RECENZIE / Miscarea conservatoare, Paul Gottfried

Motto: “Intelectualul nu e o meserie decât în cazul revoluţionarului de profesie, care trăieşte din banii fundaţiilor sau din sinecuri şi care nu e de dreapta, ci de stânga. De la comunistul Lenin, la socialistul Hitler, revoluţionarii de profesie au fost nişte intelectuali trăind pe banii partidului sau ai partidei.” – Mircea Platon, Ce sunt intelectualii?

În toamnă a apărut la editura Logos, în traducerea tânărului politolog Dragoş Moldoveanu, strălucita carte de istorie politică a renumitului profesor Paul Gottfried, Mişcarea conservatoare. Este pentru prima dată când se traduce la noi o carte magistrală pentru peisajul nostru politic şi cultural. Cartea pur şi simplu distruge toate miturile degradate pe care presa românească ni le-a inculcat de 20 de ani cu privire la situaţia politică, financiară si culturală a Americii. Doldora de informaţii, lucrarea profesorului Gottfried se impune ca o lectură obligatorie pentru cei interesaţi de politica de stat americană de după al doilea război mondial, dar şi pentru cei interesaţi de modalităţile prin care cultura poate fi instrumentalizată în scopuri mercantile.

De la Republica lui Platon, statul atotputernic şi atotştiutor a instituit, pentru a pune la lucru damnarea la fericire, meseria de intelectual. Din această categorie fac parte acei intelectuali pentru care confortul ideilor primează în faţa adevărului ideilor. Intelectualul confortabil şi obosit e capabil de cele mai mari fraude de dragul unităţii si păcii mundane; el detestă omul normal.

Ceea ce Paul Gottfried dezvăluie în cartea lui e acea greaţă cioraniană faţă de utopie şi tranziţie: “Intelectualul obosit sintetizează anomaliile si viciile unei lumi în derivă. El nu acţionează: îndură. […] astfel, excesele oboselii sale vor întări tiraniile. […] Acest avorton se transformă, în numele unei utopii de două parale, în gropar al intelectului şi, convins că face un lucru foarte necesar, prostituează acel “îndobitociţi-vă”, deviză tragică a unui singuratic. […] fanatic fără convingeri, el nu mai este decât un ideolog, un gânditor hibrid, din cei ce apar în toate perioadele de tranziţie” (Cioran, Ispita de a exista).

După al doilea război mondial, America şi Europa au trecut prin schimbări radicale, schimbări de tranziţie. Nu doar România e în tranziţie, ci întreaga lume.  O lume a prosperităţii, libertăţii şi normalităţii a fost nimicită pe altarul “progresului” adus de doctrina războiului preventiv începând cu declanşarea primului război mondial. Ceea ce ignoră o mulţime de istorici e că, în plan politic, promotorul totalitarismului e războiul preventiv ca factor declanşator al “progresului”. Analiza lui Gottfried pune în lumină contrastul dintre conservatorii tradiţionali americani şi neoconservatori. Conservatorii tradiţionali resping postmodernismul instituţionalizat şi orice formă de stat social, de la comunism şi fascism până la globalism. În schimb, neoconservatorii sunt adepţii compromisului cu statul social.

E de înţeles acest fapt dacă observăm în această carte rădăcinile profund marxiste şi utopice ale intelectualilor neoconservatori. Ceea ce îi leagă pe neconservatori de socialişti e tocmai chintesenţa a ceea ce declanşează expansiunea statului social împotriva libertăţilor personale: doctrina războiului preventiv. Comuniştii, fasciştii şi, azi, globaliştii se folosesc de războiul preventiv. Preşedinte al Americii între 1913-1921 şi doctrinar al războiului preventiv, Woodrow Wilson nu s-a sfiit să afirme că în spatele războiului preventiv se află interesele financiare ale oligarhiei. Conservatorismul tradiţional respinge războiul preventiv şi acceptă, aşa cum este firesc şi moral, numai războiul de autoapărare sau, cum ar spune Murray N. Rothbard (1926-1995), războiul legitim sau justificat. Iată de ce conservatorismul tradiţional, fie că e american sau românesc (Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, PNŢCD-ul interbelic), nu e imperialist, expansionist, violent.

Când în toată presa românească şi internaţională, în toate universităţile de stat se demonizează naţionalismul, intelectualul oboist nu precizează ce fel de naţionalism e totalitar: naţionalismul non-intervenţionist al conservatorismului tradiţional sau naţionalismul intervenţionist al comuniştilor şi fasciştilor.

