Noi muncim, noi şi gândim (II) de Alin Voicu

Recomand acest eseu extraordinar in care se arata cum putem sa revenim la o economie puternica.

Continuând aplicarea, prin analogie, a practicilor de restaurare a companiilor la problemele României şi conştientizând limitele acestora în context macroeconomic, se poate spune că al doilea pas spre rezolvarea crizei este de a restructura datoriile, interne şi externe. (Primul pas a fost acela de a stopa prăbuşirea economică prin controlul strict al cheltuielilor bugetare.)

Pasul II: Restructurarea datoriei – Neither a borrower nor a lender be

Datoriile contractate de guvernele României de-a lungul timpului au fost justificate prin nevoia de a acoperi deficitele bugetare. Împrumuturile au crescut mai ales în ultimii cinci ani, bugetul fiind folosit pentru a cumpăra voturi prin creştea pensiilor şi salariilor bugetarilor, ca şi pentru demararea unor proiecte de investiţii cu randamente dubioase. Guvernul României a gajat aceste împrumuturi cu capacitatea ţării de a produce valoare şi cu propria sa putere de a taxa şi impozita. Perceperea de taxe şi impozite este justificabilă atunci când scopul guvernului este de a face ca ţara să prospere, dar devine incomodă şi chiar tiranică atunci când este bazată pe capacitatea guvernului de a recurge la constrângere şi violenţă pentru a colecta banii.

Împrumuturile s-au făcut însă şi încă se mai fac. Deşi înţelepciunea contractării de credite pentru a plăti asistenţa socială este discutabilă, ceva trebuie făcut în această privinţă, fără a apela la soluţia mioapă a falimentului. Companiile aflate în dificultăţi de plată au, de obicei, alternativa de a-şi restructura datoriile – creditorilor li se cere sau impune o îmbunătăţire a condiţiilor împrumuturilor (de ex., reducerea dobânzilor, extinderea termenelor de plată) sau chiar preschimbarea sau reducerea datoriei („haircut”). Ultimele două au o pondere ceva mai mare în cazul macroeconomic al unei ţări suverane. Ţările pot chiar forţa schimbarea principalului (ca şi a termenelor) şi, mai mult de atât, pot preschimba datoriile într-o valută favorabilă lor. De exemplu, o ţară a cărei monedă este convertibilă şi care a contractat împrumuturi într-o valută străină are întotdeauna opţiunea de a converti datoria în moneda proprie. Aceasta îi creează mari avantaje pentru plată, ca şi pentru păstrarea capitalului în ţară, dar comportă riscul creşterii inflaţiei (să nu uităm că, aşa cum spune Milton Friedman, „inflation is always and everywhere a monetary phenomenon” – inflaţia este întotdeauna şi peste tot un fenomen monetar).

Odată stabilită strategia de restructurare economică, România dispune aşadar de pârghii pentru negocierea datoriilor în avantajul ţării. Contractarea de datorii are sens doar atunci când banii sunt folosiţi pentru a ajuta la creşterea economică. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că creditorii şi-au asumat riscuri atunci când au împrumutat. Ei trebuie trataţi… bărbăteşte. Să înţelegem că românului nu numai i se întâmpla lucruri – el poate să-şi croiască altă soartă, favorabilă lui, fiind mai puţin deferent faţă de străini fără să se dezică însă de proverbiala omenie şi ospitalitate.

[… citeste restul pe blogul A Treia Forta …]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s