aparitia acestor scrieri: capitalismul trebuie sa moara.
    Nu intamplator, zic eu, aceasta teza, a inevitabilei depasiri a capitalismului, este si cheia doctrinei marxiste.

  28. Mi se pare suspect sa incerc sa comentez pe blogul lui Claudiu Tarziu si sa imi refuze de 2 ori comentariul.
    Pe scurt spuneam ca e mai usor de iertat intransigenta si iesitul din pepeni, intr-adevar lipsit de masura(pentru o mica neintelegere), al lui Mircea Platon, pentru ca porneste de la o pretentie riguroasa a adevaratului si a necesitatii de a nu aplica masura nunatelor, acolo unde e vorba de evidente dihotomii.
    Macar o astfel de atitudine „necioplita” alunga orice pericol al compromisului si al impacarii cu orice chip, uneori chiar, o cearta e mai constructiva si prilej de limpezire pentru ceilalti, si nu de sminteala.
    Pe cind Codrescu Tarziu gresesc poate mai mult daca incep cu pretentia impaciurii, cu mesajul iubirii si al iertarii, dar sfirsesc in insulte si acuzatii de narcisism si de trufie.
    Din categoria: esti crestin trebuie sa iti tii gura si sa intorci obrazul.
    Bine, acum exagerez eu, poate oamenii au intentii bune, trebuie respectati pentru ce fac, dar totusi e suspect.

  29. Ca sa intelegeti despre ce e vorba ma voi referi la un singur episod.

    1. Iata relatarea lui Claudiu Tarziu:
    „Dar stiu ca, in intelegere cu el si cu Ovidiu Hurduzeu, am organizat Conferinta Asociatiilor Laicatului Ortodox Roman in perioada in care au putut veni ei in tara, pentru a putea participa si a-si lansa volumul „A treia forta”. Am considerat ca mesajul lor e important si isi gaseste foarte bine locul in CALOR.

    In schimb, Mircea, suparat dupa o polemica oarecare pe un grup de discutii privat, a refuzat sa mai participe la CALOR, punindu-ma intr-o situatie delicata – pentru ca eu am fost principalul sau promotor si in acest caz, ca si in altele mai dinainte. Nici macar nu s-a obosit sa-mi explice ce-l supara.”

    2. Ce s-a intamplat de fapt. Undeva pe la sfarsitul anului 2007 inceputul anului 2008, l-am rugat pe Claudiu Tarziu sa ma scoata din colegiul de redactie si din gruparea revistei Rost. Claudiu Tarziu s-a induplecat greu, explicandu-mi ca acest lucru va trimite un semnal negativ. Am insistat, motivand ca nu vreau sa fac parte din colegiul de redactie al unei reviste atunci cand, de fapt, nu particip la viata redactiei respective. In toamna lui 2008, Claudiu Tarziu m-a anuntat ca vor sa organizeze CALOR in asa fel incat sa coincida cu lansarea cartii A treia forta. Ne-a anuntat, pe mine si pe Ovidiu Hurduzeu, de intentia lui de a ne invita ca si „keynote speakers”. Am refuzat, explicandu-i ca nu sunt un bun vorbitor in public. Claudiu Tarziu a insistat, aratand ca e absolut esential sa vorbim pentru ca sa putem cladi ceva. Pus in fata datoriei, am zis ca bine, vorbesc, dar scurt.
    Indata ce mi-am dat acordul, a aparut un alt domn din anturajul dlui Codrescu, domn care a precizat ca, de fapt, lumea s-ar putea plictisi daca tinem discursuri. Si ca, de fapt, ei vor sa cheme pe altcineva, de la Cluj. A inceput o targuiala penibila, intre ei. Dl Codrescu preciza sfatos ca se poate gasi o alta ocazie pentru cei doi vorbitori (Ovidiu si cu mine). Eu am anuntat ca nu mi se pare normal sa asist la aceste targuieli si ca ma retrag pentru ca nu vreau sa plictisesc si sa inoportunez pe nimeni, cu atat mai mult cu cat nu am vrut sa vorbesc. Nu poti invita un om la tine in casa pentru ca apoi sa asiste cum te certi cu nevasta in privinta a cine trage o fuga pana la colt ca sa umple sifoanele.

    In acest moment, a inceput bombardamentul: telefoane de la dl Capsali, mesaje de la Claudiu etc. Ovidiu a participat. Si mi-a spus ca vorbitorul de la Cluj nici nu a venit. A trimis un mesaj scris.

    3. Tot ce am scris mai sus poate fi dovedit prin marturii scrise si verbale.

    4. Claudiu Tarziu, prin urmare, minte (prin omisiune).

    5. Dupa ce m-am intors din Romania, am observat ca Claudiu Tarziu ma reintrodusese, fara sa ma anunte, in gruparea revistei Rost. L-am intrebat de ce nu m-a scos, desi l-am rugat. Mi-a spus ca, de fapt, m-a scos dar apoi m-a reintrodus pentru ca si-a inchipuit ca, daca tot m-am certat cu „elita”, nu voi mai avea nimic impotriva sa fac parte din gruparea Rost. Deci e un om pentru care notiunea de onoare nu inseamna nimic si care isi ingaduie sa judece si optiunile altora dupa propiile lui standarde.

    6. Din aceste cauze, printre altele, si nu din cauza ca a votat cu Basescu, nu pot fi prieten cu Claudiu Tarziu.

    7. Dupa ce am vazut in ce balacareli ca la usa cortului sunt tarat ori de cate ori am contact cu acesti domni, m-am vazut silit sa ma izolez de ei. Nu am nici timpul si nici datoria de a ma explica mereu de fiecare data cand lor li se nazare ca nu dau dovada de dragoste crestineasca.

    8. Deci, buzz off!

  30. Draga fost prieten Mircea Platon,

    Imi permit sa ma adresez asa, pentru ca vreme de vreo cinci, sase ani, te-am considerat prieten, iar tu ti-ai marturist prietenia pentru mine (oare trebuie sa dovedesc cu „marturii scrise si verbale”).