Oligarhia americană (Rezerva Federală – FED) îşi arată colţii în politică prin anul 1964 când bancherii şi industriaşii şi-au retras sprijinul financiar pentru republicanul Barry Goldwater spijinindu-l pe liberalul Nelson Rockefeller. Anul 1964 reprezintă anul de cotitură în istoria conservatorismului american. 20 de ani mai târziu, în 1985, candidatul republican la preşedinţie, Jack Kemp, proclama deja egalitatea ca fiind cel mai important principiu conservator. Acestei crize doctrinare din interiorul mişcării conservatoare, Richard Vignerie îi răspunde, în 1984, cu propunerea legitimă de a pune pe picioare un nou partid de dreapta ca alternativă la democraţi şi republicani, un partid cu o doctrină orientată împotriva statului social, împotriva sindicatelor puternice şi împotriva marilor corporaţii.

La o analiză atentă a fenomenului, corectitudinea politică neoconservatoare susţine în practică ceea ce respinge în teorie: multiculturalismul. Astfel, ne atenţionează Paul Gottfried, neoconservatorii sunt în favoarea imigraţiei fără restricţie, în favoarea statului dădacă, în favoarea exportării “democraţiei de tip american” (p. 199) în întreaga lume si în favoarea “capitalismului democratic”; Acton Institute, un think-thank libertarian finanţat de neoconservatori,  a anulat distincţia dintre capitalismul democratic şi socialism (p. 213). Paul Gottfried conchide: revoluţia democratică globală conduce către o comunitate globală secularizată şi egalitară.

În România, această carte ar trebui să lămurească lucrurile. În decembrie 1989 comunismul a căzut, “disidenţii” de la Radio Europa Liberă şi Vocea Americii au fost aceleaşi personaje neoconservatoare de tristă amintire pentru istoria naţională: nu au ridicat un deget în favoarea unirii României cu Republica Moldova, la fel cum prietenii lor americani s-au opus făţiş reunificării Germaniei. Ion Iliescu a semnat independenţa Republicii Moldova sub tăcerea complice a aceloraşi intelectuali care astăzi se agită pe bloguri şi în reviste pozând în “patrioţi” si în oameni favorabili “deschiderii” către Republica Moldova. Se înţelege: nu e vorba despre o deschidere a statului naţional România către statul naţional Moldova, ci despre o “deschidere” a suprastatului globalist NO NAME către Republica Moldova, viitoarea regiune NO NAME a globosferei.

–––

Anunțuri

22 de răspunsuri la „RECENZIE / Miscarea conservatoare, Paul Gottfried

  1. De vreo jumatate de an incoace, de cand a aparut primul interviu cu John Medaille realizat de Ovidiu Hurduzeu, libertarienii de la Institutul Mises din Romania au iesit la atac impotriva lui Medaille si a distributismului. Care, cica, ar fi „socialist”. Bun, am inteles.

    Acum insa, iata ca a aparut lucrarea „Miscarea Conservatoare” a profesorului Paul Gottfried. Cartea e scrisa din perspectiva unei aliante paleolibertariene/paleoconservatoare impotriva neoconilor si a stangii politic corecte. Gottfried e adjunct scholar la Mises Institute din SUA. A fost prieten bun cu Murray Rothbard. Ar trebui ca libertarienii romani sa recepteze cu entuziasm aceasta carte, macar si pentru ca e una dintre putinele carti care vorbesc, in Romania, despre istoria miscarii libertariene, warts and all (de la nonconformistii interbelici la Ayn Rand si Rothbard). Dar libertarienii din Romania tac.

    Sa intelegem deci ca, in atacurile lor la Medaille si la distributism, libertarienii romani sunt motivati nu de interesul pentru libertarianism, ci de grija de a-si indeplini rolul de caini de paza ai neoconilor romani? Altminteri cum se explica faptul ca sar la Medaille si tac la Gottfried? De ce nu vad cartea lui Gottfried pe website-ul lui Mises Romania? Sau sunt libertarieni cu voie de la politie? Nu dau cu barda, intreb doar.

