Terorismul arată cu degetul spre colapsul neoliberalismului

Analiza publicata pe Sputnik, http://sputnik.md/moldova_romania_columnists/20160323/5435260.html

Sputnik3

La un sfert de secol de la dispariţia URSS-ului, NATO vede în Rusia principalul inamic al păcii, în timp ce la doi paşi de propriul sediu din Bruxelles, teroriştii pe care organizaţia trans-atlantică se presupune că ar fi trebuit să-i „rezolve” în cei 15 ani de „război împotriva terorismului”, detonează bombe.

 

Suntem forțați să credem că între sistemul economic dominant al ultimilor 30 de ani și terorismul actual nu există nicio legătură. Este fals!

Terorismul de azi nu poate exista fără logistica transnațională și fără piața globală așa zis „liberă”. Teroristul, ca și corporatistul, este produsul pieței globale; el e cetățeanul global. Teroristul se naște în Orientul Apropiat, ajunge la maturitate într-o țară colonizată de către finanța mondială și apoi pleacă în Occident pentru un trai mai bun; acolo, deznaţionalizat, alienat, adică rupt de orizontul spaţial şi temporal al subconştientului colectiv de care aparţine, îşi pierde axul valoric şi devine terorist; el sau următoarea generaţie de după el.

Revolta teroristului împotriva societăţii dezumanizante e precum revolta vechilor comunişti împotriva capitalismului: lipsită de substanţă şi scop, dar reală. După cum n-ar fi existat comunism fără capitalism, tot aşa n-ar fi existat azi terorism fără globalizare / neoliberalism.

Neoliberalismul a transformat totul în marfă. În neoliberalism, absolut orice se reduce la ban. Cultura banului, capitalismul, a ocupat întreaga Planetă pentru prima dată în istoria umanităţii. Ne aflăm într-un punct istoric de maximă nesiguranţă. Niciodată omul şi civilizaţia nu au experimentat vulnerabilitatea generalizată de azi. Ne jucăm cu lucrurile cele mai serioase cu care n-ar fi trebuit să ne jucăm vreodată. Orice popor este realitatea supremă creată de Dumnezeu; si această realitate nu poate fi delocalizată sau deznaţionalizată. Omul este cea mai puternică structură existentă şi aşa va fi mereu. Iar forţele transnaţionale create să delocalizeze şi să deznaţionalizeze popoarele au trezit bestia teroristă.

Este interesant să privești cum unii filosofează despre umanism în timp ce extrag din Orientul Apropiat trilioane de dolari pentru propriile buzunare. Naraţiunea oficială nu acceptă evidenţa. E chiar criminal să filosofezi despre cum şi de ce mor oameni nevinovaţi, în timp ce sistemul social pe care l-ai creat în bibliotecile Americii, pe banii petrolului şi ai traficului cu droguri din Orient, nu este nimic mai mult decât degetul apăsat pe detonator; letargia „formatorilor de opinie” şi a „intelectualilor” din România nu e întâmplătoare.

Ne place, nu ne place, NATO şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul. La un sfert de secol de la dispariţia URSS-ului, NATO vede în Rusia principalul inamic al păcii, în timp ce la doi paşi de propriul sediu din Bruxelles, teroriştii pe care organizaţia trans-atlantică se presupune că ar fi trebuit să-i „rezolve” în cei 15 ani de „război împotriva terorismului”, detonează bombe. Să mai spunem că terorismul a fost plasat de NATO pe locul doi, după Rusia, în ierarhia pericolelor globale la adresa păcii?

După cum spuneam, terorismul în creştere este efectul neoliberalismului pus în practică de trupele NATO. În decembrie 2014, un raport al ONU dezvăluia că în Afganistan plantaţiile de opiu au crescut cu 60% faţă de anul 2011 („Former Blackwater gets rich as Afghan drug production hits record high”, The Guardian, 31 martie 2015). Neoliberalismul trebuie să crească, iar heroina şi morfina reprezintă 15% din PIB-ul Afganistanului. Un inspector general chiar a declarat că proiectele de reconstrucţie ale Americii în Afganistan, în special cele pentru irigaţie, drumuri şi agricultură sunt cele care duc la explozia cultivării drogurilor.

Până la urmă trebuie să trăiască toţi: talibani, terorişti, NATO. Altfel ce sens ar mai avea viaţa?

Bucureşti.

Ilie Catrinoiu este critic social şi membru fondator al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache. El scrie despre cultură, economie şi politică dintr-o perspectivă creștină.

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik Moldova.

Sputnik Moldova http://sputnik.md/moldova_romania_columnists/20160323/5435260.html#ixzz447KWDtWF

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s