    Si ma intreb cind vei fi fost serios, si om de onoare, desigur, cind mi te-ai declarat prieten sau cind declari public ca nu-mi poti fi prieten pentru ca sint asa si pe dincolo? Oare nu a fost cam lung „contactul” cu mine si cu Razvan Codrescu pina sa-l consideri impur si sa te izolezi? Oare nu ti-ai dat seama cit de ticalosi sintem cind ti-am publicat articolele, ani de zile, in Rost (apropos, ai idée cine te cunostea, in afara de initiati, pina sa publici in revista care ti-a deschis drumul si catre alte publicatii?), cind ti-am facut promo pe toate caile, cind ti-am publicat cartea „Ortodoxia pe litere”, cind ti-am promovat toate celelalte carti, cind ti-am luat apararea in luptele tale cu “boierii mintii” – de la Neamtu la Tismaneanu, trecind pe la Baconsky? Desigur, nu te-am aparat doar pe tine, ci mai ales adevarul pe care l-ai spus (desi, in cazul Neamtu, s-a dovedit ca ai facut o obsesie usor jenanta, ca si el pentru tine, de altfel), dar atunci nu eram oamenii lui Plesu si Tismaneanu (care, apropos, sint in tabere diferite – asta asa, ca sa mai stii si tu ceva din realitate), cum ne acuzi acum?

    Ma rog, intelegi ca astea sint intrebari retorice. Nu mai astept nici un raspuns de la un om care minte doar ca sa-si oblojeasca orgoliul ranit.

    Despre ce povestesti tu acolo, fara noima si amestecind frinturi de adevar cu minciuni, am citeva precizari, nu pentru tine, ci pentru cititorii acestui blog:

    1. Prima oara cind mi-ai cerut sa te scot din gruparea revistei Rost, ai motivat ca ai nevoie sa nu pari „angajat”, sa poti publica in “Idei in Dialog” si in alte publicatii ale “elitei”, ca apoi sa-i ataci cu autoritatea capatata acolo. Mai am pe unde emailul tau de atunci. Te-am scos, deci, din ratiuni strategice.

    2. Abia dupa „cearta” de la Bucuresti, mi-ai cerut din nou sa te scot din grupare, sub pretextul ca nu faci nimic pentru revista decit sa dai cind si cind cite un text. De ce n-ai avut curajul sa spui: vreau s-o rup cu voi pentru ca sinteti ticalosi?

    Era oricum o minciuna stravezie, de vreme de cinci ani ai facut parte parte si din redactie si din gruparea revistei, fara sa ai alta contributie decit propriile texte. Ti-a fost de folos cind erai necunoscut, dar te incurca dupa ce ti-ai facut lansarea.
    Primeai (si ai primit pina azi) lunar revista si ai vazut ca te-am reintrodus in grupare dupa ce ai declarat razboi “elitei”. Dar n-ai zis nimic decit dupa vizita in tara.

    3. In anul 2008, mi-ai zis ca pregatesti pentru toamna o „bomba” pentru elita, o carte nemaipomenita. M-am oferit, ca de obicei, sa te ajut la promovare si raspindire. Pentru ca te credeam animat de cele mai bune intentii si un slujitor al adevarului.
    S-a nascut cartea „A treia forta” – pe care ai vrut-o un Catehism al Dreptei, dar, din pacate, e un volum modest – pentru ca darima, dar nu ofera solutii (solutii n-ai avut niciodata si, dupa cum s-a vazut din ultimul text, nu ai nici acum). Ai spus ca vrei sa facem „festival”, sa o lansam si sa construim ceva „mai mare”.

    In toamna aceea s-a brodit ca mai multe asociatii ale laicatului sa vrea sa faca un mare Congres, primul dupa cel de la inceputul anilor 90. Problemele din sinul Bisericii il impuneau. Initial, ceilalti ziceau ca e bine sa-l organizam, in tihna, prin preajma Pastelui lui 2009. Eu am insistat sa-l facem in noiembrie, pentru ca va aflati in tara si tu, si Ovidiu Hurduzeu, si asa trupa ar fi completa, iar evenimentul cartii voastre si cel al CALOR s-ar putea completa, sustine si sa dea greutate intregului demers – pentru ca astea doua manifestari erau numai doua momente dintr-un proiect mai larg. Ai fost de acord.

    Asadar, draga fost prieten, din nou a fost vorba de o miscare tactica, nu de vreo concesie pe care ne-ai fi facut-o.

    Pe urma te-a suparat o obiectie a lui Razvan Bucuroiu facuta pe grupul yahoo dedicat organizatorilor CALOR – deci pe un grup restrins de (presupusi) prieteni, care pot sa-si dea cu parerea fara grija ca vreunul se opareste; ca asa-i cind organizezi ceva, parerile sint diferite si se armonizeaza prin discutii, fie ele si taioase (dar tu n-ai de unde sti, ca n-ai lucrat niciodata in echipa si-ti place sa fii asculat si urmat, atit). Recunosc ca imi apartine eroarea de a va fi introdus pe tine si pe Ovidiu pe lista aceea de mailuri. Am crezut ca e normal sa ne punem de acord cu totii asupra a doua evenimente care trebuiau conjugate. Tu te-ai simtit ofensat, dupa cum declari si acum. Dar nu erai un musafir care asista jenat la “cearta dintre soti”, cum pretinzi, erai din familie, erai unul dintre noi, Trebuia sa te comporti ca membru al echipei – de aiai erai si pe lista. Asadar, perceptia ta asupra situatiei e deformata de acelasi orgoliu imens de care suferi.

    Razvan Bucuroiu a opinat ca n-ar fi cazul de multi vorbitori la Congres pe chestii teoretice, sa lasam oamenii din tara sa vorbeasca de „pe teren”. Pina la urma, Bucuroiu a acceptat varianta noastra, dar tu n-ai mai vrut sa vorbesti. Bucuroiu si-a cerut iertare public si ti-a dat spatiu intr-o emisiune de o ora jumatate pe TVR, ca sa discutati despre cartea voastra. N-ai acceptat. O fi pentru ca esti consecvent, sau pentru ca ai un orgoliu foarte primejdios pentru tine insuti?