    Mircea Platon

  2. Mises Institute Romania, CADI, ISP-ul sunt institutii intersanjabile. Multi dintre cei care lucreaza ptr CADI lucreaza si pentru „Mises”, este aceeasi retea. In Occident mai pastreaza macar aparentele, pretind ca sunt cat de cat separati unul de altul, in Romania joaca pe fata. Si se simt mandri de a fi „corporatisti”. Pentru a fi pe deplin cinstiti cu ei insisi si publicul romanesc at trebui sa mai declare pe fata celelalte doua obiective ale lor: „descrestinarea romanilor” si „colonizarea economica a Romaniei”. Cat despre Gottfried…este „the enemy within”, cum o sa-i puna cartea pe site? Sa-i dea afara cei din „centrala”? E greu sa-ti pierzi azi slujba in Romania. Si uneori anumite institutii se mai pot si desfiinta daca devin ineficiente. Corporatiile nu platesc la infinit daca nu au un „return on investment” substantial de la oamenii politici si think-tank-urile pe care le sponsorizeaza.

  3. Domnule Platon, chiar pareti pus pe scandal. Intrebati cu barda doar… Spectacolul „alternativei” a treia, pe zi ce trece tot mai irelevanta, devine si mai trist dupa meciul pugilist intre dumneavoastra si gruparea Tarziu-Codrescu-Capsali. Din cate stiu eu nici un membru Mises Romania nu s-a exprimat oficial despre distributism sau Medaille pana acum. Daca ar fi facut-o, nu stiu ce mai ramanea din ei la ora actuala. Eu nu ma calific, desi multi cred asta. Sunt un amarat de vizitator al acestor bloguri, ce-si da si el cu parerea atunci cand timpul i-o permite. De cand ati muscat din ciuperca otravita a distributismului socialistoid constat si la dumneavoastra si la domnul Hurduzeu o tenta conspirationista ce va era straina in trecut. Si nu ma refer la conspiratiile alea plauzibile. Toti sunt in pat cu neoliberalii si neoconii, atunci cand nu sunt cu marxist-leninistii. Este blogul lui Catrinoiu, stiu, dar chiar trebuie sa-i imprumutati stilul? Sau sa inteleg ca acesta v-a apartinut dintotdeauna si el este cel care il copiaza? Incepeti sa semanati cu Medaille tot mai mult.

  4. Domnule Toma, lasati „tenta conspirationista” si vedeti ce scrie Gottfried in cartea asta:

    „Înfiinþat de cãtre Michael Novak,
    apãrãtor al capitalismului statului social, si de Robert Sirico,
    predicatorul „pieþei libere“, Acton Institute for the Study of
    Religion and Liberty beneficiase deja de generozitatea neo –
    conservatoare. Interesant este cã institutul în discuþie a estom –
    pat distincþia dintre capitalismul democratic si social-democratie, descoperind cã se aseamãnã „incredibil de mult“.”

    Deci cum sta treaba cu „diferenta” dintre neoconi / neoliberalis si sociliasit cand tocmai institutiile astea spun ca nu e nicio diferenta intre ele?

    E si asta vreo „tenta conspirationista” de-a lui Gottfried cand tot neoconii spun ce spun?!

  5. Draga domnule Toma, dnul Comanescu, de la Mises Romania, l-a atacat pe John Medaille. A fost o polemica indarjita. Asa ca nu visez teorii ale conspiratiei. Stiu ce vorbesc. Spre deosebire de dumneavoastra, care doar pescuiti in ape tulburi.

    Mircea Platon

  6. Ei bine, draga domnule Platon, de aceea am spus „din cate stiu eu”… Si ma refeream la vreun material publicat. Daca polemica a avut loc la celebra intalnire Cucerai-Medaille, eu nu am fost prezent, deci nu aveam de unde sa stiu. Asta ar trebui sa va dovedeasca si ca nu apartin Institutului Mises, in caz ca insinuati asa ceva. Dar ca si domnul Catrinoiu, nici dumneavoastra nu ati inteles la ce ma refeream cand am vorbit de conspiratii. Iata ce ati scris mai sus:

    „…libertarienii romani sunt motivati nu de interesul pentru libertarianism, ci de grija de a-si indeplini rolul de caini de paza ai neoconilor romani?”

    Asta este teorie a conspiratiei. Si e d-aia ieftina. In ape mai mult sau mai putin tulburi pescuim toti pe lumea asta, numai unii cu ochi tulburi au impresia ca ale lor sunt clare.

