Conferinta: File din istoria cenzurata a distributismului romanesc, de ILIE CATRINOIU

Conferinta sustinuta in tabara de vara de la Rasinari, organizata de Liga Distributista Romana „Ion Mihalache” (25 – 28 iunie 2012)

File din istoria cenzurata a distributismului romanesc

de Ilie Catrinoiu

 

Este greu sa scrii sau sa conferentiezi despre distributism in Romania de azi pentru ca este greu ca o populatie sa se transforme in popor; este greu ca sa reinvii din propria cenusa, desi acest eveniment este, dupa cum se stie, vocatia noastra istorica, caci se spune ca romanul are sapte suflete.

Noi, romanii, nu mai suntem un popor, cu atat mai mult nu mai suntem o natiune; astazi suntem o populatie, o masa, adica o suma de indivizi supusi, docili, izolati  si dezarmati in fata celor mai abjecte idei despre propria noastra istorie si cultura, precum si in fata puterii politice neocoloniale si neoprotectioniste. Diferenta dintre populatie si popor e ca poporul nu e niciodata deznadajduit in privinta destinului sau istoric in lume. Sa facem un test: cati romani, oameni obisnuiti de pe strada, tineri absolventi, politicieni si intelectuali mai cred astazi in vocatia istorica a natiunii romane, in geniul creator al poporului roman? Cati dintre romani stiu astazi ca in trecutul nostru mai indepartat sau mai apropiat am fost o forta economica, sociala si culturala si ca nu am fost dintotdeauna asa cum suntem astazi, in stadiul actual de degradare?

Ca sa iesim din starea jalnica in care ne aflam e necesar sa operam adanc in constiinta prin doua metode: 1) schimbarea mentalitatii care spune ca modernitatea e sinonima cu prosperitatea si traiul bun si 2) apelul la istorie, la adevarul istoric. Fara cunoasterea istoriei noastre nu vom stii niciodata cine am fost, cine suntem si cine putem sa fim in concertul european al popoarelor.

Se ştie că, istoric, democraţia e mult mai veche decât capitalismul; înseamnă că în niciun caz capitalismul nu poate fi sursa democraţiei. Sistemul economic este funcţia esenţială a unei organizări sociale. Faptul că în lume au existat democraţii înainte de apariţia capitalismului înseamnă că acele democraţii aveau la bază o piaţă liberă. Această piaţă liberă a democraţiilor precapitaliste se numeşte azi distributism; distributism sau democraţie economică. Economia trebuie să fie în armonie cu democraţia, afacerile distributiste de azi (cooperativele, asociaţiile de mici producători) bazandu-se pe principiul just vechi de milenii „un om – un vot”. În schimb, capitalismul nu este democraţie economică, pentru că el se întemeiază pe acumularea nelimitată de profit sau de capital şi nu urmează principiul „un om – un vot”; de aici rezultă că oligarhia este funcţia esenţială a societăţii capitaliste care, la anumite perioade de timp, degenerează în mod natural în totalitarism.

În antichitate, Dacia a fost unul din puţinele teritorii care nu a cunoscut sclavia. Fiecare şef de trib dac avea autonomie deplină în a-şi bate propria monedă locala încă din secolul al III-lea î.Hr. În secolul al II-lea î.Hr., comunitatile dacice se află în stadiul de organizare a democraţiei directe.

La începutul secolului al VI-lea d.Hr., democraţia economică ţărănească ce se întindea între Bug, nordul Carpaţilor, Marea Adriatică şi Salonicul de azi se numea Romania. Venirea slavilor în secolul VI–VII a dezmembrat însă această unitate lingvistică şi etnică. De acum şi până în secolul al X-lea în Transilvania, sec. al XIII-lea în Oltenia (1247 – voievodatul lui Litovoi şi Seneslau) şi secolul al XIV-lea în Moldova, nu avem niciun document scris referitor la vreo organizare politică.

Dar prezenta tezaurelor monetare bizantine din această perioadă, care nu au putut fi distruse pentru că erau din bronz, argint şi aur, demonstrează existenţa micilor drumuri comerciale în ciuda invaziilor barbare; iar dacă există monedă, există drum comercial, înseamnă că a existat şi o organizare politică aptă să întreţină drumul comercial. Dupa Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, romanii din nordul Dunarii adopta moneda bizantina.