    Intr-un final ai admis fata de mine sa participi la CALOR. Cind ai venit in tara, desi ramasese sa ma cauti si sa vorbim, n-ai dat nici un semn. Apoi am aflat de la terti ca nu mai vii la CALOR. V-am explicat si tie, si lui Ovidiu ca, daca nu veniti, ma puneti intr-o situatie neplacuta si dati o umbra nepotrivita unui eveniment care pina la urma v-ar fi ajutat sip e voi, dar care intii slujea unei cause care ne depaseste. Ovidiu a inteles si a venit, a si vorbit (si bine a facut, iar de atunci il respect mai mult, pentru ca e om de cuvint), tu nu.

    Am trecut si peste asta. Am mijlocit o intilnire la dl Marcel Petrisor acasa cu mai multi de-ai nostri si cu tine. Te-ai comportat ca un dusman, fara nici un pic de rusine, desi si eu si Razvan Codrescu am fost cit se poate de ingaduitori si ne-am aratat cum se poate mai bine prietenia. Si tii minte ce-ai spus, Mircea? „Eu am scris o carte, cine vrea sa ma urmeze s-o faca. Nu am nevoie de nimeni”. Ne-ai uluit pe toti cu mesajul tau „mesianic”. Mi-a fost jena de jena pe care n-o aveai. Ti-am si spus atunci ca o iei pe un drum periculos, ca nu asa se pune problema, mai ales ca in camera erau citiva oameni care au facut infinit mai mult decit tine pentru principiile si valorile carora spui ca le slujesti. Te-ai imbufnat si ai plecat suparat, neintelegind nimic.
    pe urma ai mocnit un an intreg cautind prilej de razbunare public. Si iata ca ti l-am oferit, indraznind sa nu fiu de acord cu tine in chestiunea alegerilor prezidentiale. Chiar era asta piatra de poticnire din relatiile noastre. Sigur ca nu. Stii si tu si de asta ai insailat motivul de mai sus.

    Asadar, draga fost prieten, vezi mai bine cine minte.
    Regret ca m-ai silit sa scriu aceste lucruri, dar nu sint inca atit de induhovnicit incit sa ma las batjocorit fara a replica. Mai lucrez la asta. Pina atunci, iarta-ma!

    PS:
    Consider ca am aratat mai sus cam ce fel de om este fostul meu prieten in lumina faptelor sale, asa ca nu voi raspunde la injuraturile lui care poate vor urma. Daca vreti sa-l luati in serios, n-aveti decit. Eu am incheiat-o cu el.

    PPS:
    Pun ramasag ca daca va fi criticat sip e acest blog, nu va mai scrie nici pe blogul asta.

  31. Pai daca Platon e asa de arivist cum il descrie Tarziu, de ce s-ar mai fi certat cu Baconsky si cu Patapieivici? Platon a pierdut prin asocierea cu Rost, unde a adus un plus de seriozitate intelectuala unei reviste vetust-legionaroide. Din cele de mai sus reiese ca Platon e un om care tine la principiile de dreapta si care e tradat de niste oameni dispusi oricand sa negocieze cu „inamicul”.

    In plus: atentie, baieti! Daca publicati la Rost intrati sclavi (nefericiti) la Tarziu. Ca vine, ca mafia, si va prezinta nota de plata atunci cand ii aduceti atingere intereselor lui obscure. Va momeste vorbindu-va despre ce puteti face, prin Rost, pentru tara si apoi vine si va spune ce a facut el, marele om, pentru voi.

  32. Mai baieti, cucuieti, mai spalati-va rufaria si la rau ca ati inegrit blogurile cu zoaiele voastre. Mai ramane sa va atarnati izmenele pe garduri. Pai bine va sade?
    Mircea, tu esti cel care spunea „traiti cu o icoana in fata ochilor mintii”. Tu traiesti cu icoana ta sau cu a cui?
    Claudiu, care-i rostul ROST-ului pana la urma? Ce atata tevatura cu organizatia asta de culoarea matasii broastei?

  33. Dle Tarziu,
    Dupa modul in care va etalati cunostintele juridice si in care va justificati inocenta manipulare „jurnalistica” pe blogul dvs, tind sa cred ca descrierea pe care o faceti momentului in care ati dorit sa va afirmati ca un fagure al dreptei este tot un episod din lunga serie de actiuni „jurnalistice” in care dati conotatii largi, din ce in ce mai largi, pierzand din vedere adevarul. Practic si analiza pe care ati facut-o alegerilor prezidentiale, justificandu-va „proiectul Basescu” este la fel de gaunoasa. Daca aveti impresia ca un om cu „ambitie” si „vointa” va va da ragaz sa organizati ceva, sunteti, in cel mai fericit caz, naiv. Caracterul mercantil pe care il dati unei relatii de „prietenie” prin afirmatii de genul: noi te-am promovat, noi te lansam, noi iti dam, noi te punem, pentru ca in final sa spuneti ca „noi ti-am dat totul si tu nu dai nimic” dezvaluie carente grave in intelegerea notiunilor de baza. Stiu ca nu va pierdeti vremea cu „tot felul de destepti” asa ca va permit sa va retrageti acolo unde va simtiti mai bine.

  34. Duios, Conservatorismul romanesc trecea….In ce directie? Lada de gunoi a istoriei, aia inventata de tovarasul Trotki.
    Dar nuuu, nu ne arunca bolsevicii acolo. Asa ca nu avem nici macar satisfactia orgoliului de marturisitori si mucenici. Ne aruncam singuri….Nu inainte de a ne „mototoli” unii pe altii….

    Eram nervos ca a iesit Basescu si opiniunea publica iar va intelege ca „Dreapta” ne guverneaza. Ma gandeam ca Basescu o sa blocheze pentru inca 5 ani orice incercare de reconstructie a Dreptei in Romania, cu felul sau de a fi, cu felul de a fi al intelectualilor si „deontologilor” sai de curte.
    Dar se pare ca nu aveam motive sa ma enervez pe domnul Basescu. El ne poate afecta pentru inca 5 sau 10 ani. Dar noi intre noi suntem mult mai performanti, nu credeti?

