Lansare de carte: PENTRU UN IDEAL COMUN de Cãlin Georgescu

“Pentru un ideal comun” este bibliografia momentului de răscruce în care se află România : starea de fapt, programe, strategii, contexte vechi şi noi

În toamna lui 2010, românii lucizi pricepuseră deja că ţara lor s-a dus de râpă şi perspectivele s-au închis pentru multă vreme. Multe soiuri de crize se împletiseră pe un corp oricum foarte şubred, care nu mai producea decât măsuri poliţieneşti sau de jupuire şi propagandă mincinoasă în megafoane, iar « soluţia » guvernării programa sărăcie, îndatorare, demolarea statului. Sfidând Europa şi democraţia, îndemnând populaţia să plece în lume la muncă unde-o vedea cu ochii, tăind voios toate sursele de venit cu o mână, în timp ce ocrotea cu cealaltă un imens evantai de fraude şi evaziuni, abuzuri şi reţele de crimă organizată, « clasa conducătoare » arăta implicit că românii ar face bine să-şi ia gândul de la ceea ce fusese cândva « moşia » lor. Rezolvase ea şi « râul », şi « ramul », vândute confidenţial. « Neamul » nu mai avea căutare, adică redevenise « tolerat », în curs de a se transforma în « sclav » de la bunic la strănepot. Pe un asemenea fundal depresiv, nu e de mirare că am tresărit cînd, la Biblioteca Academiei, o voce surprinzător de sportivă a spus : « Dar România nu este aceasta ! » Vorbea despre români care ştiu şi pot să facă altceva decât ceea ce vedeam cu toţii, dar şi despre un alt « management » al resurselor. Ba chiar evoca un « ideal comun » ! Vorbe mari, din care nu mai auzisem de mult, dar care – lucru ciudat – se inserau într-o serie de reflecţii raţionale, pe temeiuri făcute plauzibile de experienţa noastră directă de-a lungul deceniilor. Acum, în 2012, transcriptul acelei luări de cuvânt e la fel de şocant : « Cea mai mare daună adusă societăţii româneşti actuale, acum când politicul a ajuns la un rang total nemeritat, este deprofesionalizarea ei. Consider ferm că o societate se îmbogăţeşte prin profesionalism, şi nu prin incompetenţă. Rolul civilizaţiei este să formeze profesionişti şi, atâta timp cât societatea nu beneficiază de ei sau îi are, dar nu le dă mijloace de manifestare, lucrurile desigur că nu iau direcţia pe care ne-am dori-o cu toţii. De aceea cred că mesajul pe care l-am lansat de cel puţin doi ani de zile – reprofesionalizarea României – este, probabil, cheia de succes a unei ţări în derivă, care se află în faliment şi trăieşte pe datorie, aşa cum este România ultimilor douăzeci de ani.

Dar România nu este aceasta. Pentru că a dovedit cu prisosinţă că a avut oameni remarcabili, care au dat civilizaţiei realizări importante. România are şi acum oameni foarte bine pregătiţi şi bine intenţionaţi, dar care nu sunt lăsaţi să se manifeste, să dea rezultate pe piaţa muncii. […] Să nu-i uităm nici pe oamenii care dinamizează economia din ţările unde se află, în loc să o facă în România. Trebuie doar să le oferim mijlocul de manifestare. Să luăm doar un exemplu : la NASA, a doua limbă este româna şi, din 3 500 de angajaţi, 300 sunt români […], pe lângă cei 10 000 de profesori universitari români care sunt în întreaga lume, în marile centre universitare. Consider că România este a celor care trăiesc constant viitorul ei şi care, cu puţină şansă şi cu o coagulare pentru un ideal comun, pot genera ceea ce am visat cu toţii de o viaţă. […] Planul Marshall, intrat în vestul Europei în 1945, a creat industria pe care o cunoaştem şi la care chiar tânjim, însă a avut şi un impact negativ asupra viitorului Europei : faptul că sistemele economice, la ora actuală, nu se mai pot baza decât exclusiv pe capitalul natural pe care îl are o ţară. Cheia jocului constă în prezent, în economia lumii, în a consuma cât mai puţine resurse pentru a obţine produse cu valoare adăugată mare […]. Cine are acest lucru va avea viitorul, dincolo de pace. Din punctul meu de vedere, cel mai important proiect pe care România ar putea să-l aibă priveşte cei 25 cm de sol fertil de deasupra pământului. Proiect racordat la investiţia complet neglijată în ultimii douăzeci de ani : investiţia în om. »