Ni s–au păstrat încă din secolele VIII-XI depozite care conţin unelte de fier, cum sunt cele de la Dragosloveni, Câmpineanca, Răstoaca, Curcani, Radovanu etc.; adevărate ateliere specializate pentru prelucrarea fierului în producţia de unelte şi arme şi a aurului pentru podoabe (imaginaţi-vă astăzi mina de la Roşia Montană aparţinând locuitorilor), cum sunt acelea de la Dridu (cultura de tipDridu), Bucov, Şirna, Epureni, Lozna, Biharea; gropile mari pentru rezervele de cereale, râşniţele, diferitele instalaţii pentru uscatul cerealelor, soiuri de grâne (păstrate carbonizate), unelte pentru prelucrarea lemnului, a pieilor şi a osului, unelte pentru ţesut şi tors. Toate erau proprietatea comună a diferitelor democratii locale (distributiste) săteşti, ceea ce atestă prezenţa unei culturi materiale şi spirituale mult superioare celei a altor popoare.

Marele savant Nicolae Iorga scrie că, în toată Europa, au existat dintotdeauna doar trei comunitati de ţărani liberi şi prosperi care constituiau, de altfel, si cele mai vechi democratii europene: comunitatile ţăranilor români, comunitatile ţăranilor elveţieni-germani şi cele ale ţăranilor scoţieni. În satele vechi româneşti funcţiona democratia economica (directa, obsteasca sau distributista), astfel că, atunci când un ţăran dorea să îşi vândă pământul, el anunţa decizia sa în trei duminici la rând, în biserică, după terminarea Sfintei Liturghii; apoi, după anunţarea deciziei în cele trei duminici, toţi sătenii se adunau şi hotărau prin vot dacă era bine sau nu pentru comunitate ca ţăranul respectiv să îşi vândă pământul. Democratia economica sau distributismul nu este altceva decat transpunerea in lume a atributului sobornicitatii Bisericii Ortodoxe si a dogmei Sfintei Treimi: iata ceea ce a incetat sa predice romanul ortodox odata cu aparitia secularizarii pe plaiurile mioritice.

Constituirea uniunilor de obsti sau democratii săteşti foarte puternice şi foarte bogate, in care clasa de mijloc era majoritara in raport cu restul populatiei, a dus la formarea ulterioară a statelor medievale româneşti.

Judeţul (scaunul) este cea mai veche organizatie democratica si economica din Europa. Judetul era condus de un jude, unii dintre juzi erau ridicaţi, in mod democratic prin vot, la un rang mai înalt – acela de ban sau bancher (cneaz). Judele împărţea dreptatea economică asigurând bunul mers al comerţului, iar bancherul bătea moneda locala. În general, fiecare jude / judeţ îşi avea bancherul lui si, deci, propria moneda; uneori bancherul bătea monedă pentru mai multe judeţe. Apoi, după jude şi bancher urma voievodul – conducător de armată şi de război – şi domnul – conducător de ţară formata din mai multe judete si din mai multe monezi locale.

Referindu-se la statul medieval romanesc, N. Iorga scrie: „Clasa care a creat Statul în legătură cu ideea naţională, prin mijlocirea democraţiei; clasa care a creat cea dintâi domnie în munţii Argeşului, clasa aceasta ţărănească era, fără îndoială liberă. […] Cu oameni neliberi nu se întemeiază o ţară, cu oameni neliberi nu se apără o ţară şi cu oameni neliberi nu progresează o ţară. […] Cu domni încoronaţi în aur, încinşi cu aur, şi cu clasa ţărănească care avea aur în mâinile ei, s-a întemeiat şi ţinut această ţară“. Iată deci împrejurările istorice, democratice si teologice care au creat principatul Ţării Româneşti şi al Moldovei.

Oraşul Brăila (unul din cele mai de seamă oraşe medievale româneşti) este atestat documentar încă de la 1300, şi până în secolul al XVI-lea fusese cea mai însemnată piaţă de comerţ a ambelor principate. Toate porturile de la Dunăre purced din câte un sat de pescari distributişti care îşi exportau peştele. Brăila îşi avea, ca orice oraş din ţară, judele său pus pe un Scaun judecătoresc din care împărţea dreptatea pentru ca afacerile negustoreşti să se desfasoare in mod democratic. Nici măcar după cedarea Brăilei către turci între 1541–1544 (în 1595, Mihai Viteazul recucereşte Brăila), gest care a dus la răscoala bancherului Şerban din Izvorani, oraşul nu sărăceşte şi nici nu se depopulează.

