Capital Economics: Zona euro trebuie desfiintata

De pe ziuaonline.ro:

Revenirea statelor din zona euro la sistemul de monede naţionale va permite întregii Europe să revină la creştere economică, apreciază Christopher Smallwood, economist la Capital Economics, citat de AFP si preluat de Antena 3.

„În interesul sănătăţii economice şi succesului Uniunii Europene, zona euro trebuie desfiinţată. În condiţiile actuale, membrii cei mai slabi ai uniunii monetare, respectiv Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia şi Spania, riscă să se confrunte cu o perioadă lungă, ani sau chiar decenii de scădere economică şi deflaţie”, a afirmat Smallwood.

Politica Germaniei de a-şi baza creşterea economică pe exporturi reduce perspectiva dezvoltării exporturilor partenerilor ei, a adăugat el.

„Germania, în pofida excedentului comercial mare, refuză să lase consumul intern să crească, ceea ce nu ajută economiile mai slabe. Acestă politică forţează statele cu economii mai slabe să ia măsuri deflaţioniste, care măresc şi mai mult deficitele bugetare”, a spus economistul.

Economiile mai slabe din zona euro pot renunţa la euro, revenind la monedele naţionale, pe care le pot lăsa să se deprecieze, îmbunătăţindu-şi în acest fel competitivitatea şi relansându-şi exporturile, apreciază economistul Capital Economics.

Secretarul general al ONU: Încurajez Guvernele să conlucreze cu formele asociative cooperatiste:

În acest context, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-moon, a susţinut că formele asociative sunt capabile să ofere servicii de valoare multor femei. Mai ales celor aflate în comunităţi vulnerabile. Redăm mai jos declaraţia secretarului general al ONU.

„În timp ce economia mondială se confruntă cu multe provocari dificile, cooperativele se dovedesc a fi capabile să ofere servicii valoroase multor femei, in special acelora aflate în comunitaţi vulnerabile, care sunt private de serviciile statului şi de iniţiativele sectoarelor private tradiţionale. Prin deţinerea calităţii de membru cooperator, femeile îşi dezvoltă strategii bazate pe autoajutorare, care generează venituri şi active proprii, învăţând cum să depăşească greutăţile curente şi să evite prejudiciile. Prin acest proces, cooperativele joacă un rol important în îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Cooperativele readuc în atenţia comunităţii internaţionale faptul că e posibil de a asigura atât viabilitatea economică, cât şi responsabilitatea socială. Adresez chemarea de a adopta politici care să conducă la crearea şi extinderea cooperativelor, în special a acelora care facilitează participarea femeilor.

În această zi de sărbătoare şi într-un moment în care ne pregătim pentru celebrarea Anului Internaţional al Cooperativelor în 2012, încurajez Guvernele să continue să conlucreze cu formele asociative cooperatiste şi organizaţiile societăţii civile, într-un efort comun de a realiza obiectivele de dezvoltare convenite la nivel internaţional, inclusiv Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Prin cooperare, putem construi într-adevăr o lume mai bună!”

Încă de anul trecut, ACI susţinea că „economiştii, mediul academic şi comunitatea internaţională caută cu disperare răspunsuri privind modul în care trebuie stimulată redresarea globală şi, în aceste demersuri, ei încep să-şi pună semne de întrebare asupra modelului economic curent, care a început să nu mai beneficieze de încredere din partea factorilor de decizie, cât şi a oamenilor obişnuiţi. Ei caută să reglementeze pieţele şi instituţiile financiare, în special prin asigurarea unui mediu de operare mai etic şi mai transparent. În încercarea lor, oricum, ei redescoperă şi recunosc capacitatea cooperativelor de a contribui semnificativ la crearea unui nou sistem economic”. Multe guverne acordă în prezent atenţie opţiunii cooperatiste în cadrul noului context economic, fie că este vorba de stimularea productivităţii agricole, ori de reorganizarea sistemului naţional de protecţie socială, aşa cum cum sunt ele percepute în cadrul recentei dezbateri din Statele Unite asupra reformei sistemului de asistenţă în domeniul sănătăţii şi a propunerii de creare de cooperative în domeniul respectiv. Ele recunosc, de asemenea, contribuţia pe care cooperativele o aduc la gestionarea redresării în ţările lor şi, prin aceasta, îşi încurajează cetăţenii să se orienteze spre întreprinderile cooperatiste sub aspectul finanţării, al creşterii productivităţii şi al nivelului de bunăstare generală”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s