  35. Mai fratilor, voi nu intelegeti ca nu trebuie reconstruita nici o dreapta, ci omul?
    Dupa atitea jertfe in inchisori, propaganda si teroare comunista, esecuri legionare(nu in proiect, ci in practica, dar si acolo partial; proiectul aplicat corect a dus la Maica Mihaela, Valeriu Gafencu etc., incorect la conspirationism ratacit si celelalte), personalitati sfarimate si spalare pe creier globalista de tip marxist, chiar nu pricepem? Singura noastra dreapta e orto-doxia. Politic putem incerca mereu, dar nu va fi niciodata biruinta sau continuitate, nici legionara, nici conservatoare, nici teocratica, nici de dreapta. Cu gindul la politica mare pierdem tot. Daca punem mereu inceput bun cu scrisul, fapta, exemplul personal si innoirea continua a mintii, actiunea politica vine de la sine. Nici izolarea de lumesc, nici obsesia „solutiei” politice concrete conservatoare, nu aduce nimic bun. Nici „convertibilitatea” crestinismului dupa nevoile pietei(lumii).

    Conservatorismul nu trece domnule Duca si cred ca sinteti asemenea convins de asta, inclusiv dl. Neamtu. Conservatorismul nu e conservare a trecutului, ci actualizare a modelelor, a traditiilor, innoire si intotdeauna lucrarea asemanarii cu Dumnezeu. Adica invoirea la lucrarea lui, pentru care nu avem decit meritul invoirii si cununa biruintei, atit. Macar pentru inceput sa nu schimonosim Chipul.
    Nu e o problema cu mototolirea temporara, ci cu ansamblul lucrarii, cind se trage linie.

    De exemplu unde v-a facut Platon ticalosi, domnule Tarziu? Asta e rastalmacire a replicii, nu spirit de prietenie.
    Daca omul e iritat asta nu il face imoral si lipsit de onoare, nici faptul ca vrea segregare, ca asa se simte mai la adapost in cele ale integritatii si consecventei cu sine. Rusinos e in schimb sa atragi cuiva atentia ca tu l-ai promovat, ca fara tine era nimic?!?! sau sa faci pe victima ca te numeste ticalos, afirmatie oricum falsa. E mai necrestin sa te lauzi cu iertarea si smerenia ta si sa acuzi de trufie, decit sa te separi si doar sa para trufie. Timpul va dovedi clar asta.
    Din categoria: eu te-am facut eu te omor. Sau eu te-am nascut(cu precizarea DOAR nascut, nu si crescut), tu faci ce zic eu.
    Cit de „dreapta” e atitudinea asta? Cit de crestina?
    Asa se vede de pe margine cel putin.

    Platon avea dreptate ca e lipsa de onoare si minciuna prin omisiune, e manipulare si e rusine. Pentru asta trebuia sa isi ceara iertare Tarziu.
    Tarziu are si el dreptate ca se sperie de afirmatia dlui Platon, la acea intilnire, daca a fost redata corect.
    Scuza lui Tarziu sint intentiile bune si lupta pentru coeziunea dreptei. Scuza lui Platon este ca pentru a „trai cu o icoana” inaintea mintii, (asta inseamna nu doar in inima, deci pentru strunirea mintii), face eforturi considerabile sa se fereasca de orice taraganari, compromisuri, intelegeri, care nu au dat pina acum decit insesizabile roade, care nu se compara deloc cu ce a reusit Puric(si acela a reusit datorita popularitatii)

    Va urez in ajunul bucuriei Nasterii: indreptati-va! Daca va place indemnul. 🙂
    Ma feresc sa cer iertare, prefer sa fiu acuzat de trufie si parere de sine, decit de falsa smerenie. 😉

  36. Reconstructia Dreptei este un proces continuu si, precum Conservatorismul, sunt doar la nivelul afirmarii unor stari de spirit. Expozitie de lecturi, de scrieri, de opinii. Singurul act care poate curma aceasta zbatere browniana si poate limpezi este un program politic asumat de un partid. Astfel, ancorati in concret vom putea aplica ceea ce propovaduim si evident ca atunci, vom vedea ce si cum se poate aplica, vom vedea pe cine ne bazam. In rest, am senzatia ca asist la un discurs la fel de doct ca al gruparii Neamtu, Plesu, Patapievici, la fel de tiroidian ca al gruparii Mihaies, Ungureanu, Voinescu fara implicatii in lumea reala. Accesul exhibitionist al acestor grupari pare sa fi fost intrerupt de cei cativa pasi pe care i-au facut inspre realitate Platon/Hurduzeu, Gottfried/Medaille. In rest ne place tuturor sa fim pupati in dos si in lipsa de preopinenti ne pupam, narcisit, singuri. Asa dupa cum ii spuneam si dlui Neamtu, care nu suporta sa fie intrebat, banand interventii civilizate care nu-i sunt favorabile, lasand insa ceata lui de postaci decervelati, renuntati la a fi doar produse de marketing autopromovate. Marketingul e doar pacaleala.

  37. Nu program politic ne trebuie, asta e o amagire, ci scoala spirituala si in plus reparatie, intelegere nedeformata a istoriei…neamului. 😉 Iar si iar si iar, indiferent de etichete si infringeri.
    Asta a fost spus corect si noi acum stim cum sa facem, fara greseala nu?
    De la propria persoana, la familie, la biserica, scoala, politica, comunitate europeana…
    Atit timp cit ramine actual, nu doar posibil indemnul „la icoana” sau „icoana inaintea mintii”.
    Nu sintem intr-o perioada a transfigurarii culturii pagine acum, ci in una a delimitarii dure si a precizarii dogmatice clare fata de…eretici. Doar ca acum merge cu exemplu personal si cu scrisul iar nu cu aiurea, cu „palma”.

  38. @ Vestitor, Nicolae si altii ca ei:

    Sa punem lucrurile la punct o data pt totdeauna. Am scris ce-am scris, nu ca sa ma lustruiesc pe mine, nici sa ma victimizez, nici sa-l zugravesc pe Mircea in culori mai negre decit e cazul, ci ca sa restabilesc adevarul. De altfel, pt toti oamenii de buna-credinta e limpede asta.