Până în secolul al XVIII-lea, mai exact până în 1714, odată cu venirea fanarioţilor, în satele şi oraşele-târguri au funcţionat bresle de mesteri independenţi: croitori, curelari, cojocari, şelari, cizmari, postăvari, aurari, lacatusi, pietrari, fierari, zugravi (pictori), caramidari, dogari, zidari,  dulgheri, teslari, tamplari, etc. Toate acestea atesta prezenta traditiei milenare a meseriilor si breslelor din spatiul carpato-danubiano-pontic. Breslele mesterilor erau organizatii democratico-economice foarte puternice care asigurau prosperitatea comunitatilor locale, care erau supuse dreptatii economice si moralei (interzicerea cametei, interzicerea falsificarii banilor, etc) ce izvora din Scaunul Judelui si care foloseau moneda locala ca mijloc de schimb; fiecare breasla era condusa de un staroste ales anual prin vot democratic dupa principiul „un om – un vot”, iar din breasla nu faceau parte decat barbatii casatoriti. De asemeni, breasla de mesteri nu avea voie sa faca comert decat in comunitatea, regiunea sau judetul din care facea parte, aceasta deoarece principiul moral si justitia sociala asigurate de Jude interziceau existenta intermediarilor, adica a speculatorilor si camatarilor.

Este cunoscuta prelucrarea azotatului de potasiu, a carbunelui si varului; pacura e mentionata in 1440 in Moldova si in 1517 in Muntenia; existau gropi speciale facute pentru pacura groasa si cea subtire (petrol).

Sub atacurile turcilor acest model al democraţiei economice a funcţionat bine, dar spre sfârşitul secolului al XVI-lea ţărănimea începe să decadă sub povara tributurilor şi a peşcheşurilor din ce în ce mai mari; acum apar şi primii iobagi, deşi izbânda lui Mihai Viteazul împotriva turcilor a adus după sine anularea tratatului din 20 mai 1595 prin care iobagii erau obligaţi să nu fugă de pe pământurile boierilor. Locuitorii oraşelor plăteau tribut în bani, iar ţăranii în alimente.

Începând cu fanarioţii, situaţia se schimbă radical. Putem spune că odată cu regimul fanariot (1714-1821), Ţările Române intră în modernitate, dacă prin modernitate înţelegem fenomenul occidentalizării: birocratizare, centralizare, oligarhie, distrugerea micii proprietăţi de munca. Mizeriile regimului fiscal fanariot au făcut imposibil comerţul dintre sat şi oraş; mai mult, au consolidat în Ţările Române oligarhia.

Cat timp breslele de meseriasi medievaledevenite azi „cooperatii de profesionisti” proprii industriilor de lux, au avut libertate fiscala, intre sat si oras a existat un comert sanatos, o armonie reala, un progres organic al societatii si un climat favorabil prosperitatii si clasei de mijloc.

Insa odata cu revolutia industriala (Anglia, 1760 – 1790) se naste prapastia dintre sat si oras, accentul nu se mai pune pe omul-in-comunitate, ci pe individ, astfel ca dispare simtul civic si democratia economica in detrimentul profitului egoist nelimitat; parteneriatul nu se mai face intre comunitati organice (sat – oras), ci intre abstractiuni, intre organizatii oligarhice (public – privat), iar prosperitatea si clasa de mijloc incep sa dispara. Este perioada in care statul, omul si mediul inconjurator incep sa fie exploatate pana la epuizare. In 1843 apar in Bucuresti si Buzau primele fabrici care folosesc forta aburului.

Radacinile revolutiei industriale sunt profunde si multiple;  una din ele este teologica. Extremele Renasterii si ale Reformei au fost decisive. Pe de o parte, extrema cosmologiei renascentiste in care cosmosul era infinit  a alimentat cealalta extrema a Reformei – absenta lui Dumnezeu din lume, deismul – care se traduce in plan cultural prin faptul ca natura este principala responsabila de indepartarea omului de Dumnezeu. Revolutia industriala s-a nascut din pactul dintre crestinism si filosofia pagana, angajand o partitura extrem de variata si complexa, de la supradimensionarea cosmosului si antropologiei in perioada Renasterii, pana la desavarsirea acestei prime etape in demonizarea cosmosului si exaltarea individului, fenomene proprii Reformei. In sec. XXI, demonizarea cosmosului si exaltarea individului a ajuns in punctul cel mai inalt, aceasta observandu-se in distrugerea mediului inconjurator prin poluare si exploatare intensiva a resurselor naturale de dragul profitului individual nelimitat.

In Ortodoxie exista calea de mijloc. Comunitatea (familia, parohia, orasul, satul, judetul, statul) omul si natura sunt in legaturi de reciprocitate si in armonie desavarsita. Omul e parintele intregului cosmos, dar e chemat sa desavarseasca atat natura, cat si comunitatea din care face parte; mai mult, atat natura cat si comunitatea sunt sacre deoarece ele sunt creatia lui Dumnezeu. 