  7. pai platon intreba ceva. si o facea bazat pe faptul ca pe medaille l-au atacat oamenii de la mises, pe neoconul patapievici il lauda oamenii de la mises, si despre gottfried, care nu e pe placul neoconilor romani, tac oamenii de la mises.
    deci nu e teorie a conspiratiei, ci un rationament inductiv.

    daca experienta ne arata ca „a” face intotdeauna actiunea „x”, atunci e legitim sa ne intrebam daca „a” e de fapt aliat cu „b”, care si el face aceleasi lucruri, sau ale caror interese le slujeste „a”. sigur, a poate sluji interesele lui b fara sa-si dea seama. poate fi doar un „idiot util”, vorba cuiva.

  8. draga toma, dl platon nu „insinueaza” nimic. dl platon iti spune deschis ca nu stii ce vorbesti. lucru care nu pare a te inhiba. desi, dupa cum singur demonstrezi, chiar nu stii ce vorbesti. nu stiu de ce ti se pare ca ignoranta e o scuza. vorba dlui plesu: fa-ti temele inainte de a pune intrebari.

  9. Cateva observatii asupra articolului „Mogulii si bubulii”. Eu cu asta pun punct participarii mele la aceasta discordie.

    Dacă prin capitalism înţelegem piaţa liberă a muncii şi a produselor, atunci distributismul e capitalist.

    De acord cu propozitia de mai sus ca definitie a capitalismului. Imi exprim dezacordul totodata fata de pretentia ca si distributismul ar etala aceleasi caracteristici. Aici trebuie punctat si repetat ce s-a spus deja, caci se persista in eroare. Distributistii nu pot pretinde ca sunt pentru piata „libera” din moment ce doresc stabilirea preturilor si salariilor la nivele considerate de ei juste. Asta implica o actiune coercitiva, forta statului, deci o interventie. De asemenea nu putem vorbi de „economia libertatii” atunci cand statul va fi arbitrul pietei si le va interzice celor mai intreprinzatori si mai harnici dintre micii proprietari sa se extinda si sa prospere. Este un aspect despre care distributistii nu vorbesc decat atunci cand n-au incotro. Acest scenariu nu ia in calcul impasul in care se gaseste distributismul in incercarea sa de a „distribui mica proprietate”. O simpla incurajare adresata tuturor sa coopereze si sa munceasca pentru ei insisi nu produce automat acest rezultat. Unii chiar nu vor dori sa mearga in aceasta directie. Ce este de facut deci? Luam de la cei ce au si dam celor ce nu au, faramitzand proprietatea existenta? Daca da, vi se pare „libera” aceasta politica?

    „Dacă prin capitalism înţelegem cultura consumului, oligopolurile, proliferarea unei economii bazate pe speculaţii financiare şi pe tranzacţii de acţiuni, pe proprietatea teleghidată bursier, pe privatizarea profiturilor şi socializarea pierderilor operate de marile corporaţii trăind în simbioză cu statul, atunci distributismul nu e capitalist.”

    Aceasta este definitia oficiala a capitalismului, impartasita de toti socialistii pe mana carora a incaput economia mondiala la ora actuala (mai putin ultima propozitie a concubinajului stat-corporatii). Ce capitalist serios ar propune privatizarea profiturilor si socializarea pierderilor? Scoala austriaca (dusmanii lui Medaille) nu a facut-o vreodata. Din contra a avertizat de nenumarate ori ca acesta va fi rezultatul interventiei statului in economie. Urmatoarea fraza ce afirma ca primul tip de capitalism exista doar pentru a-l masca pe cel de-al doilea ma pune in incurcatura. Cum sa o iau deoarece are ceva sambure de adevar, dar in acelasi timp suna teribil de conspirationist si rupt de realitate? Samburele de adevar il reprezinta faptul ca sunt destui care vorbesc aproape cum trebuie dar actioneaza defect (republicanii americani de pilda, neoliberalii si neoconii).

    „Dacă, din cauza păcatului, oamenii „nu sunt îngeri”, atunci au nevoie, pentru a funcţiona, de un anumit sistem regulator.”

    Nu este deloc evidenta necesitatea sistemului regulator, in sensul dorit de autor. Din contra. Statul este condus, operat si intretinut de cativa oameni ce sunt si ei pacatosi, asemeni celor regulati. Ironia face ca astfel statul devine intr-adevar „reprezentativ”: pacatosii de la putere „reprezinta” masa pacatoasa. Toate statele actuale sunt reprezentative. Avem conducatorii pe care ii meritam. Existenta sistemului regulator al statului nu este justificata deoarece acesta doar ofera pacatosilor de la carma lui posibilitatea de a-si satisface toate pornirile pacatoase ce sunt refuzate altfel celor ce nu detin puterea. Oferindu-le ascensiunea politica, sistemul actual ii ispiteste pe cei putini la numar ce-si fac iluzii ca pot schimba ceva (prin intermediul statului, bineinteles). Pe cei multi la numar (intre politicieni), lipsiti de scrupule si caracter (cei mai pacatosi adica), ii invita sa acceada la puterea absoluta dupa care tanjesc pentru a insela, prada, si ucide.