    Mircea m-a acuzat ca mint si am demonstrat ca, de fpat, el minte.
    Mircea sustine ca s-a indepartat de noi pentru ca de cite ori am intrat in contact i-a daunat, iar eu am aratat, cu fapte, ca i-am facut mult bine, mult timp si ca nu avea nici o problema cu noi. Nu pretind recunostinta, ca nu de asta fac binele cind il fac. Nici nu obisnuiesc sa-i reamintesc celui caruia i-am facut bine. Nici nu-i reprosez ca nu-mi raspunde cu aceeasi moneda. L-am considerat prieten si l-am tratat ca atare.
    Insa, repet, acum n-am avut incotro si a trebuie sa evoc acele episoade, ca sa restabilesc adevarul.

    Nu am spus nicaieri (dar imi cer scuze daca am lasat sa se inteleaga asta, desi nu cred) ca eu sau noi, cei de la Rost, l-am facut pe Mircea ce este. El este cu adevarat erudit si talentat. Noi doar l-am pus in valoare, pentru ca ne-am regasit multa vreme in ceea ce a scris. Nu i-am cerut nimic in schimb, natural, pentru ca totul era pentru o cauza comuna. Nu-i cerem nici acum. Doar atit, sa ne despartim decent. Se pare ca am ratat ocazia.

    Va intreb: e ceva rusinos in a incerca sa-ti aperi reputatia, asa cum am facut eu? Cred ca nu.

    Din cele relatate de mine – si care pot fi probate, vorba lui Mircea, cu marturii scrise si verbale – se vede ca Mircea sufera de un orgoliu exacerbat. Se crede soarele micii noastre lumi si pretinde ca toti sa ne invirtim dupa el. Cum misca vreunul in front, cum se desparte de el zgomotos. Asta e explicatia rupturii de noi. Si tare ma tem ca nici batalia lui cu „elita” nu are de-a face cu valorile si principiile pe care le declama, ci ca acestea sint folosite ca pretexte pentru o rafuiala motivata de orgoliul sau si de cine stie ce frustrari. Sper din toata inima sa ma contrazica prin ce va face de-acum inainte (si pentru el, dar si pentru mine, ca ar fi dramatic sa ma fi pacalit atita vreme).

    Altceva, Vestitorule: cum ti se pare un om care minte, care isi foloseste prietenul in scopuri obscure, care e lipsit de onoare etc, intr-un cuvint, asa cum ma „dezvaluie” Mircea? Are portretul asta de-a face cu ticalosia ori ba?

    In final, va aduc aminte ca nu eu am deschis conflictul (pt ca, vezi Doamne, mi-au fost lezate interesele ascunse – cum sustine Nicolae), ci Mircea, care a vrut sa se delimiteze drastic de noi, pe motiv de Basescu. Eu mi-am spus doar opinia, comentind subiectul dintr-o alta perspectiva, dar fara sa-i aduc vreo atingere lui Mircea. El a gasit de cuviinta sa ma atace. Asta tot de dragul adevarului.

    Puteti sa luati atitudinea mea ca falsa smerenie, puteti sa taxati de ipocrite parerile mele de rau, dar va spun ca regret cu adevarat ca m-am lasat provocat de Mircea si am ripostat. Crestineste, trebuia sa tac si sa las sa ne judece lumea dupa roade. N-am putut. Cum, iata, nu m-am invrednicit nici dupa comentariile voastre.

    Dar de acum nu mai intervin pe acest blog.
    Post cu folos duhovnicesc va doresc si Nasterea Domnului sa o sarbatoriti cu bine.
    Doamne-ajuta!

  39. Conservatorismul poate sa moara daca mor conservatorii. Toti. Si la asta asistam. La atacuri kamikaze, incrancenari sinucigase, declaratii de razboi.

    Sincer, am crezut ca domnii Platon si Hurduzeu vor reusi sa aduca unitatea. Ca m-au exclus pe mine din aceasta unitate nu era o problema. Eu sunt prea „neo” printre conservatori ca sa fiu digerat usor (desi domnul Platon cred ca a citit cu mult inaintea mea cartea profesorului Gottfried ca sa inteleaga ca miscarea conservatoare americana, din care domnia sa se inspira, nu a fost niciodata un partid disciplinat ci o ecumenie). Am acceptat atacul josnic al domnului Platon la adresa parintilor mei, intru ignorarea totala a biografiei fratelui sau de cruce, domnul Hurduzeu. Asta e, colaborare cu sila nu se poate.

    Acum asist cum domnii Platon si Hurduzeu se transforma in grup sectar. Cine nu este cu ei este impotriva lor. Nu exista loc de „prieteni” ci doar de „fani”, de oameni care „asteptau de mult” venirea pe acest pamant a mesajului domnilor Platon si Hurduzeu.
    Cu o siguranta marxista nu ni se propun alternative ci „solutia”. Ceea ce a spus Mircea Platon despre „A Treia Forta” lui Claudiu Tarziu, mi-a spus si mie: cartea domniilor lor contine raspunsurile.

    Acum se vorbeste si de delimitarea dura fata de eretici. Dar care „eretici”? Catolici? Tot distributismul domnilor de la „A Treia Forta” este doctrina sociala catolica. Neoprotestanti? Miscarea conservatoare din care se inspira domniile lor este neoprotestanta si catolica.

    Raspunsul e simplu. Ereticii sunt cei care nu accepta „Manifestul” domnilor Platon si Hurduzeu, care au intrebari cu privire la „solutia” domniilor lor.

    Unii dintre eretici sunt buni de „tovarasi de drum” (cum imi spunea domnul Hurduzeu care imi dadea voie sa merg cu „tramvaiul” domniilor lor pana la prima statie- sa inteleg ca la aceasta oprire au fost coborati domnii Tarziu si Codrescu iar „mersul tramvaiului istoriei” presupune si o etapa- de o statie- mai „neocon”, sau anti-Basescu?).