Călin Georgescu le răspundea atunci unor curioşi educaţi la finele prezentării unei cărţi despre un alt mod de a vedea şi a trăi pe o planetă în suferinţă, uzată şi abuzată de lăcomii iresponsabile, nu fără ecou în context românesc. Ne-a interesat pe loc «reprofesionalizarea », pe care spunea că o slujea de doi ani, şi am aflat apoi mai multe despre îndelungul efort paralel, la care contribuiseră o mulţime de specialişti din diverse domenii, de a construi structuri, strategii, programe, de a asocia bunăvoinţe  şi schiţe de proiecte, toate concepute ca alternativă la dezastrul programat în care ne aflam.
Deşi nimeni nu se grăbea să-i facă vad  « alternativei », Călin Georgescu a continuat s-o explice şi s-o promoveze în texte proprii şi în interviuri (volumul de faţă cuprinde numeroase citate, inserate în text cu o tipografie aparte), în studii ample sau în analize de moment. Energia, competenţa şi credinţa investite într-un asemenea demers merită să fie onorate şi, în orice caz, măcar cunoscute şi înţelese. De cine ? ar întreba un curios educat dintre cei care puneau întrebări la Biblioteca Academiei în urmă cu doi ani. Există, am zice, cel puţin trei categorii de cititori interesaţi de astfel de pagini : cei care, refuzând să admită fiasco-ul ţării, se informează despre starea ei dintre 2008 şi 2012, şi se inspiră din temele unei alternative posibile, viabile, dar niciodată înfăptuite ; cei care studiază fosta Românie ca pe o Atlantidă şi se întreabă cum de nu s-au găsit minţi şi forţe care să o salveze de la scufundare atunci când acţiunea ar mai fi fost încă utilă, bucuroşi totuşi să descopere cã s-au înşelat ; cei care habar n-au avut că, dincolo de demagogia şi manipulările mediatice menite să-i convingă că fac parte dintr-o naţiune de clovni, proşti şi neputincioşi, mulţi conaţionali de-ai lor aveau mintea clară şi îşi purtau încă ţara în inimă, lucrând pentru ea până acolo unde li s-a îngăduit.

Astfel, vor putea găsi cu toţii în acest volum :
■ o radiografie a evoluţiilor din România anilor 2007-2011 (« Pe unde ne mai aflăm acum », pp. 15-46)
■ mărturii despre soluţiile propuse de profesionişti pentru o mai bună guvernare şi despre disponibilitatea lor de a contribui la punerea în aplicare a măsurilor în cadrul unei guvernări competente (« Au existat soluţii : o cale de urmat, un guvernul tehnocrat, o alianţă a profesioniştilor », pp. 47-59)
■ cele două teme majore care stau deopotrivă în faţa oricărei viitoare conduceri a ţării şi în cuprinsul oricărei cercetări istoriografice : educaţia şi mediul (« Oamenii şi mediul – cele două artere ale ţării », pp. 61-110)
■ puncte de vedere despre statul responsabil, economia civică şi distributismul aplicat la contextul românesc (« Gânduri pentru reeducarea statului », pp. 111-123)
■ o cercetare asupra tinerilor ţării şi a perspectivelor lor (« Raport despre şi pentru tineri », pp. 125-174)
■ povestea construirii unei strategii naţionale de dezvoltare durabilă, pe care toate forurile au aprobat-o şi pe care nimeni n-a implementat-o (« A fost odată Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) », pp. 175-200)
■ în sfârşit, reluată aici, « O altă istorie a ţării – vedere economică şi profesională », pentru a nu pierde din vedere trecutul pe care s-a clădit actualitatea (de la începuturi până în 2006) (pp. 201-289)

La ce foloseşte cartea de faţă ? Poate fi o agendă, un memento, o arhivă. Seamănă şi cu un documentar, şi cu un reportaj dintr-un teritoriu nou, deşi nu tocmai necunoscut. Aduce, fireşte, şi cu dosarul care pregăteşte un rechizitoriu. Dar nu acel succint act produs pentru un tribunal ce se exercită azi, ci documentaţia serioasă pe care o va consulta Istoria atunci când va începe să cerceteze « cazul românesc ». Căci e imposibil ca Ea să nu se întrebe în veci de veci cum de s-a ajuns ca o « gură de rai » să-şi risipească fiii şi puterile, bunurile şi angajamentele, prezentul şi viitorul, după ce reuşise cu atâta chin să-şi treacă ADN-ul prin seculi. Şi-apoi unde au fost în acel timp de cumpănă faimoasele « elite » ale ţării ?
Şi, în concluzie : cine le-a pus piedică ? Dacă noi nu ştim să răspundem la asemenea întrebări răspicate, e sigur că Istoria, după o matură chibzuinţă, va găsi ceva de spus. Va afla şi vinovaţi, va redacta şi sentinţe.

Deocamdată, bun venit în fosta Românie posibilă !

Editorii

Sursa: www.compania.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s