    „Sistemul regulator” necesar pentru a combate „pacatul originar” exista deja (desi intr-o stare deplorabila). Nu intamplator se duce un razboi asiduu impotriva lui. Este compus din Biserica, familie, educatie. Conform spiritului crestin si libertatii deosebit de pretioase pe care Dumnezeu i-a oferit-o omului, acesta are un caracter esentialmente non-agresiv (spre deosebire de stat). Pentru a fi drept si just un stat ar trebui condus de sfinti. Dar sfintii nu intra in politica. Stiu mai bine (si sa fuga de ispita si ca este zadarnic).

    In acest context putem semnala o alta eroare. Se afirma ca interventia statului in scopul apararii justitiei sociale este blocata discursiv si ca atare acesta ramane sa actioneze „doar” in interesul corporatiilor. In primul rand scopul statului nu a fost vreodata apararea justitiei sociale desi aceasta pretentie ii impodobeste discursul propagandistic. Cei cativa rataciti animati de bune intentii ce ajung acolo formeaza doar exceptia care confirma regula si multi dintre ei se schimba radical pe parcurs. Puterea corupe. Franz Oppenheimer spune ca exista doua metode de a te imbogati: metoda economica si metoda politica. Prima metoda presupune munca cinstita si cooperarea pasnica in efortul de creare a unor produse ce sunt comercializate pe piata. Schimburile sunt voluntare. Cea de-a doua metoda, cea politica, reprezinta confiscarea avutului si rodului muncii altuia sub amenintarea folosirii violentei. Statul este organizatia metodei politice de imbogatire. Experienta istorica vine in sprijinul acestei afirmatii. Tot aici putem mentiona si esecurile inregistrate de-a lungul timpului in incercarea de a pastra guvernul limitat si „reprezentativ”.

    Ar mai fi problematic si acel „doar” subliniat anterior. Statul nu trebuie sa lucreze „si” pentru marile corporatii ci ajunge sa o faca pe cale de consecinta. Congresman-ul Ron Paul a semnalat acest aspect intr-un discurs din anul 2000, referindu-se la welfare. Asistenta corporatista succede in timp sporul de putere „asistentiala” acordat statului.

    We cannot ignore corporate welfare, which is part of the problem. Most people think the welfare state involves only giving something to the unfortunate poor. This is generally true, but once the principle is established that special benefits are legitimate the moneyed interests see the advantages in influencing the legislative process. Our system, which pays lip service to free enterprise and private-property ownership, is drifting toward a form of fascism or corporatism, rather than conventional socialism. And where the poor never seem to benefit under welfare, corporations become richer.

    O alta dificultate intampina si afirmatia ca statul modern a prosperat prefacandu-se ca nu exista. Nici pe departe. Obama a spus la inaugurare ca nu trebuie sa ne mai intrebam cat de mare este guvernul ci numai daca functioneaza. Rahm Emanuel cu indrazneala a afirmat ca nici o criza nu trebuieste irosita, criza ce ar permite guvernului sa faca ceea ce altfel nu putea fi motivat. In consecinta, statul modern foloseste toate crizele societatii (unele reale, altele inchipuite) pentru a-si oferi mai multe puteri, pentru a-si justifica existenta, activitatea si interventia. Se poate argumenta, si multi au facut-o, ca in absenta statului majoritatea problemelor cu care ne confruntam s-ar diminua considerabil, unele chiar ar disparea complet. Orice interventie creeaza alte probleme si deci nevoia de si mai multa interventie. Statul modern cheltuie in medie 50% din PIB, politicienii au „solutii” pentru toate problemele existente sub soare si datorita unei proaste obisnuinte oamenii cer statului „sa faca ceva” la cel mai mic semn de disconfort (obicei ce nu s-ar fi format daca guvernul nu-si etala cu indrazneala „realizarile”, „meritele” si capacitatile de a rezolva orice inconvenienta). Cu alte cuvinte statul este vizibil implicat in orice aspect al vietii noastre de zi cu zi, pe fata si fara a pretinde ca nu exista.