    Eu sper ca oamenii de pe aici sunt suficient de lucizi ca sa inteleaga ca de fiecare data cand s-a propus un proiect politic dogmatic, consecintele au fost dramatice. Iar daca sunt ingrijorati, pe buna dreptate, de ingineriile sociale denuntate de altfel excelent de domnii Platon si Hurduzeu, nu ar trebui sa fie mai putin ingrijorati de ingineriile sociale propuse de acestia.

    O politica cu valori crestine este minunata. O politica gandita teologic (in termeni de dogma, erezie, dat revelat) este in schimb nimic altceva decat acea mizerie a istoricismului ce ne-a capatuit cu marxism, nazism, fascism si corectitudine politica.

  40. Domnule Duca, eu sunt sigur ca dumneavoastra va dati seama ca gresiti cand spuneti ca dnii Platon si Hurduzeu propun inginerii sociale si ca fac parte dintr-un grup „sectar”.

    Cu asa ceva nu pot sa fiu de acord. „A Treia Forta” e singurul manifest conservator din ultimii 70 de ani, indiferent ce spun altii.

    E o rusine ca fosti comunisti (Tismaneanu, Valeriu Stoica, etc.) sa pretinda ca scriu manifeste conservatoare.

    De aia am pus si linkul catre interviul din Mediafax: lustratie nu se va face cu partide finantate de fosti comisari KGB sau de organizatii americane obscure aflate pe aceeasi linie de gandire cu cei care in trecut au finantat comunismul (Woodrow Wilson Institute) si unde activeaza copiii fostilor comisari bolsevici!

  41. Ereticii domnule Duca nu sint Codrescu, Tarziu, poate nici dumneavoastra, ci Neamtu, Tismaneanu, Patapievici si altii, care il vind pe Hristos la pachet frumos ambalat, si se pretind a fi „drepti” si pretind ca mesajul lor e crestin.
    Ala e ereticul. Daca il pui la punct dur, cu „palma”(Sf. Nicolae) a scrisului si neintilnirii la o bere, neimpacarii de dragul conservatorismului ecumemic, nu esti nici fascist nici legionar, ci integru si aservit Adevarului, nu sectei, dogmei proprii, adevarurilor elitei.
    Normal ca pari extremist, dar asa par toti cei cei slujesc Adevarul. Ala moderat e suspect. 😀
    Pina si sfintii cei blinzi si ingaduitori si iubitori si de ultimul dobitoc pareau scrintiti.
    Si ereticul e cel care totusi vrea sa apere izvorul originar, crede ca el intelege mai bine, cu el intri la discutii, il ingadui, dar il certi, pe cind gnosticul falsifica mesajul, in deturneaza, il foloseste in interese satanice.
    Fata de aceia cred ca nu e gresit daca trecem la mai mult decit o palma, la ai anatemiza ca slujitori ai satanei.
    Duritate fata de eretic e intii de toate exigenta fata de propria persoana si limpezire, precizare clara a lucrurilor.
    Sau intelegem prin intransigenta fata de eretic rasism, intoleranta si sovinism, iar prin multiculturalism si corectituine politica intelegem autentica comunicare si atitudine crestina?
    Gresesc oare?

    Daca iubesti asa mult ecumenismul autentic, nu cel al „reformei” mesajului crestin, cum de risti asemenea acuzatii, neprobate?

  42. @Ilie Catrinoiu:

    Eu nu am contestat conservatorismul domnilor Platon si Hurduzeu si nici macar calitatea afirmatiilor lor. Tot ceea ce am facut, din momentul in care a aparut prima varianta a manifestului in „Idei in Dialog”, a fost sa ridic niste semne de intrebare, cred eu pertinente si sa invit la dialog.

    Nu am „inmultit cu 0” manifestul ci doar am cerut tratarea lui cu seriozitate, adica discutarea lui.

    Stiti foarte bine ca am fost promotorul dialogului pana in momentul in care domnul Platon, chiar pe blogul dumneavoastra m-a respins categoric. Stiti ca am incercat sa fac din blogul meu un spatiu al dialogului, reusind sa asez, la o conversatie virtuala pe profesorul Tismaneanu cu domnul Hurduzeu- ceea ce e chiar o performanta! Numai eu stiu cat am avut de tras dupa aia, si de la prieteni, si de la dusmani , si de la neprieteni.

    Pozitia mea, clar anti-Basescu a fost, sper, dovada ca desi aveam porti deschise la Cotroceni, ICR si fundatii grabnic dadatoare de burse pentru „ai nostri” am preferat sa fiu fidel principiilor mele, chiar cu riscul de a ma certa cu prieteni (intre care cu Mihail Neamtu sau cu Vladimir Tismaneanu).

    De asta camd am fost atacat de Mircea Platon pentru meseria parintilor mei, chiar am fost jignit. Dar am trecut peste asta cu o gluma… Dar apropos de orgini comuniste, si de ilegitimitatea ca fosti comunisti sa se apuce de scris manifeste conservatoare (lucru cu care eu nu sunt deloc de acord- si Pavel a fost prigonitor de crestini inainte sa devina Apostolul Neamurilor) nu stiu ca domnul Hurduzeu sa isi fi pus un pic de cenusa, fie si simbolic, pe cap, pentru activitatea domniei sale la editura partidului?

    @Vestitor:

    Cum spuneam si in celalalt post, domnii Platon si Hurduzeu fac un proiect politic conservator si nu redacteaza un tratat de teologie dogmatica.
    Politica, daca nu este cumva politica bolsevica sau fascista, este o arta a dialogului inainte de orice. A sta la o bere si a asculta si partea cealalta e chiar util. Mai intai pentru ca poti invata ceva si de la altii si mai apoi pentru ca poti, cu ajutorul celorlalti sa obtii implinirea a unei parti din dorintele si idealurile tale.

    Intransigenta teologica nu are ce cauta in politic asa cum moderatia politica nu are ce cauta in teologie. Miza politicului nu este aceiasi cu miza teologicului. Miza politicului este in esenta arta de a supravietui pana la sfarsitul lumii, miza teologiei este raspunsul bun la Infricosata Judecata. Politica este iconomica, ba chiar tine de logica pogoramintelor si nu de cea a dogmelor.

