Statul şi pieţele, Autor: Prof.dr. Yvan Allaire

Prezentare la Academia Română

Bucureşti, 23 mai 2011

de

Prof. Yvan Allaire,

Fellow al Royal Society of Canada

Doctor în economie (MIT)

Preşedintele Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor publice şi private (IGOPP), Montreal, Canada

 

(Redactat în parte pornind de la volumul Black Markets and Business Blues (FI Press, 2009) de Yvan Allaire şi Mihaela  Firsirotu)

 

Copyright: Allaire 2011

Textul nu poate fi reprodus fără consimţământul autorului

 

Ceea ce ar fi trebuit să moară împreună cu comunismul este credinţa că societăţile moderne pot fi guvernate după un singur principiu, fie el cel al planificării impuse de o voinţă autoritară, fie cel al reglării dictate de piaţă. 

Charles Taylor, Etica autenticităţii, 1991


Criză financiară sau criză morală…?

•     Criza financiară din 2007-2008 s-a transformat în multe state în recesiune economică şi în criză fiscală;

•     Cruda ironie este că guvernele au trebuit să se îndatoreze pentru a salva sistemul financiar şi pentru a face faţă recesiunii pe care tocmai acest sistem o produsese; apoi guvernele au fost forţate să impună popoarelor lor politici de austeritate pentru ca aceleaşi bănci să nu cumva să sufere pierderi în urma creditelor acordate guvernelor;

•     Criza financiară a fost de fapt o criză morală, care încă nu a luat sfârşit;

•     În acest timp, se depun mari eforturi menite a reglementa funcţionarea sistemului financiar, sau cel puţin a lăsa impresia că se face aşa ceva…

•     „Şi totuşi, nu putem să nu fim cuprinşi de un sentiment de zădărnicie la vederea acestui masiv efort, de impresia că nu se vizează adevăratele cauze ale acestei crize care se încăpăţânează să persiste, că totul seamănă cu pregătirea pentru a lupta într-un război din trecut.

•     Nimic din ceea ce se propune nu schimbă de fapt caracterul sistemelor financiare, motivaţiile care le animă, lăcomia de care sunt infectate. Prin urmare, să ne pregătim pentru următoarea criză…“

Yvan Allaire, „After the melt-down“, în Policy Options, martie 2011 


Pieţe libere: câte păcate s-au comis în numele vostru!

Predicat şi practicat de Greenspan, ca şi de alţi ideologi croiţi după chipul şi asemănarea lui, neoliberalismul (sau fundamentalismul pieţei) se întemeiază pe credinţa aproape înduioşătoare în abilitatea pieţelor de a crea bogăţie pentru toţi (toţi cei care contează) şi de a se autoregla.

La un nivel mult mai practic, ea poate reflecta numai influenţa banilor asupra aleşilor care fac legile.

Cele şase convingeri ale crezului „neoliberal“

•     SUPREMAŢIA PIEŢELOR LIBERE: este convingerea fundamentală a crezului neoliberal

Piaţa stă la baza eficienţei; ea se autoreglează şi corectează rapid orice deviere de la echilibrul optim.

•     COMERŢUL LIBER ÎNTRE TOATE POPOARELE: este întotdeauna bun.

Doar sentimentalii neinformaţi, socialiştii care acţionează fără să gândească şi muncitorii plângăreţi şi imaturi nu acceptă acest  adevăr economic fundamental.

•     GRANIŢELE NAŢIONALE SUNT OBSTACOLE ARTIFICIALE ÎN CALEA EFICIENŢEI PIEŢEI

Deţinerea de către străini a avuţiei naţionale, a companiilor, a pământurilor arabile etc. este benefică pentru societate; capitalul trebuie să circule nestingherit de graniţe pentru a asigura cea mai bună performanţă economică.

•     DEREGLEMENTAREA

Reglementarea nu face decât să stânjenească pieţele în tendinţa lor spre autoreglare; birocraţii care se amestecă în mersul pieţei sunt întotdeauna contraproductivi. Ar trebui reduse dimensiunile guvernelor astfel încât neoliberalii „să le poată îneca în cada de baie“.

•     PRIVATIZAREA

Guvernele sunt ineficiente; întreprinderile private ar putea şi ar  oferi servicii mult mai eficient; prin urmare, orice entitate care oferă servicii sau bunuri cetăţenilor ar trebui privatizată. Sănătatea publică, educaţia publică etc. ar trebui să fie încredinţate sectorului privat, care ar oferi servicii mai bune la un preţ corect.

•     „SOCIETATEA“ ŞI „BINELE OBŞTESC“ SUNT NOŢIUNI LIPSITE DE CONŢINUT

Un grup de indivizi motivaţi de propriile interese sfârşeşte prin a face bine sub presiunea şi îndrumarea pieţelor eficiente. Conceptul de „bunuri comune“ (aerul pe care trebuie să îl respirăm, apa pe care trebuie să o bem etc.) miroase a comunism.

citeste restul pe Centrul pentru o Romanie Integra si Prospera……

Anunțuri

Un răspuns la „Statul şi pieţele, Autor: Prof.dr. Yvan Allaire

  1. Mai este ceva de comentat aici ? Adica aici in Romania ? Se discuta despre orice, numai despre ce se poate efectiv face nu !
    Despre aceasta prezentare … niciun cuvant ! Nicaieri ! „Cozile de topor” si imbecilii patentati scriu (inclusiv pe acest blog) despre orice altceva. Orice si oricat si oricand ! Si sunt fericiti ! Dumnezeu sa-i ierte, ca nu stiu ce fac ! Articol exceptional, ca de obicei !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s