    Ar mai ramane curioasa asertiune ca refuzul de a da Cezarului ce pretinde el ca ii apartine merge mana in mana cu „moderatia” teologica. Chiar nu vad cum a nu fi de acord sa te lasi talharit, inghiontit si inhamat unor interese inamice te transforma automat intr-un moderat teologic. Aparent, daca inteleg bine, in viziunea domnului Platon obsesia economismului si a „utilitatii sociale” a crestinismului apar ca o consecinta a refuzului nostru de a recunoaste statului dreptul de a se ingriji de problemele societatii. Probleme ce raman si se vor solutionate, dar nefiind un stat disponibil pentru a le imblanzi, oamenii trebuie sa-si rupa din timpul dedicat lui Dumnezeu si sa alerge dupa solutii economice ori sa ceara Bisericii sa faca milostenie.

    Ei bine in primul rand, statul nu poate crea prosperitate pentru binele tuturor. Statul doar redistribuie (deja face asta la ora actuala, distributistii ar trebui sa fie fericiti). Ia de la unii si da altora. Statul nu produce nimic, doar risipeste. Ii pedepseste pe cei vrednici si ii rasplateste pe cei puturosi, dezcurajandu-i pe primii si incurajandu-i pe cei din urma. Consecinta ar trebuie sa fie evidenta. In al doilea rand, problemele societatii nu ar fi atat de numeroase in lipsa statului, vezi mai sus. Imi pare mie insa ca daca oamenii ar avea astfel de preocupari, de felul celor care il ingrijoreaza pe domnul Platon, cel putin asta ar fi o dovada ca le pasa de cel de langa ei, nu? Dar noi astazi, noi pe cine dam vina pentru indiferenta ce o manifestam fata de aproapele? Si asta este o problema. Nu cumva datorita faptului ca statul isi aroga siesi dreptul de administrator ultim al caritatii publice, noi nu mai simtim nevoia sa contribuim cu nimic la „welfare”-ul spiritual si material al aproapelui? Il impiedica inexistenta statului pe crestinul convins sa se jertfeasca pentru fratele sau, voluntar, nesilit de nimeni? Conform teoriei subrede a domnului Platon, cu un stat care se ocupa de intreaga societate precum cel actual, omul ar trebui sa cunoasca o inflorire spirituala. De prisos a mentiona ca asta nu se intampla.

    Astazi dajdia este de cele mai multe ori descrisa ca un pret ce trebuie platit pentru „serviciile” obligatorii ce ne sunt bagate pe gat. Totul este invaluit in aura „voluntariatului”: Daca vreti sa beneficiati de minunatele servicii pe care numai statul le poate oferi, trebuie sa contribuiti si voi un pic acolo, cam jumatate din tot ce asudati an de an si inca jumatate din mostenire in momentul predarii acesteia catre generatia urmatoare. Ca si cum ar exista si alta posibilitate. Este „dreptul” Cezarului, cum crede domnul Platon. Si daca se va spune ca situatia abia descrisa este exagerata deci irelevanta argumentului din articol, cat anume din ce pretinde Cezarul este dreptul lui si cat nu? Cine decide acest lucru, daca nu Cezarul? Apoi, in alta ordine de idei, si apostolii i-au sfatuit pe sclavi sa se supuna stapanilor lor, dar nimeni nu vede in asta o sustinere a sclavagismului. Ce se ascunde deci in spatele acestor indemnuri?

    Pentru a trage linie, sa-l citam pe Hans Hermann-Hoppe:

    „More fundamentally, however, the state is not merely an instrument but an agent in all this. Public education and welfare, and the ideas of secularism, moral relativism, etc., did not have to be „forced” upon the state. Rather, the state has its own interest in promoting such an agenda.

    Predictably, if an agency is permitted to legislate and tax, its agents will not only use these powers but show a tendency toward increasing their tax income and range of legislative interference. And because in so doing they encounter resistance among their subjects, it is in the state’s agents’ interest to weaken such powers of resistance. Such is the nature of the state, and to expect anything else of it is naive.”

    In concluzie, distributistii prefera coercitia augustiniana. Mantuirea cu pistolul la tampla. Economia arbitrata prin agresiune institutionalizata. Este vorba de o „libertate” mai ingradita asa…

  10. @ Toma.