    De asta, cum spuneam mai sus, e ideal sa fie duh crestin intre politicieni (care sa fie, fiecare in parte, cu frica de Dumnezeu) dar aceasta nu presupune ca politicul sa fie dogmatic.
    Ecumenia politica nu este decat aparent sinonima cu ecumenismul teologic.

  43. 1. Dl Duca, la invitatia dumitale de a „dialoga” prin email pe teme conservatoare ti-am raspuns ca tot ce am avut de spus pe tema asta am spus in cartea A treia forta. Nu aveam timp sa stau pe email sa repet ce spusesem deja. Nu am spus ca raspunsurile definitive la intrebarile fundamentale ale universului se afla in acea carte, ci ca raspunsurile mele la intrebarile dumitale se afla acolo.

    2. Lui Claudiu Tarziu i-am spus, in cadrul acele intalniri, ca eu am scris o carte. Despre libertate. Ca nu vreau sa iau pe nimeni de manuta. Ca fiecare e liber sa citeasca si sa aplice ce am scris in carte sau nu. Ca nu am nevoie de el si de gruparea lui pentru ca nu sunt in campanie electorala. Am scris doar o carte. Despre responsabilitate.E deci la latitudinea lor sa mearga sau nu cu mine. Dar ca nu simt nevoia sa-i curtez pentru asta.

    Nu vad ce e mesianic in asta.

    3. Poate ca, daca vrem sa reconstruim dreapta, ar trebui mai intai sa cadem de acord asupra unor modalitati de a intelege si de a reda nedistorsionat niste enunturi simple.

  44. „Dar apropos de orgini comuniste, si de ilegitimitatea ca fosti comunisti sa se apuce de scris manifeste conservatoare (lucru cu care eu nu sunt deloc de acord- si Pavel a fost prigonitor de crestini inainte sa devina Apostolul Neamurilor) nu stiu ca domnul Hurduzeu sa isi fi pus un pic de cenusa, fie si simbolic, pe cap, pentru activitatea domniei sale la editura partidului?”

    Domnule Duca, cand Mircea Platon a scris despre fantoma Tismaneanu, a spus ca nu il acuza pt faptul ca e copil de bolsevic, ci pentru faptul ca foloseste aceasi retorica de fost comunist.

    Deci , dl Tismaneanu a profitat pe vremea comunismului ca fiu al unui impostor venit pe tanc (acum vad ca fantoma Tismaneanu vrea sa il scoata NEVINOVAT pe tac-so, asa scria pe blog in vara, ca tac-so a fost o victima a comunismului) din finantari wilsoniene, iar acum dl Tismaneanu traieste bine mersi facand din comunism o inginerie sociala tot din aceleasi finantari wilsoniene care au instaurat comunismul in Romania. De ce? Pt ca dl Tismaneanu nu s-a lepadat de comunism. De comunism nu te lepezi scriind carti sau avand doctorate si fiind profesor universitar in USA. De comunism sau de erezie te lepezi facand metanoia, ca Sf Pavel, ceea ce dl Tismaneanu nu a facut si nici nu va face vreodata.

    Deci, cine a avut parinti bolsevici iainte de 1989 si cine a fost comunist inainte de 1989 e iertat daca se leapada de comunism, e iertat daca nu traieste de pe urma acelorasi oligarhi transnationali care au adus comunismul in Romania.

    Acel om care a trait de pe urma comunismului inainte de 1989, dar dupa 1989 s-a lepadat total de comunism si fiind anticomunist de pe pozitii personale / personaliste si pe cont propriu, adica nefinantat de oligarhia transnationala care a adus comunismul in Romania, acel om e iertat si are dreptul moral si intelectual de a fi anticomunist.

    Insa, dl Tismaneanu nu are nicio autoritate morala (si deci, nici intelectuala) de a vorbi despre comunism pt ca el nu poate fi anticomunist, asa cum niciun „Intelectual Public” (Patapievici) din tara asta nu e anticomunist pentru ca nu poate sa fie anticomunist.

  45. @Claudiu Tarziu

    Parerea mea este ca ai gresit din prea mult zel organizatoric, cand este clar ca Mircea nu vrea decat sa fie, ca sa-l parafrazez, „un om care are dreptul sa vorbeasca liber in tara lui”. Adica te-ai straduit peste masura sa te asociezi cu un om care nu prea se omoara dupa asocieri. Nu trebuia sa insisti. Si asta l-a enervat. Cred ca in ultima instanta cearta este destul de stupida. Eu zic sa mergem fiecare inainte pe drumul nostru, sa facem lucrurile cum putem mai bine si le va randui Dumnezeu pe toate. Si daca omul zice nu vreau sa vin, nu-mi place sa vorbesc in public, asta e! Nu vrea domne, nu-l mai stresa. Daca nu insistai atunci poate ca erati si acum prieteni. Ne strofocam prea mult si ajungem sa ne certam aiurea. Dar din greseli invata omul.

    Imi spunea si un parinte ieromonah (pustnic chiar) de aici din Camada, legat de chestiunea ecumenismului (ca se pare ca acum ne confruntam cu dilemele „ecumenismului conservator”): cel mai bine este sa ne straduim cu totii (ortodocsi, catolici, protestanti) sa ne apropiem cat mai mult de Dumnezeu (nu unii de alti) si daca vom face asta cu adevarat, cu inima curata, va randui Dumnezeu sa ne regasim in El cu totii. Si, zic eu, sa-i iubim pe oamenii concreti de langa noi, aia din parohie. Aia e mica noastra societate: parohia. De acord cu Vestitor ca ortodoxia este singura politica pe care o avem. Si da, consecinta este ca erezia trebuie taiata cu „sabia duhului” fara nici o ezitare. Daca in schimb ne straduim sa strangem gasca, dam telefoane, etc. pierdem mult timp si nu facem nimic.