Stim ca distributismul inseamna dreptate sociala. Sunt multe versete scripturistice in care cuvantul „dreptate” se refera numai la ordinea economica a societatii. Vom mentiona numai doua.

Credinţa într-o ordine perfectă care stă la baza organizării sociale a fost dată de Hristos în rugăciunea Tatăl Nostru: „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“ (Luca 11: 2-3). Acest „precum în cer aşa şi pe pământ“ nu este utopie.

Între versetele 42 şi 52, evanghelistul ne spune că fariseii şi cărturarii (sofiştii antichităţii) au venit la Hristos să-i ceară explicaţii. Şi Hristos le spune: „Dar vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; vai vouă, fariseilor! Că iubiţi scaunele din faţă în sinagogi şi închinăciunile în pieţe. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că sunteţi ca mormintele ce nu se văd, şi oamenii, care umblă peste ele, nu le ştiu. […] Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce vroiau să intre i-aţi împiedicat“ (Luca 11: 42-52).

„Precum în cer aşa şi pe pământ” nu înseamnă că omul poate construi pe pământ o ordine socială perfectă, ci înseamnă că omul e chemat să aplice pe pământ doar dreptatea (justiţia) şi iubirea de Dumnezeu; versetul nu se referă numai la starea interioară, sufletească a omului pentru care Hristos a lăsat preoţi şi episcopi pentru spovedanie, ci se referă şi la starea exterioară omului, la relaţiile lui materiale cu aproapele său, la realitatea socială. Hristos vorbeşte despre justiţie într-un context care ţine exclusiv de starea materială a omului – zeciuiala şi împărţirea legumelor pe care fariseii şi cărturarii o fac oamenilor, Hristos le pune în balanţă cu justiţia pe care nu o fac. De ce îl îndeamnă Hristos pe om să aplice justiţia? Pentru că omul o poate aplica, pentru că justiţia nu este utopie.

La Isaia 5: 7-8 se spune şi mai explicit: „Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire. Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne niciun loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară“. Întotdeauna când Hristos înfierează bogaţii, El se referă la oligarhi, nu la starea de prosperitate a omului.

Hristos arată fără echivoc ce este justiţia: justiţia este o doctrină economică; justiţia este acea doctrină economică în care marea proprietate şi acumularea nelimitată de capital sunt un păcat. Cu 300 de ani înainte de Hristos, Aristotel ştia asta. Scrie Aristotel: „Dreptatea este o virtute socială, căci dreptul nu este decât ordinea comunităţii politice (ori dreptul este hotărârea a ceea ce este just)”.

Am aratat in aceste pagini implicatiile istorice, economice, culturale si teologice pe care ortodoxul roman e dator sa le cunoasca, dar si sa le practice.  Distributismul este mai mult decat o doctrina economica; distributismul este o viziune holista asupra omului-creator-de-cultura si asupra lumii. Daca reducem distributismul doar la sfera economica, nu facem decat sa gandim in aceeasi paradigma alienanta a secularizarii care, realizand diviziunea muncii, a transformat omul in sclav si instrument de propaganda prin amputarea constiintei si cunoasterii. Dincolo de modernitatea secularizata care a creat un progres fortat, anorganic si anistoric, un progres care a aruncat omul din istorie in utopie si din viata in virtual, distributismul propune o modernitate ancorata in trecut si un progres organic al societatii prin care omul sa nu mai creada ca „la noi nu se poate”. Timpul ireversibil al secularizarii, propriu utopiilor, isi traieste astazi ultima contradictie prin faptul ca a acaparat intreaga planeta; dincolo de aceasta ultima contradictie, civilizatia umana nu are decat doua alternative, dintre care doar una reprezinta si solutia: sa se autodistruga sau sa se implineasca in timpul ciclic. Consideram ca poporul roman, cu traditia lui milenara in vocatia de creator de istorie, se afla astazi fata in fata cu marea lui sansa de a straluci la superlativ in Istoria de maine.

One response to “Conferinta: File din istoria cenzurata a distributismului romanesc, de ILIE CATRINOIU

  1. Exceptional !

    Si pentru un oarecare marcel care are nelamuriri : Jos toti cei care se perinda la putere sub siglele PSD, PNL, PDL, PC , in fapt aceiasi fesenisti activisti securisti si beizadelele lor. DECI VREM ALTE OFERTE DE VOTAT ! CAPISCI ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s