    „Avem conducatorii pe care ii meritam.” Asta e teoria lui Ion Iliescu. Ii place si lui Plesu cum suna. Vad ca va place si dumneavoastra. Ii meritati dumneavoastra, eu nu!

    „Pentru a fi drept si just un stat ar trebui condus de sfinti. Dar sfintii nu intra in politica.” Serios?! Adica voi postulati injustitia statului. Statul e in mod aprioric Raul. Eu nu vreau ca statul sa fie condus de sfinti, vreau ca statul sa fie condus de oameni normali, de oameni care vor sa se mantuiasca. Si nu toti cei care se mantuiesc sunt sfinti: Augustin nu e sfant, e doar fericit, adica mantuit. Deci vreau un stat care sa fie condus de politicieni normali, nu de bolnavi. Daca statul e asa cum credeti dumneavoastra, fundamental Rau, inseamna ca lumea aceasta e fundamental Rea, si asta e erezie gnostica. Inseamna ca daca statul e fundamental rau, crestinii nici nu ar trebui sa se mai prezinte la vot, ar trebuie sa li se interzica sa voteze, ceea ce e o alta erezie asta, crestinimsul nu interzice omului sa nu voteze.

    Nu vi se pare ca vorbiti despre Dumnezeu si va contaziceti?

    „Puterea corupe.” Nu toata puterea corupe. Puterea absoluta corupe, puterea centralizata corupe, puterea centralizata de statul-corporatie si de corporatia-stat corupe; puterea descentralizata, propusa de distributism, nu corupe.

    Iertati-ma ca va spun, dar nu ati inteles nimic din „Economia libertatii”. Statul distributist nu stabileste preturile si salariile din simplul motiv ca principiul fratietatii, al comunitatii si al cooperarii primeaza. Lucratorii-proprietari isi stabilesc singuri si in comun acord salariile in functie de venituri.

    Dumneavoastra spuneti ca statul distributist se impotriveste prosperitatii (?!), „le va interzice celor mai intreprinzatori si mai harnici dintre micii proprietari sa se extinda si sa prospere.” Distributistii din Italia au salariul mediu de doua ori mai mare decat salariul mediu din Italia, dumneava ce aberezi aici?

    „Luam de la cei ce au si dam celor ce nu au, faramitzand proprietatea existenta?”

    Nu, frate, nu luam nimic de la nimeni. Ati luat voi destul cu neoliberalismul vostru nomenklaturist in ultimii 20 de ani. Intr-o afacere distributista fiecare proprietar nou care vine in afacere isi aduce un spor de capital prin care participa la dezvoltarea lui proprie. Ce e greu asa de inteles?

    Cat despre „faramitarea” proprietatii, te las pe tine sa o „privatizezi” oligarhilor.

  11. toma, ai citit cartea „economai libertatii”? ti-ai facut temele? sau iar vorbesti pe dinafara, ca si in privinta atacurilor mises romania asupra lui medaille? daca ai citit, ai vazut ca acolo se vorbeste de „statul reprezentativ”, nu de statul dadaca al ingineriilor sociale. problema ta, si a libertarienilor, e ca nu stii istorie. vorbesti pe dinafara, ideologic. habar nu ai care e ISTORIA statului in Europa. plutiti la suprafata lucrurilor, emitand enunturi fara acoperire istorica.

  12. Pana la urma tot nu am aflat de ce Mises Romania nu sufla o vorba (buna) de cartea lui Gottfried, prietenul lui Rothbard.

    O intrebare simpla a produs un raspuns libertarian agresiv, incalcit si evazionist.

  13. sa fim seriosi, Mises Romnaia nu recenzeaza cartile tuturor marginalilor din State sau de aiurea…iata raspunsul!

    nuva mai agitati, @#$

    arivederci!

  14. Hopa, uite-l si pe vili debili, omul care tot timpul ii apara pe neoconi. Pare ca are fir direct cu Mises. Deci e clar ca nu exista nici macar o cat de firava legatura intre Mises Romania si neoconi. Traiasca revolutia cu voie de la politie! Chestia asta cu diferenta intre libertarienii romani si neoconii romani e ca si cu diferenta dintre intelectualii care presteaza la Vantu si cei care presteaza la Patriciu. Sunt aceiasi.