    Evident si actiunea asta civica e importanta, si marturisesc si eu ca aici M. Platon m-a surprins, pentru ca omul a insistat in carte asupra faptului ca nu trebuie sa lasam politica pe mana lu dracu, nu trebuie sa fim chietisti, apocaliptici, etc. Or aici nu-l prea inteleg eu. Pentru ca daca vrem sa facem si politica, ori invatam sa mai lasam de la noi, ca sa ne putem organiza, ori daca nu stim sa lasam de la noi (cazul lui) nu ne putem organiza si ramanem toti, ca sa-l parafrazez tot pe Mircea, „fiecare in debaraua lui cu Dumnezeul lui”, sau cel mult in mica lui secta. Dar cu siguranta asa nu o sa trecem niciodata pragul de 5% sa intram si in Parlament. Eu i-am spus-o si o repet: orice actiune politica trebuie sa inceapa cu separarea intre lucrurile care se negociaza si alea care nu se negociaza. Denuntarea „politizarii liturghiei” presupune implicit denuntarea „liturghizarii politicii”. In momentul in care spui ca nimic nu se negociaza, inseamna ca spui ca totul e la fel, si te intorci in mizeria elitelor: confuzia dintre religie si politica (vezi Baconsky pe marginea cazului Corneanu). Te contrazici singur.

    Gresesti (la nervi probabil) cand spui ca A Treia Forta este un volum modest pentru ca nu propune solutii. Nu sunt de loc de acord cu tine. Este un volum excelent, si tocmai asta este ideea, ca nu propune solutii trans-personale ci un anume mod personal-comunitar de a exista in lume. Asta de altfel Mircea a clarificat-o.

    Totusi aici e misterul. Cum treci de la personal la institutional, caci Mircea repet, subliniaza foarte clar ca trebuie sa facem politica? Ce facem? Ne inscriem individual in PDL si PSD? Sa vezi dupa aia lapidarii pe blogul domnului Catrinoiu. Daca, cartea nu este un manifest teologico-politic (atentie, nu doar teologic) ci un set de reflectii critice asupra lumii romanesti post-decembriste, titlul cartii mi se pare aiurea. A Treia Forta – Romania Profunda: ceva ce suna foarte, foarte colectiv, de gen: pazea, vin ghiaurii. Aici nu mi-e clar, si parerea mea este ca din confuzia asta a izvorat toata cearta. Cartea reprezinta reflectiile critice a doi indivizi sau este (implicit) un proiect politic, intrucat teologicul si politicul, desi distincte sunt unite?

    In fine, este adevarat ca l-ati pus „in valoare” pe Mircea la ROST, si ma bucur ca ai rectificat afirmatia ca voi l-ati facut, ca asta chiar mi se parea aberanta. Dar situatia este ca atare pentru ca traim intr-o tara de rahat, intr-un pasalac intelectual unde trebuie sa faci plecaciuni la toti mogulii mintii pentru a putea vorbi liber. Cred ca numai intr-o tara ca a noastra puteau sa i se refuze lui Mircea de catre „marile publicatii” texte precum „Patimile cu domnului Plesu”. D-aia raman la parerea ca e pacat de ROST daca se va scufunda din pricina sectarismului, ca de bine de rau e o revista in care dreapta crestina poate sa scrie, sa dezbata, iar alta nu prea mai avem. Nu e de loc bine daca vom ajunge sa ne mutam fiecare pe blogul lui.

    Eu continuu sa sper ca daca vom clarifica limitele prieteniei si apartenetelor doctrinare, asa cum insista Mircea ca trebuie sa facem, si o lasam mai moale cu „familia mea iubita” si cu fratii bautori de bere, putem ajunge la un mic numitor comun pragmatic, care sa ne permita sa facem totusi putinul pe care il putem face. Altminteri, vorba lui Freddie Mercury: „too much love will kill you”. Continuu sa sper intr-o revenire in paginile ROST, in teremenii descrisi mai sus, a domnilor Platon, Hurduzeu si Fedorovici, candva in viitor.

    Sper sa fii fost o cearta productiva.

    Si, ca sa-l prafrazez pe Scrooge

    MERRY CHRISTMAS TO ALL!

  46. @Alexandru Racu
    In privinta ortodoxie ca singura noastra expresie „politica” ma tem ca m-ati inteles putin gresit. Mai aproape s-a situat Dl. Duca, caruia ii multumesc pentru precizarea distinctiei si pentru ca a scos in evidenta ca „politica e iconomica” si ca nu e dogmantica(desi nu am sustinut asta, ci doar a nu schilodi dogma sa corespunda unor realizari sau succese politice si pentru asta trebuie aparata dur)
    Eu sint de acord cu ce a zis si Mircea Platon si multi altii in perioada interbelica, anume ca nu trebuie sa fii sfint ca sa faci politica. Politica practica, traditionalista, nationalista, conservatoare, democratica, eficienta si autentica in plan social si cultural.
    Politica chiar nu trebuie lasata la intimplare, dar asta nu inseamna nici sa astepti alt „lider”, nici sa te prostituezi in partide parlamentare.
    Politica pina la urma e si o fundatie si o asociatie care te invata mestesugul olaritului si o carte de felul Manifestului si in blog si o conferinta sau manifestatie in strada, cum face Rost sau intemeierea unei familii crestine.
    Important este sa nu capete politicul accente exagerate, de moment providential, ca sa nu duca la asasinate politice, ca altadata, nici in cealalta parte spre compromis, pina se trece puntea.
    Singura cale pentru aceasta, cum recomanda si Mircea Platon, nu este insa dialogul si moderatia, care chipurile e asociata politicii, dar teologiei nu, ci a pastra mereu ierarhia fireasca si necesara a teologicului fata de politic.
    Asta inseamna a face politica cu o icoana inaintea mintii.
    A nu te indeparta de voia lui Dumnezeu, pentru o miza politica, fie ea si promitatoare si eficienta.
    Sint convins ca in aceaasta privinta e deplina unitate de cuget intre toti, care scriu serios aici sau comenteaza.

  47. @toti
    „E deci la latitudinea lor sa mearga sau nu cu mine.”(Mircea Platon)
    Unde? sau nu inteleg eu enunturile simple…

  48. Pingback: Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric | Victor Roncea Blog·

  49. Pingback: Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s