Fundamentele teologice ale dezvoltãrii durabile – introducere în eclesiologia constructivã

Studiu publicat in Convorbiri Literare: http://convorbiri-literare.ro/?p=3513

“Eliberarea de sclavie ţine de dreptul popoarelor” – Justinian I, Împărat al Bizanţului (482 – 565)

TeologiceÎn cartea „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetare” cei doi autori, Anders Wijkman și Johan Rockstrom, se întreabă care au fost, de-a lungul istoriei, cauzele ce au dus la construirea monstruoasei civilizaţii industrial-extractive de azi. În studiul de faţă nu pretindem că dăm răspunsul definitiv și complet, ci doar ne propunem să schiţăm pe scurt aceste cauze și să arătăm fundamentele teologice ale Dezvoltării Durabile.

  1. Cauzele industrialismului extractiv

Învăţămîntul modern, cu rădăcini în Renaștere și Reformă, a produs în conștiinţa omului autonomizarea știinţei și ruperea ei în mai multe ramuri care ulterior au devenit la rîndul lor autonome. Economia, sau știinţa despre starea materială a omului, a devenit știinţă prin ea însăși, fără legătură cu asceza și cu justiţia (socială), așa cum era pînă la revoluţia industrială; sociologia a devenit știinţă prin ea însăși fără legătură cu eclesiologia, sau cu starea virtuoasă și sănătoasă a corpului social, sau cu politologia; politologia a devenit știinţă prin ea însăși fără legătură cu idealul reprezentativităţii polisului, astfel încît în ziua de azi democraţia nu mai e decît un cuvînt golit de conţinut și de realitate în lumea reală; și nu în ultimul rînd teologia a devenit știinţă pozitivă și scolastică divizată pe secţii de analiză intelectuală a Revelaţiei, ș.a.m.d.

Știinţa a devenit atît de restrictivă încît nu mai este cunoaștere, ci o sectă scientistă. Pentru a repune știinţa pe făgașul ei normal e nevoie să spargem autonomizarea ei și să reconectăm între ele disciplinele autonomizate pentru ca apoi aceste discipline să fie reconectate la rîndul lor Ordinii Divine, adică Sfintei Treimi, care este izvorul cunoașterii. Marele teolog grec Panayotis Nellas a scris, sintetizînd învăţătura Sfinţilor Părinţi, că “Biserica oferă statului, cum am vazut, și mărturia vieţii sociale prin excelenţă. Biserica are deci un ideal politic și prin mijloacele aflate la dispoziţia ei îl oferă și statului. Dar idealul ei este dogma Sfintei Treimi. Întrucît Sfînta Treime constituie Arhetipul societăţii omenești, numai dogma Sfintei Treimi poate să constituie cel mai înalt cod al vieţii politice a oamenilor. Împărat adevărat, personalitate stăpînă și liberă, credinciosul stă în stat pe accelași plan cu ceilalţi împăraţi și nu se supune primului între egali decît numai pentru că vede în el chipul lui însuși. Ar fi o exagerare să spunem că aici transpare baza adevăratei democraţii?”[1]

[citeste restul in Convorbiri literare]

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s