  15. @Toma
    Ti-am dat un vot pozitiv, insa de incurajare doar.
    Desi analizele pornesc de la intentii bune si se desfasoara coerent, in cele din urma sfirsesc in impresia de cautat nod in paura, iar concluziile sint de-a dreptul pe linga. Pare chiar ca concluzia e deja pusa, si analiza vine doar asa de impresie artistica sau in sprijinul concluziei.
    Sint deja aspecte lamurite, nu numai in lucrari cunoscute, in privinta posibilitatilor, limitelor si esecurilor statului, dar si in recente lucrari discutate aici, fie articole ale lui Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu, ca sa raminem…”in familie”.
    Distributismul spre deosebire de capitalism care se culca pe urechea: lacomia e un dat natural si noi ne „supunem” si socialismul care face excese de regularizare – face o nota mai tare de realism. Anume ca neputind indeparta saracia si lacomia si neputindu-se baza pe stat si sa caute in zadar reprezentare reala si legitima, isi intoarce(in sens crestin si axiologic) privirea catre om si nu tuturor, ci celor responsabili, ii indeamna sa lase frustrarile, dependenta, docilitatea si lenea morala si sa se implice, sa scape de timiditate, de falsa smerenie si cu curaj sa intrupeze ei valorile, in acte de orice fel: economice, personale, familiale, sociale.
    Sa nu astepte sa faca statul si nici sa urce in cariera, pentru ca cu compromisurile facute si cu banii cistigati odata cu sporirea confortului si posesiunilor, sa piarda orice urma de umanitate. Ca sa nu mai spun de ancorare valorica sau teologica.

    De la vorba lui Kenedy cu „ask not what the country cand do for you…” atit de usor de rastalmacit si confiscat, putem merge un pic mai inainte in realism si sa spunem, bineinteles in cadrul traditiei, in specificul locului si in duh crestin, sa facem noi ceea ce vrem sa ni se faca nou bine…INTII, mai concret, pentru cunoscatori, a face voia lui Dumnezeu. Visul reprezentarii se realizeaza astfel organic.
    Numai asa se obtine firesc, atit o puternica rezistenta in fata inavutirii demente corporatiste si se pune frina exceselor si abuzurilor statului.
    Plecind de la persoana, apoi de la mici comunitati responsabile.

    Cuvintul de ordine nu mai e integrare, ci asumare. Indepartam servilismul, dependenta si supunerea docila, cu incadrarea voluntara si practica intr-o ierarhie care chiar functioneaza, nu una impusa.

    Sint multe cuvinte de spus, dar concluzia e ca distributismul aduce un plus de realism si o critica si o indepartare reala de utopie, prin faptul ca nu se asteapta si nu propune revolutii si deformari ale realitati „rele”, ci porneste de la ce e deja bun, care trebuie adunat laolalta spic cu spic, ca sa nu mai poata fi atit de usor frint. Nici de deliciile si excesele periculoase, depersonalizante ale lacomiei, nici de visul la societatea multilatera dezvoltata, regularizata abuziv de stat.

    Desigur se pune iar problema cum sa functioneze coercitia si cum se aplica efectiv zabala si frina. Dar tocmai ce spuneam ca nu trebuie venit de sus sau pe partea cealalta, ci trebuie pornit de „jos” din interior, de la om si expresia lui responsabila in lume, dupa ce s-a ancorat bine vertical.

    Nu ne trebuie programe, ci oameni. 😉
    Oameni cu fapte, cu indemnuri practice, cu simt critic limpede si fara compromisuri, oameni cu credinta si curaj, simpli, stapini pe propriile pofte si buni cunoscatori ai propriilor limite si slabiciuni.

  16. „Conform teoriei subrede a domnului Platon, cu un stat care se ocupa de intreaga societate precum cel actual, omul ar trebui sa cunoasca o inflorire spirituala.”

    Ceea ce nu inceteaza sa ma minuneze este capacitatea unora de a vorbi pe deasupra. Imbecilitatea a facut progrese insemnate in Romania ultimelor decenii. Un semn al acestei imbecilitati e si incapacitatea de a rezuma corect si coerent opiniile adversarului.

  17. Pingback: Sase, vine Gottfried! « Radical & hipercritic·

  18. Pingback: Israelul se clatina? « Radical & hipercritic·

  19. cata cearta pentru mai nimic;teza+antiteza=sinteza,pur si simplu nu conteaza in ce tabere sunteti ,ceeace trebuia demonstrat cu ajutorul dumneavoastra se demonstreaza,cu tot respectul la nivelul la care sunteti nu cred ca se mai poate vorbi despre docilitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s